Amplul program de "Teorii şi metode în cercetarea istoriei artei" s-a desfăşurat pe rand la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti (UNArte), Universitatea Naţională de Arte George Enescu, Iaşi (UNAGE) şi Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca (UAD). La program au participat câte 5 studenţi din fiecare centru artistic universitar.
O pagină dedicată artei, unor forme de artă contemporană și jurnalismului cultural...
miercuri, 27 iunie 2018
sâmbătă, 23 iunie 2018
IA ca simbol în artă şi cultură
Cosmina M. OLTEAN
De câţiva ani, din iniţiativa comunităţii virtuale
numite La Blouse
Roumaine, pe 24 iunie se
sărbătorește Ziua Iei Românești. La noi aceasta nu este o sărbătoare națională
oficială, dar în Republica Moldova, de pildă, a fost notificată oficial de
Ministerul Culturii. Deși este promovată şi la
nivel internaţional, ia este un brand de țară neoficial. Aceasta nu a fost încă
inclusă în patrimoniul UNESCO. Institutul de Etnografie și Folclor a adunat
într-un album, cu ajutorul unor specialiști, mii de cămăși populare din peste
800 de sate. Acest album face parte dintr-un demers mai amplu, pe care
autoritățile îl pregătesc pentru UNESCO, în speranța că ia va fi inclusă în
curând în patrimoniul mondial. După Marea
Unire din 1918, ia a fost promovată ca un simbol de unitate al românilor.
Ia, cămaşa populară românescă ce-şi are originea în portul tracilor, geților și al dacilor, este
celebrată anual pe 6 continente și în peste 50 de ţări. Unii istorici au motive
să creadă că ia a fost purtată pentru prima dată în perioada culturii Cucuteni
(aprox. 5500 î.e.n.- 2750 î.e.n.), una dintre cele mai vechi civilizații din
Europa, răspândită pe teritoriul de astăzi al Moldovei, nord-estul Munteniei,
sud-estul Transilvaniei și Basarabia. Ia apare reprezentată pe Columna lui Traian și pe monumentul de la
Adamclisi, iar cea mai veche și mai autentică reprezentare a costumului popular
se poate vedea în Cronica pictată de la Viena, din 1330, cele 147 de ilustrații
ale documentului fiind o sursă pentru istoria culturală din secolul al XIV-lea.
Ia în arta românescă
Ia a fost redată sub diferite
forme pe pânzele mai multor pictori români. Registrul rural și tema iei românești sunt prezente în lucrările
pictorilor români din a doua jumătate a secolului XIX și până la sfârșitul
perioadei interbelice. Nicolae Grigorescu, pictorul a cărui artă s-a construit în jurul oamenilor simpli şi a
vieţii de la sat, a acordat un loc privilegiat iei în pânzele sale. Frumoasele
fete şi femei reprezentate cu măiestrie de pictor, poartă cu mândrie
cămaşa populară românescă în pânze care emană privitorului frumuseţe, viaţă şi
naturaleţe. Un astfel de tablou semnat de Grigorescu
este Țăranca din Muscel. Grigorescu
este pictorul vieţii satului, cel care caută, găseşte şi imortalizează doar
ceea ce contează cu adevărat: omul în simplitatea lui, viaţa aşa cum e
ea şi frumuseţea în stare pură. Dar mulţi alţi pictori au pus ia în centrul
unor compoziţii picturale cu subiect istoric sau rural. Constantin Daniel Rosenthal şi Theodor Aman au făcut din ia românească simbolul României
revoluţionare de la 1848, resprectiv a Unirii
principatelor din 1859.
Pentru portretul
alegoric România revoluţionară,
realizat la Paris în 1850, Rosenthal a avut-o ca model pe Maria Rosetti,
englezoaica ajunsă prima ziaristă din România, soţie a lui C.A. Rosetti. Bluza
românească apare şi în reprezentarea alegorică a identităţii naţionale
imaginate de Gheorghe
Tattarescu. Tematica rurală evidenţiază reprezentarea iei
și în operele lui Nicolae Vermont, Nicolae
Tonitza, Ştefan Dimitrescu, Camil Ressu, Francisc Şirato, Dumitru Ghiață sau Ion Theodorescu-Sion.
Ia
în cultura universală
Aşa cum
bine ştim, cel care a facut ia cunoscută în toată lumea prin opera sa este Henri Matisse. În
aprilie 1940, cel mai important colorist al secolului al XX-lea,
precursor al mişcării foviste, finaliza tabloul La Blouse Roumaine, care avea să devină simbolul unei mişcări
artistice universale. Pictorul a început lucrarea la Paris şi avea să o termine
la Nisa, 6 luni mai tâziu. Evoluţia lucrării în acest interval a fost surprinsă
de către pictor prin 11 fotografii-document, expuse împreună cu lucrarea
originală în cadrul vernisajului de la Paris. Se pare că Matisse
avea o intreagă colecţie de bluze tradiţionale pe care le primise cadou de la
pictorul ieşean Theodor Pallady,
cu care a fost bun prieten. Dar faimosul tablou i-a fost inspirat lui Matisse
şi de prietenele sale românce aflate atunci la Paris, este vorba despre Elvira Popescu, Elena Văcărescu, Anna de Noailles
şi Martha Bibescu. În arta universală există însă şi lucrări mai puţn
cunoscute, în care apare ia. Să nu uităm lucrarea lui Auguste Renoir,
La jeune femme roumaine,
pictată în 1914, sau de lucrările unor pictori precum americanul Frederick Arthur Bridgman sau polonezul
Franciszek Teodor Ejsmond.
În ultimii ani, ia a fost o sursă de inspiraţie pentru mai
mulţi creatori de modă care au vrut să o readucă în actualitate ori să o
reinventeze. Inspirat de tablourile lui Matisse, a urcat pe podium ia în colecţia din 1981. Creaţia a făcut înconjurul
lumii şi a rămas o piesa iconică a mărcii Yves Saint Laurent. Oscar dela Renta a introsus-o şi el în colecţia
haute-couture din 2000. Jean Paul
Gaultier a adus un omagiu bluzei tradiţionale româneşti în prezentările lui
de modă din 2006. Carolina Herrera
şi Isabel Marant au reinterpretat şi
ele piesele straiul popular din ţara noastră în colecţia din 2013. Iar acestea
sunt doar câteva nume. De asemenea, se pare ca ia este foarte apreciată
de multe actriţe şi cântăreţe din SUA sau Marea Britanie, precum Emma Stone, Jennifer Garner, Kate Moss, Halle Berry,
Katie Holmes, Anne Hathaway, Rita Wilson sau Adele. În trecut şi în
prezent, în pictură, cinematografie sau modă, ia a fost şi este actuală,
câştigând un statut de simbol cultural universal.
marți, 19 iunie 2018
Salina Praid – un obiectiv turistic important la nivel naţional
Vara,
fluxul turistic creşte considerabil. Avem o ţară
foarte frumoasă, bogată în obiective turistice, iar preferinţele
turiştilor se împart între munte şi
mare. Datele adunate în ultimii ani arată că tot mai mulţi
turişti aleg salinele şi
că acestea au devenit un obiectiv principal mai ales datorită potenţialului terapeutic.
Una dintre cele mai apreciate şi vizitate din
România este salina de la Praid, important obiectiv turistic din judeţul
Harghita.
Începând cu
secolul XVIII, zona în care se găseşte salina se numeşte Ţinutul sării. Bogăţia localităţii Praid stă în salina cu cel mai mare zăcământ de sare al țării, care
ajunge până la adâncimea de 2,7 – 3 km. Din punct de vedere geologic, zăcămintele
de sare din Transilvania s-au format în urmă cu apoximativ 20-22 milioane de
ani, iar datele arheologice ne arată că începuturile
Salinei Praid datează încă din perioada daco-romană. După anul 1000, drepturile de minerit și comercializare au fost
preluate de secui și sași, iar din 1714, exploatarea sării din zonă
era preluată de administrația
habsburgică. Salina a fost
amenajată pe o suprafață de 9.400mp de-a lungul a șapte camere de exploatare.
Sunt spații spectaculoase care impresionează vizitatorii mai ales prin
dimensiuni. Pe pereți și tavan se poate observa structura formațiunii salifere.
Zăcământul are rezerve de aproape 500 de
ani. Ceea ce putem vedea azi s-a format în timp prin exploatări masive de sare
în urma cărora au rămas goluri subterane de dimensiuni mari, în care s-a
individualizat un microclimat de salină cu temperaturi constante cuprinse între
14-16ºC în orice anotimp. Accesul în salină se face printr-un tunel lung de
1.500m şi coborând apoi 300 de trepte. La 120m adâncine, într-un aer puternic
ionizat, vizitatorilor li se înfăţişează un orăşel subteran. La primul nivel, destinat turiştilor, pe o suprafaţă de 1.300m se găsesc
baze de tratament, farmacia, cafenele, biblioteca,
capela salinei, construită în 1993, un
parc de aventură, un cinematograf, un restaurant, o galerie
a vinurilor unde se pot degusta diferite soiuri şi un muzeu al minei de sare,
care povesteşte istoria locului
prin intermediul fotografiilor, a reprezentărilor despre cum se exploata sarea şi a obiectelor expuse: unelte din diferite perioade istorice, folosite la
exploatare.
Pe timp de vară, numărul vizitatorilor
poate atinge 2.500 - 3.000 pe zi, iar în decursul unui an salina înregistrează
între 200.000 şi 400.000 de
vizitatori. Se organizează pentru aceştia diferite activităţi în sala de
spectacole, în bibliotecă şi pe terenul de sport, excursii,
drumeţii prin localitate, unde se mai găseşte un ştrand cu apă sărată, unde se pot face şi tratamente cu apă
sărată fiebinte, însă doar în perioada 1 iunie – 15 octombie a fiecărui an.
Microclimatul salinei Praid creează condiţii favorabile salino-terapiei date de proprietăţi
fizico-chimice precum puritatea aerului, umiditatea şi temperatura constantă, viteza curenților de aer, concentrația de dioxid de
carbon în aerul din salină, aeroionizarea negativă şi cantitatea de ozon. Tratamentele de recuperare în salina Praid,
recomandate mai ales bolnavilor suferinzi de afecţiuni respiratorii, au
început în anul 1960 în mina Gh. Doja. Salina Praid se numără printre cele mai
valoroase obiective turistice ale judeţului
Harghita şi atrage anual mii de vizitatori din toate colţurile ţării şi de
dincolo de graniţele acesteia.
Cosmina
Marcela OLTEAN
Expozitie de grafica la Baile Tusnad
In perioada iulie 2017 - iulie 2018, am prezentat la Hotel Tusnad expozitia de grafica inspirata de lirica lui Eminescu, Blaga si Goga... Expozitia mai poate fi vizitata pana pe 15 iulie a.c.. Acesta expozitie va fi urmata de o alta, tot aici, de aceasta data una de pictura.
luni, 18 iunie 2018
Expozitie de grafica "Ipostaze lirice" - Cosmina M. Oltean
In urma cu 5 ani, in 2013, la Biblioteca Centrala Universitara "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca, am organizat cu spijinul Casei de Cultura, a Consiliului Local si al Primariei Municipiului Cluj-Napoca, expozitia personala de grafica "Ipostaze lirice"... o activitate frumoasa si importanta pentru mine, de care imi amintesc cu drag. A urmat apoi o alta expozitie de grafica, prezentata la Cluj-Napoca si Ciucea, inspirata de creatia lirica a poetului Octavian Goga in cadrul Simpozionului "O.Goga - 75 de ani de la moarte". Multumesc d-lui director Dan Brudascu si celor care mi-au fost alaturi!
duminică, 17 iunie 2018
Johann Wolfgang Göethe: Gânduri despre artă şi viaţă
Asociind-o cu arta, despre fericire şi împlinire personală, Göethe spunea
aşa: fiecare are în mâinile sale propria
fericire, precum artistul are materia brută, căreia vrea să îi dea o formă. Dar
cu această artă se întâmplă ceea ce se întâmplă cu toate: nu ne-a fost dată
decât aptitudinea pentru ea; ne rămâne să învățăm meșteșugul și să-l exercităm
cu grijă. /
Să nu te compromiți, să nu faci pentru alții nici prea mult, nici prea puțin, să nu pari mișcat de nimic, să nu te emoționezi de nimic, să nu te grăbești niciodată, să știi să te stăpânești în orice clipă și astfel să menții un echilibru exterior, oricâtă furtună ar fi în sufletul tău. Omul nobil poate în unele momente să nu se supravegheze; cel distins niciodată. / Omul distins, cu toată izolarea sa, trebuie să pară mereu legat de ceilalți, în nicio împrejurare să nu fie țeapăn, ci pretutindeni în largul său; totdeauna să apară în frunte, dar niciodată să nu se impună el ca atare, mai spunea el.
Să nu te compromiți, să nu faci pentru alții nici prea mult, nici prea puțin, să nu pari mișcat de nimic, să nu te emoționezi de nimic, să nu te grăbești niciodată, să știi să te stăpânești în orice clipă și astfel să menții un echilibru exterior, oricâtă furtună ar fi în sufletul tău. Omul nobil poate în unele momente să nu se supravegheze; cel distins niciodată. / Omul distins, cu toată izolarea sa, trebuie să pară mereu legat de ceilalți, în nicio împrejurare să nu fie țeapăn, ci pretutindeni în largul său; totdeauna să apară în frunte, dar niciodată să nu se impună el ca atare, mai spunea el.
Göethe şi artele
A avut parte de o educaţe aleasă: lecţii de desen, muzică (pian
şi violoncel), scrimă, literatură germană şi universală, limbi străine vechi şi
moderne precum greaca veche, latina, ebraica, italiana, franceza, engleza şi o
educaţe religioasă luterană, dar atitudinea faţă de dogma creştină a fost mult
timp una destul de ostilă. De mic a început Göethe să iubească literatura, la care avea acces prin
vasta bibliotecă de circa 2000 de volume a tatălui său. Despre
libertate şi puterea de alegere a fiecăruia spunea că neprețuita fericire a libertății nu constă în a face tot ce dorești și
tot ce-ți oferă împrejurările, ci în putința de face, pe drumul cel drept, fără
piedici și opreliști, ceea ce socoți că e drept și că se cuvine.
Göethe este des citat nu doar în domeniul filosofiei, ci şi al artei. Într-o
altă reflecţie asupra artei şi a judecăţii artistice afirma: oamenii cred că organele cu care gustăm arta
se formează de la sine ca limba și palatul gurii, că opera de artă poate fi
judecată cum judeci mâncarea. Ei nu înțeleg că e nevoie de o cultură cu totul
deosebită pentru a te ridica la adevărata desfătare artistică. De mic era
fascinat şi de teatru. A avut norocul de a face parte
dintr-o familie de nobili. În casa părinţilor se prezenta anual un spectacol de
teatru de păpuşi. Apoi, în vreme ce
Frankfurtul era ocupat de trupele franceze, între 1759 şi 1761, în casa
părintească era găzduit un ofițer francez. Datorită lui şi actorilor care-l
însoţeau, Göethe a avut primul contact cu teatrul franțusesc. Referitor
la teatru spunea că omul de rând e
mulțumit dacă vede că se petrece ceva pe scenă, omul cultivat vrea să fie
emoționat, iar cel cu adevărat instruit e satisfăcut numai dacă are la ce
reflecta.
Demn de menţionat e şi faptul că în anul 1763 a asistat la un
concert al tânărului Mozart, care
atunci avea șapte ani. Îndemnat de tată şi doar din acest motiv, în 1765 începe
să studieze Dreptul la Universitatea din Leipzig. Aici singura plăcere era
participarea la cursurile lui Christian Gellert, poet şi filosof iluminist şi
participarea la cursurile de desen ale artistului Adam Oeser, directorul
Universităţii din Leipzig. În acest timp scrie primele poezii și o comedie. Se
bucura de libertate, aflându-se departe de casa părintească, şi vizita des
teatrul, asistând la spectacole. La
Universitatea din Strasbourg, unde se transferă din 1770, îl întâlnește pe filozoful Herder, care va avea un rol hotărâtor în dezvoltarea sa
intelectuală ulterioară. De la acesta va învǎța să vadă lumea ca pe o imensă
totalitate în care fizicul și spiritualitatea sunt indivizibile. Herder a fost cel care i-a atras atenția
asupra puterii de expresie a unor autori ca Homer, Ossian
și Shakespeare, dar și a poeziei populare, dându-i astfel un impuls
important în dezvoltarea sa ca poet.
Se pare că Göethe era
şi un om destul de dificil. Relaţia sa cu familia n-a fost nici de departe una
foarte bună, iar unii colegi de la Universitate şi alţii care au luat contact
cu el îl caracterizau drept un tânăr arogant, care credea că le ştie pe toate
şi care nu accepta să i se spună cum să facă anumite lucruri, însuşiri date şi
de faptul că venea dintr-o familie bogată. Licenţiat în Drept, a profesat ca
avocat doar câteva luni, pierzându-şi interesul încă de la primul proces. A
renunţat şi s-a concentrat apoi pe literatură. Situaţia materială îi permitea
aproape orice. Educaţia aleasă şi dorinţa de a face ceva propriu l-au ajutat să
ajungă unde şi-a propus.
Biroul
lui Göethe la Frankfurd
Azi ne referim la Göethe ca la un ilustru
gânditor şi o personalitate de seamă a culturii universale. Cele prezentate
aici sunt doar câteva idei şi câteva date biografice care să susţină citatele
şi o mai bună punere în context. Am omis multe în mod voit şi am rămas doar la
câteva idei care reflectau ceea mă interesa: gândurile lui Göethe despre artă
şi viaţă.
Cosmina Marcela OLTEAN
Arta lui Gustav Klimt – o contemplaţie subiectivă
Klimt şi mişcarea expresionistă
Expresionismul
provine din cele trei mişcări de Secesiune, ca reacţie împotriva academismului,
naturalismului şi naţionalismului dominant în epocă. Prima Secesiune, din 1892
de la München, milita împotriva Impresionismului, a doua se manifesta la Viena,
în 1897, sub autoritatea lui Gustav
Klimt, iar a treia, cea mai importantă, la Berlin în 1899, va face
cunoscută opera nabiştilor, foviştilor, opera lui Kandinsky şi mai ales cea a
lui Munch. Prin exaltarea sentimentelor şi meditaţia tragică, expresionismul
îşi trage rădăcinile din romantism şi simbolism.[1]
Spre
deosebire de fovism, expresionismul a impregant mai multe stiluri, trecute sau
comtemporane, printre care operele foviste ale lui Matisse, van Dongen, Rouault
şi pe cele din perioada albastră ale lui Picasso. Expresionismul dorea, ca şi
contemporanul fovism, eliminarea perspectivei şi construirea tabloului pornind
de la o gamă de culori pure, puse în contraste violente. Totuşi diferă radical
de fovism prin încărcătura psihologică pesimistă şi caracterul vizionar asupra
istoriei.[2]
Abordând problematica internă a fiinţei umane, expresionismul are ca fundament
subiectivismul artistului, care îşi dezvăluie propria existenţă pentru a face
cunoaşterea sinelui să progreseze şi pentru a plasa arta în realitatea socială.
Klimt, liderul modernismului vienez
Gustav Klimt,
important exponent al schimbărilor artistice din Viena de la sfârşitul
secolului XIX, liderul modernismului vienez, excelent pictor şi decorator, era
un om solitar cu o personalitate complexă, iar arta lui a contribuit la
izbucnirea uneia dintre cele mai mari revoluţii artistice. Provenind dintr-o
familie modestă cu mulţi fraţi, Klimt reuşeşte totuşi la admiterea de la Şcoala de Arte Aplicate din Viena.
Ulterior i se alătură şi fratele său Ernst. Refuzând canoanele şi
compromisurile, Klimt fondează în 1817 Secesiunea
şi devine liderul avangardei vieneze. Arta lui nu se împacă cu regulile din
arta secolului XIX, bazată pe respectarea tradiţiei. Klimt voia să creeze ceva
inedit, pe măsura secolului XX.
În
1882 începe lucrul cu doi arhitecţi specializaţi în proiectarea de teatre,
Felner şi Helmer. În următorul an, fraţii Klimt împreună cu colegul Franz
Matsch îşi fondează propria şcoală de artă decorativă şi primesc comenzi din
mai multe părţi ale Europei.
Călătorii în România
Curând,
cei trei pleacă în România unde execută lucrări pentru decorarea Palatului
Regal de la Peleş, iar drumul lor prin Transilvania continuă. Gustav îşi
cumpără chiar şi o casă în ţara noastră şi mai revine de câteva ori. Totodată,
nu este încântat de călătoriile dese, care îi provoacă dezechilibre interioare,
dar e conştient şi de faptul că acestea sunt un prilej de a se îmbogăţii pe
planul impresiilor artistice. Retras
fiind, nu se cunosc prea multe date din biografia sa, dar chiar el spunea
odată: dacă cineva vrea să afle ceva
despre mine ca artist, sa-mi privească atent tablourile şi să caute în ele
răspunsurile. Luptându-se adesea cu depresii îşi găseşte echilibrul doar în creaţie. În ciuda originilor modeste
se identifică repede cu intelectualitatea vieneză, dar rămâne la fel de retras
şi tăcut, cu fire greoaie. Acestea dispar însă în preajma prietenilor, unde
este mereu vesel şi bine dispus. Îşi impune tabieturi stricte şi astfel
părăseşte atelierul în fiecare seara la aceeaşi oră. Se culca devreme şi
considera odihna foarte importantă. Evita graba în lucru şi corecta mereu chiar
şi tablouri terminate demult. Picta în medie doar 4-6 tablouri pe an.[3]
Sursele
de inspiraţie le găsea în epocă, în comedia
umană de afară. Arta sa este oglindirea unor conflicte lăuntrice.[4]
Este interesant faptul că nu a fost niciodată interesat de tema
autoportretului, fiind mereu atras de chipurile altora, mai ales al femeilor pe
care le-a redat într-un mod atât de propriu. A executat portrete de doamne din
lumea intelectuală vieneză, combinând tendinţe din arta japoneză cu cele din
arta medievală şi bizantină, vizibile mai ales în decoruri. Planurile se
confruntă, formele sunt dematerializate prin repetarea motivelor şi suprafaţa
bidimensională. Hieratismul figurii
umane, deşi văzută într-o mare izolare, conferă portretelor o anume seninătate.
Ca
şi în cazul portretelor, peisajul la Klimt e filtrat prin sensibilitatea
artistului. Prin peisaj îşi exprimă nevoia solitudinii. Modul în care el vede
natura este o contemplaţie subiectivă. La Klimt, peisajele înseamnă o fugă spre
intimitate. Din natură redă copaci, flori, fructe, case pe maluri de ape, dar
niciodată nu include în ea omul.[5]
Tablourilor sale le e caracteristică întreaga paletă a culorilor deschise şi
pure. Renunţă complet la perspectivă şi aşează adesea formele decorative din
fundal în acelaşi plan cu portretul. Din perioada
de aur datează lucrări ca Sărutul
şi Împlinire (din friza palatului
Stocklet).
Klimt e deopotrivă un pictor
vizionar şi un filosof modern, precum şi un excelent poet,
spunea Peter Altenberg. În pofida caracterului solitar, Klimt stabilea legături
cu numeroase grupuri artistice, iar operele sale aveau să impresioneze artişti
din diverse domenii ale artelor. De pildă, Constantin Brâncuşi se inspira, în
lucrarea Sărutul, din creaţiile lui Klimt. La fel face şi Picasso, iar Warhol,
ca şi Klimt, răstoarnă categoriile convenţionale ale artei. La începutul lunii
februarie, pe data de 6, s-au împlinit 100 dea ani de la moartea lui Klimt.
Cosmina
Marcela OLTEAN
“CAMERA PLUS. Bienală de fotografie contemporană şi imagine dinamică” - Atelier critic
Atelier critic: INSTRUMENTĂRI
ALE TEORIEI CRITICE ÎN ANALIZA FOTOGRAFIEI ȘI IMAGINII DINAMICE
Proiect desfășurat la
Iași, în cadrul primei ediții a “CAMERA PLUS. Bienală de fotografie
contemporană şi imagine dinamică” organizată de Centrul de Fotografie
Contemporană, în mai, 2016.
Atelierul oferă o incursiune
critică asupra conceptelor cu care operează anumite teorii, încadrate în
spectrul extins al teoriei critice, investigând posibilităţile de interpretare
a unor lucrări de artă ce abordează fotografia şi imaginea dinamică.
Metodologie: Prezentarea temei
și a metodei de lucru (30 min.), lucrul individual pe tema dată prin aplicarea
metodei (30 min.), discuții despre rezolvarea temei (30 min.).
luni, 11 iunie 2018
Serile Filmului Românesc – un punct de referinţă pentru activitatea cinematografică din ţara noastră
Filmul românesc şi-a câştigat în ultimii 9 ani un loc
al lui prin Serile Filmului Românesc,
eveniment organizat anual la Iaşi, dar care nu se adresează doar unui public
local, ci are o importanţă naţională. Apetenţa românilor pentru producţiile
cinematografice internaţionale este evidentă şi justificată, iar filmul
românesc trece de multe ori pe plan secund, mai ales în rândurile tinerilor.
Festivalul Serile Filmului Românesc
îşi propune să promoveze filmul românesc şi să amintească românilor că avem şi
în ţara noastră filme şi actori mari. Început ca o manifestare a studenţilor
ieşeni care îndrăgesc filmul românesc, Festivalul Serile Filmului Românesc, unicul de acest profil din ţară, a reuşit
în timp să transforme capitala Moldovei într-un punct de referinţă al
cinematografiei româneşti.
Întâlnire
cu Ilie Moromete
În perioada 6-10 iunie s-a desfăşurat cea de-a 9-a
ediţie a Festivalul Serile Filmului
Românesc, manifestare inclusă în amplul program al Festivalului
Internaţional al Educaţiei. Ediţia din acest an a fost dedicată marelui actor Victor Rebengiuc, care şi-a construit o
carieră de excepţie atât în film, cât şi în teatru. La 85 de ani de viaţă şi în
62 de ani de scenă, Victor Rebengiuc este unul dintre marii actori care trăiesc
prin artă, prin actorie. Putem vedea în Victor Rebengiuc o mare încărcătură
etică. Vocea lui, încărcată deopotrivă de blândeţe şi tărie, spune adevărul
prin film şi teatru. În omul şi actorul Victor Rebengiuc putem cu uşurinţă
întrezări frumuseţea artei.
Pe 6 iunie, în
Piaţa Unirii, a avut loc Gala de deschidere a festivalului cu o proiecţie
specială a filmului Moromeţii în prezenţa actorului Victor Rebengiuc şi a
regizorului Stere Gulea, care au
adresat şi câteva cuvinte numeroasei audienţe. Prima secţiune a festivalului a
fost dedicată invitatului special, fiind intitulată Retrospectiva Victor Rebengiuc, în care au fost prezentate cinci
filme: Moromeţii (1987), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Medalia de onoare (2009), Faleze de nisip (1983) şi Pădurea Spânzuraţilor (1964). Printre
invitaţii speciali ai ediţiilor trecute se numără Sergiu Nicolaescu (2012),
Irina Margareta Nistor (2013), Mircea Diaconu (2016) sau Cristian Mungiu
(2017). La ediţia a 9-a a festivalului, publicul a avut ocazia de a-l întâlni
şi pe filosoful Mihai Şora.
SFR,
singurul festival dedicat în întregime filmului românesc
Serile
Filmului Românesc înseamnă evoluţie, performanţă, drag de cineaşti, dialog şi
echipă. Tot ceea ce facem este pentru publicul spectator şi este modul nostrum
de a aduce o reverenţă tuturor celor care, generaţii la rând, au avut grijă de
sufletul nostru prin tot ceea ce au realizat în cinematografia românească, afirma Andrei Giurgia, directorul SFR. Nouă ni se pare onorant că mari actori şi
regizori de toate generaţiile vin să-şi prezinte peliculele şi să dialigheze cu
publicul şi ni se pare că în iunie Cannes-ul se mută la Ateneul din Iaşi. Nouă
ne plac întâlnirile cu cei pe care îi admirăm pe ecran, mărturisea Irina
Margareta Nistor (CINE-Ambasador). Festivalul
SFR, promotor al valorilor cinematografice certificate de public şi critică,
îşi consolidează prestigiul printr-o nouă ediţie organizată de o echipă
entuziastă care crede în puterea celei de-a şaptea arte de a crea puternice
emoţii estetice într-o lume a rutinei. Să ne bucurăm de film, de frumuseţea
unică a acestei arte, îndemna Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.
La SFR 2018, în cele cinci zile de festival, au fost prezentate
peste 30 de producţii cinematografice, iar publicul a avut ocazia de a
participa la 10 evenimente speciale şi de a se întâlni cu peste 40 de
personalităţi din domeniul cinematografiei şi nu numai. SFR, singurul festival
dedicat în întregime filmului românesc, este un motiv de bucurie pentru toţi
cei care îndrăgesc filmele româneşti şi apreciază actorii români.
Foto
şi text: Cosmina M. OLTEAN
Abonați-vă la:
Postări (Atom)