Din dragoste pentru Luceafăr …

Retrăim acum o perioadă minunată. Ne aflăm în faţa primului mare eveniment cultural din noul an, cu întindere pe tot teritoriul ţării noastre: Ziua Culturii Naţionale, ziua marelui poet Mihai Eminescu – comemorarea a 165 de ani de la naşterea poetului.

,,Din valurile vremii’’

De mulţi ani încoace, perioada decembrie – început de ianuarie are o anume însemnătate pentru mine: pregătire temeinică pentru Ziua Culturii Naţionale, asigurarea unui nou ,,tiraj’’ de ilustraţii pentru expoziţiile din această perioadă. Ziua lui Eminescu e o sărbătoare la care am participat mereu. Din şcoala generală îmi amintesc anul când am realizat portretul poetului, cu oarecare stângăcie, apoi în cei patru ani de liceu, fiecare început de an, fiecare revenire din vacanţă (în care studiam texte ce urmau ilustrate) însemna pregătire pentru această zi specială. La Liceul din Subcetate, Catedra de Limba Română, condusă de dl. Ioan Cutlac, d-na Crina Gabor şi d-na Doina Dobrean, organiza mereu sărbători frumoase, la care elevii participau cu drag şi multă implicare. Implicare pe care domnii profesori aveau grijă să o răsplătească cu diplome şi cărţi. Acest lucru nu s-a schimbat ! Anii trecuţi am ţinut această sărbătoare cu Cenaclul ,,Buna Vestire’’ la Miercurea Ciuc şi Topliţa. Iar anul trecut am avut onoarea de a petrece această frumoasă zi la Sfântu-Gheorghe, cu oameni de cultură minunaţi precum dl. Ştefan Danciu, Adrian Lesenciuc, Ionel Simota, Luminiţa Cornea, Camelia Paraschiv Katai şi mulţi alţii.

,,Vreme trece, vreme vine’’

 În acest an, ca să continui tradiţia, îmi doresc să scriu câteva rânduri din suflet, rânduri pe care nimeni nu poate ştii cu câtă admiraţie şi entuziasm le scriu, în semn de mic omagiu pentru poetul preferat, pentru poetul în a cărui versuri am găsit izvor de inspiraţie pentru aproape toate ilustraţiile de carte. Spun aproape toate pentru că şi atunci când am ilustrat Blaga sau Goga, tot imagini artistice asemănătoare celor plăsmuite de Eminescu prin cuvânt am reuşit să redau. Am observat că şi la alţi poeţi tot motivele şi temele eminesciene le căutam. Am ajuns să cred că e vorba despre o asemănare spirituală şi de viziune artistică. De-a lungul timpului acest poet a inspirat mulţi intelectuali şi artişti. Îmi vine iar în minte exemplul lui Ştefan Luchian, pe care l-am discutat individual într-un alt articol. Ce alt exemplu mai frumos? Pe Eminescu e inevitabil să nu îl legi de alte nume cu rezonanţă, după cum se observă. Am auzit spunându-se că într-o oarecare măsură cu toţii ne regăsim în poezia sa. Are el această unică şi remarcabilă abilitate. Susţin această opinie, cu menţiunea că, cel puţin în cazul meu, impactul poemelor sale asupra creaţiei artistice a lăsat urme vizibile: peste 100 de ilustraţii. Acest fapt e explicabil şi din prisma unei discipline ce are la bază studiul frumosului şi al artei: ESTETICA. Aprofundarea acestei discipline aduce o mai bună înţelegere a fenomenului artistic, a artelor frumoase şi a poeziei – care îşi au rădăcinile în antichitate. Dar mai aduce clarităţi şi în ceea ce priveşte legătura dintre artele vizuale şi poezie, şi referitor la modul în care ele conlucrează şi se pot completa. Iată cum: pe când artele vizuale apelează direct la simţuri, poezia se bazează pe semne lingvistice; unele pun în evidenţă imagini sensibile, altele simboluri intelectuale, după cum explica gânditorul marxist de o autentică valoare intelectuală, Wladyslaw Tatarkiewicz în Istoria esteticii. Vorbim despre frumosul sensibil şi cel intelectual, despre arta directă şi cea simbolică. Subiectul e unul extrem de interesant şi de amplu, dar se transformă într-o altă temă de discuţie, ce se cere tratată separat.   

                      

Timpul

La Teiul lui Eminescu

La Iaşi, am păşit de multe ori în Parcul Copou, care adăposteşte celebrul Tei al lui Eminescu. Unul dintre cei mai bătrâni arbori din judeţ, pe locul 7 în top, teiul datează din vremea lui Alexandru Lăpuşneanu, fiind plantat în anul 1556. Considerat un miracol al supravieţuirii, acesta are 459 de ani !
De aici am luat drept suvenir două frunze care acum stau presate între paginile unui volum de poezii. Bătrânul tei, falnic, adăposteşte la rându-i, sub coroanele sale, bustul lui Eminescu, în faţa căruia se întinde, o scurtă alee din mozaic în care stau scrise versuri din poemul ,,Dorinţă’’, cu artistica semnătură a autorului, la final. Acest loc, parcă din altă lume, în care domneşte o linişte apăsătoare şi care îndeamnă la meditaţie, este, neîndoielnic, Inima Parcului Copou. Ce loc mai bun de a-l căuta pe Eminescu?

                    

Şi stând acolo, sub tei, în linişte, mă întrebam: Doamne, ce trebuie să facă un simplu om să ajungă din ce în ce mai iubit cu trecerea anilor? Care în loc să moară, e tot mai viu, câştigând prin cultură nemurirea? Cum apare pe lume un nume pe care nici măcar temutul Timp nu-l poate pune în penumbră vreodată? Oare el ştia că va fi aşa…? E uluitor ! Iar răspunsul, deşi ar părea teribil de complex, e la fel de simplu pe cât i-a fost Poetului să compună versuri ce concurează cu perfecţiunea: vorbim, pur şi simplu, de o altă nuanţă a genialităţii !

Cosmina Marcela OLTEAN