POEZII

MESAJUL UNUI ARTIST

 

Artist e acela ce odat-absorbit

Rămâne pierdut în visare, iar

Taina supremă ce-o poartă cu sine e taina creației sale, căci

Arta e rodul unui vis rătăcit ...

 

Pierdut și singur hoinărește-uneori,

O mare de iluzii-ntâlnește, dar

Arta e singura ce potolește

Tristețea din sufletu-i pur :

Emblemă a ceea ce este…

 

Vrăjit de frumos și mister

Iubind asemeni unui zeu,

Neînțeles e adesea și veșnic stingher.

Datornic unei lumi întregi,

E de la Domnul înzestrat

Cu un dar unic, de neegalat :

Al contemplării lumii și al nemuririi !

 

CULOAREA, VIAŢA CUVÂNTULUI

 

Cuvântul e lumină, senină primăvară,

Culoarea e simțire și cântec de vioară.

Cuvântul te îndrumă, te înalță,

Culoarea te bucură și te răsfață.

 

Cuvântu-i rațiune, gând și înțelepciune,

E dulce alinare și leac la supărare,

Pe când ...

Culoarea-n suflet crește și-n minte năpădește,

Ea mult călătorește, pe pânză se oprește.

 

Cuvântul te învață: e lumina,

Culoarea te încântă: e simțirea.

 

PATĂ DE CULOARE

 

O pată de culoare,

Zărită-n depărtare,

Vibrează cu ardoare.

 

Culoarea sclipitoare,

mereu prea schimbătoare,

În umbra-ntinsă dispare.

 

Ca lumea și ca viața

Culoarea-și schimbă fața,

Căci noaptea lumina răpește

Și fața culorii umbrește.

 

Ca zborul și lumina

 își schimbă mereu unda,

Ea doare sau alină,

încântă sau deprimă.

 

Surprinzătoare-n zare,

Culoarea schimbătoare

apare și dispare,

Apune și răsare.

 

Culoare arzătoare,

vie, strălucitoare,

În fața-i cuvântul iar pălește,

Când ea din lumină se ivește.

 

O pată de culoare,

Culoare sclipitoare,

Ca lumea și ca viața,

Ca zborul dimineața.

 

Surprinzătoare-n zare,

Culoare ... , vraja lumii !

 

AR VREA…

 

Marea liniștită-ar vrea să fie,

Dar nu o lasă valurile,

tumultul nu o lasă.

 

Copacul să nu se miște-ar vrea,

Dar nu îl lasă vântul,

nici zbuciumul nu-l lasă.

 

Frunza pe creangă-ar vrea să mai stea,

Dar nu o lasă toamna,

puterile o lasă.

 

Sufletul în trup mai mult ar zăbovi,

Dar nu îl lasă timpul,

Nici clipa nu-l mai lasă.

 

VÂNT ȘI GER

 

Pe geamul camerei mele

Gerul voia să deseneze…

Singur, însă, nu putea,

De-un prieten nevoie-avea.

 

S-a gândit, s-a tot gândit,

Un bun prieten și-a găsit,

Pe treabă s-au pus îndat’,

Geamul mi l-au decorat.

 

Flori și stele-au desenat:

Gerul le-a modelat,

Vântul le-a conturat,

Și pe geam le-au imprimat.

 

Însă când focul se va înteți,

Desenele se vor topi...

 

LUCRU SACRU

 

Aș vrea să vă dezvălui

Ceva ce însuși Cerul în grandoarea sa

Nu poate arăta,

Ceva ce Pământul în nemarginirea sa

Nu poate măsura …

 

Aș vrea să vă aduc pe palme,

Din adâncul sufletului,

Ceva ce Luna nu poate lumina,

Iar Soarele nu poate releva.

 

Acel ceva, ce supranatural ar părea,

La pragul dintre ființă și neființă se poate afla,

Dar chiar și-așa,

toate lucrurile sunt sub soare

Înzestrate cu … formă și culoare.

 

Însă acel ceva pe toate le cuprinde:

Vizibil, invizibil, știut și neștiut.

Acel ceva poate emoționa și nu se vinde,

E lucru sacru și dar neprețuit:

 

Arta e, și după legea lui se face,

A sufletului pur și neîmblânzit.

 

CERUL VIEŢII

 

Pe cerul larg al zilei tale poate aparea

Un soare zâmbitor, ce calea-ți va lumina,

Dar mai apoi se poate întâmpla

Ca vântul și ploaia să-ți inunde barca.

 

Pe cerul noptii tale, câteodată,

Nori grei, întunecați și reci se pot forma,

În care lumina argintie a lunii se îneacă

Și adesea iese-nvinsă din lupta grea.

 

Dar vântul, cavaler ce-mpraștie speranță,

Se luptă să-i spulbere și să-i trimită-n zări,

Apoi, învingător, descoperă încet a lunii albă față,

Iar ea, frumoasă, rece, plină, îi zâmbește

Și se oglindește-n mări…

Pe cerul de deasupra ta,

Indiferent de-i noapte, ori de-i zi,

O stea mereu te va veghea

Și condus de lumină mereu te vei simți.

 

ACASĂ

 

Aidoma omului, o casă,

În fața ei, proptit, te lasă,

Te face să-ți dorești,

Interiorul să-i pășești.

 

Te-mbie pragul să i-l treci

Și caractere să reconstruiești.

Te face să voiești

Istoria-i să povestești.

 

 

Scrutând și meditând în van,

deduci:

Portretul ei e un portret uman.

 

De-a lungul vremii a adăpostit

Oameni ce, poate, s-au iubit,

Ori care-n taină, neconsolați, au suferit.

 

Oameni ce bucuria clipei au trăit,

ori dimpotrivă,

Tristețea efemerului i-au chinuit.

 

În ea, momente de-nălțare ori cădere

s-au înregistrat,

Entuziasme pasagere ori drame

s-au îngemănat.

 

Copiii, din tinerețea lor i-a împrumutat

Și cu ficțiunea viitorului, surâzând,

Pe ea au înnobilat.

 

UNEORI, UITĂM …

 

Ce păcat că, uneori, uităm

Cu adevărat să ne bucurăm,

De ceea ce viața ne-a dat și avem.

 

Uneori, uităm: să ne trezim,

ori cu bucurie să trăim,

Dar cel mai important:

Uităm să visăm !

 

După fantasme-nverșunați alergăm

Și de bună voie în urmă lăsăm,

Ce-i mai frumos pe lume, deoparte.

La ele zicem că ne-ntorcem,

dar ne mințim și iar uităm.

 

Ca plini și vii să ne simțim,

Adesea ajunge ochii să deschidem,

La minunile și frumosul

Cu care ne înconjurăm.

 

Inevitabil, însă, uităm …

 

PRIMÃVARA

Pe ferestre, pretutindeni,

Gerul deseneazã…

flori și stele,

dar vântul cald

le transformă în lacrimi.

 

E semnul că vin ghioceii...