Da, luminile și umbrele colorate se adună în tușe pentru a reconstitui viața, mai ales că acestora li se adaugă ceva în plus, ceva ce provoacă de fapt scânteia stilului propriu, în cazul acesta fiind vorba de o tentă mistică. Parcă mai e ceva în plus în pictura ei, se vede cu ușurință. Fiecare lucrare, indiferent de mediu sau tehnică, emană căldură și bucurie, adică viață. Iar asta e cel mai vizibil în cazul portretelor.
Eva Radu este pictor profesionist, însumând deja peste 20 de ani de experiență în domeniul artelor. Doctor în Arte Vizuale, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România (2010-prezent), membră a Association Internationale des Arts Plastiques UNESCO - Paris (2010-prezent), Eva și-a expus arta în cadrul a 7 expoziții personale și în peste 150 de expoziții de grup în țară și străinătate.
Arta ei cuprinde serii de portrete, naturi statice, o serie suprarealistă și un nou proiect de sculptură, o serie de figurine ceramice. Arta aceasta denotă talentul și priceperea unui artist complet, care excelează mai ales în pictură și ceramică.
Iar azi, tocmai ceramica m-a făcut să mă opresc asupra poveștii ei artistice. Aflu că despre acest nou proiect nu a vorbit încă public. Am descoperit o ceramică ce imediat m-a dus cu gândul la primele manifestări pe care le-a consemnat antropologia artistică a omenirii. Înainte să aflu orice detaliu despre proiect, figurinele mă trimiteau cu gândul la statuetele antropomorfe preistorice.
Artista spune că într-adevăr sunt inspirate din arta preistorică, de Venus, idol al fertilității. Așadar, acest nou episod al artei sale e puternic ancorat în antropologie, arheologie și istoria artei.
„Proiectul cu tematica <<Cultul Zeiței Mamă>> mi-a captat atenția încă de acum doi ani și m-a cucerit radical. Am știut că aceasta va fi o temă ce va rămâne cu mine până la finalul vieții și am de gând să o explorez în cât mai multe maniere artistice. Până în acest moment, mare parte din cercetare a fost teoretică și au rezultat schițe. Doresc să disec acest subiect până în cel mai fin detaliu și să analizez vectori diverși ce au studiat cu seriozitate tema, din punct de vedere istoric, antropologic, arheologic, spiritual și artistic. Pe scurt, investesc tot timpul meu într-o analiză proprie cât mai holistică a subiectului. Am citit mult depre Zeița Mamă, întrucât există o literatură de specialitate vastă pe acest subiect și am adunat deja o bibliografie bogată”.
Urmează o expoziție tematică?
„În paralel, încă de la începutul anului, am început și lucrul la proiectul artistic propriu-zis, atât pictural cât și în ceramică. Lucrări în cele două medii artistice se vor regăsi în următoarea expoziție personală, pe care însă nu o văd realizabilă mai curând de 2025, pentru că ceea ce mi-am propus pentru acest proiect presupune încă un volum uriaș de muncă.
De asemenea, am considerat necesar să urmez cursurile celui de-al doilea master de specialitate, de data asta în ceramică, începând din toamna aceasta, așa încât să pot deprinde la nivel profesionist și tainele artelor ceramice”.
Am observat deja într-o pictură de mari dimensiuni că era inclusă o statuetă ceramică supradimensionată. Am remarcat și subiectul – o procesiune. Iar pe perete, undeva în atelier, aveai tipărite modele de pe vase ceramice cucuteniene și altele specifice altor culturi.
„Observațiile sunt corecte. Cultul Zeiței Mamă are în centru figurinele Venus, printre primele reprezentări artistice ale umanității și o primă formă de spiritualitate, întrucât aceste figurine au fost descoperite cel mai des în cadre ritualice. Acest aspect va fi și punctul central al demersului meu vizual. Așa cum deja ai observat, narațiunea noilor picturi va avea ca nucleu Ritualul. Mai exact dimanica dintre formele ancestrale de divinație, obiectul divinizat: Mama - dătătoare de viață, purtătoare a miracolului nașterii, misterul ciclului menstrual acordat la fazele lunii și cei ce efectuau ritualul: Preotesele, conform unor cunoștințe mistice complet acordate la ciclurile Mamei Pământ și în armonie cu natura.
Pe teritoriul țării noastre există o sumedenie de culturi antice în cadrul cărora putem distinge clar un cult al Zeiței Mamă, cum sunt culturile Cucuteni, cultura Vinca-Turdas, Gumelnița și Hamangia, iar mai târziu îl găsim la Geto-Dacii, cu ale lor mistere în jurul cultului Zeiței Bendis.
Ca o concluzie, în acest proiect artistic am în vedere o recuperare a moștenirilor ancestrale și o recontextualizare a lor în contemporan. Iar la nivel personal este felul meu de a mă conecta cu strămoșii”.
Proiecte picturale trecute
Printre evenimentele trecute ce-i poartă semnătura se numără expoziția „Sinele”, un eveniment artistic din octombrie 2019, desfășurat la „Galeria Simeza” din București, o expoziție de portrete ce redau excelent nu numai partea vie, fizică, ci și latura psihologică a personajelor. La Eva Radu culorile, luminile și umbrele sunt altfel, în sensul că fiecare tușă pare a conține și o frântură de viață. Tablourile ei combină realismul cu impresionismul și în alte cazuri putem admira povești suprarealiste. Portretele par a avea ceva din Renoir, unul dintre cei mai pozitivi și energici pictori din istoria artei, care susținea că arta, pictura trebuie să reflecte bucurie, viață, culoare și lumină. “Am lucrat pentru acest proiect timp de trei ani un număr de 11 portrete și un autoportret. Evenimentul a avut recenzii grozave și un public numeros, a fost aproape copleșitor de experimentat”, își amintește artista.
Tot expoziție de portrete a fost și “Rapsodia sufletului”, organizată la Muzeul Național “Constantin Brancuși” (2022, Târgu Jiu).
Proiectul Strada Xenofon – una dintre “cele mai frumoase scări pictate din Europa”
Spune-mi te rog povestea picturii de pe strada Xenofon din București.
„În 2014 am realizat un proiect de artă urbană, în colaborare cu o firmă de publicitate, pictând pe treptele Străzii Xenofon. Aceasta e singura stradă în trepte din București, cu o vechime de 200 de ani. Iar în 2015 proiectul a continuat cu repictarea scărilor, dar cu o temă diferită. La acel moment proiectul a fost puternic mediatizat de multe canalele media și devenise un obiectiv turistic important. Strada a intrat chiar în <<Top 10 Cele mai frumoase scări pictate din Europa>> conform unor website-uri străine. În primul an, tema picturii au fost opt clădiri reprezentative ale Bucureștiului, pictate pe cele opt rânduri de trepte, iar tema din anul următor a fost o cascadă pictată pe întreaga suprafață a stărzii. Acum, după opt ani, pictura nu mai există, fiind în timp ștearsă de precipitații”.
Unde o găsiți pe Eva Radu?
Atelierul ei se află în București, unde se pot solicita vizite programate pentru a lua contact direct cu arta ei, ori pentru comenzi. Iar pe webite-ul artistei și pe pagina socială îi puteți admira câteva dintre opere,
Cosmina Marcela OLTEAN
Foto, arhiva personală Eva Radu
|
Foto, Daniel Mosessonhn |
|
detalii autoportret
|