About VISUAL...

 Visual Culture & Visual Studies

The term "Visualism" was developed by the German anthropologist Johannes Fabian to criticise the dominating role of vision in scientific discourse, through such terms as observation. He points to an under theorised approach to the use of visual representation which leads to a corpuscular theory of knowledge and information which leads to their atomisation.

Seeing comes before words. The child looks and recognises before it can speak. But there is also another sense in which seeing comes before words. It is seeing which establishes our place in the surrounding world; we explain that world within words, but words can never undo the fact that we are surrounded by it.

The relation between what we see and what we know is never settlet. As the ’early’ Wittgenstein stated: ’A picture is a fact’. And ’a logical pictures of facts is a thought.’

The content and form of things is to be approached in terms of how they look.

At the very beginning of human history men discovered in their ability to make pictures a method for symobolization of their visual awareness which differs in important respects from any other symbolic method that is known.[1]

Visual Culture Studies is the discipline or sub-discipline or field of inquiry that studies visual culture. But ’Visual Culture’ and ’Visual Studies’ are not the same thing. ‚’’ ’Visual Culture’ is the field of study and the object or target of study, when the ’Visual Studies’ is the study of visual culture.’’ (Mitchell, 2002)[2]

The Visual Studies are an interdisciplinary rubric, a newly conception of the visual as disembodied image, re-created in the virtual spaces of sign-exchange. Visual culture embraces the same breadth of practice powered the thinking of an early generation of art historians and that to return the various medium-based historical disciplines, such as art, architecture and cinema histories.

It has been suggested that the interdisciplinary project of ‘visual culture’ is no longer organized on the model of history, as were the disciplines of art history, architectural history, film history, but on the model of anthropology.

It is argued by some that visual culture is in an eccentric, even antagonistic at times, position with regard to the ‘new art history’ with its social-historical and semiotic imperatives and models of ‘context’ and ‘text’.[3] 

Visual Culture studies recognizes the predominance of visual forms of media, communication, and information in the postmodern world. "Visual Studies" intersects with the notion of "mediasphere" in mediology, the study of media systems and media as a system.

The "visual culture" approach acknowledges the reality of living in a world of cross-mediation--our experience of culturally meaningful visual content appears in multiple forms, and visual content and codes migrate from one form to another:

• print images and graphic design
• TV and cable TV
• film and video in all interfaces and playback/display technologies
• computer interfaces and software design
• Internet/Web as a visual platform
• digital multimedia
• advertising in all media (a true cross-media institution)
• fine art and photography
• fashion
• architecture, design, and urban design

We learn the codes for each form and code switch among the media and the "high" and "low" culture forms.

Visual culture is the aspect of culture expressed in visual images. Many academic fields study this subject, including cultural studies, art history, critical theory, philosophy, andanthropology. This field of study often overlaps with film studies, psychoanalytic theory, queer theory, and the study of television.

---

[1] Chris Jencks – Visual Culture, pag.2

[2] Marquard Smith – Visual Culture Studies, pag.8

[3] Visual Culture Questionnaire

Movie vs. Book

From the world of art: ,,Girl with a Pearl Earring’’'

Story of a book vs. story of a film

Life is a great story, that it’s made of nice small other stories. I personally love good stories because they have the power to make life more interesting. One of my favorite stories, ,,Girl with a Pearl Earring’’ is a historical novel written by Tracy Chevalier.

It made me dream, more than usual. The novel was inspired by Delft school painter Johannes Vermeer’s painting ,,Girl with a Pearl Earring’’. This particular book made me take a different look at this Dutch painter  work. It made want to learn more about the artist and his art. It is such a good example of how art can be express in more than one way. We have a book, a film and a play and it all starts with Vermeer’s painting…

The novel was adapted into a 2003 great film, with Colin Firth and Scarlett Johansson   (Griet - the girl with a pearl earring), and a 2008 play of the same name. One of my favorites, Colin Firth has a great and unic interpretation of this role. A great actor plays a great painter… Chevalier’s inspiration for the book was a poster of Vermeer’s painting. She notes that the ,,ambiguous look’’ on the girl’s face left the ,, most lasting impression’’ on her. She describes the girl’s expression ,,to be a mass of contradictions’’. She began to think that girl had directed all these emotions  at the painter, and began to think of the ,,story behind the look’’.  Chevalier’s research included reading the history of the period, studying the paintings of Vermeer and spending several days in Delft. As ,,Time’’ magazine critic Sheppard writes, Chevalier presents ,,an exquintely controlled exercise that illustrates how temptation is restrained for the sake of art.’’

Published in the USA in January 2000, the book became a ,,New York Time’’ bestseller. In Chevalier’s fictional account, the girl with a pearl earring, the character called Griet, is the model for Vermeer’s painting. This is one of the best-loved paintings in the world, but most importantly, it is a mistery…     

Story of an artist. Story of his art

Specialized in domestic interior scenes of middle-class life. Vermeer was a moderately successful provincial genre painter in his lifetime. He seems never to have been particularly wealthy, leaving his wife and children in debt at his death, perhaps because he produced relatively few paintings.

Vermeer worked slowly and with great care, using bright colours and sometimes expensive pigments, with a preference for lapis lazuli and Indian yellow. He is particularly renowned for his masterly treatment and use of light in his work.Vermeer painted mostly domestic interior scenes.

"Almost all his paintings are apparently set in two smallish rooms in his house in Delft; they show the same furniture and decorations in various arrangements and they often portray the same people, mostly women." Being part of a artistic movement called Dutch golden age Baroque, 34 of works have been universally attributed to him.

Story of a masterpiece

Girl with a Pearl Earring is an oil painting by 17^th century (1665).  It is a tronie of a girl with a headscarf and a pearl earring. The painting has been in the collection of the Mauritshuis in The Hague since 1902. 'The head' that was not meant to be a portrait, depicts a European girl wearing an exotic dress, an oriental turban, and a large pearl earring. In 2014, Dutch astrophysicist Vincent Icke raised doubts about the material of the earring and argued that it looks more like polished tin than pearl on the grounds of the specular reflection, the pear shape and the large size of the earring.

After the most recent restoration of the painting in 1994, it was discovered that the dark background, today somewhat mottled, was initially intended by the painter to be a deep enamel-like green. This effect was produced by applying a thin transparent layer of paint, called a glaze, over the present-day black background.

However, the two organic pigments of the green glaze, indigo and weld, have faded.

As a conclusion, I can say that is remarkable how a painting has the power to survive in time, to change something, and even to do more: inspire – writers, movie directors, actors, other artists… That is the power of true art, and that is amazing !

Revista ONIX

Pictura

Balerina

Intre noapte si zi

Viata

In ploaie

Arta în educaţie

Text si ilustratii: Cosmina Marcela Oltean 

Despre conceptul de artă 

Voi începe cu încercarea de a contura câteva potenţiale definiţii ale artei. Şi spun potenţiale deoarece pe parcursul istoriei artei nu s-a ajuns la o definiţie a acesteia, unanim acceptată. Cred că putem avea siguranţa faptului că nu va exista vreodata acea definiţie ,,supremă’’, prin care să identifice oricine conceptul de artă, din cauza caracterului său fluid, flexibil și a unor sensuri departe de a fi bine precizate sau univoce. Căci domeniul ce corespunde artei se caracterizează printr-o perpetuă transformare.

În fine, din perspectiva artei ca imitaţie - ,,mimesis’’- arta poate fi văzută ca un mod de transpunere a realităţii în realitatea artistului sau conceperea unei realităţi proprii. Arta este o puternică modalitate de exprimare și un mijloc de comunicare, ce poate îmbrăca multe forme; de unde ar rezulta perspectiva artei ca expresie. Arta este o încercare de a da răspunsuri și totodată de a ridica semne de întrebare în jurul unor concepte precum existenţa, lumea, omul, prin recurgere la simbolism. Ea este, nu în ultimul rând, cu trimitere la conceptul de art-terapie, o componentă importantă în menţinerea bunăstării bio-psiho-afective, între care apare echilibrul.

Omul și activitatea artistică

Realizarea de obiecte artistice este o activitate specific umană, de exteriorizare a unor gânduri, convingeri, frământări… Înţeleasă la origini ca un joc, atribuindu-i-se apoi o funcţie preponderent ritualică, arta a evoluat ajungând la forme foarte variate, îndeplinind scopuri multiple precum și o serie de funcţii, printre care cea estetică, educativă, terapeutică, de comunicare, ba chiar tehnologică. Existenţa artei ca produs, precum și largului concept, poate fi asemuită cu existenţa și evoluţia umană: crescândă, fără a se mai putea întoarce de tot la o fază anterioară. Dar este la fel de adevărat că nimic nu se pierde, ci doar se transformă, iar arta a recurs adesea la moștenirea trecutului pentru a face un nou pas în istorie și a mai urca o treaptă pe scara timpului. Arta prezentului tinde spre forme noi, chiar dacă va continua să readucă în actualitate forme deja conturate, pe care să încerce să le ducă la un alt nivel conceptual, la care înaintașii noștri nu au mai ajuns ori nu au dorit să ajungă. Se spune că o lucrare de artă nu este niciodată finalizată, ci doar pusă deoparte. Poate de aici rezultă flexibilitatea în revenirea la unele forme ,,apuse’’ de artă, având ca finalitate integrarea lor în lucrări de actualitate. Ideea este că arta nu a fost, nu este și nu va fi niciodată aceeași, aflându-se într-un continuu proces de conturare. Iar când folosește  tezaurul vieţii omenești: istoria, scopul este acela de a atinge noi culmi.

Ce contează în artă?

Nivelul de creativitate, puterea unui vis, conturarea unei viziunii, concretizarea prin operă, care duc inevitabil la un impact asupra unui anumit tip de public. În artă, ca în oricare alt domeniu de activitate, contează să ai ceva de transmis, apoi să înveţi cum să transmiţi acel ceva.

Arta și calitatea vieţii omenești 

În preistorie, omul desena pe pereţii grotelor animalele ce urmau a fi vânate. Deși în neolitic imaginile câștigă în veridicitate, iar desenul devine mai elaborat, este sesizabil faptul că picioarele animalelor sunt mult stilizate, abia schiţate, plecând de la convingerea că astfel ele vor deveni mai vulnerabile, sporindu-le succesul la vânătoare. În antichi tate, când se dezvoltă și filosofia, apare o nouă privire de ansamblu asupra artei. Filosofi antici precum Platon și Aristotel ne familiarizează cu concepte precum ,,mimesis’’ și ,,catharsis’’, exprimate din dorinţa de a da o definiţie artei. Şi mergând pe acest fir, arta continuă să povestească istorii, să imortalizeze chipuri, evoluând spectaculos până la reprezentarea suprarealistă, și dincolo de ea. Când se simte apogeul, revine la forme de redare simpliste, menite să surprindă esenţa, dar în spatele cărora stau concepte profund moralizatoare, de cele mai multe ori, în cadrul artei conceptuale – arta prezentului.

Cert e că arta l-a însoţit pe om mereu și este la fel de veche precum istoria omului, întrucât își are izvorul în el: în mintea și spiritul său, în viaţa și visele sale. Arta este la fel de veche precum conștiinţa și cunoștinţa umană, apărând odată cu primele urme ale omului pe pământ. Iată înţelesul și rostul artei ! Avem nevoie de ea pentru că face parte din noi și pentru că ne-a fost transmisă genetic spre a o duce mai departe. Arta a contribuit semnificativ la scrierea istoriei pe care o învăţăm azi, la conturarea știinţei, educaţiei și tehnologiei.

Locul artelor în educaţie

Cum am exprimat anterior, una dintre funcţiile de bază ale artei, vizibilă din cele mai vechi timpuri, este cea educativă. Conturarea animalelor pe stânci pentru a le cunoaște și cei care nu mergeau la vânătoare, redarea scenelor biblice în pictura murală biscericească și în manuscrisele miniate pentru a le cunoaște și cei care nu știau să citească, iar lista exemplelor poate continua, sunt exemple prin care este subliniată latura educativă a artei. Copilul mic învaţă foarte mult prin desen. El începe să deseneze înainte de a-și însuși scrisul, desenul fiind ca o etapă premergatoare și totodată pregătitoare pentru deslușirea ulterioară a literelor și cifrelor. Acesta e începutul călătoriei în tainele cunoașterii, care apoi învăţăm că nu are margini. Toţi copiii sunt atrași de desen, de culori, când sunt mici, apoi unii se îndepărtează treptat, pe măsură ce cresc, pe când alţii nu se vor opri niciodată. Principalul motiv pentru care cei mai mulţi copii și adolescenţi scot (aparent) de tot arta din viaţa lor este acela că școala își face parcă un scop din a îngrădi creativitatea și libera exprimare, plasând accentul pe știinţele exacte. Un alt motiv ar fi că multă lume nu vede rostul, profunzimea și efectele artei asupra noastră. Așa se face că este transmisă, din mediul educaţional cu precădere, falsa idee că arta este ceva opţional, un simplu hobby, ceva de făcut când nu ai ce face, fără de care poţi trăi foarte bine și la care poţi oricând renunţa în favoarea a orice altceva. Aici intervine marea diferenţă între modul în care este percepută în ţara nostră și cum este văzută în alte ţări din lume, unde arta este parte integrantă a celorlalte discipline și unde mentalitatea tradiţionalistă a fost demult eradicată, făcându-se loc unor ,,formule’’ educaţionale noi. Pe acest fond, nu e de mirare că puţini își amintesc și mai au curajul de a se întoarce la artă, deși genetic suntem programaţi să răspundem artei și să creăm artă. 

Însă oricare ar fi situaţia în care se află, arta are diferite metode de a-și aduce aproape aleșii. E împotriva firii noastre, iar cei cărora le este dat să îi asculte chemarea, nu vor putea decât să urmeze una dintre frumoasele sale căi !