În perioada 21 noiembrie-29 decembrie, Muzeul de Artă Cluj-Napoca găzduieşte o expoziție-eveniment
intitulată “Imagini din galerii secrete. Religia clandestină în arhivele
poliţiei secrete”, parte din proiectul “Imagini ascunse. Reconsiderarea
trecutului recent”, expoziție ce se desfăşoară în patru din
încăperile Palatului Banffy, sediul muzeului. “Expoziția
prezintă acțiunile poliției secrete împotriva religiei, dintr-o perspectivă
vizuală și culturală. Aducând laolaltă munca istoricilor, antropologilor,
curatorilor și artiștilor, expoziția pune vizitatorul față în față cu un
patrimoniu cultural dificil, constituit din imagini realizate sau adunate de
poliția secretă din patru țări: România, Ungaria, Republica Moldova și Ucraina.
Uneori violente sau indiscrete, alteori personale sau cu valoare documentară,
materialele poliției secrete suportă varii interpretări și întrebuințări. Ce
vedeți când priviți aceste fotografii în prezent? Există o viață pentru aceste
imagini în afara arhivelor? Cine ar trebui să decidă cum sunt folosite aceste
materiale? Pe scurt, expoziția invită la o reconsiderare a relației cu trecutul
recent. Expoziția de față nu
tratează represiunea în sine, ci modurile în care poliția secretă a descris,
reprezentat vizual și sistematizat cultele pe care le urmărea. Integralitatea
imaginilor și materialelor prezentate au fost confiscate, asamblate sau create
de poliție sau poliția secretă și provin din diferite așa-numite operațiuni
„anti-religioase”. Materialele au un caracter dublu: au fost folosite de
poliția secretă drept probe incriminatorii împotriva comunităților religioase,
dar în același timp reprezintă și memoria, patrimoniul cultural și mărturia
spiritului creativ al acestor grupuri și indivizi”, precizează
curatorii Gabriela Nicolescu şi James Kapaló. Alături de curatori, în
realizarea acestui proiect, a stat o echipă de cercetători formată din Igor
Caşu, Iuliana Cindrea, Ágnez Hesz, James Kapaló, Dumitru Lisnic, Kinga Povedák,
Anca Şincan, Tatiana Vagramenko şi Alexandra Sârbu.
Am avut şansa acestui interviu în exclusivitate cu Alexandra
Sârbu, care a vorbit în detaliu despre ineditul proiect desfăşurat la muzeu şi
care mi-a dat posibilitatea publicării unui material unic, ce prezintă în mod
concret expoziția. Alexandra Sârbu m-a asigurat că expoziția este un succes,
deşi este riscantă prin tematică.
Sala 1 – Titlu tematic: „Context”
Întâlnim în această primă sală a expoziției o cazuistică interesantă sub
aspectul consecințelor deposedărilor arbitrare puse în practică de regimul
comunist. Ce s-a întâmplat cu obiectele de cult ale confesiunilor prigonite?
Alexandra Sârbu: Odată cu
instalarea regimului comunist, ateismul devenind politică de stat, alinierea la
cerinţele unei societăţi secularizate şi profund laicizate a adus grave
prejudicii libertăţii de manifestare a credinţei şi activităţii cultelor religioase
din România, care erau tratate cu suspiciune şi chiar ostilitate. Multe dintre
ele au fost scoase în afara legii, fiind puternic afectate de măsurile
represive. Una dintre consecințele dramatice a fost și naționalizarea forțată a
proprietăților și bunurilor care le aparținuseră. În anumite situaţii, urma
icoanelor sau a odoarelor bisericeşti confiscate abuziv s-a pierdut cu
desăvârşire, pentru ca în alte cazuri, obiectele de cult să intre în
colimatorul Statului care era direct interesat să le reducă la tăcere sau mai
bine spus să le imprime o „voce” inofensivă, convertind în „artă” tot ceea ce
ţinea de sacru, miraculos sau metafizic. Demersul nu este nicidecum unul
specific doar României, el putând fi întâlnit şi în cazul altor state moderne
care, prin muzeele cu profil artistic, antropologic sau etnografic, au
reintrodus în circuitul public diverse obiecte ce aparţinuseră iniţial cultelor
religioase, văduvindu-le, însă, de aura sacrală, pentru a le prezenta drept
produse exclusive ale creativităţii artistice. Astfel, sintagme de genul „artă
naţională” sau „bizantină”, „patrimoniu naţional”, utilizate în desemnarea
generică a multor colecţii, reflectă, în fond, nu doar acest clivaj, atent
construit, dintre religie şi oameni, ci şi tendiţa de a acorda întâietate şi
deplină recunoaştere categoriei frumosului în detrimentul sacrului. Pentru a
ilustra, în mod elocvent, această realitate istorică, curatorii expoziţiei au
introdus în expunere şi trei icoane care provin din colecţia muzeului de artă
clujean.
Sala
2 - Titlu tematic: Religia clandestină
Ce direcţie de analiză propune următoarea sală?
AS: Cea de-a doua sală a
circuitului expoziţional este dedicată tematic unui fenomen care a ajuns să fie
desemnat în literatura de specialitate drept „religie clandestină”. Expresia face
referire la acele grupuri religioase care, în dorinţa de a nu deveni o „ţintă”
sigură a Statului şi a organelor poliţiei secrete, îşi exercitau deliberat cultul
departe de orice ochi indiscret, fiind practic nevoite să-şi reclădească
biserica în intimitatea propriilor locuinţe, în spaţii ascunse în subteran sau
în zone cât mai izolate, în principal montane. Dar în ciuda tuturor măsurilor
de precauţie şi a ingeniozităţii la care au recurs, tacticile lor şi-au dovedit
în cele din urmă ineficienţa, agenţii Securităţii reuşind să le supravegheze îndeaproape, după cum o
demonstrează o parte din fotografiile aflate în expunere ce documentează
reuniuni secrete ale acestor disidenţe religioase prigonite. Trebuie însă
precizat şi faptul că păstrarea în mare taină a locului de
întâlnire nu era unica prudenţă cerută fraţilor întru credinţă, ei având şi
obligaţia de a pune la „adăpost” atât informaţiile sensibile (nu în puţine
cazuri, prin elaborarea unor sisteme codificate de comunicare), cât şi obiectele
aflate pe „lista neagră” a poliţiei politice, pentru a se evita riscul căderii
lor în mâini greşite. Fără îndoială, un astfel de deznodământ nu s-ar fi soldat
doar cu simpla lor confiscare, ci ar fi compromis iremediabil existența
respectivelor comunități religioase, deconspirând identitățile membrilor care,
în acest fel, erau expuşi direct la pericolul arestului.
Prin urmare, parcurgând acest
spaţiu, vizitatorii pot vedea în fotografiile prezentate cum arătau ascunzătorile
credincioșilor prigoniți, locurile lor secrete de desfășurare a ritualurilor
religioase, dar și o serie de obiecte proscrise: biblii, cărți de rugăciuni,
cărți cu cântări bisericești, imagini, texte și publicații religioase sau mașini
de scris nedeclarate care serveau la producerea și distribuirea samizdatului
religios.
AS: Un aspect interesant al
imaginilor reunite în această sală este şi faptul că pun în lumină, dincolo de tulburătorul
inventar etalat, atenția deosebită pe care poliţia politică o acorda imortalizării
momentului în care „secretele” erau date în vileag. În unele fotografii,
momentul respectiv este fidel surprins, în timp ce în altele, o analiză atentă
aplicată imaginii deconspiră caracterul său eminamente reconstitutiv, ea
servind, de fapt, „fabricării” de probe. Uzând de o regie minuțioasă, astfel de
surse vizuale puteau fi întrebuințate atât ca dovezi în cadrul proceselor, cât
și ca material ilustrativ în presă sau în propaganda antireligioasă. Suspiciunea
care plana asupra unei anumite comunități clandestine de credincioși era,
practic, hrănită și intensificată eficient în scopul incriminării atunci când dovezile
indicau fățiș, eliminând orice dubiu, faptul că respectiva grupare avea
chestiuni tăinuite.
Sala 3 – Titlu tematic: Estetica poliției
secrete
Cum extind
perspectiva asupra temei abordate de curatori materialele de arhivă etalate în
cea de-a treia sală?
AS: În acest spațiu al expoziției, publicul are
acces la o plajă variată de reprezentări vizuale ale celor catalogați drept
„dușmani sau inamici ai Statului”, folosite de organele Securității în
activitățile informative și de strângere de probe. Întâlnim grafice, hărți, o
mare diversitate de martori fotografici, de la simple fotografii ale
personalelor arestate la cele rezultate în urma acțiunilor de filaj sau de
documentare a „locului faptei” penale, fotocolaje sau reconstituiri complexe ce
se întind pe filele mai multor albume, la care se adaugă portretele robot
realizate de artiști angajați ai poliției secrete, schemele unor rețele
religioase clandestine sau filmul de propagandă anticlericală. Toate acestea,
privite în ansamblu, se citesc limpede ca produse autentice ale unei logici și
a unui set de practici cu totul aparte, evident cu mize și întrebuințări
multiple, dar al căror scop fundamental era exercitarea unui control absolut
asupra societății. Interesantă în acest context este și prezența în expunere a
unor mostre elocvente din arsenalul tehnic al mijloacelor de filaj și
interceptare folosite de informatorii și agenții poliției politice, provenite
depozitele Consiliului Național al Studierii Arhivelor Securității (CNSAS).
E limpede că registrul metodelor la care recurgeau pentru
a zugrăvi portretul oponenților regimului era unul diversificat. Putem vorbi, însă, de vreo tehnică
privilegiată?
AS: În mod cert, practicile fotografice dețin primatul absolut, fiind cel mai
frecvent utilizate în cadrul operațiunilor de supraveghere operativă și
investigații informative a „țintelor”. Ele respectau, în fond, piloni de bază
ai metodologiei elaborate și transmise de agenții KGB, iar pregătirea în acest sens a organelor Securității se făcea
pe baza unor publicații și manuale de bune practici cu circuit închis. Însă
luând în considerare modul efectiv în
care aceste imagini erau realizate, cu aparate de fotografiat instalate în
locuri ascunse, al căror obiectiv a surprins, nu de puține ori, momente și
acțiuni neclare, blurate, prost încadrate, nefocusate sau mișcate, constatăm că
ele dețin, dincolo de conținutul informativ urmărit cu aviditate, și un cumul
de calități artistice, care ne permit să discutăm, oricât de surprinzător ar
putea părea la prima vedere, chiar despre o „estetică” a poliției secrete.
Sintagma care redă „ad litteram” genericul tematic al sălii îi aparține
Cristinei Vățulescu și a fost preluată de curatorii expoziției, cu acordul
autoarei, din titlul volumului Police Aesthetics: Literature, Film and the
Secret Police in Soviet Times, publicat în anul 2017 și în traducere românească
la editura Polirom.
Sala 4 – Titlu tematic: Un patrimoniu cultural dificil
Este o expoziție puternică la nivel de impact. Pare să
lucreze asupra ta ca o claviatură care atinge, în trepte de adâncime, corzi
foarte sensibile. Cert este că nu te poate lăsa indiferent. Ne apropiem de
ultima „stație” a traseului de vizitare. Ce găsim în această încăpere?
AS: Ultimă sală a expoziției aduce
în prim planul atenției reflexive acele „victime neînsuflețite” ale
operațiunilor poliției secrete, adică o serie de obiecte și fotografii ce țin de
sfera intimității vieții private, colectate în urma confiscărilor, a acțiunilor
intruzive și profanatoare a locuințelor personale, a lăcașelor sau a obiectelor
de cult. De pildă, fotografiile expuse în acest cadru au fost realizate chiar
de către cei care pot fi văzuți în ele, suprinși în diferite momente ale
existenței lor, mai mult sau mai fericite, dar care, ulterior, au fost folosite
de agenți ca instrumente de incriminare. Citind poveștile care însoțesc aceste
artefacte, ele se încarcă inevitabil, sub ochii noștri, cu dimensiunea unor
cutremurătoare „mărturii ale sinelui” ce compun, în esență, fizionomia unui patrimoniu
cultural puternic impregnat cu stările și trăirile afective, credințele,
convingerile și valorile personale ale celor care au fost deposedați abuziv de
aceste prețioase „posesiuni” ale sufletului. Este un spațiu dedicat simbolic
vocilor și reflecțiilor membrilor acelor confesiuni lovite masiv de represiunea
comunistă, care primesc acum, în oglindă, reacțiile „la cald” ale vizitatorilor
expoziției, aceștia din urmă fiind invitați să-și consemneze, într-o zonă
special amenajată, propriile impresii și gânduri. Iar răspunsurile lor, nu în
puține cazuri, sunt realmente copleșitoare, printre ele regăsindu-se și cele
ale unor urmași ai celor prigoniți, dar și ai prigonitorilor.
Expoziția ce a avut deschiderea pe 21 noiembrie, în prezenţa
istoricului Constantin Buchet, preşedintele Colegiului Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a istoricului Silviu Moldovan,
şeful Direcţiei Cercetare-Editare al CNSAS, a curatorilor expoziţiei,
cercetătorii Gabriela Nicolescu şi James Kapaló, a istoricului Lucian
Nastasă-Kovács, manager al Muzeului de Artă Cluj-Napoca şi a muzeografei Alexandra
Sârbu, istoric de artă, mai poate fi
vizitată până pe 29 decembrie, la Palatul Banffy, Cluj-Napoca. Expoziția
este realizată prin proiectul Creative Agency and Religious Minorities:
“Hidden Galleries” in the Secret Police Archives in Central and Eastern Europe, în parteneriat cu Muzeul de
Artă, Cluj-Napoca. Proiectul a beneficiat de finanțare din partea Consiliului European pentru Cercetare
(ERC) în cadrul programului de cercetare și inovare al Uniunii Europene Orizont 2020,
precum și de finanțare suplimentară pentru cercetarea în Ucraina din partea Consiliului Irlandez pentru Cercetare
(IRC) în cadrul bursei postdoctorale oferite de statul irlandez, ambele
găzduite de University College Cork
din Irlanda. Expoziția este parte a unei serii de expoziții în patru țări:
România, Ungaria, Republica Moldova și Irlanda.
Cosmina Marcela OLTEAN
Foto: Roland Vaczi
