Din universul poetic al unei liceene (I) - Versuri de Izabela Ciobanu

Ilustraţii: Geanina Maria Zaharia şi Cosmina M. Oltean

Cedit amor rebus

Izabela Ciobanu

Se-aşterne pe pământ omătul gri,
Lipită stau de geam şi te cutreier,
Îmi fac scenarii multe c-ai să vii
Să-mi scoți îmbrățişarea ta din creier. 

Cât de meschin ai fost să mă atragi,
Să îmi devii inconştient păcat!
Ştiai că doar războaiele mi-s dragi
Şi te-ai întruchipat într-un soldat.

Pe frontul luptei noastre ai învins,
Predat-am armele independenței mele.
În felul grav în care m-ai cuprins,
M-ai condamnat la visuri foarte rele.

Ce viciu, dragul meu, ai dezvoltat
Căci inima-mi la dumneata mă trage!
Ştiai că doar războaiele mi-s drage
Şi m-am îndrăgostit de un soldat.

Chin

Izabela Ciobanu

Chin de fraged muritor
Ce-şi risipă viața-n clipe:
Să te naşti nemuritor,
Să te stingi pe nesimțite.

Munții noştri-nconjurați
De podoabe capitale
Au ca sprijin prim soldați,
Şi parfumuri de migdale.

Brazii-i port ca pe o cruce
Sânul lor, arzând, adapă 
Toată patria ce-i dulce,
Toată cumpăna de apă.

Rădăcina-n ochii mamei
Ea, la fel de muritoare,
Ca o luptă contra foamei,
Naşte-o apă curgătoare.

Am nevoie de salvare,
Nu doar eu, ci lumea toată;
M-am născut nemuritoare
Ca să mor cu voi odată.

Rădăcina-n ochii mamei
Ea, la fel de muritoare,
Ca o luptă contra foamei,
Naşte-o apă curgătoare.

Am nevoie de salvare,
Nu doar eu, ci lumea toată;
M-am născut nemuritoare
Ca să mor cu voi odată.

Contopire cu moartea

Izabela Ciobanu

Îmi plâng durerea în ocean
Şi fac din valuri o batistă,
Şi-mi vin sirenele la mal,
Empatizându-mi viața tristă.

Îmi plâng durerea în ocean,
Iar peştii mor la suprafață.
Mi-e mort amorul ce-l aveam,
Precum şi ultima speranță.

Îmi plâng durerea în ocean,
Şi ahtiez nebun spre moarte,
Însă oceanul mi-e un geam
Şi toată viața mea-i o carte.

Îmi plâng durerea în ocean,
Şi sting țigara mea într-ânsul.
Mă-înec în următorul val,
Şi-mi stăpânesc prin moarte plânsul.