Prin intermediul reprezentării picturale, unele femei au avut privilegiul de a stăbate secole, iar dovada frumuseții lor o găsim azi în cele mai mari muzee de artă ale lumii. Sunt la fel de vii și acum pentru că printre subiectele preferate de pictori s-a aflat mereu și portretul feminin. Pentru unii artiștii, marea capodoperă, cu care îi cunoaște toată lumea, a fost un astfel de portret. În continuare, prezentate succint, sunt 8 dintre cele mai cunoscute reprezentări feminine din diferite etape ale istoriei artei. Material ocazionat de celebrarea Zilei Internaționale a Femeii, 8 martie 2023.
Pictată de Leonardo da Vinci, între 1503-1506, în ulei pe lemn de plop, conform lui Giorgio Vasari, capodopera renascentistă „Mona Lisa” (Gioconda) (foto colaj) este azi una dintre atracțiile principale de la Muzeul Louvre din Paris. Se pare că Vasari a dat ulterior și titlul tabloului. Cea mai cunoscută pictură din lume o redă pe Lisa del Giocondo, soția unui negustor din Florența, într-un portret clasic specific perioadei. Se pare că în 1516, când s-a mutat în Franța, la invitația regelui Francisc I, Leonardo a luat cu el zeci de caiete de notițe și un singur tablou, Mona Lisa. Tabloul are o istorie proprie, din care nu se cunosc cert toate detaliile. A fost posedat pe rând de Francisc I, apoi de Ludovic al XIV-lea, expus la Versailles, în Cabinetul Regelui. În perioada aceea au apărut și multiple copii ale lucrării, atât de bine realizate încat unele i-au fost atribuite lui Leonardo. După Revoluția Franceză ajunge la Louvre. A fost și în posesia lui Napoleon Bonaparte, care l-a luat în Palatul Tuileries. Din anul 1804 a fost expus în noul muzeu Louvre. Tabloul este expus și azi cu explicația “Portretul Lisei Gherardini, soția lui Francesco del Giocondo”. În 1911, tabloul a fost furat de un italian care a vrut s-o ducă înapoi în țara de origine, fiind recuperat doi ani mai târziu. În timpul celui de-al doilea razboi mondial, alături de alte opere valoroase, a circulat frecvent, ajungând în final la Castelul Saint-Ceré. În 1945, Mona Lisa se întoarce la Paris. Recent a fost ținta unui atac din partea unui grup de activiști ai mediului, chiar în Louvre, dar fiind protejat de sticlă, nu a suferit daune.
„Persefona” (Proserpine) este opera maestrului Dante Gabriel Rossetti, realizată în stil prerafaelit în anul 1874 și expusă la Muzeul Tate din Londra. Artistul a lucrat opt versiuni ale lucrării. Persefona este zeița florilor și a lumii vegetale din mitologia greacă. Proserpina fiind numele latin al aceleiași zeițe, prezentă în imaginarul mitologic roman. Ea dispare toamna și revine primăvara. Toamna coboară în Hades, Ținutul întunecat al umbrelor, iar vegetația dispare odată cu ea. Fructul de rodie este atributul ei. În tablou este reprezentată zeița florilor, un ideal prerafaelit, curent artistic care reia modelele picturale anterioare lui Rafael, redând pictural personaje grațioase care trăiesc într-o lume a reveriei.
Culoarea predominantă este verdele închis și trimite la lumea umbrelor lui Hades. Tabloul este plin de simboluri. Iedera care apare în partea stângă reprezintă amintirile zeiței și dorința ei de a reveni în lumea pământeană. Persefona este stăpână peste simțul mirosului, însușire evidențiată simbolic prin lampa pentru uleiuri aromate inclusă în pictură.
„Madonna del Prato” sau ”Madonna pe pajiște” este opera maestrului italian Rafael Sanzio, realizată în anul 1506. Rafael este considerat pictorul Madonelor suave, iar imaginea dată de el Fecioarei, a fost adoptată apoi de generații întregi, la fel ca imaginea Creatorului imaginată de Michelangelo. Tabloul propune privitorului o compoziție piramidală și folosește tehnica clarobscurului, un amestec de lumini și umbre care adaugă volum și adâncime personajelor de pe suprafața pânzei. Conturul chipurilor și naturalețea lor, umbrele delicate, volumul corpului acoperit de o mantie suplă, gestul tandru și ferm al brațelor care îl susțin pe pruncul Isus, contribuie la o impresie de echilibru perfect.
“Nașterea lui Venus” e capodopera lui Sandro Botticelli, lucrată între 1484-1486, în tempera. Model i-a fost Simonetta Vespucci, mare frumusețe din Florența renascentistă, soția lui Marco Vespucci și rudă a lui Amerigo Vespucci, cel care a dat numele Americii. Pictura o reprezintă pe zeița iubirii din Grecia Antică, Venus. Este o reprezentare a transformării și dualitatii, o reprezentare a lui Venus în chip pământesc și ca zeiță, în același timp. Dar Simonetta s-a stins din viață la doar 23 de ani. Se crede că, după tragedie, aceasta a rămas modelul său preferat, fiind apoi pictată din memorie, în toate operele ce le înfățișează pe Fecioara Maria și pe Venus.
“Fata cu cercel de perlă”, supranumită “Mona Lisa Nordului” (foto colaj), e considerată marea capodoperă a maestrului din Delft, Jan Vermeer. Portretul (datat c.1665, ulei pe pânză) se află la Muzeul Mauritshuis din Haga. Este foarte cunoscut, controversat și învăluit în mister datorită privirii și expresiei, ce nu le mai întâlnim în alte picture de Vermeer.
Fata din tablou este pictată pe un fundal negru, fapt care îi conferă un intens efect tridimensional. Personajul feminin are o privire pătrunzătoare. Turbanul albastru creează un contrast interesant cu materialul galben. Vermeer a folosit culori simple pentru acest tablou, cu puține tonuri, culori deschise pe fundal negru, o combinație de mare efect vizual, ce pune în valoare chipul și privirea fetei. Misterul care înconjoară acest tablou a inspirat o carte, scrisă de Tracy Chevalier, și ulterior, pe baza cărții, un film cu același nume, în 2003. Colin Firth îi dă viață lui Vermeer.
„Tânără femeie în verde”, în stil Art Deco, e lucrată în ulei pe placaj și o găsim la Musee National d’Art Moderne / Centre Pompidou, Paris. Este o pictură realizată în 1929 de poloneza Tamara de Lempicka, care a realizat multe portrete a unor celebrități contemporane, devenind astfel o artistă a starurilor. Femeia înfățișată în tablou are un aer sofisticat, pare o aristocrată reprezentată într-un peisaj urban, iar pictorița subliniază subtil adierea vântului prin conturarea cutelor rochiei și gestul prin care frumoasa tânără își ține pălăria pentru a nu fi suflată de vânt.
“Portretul Adelei Bloch-Bauer I” a fost pictat în “faza de aur” a marelui pictor austriac Gustav Klimt, în 1907, devenind cea mai reprezentativă lucrare a sa din acea perioadă. La pictura în ulei, artistul a adăugat foiță de aur și argint. Modelul a fost soția unui bogat bancher și deținator al unei fabrici de zahar, Ferdinand Bloch-Bauer. Portretul a fost furat de naziști în 1941. În 1999, nepoata lui Adele, Marian Altmann, a început o luptă legală care a durat 7 ani, pentru recâștigarea tabloului. În 2006 tabloul a revenit familiei și la scurt timp a fost vândut, devenind la acea vreme cel mai scump tablou vândut vreodată (135 milioane de dolari). Povestea a inspirat filmul “Woman in gold” (2015).
“Marilyn Diptych” este o operă monumentală a lui Andy Warhol, atât prin dimensiuni (205.44 cm x 289.56 cm), cât și prin importanța câștigată în arta secolului XX. Artistul i-a dedicat artistei mai multe portrete colorate, toate după aceeași fotografie, acest diptic fiind cel mai important. Lucrarea, realizată în 1962, cu acrilice pe pânză în stil Pop Art, a apărut la câteva săptămâni după moartea actriței. Fotografia după care a lucrat Warhol este din materialul de promovare al filmului Niagara din 1953, în care actrița a fost rol principal. Astfel, Warhol transformă fotografia într-un icon. Opera e compusă dintr-o serie de 50 de portrete, 25 în partea stângă, 5 rânduri a câte 5 portrete, viu colorate, și 25 în partea dreaptă, tot 5 câte 5, în alb-negru, cu efect de estompare. Criticii cred că acest contrast dintre culorile vii și reprezentările alb-negru sugerează trecerea către moarte a artistei. Opera este un omagiu adus actriței, dar și un gest de venerare a frumuseții ei.
Cosmina Marcela OLTEAN
Foto, internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu