“Iubesc poezia, sau poezia mă
iubeşte pe mine, mi-a răsarit în cale doar oameni minunaţi”
Cosmina Marcela OLTEAN
Mă întreb deseori cum este arta văzută de diferiţii
reprezentanţi ai diverselor domenii de activitate din sfera artelor. Cu
siguranţă există o gamă variată de moduri în care arta este percepută şi
reprezentată de un pictor, respectiv de un actor, un cântăreţ, ori un poet.
Fiecare dintre aceştia reuşeşte să surprindă alte laturi ale acestui concept
deschis, într-atât încât acestea ajung să se întrepătrundă şi să găsească
rezonanţe unele în altele. Azi mi-am dorit să aflu de la Camelia Paraschiv
Katai cum se vede arta prin ochi de actor, cum împleteşte ea, actriţa, poezia
cu arta dramatică, dar şi cât mai multe despre tainele din spatele artei
actorului, despre ceea ce înseamnă să fii actor, în fapt. Mi-am dorit să aflu
ce gândeşte şi ce trăieşte acesta, mai ales pe scenă. Vă invit aşadar să păşiţi
alături de noi în culisele vieţii de actor, cu speranţa că veţi găsi plăcută
mica noastră călătorie.
Aşadar, vă rog să ne împărtăşiţi pentru început câteva
lucruri despre dvs.: despre copilărie, studii, persoane importante din viaţa
dvs..
Camelia Paraschiv Katai: Cosmina dragă, mă inviţi într-o călătorie delicată, paşii
mei de adult încearca să încapă în
conturul plin de vise al copilariei! Cum pot decide care amintire mi-e mai
dragă, mai importantă, care întâmplare m-a ajutat într-adevăr să cresc, ce
vorbă m-a apropiat mai mult de mine, care lacrimă m-a ajutat să fiu mai
puternică?!
M-am născut în
localitatea Borca, judetul Neamţ, o zonă ca un colţ de rai, unde
am avut profesori minunaţi. Învăţătoarea mea, Emilia Floroiu, mi-a dat
încredere în mine, mi-a explorat pasiunea pentru lectură, dar bulgărele meu de
aur din această şcoală a fost profesoara mea de română, Lucia Cosula. Dumneaei a
descoperit pasiunea mea pentru poezie, m-a învăţat cum să-mi vorbească sufletul
prin poezie, nu să recit, m-a învăţat că poezia e revărsare de emoţie, de
lacrimă, de zâmbet. A cultivat toate acestea în numeroase cercuri de
literatură, cu invitaţi de seamă - mari oameni de cultură. Directoarea
bibliotecii din Borca, Iolanda Lupescu, m-a încurajat mult, îmi
împrumuta cărţi, organiza întâlniri la bibliotecă, unde se recita, se discuta
despre cărţile citite! Iolanda m-a ajutat să-l cunosc pe directorul Teatrului din Piatra Neamţ, si pe actorul cu care m-am
pregătit pentru admitere- Constantin
Ghenescu, prin amabilitatea poetului
Adrian Alui Gheorghe. Am lucrat un an la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, iar anul urmator am intrat la
Academia de ArteTeatrale din Târgu Mureş.
În primul an de studenţie am fost aleasă “prinţesa balului” şi mi s-a propus să
fiu prezentatoare la televiziunea locală, ofertă pe care am onorat-o pe tot
parcursul facultăţii. Am colaborat şi cu Radio
Tg. Mureş, iar aceste colaborări timpurii m-au învăţat ce înseamnă
munca în echipă şi să detectez falsele valori. Din 1997, sunt actriţă la Teatrul Andrei
Mureşanu din Sfântu-Gheorghe.
Aici am găsit o trupă tânără, deschisă experimentelor teatrale, am participat
la Festivaluri de Teatru în ţară şi străinătate: Ungaria, Turcia, Finlanda,
Italia, Germania.
De unde provine pasiunea pentru artă? De la cine
moşteniţi această înclinaţie?
Nu ştiu dacă pasiunea
pentru artă are de-a face cu o “moştenire genetică” neaparat. Am văzut copii
simpli de-o expresivitate nepământeană, în privire, în voce, în penel! Un frate
de-al mamei era sculptor, îmi plăcea să-l admir în procesul creaţiei, parcă era
într-o cupolă de mărturisiri, doar el şi piatra sau lemnul. Un soi de
declaraţie de dragoste, vorbea mult cu obiectele pe care le crea, a şi obţinut
premii, i se spunea că obiectele sale par însufleţite. Mai târziu, în profesia
mea, am învăţat că trebuie să ne “împrietenim” cu obiectele folosite pe scenă,
să fim una cu ele, să devină o
prelungire a fiinţei noastre, iar eu aveam un exemplu în unchiul meu.
Cum aţi ales actoria ca viitoare profesie?
Visul de a deveni
actriţă a prins contur de la o promisiune facută poetului Aurel Dumitrascu. Eram
în clasa a cincea sau a şasea când m-a rugat să-i promit că voi deveni actriţă
şi...i-am promis. Pe-atunci recitam din poemele lui emoţionante! Din păcate s-a
dus în stele mult prea tânăr, n-a apucat să mă vadă pe scenă, dar mi-l imaginez
în sală uneori.
În afara scenei sunt o
persoană timidă. Pe scenă mi se deznoadă toate aripile, respir până-n
rărunchi, atunci când simt că toate măştile îmi cad la picioarele
spectatorilor, mai ales măştile sufletului. Iar o adevărată revelaţie este când
simţi acelaşi lucru din partea spectatorilor, când reuşeşti să-i ajuţi să
coboare în ei! În viaţa de zi cu zi, e o aglomeraţie de măşti pe stradă... Vă
invit la teatru oameni dragi, sufletele au nevoie să se mai odihnească în
braţele emoţiei, să-şi asume fericirile şi neputinţele, să se privească în
oglinda din privirile actorilor, chiar dacă nu întotdeauna le place ceea ce
văd, un oftat asumat e ca un sărut pe suflet! Cosmina, tu eşti studentă la
arte, probabil nu urmai această cale, dacă nu simţeai că poţi sugera un suspin
doar dintr-o tuşă! E bine să fim conştienţi de datele noastre, să le îmbogăţim,
să le slujim!
Aşa este! Este vorba despre o chemare pe care dacă nu aş
fi avut puterea să o ascult, nu aş fi
înţeles vreodată ce înseamnă cu adevărat puterea artei, liniştea sufletească
ori senzaţia împlinirii. Pentru mine nu a fost şi nu este uşor să merg pe acest
drum, însă nu există satisfacţie mai mare decât aceea pe care o ai în momentul
în care înţelegi că ai luat cea mai bună decizie şi că ai privilegiul să faci
ceea ce ţi-a fost dat să faci. Este un lucru cu adevărat nepreţuit! În
continuare, deşi sunt conştientă că pentru un actor e greu să aleagă, vă rog să
ne enumeraţi, cele mai importante piese şi implicit cele mai de seamă roluri.
Iarăşi e dificil. Încerc să iubesc fiecare personaj pe care-l creionez!
Piesa mea de suflet este ”Cu uşile închise” de J.P.Sartre. Am avut şansa să o joc pe Estelle în anul II de facultate, şi tot
Estelle mi-a colorat părul blond, pentru că aşa cerea personajul. Alte roluri
dragi sunt: Mireasa din spectacolul “Lazaret”,
în regia lui Gelu Badea, spectacol nominalizat la
premiile UNITER, Magdalena din
spectacolul “Alge”, în regia lui Radu
Afrim, deasemenea spectacol
nominalizat la premiile UNITER, Wanda
din spectacolul “Gaiţele”, în regia lui Horaţiu
Apan, Nina din “Pescăruşul” în regia lui Ion Manzatu. Am iubit spectacolul de teatru-dans ”Acea zi de vineri, august 1982”
în regia lui Andras Lorant. Mi-a fost drag rolul din “Devoratoarea
de litere” în regia lui Horaţiu
Mihaiu. Lili, e un personaj complex,
din “Natură
moartă cu nepot obez”, de Ion
Sapdaru, în regia lui Ştefan
Iordanescu. Tare drag mi-a fost sa lucrez cu Ştefan, m-a ajutat să-mi
descopăr sertăraşe nebănuite în construirea rolului. Acestea sunt prsonajele
care mi-au trecut în acest moment prin minte, nu înseamnă că pe celelalte le
iubesc mai puţin!
Care este rolul care consideraţi că spune cele mai multe
despre dvs.?
Fiecare personaj
împrumută vibraţii din ceea ce suntem noi, actorii, dar ne şi îmbogăţeşte cu
noi trăiri, tot ale noastre pe undeva, dar de care nu suntem totdeauna
conştienţi!
Cu ce rol aţi debutat şi la ce vârstă?
Am debutat la 19 ani, la
Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Eram Miranda,
din “Furtuna”
de Shakespeare. Spectacolul se numea
“Cartea lui Prospero” în regia lui Sergiu
Anghel.
Cine au fost mentorii dvs.?
În primul rând părinţii
mei! Prin clasa a şasea primisem o notă mai mică, iar eu consideram că meritam
mai mult. Am mers acasă plângând, iar mama mi-a spus c-ar trebui să plâng doar
dacă primesc o notă mai mare decât merit, că aceasta ar fi adevarata umilinţă.
Peste câteva zile am primit un zece la o materie şi am rugat-o pe profesoară
să-mi dea nouă (consideram că nu meritam, pentru că un învăţasem prea lesne
lecţia). Vorbele mamei m-au urmărit şi mă urmăresc mereu!
Care erau actorii dvs. preferaţi când eraţi copil? Dar în
prezent?
O să-ţi pară straniu,
dar am fost la un spectacol de teatru abia în clasa a noua, fiind admisă la Liceul Calistrat Hogaş din Piatra Neamţ.
A fost una dintre cele mai frumoase seri din viaţa mea, simt şi astăzi mirosul
“scândurei”, senzaţia aceea că deranjez cu bătăile inimii, aşa eram de
fericită! În copilărie ascultam Teatru Radiofonic destul de mult, îmi plăcea Ştefan Iordache, Lucia Mureşan, Olga Tudorache, Maria Ploaie. Deşi
există nostalgia vechilor actori, prezentul e generos, ne oferă foarte mulţi
actori talentaţi, din păcate nu toţi sunt puşi în valoare! Colegii mei de la
Teatrul Andrei Mureşanu din
Sfântu-Gheorghe se numără printre preferaţii mei! O ador pe Oana Pellea şi pe Coca Bloos, îmi place Marius Manole şi mulţi
alţi tineri actori! Dintre actorii de film, o ador pe Meryl Streep, şi aş
putea urmări ore în şir filme cu Anthony
Hopkins.
Care este visul unui tânăr actor, atunci când se află la
începutul acestui frumos drum?
Să joace, cât mai mult,
cât mai divers, să-şi contureze prin fiecare rol personalitatea artistică, să i
se întâmple lucruri, să vadă cât mai bine în jur şi-n sufletul lui, să poată
deveni “oglinda întoarsă”!
Admir în mod deosebit oamenii dedicaţi profesiei lor. Am
remarcat asta la dvs. încă de la prima reprezentaţie la care am asistat. Dar
acest lucru se întâmplă doar atunci când avem puterea de a ne urma visele
indiferent de piedici. Dvs. cum aţi încuraja tinerii artişti?
Să se lase în pace să
fie ei, să aibă curajul să fie autentici, să “slujească” datele cu care sunt
înzestraţi, pentru că în timp o să-i răsplătească înzecit.
Cum este viaţa în ,,lumea artei’’?
Capricioasă, ca un
copil, dar slavă Domnului nu-i lipseşte joaca, fără de care copilul din noi
şi-ar pierde candoarea, uimirea...
V-aţi fi dorit vreodată o altă profesie?
Nu mi-am “tradat” nicio
secundă visul de a deveni actriţă!
Vorbiţi-ne, vă rog, despre cealaltă pasiune a dvs.:
literatura, şi în special poezia.
Iubesc poezia, sau
poezia mă iubeşte pe mine, mi-a răsărit în cale doar oameni minunaţi!În 1998 am
obţinut premiu pentru interpretare la
Festivalul Internaţional de Poezie “Lucian Blaga” din Sebeş, Alba, în anul 2006 am luat premiul I la Festivalul de Poezie şi Romanţe, din Câmpulung Muşcel. În
colaborare cu Muzeul Literaturii din
Bucureşti, am jucat în trei spectacole de poezie. Am avut turnee în Budapesta,
Roma, Veneţia. Am colaborat cu TVR
Cultural pentru emisiunea ”Clipa de poezie”, am fost invitată
să particip la multe ediţii ale acestei emisiuni! Am căutat în mine mereu acele
“note muzicale” în care să-mi cânt propriul refren, iar aripile să nu-mi mai
fie înghesuite. Acordurile minunate, le regăsesc în oamenii care ştiu să
privească în ochi, în aplauzele spectatorilor şi mai ales în poezie. Am avut
onoarea să fiu invitată la zeci de lansări de carte şi să recit din poemele
atâtor poeţi minunaţi!
La finalul unui recital
de poezie, mă simt sleită, dar într-un mod teribil de frumos, e ca o
purificare, o speranţă că dacă poetul a dorit să mângâie şi prin mine, eu am
fost cerc, n-am lăsat urmă de colţişor de suflet nefolosit întru mesaj! În
ultimul an am avut onoarea să creionez cinci recitaluri de poezie, din volumele
a patru poeţi dragi sufletului meu: “Cântare şi tăcere” şi “Caligrafia iubirii”din volumele
poetului Ionel Simota, “Caut ochii ploii”, din volumele poetei
Georgeta Mănilă, ”Exerciţiu de tril”, din volumele
poetei Mihaela Aionesei, “Manechinul”, din “Mina de ganduri” a lui Paul
Arva. Vinovat de aceste frumoase întâlniri este preşedintele Cenaclului Literar “Buna Vestire” din Miercurea
Ciuc, poetul Ionel Simota,
căruia-i mulţumesc pentru praful de îngeri presărat pe aripile oamenilor în
care crede. În dansul nostru cu poezia s-a alăturat şi directoarea Mesagerului
de Covasna, Maria Graur,
care promovează şi susţine cu mare drag aceste evenimente. A deschis “un
magazin de vise”, cum frumos spune ea. În aceste recitaluri am colaborat cu
minunata Andreea Suciu şi vocea ei
de înger, ea mi-a fost suflet muzical în “Cântare şi tăcere” şi în “Caut ochii
ploii”. Alin Costache, student la Facultatea de Muzică din Braşov, mi-a
fost suflet muzical pentru “Exerciţiu de tril”. Cu Andrei Bauer am colaborat pentru “Calgrafia iubirii”. Andrei a şi compus aproape toate piesele
muzicale din recital, de o sensibilitate covârşitoare, răsplătite cu numeroase
aplauze. În “Manechinul” mi-a fost suflet muzical chiar autorul poemelor, Paul
Arva! Paul a compus melodiile din recital. Glasul lui te duce parcă în altă
dimensiune. Doamne, cât de bogată pot fi cu aceşti oameni frumoşi, plini de
har!
Şi dacă am îndreptat discuţa noastră pe drumul poeziei,
permiteţi-mi să vă întreb despre colaborarea cu Cenaclul ,,Buna Vestire’’ din
Miercurea Ciuc. Cum vedeţi şi cum simţiţi această colaborare?
Cosmina, iată că se
împlineşte un an de când Cenaclul “Buna Vestire” din
Miercurea Ciuc mi-a devenit într-un fel “acasă”, pentru că aşa mă simt în
mijlocul acestor oameni minunaţi, şi a publicului din Miercurea Ciuc. Anul trecut,
preşedintele cenaclului, poetul Ionel Simota, m-a invitat să prezint un recital
din volumul său “Cântare şi tăcere”. A fost o mare bucurie, pentru că poemele
lui erau pentru mine un soi de “biblie emoţională”, cum deseori am afirmat.
Uneori am senzaţia că scrie cu peniţa înmuiată în sângele meu sau al
cititorilor, aşa de mult mă emoţionează! Ionel Simota, această personalitate
vulcanică, dar cu o sensibilitate cum rar am întâlnit, mi-a spus atunci că vom
construi împreună lucruri frumoase şi...am construit! Următorul recital a fost
“Caut ochii ploii”, al poetei Georgeta Mănilă, din Miercurea Ciuc. Nicicând
n-am iubit mai mult ploaia. De mână cu poemele superbe ale Georgetei, în timpul
recitalului, ploaia a început ”sa bată pe tot acoperişul”, ca-n poemele ei.
“Exerciţiu de tril”, din volumele poetei Mihaela Aionesei, urmează să fie
prezentat în toamnă la Miercurea Ciuc. Mihaela ştie să umple multe străzi
neasfaltate din sufletul meu, ştie ea să-mi adune mănunchi emoţiile din toate
cotloanele, să le pot dărui spectatorilor ca pe nişte spovedanii. Apoi a venit
recitalul “Manechinul”, din “Mina de Ganduri” a lui Paul Arva, în dialog cu
muzica acestuia. Colaborarea cu Paul este o binecuvântare, avem o “chimie”
specială pe scenă, ne simţim dincolo de privire. Recitalul “Manechinul” a ajuns
la a opta reprezentaţie! “Caligrafia iubirii”este mezinul dintre recitaluri,
poetul Ionel Simota imbratiseaza iubirea in toate formele ei! Volumul
“Caligrafia iubirii” e o radiografie a sentimentelor, o bijuterie sculptata in
emotiile noastre!
Poemele acestor autori,
adună cuvinte răvăşite în mine, emoţii, zâmbete, lacrimi ascunse sub preş, le
pune cap la cap şi-mi dau acel oftat până-n rărunchi, ce mă face să merg mai
departe. Leagănă zâmbetul copilului din mine, dă strălucire şi încredere în
paşi femeii, mă ajută să-mi vorbească mai frumos braţele când îmi îmbrăţişez
pruncul.
Am mai descoperit în
cenaclu un om minunat, talentat, un suflet mare, pe Gigi Filip, care însufleţeşte toate evenimentele culturale. Fiecare
colaborare a fost o mare bucurie. Va mulţumesc, oameni minunaţi, pentru că
mi-aţi făcut loc în sufletele voastre, mulţumesc POEZIE, pentru că i-ai adus în
inima mea!
Doriţi să ne spuneţi câteva cuvinte despre viitoarele
dvs. proiecte artistice?
Pentru toamna aceasta
lucrez la câteva recitaluri de poezie. Începe o nouă stagiune, aşa că încă nu ştiu sigur în ce
proiecte voi mai fi prinsă alături de colegii mei. Va aşteptăm la teatru, să ne
cunoaşteţi mai bine, să descoperiţi în dumneavoastră emoţii neîncepute, să
plecaţi din sală cu mai multe răspunsuri, sau de ce nu, cu întrebări, dar cu
siguranţă mai senini...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu