"What We Carry With Us": Șase artiste explorează memoria, identitatea și straturile invizibile ale experienței umane

La Galeria Casa Matei din Cluj-Napoca, o expoziție colectivă reunește șase perspective artistice asupra corpului, identității, vulnerabilității și experiențelor care ne însoțesc de-a lungul vieții.

Ce purtăm cu noi dincolo de ceea ce putem numi sau recunoaște cu ușurință? Amintiri, experiențe personale, tipare moștenite, vulnerabilități și fragmente ale propriei identități, care continuă să se transforme mult timp după ce momentele ce le-au modelat au trecut. Unele rămân vizibile, în timp ce altele se așază în straturi mai puțin accesibile ale conștiinței, influențând felul în care ne percepem pe noi înșine și lumea din jur.

Aceste întrebări se află în centrul expoziției de grup What We Carry With Us , deschisă pe 22 octombrie 2026, la Galeria Casa Matei din Cluj-Napoca. Curatoriată de Miruna Drăgușanu, expoziția reunește șase artiste cu practici artistice distincte: Ioana Antoniu, Maria Brîneț, Smaranda Moldovan, Ada Muntean, Alexandra Mureșan și Ioana Palamar.

În loc să propună o interpretare unică a identității sau a feminității, expoziția creează un spațiu în care experiențele personale și cele colective se intersectează, invitând publicul să reflecteze asupra lucrurilor care ne formează, asupra celor care rămân ascunse și asupra a ceea ce alegem să ducem mai departe.

Corpul ca spațiu al memoriei

Corpul este mai mult decât o prezență fizică. El poate deveni un depozitar al experiențelor, un spațiu în care se întâlnesc istoriile personale, așteptările sociale și ideile moștenite. Prin explorarea relației dintre corp și identitate, What We Carry With Us abordează procesele complexe prin care fiecare individ ajunge să se înțeleagă, să negocieze și să își redefinească propria identitate.

Corpurile fragmentate, formele ambigue, perspectivele suprapuse, transparențele și arhivele devin puncte de plecare pentru reflecție. Aceste modalități de expresie sugerează că identitatea nu este o construcție fixă, încheiată, ci se conturează continuu, prin acumularea experiențelor, a contradicțiilor, a întâlnirilor și a transformărilor.

Ceea ce rămâne nevăzut poate fi la fel de semnificativ ca ceea ce se dezvăluie privirii. O imagine poate surprinde un fragment fără a dezvălui întregul, iar o formă poate sugera o prezență fără a oferi o interpretare definitivă. Ambiguitatea lasă astfel loc propriilor amintiri și experiențe ale privitorului, care devin parte a întâlnirii cu opera de artă.

În acest sens, expoziția nu urmărește să rezolve complexitatea identității, ci îi păstrează deschise întrebările, încurajând reflecția în locul unor răspunsuri prestabilite.

Între a purta și a avea grijă

Titlul expoziției deschide o perspectivă subtilă asupra relației dintre două sensuri: acela de a purta ceva cu noi și cel de a avea grijă de cineva sau de ceva. Primul evocă povara sau prezența continuă a unei amintiri, a unei responsabilități, a unei răni ori a unei moșteniri. Cel de-al doilea trimite la atenție, grijă și responsabilitate.

Împreună, cele două sensuri invită la o reflecție mai amplă asupra experiențelor emoționale și a așteptărilor care apasă asupra indivizilor, în special asupra femeilor. Adesea, acestora li se cere să pună nevoile celorlalți pe primul plan, uneori în detrimentul propriei stări de bine. Ce se întâmplă atunci când grija pentru ceilalți devine inseparabilă de povara așteptărilor, a responsabilităților și a vulnerabilităților acestora?

Expoziția ridică această întrebare fără a reduce experiența feminină la o singură narațiune. Feminitatea este explorată prin perspective diferite, modelate de relația cu propriul corp, de identitatea de gen, de rolurile și așteptările sociale, precum și de experiențele vulnerabilității și violenței.

Aceste teme nu sunt prezentate ca elemente ale unei identități universale și imuabile. Dimpotrivă, ele conturează identități aflate într-un proces continuu de formare, interogare, negociere și transformare.

Prin reunirea unor practici artistice diferite, expoziția sugerează că experiențele individuale pot avea rezonanțe colective fără a deveni identice. Temele comune nu anulează diferențele personale, ci fac posibilă recunoașterea unor legături, păstrând în același timp complexitatea fiecărei experiențe.

Istorii personale și experiențe colective

Memoria nu reprezintă o înregistrare fidelă și liniară a trecutului. Ea este selectivă, stratificată și reinterpretată continuu din perspectiva prezentului. Aceeași experiență poate căpăta sensuri diferite în timp, în vreme ce narațiunile moștenite și convențiile sociale influențează felul în care ne înțelegem propria istorie.

În cadrul expoziției What We Carry With Us, relația dintre experiența personală și cea colectivă devine un punct important de reflecție. Ceea ce purtăm cu noi poate rezulta din propriile experiențe, dar poate fi legat și de istoria familiei, de moștenirea culturală, de structurile sociale și de așteptările transmise de la o generație la alta.

Această perspectivă ne îndeamnă să privim mai atent relația dintre identitatea individuală și mediile în care aceasta se formează. Ce moștenim fără să alegem în mod conștient? Ce experiențe continuă să ne influențeze chiar și atunci când ne este greu să le exprimăm în cuvinte? Și ce tipare moștenite alegem să punem sub semnul întrebării sau să lăsăm în urmă?

Limbajul vizual al expoziției, așa cum reiese din textul curatorial, permite acestor întrebări să rămână deschise. Ambiguitatea și contradicția nu sunt obstacole în calea înțelegerii, ci părți esențiale ale experienței.

Lucrările nu oferă o definiție definitivă a feminității, a relației cu propriul corp sau a identității. Ele creează, mai degrabă, un spațiu al interpretărilor multiple, în care experiențele care nu pot fi explicate simplu își păstrează complexitatea.

O invitație de a privi dincolo de aparențe

Una dintre întrebările centrale ale expoziției privește relația dintre ceea ce păstrăm și ceea ce simțim nevoia să reconsiderăm. A duce ceva mai departe nu înseamnă neapărat a-l accepta fără schimbări. Amintirile pot fi reexaminate, ideile moștenite pot fi puse sub semnul întrebării, iar vulnerabilitățile pot deveni puncte de plecare pentru o altă înțelegere a propriei persoane.

Arta oferă o modalitate aparte de a aborda aceste procese. Prin imagini, forme și asocieri vizuale, ea poate da expresie unor experiențe greu de formulat direct. Poate face vizibil ceea ce rămâne de obicei ascuns, poate aduce perspective diferite în dialog și poate crea spațiu pentru întrebări care nu au răspunsuri imediate.

What We Carry With Us invită publicul să intre în acest spațiu al incertitudinii și al reflecției. Prin interesul acordat corpului, memoriei, identității și vulnerabilității, expoziția ne îndeamnă să privim cu mai multă atenție istoriile personale pe care le aducem în întâlnirile noastre cu ceilalți.

În cele din urmă, expoziția ne invită să privim dincolo de suprafața lucrurilor și să luăm în considerare straturile invizibile care modelează experiența umană.

Ce alegem să păstrăm? Ce transmitem mai departe? Și ce ar trebui să privim diferit pentru a putea merge înainte? Sunt întrebări care depășesc spațiul galeriei.

* * *

Galeria Casa Matei face parte din Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, instituție care susține experimentul artistic, dezvoltarea limbajelor vizuale și dialogul în jurul practicilor artistice contemporane.

Cosmina Marcela OLTEAN

Foto, Galeria Casa Matei

Mici noi descoperiri în campania arheologică 2026 de la Păuleni-Ciuc – „Dâmbul Cetății”

 

Campania arheologică aflată în desfășurare la Păuleni-Ciuc – „Dâmbul Cetății”, jud. Harghita, aduce în atenția cercetătorilor noi mărturii ale creativității comunităților preistorice. Printre descoperirile recente se numără o mică statuetă antropomorfă feminină, o a doua figurină antropomorfă, păstrată fragmentar, și un fragment de figurină zoomorfă. Piese ceramice de mici dimensiuni, dar valoroase prin datele pe care le pot dezvălui, figurinele păstrează urmele unor gesturi de modelare de acum mii de ani și oferă perspective asupra universului artistic și simbolic al oamenilor care au locuit cândva acest ținut.

Una dintre figurine se remarcă prin detaliile artistice. “Din piesa antropomorfă s-au conservat o parte a corpului, șezutul și un picior. Aceasta a fost modelată manual din două suluri de lut, îmbinate între ele, într-o pastă care conținea și pietricele și cioburi pisate. Suprafața este decorată cu linii incizate și mici împunsături, realizate cu un instrument ascuțit. Se observă, de asemenea, urme de lustruire și posibile urme de pictură, care urmează să fie investigate prin analize microscopice”, precizează dr. Dan-Lucian Buzea, arheolog MNCR, membru în echipa de cercetare.

Deși fragmentară, piesa păstrează detalii care ne apropie de modul în care aceasta a fost modelată cu mii de ani în urmă. Fisurile din zona îmbinării oferă indicii despre modul de realizare și despre transformările suferite de obiect în timp. Forma, decorul și textura lutului devin astfel indicii prețioase pentru arheologi, care încearcă să reconstituie atât tehnicile folosite, cât și locul acestor figurine în viața comunităților preistorice.

Încadrarea culturală a figurinei nu este încă stabilită cu certitudine. Potrivit observațiilor preliminare, aceasta ar putea aparține eneoliticului final, atribuindu-se probabil culturii Coțofeni, fără a fi exclusă nici cultura Cucuteni. Analizele viitoare și comparațiile cu alte descoperiri vor contribui la clarificarea originii sale. Această etapă a cercetării este esențială: fiecare detaliu poate aduce noi date despre tehnicile de modelare, preferințele artistice și credințele comunităților din urmă cu mii de ani.

Figurinele antropomorfe și zoomorfe sunt deosebit de interesante deoarece oferă o perspectivă asupra felului în care oamenii preistorici reprezentau ființele umane și animalele. Semnificația exactă a acestor piese nu poate fi stabilită doar pe baza aspectului lor, însă ele constituie mărturii valoroase ale creativității și îndemânării meșteșugarilor preistorici.

Descoperirile readuc în atenție măiestria comunităților eneolitice în prelucrarea lutului. Oamenii culturii Cucuteni-Ariușd sunt cunoscuți mai ales pentru ceramica pictată, considerată printre cele mai remarcabile realizări artistice ale preistoriei europene. Vasele și figurinele modelate manual arată că lutul nu era folosit doar pentru obiecte de uz cotidian, ci și pentru creații care puteau avea semnificații simbolice.

Cercetările continuă, iar piesele vor fi studiate în detaliu pentru a obține cât mai multe informații despre materialele și tehnicile de realizare, precum și despre posibila decorare prin pictură. În arheologie, descoperirile rareori oferă răspunsuri imediate. Uneori, tocmai un obiect mic, păstrat fragmentar, ridică noi întrebări și îi ajută pe specialiști să reconstituie, pas cu pas, o lume dispărută.

Un sit care păstrează urmele mai multor milenii

Situl arheologic de la Păuleni-Ciuc – „Dâmbul Cetății”, aflat în apropierea satului Șoimeni, comuna Păuleni-Ciuc, județul Harghita, este unul dintre cele mai importante și complexe situri preistorice din estul Transilvaniei. Primele informații despre acest loc datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar în a doua jumătate a secolului XX, arheologul Zoltán Székely a efectuat primele săpături arheologice. Începând din 1999, cercetările au fost reluate și continuate de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni.

De-a lungul timpului, aici au fost descoperite vestigii ale mai multor comunități preistorice, aparținând culturilor Cucuteni-Ariușd-Tripolie, Bodrogkeresztúr, Coțofeni, Costișa-Ciomortan și Wietenberg. Locuințele, ceramica pictată, uneltele, armele și obiectele cu posibilă funcție rituală conturează imaginea unui loc în care comunități diferite au trăit, au creat și și-au lăsat amprenta de-a lungul mai multor milenii.

Fiecare campanie arheologică poate contura mai clar imaginea trecutului. Dincolo de straturile de pământ și fragmentele de lut, arheologia înseamnă și o încercare de a înțelege oamenii, gesturile și ideile care au traversat timpul.

Cercetările arheologice din campania 2026 sunt în desfășurare și se realizează cu finanțare din partea Ministerului Culturii, prin Programul național de finanțare a cercetării arheologice sistematice.

Cosmina Marcela Oltean

Consultant – dr. Dan-Lucian Buzea

 

 

Aleksandra Ciążyńska: Finding Beauty in the Details of Everyday Life

Discover the artistic world of the curator of “Invite Me to Your World”, where architectural details, diverse subjects, and a passion for painting come together.

For some artists, inspiration begins with a dramatic landscape or an extraordinary scene. For Aleksandra Ciążyńska, it can begin with something much quieter: an entrance to a building, an architectural detail, or a familiar fragment of everyday life that most people pass without a second glance.

Born in Poland in 1987, Aleksandra knew from an early age that art would become more than a hobby. Although her professional background is in economics, painting gradually became her true artistic path—a way of communicating beyond words and discovering new ways of seeing the world.

Her artistic journey has taken her work beyond Poland, with exhibitions in Italy, France, Austria, China, the United Arab Emirates, the United States, and other countries. Along the way, she has continued to develop her skills under the guidance of Professor Paweł Lewandowski-Palle and has received recognition in national and international competitions.

Yet her artistic identity is not defined by a single subject. Instead, it is shaped by curiosity, diversity, and a lasting fascination with the details that give the world its individual character.

An Artist Drawn to the Diversity of the World

Aleksandra’s artistic practice moves between different subjects and visual experiences. Flower meadows, Venetian masks, and architectural elements may seem to belong to separate worlds, but they share a common thread: the artist’s attentive eye and her desire to discover what makes each subject unique.

As she explains in her artist statement: “Art is my great passion which I try to develop every day.”

For Aleksandra, painting is not simply a finished product or a skill acquired over time. It is an ongoing process of learning, observation, and discovery. Every new subject offers an opportunity to notice something previously overlooked, to explore the relationships between forms and colours, and to see familiar surroundings from a different perspective.

She describes art as “an eternal learning” that teaches us to pay attention to things that might otherwise remain imperceptible. This idea lies at the heart of her practice: looking carefully is not merely a technical exercise, but a way of engaging more deeply with the world.

“Invitations”: A Closer Look at the Familiar

Among Aleksandra’s recent projects, the “Invitations” series has captured her imagination in a particularly compelling way. In these works, architectural entrances and overlooked details become subjects worthy of sustained attention. Rather than treating them as incidental elements of the urban environment, the artist invites viewers to stop and consider their forms, proportions, colours, and individual character.

The series also offers a revealing insight into her artistic personality. Aleksandra openly acknowledges her fascination with detail, describing it as something that accompanies her regardless of what she paints. She often chooses larger canvases, allowing her to pursue that attention to detail with particular care.

Works such as “Invitiation – Sagrada Familia,” “Invitiation – Casa Mila Barcelona,” and “Invitiation – M Spagna Rome III” bring this interest into dialogue with recognisable architectural settings. Their titles evoke places with distinct identities, while the series itself reflects the artist’s interest in the details that make a place memorable.

The word “invitation” acquires an additional meaning here. These paintings invite us not only to look at a building or a particular entrance, but also to reconsider the act of looking itself. What do we notice when we slow down? What might a familiar place reveal when we give it our full attention? For Aleksandra, the answer begins with curiosity.

Beauty Is Often Closer Than We Think

Aleksandra’s approach resonates with a broader idea about the relationship between art and everyday experience: beauty does not always require an extraordinary setting. Sometimes, it emerges from the way we choose to observe the ordinary.

Her artist statement expresses this belief through a reflection on the transformative power of art: “It allows you to discover yourself, look into the recesses of the soul and constantly finds new faces.”

This perspective connects the external world with an inner journey. A doorway, a flower meadow, or a Venetian mask can become more than a visual subject; it can become a starting point for personal interpretation, memory, and emotion.

Aleksandra also draws inspiration from the words of Henri Matisse, expressing the hope that her paintings might offer viewers a moment of peace and quiet. This aspiration adds another dimension to her attention to detail: looking closely can become a way of slowing down, stepping away from the rush of everyday life, and finding a moment of stillness.

Her artistic achievements include a Curator’s Award for “Warsaw” in the exhibition “Sounds of Colors” in 2021 and another Curator’s Award for “Don't go” in “The Beauty of Ordinary Things” in 2023, alongside several Honorable Mentions. These recognitions reflect a practice that continues to evolve while remaining attentive to the beauty and individuality of the subjects she chooses.

From the Artist’s World to the Curator’s Invitation

Aleksandra Ciążyńska’s interest in the diversity of artistic expression also informs her role as curator of the upcoming exhibition “Invite Me to Your World” at People & Paintings Gallery.

The exhibition brings her artistic philosophy into a conversation with other artists. If her own paintings reveal the details, places, and subjects that capture her attention, the exhibition asks other creators to share the elements that define their individual artistic identities.

In her invitation to participants, Aleksandra asks: “I'm curious what your world looks like.”

She encourages artists to reflect on what connects their work. Is it a recurring theme, a particular technique, a distinctive detail, or the source of inspiration behind their creative process?

These questions make the exhibition more than an opportunity to display artworks. They invite artists to share something of their individual perspectives and allow viewers to encounter a variety of creative worlds.

Invite Me to Your World — Join the Exhibition

The upcoming “Invite Me to Your World” exhibition offers artists an opportunity to present their work within an international artistic community and share the ideas, observations, and experiences that shape their practice.

Applications are open until 30 October 2026. Artists interested in participating can visit the exhibition page for details and submission instructions.

Explore the exhibition and apply:
https://peopleandpaintings.com/exhibitions/invitation_invite_me_to_your_world

Discover Aleksandra Ciążyńska’s artworks and artistic statement:
https://peopleandpaintings.com/aleksandra_ciazynska

What does your artistic world look like? What makes your work recognisable, and what would you like others to discover through it?

Aleksandra Ciążyńska invites you to share your answers through your art. Take this opportunity to introduce your creative world to others and become part of “Invite Me to Your World” at People & Paintings Gallery.

Cosmina Marcela Oltean

 

Judith Skillman: Between Nature, Emotion and Abstraction

American artist Judith Skillman works primarily with oil on canvas and wood, creating expressive paintings rooted in her response to the natural world. Her practice moves between recognizable elements of landscape and increasingly abstract interpretations, where colour, texture and gesture become as important as the subject itself.

Skillman’s artistic background includes studies at McDaniel College, Pratt Fine Arts Center and Seattle Artist League (SAL), and her work has been presented in exhibitions at venues including The Pratt, Galvanize and Seattle Artist League. Her paintings have also appeared on the covers of Thin Air Magazine, Pithead Chapel and Torrid Literature, as well as in publications such as The Penn Review, Artemis and Raven Chronicles.

A landscape transformed by feeling
Although nature remains an important point of departure, Skillman’s paintings are not simply attempts to reproduce what the eye sees. Her landscapes often become spaces where atmosphere, memory and emotion are translated into colour and physical movement.

Horizons, skies, water and land remain perceptible, yet they are interpreted through broad passages of colour, layered surfaces and visible brushwork. In "Pacific Beach II", for example, the ocean and sunset are suggested through horizontal bands and palette-knife marks, allowing the landscape to retain its recognizable character while becoming more tactile and expressive. "Storm Front" similarly balances the suggestion of a landscape with a much more abstract treatment of its elements.

This tension between representation and abstraction is one of the most interesting aspects of Skillman’s work. The viewer can recognize a sea, a horizon or an approaching storm, but the painting does not depend on precise depiction. Instead, the experience is shaped by the interaction of colour, texture, rhythm and the physical presence of the paint.

Water as colour, movement and atmosphere
Water occupies a particularly visible place within Skillman’s recent body of work. "Turquoise Sea", created in 2026 in oil on wood, is part of a group of works that includes "Lavender Sea", "Fire & Water" and "Water Study". Even the titles point toward an approach in which water is explored not only as a landscape element, but also through colour and visual sensation.
In these works, the idea of water can be approached through shifts in hue, layered surfaces and fluid gestures rather than through conventional realism. Blue and turquoise become more than descriptive colours: they help construct the atmosphere of the image, while the material quality of oil paint introduces a sense of depth and movement.

This makes Skillman’s work particularly relevant to a broader understanding of landscape abstraction. Nature is present, but it is filtered through the artist’s individual perception. What remains is not necessarily a literal place, but an impression — a changing relationship between light, colour, movement and feeling.

 Judith Skillman and WATER: BLUE PULSE OF EARTH
This connection with water makes Judith Skillman a natural presence within "WATER: BLUE PULSE OF EARTH", the next juried online exhibition at People & Paintings Gallery, where she is serving as curator.
The exhibition invites artists to explore water in its many manifestations — from oceans, rivers and lakes to waves, glaciers, streams and distant horizons. Artists approach the theme through realism, abstraction or experimental techniques, with an emphasis on water as a fluid, powerful, reflective and transformative force.

The exhibition is now on view. Discover the works and cast a vote: https://peopleandpaintings.com/exhibitions/water_blue_pulse_of_earth 

Cosmina Marcela Oltean

https://peopleandpaintings.com/

Juried Exhibition "Landscape Through My Eyes" as Different Ways of Seeing the World

A landscape is never simply what we see. It can be a real place, a memory, an emotion, a state of mind, or even a space that exists only in the imagination. Starting from this idea, the juried exhibition “Landscape Through My Eyes,” presented by People & Paintings Gallery and curated by artist Geanina M. Zaharia, brought together works exploring different ways of seeing, interpreting, and transforming the landscape through art.

The exhibition was the 43rd juried art exhibition in the People & Paintings Gallery program and presented a diverse selection of contemporary artistic perspectives. Following the jurying process, 22 artworks were selected for the exhibition, offering a varied exploration of the relationship between artists and the landscapes they choose to represent.

The selected works approach the theme from different directions. Some remain close to the observation of nature and the physical world, while others transform the landscape through memory, emotion, imagination, or personal experience. Through painting, photography, and other artistic approaches, each artist creates a distinct visual interpretation of what a landscape can mean.

For curator Geanina M. Zaharia, this diversity of perspectives is an essential part of the artistic experience. As an artist and curator, she is interested in bringing together different sensitivities and encouraging artists to transform what they see into a personal form of expression. As she explains, her aim is to “promote talented artists, of all ages and styles, to spread beauty.”

This perspective resonates naturally with the theme of the exhibition. If a landscape can be viewed in countless ways, each artwork becomes an invitation to discover another world. A familiar place can become something entirely different through painting or photography, while an imagined landscape can carry the same emotional intensity as a real one.

In this sense, “Landscape Through My Eyes” does not offer a single definition of landscape. Instead, it brings together different perspectives and personal interpretations, showing that what we see is inseparable from the way we look at it — shaped by experience, sensitivity, memory, and imagination.

At the end of the exhibition, three awards were presented, recognizing three artists through distinct award categories:

🏆 Gallery Award — $100 to “Golden Field” — Cosmina M. Oltean

🏆 Curator’s Award — $100 to “Winter Day. Monastery Island.” — Alexander Kusenko

🏆 Popular Vote Award — $50 to “Caribbean Jungle Memories Full of Light, Life and Colors” — Zaplaflora

Congratulations to the winners and to all the artists selected for “Landscape Through My Eyes”. Our sincere thanks to Geanina M. Zaharia for curating the exhibition and for bringing together such diverse artistic perspectives on the landscape, as well as to all participating artists for sharing their unique ways of seeing the world.

https://peopleandpaintings.com/

Linii fine și umbre delicate: Arta Geaninei Zaharia

Când își construiesc lucrările, artiști pornesc de la un sentiment, o stare, o amintire sau de la un crâmpei de vis. Pentru Geanina M. Zaharia, arta a fost dintotdeauna strâns legată de întregul ei univers interior - un spațiu în care imaginația, emoția și observația se întâlnesc și prind treptat contur pe hârtie.

Parcursul său artistic a început înainte de studiile universitare. De mică a participat la concursuri de artă locale și naționale, obținând premii. Mai târziu, a urmat specializarea Grafică a Facultății de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, continuând apoi cu un masterat în Grafică și Animație 3D.

Însă studiile nu au însemnat doar acumularea unor tehnici și deprinderi artistice. Au ajutat-o să înțeleagă cât de important este pentru un artist să-și găsească propria voce. „Cred că arta înseamnă reinterpretare, modificare, transformare și, dacă ai noroc, inovație”, îmi spunea Geanina, cu ceva timp în urmă, într-un interviu. „Nu are rost să imiți fidel creația altor artiști. Trebuie să-ți creezi propria artă.” Această idee pare să fi rămas până astăzi în centrul practicii sale.

O lume construită încet, detaliu cu detaliu

Compozițiile ei au fost lucrate întotdeauna cu multă răbdare. Putea petrece ore întregi desenând, revenind asupra detaliilor, adăugând, corectând și reconsiderând, lăsând imaginea să se construiască treptat, fără să o forțeze să existe înainte de vreme.

Am avut ocazia să-i urmăresc îndeaproape procesul, fiind colege de facultate, dar și de cameră în anii studenției și, de multe ori, am văzut cum lucra zile la rând. Un desen prindea încet contur, în etape, uneori rămânea o vreme neterminat, pentru ca ea să revină asupra lui mai târziu. Ceea ce, la început, părea doar o succesiune de linii și detalii se transforma, în cele din urmă, într-o lume întreagă.

Aceeași răbdare poate fi regăsită și astăzi în lucrările sale. În creațiile mai timpurii, Geanina a explorat creionul, tușul și acuarela, combinând adesea compoziții minuțioase cu o imaginație bogată. Imaginile sale păreau să existe undeva între observație și fantezie, între realitate și lumea imaginară. Mai târziu, studiile de animație 3D au deschis o nouă dimensiune lumii ei artistice. În timpul masteratului, a realizat, atât conceptual, cât și practic, o secvență animată inspirată dintr-o poveste.

Trecerea de la grafica tradițională la creația digitală a venit, astfel, natural. S-a schimbat instrumentul, dar elementul esențial a rămas același: imaginația.

De la desenul tradițional la arta digitală și, din nou, la chipul uman

De-a lungul anilor, Geanina a experimentat ilustrația, animația, portretul, compoziția artistică, designul de logo-uri și proiectele vizuale personalizate. În prezent, însă, un gen ocupă un loc aparte în practica sa: portretul realist în grafit.

Pe profilul ei de pe site-ul People & Paintings Gallery, artista vorbește despre inspirația pe care o găsește în „frumusețe și detalii naturale” și despre fascinația pentru chipul uman, pentru umbrele, diferitele nuanțe de gri și expresiile care îl transformă.

Există o anumită contradicție în alegerea grafitului, unul dintre cele mai sobre și restrictive medii artistice, după ce a explorat lumi pline de culoare și imaginație. Creionul îi oferă însă ceva esențial: subtilitate.

Un chip se poate schimba printr-o modificare aproape imperceptibilă a privirii, prin direcția unei umbre sau prin felul în care este redată textura părului. În portretele Geaninei, aceste detalii devin limbajul prin care personalitatea începe să se contureze. „Îmi place armonia dintre creion și hârtie și toate texturile și formele care se creează astfel”, mărturisește artista.

Printre lucrările ei recente regăsim portrete ale unor actori, personalități istorice, dar și ale unor oameni simpli, care i-au comandat portrete. Indiferent de subiect, atenția rămâne concentrată asupra expresiei, asupra acelui moment în care un desen corect din punct de vedere tehnic începe să transmită mai mult decât asemănarea fizică și să capete din prezența unui om real.

Pentru Geanina, arta nu a fost niciodată doar o ocupație sau un hobby. A fost mereu modul ei de a privi și de a înțelege lumea. Artista a descris arta drept „o alegere, un stil de viață” și, mai profund, drept o necesitate - un mod prin care poate trece atât prin momentele frumoase, cât și prin cele dificile.

Această convingere explică, poate, caracterul atât de personal al lucrărilor ei. Chiar și atunci când desenează chipul altcuiva, ceva din ea însăși se așterne în lucrare, prin răbdare, sensibilitate, fascinația pentru detaliu și atracția pentru frumos.

Poate tocmai de aceea parcursul ei artistic nu s-a limitat niciodată la un singur mediu sau la o singură direcție. Creionul și tableta grafică sunt instrumente diferite; animația, ilustrația și portretul se lucrează fiecare în tehnici specifice, dar toate servesc, în fond, aceluiași scop: acela de a da formă unui lucru care există mai întâi în imaginație.

Artistul-curator

Mai există o dimensiune a identității creative a Geaninei: aceea de curator. Interesul ei pentru artă nu se oprește la propria creație, fiind la fel de preocupată să descopere alți artiști, să le descopere lumile vizuale și să creeze contexte în care diferite voci artistice se pot întâlni.

Așa cum spune chiar ea, își dorește să „promoveze artiști talentați, de toate vârstele și stilurile, pentru a răspândi frumusețe”. Această dublă ipostază - de artist și curator - îi oferă o perspectivă aparte. Știe ce înseamnă să stai în spatele unei lucrări și să dezvălui prin ea ceva personal, dar știe și ce înseamnă să privești numeroase lucrări, căutând legături, contraste și sensuri între ele.

În ultimii ani, a curatoriat câteva expoziții la People & Paintings Gallery, devenind parte din programul galeriei. În această săptămână, galeria îi prezintă lucrările, oferind publicului ocazia de a descoperi o parte din universul ei artistic - în special portretele în grafit și atenția minuțioasă acordată chipului uman.

Începând de luni, 7 septembrie, Geanina revine în spațiul galeriei într-o altă ipostază: cea de curator al expoziției „Landscape Through My Eyes”, a 43-a expoziție de artă jurizată la People & Paintings Gallery, care se va desfășura până pe 18 septembrie 2026.

Așadar, întâi ne invită în propria lume, apoi creează un spațiu în care alți artiști ne pot arăta felul în care văd ei lumea prin peisaj. Fie că ține în mână un creion, construiește digital o lume imaginară, studiază un chip sau selectează lucrări pentru o expoziție, ea face, în esență, același lucru: privește cu atenție, imaginează și transformă ceea ce vede într-un lucru care poate fi împărțit, dăruit.

Iar undeva între prima linie și imaginea finală, lumea aceea care a existat mai întâi doar în imaginație, devine artă.

Cosmina Marcela OLTEAN

 

Foto: Colaj cu lucrări ale Geaninei – „The Wizard” / „Digital Self Portrait” / „Autumn”; desen în creion după peisaj de Vincent van Gogh; portret „Anne with an E”.

Profilul artistei: Geanina M. Zaharia [https://peopleandpaintings.com/geanina_m_zaharia]

Din 7 septembrie, selecția expoziției se vede aici:
Landscape Through My Eyes [https://peopleandpaintings.com/exhibitions/landscape_through_my_eyes]

Dincolo de legendă: Două proiecte de artă contemporană la Castelul din Trenčín, Slovacia

 La Castelul din Trenčín*, istoria, legenda și arta contemporană se întâlnesc într-un dialog despre memorie, tăcere și urmele invizibile ale trecutului. Două proiecte prezentate în acest spațiu istoric — „Palimpsest and the Whispers of the Well”, o instalație video holografică realizată în 2026 de artiștii interdisciplinari Ahmet Rüstem Ekici și Hakan Sorar, și „OOZE”, instalația site-specific a arhitectei și artistei Büşra Tunç — revin asupra celebrei legende a Fântânii Iubirii, dar o privesc din perspective profund contemporane.

În loc să reproducă povestea romantică asociată fântânii, cele două lucrări caută ceea ce se află dincolo de ea: munca și efortul ascunse în piatră, vocile care nu au fost auzite, tăcerile care au devenit parte din istorie și straturile de memorie care continuă să existe sub narațiunea cunoscută.

Dincolo de poveste: Muncă, materie și memorie

De secole, Fântâna Iubirii de la Castelul din Trenčín este asociată cu o legendă romantică. Însă, dincolo de povestea idealizată, există o altă istorie, una legată de efort fizic, construcție și rezistența materialului.

Acesta este punctul de plecare al lucrării „Palimpsest and the Whispers of the Well”, care, după cum explică artiștii, mută atenția „de la mit la memorie, dezvăluind munca invizibilă încorporată în piatră.”

Conceptul de palimpsest — o suprafață pe care urmele unor înscrisuri mai vechi rămân vizibile sub cele ulterioare — devine esențial pentru înțelegerea instalației. Legenda romantică reprezintă stratul vizibil, lustruit, al poveștii, în timp ce urmele uneltelor, rezistența pietrei și munca anonimă rămân ascunse dedesubt.

Instalația este amplasată paralel cu fântâna originală. Zece dispozitive holografice sunt dispuse asemenea unui cor în jurul privitorului, iar mișcarea lor mecanică permanentă devine parte a lucrării. Repetiția acestei mișcări trimite la efortul constant aflat în spatele atât al construcției istorice, cât și al iluziei tehnologice create de instalație.

Imaginile proiectate prezintă fragmente de scene — mâini care se întind, voaluri care trec prin spațiu, forme organice aflate într-o continuă transformare. Aceste „halucinații digitale” oscilează între realism și abstractizare, uneori sincronizându-se, alteori devenind disonante.

Tensiunea dintre armonie și dezordine reflectă astfel tensiunea dintre povestea aparent coerentă și straturile complexe care se ascund în spatele ei.

Prin video generat cu ajutorul inteligenței artificiale, design sonor generativ și realitate augmentată, lucrarea aduce tehnologia contemporană în dialog cu materialitatea veche de secole a castelului. Vizitatorii pot accesa conținut suplimentar printr-o interfață AR activată prin cod QR, extinzând instalația fizică într-un spațiu virtual. Astfel, fântâna devine, în cuvintele artiștilor, „un loc al rememorării și al efortului colectiv.”

Femeia din interiorul legendei

Dacă Palimpsest and the Whispers of the Well explorează straturile materiale și fizice ascunse în spatele poveștii romantice, „OOZE”, proiectul realizat de Büşra Tunç, se concentrează asupra unei alte forme de absență: vocea. În centrul lucrării se află Fatima — prezentă în inima legendei, dar lipsită de posibilitatea de a vorbi pentru ea însăși.

Textul proiectului pornește de la o observație esențială: „În legenda Fântânii Iubirii, Fatima este prezentă, dar niciodată pe deplin recunoscută.” Deși povestea se construiește în jurul captivității sale, ea nu primește statutul unui subiect care vorbește, cunoaște și acționează în propria poveste. Tăcerea ei devine astfel o condiție care limitează ceea ce poate fi spus, cunoscut și transmis mai departe.

De aici pornește OOZE. Dintr-o perspectivă contemporană, poziția Fatimei scoate la iveală o fisură chiar în structura legendei. Povestea continuă să circule, să fie transmisă și să pară completă, însă se sprijină pe figura unei femei căreia nu i se permite să vorbească. Această contradicție nerezolvată destabilizează povestea, dezvăluindu-i limitele.

Castelul ca spațiu al tăcerii

Instalația lui Büşra Tunç situează prezența Fatimei în interiorul castelului, transformând un spațiu istoric asociat cu captivitatea într-un „câmp perceptual încărcat”. Aici, povestea nu este reconstruită printr-o succesiune convențională de imagini și informații. În schimb, vizitatorul intră într-un mediu în care respirația, sunetul, fragmentele de limbaj și lumina circulă prin spațiu. Clustere fosforescente de text apar și dispar, refuzând să se fixeze într-un singur sens. Sunetul nu funcționează ca un discurs propriu-zis, ci mai degrabă ca efort și respirație.

Este o alegere importantă: Fatima nu primește, prin intermediul instalației, o voce clară și definitivă. Lucrarea nu încearcă să inventeze ceea ce ea ar fi spus, ci atrage atenția asupra condițiilor care au făcut imposibilă existența unei astfel de voci în cadrul legendei.

După cum explică textul proiectului, „OOZE nu caută să restaureze o voce pierdută. În schimb, urmărește modul în care tăcerea continuă să modeleze ceea ce poate fi spus și ceea ce poate fi reținut în memorie.” Fatima devine astfel centrală pentru legendă, dar rămâne incapabilă să acționeze pe deplin în interiorul ei. Prezența sa nu repară povestea, ci o tensionează și îi expune limitele.

Două perspective contemporane asupra aceleiași legende

Deși folosesc limbaje artistice diferite, cele două instalații au un punct comun fundamental: privesc dincolo de suprafața unei povești familiare.

Palimpsest and the Whispers of the Well se îndreaptă spre material — piatră, unelte, muncă, mișcare mecanică și urmele lăsate de oameni. OOZE se concentrează asupra imaterialului — tăcere, respirație, memorie, absență și dificultatea recuperării unei voci pe care istoria nu a păstrat-o. Una dintre lucrări ne invită să ne întrebăm ce urme fizice au fost ascunse sub legendă, în timp ce cealaltă întreabă a cui voce a fost ascunsă în interiorul ei.

Împreună, cele două proiecte transformă Fântâna Iubirii dintr-un reper asociat unei povești romantice într-un spațiu al întrebărilor. Arhitectura medievală a Castelului din Trenčín devine parte activă a acestei întâlniri, permițând artei contemporane să intre în dialog cu poveștile, corpurile și urmele acumulate aici de-a lungul secolelor.

Rezultatul nu este o respingere a legendei, ci o lectură mai profundă a acesteia. Dincolo de romantism se află munca și efortul; dincolo de narațiune se află tăcerea; dincolo de ceea ce este vizibil există alte istorii care așteaptă să fie percepute.

În aceste două lucrări, Fântâna Iubirii devine mai mult decât un monument al unei povești romantice. Devine un palimpsest al memoriei — un loc în care tehnologia contemporană, sunetul, lumina și intervenția spațială fac perceptibile straturi care până acum au rămas ascunse și ne invită să reconsiderăm nu doar ceea ce ne spune istoria, ci și ceea ce a ales să nu spună.

- - -

*Orașul istoric Trenčín este Capitală Culturală Europeană în 2026.

Foto, text - Cosmina Marcela Oltean