Din tainele artei actorului, împletite cu poezie

“Iubesc poezia, sau poezia mă iubeşte pe mine, mi-a răsarit în cale doar oameni minunaţi”

Cosmina Marcela OLTEAN

Mă întreb deseori cum este arta văzută de diferiţii reprezentanţi ai diverselor domenii de activitate din sfera artelor. Cu siguranţă există o gamă variată de moduri în care arta este percepută şi reprezentată de un pictor, respectiv de un actor, un cântăreţ, ori un poet. Fiecare dintre aceştia reuşeşte să surprindă alte laturi ale acestui concept deschis, într-atât încât acestea ajung să se întrepătrundă şi să găsească rezonanţe unele în altele. Azi mi-am dorit să aflu de la Camelia Paraschiv Katai cum se vede arta prin ochi de actor, cum împleteşte ea, actriţa, poezia cu arta dramatică, dar şi cât mai multe despre tainele din spatele artei actorului, despre ceea ce înseamnă să fii actor, în fapt. Mi-am dorit să aflu ce gândeşte şi ce trăieşte acesta, mai ales pe scenă. Vă invit aşadar să păşiţi alături de noi în culisele vieţii de actor, cu speranţa că veţi găsi plăcută mica noastră călătorie.          

                   

Aşadar, vă rog să ne împărtăşiţi pentru început câteva lucruri despre dvs.: despre copilărie, studii, persoane importante din viaţa dvs..

Camelia Paraschiv Katai:  Cosmina dragă, mă inviţi într-o călătorie delicată, paşii mei de adult  încearca să încapă în conturul plin de vise al copilariei! Cum pot decide care amintire mi-e mai dragă, mai importantă, care întâmplare m-a ajutat într-adevăr să cresc, ce vorbă m-a apropiat mai mult de mine, care lacrimă m-a ajutat să fiu mai puternică?!

M-am născut în localitatea Borca, judetul Neamţ, o zonă ca un colţ de rai, unde am avut profesori minunaţi. Învăţătoarea mea, Emilia Floroiu, mi-a dat încredere în mine, mi-a explorat pasiunea pentru lectură, dar bulgărele meu de aur din această şcoală a fost profesoara mea de română, Lucia Cosula. Dumneaei a descoperit pasiunea mea pentru poezie, m-a învăţat cum să-mi vorbească sufletul prin poezie, nu să recit, m-a învăţat că poezia e revărsare de emoţie, de lacrimă, de zâmbet. A cultivat toate acestea în numeroase cercuri de literatură, cu invitaţi de seamă - mari oameni de cultură. Directoarea bibliotecii din Borca, Iolanda Lupescu, m-a încurajat mult, îmi împrumuta cărţi, organiza întâlniri la bibliotecă, unde se recita, se discuta despre cărţile citite! Iolanda m-a ajutat să-l cunosc pe directorul Teatrului din Piatra Neamţ, si pe actorul cu care m-am pregătit pentru admitere- Constantin Ghenescu, prin amabilitatea poetului Adrian Alui Gheorghe. Am lucrat un an la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, iar anul urmator am intrat la Academia de ArteTeatrale din Târgu Mureş. În primul an de studenţie am fost aleasă “prinţesa balului” şi mi s-a propus să fiu prezentatoare la televiziunea locală, ofertă pe care am onorat-o pe tot parcursul facultăţii. Am colaborat şi cu Radio Tg. Mureş, iar aceste colaborări timpurii m-au învăţat ce înseamnă munca în echipă şi să detectez falsele valori. Din 1997, sunt actriţă la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu-Gheorghe. Aici am găsit o trupă tânără, deschisă experimentelor teatrale, am participat la Festivaluri de Teatru în ţară şi străinătate: Ungaria, Turcia, Finlanda, Italia, Germania.

De unde provine pasiunea pentru artă? De la cine moşteniţi această înclinaţie?

Nu ştiu dacă pasiunea pentru artă are de-a face cu o “moştenire genetică” neaparat. Am văzut copii simpli de-o expresivitate nepământeană, în privire, în voce, în penel! Un frate de-al mamei era sculptor, îmi plăcea să-l admir în procesul creaţiei, parcă era într-o cupolă de mărturisiri, doar el şi piatra sau lemnul. Un soi de declaraţie de dragoste, vorbea mult cu obiectele pe care le crea, a şi obţinut premii, i se spunea că obiectele sale par însufleţite. Mai târziu, în profesia mea, am învăţat că trebuie să ne “împrietenim” cu obiectele folosite pe scenă, să fim una cu ele, să devină o  prelungire a fiinţei noastre, iar eu aveam un exemplu în unchiul meu.

Cum aţi ales actoria ca viitoare profesie?

Visul de a deveni actriţă a prins contur de la o promisiune facută poetului Aurel Dumitrascu. Eram în clasa a cincea sau a şasea când m-a rugat să-i promit că voi deveni actriţă şi...i-am promis. Pe-atunci recitam din poemele lui emoţionante! Din păcate s-a dus în stele mult prea tânăr, n-a apucat să mă vadă pe scenă, dar mi-l imaginez în sală uneori.

În afara scenei sunt o persoană timidă.  Pe scenă  mi se deznoadă toate aripile, respir până-n rărunchi, atunci când simt că toate măştile îmi cad la picioarele spectatorilor, mai ales măştile sufletului. Iar o adevărată revelaţie este când simţi acelaşi lucru din partea spectatorilor, când reuşeşti să-i ajuţi să coboare în ei! În viaţa de zi cu zi, e o aglomeraţie de măşti pe stradă... Vă invit la teatru oameni dragi, sufletele au nevoie să se mai odihnească în braţele emoţiei, să-şi asume fericirile şi neputinţele, să se privească în oglinda din privirile actorilor, chiar dacă nu întotdeauna le place ceea ce văd, un oftat asumat e ca un sărut pe suflet! Cosmina, tu eşti studentă la arte, probabil nu urmai această cale, dacă nu simţeai că poţi sugera un suspin doar dintr-o tuşă! E bine să fim conştienţi de datele noastre, să le îmbogăţim, să le slujim!

Aşa este! Este vorba despre o chemare pe care dacă nu aş fi avut puterea să o  ascult, nu aş fi înţeles vreodată ce înseamnă cu adevărat puterea artei, liniştea sufletească ori senzaţia împlinirii. Pentru mine nu a fost şi nu este uşor să merg pe acest drum, însă nu există satisfacţie mai mare decât aceea pe care o ai în momentul în care înţelegi că ai luat cea mai bună decizie şi că ai privilegiul să faci ceea ce ţi-a fost dat să faci. Este un lucru cu adevărat nepreţuit! În continuare, deşi sunt conştientă că pentru un actor e greu să aleagă, vă rog să ne enumeraţi, cele mai importante piese şi implicit cele mai de seamă roluri.

Iarăşi e dificil. Încerc să iubesc fiecare personaj pe care-l creionez! Piesa mea de suflet este ”Cu uşile închise” de J.P.Sartre. Am avut şansa să o joc pe Estelle în anul II de facultate, şi tot Estelle mi-a colorat părul blond, pentru că aşa cerea personajul. Alte roluri dragi sunt: Mireasa din spectacolul “Lazaret”, în regia lui Gelu Badea, spectacol nominalizat la premiile UNITER, Magdalena din spectacolul “Alge”, în regia lui Radu Afrim, deasemenea spectacol nominalizat la premiile UNITER, Wanda din spectacolul “Gaiţele”, în regia lui Horaţiu Apan, Nina din “Pescăruşul” în regia lui Ion Manzatu. Am iubit spectacolul de teatru-dans ”Acea zi de vineri, august 1982” în regia lui Andras Lorant. Mi-a fost drag rolul din “Devoratoarea de litere” în regia lui Horaţiu Mihaiu. Lili, e  un personaj complex, din “Natură moartă cu nepot obez”, de Ion Sapdaru, în regia lui Ştefan Iordanescu. Tare drag mi-a fost sa lucrez cu Ştefan, m-a ajutat să-mi descopăr sertăraşe nebănuite în construirea rolului. Acestea sunt prsonajele care mi-au trecut în acest moment prin minte, nu înseamnă că pe celelalte le iubesc mai puţin!

Care este rolul care consideraţi că spune cele mai multe despre dvs.?

Fiecare personaj împrumută vibraţii din ceea ce suntem noi, actorii, dar ne şi îmbogăţeşte cu noi trăiri, tot ale noastre pe undeva, dar de care nu suntem totdeauna conştienţi!

Cu ce rol aţi debutat şi la ce vârstă?

Am debutat la 19 ani, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Eram Miranda, din “Furtuna” de Shakespeare. Spectacolul se numea “Cartea lui Prospero” în regia lui Sergiu  Anghel.

Cine au fost mentorii dvs.?

În primul rând părinţii mei! Prin clasa a şasea primisem o notă mai mică, iar eu consideram că meritam mai mult. Am mers acasă plângând, iar mama mi-a spus c-ar trebui să plâng doar dacă primesc o notă mai mare decât merit, că aceasta ar fi adevarata umilinţă. Peste câteva zile am primit un zece la o materie şi am rugat-o pe profesoară să-mi dea nouă (consideram că nu meritam, pentru că un învăţasem prea lesne lecţia). Vorbele mamei m-au urmărit şi mă urmăresc mereu!

Care erau actorii dvs. preferaţi când eraţi copil? Dar în prezent?

O să-ţi pară straniu, dar am fost la un spectacol de teatru abia în clasa a noua, fiind admisă la Liceul Calistrat Hogaş din Piatra Neamţ. A fost una dintre cele mai frumoase seri din viaţa mea, simt şi astăzi mirosul “scândurei”, senzaţia aceea că deranjez cu bătăile inimii, aşa eram de fericită! În copilărie ascultam Teatru Radiofonic destul de mult, îmi plăcea Ştefan Iordache, Lucia Mureşan, Olga Tudorache, Maria Ploaie. Deşi există nostalgia vechilor actori, prezentul e generos, ne oferă foarte mulţi actori talentaţi, din păcate nu toţi sunt puşi în valoare! Colegii mei de la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu-Gheorghe se numără printre preferaţii mei! O ador pe Oana Pellea şi pe Coca Bloos, îmi place Marius Manole şi mulţi alţi tineri actori! Dintre actorii de film, o ador pe Meryl Streep, şi aş putea urmări ore în şir filme cu Anthony Hopkins.

Care este visul unui tânăr actor, atunci când se află la începutul acestui frumos drum?

Să joace, cât mai mult, cât mai divers, să-şi contureze prin fiecare rol personalitatea artistică, să i se întâmple lucruri, să vadă cât mai bine în jur şi-n sufletul lui, să poată deveni “oglinda întoarsă”!

Admir în mod deosebit oamenii dedicaţi profesiei lor. Am remarcat asta la dvs. încă de la prima reprezentaţie la care am asistat. Dar acest lucru se întâmplă doar atunci când avem puterea de a ne urma visele indiferent de piedici. Dvs. cum aţi încuraja tinerii artişti?

Să se lase în pace să fie ei, să aibă curajul să fie autentici, să “slujească” datele cu care sunt înzestraţi, pentru că în timp o să-i răsplătească înzecit.

Cum este viaţa în ,,lumea artei’’?

Capricioasă, ca un copil, dar slavă Domnului nu-i lipseşte joaca, fără de care copilul din noi şi-ar pierde candoarea, uimirea...

V-aţi fi dorit vreodată o altă profesie?

Nu mi-am “tradat” nicio secundă visul de a deveni actriţă!

Vorbiţi-ne, vă rog, despre cealaltă pasiune a dvs.: literatura, şi în special poezia.

Iubesc poezia, sau poezia mă iubeşte pe mine, mi-a răsărit în cale doar oameni minunaţi!În 1998 am obţinut premiu pentru interpretare la Festivalul Internaţional de Poezie “Lucian Blaga” din Sebeş, Alba, în anul 2006 am luat premiul I la Festivalul de Poezie şi Romanţe, din Câmpulung Muşcel. În colaborare cu Muzeul Literaturii din Bucureşti, am jucat în trei spectacole de poezie. Am avut turnee în Budapesta, Roma, Veneţia. Am colaborat cu TVR Cultural pentru emisiunea ”Clipa de poezie”, am fost invitată să particip la multe ediţii ale acestei emisiuni! Am căutat în mine mereu acele “note muzicale” în care să-mi cânt propriul refren, iar aripile să nu-mi mai fie înghesuite. Acordurile minunate, le regăsesc în oamenii care ştiu să privească în ochi, în aplauzele spectatorilor şi mai ales în poezie. Am avut onoarea să fiu invitată la zeci de lansări de carte şi să recit din poemele atâtor poeţi minunaţi!

La finalul unui recital de poezie, mă simt sleită, dar într-un mod teribil de frumos, e ca o purificare, o speranţă că dacă poetul a dorit să mângâie şi prin mine, eu am fost cerc, n-am lăsat urmă de colţişor de suflet nefolosit întru mesaj! În ultimul an am avut onoarea să creionez cinci recitaluri de poezie, din volumele a patru poeţi dragi sufletului meu: “Cântare şi tăcere” şi “Caligrafia iubirii”din volumele poetului Ionel Simota, “Caut ochii ploii”, din volumele poetei Georgeta Mănilă, ”Exerciţiu de tril”, din volumele poetei Mihaela Aionesei, “Manechinul”, din “Mina de ganduri” a lui Paul Arva. Vinovat de aceste frumoase întâlniri este preşedintele Cenaclului Literar “Buna Vestire” din Miercurea Ciuc, poetul Ionel Simota, căruia-i mulţumesc pentru praful de îngeri presărat pe aripile oamenilor în care crede. În dansul nostru cu poezia s-a alăturat şi directoarea Mesagerului de Covasna, Maria Graur, care promovează şi susţine cu mare drag aceste evenimente. A deschis “un magazin de vise”, cum frumos spune ea. În aceste recitaluri am colaborat cu minunata Andreea Suciu şi vocea ei de înger, ea mi-a fost suflet muzical în “Cântare şi tăcere” şi în “Caut ochii ploii”.  Alin Costache, student la Facultatea de Muzică din Braşov, mi-a fost suflet muzical pentru “Exerciţiu de tril”. Cu Andrei Bauer am colaborat pentru “Calgrafia iubirii”.  Andrei a şi compus aproape toate piesele muzicale din recital, de o sensibilitate covârşitoare, răsplătite cu numeroase aplauze. În “Manechinul” mi-a fost suflet muzical chiar autorul poemelor, Paul Arva! Paul a compus melodiile din recital. Glasul lui te duce parcă în altă dimensiune. Doamne, cât de bogată pot fi cu aceşti oameni frumoşi, plini de har!

Şi dacă am îndreptat discuţa noastră pe drumul poeziei, permiteţi-mi să vă întreb despre colaborarea cu Cenaclul ,,Buna Vestire’’ din Miercurea Ciuc. Cum vedeţi şi cum simţiţi această colaborare?

Cosmina, iată că se împlineşte un an de când Cenaclul “Buna Vestire” din Miercurea Ciuc mi-a devenit într-un fel “acasă”, pentru că aşa mă simt în mijlocul acestor oameni minunaţi, şi a publicului din Miercurea Ciuc. Anul trecut, preşedintele cenaclului, poetul Ionel Simota, m-a invitat să prezint un recital din volumul său “Cântare şi tăcere”. A fost o mare bucurie, pentru că poemele lui erau pentru mine un soi de “biblie emoţională”, cum deseori am afirmat. Uneori am senzaţia că scrie cu peniţa înmuiată în sângele meu sau al cititorilor, aşa de mult mă emoţionează! Ionel Simota, această personalitate vulcanică, dar cu o sensibilitate cum rar am întâlnit, mi-a spus atunci că vom construi împreună lucruri frumoase şi...am construit! Următorul recital a fost “Caut ochii ploii”, al poetei Georgeta Mănilă, din Miercurea Ciuc. Nicicând n-am iubit mai mult ploaia. De mână cu poemele superbe ale Georgetei, în timpul recitalului, ploaia a început ”sa bată pe tot acoperişul”, ca-n poemele ei. “Exerciţiu de tril”, din volumele poetei Mihaela Aionesei, urmează să fie prezentat în toamnă la Miercurea Ciuc. Mihaela ştie să umple multe străzi neasfaltate din sufletul meu, ştie ea să-mi adune mănunchi emoţiile din toate cotloanele, să le pot dărui spectatorilor ca pe nişte spovedanii. Apoi a venit recitalul “Manechinul”, din “Mina de Ganduri” a lui Paul Arva, în dialog cu muzica acestuia. Colaborarea cu Paul este o binecuvântare, avem o “chimie” specială pe scenă, ne simţim dincolo de privire. Recitalul “Manechinul” a ajuns la a opta reprezentaţie! “Caligrafia iubirii”este mezinul dintre recitaluri, poetul Ionel Simota imbratiseaza iubirea in toate formele ei! Volumul “Caligrafia iubirii” e o radiografie a sentimentelor, o bijuterie sculptata in emotiile noastre!

Poemele acestor autori, adună cuvinte răvăşite în mine, emoţii, zâmbete, lacrimi ascunse sub preş, le pune cap la cap şi-mi dau acel oftat până-n rărunchi, ce mă face să merg mai departe. Leagănă zâmbetul copilului din mine, dă strălucire şi încredere în paşi femeii, mă ajută să-mi vorbească mai frumos braţele când îmi îmbrăţişez pruncul.

Am mai descoperit în cenaclu un om minunat, talentat, un suflet mare, pe Gigi Filip, care însufleţeşte toate evenimentele culturale. Fiecare colaborare a fost o mare bucurie. Va mulţumesc, oameni minunaţi, pentru că mi-aţi făcut loc în sufletele voastre, mulţumesc POEZIE, pentru că i-ai adus în inima mea!

Doriţi să ne spuneţi câteva cuvinte despre viitoarele dvs. proiecte artistice?

Pentru toamna aceasta lucrez la câteva recitaluri de poezie. Începe o nouă stagiune, aşa că încă nu ştiu sigur în ce proiecte voi mai fi prinsă alături de colegii mei. Va aşteptăm la teatru, să ne cunoaşteţi mai bine, să descoperiţi în dumneavoastră emoţii neîncepute, să plecaţi din sală cu mai multe răspunsuri, sau de ce nu, cu întrebări, dar cu siguranţă mai senini...