marți, 18 decembrie 2018

Corala “Cantores Amicitiae” a Consevatorului ieşean - o poveste despre succes


Concertul de colinde al Coralei “Cantores Amicitiae” de la Ateneu

Corala “Cantores Amicitiae” a Consevatorului ieşean a oferit publicului un concert de excepţie duminică, 16 decembrie, în Sala Mare de Spectacole “Radu Beligan” a Ateneului din Iaşi. Alături de Cantores, publicul a călătorit în toată lumea prin intermediul repertoriului vast care a cuprins o serie de colinde româneşti, apoi câteva colinde representative din Spania, Italia, Franţa, Austria, SUA şi nu numai. Cantores Amicitiae, cântăreţii prieteniei, au impresionat şi de această dată prin talent, energie şi o bună dispoziţie molipsitoare, iar reacţia din partea publicului, care a făcut neîncăpătoarea sala mare de spectacole de la Ateneul din Tătăraşi, a fost firească: mii de zâmbete, aplauze şi entuziasm. Vocile angelice, pline de căldură, ne-au transmis pe de o parte bucuria muzicii pure, iar pe de alta, ne-a introdus în spiritul sărbătorilor de iarnă: ne-au îndemnat să ne deschidem inimile, să fim buni, să ne bucurăm şi să dăruim.

Parcursul muzical al Coralei “Cantores Amicitiae”
Format în 1976, când a debutat pe scena Teatrului “Mihai Eminescu” din Botoşani, apoi pe scena Filarmonicii “Moldova”, Iaşi, Corul de cameră “Cantores Amicitiae” s-a impus pe scena muzicală românescă, dobândind un loc propriu. Populariatea corului s-a extins cu rapiditate. Când Cantores a ajuns prima dată în Austria, în 1978, presa austriacă scria că românii au adus “sonorităţi cu totul diferite, impresionante sonorităţi pierdute, dar şi veselia cântecelor populare”. Membrii Cantores au fost şi sunt majoritatea studenţi ai Universităţii Naţionale de Arte “George Enescu” din Iaşi, dar printre ei se găsesc şi studenţi de la Teologie, Politehnică, Medicină sau Arte Vizuale, tineri cu calităţi vocale deosebite. În cei peste 40 de ani de existenţă, în cor au cântat şi s-au format peste 400 de studenţi, iar unii dintre ei sunt în prezent muzicieni sau muzicologi.

Merită menţionat un aspect, care poate e şi de la sine înţeles având în vedere că vorbim despre un cor studenţesc şi anume că la fiecare 4 ani componenţa grupului se schimbă, corul se înnoieşte şi de fiecare dată prof.univ.dr. Nicolae Gîscă, cel care a fondat, a dirijat şi s-a îngrijit în permanenţă de acest cor, o ia de la capăt şi formează neobosit generaţie după generaţie. Doctor în muzică al Universităţii de Muzică, Bucureşti, profesor eminent al catedrei de dirijat coral al Conservatorului ieşean şi dirijor în peste 1000 de concerte simfonice, camerale şi corale, Nicolae Gîscă este mentorul unui număr impresionant de corişti şi dirijori de cor.


Prin precizie şi fineţea interpretării, Cantores este laureat a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale de prestigiu, desfăşurate la Viena, Linz, Varna, Montreux, Elsenfeld, Tampere şi nu numai, a realizat o serie de turnee de succes în Austria, Belgia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Mexic, Spania şi SUA şi a realizat numeroase înregistrări pentru radio, televiziune şi case de discuri din ţară şi din afară.
După cum se poate observa, “Cantores Amicitiae” înregistrează o vastă activitate muzicală ce s-a sedimentat de-a lungul celor 42 de ani de existenţă, devenind una dintre cele mai apreciate corale studenţeşti. La împlinirea a 40 de ani de activitate, în 2016, Corul de cameră “Cantores Amicitiae” a susţinut un concert aniversar extraordinar în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu” din Iaşi, concert intitulat sugestiv “40 de ani de călătorii muzicale pe meridianele globului”. Aşa cum afirma şi prof.dr. Nicolae Gîscă în cadrul concertului de duminică, corul Cantores călătoreşte anual prin lume, iar când îşi termină turul european, revine acasă, la Iaşi, pentru concertul de colinde ce a devenit tradiţie în cele 4 decenii.

Text şi foto: Cosmina Marcela OLTEAN




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu