Arta şi circuitul pieţei de artă

Arta a fost mereu legată de piaţă, iar ceea ce în trecut se referea la patronaj, azi ia forma galeriilor, colecţiilor şi sponsorizărilor. Latura estetică s-a intersectat mereu cu cea economică şi managerială. Indiferent cum privim şi cum catalogăm calitativ şi cantitativ diferitele tipuri de artă, piaţa rămâne cel mai bun filtru în măsură să determine cursul operei de artă. Piaţa nu analizează arta din prisma valorilor afective, ci după valorile stabilite de sistemul artistic - lumea artei - constituit din critici, colecţionari, muzee, galerii, media şi altele. Cine e mai în măsură să judece opera de artă decât lumea artei? Pentru că, aşa cum afirma Bourdieu, opera de artă are înţeles şi manifestă interes numai pentru cineva care posedă competenţă culturală, iar aceasta se manifestă sub forma unui cod. Cea mai mare provocare a managerului artistic, susţine Dan Martin, este schimbarea. Arta înseamnă mult mai mult decât ni se prezintă la prima vedere. Ea ne reaminteşte mai ales de puterea inovatoare a omului. Creaţia este esenţa scopului nostru şi a progresului omenirii.

Scurt istoric al pieţei de artă

Piaţa de artă şi practicile asociate acesteia, în sensul cunoscut azi, îşi puneau bazele începând cu mijlocul secolului XVIII, când îşi formau instituţiile şi mecanismele de funcţionare. Începând cu Secolul Luminilor intră în uz şi acest termen. Acesta este cadrul în care se formează, pe de o parte, sistemul cererii şi ofertei, iar pe de alta, noul concept de operă de artă, care îşi câştigă în cele din urmă statutul aparte faţă de celelalte producţii umane, iar asta se întâmplă în momentul în care dispare confuzia între artist şi artizan, existentă secole la rând. Apariţia adevăraţilor poli ai comerţului de artă în Olanda, Italia şi mai ales în Anglia traduce triumful republicilor comerciale şi spiritul mercantilist, exaltând negoţul în faţa agriculturii, afirma Elena M. Pavel Rebegel în studiul dedicat pieţei bunurilor de artă. Acestor factori li se adaugă apariţia şi dezvoltarea tiparului şi apariţia muzeului de artă. Dezvoltarea tiparului bulversează total noţiunea de exemplar unic şi de idee originală. Raporturile între creator şi operă se schimbă radical odată cu apariţia tehnicii gravurii şi ulterior a fotografiei, care la fel ca tiparul favorizează multiplicarea cu uşurinţă şi răspândirea unui produs artistic. Apariţia muzeului de artă instaurează noi ierarhii între bunurile de artă, între acestea şi alte categorii de colecţii, între proprietarii lor şi cei care au acces la ele.

Ample schimbări politico-sociale zguduiau Europa în ultimul deceniu al secolului XVIII, fapt care provoacă masive transferuri de proprietate, iar Parisul pierde poziţia dominantă de pe piaţa europeană în favoarea Londrei. În deceniile ce au urmat schimbarea devine sesizabilă printr-o stratificare pe două niveluri a pieţei de artă, astfel apare o piaţă de creaţie şi una de imitaţie. Pe piaţa de creaţie producţia globală a unui artist e mai puţin importantă, iar respectul normelor şi al genurilor constituie criterii de fixare a preţului. De cealaltă parte, unicitatea e relativă. Piaţa de imitaţie înglobează piaţa reproducerii realului (portrete, marine,…) şi piaţa copiilor capodoperelor vechi sau contemporane, fiind o piaţă sub comandă.

Între 1830-1840 se constată separarea noului de vechi în paralel cu o specializare tot mai marcată a actorilor pieţei. La mijlocul secolului XIX, noutatea constă în dezvoltarea pieţei, creşterea numărului de ziare şi de critici, noi variante de ideologie. Spre sfârştul secolului se opera o altă diferenţiere între artele nobile şi cele decorative, care se reflectă în organizarea pieţei. După Moreau şi Sagot-Duvauroux, lumea artei funcţionează pe un mod dual al unei pieţe a creaţiei, controlată de Academie, şi a unei pieţe de imitaţie, alimentate de cerere. În ceea  ce priveşte arta contemporană, Moreau şi Sagot-Duvauroux vorbesc de instaurarea unui nou academism a cărui criză aminteşte de cea de la sfârşitul secolului XIX.

Lucrarea de artă şi piaţa

Odată cu finalizarea şi expunerea publică a unei lucrări de artă, aceasta intră în circuitul pieţei. În acest moment intră în funcţiune departamentul de marketing, departament care studiază continuu piaţa. Piaţa de artă a zileleor noastre se caracterizează prin diversitate şi concurenţă, astfel că artistul contemporan trebuie să cunoască regulile şi protocolul cu care se va racorda la cerinţele publicului. Lucrarea de artă începe să circule prin intermediul muzeelor şi galeriilor, să capete valoare şi implicit un preţ.

Cosmina Marcela OLTEAN