În perioada 11-12 mai, la Universitatea Naţională de
Arte din Bucureşti a avut loc Conferinţa
naţională de istoria artei ITAmix #6. Evenimentul a reunit 29 de studenţi
de la departamente de istoria artei din 4 universităţi: Universitatea
Națională de Arte din București, Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, Universitatea de
Artă și Design din Cluj-Napoca şi
Universitatea din București. Cele două zile au fost pline de prezentări pe teme
diverse, astfel că evenimentul a fost structurat pe categorii în care au fost
incluse prezentări pe diferite perioade din istoria artei. Aş caracteriza
întregul eveniment ca pe o bogată lecţie de istoria artei din care, cu
siguranţă, am avut fiecare lucruri noi de învăţat.
În cadrul conferinţei am
susţinut prezentarea Educație prin
restaurare și restaurare prin educație. Atelier de cercetare arheologică și de
istoria artei la castelul Bánffy din Bonțida, în care am vorbit despre programul de
cercetare la care am luat parte vara trecută, despre istoricul ansamblului şi
despre viaţa contemporană a castelului. Aproape un deceniu,
castelul și domeniul familiei Bánffy au fost complet abandonate și neprotejate,
astfel că oricine avea acces liber pentru orice în incintă. În această perioadă
toate obiectele cu oarecare valoare au dispărut, nu s-a păstrat niciun obiect
care a aparținut familiei. Restaurarea castelului se realizează parțial prin
programe de specializare pentru studenți, pe diferite domenii – zidărie,
tâmplărie, arheologie, istoria artei, artă decorativă etc. Fundația
Transylvania Trust a înființat la Bonțida Centrul
Internațional de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit, care
organizează pe timpul verii module de specializare pentru arhitecți peisagiști,
istorici de artă și arheologi. Astfel, castelul oferă posibilități de practică
pentru universități din România și Ungaria și a stabilit legături cu
universități din Suedia, Norvegia și Marea Britanie. Peste 800 de studenți din
România, Ungaria, SUA, Marea Britanie, Franța, Slovenia, Slovacia, Elveția,
Belgia, Cehia, Croația, Estonia au fost incluși în proiectele desfășurate la
castel. În august 2017 am participat la Atelierul
de cercetare arheologică și de istoria artei, în cadrul căruia am avut
bucuria de a învăța lucrând alături de colegi de la universități din România și
Ungaria.
În
continuare voi prezenta câteva lucrări susţinute de colegi în cadrul
conferinţei, rezumate chiar de aceştia.
Miruna
Moraru, de la Universitatea
Națională de Arte din București, a prezentat lucrarea Biserica Neagră,
sculptură și portaluri: context european, legături cu familia Parler. Biserica Neagră din Brașov, cea mai vastă construcție
gotică din Transilvania, păstrează un interesant ansamblu sculptural format din
douăsprezece piese datate în secolul al XV-lea, din păcate prea puțin cercetate
până în prezent. Am prezentat succint informații despre aceste statui, dar și
despre cele cinci portaluri ale edificiului, adesea puse în legătură cu
șantierul de la biserica Sf. Elisabeta din Košice, Slovacia. Am
prezentat în linii mari arhitectura produsă de membri ai familiei Parler,
biserici hală cu portaluri complexe și decorate cu sculpturi plasate în
baldachine, încercând să încadrez Biserica Neagră în acest context european,
căutând similarități între ea și construcțiile parleriene precum Sf. Vit din
Praga sau Sf. Cruce din Schwäbisch
Gmünd,
spunea Miruna Moraru despre lucrarea ei.
Sara-Alexandra
Gharazeddine, de la UNArte, București, a vorbit despre Desenele lui Rafael pentru Stanza
della Segnatura. Lucrarea de față își propune o analiză a
desenelor lui Rafael, în special cele realizate pentru frescele din Stanza
della Segnatura, urmărind modul în care acestea evoluează din punct de vedere
compozițional, stilistic și tehnic. Judecând după vasta cantitate de schițe
făcute de Rafael care se păstrează, desenul a reprezentat un aspect important
în creația sa și un instrument vital în rezolvarea problemelor artistice.
Desenele sale sunt gândite cu foarte mare atenție și analizând producția sa
grafică în raport cu cartonul final al lucrărilor putem observa că există o
corelare între tehnică și scop.
Florentina Aron, de la Universitatea
Națională de Arte din București, a prezentat o lucrare intitulată Atlasul lui Vincent Van Gogh. Tema lucrării
mele pornește de la o publicație editată de Muzeul Van Gogh din Amsterdam în
anul 2015, ce dorește să spună povestea artistului ca un călător european și îl
urmărește pe parcursul călătoriilor sale în cele peste douăzeci de locuri unde
a trăit, de la Zundert, din sudul olandez, locul nașterii lui, până în Provence
și apoi în nordul Franței, la Auvers-sur-Oise. Fiecare destinație a însemnat o
schimbare în viața și activitatea creatoare a pictorului, marcându-i
personalitatea.
Silvia Costiuc, de la UNArte, București, a prezentat Stilul florentin-maur în București ca cerință
a beneficiarilor. În perioada
interbelică s-a definit în spațiul românesc stilul arhitectural florentin-maur,
printr-o arhitectură civilă cu aspect compact, cu volumetrie cubică brută,
învelită cu tencuială de culoarea nisipului, calcio-vecchio, pe care sunt colate elemente arhitecturale ce
conțin trimiteri istorice comparabile cu figurile de stil din literatură: arce
frânte, turnuri, capiteluri istoriate, coloane filiforme și traforuri à laarabesque. Construcțiile în stil
florentin-maur au un aspect romantic și constituie o combinație eclectică originală de elemente de arhitectură
islamică, romanică, gotică, grefate pe un fond modernist-liric. Acest stil s-ar
putea considera o categorie a arhitecturilor revival regionale de inspirație islamică și europeană, cu
particularitatea că depășește temporal perioada stilurilor revival, atingând apogeul în
interbelic.
Mădălina
Manolache, de la UNArte,
București, a vorbit despre Modă
și Suprarealism. Contribuția mea constă în aducerea la suprafață a
creațiilor vestimentare ale Elsei Schiaparelli din a doua jumătate a anilor
1930, în special cele considerate șocante, inovative, cele care au fost deseori
rezultatul unor colaborări cu artiști. Consider că există o calitate artistică
inerentă în creația sa și voi încerca să aflu care sunt mesajele pe care
designerul voia să le transmită și strategiile folosite în acest scop.
Rezumându-mă la alegerea câtorva creațiirelevante pentru studiul meu, e
important să urmăresc atât modul în care au fost receptate în epocă, cât și
ideile istoricilor de artă care le analizează de pepoziții psihanalitice și
feministe.
Sarah-Daria Muscalu,
de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, a vorbit despre
Spațialitate
ca subiect al cercetării artistice. Spațiul
operei de artă devine un spațiu originar care propune o altă lume, o altă formă
a existenței. În ceea ce privește filozofia contemporană referitoare la spațiu,
aceasta se detașează de gândirea kantiană, însă păstrează idea geometriei
abstracte ca model spațial. În această nouă conjunctură este necesară
relaționarea dintre subiectiv și obiectiv pentru a se delimita perceptivul și
experiența umană în organizarea
geometrică a spațiului. Conștiința devine elementul esențial a spațializării.
Alexandra Micu,
de la UNArte, București, a prezentat lucrarea Fotografia și arta. În prezentarea mea îmi propun să definesc
fotografia de stradă. Imaginile fotografice se deosebesc de toate celelalte
prin faptul că poartă în structura lor garanția adevărului: ceea ce se vede
într-o fotografie trebuie să fi existat, fiindcă, în mod necesar, una dintre
condițiile de bază ale fotografiei este prezența fotografului cu aparatul în
fața unui obiectiv concret, participarea lui în cotidian. Fotografia de stradă
se bazează pe „acum”. Ea include în mod obligatoriu strada sau un spațiu public
populat sau în care prezența umană este sugerată.
Ana Crețiu,
de la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, a ales să vorbeascădespre
lucrarea Neo. Noutate?. De regulă, utilizarea prefixului „neo”
semnalizează instaurarea unei formule noi, revizuite. Când vine vorba de artă
însă, rămâne valabilă regula? Analizând trei instanțe, voi încerca să stabilesc
ce desemnează „neo”-ul în arta contemporană: simpla trecere a timpului și
instaurarea unei noi generații, sau presupune aspecte mai profunde, precum
asumarea unui nou Zeitgeist, îmbunătățiri aduse stilului, diversificarea
mediilor, noi tehnici sau noi concepte? Prin ce diferă neo-dada,
neo-expresionismul și neo-pop-ul de predecesoarele lor și cum își justifică
utilizarea prefixului „neo”?
Iar
acestea sunt doar câteva dintre temele discutate în cadrul conferinţei din
acest an. Conferinţa naţională de istoria este un prilej de a aduce laolaltă studenţi şi
masteranzi din departamentele de istoria artei ale universităţilor de artă din
ţară, ori din domenii conexe, pentru ca aceştia să cunoască alţi colegi cu care
să interacţioneze şi să facă schimb de cunoştinţe, păreri şi experienţe personale
din domeniul vast al artelor vizuale. După cum spuneam şi la început, cele două
zile de conferinţă au fost ca un curs aprofundat de istoria artei.
Cosmina M. OLTEAN
Foto: UNArte
Bucureşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu