Expoziția-eveniment “Imagini din galerii secrete. Religia clandestină în arhivele poliţiei secrete”, de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca

În perioada 21 noiembrie-29 decembrie, Muzeul de Artă Cluj-Napoca găzduieşte o expoziție-eveniment intitulată “Imagini din galerii secrete. Religia clandestină în arhivele poliţiei secrete”, parte din proiectul “Imagini ascunse. Reconsiderarea trecutului recent”, expoziție ce se desfăşoară în patru din încăperile Palatului Banffy, sediul muzeului. “Expoziția prezintă acțiunile poliției secrete împotriva religiei, dintr-o perspectivă vizuală și culturală. Aducând laolaltă munca istoricilor, antropologilor, curatorilor și artiștilor, expoziția pune vizitatorul față în față cu un patrimoniu cultural dificil, constituit din imagini realizate sau adunate de poliția secretă din patru țări: România, Ungaria, Republica Moldova și Ucraina. Uneori violente sau indiscrete, alteori personale sau cu valoare documentară, materialele poliției secrete suportă varii interpretări și întrebuințări. Ce vedeți când priviți aceste fotografii în prezent? Există o viață pentru aceste imagini în afara arhivelor? Cine ar trebui să decidă cum sunt folosite aceste materiale? Pe scurt, expoziția invită la o reconsiderare a relației cu trecutul recent. Expoziția de față nu tratează represiunea în sine, ci modurile în care poliția secretă a descris, reprezentat vizual și sistematizat cultele pe care le urmărea. Integralitatea imaginilor și materialelor prezentate au fost confiscate, asamblate sau create de poliție sau poliția secretă și provin din diferite așa-numite operațiuni „anti-religioase”. Materialele au un caracter dublu: au fost folosite de poliția secretă drept probe incriminatorii împotriva comunităților religioase, dar în același timp reprezintă și memoria, patrimoniul cultural și mărturia spiritului creativ al acestor grupuri și indivizi”, precizează curatorii Gabriela Nicolescu şi James Kapaló. Alături de curatori, în realizarea acestui proiect, a stat o echipă de cercetători formată din Igor Caşu, Iuliana Cindrea, Ágnez Hesz, James Kapaló, Dumitru Lisnic, Kinga Povedák, Anca Şincan, Tatiana Vagramenko şi Alexandra Sârbu.

Am avut şansa acestui interviu în exclusivitate cu Alexandra Sârbu, care a vorbit în detaliu despre ineditul proiect desfăşurat la muzeu şi care mi-a dat posibilitatea publicării unui material unic, ce prezintă în mod concret expoziția. Alexandra Sârbu m-a asigurat că expoziția este un succes, deşi este riscantă prin tematică.

Sala 1 – Titlu tematic: „Context”

Întâlnim în această primă sală a expoziției o cazuistică interesantă sub aspectul consecințelor deposedărilor arbitrare puse în practică de regimul comunist. Ce s-a întâmplat cu obiectele de cult ale confesiunilor prigonite?

            Alexandra Sârbu: Odată cu instalarea regimului comunist, ateismul devenind politică de stat, alinierea la cerinţele unei societăţi secularizate şi profund laicizate a adus grave prejudicii libertăţii de manifestare a credinţei şi activităţii cultelor religioase din România, care erau tratate cu suspiciune şi chiar ostilitate. Multe dintre ele au fost scoase în afara legii, fiind puternic afectate de măsurile represive. Una dintre consecințele dramatice a fost și naționalizarea forțată a proprietăților și bunurilor care le aparținuseră. În anumite situaţii, urma icoanelor sau a odoarelor bisericeşti confiscate abuziv s-a pierdut cu desăvârşire, pentru ca în alte cazuri, obiectele de cult să intre în colimatorul Statului care era direct interesat să le reducă la tăcere sau mai bine spus să le imprime o „voce” inofensivă, convertind în „artă” tot ceea ce ţinea de sacru, miraculos sau metafizic. Demersul nu este nicidecum unul specific doar României, el putând fi întâlnit şi în cazul altor state moderne care, prin muzeele cu profil artistic, antropologic sau etnografic, au reintrodus în circuitul public diverse obiecte ce aparţinuseră iniţial cultelor religioase, văduvindu-le, însă, de aura sacrală, pentru a le prezenta drept produse exclusive ale creativităţii artistice. Astfel, sintagme de genul „artă naţională” sau „bizantină”, „patrimoniu naţional”, utilizate în desemnarea generică a multor colecţii, reflectă, în fond, nu doar acest clivaj, atent construit, dintre religie şi oameni, ci şi tendiţa de a acorda întâietate şi deplină recunoaştere categoriei frumosului în detrimentul sacrului. Pentru a ilustra, în mod elocvent, această realitate istorică, curatorii expoziţiei au introdus în expunere şi trei icoane care provin din colecţia muzeului de artă clujean.

            Sala 2  - Titlu tematic: Religia clandestină

Ce direcţie de analiză propune următoarea sală?

            AS: Cea de-a doua sală a circuitului expoziţional este dedicată tematic unui fenomen care a ajuns să fie desemnat în literatura de specialitate drept „religie clandestină”. Expresia face referire la acele grupuri religioase care, în dorinţa de a nu deveni o „ţintă” sigură a Statului şi a organelor poliţiei secrete, îşi exercitau deliberat cultul departe de orice ochi indiscret, fiind practic nevoite să-şi reclădească biserica în intimitatea propriilor locuinţe, în spaţii ascunse în subteran sau în zone cât mai izolate, în principal montane. Dar în ciuda tuturor măsurilor de precauţie şi a ingeniozităţii la care au recurs, tacticile lor şi-au dovedit în cele din urmă ineficienţa, agenţii Securităţii reuşind să le supravegheze îndeaproape, după cum o demonstrează o parte din fotografiile aflate în expunere ce documentează reuniuni secrete ale acestor disidenţe religioase prigonite. Trebuie însă precizat şi faptul că păstrarea în mare taină a locului de întâlnire nu era unica prudenţă cerută fraţilor întru credinţă, ei având şi obligaţia de a pune la „adăpost” atât informaţiile sensibile (nu în puţine cazuri, prin elaborarea unor sisteme codificate de comunicare), cât şi obiectele aflate pe „lista neagră” a poliţiei politice, pentru a se evita riscul căderii lor în mâini greşite. Fără îndoială, un astfel de deznodământ nu s-ar fi soldat doar cu simpla lor confiscare, ci ar fi compromis iremediabil existența respectivelor comunități religioase, deconspirând identitățile membrilor care, în acest fel, erau expuşi direct la pericolul arestului.

Prin urmare, parcurgând acest spaţiu, vizitatorii pot vedea în fotografiile prezentate cum arătau ascunzătorile credincioșilor prigoniți, locurile lor secrete de desfășurare a ritualurilor religioase, dar și o serie de obiecte proscrise: biblii, cărți de rugăciuni, cărți cu cântări bisericești, imagini, texte și publicații religioase sau mașini de scris nedeclarate care serveau la producerea și distribuirea samizdatului religios.  

            AS: Un aspect interesant al imaginilor reunite în această sală este şi faptul că pun în lumină, dincolo de tulburătorul inventar etalat, atenția deosebită pe care poliţia politică o acorda imortalizării momentului în care „secretele” erau date în vileag. În unele fotografii, momentul respectiv este fidel surprins, în timp ce în altele, o analiză atentă aplicată imaginii deconspiră caracterul său eminamente reconstitutiv, ea servind, de fapt, „fabricării” de probe. Uzând de o regie minuțioasă, astfel de surse vizuale puteau fi întrebuințate atât ca dovezi în cadrul proceselor, cât și ca material ilustrativ în presă sau în propaganda antireligioasă. Suspiciunea care plana asupra unei anumite comunități clandestine de credincioși era, practic, hrănită și intensificată eficient în scopul incriminării atunci când dovezile indicau fățiș, eliminând orice dubiu, faptul că respectiva grupare avea chestiuni tăinuite.

            Sala 3 – Titlu tematic: Estetica poliției secrete

Cum extind perspectiva asupra temei abordate de curatori materialele de arhivă etalate în cea de-a treia sală?

            AS: În acest spațiu al expoziției, publicul are acces la o plajă variată de reprezentări vizuale ale celor catalogați drept „dușmani sau inamici ai Statului”, folosite de organele Securității în activitățile informative și de strângere de probe. Întâlnim grafice, hărți, o mare diversitate de martori fotografici, de la simple fotografii ale personalelor arestate la cele rezultate în urma acțiunilor de filaj sau de documentare a „locului faptei” penale, fotocolaje sau reconstituiri complexe ce se întind pe filele mai multor albume, la care se adaugă portretele robot realizate de artiști angajați ai poliției secrete, schemele unor rețele religioase clandestine sau filmul de propagandă anticlericală. Toate acestea, privite în ansamblu, se citesc limpede ca produse autentice ale unei logici și a unui set de practici cu totul aparte, evident cu mize și întrebuințări multiple, dar al căror scop fundamental era exercitarea unui control absolut asupra societății. Interesantă în acest context este și prezența în expunere a unor mostre elocvente din arsenalul tehnic al mijloacelor de filaj și interceptare folosite de informatorii și agenții poliției politice, provenite depozitele Consiliului Național al Studierii Arhivelor Securității (CNSAS).

E limpede că registrul metodelor la care recurgeau pentru a zugrăvi portretul oponenților regimului era unul diversificat.  Putem vorbi, însă, de vreo tehnică privilegiată?

            AS: În mod cert, practicile fotografice dețin primatul absolut, fiind cel mai frecvent utilizate în cadrul operațiunilor de supraveghere operativă și investigații informative a „țintelor”. Ele respectau, în fond, piloni de bază ai metodologiei elaborate și transmise de agenții KGB, iar pregătirea în acest sens a organelor Securității se făcea pe baza unor publicații și manuale de bune practici cu circuit închis. Însă luând în considerare modul efectiv în care aceste imagini erau realizate, cu aparate de fotografiat instalate în locuri ascunse, al căror obiectiv a surprins, nu de puține ori, momente și acțiuni neclare, blurate, prost încadrate, nefocusate sau mișcate, constatăm că ele dețin, dincolo de conținutul informativ urmărit cu aviditate, și un cumul de calități artistice, care ne permit să discutăm, oricât de surprinzător ar putea părea la prima vedere, chiar despre o „estetică” a poliției secrete. Sintagma care redă „ad litteram” genericul tematic al sălii îi aparține Cristinei Vățulescu și a fost preluată de curatorii expoziției, cu acordul autoarei, din titlul volumului Police Aesthetics: Literature, Film and the Secret Police in Soviet Times, publicat în anul 2017 și în traducere românească la editura Polirom.

            Sala 4 – Titlu tematic: Un patrimoniu cultural dificil

Este o expoziție puternică la nivel de impact. Pare să lucreze asupra ta ca o claviatură care atinge, în trepte de adâncime, corzi foarte sensibile. Cert este că nu te poate lăsa indiferent. Ne apropiem de ultima „stație” a traseului de vizitare. Ce găsim în această încăpere?

            AS: Ultimă sală a expoziției aduce în prim planul atenției reflexive acele „victime neînsuflețite” ale operațiunilor poliției secrete, adică o serie de obiecte și fotografii ce țin de sfera intimității vieții private, colectate în urma confiscărilor, a acțiunilor intruzive și profanatoare a locuințelor personale, a lăcașelor sau a obiectelor de cult. De pildă, fotografiile expuse în acest cadru au fost realizate chiar de către cei care pot fi văzuți în ele, suprinși în diferite momente ale existenței lor, mai mult sau mai fericite, dar care, ulterior, au fost folosite de agenți ca instrumente de incriminare. Citind poveștile care însoțesc aceste artefacte, ele se încarcă inevitabil, sub ochii noștri, cu dimensiunea unor cutremurătoare „mărturii ale sinelui” ce compun, în esență, fizionomia unui patrimoniu cultural puternic impregnat cu stările și trăirile afective, credințele, convingerile și valorile personale ale celor care au fost deposedați abuziv de aceste prețioase „posesiuni” ale sufletului. Este un spațiu dedicat simbolic vocilor și reflecțiilor membrilor acelor confesiuni lovite masiv de represiunea comunistă, care primesc acum, în oglindă, reacțiile „la cald” ale vizitatorilor expoziției, aceștia din urmă fiind invitați să-și consemneze, într-o zonă special amenajată, propriile impresii și gânduri. Iar răspunsurile lor, nu în puține cazuri, sunt realmente copleșitoare, printre ele regăsindu-se și cele ale unor urmași ai celor prigoniți, dar și ai prigonitorilor.       

Expoziția ce a avut deschiderea pe 21 noiembrie, în prezenţa istoricului Constantin Buchet, preşedintele Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a istoricului Silviu Moldovan, şeful Direcţiei Cercetare-Editare al CNSAS, a curatorilor expoziţiei, cercetătorii Gabriela Nicolescu şi James Kapaló, a istoricului Lucian Nastasă-Kovács, manager al Muzeului de Artă Cluj-Napoca şi a muzeografei Alexandra Sârbu, istoric de artă, mai poate fi vizitată până pe 29 decembrie, la Palatul Banffy, Cluj-Napoca. Expoziția este realizată prin proiectul Creative Agency and Religious Minorities: “Hidden Galleries” in the Secret Police Archives in Central and Eastern Europe, în parteneriat cu Muzeul de Artă, Cluj-Napoca. Proiectul a beneficiat de finanțare din partea Consiliului European pentru Cercetare (ERC) în cadrul programului de cercetare și inovare al Uniunii Europene Orizont 2020, precum și de finanțare suplimentară pentru cercetarea în Ucraina din partea Consiliului Irlandez pentru Cercetare (IRC) în cadrul bursei postdoctorale oferite de statul irlandez, ambele găzduite de University College Cork din Irlanda. Expoziția este parte a unei serii de expoziții în patru țări: România, Ungaria, Republica Moldova și Irlanda.

Cosmina Marcela OLTEAN

Foto: Roland Vaczi

Zilele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi

Premiera documentarului „Jurnaliști în linia întâi (1916-1918)”
În perioada 8-10 noiembrie au avut loc Zilele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi, iar evenimentul a cuprins o serie de activități interesante: expoziții, conferințe, tururi ghidate, vizite în depozitele de carte, proiecții de film, concursuri pentru cititori şi nu numai. Unul dintre evenimentele deosebite a fost proiecția în premieră a filmului documentar „Jurnaliști în linia întâi (1916-1918)” din seara de 10 noiembrie. Filmul care analizează presa din anii de război. a fost realizat de Alina Țiței (scenariu și regie), Ceciliu Tabără (imagine), Dana Ceia (montaj), Cristi Bârliba (grafică), Ionuț Lazăr (voce), sub egida Societății de Studii Istorice din România (SSIR), în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (BCU), fiind co-finanțat de Primăria Municipiului Iași. Marele război a aruncat întreaga lume în haos și teroare iar presa scrisă, aflată la începutul modernității, a intrat într-un conflict mediatic desfășurat în spatele frontului. Informațiile au fost filtrate printr-un văl al cenzurii, iar propaganda a distorsionat realitatea, creând o imagine falsă a conflictului. Informația a devenit obiectiv militar, iar jurnaliștii, soldați ai războiului patriotic. Se ridică întrebarea: „În ce măsură presa a influențat cursul războiului?” Filmul încearcă să răspundă la această întrebare. După proiecție, jurnaliștii și istoricii invitați au răspuns întrebărilor publicului. „Să ne imaginăm că suntem jurnalişti la Iaşi, în timpul primului război mondial, în anii grei ai refugiului. Cum am scrie un reportaj despre morții care împânzesc, cu sutele, străzile oraşului? De fapt, nu prea contează stilul sau maniera de abordare. Cenzura nu ar permite ca textul sa vadă lumina tiparului...”, spunea Alina Țiței.

Expoziția de fotografie „Biblioteca într-o imagine”

Anul trecut, tot în cadrul Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, se desfăşura concursul de fotografie „Biblioteca într-o imagine”, dedicat cititorilor bibliotecii. Au fost înscrise în concurs zeci de fotografii reuşite, iar în urma jurizării 6 dintre ele au fost premiate cu 3 premii şi 3 mențiuni. Printre acestea s-a numărat şi fotografia mea. Un an mai târziu rezultatele acestui concurs prind ecou printr-o expoziție dedicată fotografiilor premiate atunci. Expoziția a fost amplasată în spațiul expozițional de la parterul sediului central. Vizitatorii au putut vedea imagini ale bibliotecii în diferite ipostaze vizuale şi cromatice, realizate pe timp de zi sau de noapte Anul acesta a avut loc un nou concurs de fotografie, numit „Eu şi biblioteca”, a cărui câşigători au fost premiați sâmbătă, 9 noiembrie.

Cosmina Marcela OLTEAN

Foto: BCU

Conferința internațională „Expozițiile ca spații de contact artistic în perioada Războiului Rece” (Exhibitions as Sites of Artistic Contact during the Cold War)

În perioada 8-9 noiembrie, Universitatea Națională de Arte "George Enescu" din Iași a găzduit conferința internațională „Expozițiile ca spații de contact artistic în perioada Războiului Rece” (Exhibitions as Sites of Artistic Contact during the Cold War). Conferința şi-a propus explorarea rolului expozițiilor de artă din timpul Războiului Rece (1958-1989) în stabilirea colaborărilor transnaționale dincolo de Cortina de Fier, dezvăluind complexitatea relațiilor dintre artă, societate și politică. Conferința nu a analizat doar diviziunea ideologică dintre „Est” și „Vest”, ci a examinat totodată micro și macro-istoriile vizuale prin perspectiva internaționalismului. Conferința a propus o înțelegere mai largă a artei est, central și sud-est europene, luând totodată în considerare rolul politicii internaționale, a curentelor de artă mondială și a instituțiilor locale în procesul decizional din sfera artistică, atât cea instituțională cât și cea neinstituționalizată.

Conferința a analizat expoziția ca mediu, ca spațiu de contact cultural și ca agent de diplomație culturală, ca spațiu ce facilitează schimbul de obiecte și gânduri, ca spațiu de întâlnire umană și ca spațiu deschis pentru formate curatoriale inovatoare și practici artistice alternative. Organizatorii și colaboratorii de la universități de arte din Iaşi, Bucureşti, Florența, Viena, Praga, St.Petersburg, Sofia, Bratislava, California şi nu numai, și-au propus să dezvăluie momentele semnificative de contact conflictual, strategic sau pașnic cu instituțiile și politica statului. Scopul lor a fost acela de a descrie modul în care rețelele formale și informale ale artiștilor, obiectelor și instituțiilor au contribuit la circulația, transferul, adaptarea și receptarea ideilor și practicilor artistice de ambele părți ale Cortinei de Fier.

Conferința organizată la Casa Balș din Iași, de Universitatea Națională de Arte "George Enescu", Centrul de Cercetare Estetică şi Artistică şi Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, proiect coordonat de către conf.univ.dr. Cristian Nae (UNAGE Iasi) şi Katalin Cseh-Varga (Akademie der Bildenden Kunste, Viena), s-a desfăşurat ca parte a proiectului de cercetare „Trecând granițele: Colaborări transnaționale și critică  instituțională în expozițiile de artă din Estul Europei în perioada socialismului târziu (1964-1989)”, finanțat de CNCS-UEFISCDI prin programul PNCDI III. Proiectul, care a investigat dinamica receptării unor rețele artistice, a unor instituții de artă şi a unor practici expoziționale din interiorul şi din afara Cortinei de Fier, a avut ca scop principal producerea unei cartografii culturale a unor practici artistice din fosta Europă de Est, asocierea acestora cu forme de artă alternative şi experimentale, luând în considerare relațiile instituționale la nivel local, național şi transnațional, forma lor de organizare, schimbul cultural şi programele expoziționale şi curatoriale în care au fost prezente.

Foto si text: Cosmina Marcela OLTEAN

Terapie prin artă şi cultură

Potrivit unor antropologi, cultura este un comportament social, o abstracție a comportamentului uman. Cultura devine în timp o reflexie a vieții interioare. Fiecare dintre noi reflectă gradul şi tipul de cultură pe care-l posedă şi ceea ce are acumulat în sine. Fiecare om vede şi simte diferit cultura şi arta în funcție de locul din care provine, locurile în care s-a format şi diferitele contexte în care s-a regăsit de-a lungul timpului. Este clar că unii pun mai mult preț pe cultură decât alții. Unii văd cultura ca pe un mod de viață, iar alții chiar ca pe o terapie menită să le întărească sănătatea fizică şi mentală. Complexa psihologie umană, nevoile şi adesea diferitele dificultăți pe care le poate întâmpina un om pot conduce la o serie de probleme de  sănătate, fizică sau psihică. Dar artele sunt deja bine cunoscute pentru efectele benefice asupra sănătății.

În Danemarca, de pildă, funcționează cu succes de ceva timp un program de terapie prin artă şi cultură, adresat persoanelor anxioase şi depresive. Dar cum anxietatea şi depresia afectează azi atât de multă lume, se poate spune că un astfel de program devine util şi chiar necesar pentru oricare membru al unei societăți. Programul se concentrează pe sănătatea mintală a persoanelor ce se confruntă des cu stresul, reduce izolarea socială şi îi reconectează pe aceştia cu lumea prin cultură. Programul conceput de autorități împreună cu direcția pentru sănătate, propune excursii, vizite la muzee, biblioteci, arhive sau teatru, recurgând la terapia prin muzică, arte vizuale, lucru cu actori şi nu numai. Cercetătorii arată că a lua parte la un concert live reduce considerabil stresul. Ideea de terapie prin cultură nu mai e una nouă. 

În Marea Britanie, unde funcționează astfel de programe de mai bine de 10 ani, artele fac parte din sistemul de sănătate, iar psihologii  “prescriu” terapie prin cultură prin participarea la activități artistice şi educative. Arta şi cultura în sens larg a reprezentat mereu o punte de legătură între oameni, poate cel mai plăcut mod de apropiere, socializare şi identificare de puncte şi interese comune. Din cauza rutinei şi a unor probleme de zi cu zi, majoritatea adulților uită să facă lucruri care îi bucură, care le stimulează creativitatea şi sentimentul plăcut de nou şi de ceva altfel în viața lor. Asta ajunge să fie povestea fiecăruia dintre noi, la un moment dat. Însă o intoarcere către cultură poate echivala cu o regăsire a sinelui, a esenței şi a frumosului ascuns în fiecare om.

Cosmina Marcela OLTEAN

Petru Cătinean - între artă, spiritualitate şi ştiinţă

Petru Cătinean, preot la Parohia Ortodoxă din Călimănel, Toplița, este un exemplu de bunătate şi modestie, iar activităţile, proiectele pe care le coordonează şi pasiunile sale conturează clar portretul unui om spre care merită să ne uităm fiecare dintre noi. După studiile din ţară, nevoia de cunoaştere şi de dezvoltare pe plan personal şi profesional i-a îndreptat paşii către Universitatea din Atena, unde a obţinut titlul de doctor. Ȋnsă dincolo de numeroasele nuanţe ale personalităţii sale, am ales să mă concentrez în acest material pe latura artistică şi pe modul în care Petru Cătinean îmbină credinţa cu familia şi arta, astfel încât rezultă mereu ceva frumos. Petru Cătinean practică fotografia şi astro-fotografia, iar prin subiect şi culoare, cadrele sale spun poveşti, conţin mesaj şi transmit emoţie. Peisajele şi cadrele cu astre denotă o căutare a frumosului, a artisticului, a esenţei naturii.

Pentru început vă rog să ne spuneţi câteva lucruri despre dvs..

Mai întâi, vreau să îți muțumesc pentru interesul pe care îl acorzi persoanei mele. Sunt un om, printre mulți alții, care trăiește prin și pentru vocațiile și pasiunile sale. Sunt preot la Parohia Ortodoxă din Călimănel, Toplița, căsătorit din anul 2000 și am patru copii frumoși. E astfel de la sine înțeles că primul loc în inima mea îl ocupă Dumnezu și familia. Alte pasiuni care mă definesc și mă împlinesc sunt, în ordine aleatorie: lectura, pictura, fotografia, chitara și astronomia. Pe unele le-am descoperit relativ repede în anii adolescenței, dar pe altele le-am desoperit după ce am împlinit 40 de ani.

Vorbiţi-ne despre perioada şi experienţa de studiu şi formare de la Universitatea din Atena (National and Kapodistrian University of Athens).

După masterul absolvit în 2003, mi-am depus dosarul pentru o bursă doctorală în afara țării. Nu am ales în mod intenționat Grecia. Cred că a ales Dumnezeu pentru mine. Acea perioadă avea să devină prolifică din punct de vedere intelectual. După anul de limbă obligatoriu, am fost admis la doctorat și am avut șansa să cunosc și să ascult pe unii dintre cei mai mari teologi ai ortodoxiei contemporane. Nu a fost ușor pentru că pretențiile au fost mari, probabil pe măsura prestanței Universității din Atena, dar am reușit să obțin titlul de doctor în anul 2014.

Unde îşi au rădăcinile pasiunile pentru fotografie, astro-fotografie, astronomie?

Pasiunea pentru cer am avut-o încă din copilărie. Și acum țin minte poveștile bunicii care îmi arăta silueta unui ciobănaș cu oile la păscut proiectat pe lună. Așa vedea ea petele mai întunecate de pe lună. Asta am văzut și eu o bună bucată de timp. În nopțile de la țară, unde poluarea luminoasă era aproape inexistentă, cerul se dezvăluia în toată splendoarea sa. Citeam povești cu luceafărul de seară, luceafărul de dimineață, cloșca cu pui sau candela cerului și încercam să le vizualizez, după știința mea, pe cer.

În ce moment aţi simţit nevoia de a  aprofunda domenii precum fotografia şi astronomia? Bănuiesc că, pe lângă materiale şi unelte necesare astro-fotografiei, aveţi şi în bibliotecă volume pe aceste teme, ca suport teoretic practicii.

Frumusețea impresionează. Natura e o carte deschisă prin care îl vedem pe Dumnezeu. Oricât de dur să fii în formarea ta, peisajul de pe un vârf de stâncă, un răsărit de soare, un curcubeu sau o simplă floare e imposibil să nu fii făcut vreodată să treacă un fior prin sufletul tău. De aici, până la a imortaliza momentele pe care le vezi nu e decât un pas „tehnologic”. Achiziționarea unui aparat foto a fost o urmare firească. Se spune însă că toată lumea știe să facă poze până descoperă modul M (Manual). Aici lucrurile se complică pentru că o expunere corectă înseamnă un balans de alb echilibrat, un ISO care să nu pixeleze poza, o diafragmă și un timp de expunere în funcție de ce vrei să scoți în evidență prin acea fotografie. Asta ca să nu mai vorbim de astro-fotografie care e și mai complicată, dat fiind faptul că obiectul pe care vrei să îl fotografiezi dispare foarte repede din vizor și ai nevoie de niște monturi motorizate speciale care să contracareze mișcarea pământului și pe care trebuie să le aliniezi polar, etc.

Care ar fi  primii paşi ai oricărui fotograf care doreşte să captureze cadre cu astre? Care sunt lucrurile de bază pe care trebuie oricine să le cunoască, mai ales la nivel tehnic, în alegerea echipamentului?

În primul rând, să cunoască cerul. E prima condiție. Să învețe constelațiile, mișcarea planetelor, fazele lunii. Acum e mai simplu. Există și aplicații gratuite de telefon pentru asta. Apoi după ce a învățat cum se învârte cerul are nevoie de un trepied solid, o telecomandă și un aparat foto. Astfel înarmat trebuie să iasă din zona de poluare luminoasă și poate începe să fotografieze constelațiile. Nu e deloc greu. Dacă însă vrea să fotografieze obiecte de cer profund cum ar fi nebuloase, galaxii sau roiuri stelare va trebui să studieze mai mult.

Observ o îmbinare între artă, spiritualitate şi ştiinţă (prin astronomie) în fotografiile ce redau natura şi cerul nopţii cu astrele sau Luna. Cele 3 dimensiuni le observ de fapt într-o paletă mai largă a activităţilor şi intereselor dvs, în ceea ce priveşte profesia şi pasiunile pe care le aveţi. De exemplu, înclinaţia spre artă nu se observă doar din interesul faţă de fotografie, ci şi din cel pentru arta sacră. În acest sens realizaţi de mult timp ateliere şi activităţi diverse pentru copii.

Tot ce simt și știu, împărtășesc mai departe. Dragostea pentru frumos, pentru natură, pentru Dumnezeu încerc să le transmit celor din jurul meu. Cei mai receptivi sunt copiii. De aceea, la noi, la Parohia Ortodoxă Călimănel se fac săptămânal cursuri de pictură și chitară iar anual se organizează tabere cu diferite ocazii, chiar și astronomice. Anul trecut, de exemplu, am fost în Călimani cu ocazia Perseidelor - unul dintre cele mai prolifice roiuri de meteori activi dintr-un an. Ne-am minunat cu toții de acest spectacol ceresc, am învățat constelațiile principale, coordonatele lor iar, la un foc de tabără, am aflat poveștile denumirilor lor. Toate activitățile se împletesc atât de bine în jurul firescului și, cred eu, cresc capacitatea copiilor de a contempla frumusețea, contribuind astfel la formarea sufletelor lor.

Cum vă împărţiţi timpul între familie, profesie, pasiuni şi diferitele activităţi pe care le realizaţi? Cât timp reuşiţi să alocaţi fotografiei?

Pfff… Grea întrebare. Cred că le îmbin pe toate încercând să implic și familia în aceste activități. Duc și copii cu mine peste tot unde merg atunci când este posibil. Fotografia deja a ajuns un mod de a mă exprima. Nu aloc un timp anume pentru fotografie, pentru că am aparatul cu mine și pozez ceea ce văd. Excepție fac însă fotografiile de noapte. Ies de câteva ori pe lună, atunci când condițiile atmosferice sunt prielnice.

Pentru copii realizaţi cursuri de pictură, chitară, diferite ateliere şi tabere. În cadrul acestora le vorbiţi şi despre fotografie şi astro-fotografie sau vă gândiţi la un astfel de atelier în viitor?

Chiar dacă taberele și atelierele noastre au o anumită tematică tot mai este loc să vorbim despre Dumnezeu, despre cer, despre natură, despre muzică, despre stele, despre libertate. Aceste subiecte fac parte din discuțiile noastre. Copiii noștri din Călimănel deja știu. Înainte să despachetăm mă întreabă: „Da’ telescopul l-ați adus?”.

Vorbiţi-ne puţin despre Centrul socio-educaţional, rezultat în urma fuziunii dintre Asociaţia “A fi altfel” şi Parohia Ortodoxă Călimănel.

Am ajuns la o parte foarte importantă a activităților noastre. Face parte din rutina grijilor noastre zilnice. Cu binecuvântarea ierarhului nostru Andrei, episcopul Harghitei și Covasnei am făcut un parteneriat cu Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” și Primăria Municipiului Toplița, care s-a concretizat cu alocarea unei mese calde unui grup de 18 copii nevoiași din parohia noastră. În timpul anului școlar, ne preocupăm zilnic ca acești copii, pe lângă masa pe care o primesc, să nu ducă lipsă de nimic din ceea ce ar putea să îi determine să abandoneze școala.

Ce alte activităţi aveţi în derulare sau în plan pentru viitorul apropiat?

Acum suntem în lucru pentru a finaliza un parc pentru copii și așteptăm să ne fie finanțată prima tabără de astronomie din partea aceasta a județului. Dacă nu se va concretiza anul acesta, vom încerca din nou la anul. Nu vreau să închei fără să mulțumesc tuturor acelora care îmi sunt alături în aceste proiecte, pentru că există mulți oameni de calitate care dirijează lucrurile din umbră. Nu ne dorim decât să ne dea Dumnezeu putere ca să putem fi constanți.

Cosmina Marcela OLTEAN

Trupa Bigg Dimm A’Band din Cluj-Napoca, în concert la Topliţa

Pe scena Casei de Cultură din Topliţa a evoluat joi, 24 octombrie, trupa Bigg Dimm A’Band a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, oferind publicului un concert de excepţie, cu intrare liberă, în cadrul căruia au reinterpretat în manieră proprie piese celebre din repertoriul muzicii uşoare. Acesta este un proiect prin care tânăra formaţie s-a făcut cunoscută la nivel naţional şi prin care duce muzica orchestrală în zone din care aceasta lipseşte sau e prezentă rar, pentru a cultiva acest gen muzical şi pentru a încânta şi a-i arăta valoarea. „Proiectul Acces și Mobilitate: Garanția Dezvoltării - 2019, condus de prorector Vera Negreanu, ne permite să-i încântăm cu cele mai frumoase hituri naționale și internaționale pe copiii și oamenii de la sate și din orașe mai mici…”, spunea conf.univ.dr. Răzvan Metea, dirijorul orchestrei.

Bigg Dimm A’Band, fondată în luna octombrie a anului 2010, este o trupă compusă din 25 de muzicieni care, în vederea formării profesionale, au păşit acelaşi prag al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Scopul înfiinţării trupei a fost acela de a oferi studenţilor Academiei de Muzică noi posibilităţi de exprimare şi de studiu, pe lângă cele clasice, precum şi o ocazie de a aborda un alt segment al pieţei muzicale naţionale şi internaţionale. Condus de conf. univ. dr. Răzvan Metea, trupa cuprinde tinere talente cu un mare potenţial, muzicieni desăvârşiţi, ce abordează o paletă largă de genuri muzicale, prezentând piese din repertoriul anilor 1930-’40, până în zilele noastre. Complexă, unică, liberă şi spontană – sunt cuvinte care înfăţişează perfect trupa Bigg Dimm a’Band. Concepţia de la care s-a pornit a fost aceea de a apropia publicul de muzica de calitate, oferind numai interpretări live inedite, fără limite în ceea ce priveşte numeroasele genuri muzicale. Bandul abordează un repertoriu vast, diferit ca stil: de la swing, blues, bebop, bossa nova, până la pop jazz, funk, jazz fusion şi altele. Prestaţiile susţinute nu au fost doar simple concerte, ci s-au dovedit adevărate spectacole sincretice, unde muzica se îmbină armonios cu coregrafia, impresionând de fiecare dată.

Text şi foto: Cosmina Marcela OLTEAN

Filarmonica “Moldova” Iaşi la 77 de ani de activitate

9 octombrie 1942 – 9 octombrie 2019

Filarmonica “Moldova” Iaşi, instituţie cu activitate concertistică permanentă, era inaugurată la 9 octombrie 1942, în sala Teatrului Naţional din Iaşi, cu un concert dirijat de maestrul George Enescu, cel care a vegheat permanent asupra destinului muzical al Iașului şi cel care dă numele Universităţii Naţionale de Arte din Iaşi. Filarmonica ieşeană, formată din artişti de o înaltă ţinută, este una dintre cele mai importante filarmonici din ţară. Aceasta este formată din orchestră, balet, cor şi numeroşi solişti. 

Programul de sală al concertului inaugural, prezentat atunci de prof. Constantin Georgescu, cuprindea uvertura “Nunta lui Figaro” de Mozart, Simfonia a 3a “Eroica”, de Beethoven, “Antractul din Rosamunde” a lui Schubert, “Rapsodia română” nr.2 în Re major de George Enescu şi uvertura “Maeştri cântăreţi” de Wagner. Cu ocazia primului concert al filarmonicii, maestrul George Enescu adresa următoarele cuvinte: “Urez Filarmonicei Moldova să trăiască veacuri pentru a-şi îndeplini prea frumoasa misiune ce le este încredinţată”. Aceste cuvinte sunt scrise în Cartea de aur a Filarmonicii, în anul 1943. Ȋn 1973, orchestra Filarmonicii ieșene este invitată pentru prima dată să participe la Festivalul Internațional George Enescu, iar în 1980, Cvartetul Voces devine ansamblu permanent al filarmonicii. 

Filarmonica ieșeană a devenit în timp o prezență artistică remarcată și apreciată nu o dată, pe scenele din țară - în primul rând cele bucureștene - și din străinătate: Sala Beethoven de la Bonn, Teatrul antic de la Macerata (Italia), Concertgebouw din Amsterdam, Meistersingersaal din Nürnberg, Sala Edvard Grieg din Bergen (Norvegia), Salle Gaveau din Paris, Auditorium-ul din Madrid, Gewandhaus din Leipzig, Tonhalle din Zurich, Gasteig a Filarmonicii din Munchen… De asemenea la New York, Washington, Chicago, San Francisco, Boston si Los Angeles ori la Vancouver, Edmonton, Ottawa, Toronto, Montreal, ş.a.

Ȋn cei 77 de ani de activitate concertistică, Filarmonica “Moldova” a crescut calitatea actului artistic la fiecare concert susţinut, a înregistrat nenumărate reuşite şi înainte de toate, s-a prezentat întotdeauna impecabil în faţa publicului, câştigând apreciere, admiraţie şi preţuire exteriorizate prin aplauze şi feţe luminate de zâmbete.

Cosmina Marcela OLTEAN

Foto: Filarmonica “Moldova” Iaşi

Descoperire arheologică de senzaţie în interiorul Bisericii Reformate din Huedin

Munca în cadrul unui muzeu de istorie nu presupune doar tezaurizare și organizare de expoziții.  O parte importantă o constituie munca de cercetare, munca de pe șantierele arheologice, descoperirile care iau prin surprindere specialiştii şi care, din când în când, uimesc. Încă se mai fac descoperiri de senzație. Cum este cea de luni, 3 octombrie, din cadrul proiectului de reabilitare a Bisericii Reformate din Huedin, judeţul Cluj, proiect condus de arh.Dr. Csok Zsolt. Datată din secolul XIII, frumoasa biserică reformată domină centrul oraşului Huedin de peste 7 secole  şi figurează pe lista monumentelor istorice din anul 2010.

Specialiștii Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei și ai Muzeului de Etnografie din Cluj - Dr. Csok Zsolt, responsabil științific de șantier; Ioana Cova, conservator-restaurator; Laura Troșan, restaurator şi Andrei Prian, student - au început desfacerea și prelevarea conținutului unei cripte intacte de secol XVII din interiorul bisericii. În acesta, au fost descoperite patru sicrie, două de copil și două de adult, membrii unei familii de nobili ce au trăit acolo în urmă cu 400 de ani. Pe parcursul zilei de luni, a fost documentat și recuperat primul sicriu de copil, cu vârsta de 3-4 ani, bogat ornamentat cu ținte de argint care, printre altele, au format și un scurt text din care s-a putut citi numele ”Banfi K”. Defunctul a fost îmbrăcat în haine care s-au păstrat în condiții excepționale, având pe cap o bonetă cu bentiță împletită din fir de argint, culcată pe un pat de flori, printre altele de rozmarin. Cercetările continuă atât pe teren, cât și în laboratorul MNIT, procesul fiind unul de lungă durată, mai ales datorită metodei complexe de prelevare a rămășițelor.

Arh. Csok,  alături de care am avut ocazia să lucrez timp de o săptămână în cadrul lucrărilor de pe şantierul de la castel Banffy din Bonţida, declara în primul interviu despre recenta descoperire că aceasta „este o descoperire arheologică de senzaţie în cadrul lucrărilor de reabilitare, cu fonduri europene, a Bisericii Reformate din Huedin. În cadrul acestor proiecte, am efectuat cercetări arheologice prevetive, iar în acest caz, în interiorul bisericii, în zona absidei, am descoperit o criptă prăbuşită, iar sub ea, o altă criptă, care era intactă. Astfel de cripte au mai fost descoperite în Transilvania în urmă cu 120 de ani. În noua criptă sunt patru sicrie, două de adulţi şi două de copii. Am desfăcut un sicriu din lemn, ornamentat cu ţinte de argint, care aparţine unei fetiţe de 3-4 ani, iar pe o parte a sicriului era trecut numele acesteia, Banfi K., care aparţine unei familii nobile”, declara arh. Csok în primul interviu despre recenta descoperire. Aşa cum afirma arheologul, ultima descoperire de o asemenea anvergură s-a petrecut ultima oară în urmă cu 120 de ani, iar rezultatul acesteia s-a putut vedea în expoziția „Cornul Abundenței”, deschisă în perioada 17 mai – 29 august a.c. la MNIT, Cluj-Napoca.  

Cosmina Marcela OLTEAN

 Foto: Kis Gábor