I.
Din vremea lui Ștefan cel Mare –
Preliminarii istorice
Ca o rezumare la esenţial, se poate spune că perioada de glorie a picturii
murale din Moldova medievală, aşa cum e cunoscută prin intermediul monumentelor
păstrate, cuprinde mijlocul secolului XV şi începutul secolului XVII. În acest interval de un veac şi jumătate se disting patru
perioade de importanţă majoră:
-
Prima revine domniei lui
Ștefan cel Mare
(1457-1504)
-
A doua aparţine domniei
lui Petru Rareş (1527- 1538;
1541-1546)
-
A treia e marcată de
personalitatea lui Alexandru Lăpuşneanu
(1552-1561; 1563-1568)
-
A patra e legată de
domniile celor din familia Movilă
La o analiză mai atentă, trebuie recunoscut faptul că
înflorirea artistică a epocii lui Ștefan cel Mare, înflorire de care
a beneficiat şi pictura murală, nu poate fi înţeleasă în complexitatea ei fără
o incursiune în ceea ce a însemnat deceniile anteriore. Se poate spune că
începuturile artei medievale din Moldova, ca fenomen reprezentativ al vieţii
autohtone, coincid cu formarea şi constituirea statului. Folosirea lemnului ca
material de construcţie este principala cauză pentru care monumantele de
arhitectură din perioada de început un s-au păstrat, ceea ce împreună cu dispariţia documentelor scrise, ridică grele
obstacole în încercarea de reconstruire istorică.
Domniei lungi şi liniştite a lui Alexandru cel Bun i-a
urmat o perioadă tulbure, ţara fiind sfâşiată de luptele pentru succesiunea la
tron. După un sfert de veac de instabilitate internă, în aprilie 1457, Moldova
vedea urcându-se în scaunul domnesc pe cel care, vreme de aproape cinci
decenii, avea să-i fie conducător şi apărător. Ștefan cel Mare, a cărui
destoinicie militară avea să fie curând cunoscută în toată Europa, a fost
preocupat de refacerea stabilităţii interne şi de întărirea sistemului defensiv
menit să apere ţara de grava ameninţare otomană.
II.
Glorioasa epocă a lui Ștefan cel Mare
În
încercarea de a periodiza fenomenul artistic din vremea lui Ștefan cel Mare, se observă că în primii 30 de ani de
domnie caracteristică a fost preocuparea pentru construirea de cetăţi şi
fortificaţii, pentru reamenajarea şi întărirea curţilor de reşedinţă. La
edificiile moldoveneşti, pentru început la cetăţi şi reşedinţe domneşti, au
fost asimilate atât soluţii constructive specifice arhitecturii gotice
(folosirea contra forturilor, a boltirilor cu nervuri), cât şi soluţii
decorative (profile, ancadramente de uşi, ferestre)[1].
În cele
ce urmează voi prezenta câteva biserici din vremea lui Ștefan cel Mare, cu accent pe pictura murală, în
încercarea de a le ilustra în câteva cuvinte frumuseţea şi strălucirea
culorilor, încărcate parcă de şi mai multă spiritualitate, pe lângă aceea deja
existentă în aceste lăcaşe de cult.
o Biserica
de lemn şi mănăstirea de la Putna (jud. Suceava)
Într-o cronică a vremii se spune că Ștefan cel Mare a
desfăcut biserica de la Volovăţ şi ,,au mutat lemnul la Putna, de au făcut
biserica cu acela lemnu’’[2].
Potrivit unei tradiţii locale, această biserică construită din lemn de stejar,
cam în jurul anului 1346, a fost transportată în anul 1468, într-o noapte, de
oastea lui Ștefan cel Mare la Putna şi refăcută imediat. Biserica
fără turlă, are încăperile obişnuite lăcaşurilor ortodoxe: pronaos, naos şi
altar; se află azi la cca. 500 m S-E de mănăstirea Putna. Pridvorul a fost
adăugat în 1778, când a fost modificat şi naosul, adăugându-se cele două abside[3].
Mănăstirea Putna, cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului’’, supranumită
,,Ierusalimul neamului nostru’’ de către Mihai Eminescu, este prima ctitorie a binecredinciosului
Ștefan
cel Mare şi Sfânt. La sfinţire a participat
Domnul cu familia sa , boierii din divan şi mulţi credincioşi.
Construcţia este
în formă trilobată, cu ziduri groase din bolovani de piatră şi cărămidă, pe
fundaţie din bolovani de piatră; are 37m lungime, 11m lăţime şi 33m înălţimea
la turlă. Spaţiul e repartizat în altar, naos, gropniţă, pronaos şi pridvor
închis. Altarul e luminat de 3 ferestre şi e separat de naos printr-un
iconostas din lemn, cu o ornamentaţie sculpturală foarte frumoasă. În camera
mormintelor se află mormântul lui Ștefan cel Mare, acoperit
cu un baldachin din marmură albă, cu o inscripţie ce ne spune că viteazul
domnitor e ctitorul şi ziditorul sfântului locaş. Pe mormânt se află o urnă de
argint. Paraclisul Sfinţii Petru şi
Pavel a fost construit la început din lemn între 1758-1759, apoi a fost
clădit din piatră între 1854-1856. Iconostasul
e nou, sculptat în lemn de stejar, cu motive decorative fitomorfe şi zoomorfe.
Pictura
paraclisului e modernă, de inspiraţie bizantină, cu numeroase elemente
localizatoare, executată cu talent de fraţii Mihai şi Gavriil Moroşan între
1979-1983. Muzeul este poate cel mai
bogat şi valoros din ţară, păstrând multe obiecte de la Ștefan cel Mare. Mănăstirea este renumită prin tezaurul de broderii, ţesături, manuscrise, argintărie, obiecte de cult. Printre
piesele de mare prestigiu se află ,,Evangheliarul
de la Humor’’ (1487), Clopotul ,,Blagoveştenie’’ (dăruit de însuşi Ştefan în 1490), broderii ca ,,aerul’’ din 1481,
patrafirul din 1504 și altele. Dintre icoane
trebuie amintită, pentru popularitatea ei, ,,Icoana
Maicii Domnului cu Pruncul’’ făcătoare de minuni, din secolul XV. Dintre manuscrisele cele mai valoroase aflate
la Putna, se află ,,Psaltichia’’
alcătuită din două părţi distincte, legate la un loc. Foarte valoroasă este și colecţia de cruci
sculptate[4].
În
legătură cu calitatea artistică a dipărutelor picturi de la Putna se cer
menzionate frumoasele picturi ale bisericii din Lujeni. Realizate cu puţin timp
înaintea zidirii Putnei, aceste picturi lasă să se întrevadă resursele şi
exigenţele artistice din primele decenii ale domniei lui Ştefan cel Mare. Desenul de o nobilă eleganţă, coloritul
tandru şi mai ales tipologia de o remar cabila frumuseţe fac posibilă invocarea
tradiţiei din perspectiva lui Gavriil Uric, pe acel sens de umanism care va
deveni caracteristic întregii picturi moldoveneşti din deceniile ce vor urma[5].
o
Mănăstirea Humor
Mănăstirea
îşi are începutul în vremea lui Alexandru cel Bun. Ştefan cel Mare a
înzestrat biserica cu obiecte preţioase şi manuscrise, dintre care se mai
păstrează numai Tetravanghelul
(1473). Este o construcţie din piatră în plan triconic, cu ziduri groase de
peste un metru. Spaţiul este compartimentat în altar, naos, gropniţă şi
pronaos. Altarul este luminat de o fereastră mare la est şi încă două
ferestruici. Catapeteasma este din
lemn, cu o ornamentaţie sculpturală foarte fină. Se remarcă lipsa
turlei.Pardoseala este din lespezi de piatră, iar acoperişul din şindrilă.
Elementele de factură gotică sunt vizibile la ancadramentele ferestrelor, la
portalul de la intrare şi la firidele care decorează cele trei abside.
Evangheliarul
de la Humor
Pictura în tehnica frescă, realizată de zugravul Toma de la
Suceava. Pictura interioară continuă tradiţia iconografică a picturii murale din
vremea lui Ștefan cel Mare, punându-se mai mult accent pe caracterul
narativ al reprezentării, fapt ce a dus la înmulţirea scenelor şi registrelor:
,,Săptămâna Patimilor’’. La intrarea în biserică, pe peretele vestic ne
întâmpină ,,Judecata de Apoi’’unde apar multe elemente populare specifice
locului, precum buciumul, cobza, ştergarul. În dreapta intrării în naos se află
tabloul votiv al lui Petru Rareş şi al ctitorilor.În interior, peretele nordic
a fost expus intemperiilor, dar cel sudic, absidele laterale şi peretele vestic
oferă ochiului o sublimă orchestraţie de culori. Heruvimi, serafimi, profeţi, apostoli, ierarhi sau călugări alcătuiesc tema
cinului monahal. Imnul Acatist al Bunei Vestiri, cuprinzând 24 de scene, e
zugrăvit pe peretele sudic alături de ,,Asediul Constantinopolului’’,
,,Parabola Fiului Risipitor’’ şi scene din viaţa Sf.Ierarh Nicolae. Specifice
în culoarea bisericii sunt diferitele nuanţe de roşu. Dintre obiectele cu care a fost înzestrată mânăstirea se mai
păstrează iconostasul, excepţională operă sculpturală din secolul XVI, patru
icoane vechi din sec. XVI, a căror pictură este de un mare rafinament, un jilţ și strane. Mănăstirea are
un atelier de pictură pe sticlă. Biserica, monument istoric, este și monument UNESCO[6].
Tetraevanghelul (1473)
– comandat de voievod, împodobit cu miniaturi de ieromonarhul Nicodim. Imaginea
votivă din manuscris îl înfăţişează pe voievod îngenunghiat în faţa tronului
Maicii Domnului. Limbajul artistic, de elevată eleganţă, pune în valoare nu
numai imaginea sacră, credincioasă canoanelor iconografice bizantine, ci şi
figura donatorului, înfăţişat într-un tipic costum de epocă, realismul
interpretării făcând evidente ecouri ale artei de ambianţă renascentistă[7].
o
Mănăstirea Neamţ
Cea
dintâi biserică a fost înălţată de domnitorul Petru Mușat (1375-1391) pe locul
unui vechi schit, din lemn. Este cea mai veche și însemnată așezare monahală din Moldova. Actuala biserică, cu hramul
,,Înălţarea Domnului’’, a fost zidită de Ştefan cel Mare și Sfânt în 1495-1497, fiind cea mai mare și mai expresivă dintre
ctitoriile sale. Pe la 1550 s-a adăugat pe latura de sud a absidei altarului
clisarniţa. Cu timpul s-au construit în incintă două paraclise. În decursul
vremii au fost făcute mai multe restaurări și reparaţii ce au adus modificări arhitecturale bisericii
și clădirilor cetăţii,
dar apoi au fost readuse la forma iniţială cu prilejul lucrărilor de renovare
din perioada 1954-1961. Biserica din piatră este cel mai reprezentativ monument
al arhitecturii moldovenești din secolul XV, atât ca plan de structură interiora,
cât și ca mod de decorare a
faţadelor. Meșterul care a zidit-o a combinat în mod unitar elementele valoroase ale
realizărilor anterioare, alăturând naosului treflat pronaosul cu două cupole.
Sistemul de boltire al bisericii este caracterisitic arhitecturii moldovenești din timpul lui Ştefan cel Mare, repetându-se la cele cinci bolţi același sistem de arce piezișe. Aceasta favorizează
în cazul naosului micșorarea circumferinţei turlei. Catapeteasma din lemn este
împodobită cu multă sculptură aplicată.
Decoraţia
exterioară a bisericii consacră stilul moldovenesc, rezultat din îmbinarea elementelor bizantine
(ceramica smălţuită) și gotice
(ancadramentele ușilor și ferestrelor). Faţadele sunt bogat ornamentate, cu
două rânduri de ocniţe sub cornișe și firide în dreptul absidelor. Şirurile de
cărămidă smălţuită dispuse vertical și discurile ceramice smălţuite, combinate
cu romburi şi triunghiuri diferit colorate, dau o realizare de mare valoare
artistică.
Pictura
interioară a bisericii, din altar, naos şi camera mormintelor aparţine epocii
lui Ştefan cel Mare şi
se caracterizează prin dimensionarea mai amplă a panourilor în care sunt
incluse scenele, prin echilibrul clar al compoziţiilor, ceea ce face ca pictura
să adapteze armonios la proporţiile arhitecturii. Sunt reprezentate scene
biblice din viaţa Mântuitorului, a Maicii Domnului şi figuri de sfinţi.
Frescele din pronaos şi pridvor dovedesc o altă concepţie în dispunerea şi
dimensionarea panourilor, diferite ca mărime. Stilul devine narativ,
pierzându-şi în mare parte funcţia decorativă, trăsături ce caracterizează
pictura murală a secolului XVI. Întreg ansamblul pictural a fost însă repictat,
culoare peste culoare, în 1850.
Mănăstirea
Neamţ a fost un important centru cultural şi artistic. Încă de la începutul
existenţei acestui aşezământ, s-a înfiinţat o şcoală de caligrafi şi miniaturişti
de către monarhul Gavriil Uric, care a scris pe pergament, cu remarcabile
miniaturi, Tetraevanghelul de la 1429, originalul aflându-se acum la Biblioteca
Bodléienne din Oxford. Din această mănăstire s-au ridicat mulţi cărturari
promotori ai culturii naţionale şi tot aici au funcţionat întotdeauna şcoli
organizate, în prezent Seminarul Teologic al Arhiepiscopiei Iaşilor. La începutul
secolului XIX, Mitropolitul Veniamin Costache a înfiinţat o tipografie
(modernizată azi) ce a editat multe cărţi preţioase ca Evanghelia de la 1821 – o
frumoasă operă de artă. Mănăstirea are o colecţie de artă bisericească, ce
cuprinde obiecte de cult şi icoane, aşezate în cele cinci săli ale muzeului. Se
distinge catapeteasma cu sculptură şi
pictură, datând din secolul XVII. În biserica mare se află Icoana Făcătoare
de Minuni a Maicii Domnului (sec.XV), ferecată în aur și argint și împodobită cu pietre
preţioase[8].
o
Mănăstirea Voroneţ
Construită
între 26 mai-14 septembrie 1488 de Ştefan cel Mare, i s-a adăugat în 1547 pridvorul, pictat
în exterior. În 1785, după anexarea Bucovinei de către Imperiul habsburgic,
când mănăstirea a fost desfiinţată, iar chiliile distruse, fiind apoi
reînfiinţată în 1991. Este o construcţie din zid de piatră, în formă de cruce,
cu interiorul împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Catapeteasma
e din lemn de tisă aurit, uşile împărăteşti fiind o adevărată capodoperă de
sculptură. Naosul e delimitat de pronaos, deasupra e o turlă mare, circulară,
luminată de patru ferestre.
Pictura
Pronaosul
a fost pictat în 1550, prin grija Mitropolitului Teofan. Mănăstirea Voroneţ este numită Capela Sixtină a Orientului pentru
marea frescă de pe faţada vestică numită ,,Judecata
de Apoi’’.
Albastrul de Voroneţ este considerat de specialişti ca unic în lume şi
cunoscut precum roşul
lui Rubens sau verdele lui Veronese.
Pe
fondul albastru este reprezentat ,,Arborele lui Iesei’’ sau ,,Genealogia
Mântuitorului nostru Isus Hristos’’, iar pe coloane sunt pictaţi filosofii
greco-latini, ca Aristotel şi Platon, iar pe absida laterală reţine atenţia
figura ascetică a Sfântului Onufrie. Mântuitorului nostru Isus Hristos,
Judecătorul Atotdrept, priveşte cercetător pec ei ce trec pragul bisericii. În
dreapta şi stânga Sa, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul mijlocesc milostivirea
pentru oameni. Pe contrafort e pictat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – patronul
mănăstirii, iar pe primele rânduri ale acestui ansamblu de pictură putem vedea
Acatistul Sfântului Nicolae, iar mai jos, al Sfântului Ioan cel Nou de la
Suceava. Pictura exterioară a fost executată de meşterul Marcu. În privdor
pictura prezintă sinaxarul (calendarul) creştin-ortodox, iar pe multe icoane se
văd semne şi zgârieturi, consecinţa a peste 200 de ani de pustiire. Deasupra
uşii de la intrarea în pronaos se află icoana ,,Dulcea Îmbrăţişare’’ şi mai sus
inscripţia în piatră (pisania) care precizează numele ctitorului şi timpul
înălţării mănăstirii.
Tabloul votiv al
întemeietorului se află în naos înfăţişând pe Măria Sa, Ştefan cel Mare şi Sfânt, pictat în 1496,
împreună cu Doamna Maria Vochiţa şi Bogdan moştenitorul, închinând mănăstirea
Mântuitorului Isus Hristos, prin mijlocirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe,
pentru a-i mulţumi că l-a ajutat în lupta împotriva turcilor. Tabloul votiv şi
clopotele dăruite de voievod mănăstirii încă de la întemeiere, cheamă parcă de
peste veacuri numele ctitorului… Ştefan Vodă, ca într-o veşnică pomenire.
Pictura
din naos şi din Sfântul Altar, înnegrită sute de ani de fumul lumânărilor, aşteaptă
să fie restaurată. După primele probe de curăţare, lucrare pretenţioasă şi
costisitoare, se zăresc culorile originale bine conservate. Monument UNESCO,
expresie artistică a credinţei noastre, a rafinamentului şi gustului pentru
frumos, sfânta mănăstire Voroneţ îndeamnă la reculegere. Ea este deasemenea
cunoscută în cultura poporului şi prin Codicele şi Psaltirea de la Voroneţ,
texte copiate în secolul XVI[9].
Concluzii
Cultura,
în timpul lui Ştefan cel Mare, se prezenta mai ales sub forma culturii
religiose a literaturii istorice şi a ştiinţei de carte. De-a lungul domniei
sale, Ştefan cel Mare a zidit peste 30 de biserici şi mănăstiri. La acestea
s-au adăugat şi ctitoriile boiereşti. Scopul acestor zidiri este multiplu. Domnitorul
voia să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru ajutorul dat în bătălii. Respectând
canoanele picturii bizantine, meşterii zugravi din Moldova au dat dovadă de
creativitate, adăugând teme noi inspirate din imnuri, poezii, literatură istorică.
Pictura exterioară a bisericilor din Moldova a apărut mai târziu. În timpul lui
Ştefan cel Mare, faţadele erau decorate cu discuri din ceramică smălţuită. Nu
numai pictura s-a remarcat în această perioadă. Broderia, prelucrarea metalelor
preţioase pentru obţinerea obiectelor de cult şi a podoabelor, sculptura în
lemn sau în piatră au dat adevărate opere de artă[10].
Construirea şi fortificarea cetăţilor, edificarea curţilor domneşti, ridicarea
bisericilor şi mănăstirilor au contribuit la apariţia unui stil moldovenesc în
arhitectura medievală. Mănăstirile şi bisericile difuzau cultura şi ştiinţa de carte.
Cosmina M. OLTEAN
[2] N.Costin, Letopiseţul ţării Moldovei de la zidirea
lumii până la 1601, editie îngrijită de I.Șt.Petre, p.175-176
[3] N.Grigoraş, I.Caproşu, Biserici si mănăstiri vechi din Moldova,
Ed.Meridiane, Bucureşti, 1971, p.7
[4] Vasile Dumitrache, Mânăstirile
și schiturile României- pas cu pas –
vol.2, Ed. Nemira, 2002, p.374-381
[6] Vasile Dumitrache,
Mânăstirile și schiturile României- pas cu pas
– vol.2, Ed. Nemira, 2002, p.328-331
[8]Vasile Dumitrache, Mânăstirile și schiturile
României- pas cu pas – vol.2, Ed.
Nemira, 2002, p.174-179
