Din tainele artei actorului. Interviu cu actriţa Camelia Paraschiv Katai

Am căutat în mine mereu acele note muzicale în care să-mi cânt propriul refren…

Mă întreb deseori cum este văzută arta de diferiţii reprezentanţi ai diverselor domenii de activitate din sfera artelor. Cu siguranţă există o gamă variată de moduri în care arta este percepută şi reprezentată de un pictor, respectiv de un actor, un muzician ori un poet. Fiecare dintre aceştia reuşeşte să surprindă alte laturi ale acestui concept deschis, într-atât încât acestea ajung să se întrepătrundă şi să găsească rezonanţe unele în altele. În calitate de spectator pasionat de film şi teatru, azi mi-am dorit să aflu de la Camelia Paraschiv Katai, actriţă la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu-Gheorghe, cum se vede arta prin ochi de actor, cum împleteşte ea, actriţa, poezia cu arta dramatică, dar şi cât mai multe despre tainele din spatele artei actorului, despre ceea ce înseamnă să fii actor, în fapt. Mi-am dorit să aflu ce gândeşte şi ce trăieşte acesta, mai ales pe scenă. Vă invit aşadar să păşiţi alături de noi în culisele vieţii de actor, cu speranţa că veţi găsi plăcută mica noastră călătorie.

Aşadar, vă rog să ne împărtăşiţi pentru început câteva lucruri despre dvs.: despre copilărie, studii, persoane importante din viaţa dvs..

Camelia Paraschiv Katai:  Cosmina dragă, mă inviţi într-o călătorie delicată, paşii mei de adult  încearcă să încapă în conturul plin de vise al copilariei. Cum pot decide care amintire mi-e mai dragă, mai importantă, care întâmplare m-a ajutat într-adevăr să cresc, ce vorbă m-a apropiat mai mult de mine, care lacrimă m-a ajutat să fiu mai puternică?!

M-am născut într-o zonă ca un colţ de rai, localitatea Borca, judeţul Neamţ, iar la şcoală am avut profesori minunaţi. Învăţătoarea mea, Emilia Floroiu, mi-a dat încredere în mine, mi-a explorat pasiunea pentru lectură, dar bulgărele meu de aur din această şcoală a fost profesoara de română, Lucia Cosula. Dumneaei a descoperit pasiunea mea pentru poezie, m-a învăţat cum să-mi vorbească sufletul prin poezie, nu să recit, m-a învăţat că poezia e revărsare de emoţie, de lacrimă, de zâmbet. A cultivat toate acestea în numeroase cercuri de literatură, cu invitaţi de seamă, mari oameni de cultură. Directoarea bibliotecii din Borca, Iolanda Lupescu, m-a încurajat mult, îmi împrumuta cărţi, organiza întâlniri la bibliotecă, unde se recita, se discuta despre cărţile citite. Iolanda m-a ajutat să-l cunosc pe directorul Teatrului din Piatra Neamţ şi pe actorul cu care m-am pregătit pentru admitere, Constantin Ghenescu, prin amabilitatea poetului Adrian Alui Gheorghe. Am lucrat un an la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, iar anul următor am intrat la Academia de Arte Teatrale din Târgu Mureş. În primul an de studenţie mi s-a propus să fiu prezentatoare la televiziunea locală, ofertă pe care am onorat-o pe tot parcursul facultăţii. Am colaborat şi cu Radio Târgu-Mureş, iar aceste colaborări timpurii m-au învăţat ce înseamnă munca în echipă. Din 1997, sunt actriţă la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu-Gheorghe. Aici am găsit o trupă tânără, deschisă experimentelor teatrale, am participat la Festivaluri de Teatru în ţară şi străinătate: Ungaria, Turcia, Finlanda, Italia, Germania. 

De unde provine pasiunea pentru arta teatrală? De la cine moşteniţi această înclinaţie?

Nu ştiu dacă pasiunea pentru artă are de-a face cu o moştenire genetică neaparat. Am văzut copii simpli de-o expresivitate nepământeană, în privire, în voce, în penel… Un frate de-al mamei era sculptor, îmi plăcea să-l admir în procesul creaţiei, parcă era într-o cupolă de mărturisiri, doar el şi piatra sau lemnul. Se spunea că obiectele sale par însufleţite. Mai târziu, în profesia mea, am învăţat că trebuie să ne împrietenim cu obiectele folosite pe scenă, să fim una cu ele, să devină o  prelungire a fiinţei noastre, iar eu aveam un exemplu în unchiul meu.

Cum aţi ales actoria ca viitoare profesie?

Visul de a deveni actriţă a prins contur de la o promisiune facută poetului Aurel Dumitrascu. Eram în clasa a cincea sau a şasea când m-a rugat să-i promit că voi deveni actriţă şi…i-am promis. Pe-atunci recitam din poemele lui emoţionante! Din păcate s-a dus în stele mult prea tânăr, n-a apucat să mă vadă pe scenă, dar mi-l imaginez în sală uneori.

În afara scenei sunt o persoană timidă.  Pe scenă  mi se deznoadă toate aripile, respir până-n rărunchi, atunci când simt că toate măştile îmi cad la picioarele spectatorilor, mai ales măştile sufletului. Iar o adevărată revelaţie este când simţi acelaşi lucru din partea spectatorilor, când reuşeşti să-i ajuţi să coboare în ei. În viaţa de zi cu zi, e o aglomeraţie de măşti pe stradă…

În continuare, deşi ştiu bine că pentru un actor e greu să aleagă, vă rog să ne enumeraţi, cele mai importante piese şi implicit cele mai de seamă roluri.

Iarăşi e dificil. Încerc să iubesc fiecare personaj pe care-l creionez. Piesa mea de suflet este Cu uşile închise de J.P. Sartre. Am avut şansa să o joc pe Estelle în anul II de facultate şi tot Estelle mi-a colorat părul blond, pentru că aşa cerea personajul. Alte roluri dragi sunt Mireasa din piesa Lazaret, în regia lui Gelu Badea, spectacol nominalizat la premiile UNITER, Magdalena din piesa Alge, în regia lui Radu Afrim, deasemenea spectacol nominalizat la premiile UNITER, Wanda din piesa Gaiţele, în regia lui Horaţiu Apan şi Nina din Pescăruşul în regia lui Ion Manzatu. Am iubit spectacolul de teatru-dans Acea zi de vineri, august 1982 în regia lui Andras Lorant. Mi-a fost drag rolul din Devoratoarea de litere în regia lui Horaţiu Mihaiu. Lili, e  un personaj complex, din Natură moartă cu nepot obez, de Ion Sapdaru, în regia lui Ştefan Iordanescu. Tare drag mi-a fost sa lucrez cu Ştefan, m-a ajutat să-mi descopăr sertăraşe nebănuite în construirea rolului. Acestea sunt personajele care mi-au trecut în acest moment prin minte, nu înseamnă că pe celelalte le iubesc mai puţin!

Care este rolul care consideraţi că spune cele mai multe despre dvs.?

Fiecare personaj împrumută vibraţii din ceea ce suntem noi, actorii, dar ne şi îmbogăţeşte cu noi trăiri, tot ale noastre pe undeva, dar de care nu suntem totdeauna conştienţi.

Cu ce rol aţi debutat şi la ce vârstă?

Am debutat la 19 ani, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Eram Miranda, din Furtuna de Shakespeare. Spectacolul se numea Cartea lui Prospero în regia lui Sergiu  Anghel.

Care erau actorii dvs. preferaţi când eraţi copil? Dar în prezent?

O să-ţi pară straniu, dar am fost la un spectacol de teatru abia în clasa a noua, fiind admisă la Liceul Calistrat Hogaş din Piatra Neamţ. A fost una dintre cele mai frumoase seri din viaţa mea, simt şi astăzi mirosul scândurei, senzaţia aceea că deranjez cu bătăile inimii, aşa eram de fericită. În copilărie ascultam Teatru Radiofonic destul de mult, îmi plăcea Ştefan Iordache, Lucia Mureşan, Olga Tudorache, Maria Ploaie. Deşi există nostalgia vechilor actori, prezentul e generos, ne oferă foarte mulţi actori talentaţi, din păcate nu toţi sunt puşi în valoare. Colegii mei de la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu-Gheorghe se numără printre preferaţii mei. O ador pe Oana Pellea şi pe Coca Bloos, îmi place Marius Manole şi mulţi alţi tineri actori. Dintre actorii de film o ador pe Meryl Streep şi aş putea urmări ore în şir filme cu Anthony Hopkins.

Care este visul unui tânăr actor, atunci când se află la începutul acestui frumos drum?

Să joace, cât mai mult, cât mai divers, să-şi contureze prin fiecare rol personalitatea artistică, să i se întâmple lucruri, să vadă cât mai bine în jur şi-n sufletul lui, să poată deveni oglinda întoarsă!

Cum aţi încuraja tinerii artişti?

Să se lase în pace să fie ei, să aibă curajul să fie autentici, să slujească datele cu care sunt înzestraţi, pentru că în timp o să-i răsplătească înzecit.

Cum este viaţa în lumea artei?

Capricioasă, ca un copil, dar slavă Domnului nu-i lipseşte joaca, fără de care copilul din noi şi-ar pierde candoarea, uimirea…

V-aţi fi dorit vreodată o altă profesie?

Nu mi-am tradat nicio secundă visul de a deveni actriţă…

Vorbiţi-ne şi despre cealaltă pasiune a dvs.: literatura, şi în special poezia.

Iubesc poezia, sau poezia mă iubeşte pe mine, mi-a răsărit în cale doar oameni minunaţi! În 1998 am obţinut premiu pentru interpretare la Festivalul Internaţional de Poezie Lucian Blaga din Sebeş, Alba Iulia, iar în anul 2006 am luat premiul I la Festivalul de Poezie şi Romanţe, din Câmpulung Muşcel. În colaborare cu Muzeul Literaturii din Bucureşti, am jucat în trei spectacole de poezie. Am avut turnee în Budapesta, Roma, Veneţia. Am colaborat cu TVR Cultural pentru emisiunea Clipa de poezie, am fost invitată să particip la multe ediţii ale acestei emisiuni. Am căutat în mine mereu acele note muzicale în care să-mi cânt propriul refren, iar aripile să nu-mi mai fie înghesuite. Acordurile minunate, le regăsesc în oamenii care ştiu să privească în ochi, în aplauzele spectatorilor şi mai ales în poezie. Am avut onoarea să fiu invitată la zeci de lansări de carte şi să recit din poemele atâtor poeţi minunaţi.

La finalul unui recital de poezie, mă simt sleită, dar într-un mod teribil de frumos, e ca o purificare, o speranţă că dacă poetul a dorit să mângâie şi prin mine, eu am fost cerc, n-am lăsat urmă de colţişor de suflet nefolosit întru mesaj. În ultimii ani am avut onoarea să creionez cinci recitaluri de poezie, din volumele a patru poeţi dragi sufletului meu: Cântare şi tăcere şi Caligrafia iubirii din volumele poetului Ionel Simota, Caut ochii ploii, din volumele poetei Georgeta Mănilă, Exerciţiu de tril, din volumele poetei Mihaela Aionesei, Manechinul din Mina de gânduri a lui Paul Arva. Vinovat de aceste frumoase întâlniri este preşedintele Cenaclului Literar Buna Vestire din Miercurea Ciuc, poetul Ionel Simota, căruia-i mulţumesc pentru praful de îngeri presărat pe aripile oamenilor în care crede. În dansul nostru cu poezia s-a alăturat şi directoarea Mesagerului de Covasna, Maria Graur, care promovează şi susţine cu mare drag aceste evenimente. Caligrafia iubirii este primul dintre recitalurile prezentate la Miercurea Ciuc. Volumul Caligrafia iubirii e ca o radiografie a sentimentelor, o bijuterie sculptată în emoţiile noastre. În aceste recitaluri am colaborat cu minunata Andreea Suciu şi vocea ei de înger, ea mi-a fost suflet muzical în Cântare şi tăcere şi în Caut ochii ploii.  Alin Costache, absolvent al Facultăţii de Muzică din Braşov, mi-a fost suflet muzical pentru Exerciţiu de tril. Apoi s-a născut a doua variantă Exerciţiu de tril, una mai complexă, alături de violonista plină de har Hoos Hanna, cu care am colaborat şi-n primăvara aceasta la recitalul Simfonia plecărilor din poemele lui Radu Teculescu. Pe scenă sufletele noastre respiră aceeaşi partitură. Cu Andrei Bauer am colaborat pentru Caligrafia iubirii.  Andrei a şi compus aproape toate piesele muzicale din recital, de o sensibilitate covârşitoare, răsplătite cu numeroase aplauze. În Manechinul mi-a fost suflet muzical chiar autorul poemelor, Paul Arva. Paul a compus melodiile din recital. Glasul lui te duce parcă în altă dimensiune. Doamne, cât de bogată pot fi cu aceşti oameni frumoşi, plini de har!

Şi dacă am îndreptat discuţa noastră pe drumul poeziei, permiteţi-mi să vă întreb despre colaborarea cu Cenaclul Buna Vestire din Miercurea Ciuc. Cum vedeţi şi cum simţiţi această colaborare?

Cosmina, iată că se împlinesc 4 ani de când Cenaclul Buna Vestire din Miercurea Ciuc mi-a devenit într-un fel acasă, pentru că aşa mă simt în mijlocul acestor oameni minunaţi şi a publicului din Miercurea Ciuc. În 2014, preşedintele cenaclului, poetul Ionel Simota, m-a invitat să prezint un recital din volumul său Cântare şi tăcere. A fost o mare bucurie, pentru că poemele lui erau pentru mine un soi de biblie emoţională, cum deseori am afirmat. Uneori am senzaţia că scrie cu peniţa înmuiată în sângele meu sau al cititorilor, aşa de mult mă emoţionează. Ionel Simota, această personalitate vulcanică, dar cu o sensibilitate cum rar am întâlnit, mi-a spus atunci că vom construi împreună lucruri frumoase şi…am construit! Următorul recital a fost Caut ochii ploii, al poetei Georgeta Mănilă, din Miercurea Ciuc. Nicicând n-am iubit mai mult ploaia. De mână cu poemele superbe ale Georgetei, în timpul recitalului, ploaia a început să bată pe tot acoperişul, ca-n poemele ei. Exerciţiu de tril, din volumele poetei Mihaela Aionesei, a fost prezentat în toamna anului 2015 la Miercurea Ciuc. Mihaela ştie să umple multe străzi neasfaltate din sufletul meu, ştie ea să-mi adune mănunchi emoţiile din toate cotloanele, să le pot dărui spectatorilor ca pe nişte spovedanii. Apoi a urmat recitalul Manechinul din Mina de Gânduri a lui Paul Arva, în dialog cu muzica acestuia. Colaborarea cu Paul este o binecuvântare, avem o chimie specială pe scenă, ne simţim dincolo de privire.

Poemele acestor autori, adună cuvinte răvăşite în mine, emoţii, zâmbete, lacrimi ascunse, le pune cap la cap şi-mi dau acel oftat până-n rărunchi, ce mă face să merg mai departe. Am mai descoperit în cenaclu un om minunat, talentat, un suflet mare: pe Gigi Filip, care însufleţeşte toate evenimentele culturale. Fiecare colaborare a fost o mare bucurie. Va mulţumesc, oameni minunaţi, pentru că mi-aţi făcut loc în sufletele voastre, mulţumesc POEZIE, pentru că i-ai adus în inima mea!

Să încheiem dialogul nostru cu un gând pentru cititori. Ce aţi dori să le transmiteţi?

Vă invit la teatru oameni dragi, să ne cunoaşteţi mai bine, să descoperiţi în dumneavoastră emoţii neîncepute, să plecaţi din sală cu mai multe răspunsuri, sau de ce nu, cu întrebări, dar cu siguranţă mai senini. Sufletele au nevoie să se mai odihnească în braţele emoţiei, să-şi asume fericirile şi neputinţele, să se privească în oglinda din privirile actorilor, chiar dacă nu întotdeauna le place ceea ce văd…

Cosmina M. OLTEAN

N.B. Interviul anterior este o varianta revizuita a celui publicat in 2015.