vineri, 1 mai 2026

World Press Photo 2026: Mărturii tăcute ale istoriei pe care o trăim

 

Ajunsă la a 69-a ediție, competiția World Press Photo rămâne principalul reper al fotojurnalismului contemporan. În 2026, concursul a reunit 57.376 de fotografii, înscrise de 3.747 fotografi din 141 de țări, iar dintre acestea au fost selectate 42 de proiecte câștigătoare de către un juriu independent format din 31 de profesioniști, într-un proces desfășurat pe parcursul a șase săptămâni, conform worldpressphoto.org.


O ediție dominată de tensiuni globale, migrație, război și supraviețuire

Vizual, selecția din acest an a fost marcată de câteva axe tematice majore, precum migrația și politicile de stat (deportări, frontiere, familii fracturate), războaiele și crizele umanitare din Gaza, Sudan, Ucraina, Palestina, justiția și memoria colectivă (supraviețuitori ale violenței de stat, comunități marginalizate), criza climatică (incendii, ecosisteme în colaps), rezistența civică și identitatea (proteste, drepturi, tradiții).

Organizatorii World Press Photo au subliniat că selecția din 2026 reflectă „conflict și criză, dar și rezistență, reziliență și tradiții ascunse”, accentuând o lume aflată simultan în fragmentare și căutare de demnitate.

Fotografia Anului 2026: „Separated by ICE”, de Carol Guzy

Marea câștigătoare a fost Carol Guzy, cu fotografia „Separated by ICE, realizată în New York, în interiorul clădirii federale Jacob K. Javits. Imaginea încărcată de emoție surprinde momentul devastator în care o familie e separată. Luis, un migrant ecuadorian, este reținut de agenți ICE imediat după o audiere, în timp ce copiii săi se agață disperați de el.

Imaginea transformă un coridor instituțional într-un teatru al violenței birocratice, unde trauma familială devine expresia unei politici de stat. Juriul a apreciat atât forța emoțională, cât și relevanța globală a subiectului.

Carol Guzy: „Acest premiu evidențiază importanța crucială a acestei povești la nivel mondial. Suntem martori ai suferinței a nenumărate familii, dar și ai grației și rezilienței lor, care transcend adversitatea într-un mod profund tulburător și smeritor. Curajul cu care și-au deschis viețile în fața camerelor noastre ne-a permis să le spunem poveștile. Cu siguranță, acest premiu le aparține lor, nu mie.”

Directoarea executivă World Press Photo, Joumana El Zein Khoury:
„Această imagine surprinde durerea de neconsolat a unor copii care își pierd tatăl într-un loc construit pentru justiție. Este o mărturie dură și necesară a separării familiilor în urma politicilor de reformă din Statele Unite. Într-o democrație, prezența camerei pe acel coridor servește drept martor al unei politici care a transformat tribunalele în spații ale unor vieți frânte — un exemplu puternic al motivului pentru care fotojurnalismul independent contează.”

Ceilalți doi finaliști

Saber Nuraldin (Gaza) - Aid Emergency in Gaza 

Fotografia finalistă a lui Saber Nuraldin documentează disperarea palestinienilor care încearcă să obțină hrană și ajutor umanitar în Gaza. Imaginea funcționează ca o radiografie a colapsului umanitar, în care supraviețuirea devine act de risc mortal.

Victor J. Blue (Guatemala) – „The Trials of the Achi Women

Victor J. Blue a fost premiat pentru portretizarea femeilor maya Achi, supraviețuitoare ale violenței sexuale din timpul războiului civil din Guatemala, surprinse într-un context al luptei juridice și al recuperării demnității. Lucrarea mută accentul de la victimizare la justiție istorică.

Vocea juriului

Președinta juriului global, Kira Pollack, a formulat poate cea mai puternică teză a ediției: „They go because they believe that seeing matters. That evidence matters.”

„Fotojurnalismul nu a fost niciodată o muncă ușoară. Nu a fost niciodată profitabil, sigur sau garantat că va avea un public. Și totuși, fotografii merg mai departe. Spre tribunale și zone de conflict, spre colțurile tăcute ale lumii unde istoria se scrie fără martori. Merg pentru că ei cred că a vedea contează. Că dovada contează.”

Această declarație definește întreaga ediție: fotojurnalismul nu este doar estetică, ci probă, memorie și responsabilitate publică. Juriul a subliniat faptul că fotografii premiați merg „în tribunale, în zone de conflict și în colțurile tăcute unde istoria se scrie fără martori”, reafirmând rolul imaginii ca formă de mărturie.

De 71 de ani, concursul anual World Press Photo recompensează cele mai importante realizări din fotojurnalism și fotografie documentară produse în anul precedent, consolidându-și poziția ca una dintre cele mai prestigioase platforme internaționale dedicate imaginii ca martor al istoriei contemporane, oferind o radiografie vizuală a unei lumi marcate de fracturi, urgențe și crize, dar și de o profundă reziliență umană.

Câștigătorul titlului Photo of the Year și cei doi finaliști au fost selectați dintre toate imaginile premiate realizate în 2025. Dincolo de dimensiunea competițională, World Press Photo funcționează și ca un vast proiect de circulație culturală globală: imaginile premiate vor fi reunite în World Press Photo Yearbook 2026, publicat în șase limbi, și fac parte din expoziția itinerantă World Press Photo Exhibition 2026, prezentată în peste 60 de orașe din întreaga lume. Premiera mondială a expoziției a avut loc la Amsterdam, la De Nieuwe Kerk, pe 24 aprilie, înainte ca aceste imagini să circule global, transformând experiența fotojurnalistică într-un spațiu comun de reflecție asupra istoriei pe care o trăim.

Europa în cadrul competiției: Între proximitatea războiului și reflecție critică

Europa a fost reprezentată puternic atât prin fotografii ce redau conflictul din Ucraina, migrația și tensiunile politice, cât și prin infrastructura culturală care face posibilă circulația acestor imagini. Într-un context continental încă modelat de războiul de la graniță, ascensiunea extremismului și dezbateri despre identitate, selecția europeană a funcționat mai degrabă ca spațiu de reflecție critică decât de autosuficiență.

Pentru publicul român, vestea importantă este că World Press Photo Exhibition 2026 ajunge la București și se poate vedea în intervalul 3 mai - 3 iunie, în Piața Universității, cu acces gratuit, aducând cele 42 de proiecte câștigătoare în spațiul urban al capitalei.

Într-un an dominat de violență sistemică și insecuritate globală, World Press Photo 2026 nu oferă confort, ci confruntare: cu imaginea, cu politica și cu propria noastră capacitate de a privi.

Vezi toate fotografiile și descoperă-le poveștile pe www.worldpressphoto.org și pe paginile sociale World Press Photo.

Cosmina Marcela OLTEAN

 

EN:

World Press Photo 2026: Silent Testimonies of the History We Are Living

Now in its 69th edition, the World Press Photo competition remains the leading benchmark of contemporary photojournalism. In 2026, the contest brought together 57,376 photographs submitted by 3,747 photographers from 141 countries. From these, 42 winning projects were selected by an independent jury of 31 professionals through a six-week judging process, according to worldpressphoto.org.

An Edition Defined by Global Tensions, Migration, War, and Survival

Visually, this year’s selection was shaped by several major thematic axes: migration and state policies (deportations, borders, fractured families), wars and humanitarian crises in Gaza, Sudan, Ukraine, and Palestine, justice and collective memory (survivors of state violence, marginalized communities), the climate crisis (wildfires, collapsing ecosystems), and civic resistance and identity (protests, rights, traditions).

World Press Photo organizers emphasized that the 2026 selection reflects “conflict and crisis, but also resistance, resilience, and hidden traditions,” highlighting a world simultaneously marked by fragmentation and a search for dignity.

Photo of the Year 2026: “Separated by ICE,” by Carol Guzy

The top honor went to Carol Guzy for her photograph “Separated by ICE,” taken in New York inside the Jacob K. Javits Federal Building. Charged with emotional intensity, the image captures the devastating moment a family is torn apart: Luis, an Ecuadorian migrant, is detained by ICE agents immediately after a hearing while his children cling desperately to him.

The photograph transforms an institutional hallway into a stage for bureaucratic violence, where family trauma becomes the expression of state policy. The jury recognized both the image’s emotional force and its global relevance.

Carol Guzy stated:
“This award highlights the critical importance of the story worldwide. We bear witness to the suffering of countless families, but also to their grace and resilience that transcends adversity in a profoundly humbling way. The courage to open up their lives to our cameras allowed us to tell their stories. Certainly, this award belongs to them, not me.”

World Press Photo Executive Director Joumana El Zein Khoury added:
“This image shows the inconsolable grief of children losing their father in a place built for justice. It is a stark and necessary record of family separation following US reform policies. In a democracy, the camera’s presence in that hallway serves as a witness to a policy that has turned courthouses into sites of shattered lives — a powerful example of why independent photojournalism matters.”

The Two Other Finalists:

Saber Nuraldin (Gaza) – “Aid Emergency in Gaza”

Saber Nuraldin’s finalist photograph documents the desperation of Palestinians struggling to obtain food and humanitarian aid in Gaza. The image functions as a stark visual diagnosis of humanitarian collapse, where survival itself becomes an act of mortal risk.

Victor J. Blue (Guatemala) – “The Trials of the Achi Women”

Victor J. Blue was recognized for portraying Maya Achi women, survivors of sexual violence during Guatemala’s civil war, within the context of legal struggle and the restoration of dignity. The work shifts the focus from victimhood to historical justice.

The Jury’s Voice

Global jury chair Kira Pollack articulated perhaps the defining thesis of this year’s edition:
“They go because they believe that seeing matters. That evidence matters.”

“Photojournalism has never been easy work. It has never been lucrative, or safe, or guaranteed an audience. And yet photographers go. To the courthouses and the conflict zones, to the quiet corners of the world where history is being made without witnesses.”

This statement defines the entire edition: photojournalism is not merely aesthetics, but evidence, memory, and public responsibility. The jury underscored that awarded photographers continue to go “to courthouses, conflict zones, and the quiet corners where history is written without witnesses,” reaffirming the role of the image as testimony.

For 71 years, the annual World Press Photo Contest has honored the most important achievements in photojournalism and documentary photography from the previous year, reinforcing its position as one of the world’s most prestigious international platforms dedicated to the image as a witness to contemporary history. Year after year, it offers a visual map of a world marked by fractures, urgency, and crisis, but also by profound human resilience.

The Photo of the Year winner and the two finalists were selected from all awarded images produced in 2025. Beyond its competitive dimension, World Press Photo also functions as a vast global cultural circulation project: the awarded images are brought together in the World Press Photo Yearbook 2026, published in six languages, and featured in the traveling World Press Photo Exhibition 2026, presented in more than 60 cities worldwide. After its world premiere in Amsterdam at De Nieuwe Kerk on April 24, these images continue their global journey, transforming photojournalism into a shared space for reflection on the history we are living.

Europe in the Competition: Between the Proximity of War and Critical Reflection

Europe was strongly represented both through photographs depicting the war in Ukraine, migration, and political tensions, and through the cultural infrastructure that enables these images to circulate. In a continental context still shaped by war at its borders, the rise of extremism, and debates around identity, Europe’s presence in this year’s selection functioned less as self-assurance and more as a space for critical reflection.

For Romanian audiences, an important highlight is that World Press Photo Exhibition 2026 arrives in Bucharest from May 3 to June 3 in Piața Universității, with free public access, bringing all 42 winning projects directly into the capital’s urban space.

In a year dominated by systemic violence and global insecurity, World Press Photo 2026 offers not comfort, but confrontation: with the image, with politics, and with our own capacity to look.

See all the photographs and discover their stories on the official World Press Photo platform and its social channels.

Cosmina Marcela OLTEAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu