miercuri, 2 octombrie 2019

Art Safari - cel mai mare pavilion de artă din ţară, în desfăşurare



Pavilionul de artă din Bucureşti, a fost deschis pe 27 septembrie şi se desfăşoară zilnic între orele 12-21, până duminică 6 octombrie, în Palatul Oscar Maugsch de pe bulevardul Regina Elisabeta. Art Safari este un eveniment de amploare, unic în ţară, ce reuneşte specialişti din domeniul practicii artistice, a istoriei şi teoriei artelor vizuale. Pavilionul de artă Bucureşti se împarte în mai multe secţiuni – pavilionul muzeal, pavilionul central, pavilionul supercontemporan, programul internaţional, Art talks şi Art Safari Kids, oferind publicului o serie de expoziţii, unele inedite, conferinţe, workshpuri şi diferite activităţi interesante pentru copii. Anul acesta, pavilionul muzeal prezintă cea mai mare expoziţie dedicată pictorului Nicolae Tonitza, curatoriată de Zoltán Soós şi Ioana Spiridon, o expoziţie cu titlul “Tonitza şi geniul copilăriei”, centrată pe tema care îl face cunoscut în istoria artei româneşti: copilăria. 


Pavilionul central propune tema “Repvblica. Despre umbre în sculptură”, iar la concept au lucrat Călin Dan, Sandra Demetrescu şi Celia Ghyka, căutând să pună în valoare prin umbra fiecare piesă din expoziţie. Tema propune o meditaţie poetică despre sculptură şi umbră, prin salturi diacronice între antichitate și modernitate.  Repvblica pune numele și operele cele mai semnificative pentru sculptura din România, într-un dialog trans-istoric. Pavilionul Supercontemporan prezintă „Young Blood. Arta timpului tău”, curatoriată de Mihai Zgondoiu şi Ioana Spiridon, iar programul internaţional propune un pavilion de artă contemporană chineză, curatoriată de Ji Zhongpeng. Prin programul Art talks, organizat în parteneriat cu Institutul de Management al Artei, este facilitată întâlnirea dintre public, artişti şi curatori prin conferinţe şi dezbateri pe teme din arta zilelor noastre.

Pentru copii a fost conceput un program amplu şi foarte interesant, Art Safari Kids, în cadrul căruia cei mici pot lua parte la ateliere şi pot învăţa bazele unei tehnici artistice – pictură, sculptură, pastel, bandă desenată, despre caleidoscop, dar şi noţiuni elementare de istoria artei. Unul dintre atelierele de pictură îi introduce pe copii în lumea lui Tonitza, iar atelierul de sculptură, în lumea lui Brâncuşi, unde copiii învaţă cum să surprindă esenţa lucrurilor studiind câteva dintre operele sculptorului şi ghidându-se după principiile stabilite de acesta. Copiii mai au posibilitatea unei călătorii imaginare în Olanda, pentru a-l cunoaşte pe Van Gogh şi opera sa. Ei vor putea reproduce sau reinterpreta opera celebre de Van Gogh, precum “Noapte înstelată”.

Cosmina Marcela OLTEAN
Foto: Art Safari

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu