Noua expoziție „ÎN ABSTRACT – MACRO”, prezentată de Mirela Iordache la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, marchează un moment de inflexiune într-un demers început în 2022 și prezentat public în 2023, în cadrul expoziției „Suspendare” de la Biserica Evanghelică din Herina. Dacă atunci pictura era suspendată, literalmente, într-un spațiu sacru care îi amplifica dimensiunea meditativă, astăzi aceasta este reorganizată, contextualizată și supusă unei lecturi structurale. Expoziția actuală este o etapă de clarificare și radicalizare a unei cercetări asupra materiei picturale, începută cu ani în urmă.
Materia ca tensiune
În accepțiunea sa, proiectul Macro a fost construit pe o explorare
atentă a materialității. Artista descrie procesul astfel:
„Lucrările au fost realizate prin utilizarea
rășinilor, pigmenților și tușurilor pentru caligrafie puse pe pânză, deoarece
am încercat să pun în valoare tensiunile dintre suprafețele mate și zonele
opace, cât și contrastele formate dintre sedimentul pigmentului și reacția
chimică a rășinii pe pânză, alături de transparențele acesteia generate de
procesul de uscare.”
Această descriere indică o practică situată la granița
dintre pictură și experiment material. Reacția chimică, sedimentarea,
transparența devin factori activi ai compoziției. Imaginea nu este ilustrativă,
ci rezultatul unei negocieri între gest și proces.
„Această dinamică materială de revenire peste straturi
a generat […] un spațiu pictural stratificat, susținut de gest și de materie,
ce au construit o lume Macro de forme abstracte.”
Stratificarea nu este doar tehnică, ci și conceptuală:
Macro înseamnă amplificare, investigare microscopică a materiei picturale până
la dizolvarea referinței figurative.
De la plan la volum
Etapa actuală introduce ieșirea din plan. Intervenția
volumului geometric – o rețea din fire de sfoară colorată țesută pe un
paralelipiped torsionat – produce o prelungire a tensiunilor picturale în
spațiul tridimensional.
Artista explică această intenție:
„Obiectul tridimensional plasat în fața lucrării este
un modul de extensie spațială a structurii interne a picturii. Rețeaua țesută
din fire de ață are rolul de a traduce prin volumetrie tensiunile liniare și
energetice ale tușelor și ale texturilor deja existente în planul pictural,
transformându-le într-o arhitectură vizibilă.”
Această afirmație este esențială: structura internă a
picturii este exteriorizată. Energia gestului devine arhitectură. Ceea ce era
latent în strat devine vizibil în volum.
„Dialogul dintre volumul geometric și suprafața
picturală marchează o etapă de transformare”, spune artista, subliniind că
obiectul „exteriorizează această energie, o proiectează în spațiul tridimensional
și o face tangibilă.” Astfel se face trecerea de la pictură la construirea unei
structuri.
Fâșia neagră: linie de forță și prag
conceptual
Un alt element crucial este apariția unei lucrări de
tranziție, în care compoziția este tensionată de o diagonală marcată de o fâșie
neagră lucioasă. În acest caz, artista afirmă:
„Pânza din fundal vine ca o trecere către un nou
proiect, cu o ruptură structurală și conceptuală față de pânzele din proiectul
Macro.” Dinamica dintre mat și opac, dintre sediment și transparență, este
suspendată. În locul fragmentării texturale apare o linie de forță.
„Fâșia neagră lucioasă traversează câmpul pictural
asemenea unei linii de forță, introducând ideea de trecere, de desprindere
dintr-un proces și deschidere către altul.” Această diagonală funcționează
simultan ca delimitare și ca liant: „factor de depărtare și unificare,
totodată, între pânză și obiectul torsionat din fața acesteia.”
Mai mult, artista o definește ca „linie de demarcație
între două stadii ale cercetării mele vizuale, ce are loc între pictural și
obiectual, între sediment și structură, între interior și exterior.” În acest
sens, „Proiectul Macro generează o nouă ramificație conceptuală prin acest
demers.”
De la suspendare la articulare
Dacă proiectul din 2023 consolida experiența spațială
și relația cu verticalitatea arhitecturală a bisericii, etapa actuală – desfășurată
pe simezele muzeului – permite citirea evoluției interne a proiectului. Cele 18
pânze inițiale, completate de lucrări de mari dimensiuni și de intervenția
tridimensională, configurează o traiectorie coerentă.
„Lucrările se lasă descoperite prin fiecare gest și
tușă de culoare și invită privitorul la o lectură directă a fiecărei
suprafețe”, afirmă Mirela Iordache. Această „lectură directă” presupune o
încetinire a privirii și o înțelegere a picturii nu ca imagine, ci ca proces
energetic și structural.
În ansamblu, acest nou proiect expozițional marchează
trecerea de la investigarea microscopică a materiei către o articulare aproape arhitecturală
a imaginii. Nu este doar o extindere a unui proiect, ci un moment de
transformare în care pictura își exteriorizează tensiunile și își asumă propria
structură și entitate.
Cosmina Marcela OLTEAN
Foto, Mirela Iordache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu