Arta în educaţie

Text si ilustratii: Cosmina Marcela Oltean 

Despre conceptul de artă 

Voi începe cu încercarea de a contura câteva potenţiale definiţii ale artei. Şi spun potenţiale deoarece pe parcursul istoriei artei nu s-a ajuns la o definiţie a acesteia, unanim acceptată. Cred că putem avea siguranţa faptului că nu va exista vreodata acea definiţie ,,supremă’’, prin care să identifice oricine conceptul de artă, din cauza caracterului său fluid, flexibil și a unor sensuri departe de a fi bine precizate sau univoce. Căci domeniul ce corespunde artei se caracterizează printr-o perpetuă transformare.

În fine, din perspectiva artei ca imitaţie - ,,mimesis’’- arta poate fi văzută ca un mod de transpunere a realităţii în realitatea artistului sau conceperea unei realităţi proprii. Arta este o puternică modalitate de exprimare și un mijloc de comunicare, ce poate îmbrăca multe forme; de unde ar rezulta perspectiva artei ca expresie. Arta este o încercare de a da răspunsuri și totodată de a ridica semne de întrebare în jurul unor concepte precum existenţa, lumea, omul, prin recurgere la simbolism. Ea este, nu în ultimul rând, cu trimitere la conceptul de art-terapie, o componentă importantă în menţinerea bunăstării bio-psiho-afective, între care apare echilibrul.

Omul și activitatea artistică

Realizarea de obiecte artistice este o activitate specific umană, de exteriorizare a unor gânduri, convingeri, frământări… Înţeleasă la origini ca un joc, atribuindu-i-se apoi o funcţie preponderent ritualică, arta a evoluat ajungând la forme foarte variate, îndeplinind scopuri multiple precum și o serie de funcţii, printre care cea estetică, educativă, terapeutică, de comunicare, ba chiar tehnologică. Existenţa artei ca produs, precum și largului concept, poate fi asemuită cu existenţa și evoluţia umană: crescândă, fără a se mai putea întoarce de tot la o fază anterioară. Dar este la fel de adevărat că nimic nu se pierde, ci doar se transformă, iar arta a recurs adesea la moștenirea trecutului pentru a face un nou pas în istorie și a mai urca o treaptă pe scara timpului. Arta prezentului tinde spre forme noi, chiar dacă va continua să readucă în actualitate forme deja conturate, pe care să încerce să le ducă la un alt nivel conceptual, la care înaintașii noștri nu au mai ajuns ori nu au dorit să ajungă. Se spune că o lucrare de artă nu este niciodată finalizată, ci doar pusă deoparte. Poate de aici rezultă flexibilitatea în revenirea la unele forme ,,apuse’’ de artă, având ca finalitate integrarea lor în lucrări de actualitate. Ideea este că arta nu a fost, nu este și nu va fi niciodată aceeași, aflându-se într-un continuu proces de conturare. Iar când folosește  tezaurul vieţii omenești: istoria, scopul este acela de a atinge noi culmi.

Ce contează în artă?

Nivelul de creativitate, puterea unui vis, conturarea unei viziunii, concretizarea prin operă, care duc inevitabil la un impact asupra unui anumit tip de public. În artă, ca în oricare alt domeniu de activitate, contează să ai ceva de transmis, apoi să înveţi cum să transmiţi acel ceva.

Arta și calitatea vieţii omenești 

În preistorie, omul desena pe pereţii grotelor animalele ce urmau a fi vânate. Deși în neolitic imaginile câștigă în veridicitate, iar desenul devine mai elaborat, este sesizabil faptul că picioarele animalelor sunt mult stilizate, abia schiţate, plecând de la convingerea că astfel ele vor deveni mai vulnerabile, sporindu-le succesul la vânătoare. În antichi tate, când se dezvoltă și filosofia, apare o nouă privire de ansamblu asupra artei. Filosofi antici precum Platon și Aristotel ne familiarizează cu concepte precum ,,mimesis’’ și ,,catharsis’’, exprimate din dorinţa de a da o definiţie artei. Şi mergând pe acest fir, arta continuă să povestească istorii, să imortalizeze chipuri, evoluând spectaculos până la reprezentarea suprarealistă, și dincolo de ea. Când se simte apogeul, revine la forme de redare simpliste, menite să surprindă esenţa, dar în spatele cărora stau concepte profund moralizatoare, de cele mai multe ori, în cadrul artei conceptuale – arta prezentului.

Cert e că arta l-a însoţit pe om mereu și este la fel de veche precum istoria omului, întrucât își are izvorul în el: în mintea și spiritul său, în viaţa și visele sale. Arta este la fel de veche precum conștiinţa și cunoștinţa umană, apărând odată cu primele urme ale omului pe pământ. Iată înţelesul și rostul artei ! Avem nevoie de ea pentru că face parte din noi și pentru că ne-a fost transmisă genetic spre a o duce mai departe. Arta a contribuit semnificativ la scrierea istoriei pe care o învăţăm azi, la conturarea știinţei, educaţiei și tehnologiei.

Locul artelor în educaţie

Cum am exprimat anterior, una dintre funcţiile de bază ale artei, vizibilă din cele mai vechi timpuri, este cea educativă. Conturarea animalelor pe stânci pentru a le cunoaște și cei care nu mergeau la vânătoare, redarea scenelor biblice în pictura murală biscericească și în manuscrisele miniate pentru a le cunoaște și cei care nu știau să citească, iar lista exemplelor poate continua, sunt exemple prin care este subliniată latura educativă a artei. Copilul mic învaţă foarte mult prin desen. El începe să deseneze înainte de a-și însuși scrisul, desenul fiind ca o etapă premergatoare și totodată pregătitoare pentru deslușirea ulterioară a literelor și cifrelor. Acesta e începutul călătoriei în tainele cunoașterii, care apoi învăţăm că nu are margini. Toţi copiii sunt atrași de desen, de culori, când sunt mici, apoi unii se îndepărtează treptat, pe măsură ce cresc, pe când alţii nu se vor opri niciodată. Principalul motiv pentru care cei mai mulţi copii și adolescenţi scot (aparent) de tot arta din viaţa lor este acela că școala își face parcă un scop din a îngrădi creativitatea și libera exprimare, plasând accentul pe știinţele exacte. Un alt motiv ar fi că multă lume nu vede rostul, profunzimea și efectele artei asupra noastră. Așa se face că este transmisă, din mediul educaţional cu precădere, falsa idee că arta este ceva opţional, un simplu hobby, ceva de făcut când nu ai ce face, fără de care poţi trăi foarte bine și la care poţi oricând renunţa în favoarea a orice altceva. Aici intervine marea diferenţă între modul în care este percepută în ţara nostră și cum este văzută în alte ţări din lume, unde arta este parte integrantă a celorlalte discipline și unde mentalitatea tradiţionalistă a fost demult eradicată, făcându-se loc unor ,,formule’’ educaţionale noi. Pe acest fond, nu e de mirare că puţini își amintesc și mai au curajul de a se întoarce la artă, deși genetic suntem programaţi să răspundem artei și să creăm artă. 

Însă oricare ar fi situaţia în care se află, arta are diferite metode de a-și aduce aproape aleșii. E împotriva firii noastre, iar cei cărora le este dat să îi asculte chemarea, nu vor putea decât să urmeze una dintre frumoasele sale căi !