Problema definirii
- Noţiunea de cultură şi
noţiunea de artă
Termenul de cultură (lat. Colere - ,,a cultiva’’,
,,a onora’’) se referă, în general la
activitate umană. Conform UNESCO, cultura reprezintă ,,o serie de
caracteristici distincte a unei societăţi sau grupe sociale, în termeni
spirituali, materiali, intelectuali sau emoţionali.’’
Cultura reprezintă o moştenire ce se transmite cu ajutorul
codurilor de comunicație specifice
cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul și artele, mass-media
(presa, radioul, televiziunea).
Unii antropologi consideră cultura un comportament social,
alţii o consideră doar o abstracţie a comportamentului, iar pentru alţii,
cultura există doar în mintea omului. Una dintre primele definiţii ale culturii
sună astfel: ,,cultura este acel întreg complex ce include cunoaşterea,
credinţa, arta, morala, şi alte abilităţi şi deprinderi dobândite de om ca
membru al societăţii.’’ ( E.B.Tyler
– Culturile primitive, 1871)[1]
Termenul de artă
este departe de a avea sensuri bine precizate sau univoce. El excelează prin
fluenţă şi mobilitate, iar domeniul ce îi corespunde se caracterizează prin
transformare perpetuă[2].
Arta este, în esenţă, cea mai profundă expresie a creativităţii
umane. Este o puternică modalitate de exprimare şi comunicare, o încercare de a
da răspunsuri, ori de a ridica semne de întrebare, o transpunere a realităţii
în realitatea artistului şi nu în ultimul rând, este o componentă de bază în
menţinerea echilibrului bio-pshio-emoţional.
Arta este rezultatul alegerii de către artist a unui mediu, a
unui set de reguli şi valori, ce determină ceea ce va fi exprimat, în ideea de
a inspira un sentiment, o trăire, o senzaţie.
- Studiile vizuale
Studiile vizuale sunt un segment al
culturii, reprezentate prin coduri vizuale culturale. Din perspectiva
disciplinară, studiile vizuale sunt identificate ca noi modalităţi de
reconsiderare a istoriei artei. Ca formaţiuni ce tind a configura o disciplină
printr-un proces de formare multi(inter)disciplinară, studiile vizuale reflectă
condiţia critică a practicii şi teoretizării culturii actuale[3]. Studiile vizuale au luat naştere ca disciplină
de studiu la Universitatea din Rochester, în urma unui program girat cu câţiva
ani în urmă de Michael Ann Holy şi au fost gândite încă de la început astfel
încât să cuprindă sub umbrela lor analiza unor lucruri extrem de diverse,
precum filmul, fotografia, arta video, pe lângă cele ,,tradiţionale’’: pictura,
desenul, sculptura, arhitectura.
Despre vizual
Chris Jencks în ,,Visual
Culture’’ vorbeşte despre vizual ca despre o primă experienţă în viaţă, o
experienţă pe care apoi o cultivăm, iar în cele din urmă devine indispensabilă.
Suntem înconjuraţi de imagini pretutindeni. Copiii privesc şi recunosc imagini
cu mult înainte de a-şi însuşi vorbitul, scrisul şi cititul. De fapt, se pregătesc
pentru acestea învăţând întâi din imagini[4].
- Studiile culturale
O încercare de a defini studiile culturale ridică dificultăţi
având în vedere zona de acoperire atât de vastă. Totuşi, voi reda în cele
ce urmează câteva definiţii conturate de cercetători în domeniu. Obiectul studiilor
cultural ne este strict definit.
Punctul de plecare este noţiunea atotcuprinzătoare de
cultură, utilizată pentru a descrie şi studia o gamă largă de practici. În
afară de natura ambiguă a obiectului de studiu, studiile culturale nu au nici
propriile principii, teorii sau metode şi funcţionează împrumutând de la
domeniile ce le înglobează[5]. Toate acestea fac
dificilă conturarea unei definiţii generale, întrucât
,,studiile culturale sunt un câmp interdisciplinar în
care anumite preocupări şi metode sunt convergente; această convergenţă este
utilă, deoarece ea ne ajută să înţelegem fenomene şi relaţii care nu erau
accesibile în cadrul disciplinelor existente’’, explica G.Turner.
Studiile culturale sunt, cu alte cuvinte, un teren
multidisciplinar, transdisciplinar şi chiar contradisciplinar, care se dezvoltă
în tensiunea dintre tendinţele de a îmbrăţişa fie concepţia largă a
antropologiei culturale, fie concepţia mai strictă a studiilor umaniste. Dar
spre deosebire de antropologia tradiţională, studiile culturale au crescut din
analiza societăţilor industriale moderne. Cultura nu mai este concepută ca un
bloc omone, ci ca o multitudine de micro-componente, care convieţuiesc. Fragmentarismul – ca temă a cercetării –
a permis întâlnirea studiolo culturale cu postmodernismul şi contopirea lor,
până în punctul în care devin sinonime[6].
Sunt interpretative şi evaluative în metodele lor, dar
spre deosebire de studiile umaniste, resping identificarea culturii cu cultura
de elită şi susţin că toate formele de producţie culturală trebuie să fie
studiate în relaţie cu celelalte practici culturale, cu structurile sociale şi
istorice[7]. Astfel, studiile
culturale sunt devotate cercetării întregii game a artelor, credinţelor şi
practicilor unei societăţi. Studiile culturale sunt un teren care estompează
graniţele dintre ele şi alte discipline, precum studiile vizuale şi artele
vizuale.
Dar totuşi, spunea Hall, întrucât nu se vor gândite ca orice, ele încearcă să se diferenţieze prin politica lor, căci
sustin că se ocupă de problemele puterii, politicii şi nevoii de schimbare
socială. În consecinţă, ,,studiile culturale sunt un corp de teorii şi un set
de declaraţii politice incluzând producerea de teorie ca o practică politică’’,
conform lui C.Barker[8].
Un scurt istoric al
studiilor culturale
Studiile culturale sunt un domeniu de cercetare ce
face furori în rândul celor cu vederi progresiste. Studiile culturale, ca o
entitate omniprezentă, şi-au făcut simţită prezenţa în cadrul academic în
câmpul ştiinţelor umaniste, artelor, ştiinţelor
sociale, ale ştiinţei şi tehnologiei[9].
În 1964 se puneau bazele Centrului pentru Studierea
Culturii Contemporane, în cadrul Universităţii din Birmingham. La momentul
respectiv, părinţii fondatori (Richard Hoggart, Raymond Williams şi Edward P.Thompson)
nu îşi imaginau gloria ulterioară a conceptului creat – cultural studies, a domeniului abia definit şi a tipului de
abodare.
Apoi, după patru decenii, studiile culturale au creat
,,o nouă geografie academică planetară, care acoperă globul cu o reţea de
departamente de studii culturale’’(A.Mattelart, E.Neveu), au generat o explozie
de cercetări şi au devenit o modă intelectuală. După 1980, studiile culturale
devin un fenomen de ,,masă’’ în lumea academică.
S-au ivit şi subdisciplinele specifice: studiile de
gen (feminismul, masculinismul), studiile etnice, de rasă, a crescut numărul
revistelor ştiinţifice de specialitate[10].
Cuvântul de ordine în aceste cercetări este eclectismul metodologic: studiile
culturale preiau şi adaptează diverse concepte şi, totodată, îşi asumă şi
utilizează metode şi metodologii din lingvistică, teoria literaturii,
psihologie, sociologie, antropologie, semiotică, naratologie, şi altele.
În plan teoretic, studiile culturale se revendică, în
primul rând, din problematica şi gândirea marxistă, dar fără a fi un curent
marxist propriu-zis.
Cheia în studiile culturale este conceptul de cultură.
Spre deosebire de alte abordări ale culturii, perspectiva propusă de studiile
culturale accentuează dimensuinile politice ale culturii, legătura dintre
cultură şi putere[11].
La graniţa dintre
studiile vizuale şi studiile culturale
Marquard Smith ridica problema dacă
studiile vizuale reprezintă cu adevărat o disciplină, la fel ca filosofia sau
istoria. În încercarea de a delimita în timp debutul acestui domeniu de studiu,
Smith îşi propunea să identifice prima persoană care a folosit termenul de
,,studii vizuale’’. Astfel, ,,descoperirea’’ le este atribuită lui Michael
Baxandall, pentru lucrarea ,,Painting and
Experience in Fifteenth-Century Italy’’ şi Svetlanei Alpers, pentru ,, The Art of Describing: Dutch Art in the Sventeenth
Century’’[12].
Adesea apare o confuzie între studiile vizuale şi
studiile culturale, dar aşa cum atrăgea atenţia W.J.T. Mitchell, o astfel de
problemă trebuie lămurită, în vederea înlăturării semnificaţiei termenilor. Nu
înseamnă acelaşi lucru.
Mitchell aduce o clarificare când face distincţia
între cele două: studiile vizuale sunt un domeniu de studiu care cercetează
studiile culturale.
Nu există o definiţie care să facă distincţia mai clar
şi care să ilustreze mai bine graniţa dintre cele două, precum cea alui
Mitchell, susţinea M.Smith. Mai recent, în 2002, Hal Foster, redactor la ,,October’’,
în cartea ,,Design and Crime’’
sugerează că studiile vizuale sunt sau par a fi ,,aripa vizuală’’ a studiilor
culturale[13].
Studiile culturale străbat peisajul academic şi intelectual,
de la disciplinele deja acreditate, la noile mişcări politice, practice
intelectuale şi tipuri de investigare, precum marxismul, postcolonialismul,
feminismul şi poststructuralismul.
Se deplasează de la o disciplină la alta, de la o
metodologie la alta, în funcţie de propriile preocupări şi motivaţii.
Tocmai de aceea,
studiile culturale nu sunt o disciplină în sine, ci un termen colectiv pentru
diverse căutări intelectuale, adesea contradictorii, care adresează întrebări
şi care constau din mai multe poziţii politice şi teoretice diferite.
Acesta este
motivul pentru care studiile cultural sunt adesea descrise ca o
,,anti-disciplină’’ – un procedeu de investigare care un se încadrează în
şablonul disciplinelor instituţionalizate[14]. Însă doar pentru că studiile
culturale sunt practice imposibil de definit, nu înseamnă că orice poate face
obiectul lor. Istoria studiilor culturale furnizează câteva caracteristici
distinctive ale acestora.
Caracteristici ale
studiilor culturale
În primul rând, studiile culturale îşi propun să
examineze obiectul de studiu în termeni de practici culturale şi de relaţie a
lor cu puterea. Obiectivul lor constant este de a expune relaţiile de putere şi
de a cerceta modalităţile în care aceste relaţii influenţează şi modelează
practicile culturale.
În al doilea
rând, studiilor culturale nu sunt doar
un studiu al culturii, considerată ca fiind o entitate abstractă, separată de
contextul politic sa social.
Obiectivul lor este acela de a înţelege cultura în
toate formele sale complexe şi de a analiza contextul social şi politic în care
se manifestă.
În al treilea rând, studiilor culturale încearcă să
expună şi să reconcilieze diviziunea cunoaşterii, să depăşească rapasti dintre
cunoaşterea tacită şi cunoaşterea obiectivă.
Iar în cele din urmă, studiile culturale sunt angajate
într-o evaluare morală a societăţii moderne.[15]
Un concept major al studiilor culturale este semnul, iar forma fizică a semnului
este cunoscută drept semnificant. Această
teorie lingvistică, cu impact major în anii ‘50-’60, este azi cunoscută drept structuralism[16].
Semnele sunt adesea organizate ca nişte coduri guvernate de reguli implicite
sau explicite. Deci, un sistem de semne poate vehicula mesaje şi înţelesuri
codificate, ce pot fi descifrate de cei care înţeleg codul[17].
Noţiunile care articulează constructele teoretice din
studiile culturale sunt: ordine socială, putere, exploatare, clase, ideologie
şi naturalizare. În fapt, în descendenţa lui Marx, adepţii studiilor culturale
consideră că fenomenale culturale nu pot fi judecate numai ca o expresie a
capacităţilor creatoare ale spiritului uman, ci ele trebuie văzute în contextul
tuturor determinărilor care contribuie la realizarea bunurilor culturale.
Drept urmare, cultura este rezultatul
interdependenţelor dintre manifestările economice, sociale, politice, istorice,
lingvistice, psihologice; iar acest principiu implică, în plan metodologic, interdisciplinaritatea – care conduce
inevitabil, la eclectism.
Fără să facă din ,,lupta de clasă’’ un obiectiv
explicit al cercetării şi acţiunii lor, reprezentanţii studiilor culturale pun
dimensiunea critică şi contestatoare la baza activităţii lor: ,, studiile
culturale nutresc aspiraţia de a crea legături cu mişcările politice din afara
spaţiului academic. De aceea, studiile culturale sunt un corp teoretic şi o
sumă de declaraţii politice care considera producţia teoretică ca o practică
politică.’’ (C.Barker) [18]
Studiile culturale ne apar ca un câmp marcat de
multiple paradoxuri: având ca referinţă o temă unitară, ele au deschis
nenumărate fronturi de cercetare, care, cel mai adesea, nu mai au nici o
legătură cu premisele iniţiale.
Pornind de la formele de impunere a modelelor
culturale unitare şi dominante, ele au ajuns să studieze diferenţele şi
identităţile parcelare. Inspirându-se din gândirea marxistă, ele au generat o
pletoră de abordări, poziţii şi forme de mondenitate ştiinţifică fără nici o
legătură cu teoriile marxiste.
Demarate ca o încercare de depăşire a închistării
academice şi a elitismului cultural, au ajuns să creeze şi să justifice, noi
forme de elitism şi suficienţă academică. Încercând să creeze o disciplină
autonomă, ele au sfârşit prin a pune sub semnul întrebării graniţele şi
specificitatea tuturor disciplinelor din sfera ştiinţelor omului.[19]
În studiile culturale şi ale comunicării este la fel
de important să fim deschişi în faţa înţelesurilor posibile, pe cât este să
căutăm informaţii exacte.
Şi asta pentru că obiectul de studiu este lumea
socială. Fiind un domeniu relativ nou, studiile culturale au fost caracterizate
printr-o muncă de cercetare rapidă şi inovativă, prin încercări de a spune
lucruri noi în modalităţi noi.[20]
[1] Ziauddin Sardar, Borin Van Loonate - Cate
ceva despre Studii culturale (Introducing Cultural Studies), pag.6
[3] Catalin Gheorghe, Condiția
critică. Studiile vizuale în critica culturală, critica de artă și
arta critică, pag.10-11
[4] Chris Jencks, Visual Culture,
pag.1
[5] Ziauddin Sardar, Borin Van Loonate - Cate
ceva despre Studii culturale (Introducing Cultural Studies), pag.8
[6] Tim O'Sullivan, John Hartley, Danny Saunders,
Martin Montgomery, John Fiske, Concepte
fundamentale din stiintele comunicarii si studiile culturale, pag.7
[8] Tim O'Sullivan, John Hartley, Danny Saunders,
Martin Montgomery, John Fiske, Concepte
fundamentale din stiintele comunicarii si studiile culturale, pag.5-9
[9] Ziauddin Sardar, Borin Van Loonate - Cate
ceva despre Studii culturale (Introducing Cultural Studies), pag.5
[10] Tim O'Sullivan, John Hartley, Danny Saunders,
Martin Montgomery, John Fiske, Concepte
fundamentale din stiintele comunicarii si studiile culturale, pag.7
[14] Ziauddin Sardar, Borin Van Loonate - Cate
ceva despre Studii culturale (Introducing Cultural Studies), pag.10
[18] Tim O'Sullivan, John Hartley, Danny Saunders,
Martin Montgomery, John Fiske, Concepte
fundamentale din stiintele comunicarii si studiile culturale, pag.9
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu