joi, 15 august 2019

Corul Aletheia din Iaşi, multipremiat la o competiţie corală din Rusia




Corul Aletheia se află într-o continuă ascensiune la nivel internaţional. Anul trecut scriam un material despre parcursul Corului Aletheia şi despre marea reuşită de la prestigioasa competiţie Seghizzi din Gorizia, Italia. Acum auzim cu bucurie despre noua performanţă a Corului Aletheia din Iaşi. Munca, implicarea deplină şi nemarginita pasiune pentru muzică le sunt rasplătite iar şi iar acestor muzicieni. În ultimul timp, ei se întorc cu premii de la toate competiţiile în care se înscriu. Iată cum creşte pe zi ce trece prestigiul Corului Aletheia şi implicit al Conservatorului ieşean. În data de 7 august, Corul Aletheia a adus Iaşului şi României alte 5 premii de la Festivalul Internaţional de Artă Corală “Singing World” din Sankt Petersburg: trei premii 1 la secţiunile Muzică contemporană, Folclor şi Muzică religioasă, un premiu special pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări sacre: Miserere mei de Gregorio Allegri şi un premiu special pentru cea mai bună solistă: Antonia Cucerenco.


Pentru premiile concursului “Singing World” au intrat în competiţie 50 dintre cele mai bune coruri din Rusia, Austria, România, China, Hong Kong, Olanda, Israel, Germania, Franţa, Letonia, Cehia, Cipru, Canada, Polonia, SUA şi Italia. “Am avut ambiţia de a păşi cu modestie şi cu teamă pe teritoriul marilor tradiţii corale estice şi am descoperit cât de plăcut este sentimentul de a sta alături de cei mari la masa celor învingători. Sperăm ca gestul nostru să fie sursă de inspiraţie şi pentru alţi români care simt să îşi asume provocarea de a sprijini frumoasa artă a expimării corale”, declara dirijoarea Dorina Iuşcă.

Corul Aletheia a reprezentat România, Iaşul şi Universitatea Naţională de Arte “George Enescu” la câteva competiţii internaţionale importante pentru arta corală, iar din 2014 încoace îşi scrie propria poveste, o poveste frumoasă despre muzică, artă, muncă, drumul spre performanţă, despre reuşită, succes şi bucurie. Corul Aletheia este un exemplu de reuşită nu numai pentru muzicieni, ci pentru toţi artiştii.



Text: Cosmina Marcela OLTEAN

Foto: Corul Aletheia (arhiva personală)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu