Despre viaţă, artă și frumos …

Doina Dobrean: Dragă Cosmina, te știu din anii de liceu: o adolescentă în sufletul căreia nu puteai pătrunde foarte ușor, destul de introvertită la început, nu atât de curajoasă precum ai devenit. Dar ce spun eu? Cel mai greu lucru, afirma Thales din Milet, este să te cunoști pe tine însuți...darămite pe alții, mereu în schimbare? Îți urmăresc zborul, mă bucură realizările tale, entuziasmul tău.

Ne angajăm într-o convorbire, și nu prima dată... Întrebările la care trebuie să răspunzi cel mai sincer, spunea Grigore Moisil, sunt cele pe care ți le pui singur. Încerc să intuiesc, așadar, întreburile pe care tu ți le pui.

Dar, pentru început, cum ai descrie, în câteva cuvinte, drumul parcurs până în momentul de faţă ?

Cosmina M. Oltean: Sunt o persoană foarte meditativă şi melancolică, visez adesea cu ochii deschişi. Adesea mă opresc şi încerc să ies preţ de câteva minute din vârtejul timpului pentru a face mici retrospective ale micilor mele realizări. Dar spre a face o scurtă incursiune în timp, pot spune că am fost un copil modest, introvertit, dar foarte curios și dornic de cunoaștere. Nu eram conștientă de talentul și potenţialul ce zăceau în mine. Mult timp nu am fost, a trebuit să le descopăr singură și le-am descoperit la adevărata valoare destul de târziu. Dar cred că aveam nevoie de acest „târziu”… A fost o descoperire interesantă, simţeam cum mă transform într-o persoană mai bună, mai pregătită. Cred cu tărie că lucrurile pe care le descoperi singur te marchează, au o altă încărcătură, mai ales cele care ţin de sine.

Am început să lupt şi să evoluez la Liceul din Subcetate, sub îndrumarea dvs. şi a celorlalţi profesori minunaţi de acolo. E fundamental să ai o bază bine fondată. Va mulţumesc nespus pe această cale. Am avut norocul de a avea profesori extraordinari, iar celălalt noroc a fost acela de a fi o elevă deschisă către nemărginita întindere a cunoaşterii!

În liceu am cunoscut concurenţa şi tot datorită îndrumării dvs., am început să particip la nenumărate concursuri naţionale de artă, ce vizau desenul şi poezia. Iar rezultatele bune nu au întârziat să apară. M-am simţit onorată să particip la prestigiul şcolii.

Am învăţat, printre altele, că timpul schimbă culorile lucrurilor. E inevitabil, dar în mare parte sunt același copil iubitor de carte și recunoscător ca atunci și vreau să păstrez asta pentru totdeauna. Nu-mi doresc altceva decât să evoluez frumos spre o culme, să ajung departe și din ce în ce mai bună, ca om și profesionist. E o datorie faţă de sine și faţă de persoanele importante din viaţa mea pe care îmi doresc să-i fac mândri: părinţii, bunica, toată familia, prietenii și minutaţii domni profesori care m-au format!

DD: Mulțumesc, Cosmina. Mă bucur să aflu din mărturisirea ta, vorbind atât de frumos despre oamenii pe care i-ai întânit până acuma, că au fost pentru tine ca o binecuvântare.

Ce a urmat pentru tine după absolvirea liceului?

CO: Numai şi numai lucruri bune. Alte studii… În mod surprinzător, spre mirarea multora, am urmat apoi cursurile Şcolii Postliceale Sanitare din Topliţa. O alegere pe care mă bucur că am făcut-o, întrucât am mai învăţat tainele unei meserii. În paralel am urmat un curs de Design la Bucureşti şi, bineînţeles, am continuat să fac artă. Din 2012 am avut o serie de expoziţii la Topliţa, Miercurea Ciuc, Cluj Napoca şi nu numai. Am devenit membru al Cenaclului „Buna Vestire” din Miercurea Ciuc şi, foarte important pentru mine, colaborator la ziarul nostru județean „Informaţia Harghitei”. Apoi am început să apar în mai multe publicaţii din ţară, cu grafică, articole de artă sau eseuri. Lista este lungă, dar voi enumera câteva: „Aisberg” (Brașov), „Cetatea Culturală„ (Cluj Napoca), „Gând Românesc” (Alba Iulia), „Onyx” (Iași), „Luceafărul” (Botoșani), „Saeculum” (Focșani) ș.a., în câteva cărţi și pe coperţile unor cărţi.

DD: Observ că jurnalismul a devenit pentru tine o adevărată pasiune. Când și cum ai descoperit-o?

CO: Tot în liceu. Debutul a fost, cu mici compuneri, la revista noastră școlară, LYCEUM. Pasiunea a continuat să crească, la fel și bucuria când am debutat și în „Informaţia Harghitei”, în urmă cu doi ani, pe 22 februarie, cu un articol despre venirea la Topliţa a actorului Florin Piersic.

Mulţumesc d-lui redactor-șef Mihail Groza și d-lui Ştefan Danciu. M-am ţinut apoi de treabă și am tot publicat. Iar azi activitatea jurnalistică îmi aduce multă satisfacţie și intenţionez să continui la modul cel mai serios, pe latura artistică, firește, animată de entuziasm.

DD: „Eu cred că omul trebuie să caute să găsească plăcerea în însăși munca lui. Consider că munca e o pedeapsă, numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă face altceva decât îi place” – spunea matematicianul Grigore C. Moisil.

Din câte îmi dau seama, în tot ceea ce faci pui pasiune. Mă bucur că aplecarea ta spre artele plastice în liceu tinde să devină profesie.

Ce ne poţi spune despre arta ta și despre noul statut de studentă la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași?

CO: Despre creaţia mea aș spune că recent am trecut la o nouă tennică, în baiţ și o gamă restrânsă de culori, care pare să dea lucrări bune, căci până acum feed-back-ul a fost pozitiv. Încerc însă, pe alocuri, să împletesc această tehnică cu cea precedentă, în alb și brun închis. Ideea de bază e aceea de a da lucrări originale, prin combinare de tehnici mai puţin folosite. Iar acolo unde recurg ca sursă de inspiraţie la teme, motive sau manieră de redare a altor artiști, îmi doresc să reinterpretez total în maniera mea. Pentru că, până la urmă, asta înseamnă arta: să reinterpretezi, să modifici, să transformi și, dacă ai noroc, să inovezi… Nu ajută cu nimic să imiţi, fidel chiar, munca altor artiști. Trebuie să-ţi faci propia artă, indiferent dacă aceasta va fi admirată, criticată sau respinsă de cei ce formează publicul. La urma urmei, e lupta ta cu inspiraţia și cu hârtia goală ce o ai în faţă. Bineînţeles că încă de la început au fost oameni care mi-au admirat încercările, și au fost alţii care m-au subestimat, și o vor face în continuare, indiferent de ceea ce voi putea eu realiza. Nu e ușor și nu ai cum să mulţumești nici măcar un număr restrâns de oameni, darămite pe toţi. Nici nu intenţionez asta. Eu voi face în continuare ce îmi spune inima, voi continua să-mi aștern pe hârtie bucuriile, durerile, aspiraţiile, gândurile și tot ce mă frământă ori îmi alungă somnul…

Cu privire la statutul de studentă la Facultatea de Arte Vizuale și Design a Universităţii „George Enescu” pot spune că îmi aduce multă bucurie și împlinire. Simt că mă aflu în locul potrivit și că fac ceea ce trebuie. A fost pentru mine un drum lung până să ajung aici, dar cred că am ajuns exact atunci când trebuia. A fost nevoie să fac mici popasuri întâi, la Liceul din Subcetate, la Şcoala de Arte din Topliţa și la Şcoala de Asistenţi Medicali, de unde am cules, pe rand, câteva pietre ce constituie fundaţia educaţiei mele.

Şi aici am onoare de a fi îndrumată de profesori excepţionali. Studiez Istoria și Teoria Artei și încep să realizez ce înseamnă cu adevărat arta, care este situaţia ei actuală, care ar putea fi viitorul ei, cât este de complexă, de imprevizibilă și de greu de definit ca termen sau concept. E incredibil de greu, mulţi artiști mari și teoreticieni au încercat, însă au reușit să contureze doar o definiţie relativă.

Ceea ce e foarte important e faptul că, pe lângă multe altele, aici lucrez și la ascensiunea la care aspir în jurnalismul cultural. Recent, munca de cercetare m-a dus în faţa artei lui Luchian, la Muzeul de Artă de la Palatul Culturii din Iași. Nu pot descrie în cuvinte bucuria și emoţia pe care mi le-a trezit această experienţă. Am o admiraţie aparte pentru frumuseţea artei lui Luchian. Viaţa și opera sa au constituit tema de la examenul de admitere în facultate, iar acum, cu prilejul acestei cercetări, am redescoperit imensa bucurie pe care sensibilitatea artei sale mi-o produce în suflet.

DD: O curiozitate: de ce ai ales ca specializare Istoria și Teoria Artei?

CO: Este o întrebare foarte bună. Exact asta ne întrebau și profesorii noștri când ne-am cunoscut. În cazul meu a fost ciudat, pentru că simţeam că îmi place să creez artă, să vorbesc despre artă, îmi place jurnalismul... Chiar am vrut să urmez o facultate de jurnalism, dar un master nu e exclus. Întâmplarea a făcut să existe o specializare care să înglobeze cam tot ce-mi place mie: Filosofie, Estetică, Jurnalism artistic, practică și teorie artistică (foarte multă), cinematografie (estetica filmului) și multe, multe altele. Am zis: „Wow… Asta trebuie să fac !’’, și asta fac, cu mare drag… Mă bucur că am ajuns până aici prin forţe proprii. De acum îmi doresc să ajung doar… foarte departe. Până acum totul e minunat!

DD: Tu cum ai defini arta?

CO: Nu este o misiune ușoară. Arta este un domeniu extrem de vast, chiar mai vast decât ar fi lumea tentată să creadă. Mai ales în zilele noastre, când cuprinde mult mai multe decât cuprindea înainte. Arta este un domeniu foarte flexibil, nemărginit, este ca un tezaur spiritual al omenirii și care mai are multe de dat în viitor. Dar eu pot încerca să dau o definiţie doar la ceea ce înseamnă pentru mine arta. În viaţa mea arta a existat mereu, a ocupat mereu un loc privilegiat și așa se va întâmpla și de acum încolo. Eu am căutat arta în tot și-n toate, mereu, iar acest lucru nu se va schimba vreodată, indiferent de împrejurări.

Arta este o activitate specific umană, ce constă în crearea unei imagini luate din realitate, dar trecută prin filtrul imaginaţiei, al emoţiilor și sentimentelor pure. Arta reprezintă redarea unei realităţi prin prisma realităţii artistului și reflectă o anumită latură a personalităţii sale. Arta este o alegere, un stil de viaţă, dar mai mult decât atât, este o necesítate, un mod de supravieţuire a spiritului în momentele bune și cele de cumpănă ale vieţii, și în vremuri tulburi. Într-o astfel de perioadă ne aflăm și acum, când punem totul sub semnul întrebării și totul e aparenţă.

Dacă în Antichitate se vorbea despre artă fără artiști, caci operele nu erau semnate și erau uneori producţii colective, artiști precum egiptenii sau grecii au lăsat opere de o mare frumuseţe, firesc și simplitate care nu vor înceta să stârnească admiraţie, și nu prea au lăsat „profile” de artiști, dovadă că era pusă arta în faţă.

În contemporaneitate vorbim despre artiști fără artă, „artiști” care aspiră la un titlu ce poate fi ușor pe alte căi, dar care nu au operă și nu produc artă. Fenomenul este îngrijorător! Însuși conceptul de artă traversează o perioadă de cumpană, pentru că nu mai știm sigur în ce punct ne aflăm și încotro ne îndreptăm. Teoreticieni și istorici de artă afirmă că abia peste câteva decenii vom ști cu certitudine să dăm și un nume acestei perioade a artei. Alţii afirmă că marea artă a încetat să mai existe după apogeul Renașterii și că mare parte din ceea ce admirăm azi nu poate fi numită artă. Dată fiind situaţia, ce poate face azi un tânăr artist când aude la tot pasul „asta s-a făcut înainte, problema aceasta a fost discutată de alţii mult mai pricepuţi?” Reacţia firească e de retragere, căci ai senzaţia că orice ai face s-a făcut deja și e istovitor să încerci să aduci ceva nou. Ori asta trebuie să se producă natural, spontan și nu sub presiune și constrângere. Căci lucrurile bune și noi își au rădăcinile în spontaneitate și firesc.

Să nu uităm că dincolo de critici și canoane, care uneori nu își au sensul, arta înseamnă libertate de exprimare prin mijloace proprii artistului. Iar unealta supremă a artistului este sentimentul, emoţia…

DD: Spune-ne câte ceva despre activităţile tale recente.

CO: Ele sunt în mare parte legate de viaţa academică, așa cum este și firesc. Dar înafara de acestea scriu constant articole de artă, lucrez la grafica mea ori de câte ori am ocazia, pentru că majoritatea timpului sunt cufundată în cărţi de specialitate…, multe cărţi. De asemenea, răspund diferitelor propuneri pe care le primesc.

Prin urmare, pe 8 martie a avut loc lansarea noii cărţi a d-lui Ionel Simota, care a ales pentru copertă o lucrare din noua mea serie, după ce cartea Cântare și Tăcere, lansată la Miercurea Ciuc în august 2014, are pe copertă o altă lucrare ce îmi aparţine.

De curând, am colaborat cu d-na Cristina Timariu pentru ilustrarea primei sale cărţi de povești pentru copii Pădurea Așa-Zic. Povești mici pentru copii mari. Așteptăm cu entuziasm să apară și să placă. Pentru mine a fost frumos să evadez puţin în lumea poveștilor și să creez imagini de basm. Aceasta este a doua carte pentru copii pe care o ilustrez și sunt bucuroasă. Îi mulţumesc și d-nei Cristina pe această cale pentru că s-a gândit la mine și a avut încredere că voi crea personaje frumoase. Sunt realizări frumoase și sper la cât mai multe pe viitor…

DD: Gândurile noastre le exprimăm în cuvinte, apoi ele fevin fapte. Prin faptele noastre, chiar dacă suntem „mici”, putem deveni mari. Mă bucur pentru realizările tale, pentru încrederea pe care ai dobândit-o în forțele proprii, pentru visele tale. Îți doresc sănătate, realizările visate, fericire și să ai binecuvântarea divină.

Fericirea? E armonia dintre ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci. (M. Gandhi)

A consemnat Prof. Doinița-Ana Dobrean

Importanța Studiilor Vizuale la granița fluidă dintre Artele Vizuale și Studiile Culturale - Scurta introducere in concept

Problema definirii

1. Noţiunea de cultură şi noţiunea de artă

Termenul de cultură (lat. Colere - ,,a cultiva’’, ,,a onora’’) se referă, în general la activitate umană. Conform UNESCO, cultura reprezintă ,,o serie de caracteristici distincte a unei societăţi sau grupe sociale, în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoţionali.’’

Cultura reprezintă o moştenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicație specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul și artele, mass-media (presa, radioul, televiziunea).

Unii antropologi consideră cultura un comportament social, alţii o consideră doar o abstracţie a comportamentului, iar pentru alţii, cultura există doar în mintea omului. Una dintre primele definiţii ale culturii sună astfel: ,,cultura este acel întreg complex ce include cunoaşterea, credinţa, arta, morala, şi alte abilităţi şi deprinderi dobândite de om ca membru al societăţii.’’      ( E.B.Tyler – Culturile primitive, 1871)[1]

Termenul de artă este departe de a avea sensuri bine precizate sau univoce. El excelează prin fluenţă şi mobilitate, iar domeniul ce îi corespunde se caracterizează prin transformare perpetuă[2].

Arta este, în esenţă, cea mai profundă expresie a creativităţii umane. Este o puternică modalitate de exprimare şi comunicare, o încercare de a da răspunsuri, ori de a ridica semne de întrebare, o transpunere a realităţii în realitatea artistului şi nu în ultimul rând, este o componentă de bază în menţinerea echilibrului bio-pshio-emoţional.

Arta este rezultatul alegerii de către artist a unui mediu, a unui set de reguli şi valori, ce determină ceea ce va fi exprimat, în ideea de a inspira un sentiment, o trăire, o senzaţie.  

2. Studiile vizuale

Studiile vizuale sunt un segment al culturii, reprezentate prin coduri vizuale culturale. Din perspectiva disciplinară, studiile vizuale sunt identificate ca noi modalităţi de reconsiderare a istoriei artei. Ca formaţiuni ce tind a configura o disciplină printr-un proces de formare multi(inter)disciplinară, studiile vizuale reflectă condiţia critică a practicii şi teoretizării culturii actuale[3].  Studiile vizuale au luat naştere ca disciplină de studiu la Universitatea din Rochester, în urma unui program girat cu câţiva ani în urmă de Michael Ann Holy şi au fost gândite încă de la început astfel încât să cuprindă sub umbrela lor analiza unor lucruri extrem de diverse, precum filmul, fotografia, arta video, pe lângă cele ,,tradiţionale’’: pictura, desenul, sculptura, arhitectura.

Despre vizual

Chris Jencks în ,,Visual Culture’’ vorbeşte despre vizual ca despre o primă experienţă în viaţă, o experienţă pe care apoi o cultivăm, iar în cele din urmă devine indispensabilă. Suntem înconjuraţi de imagini pretutindeni. Copiii privesc şi recunosc imagini cu mult înainte de a-şi însuşi vorbitul, scrisul şi cititul. De fapt, se pregătesc pentru acestea învăţând întâi din imagini[4].   

3. Studiile culturale

O încercare de a defini studiile culturale ridică dificultăţi având în vedere zona de acoperire atât de vastă. Totuşi, voi reda în cele ce urmează câteva definiţii conturate de cercetători în domeniu. Obiectul studiilor cultural ne este strict definit.

Punctul de plecare este noţiunea atotcuprinzătoare de cultură, utilizată pentru a descrie şi studia o gamă largă de practici. În afară de natura ambiguă a obiectului de studiu, studiile culturale nu au nici propriile principii, teorii sau metode şi funcţionează împrumutând de la domeniile ce le înglobează[5]. Toate acestea fac dificilă conturarea unei definiţii generale, întrucât  

,,studiile culturale sunt un câmp interdisciplinar în care anumite preocupări şi metode sunt convergente; această convergenţă este utilă, deoarece ea ne ajută să înţelegem fenomene şi relaţii care nu erau accesibile în cadrul disciplinelor existente’’, explica G.Turner.

Studiile culturale sunt, cu alte cuvinte, un teren multidisciplinar, transdisciplinar şi chiar contradisciplinar, care se dezvoltă în tensiunea dintre tendinţele de a îmbrăţişa fie concepţia largă a antropologiei culturale, fie concepţia mai strictă a studiilor umaniste. Dar spre deosebire de antropologia tradiţională, studiile culturale au crescut din analiza societăţilor industriale moderne. Cultura nu mai este concepută ca un bloc omone, ci ca o multitudine de micro-componente, care convieţuiesc. Fragmentarismul – ca temă a cercetării – a permis întâlnirea studiolo culturale cu postmodernismul şi contopirea lor, până în punctul în care devin sinonime[6].

Sunt interpretative şi evaluative în metodele lor, dar spre deosebire de studiile umaniste, resping identificarea culturii cu cultura de elită şi susţin că toate formele de producţie culturală trebuie să fie studiate în relaţie cu celelalte practici culturale, cu structurile sociale şi istorice[7]. Astfel, studiile culturale sunt devotate cercetării întregii game a artelor, credinţelor şi practicilor unei societăţi. Studiile culturale sunt un teren care estompează graniţele dintre ele şi alte discipline, precum studiile vizuale şi artele vizuale.

Dar totuşi, spunea Hall, întrucât nu se vor gândite ca orice, ele încearcă să se diferenţieze prin politica lor, căci sustin că se ocupă de problemele puterii, politicii şi nevoii de schimbare socială. În consecinţă, ,,studiile culturale sunt un corp de teorii şi un set de declaraţii politice incluzând producerea de teorie ca o practică politică’’, conform lui C.Barker[8].

Un scurt istoric al studiilor culturale

Studiile culturale sunt un domeniu de cercetare ce face furori în rândul celor cu vederi progresiste. Studiile culturale, ca o entitate omniprezentă, şi-au făcut simţită prezenţa în cadrul academic în câmpul ştiinţelor umaniste, artelor, ştiinţelor  sociale, ale ştiinţei şi tehnologiei[9].

În 1964 se puneau bazele Centrului pentru Studierea Culturii Contemporane, în cadrul Universităţii din Birmingham. La momentul respectiv, părinţii fondatori (Richard Hoggart, Raymond Williams şi Edward P.Thompson) nu îşi imaginau gloria ulterioară a conceptului creat – cultural studies, a domeniului abia definit şi a tipului de abodare.

Apoi, după patru decenii, studiile culturale au creat ,,o nouă geografie academică planetară, care acoperă globul cu o reţea de departamente de studii culturale’’(A.Mattelart, E.Neveu), au generat o explozie de cercetări şi au devenit o modă intelectuală. După 1980, studiile culturale devin un fenomen de ,,masă’’ în lumea academică.

S-au ivit şi subdisciplinele specifice: studiile de gen (feminismul, masculinismul), studiile etnice, de rasă, a crescut numărul revistelor ştiinţifice de specialitate[10].

Cuvântul de ordine în aceste cercetări este eclectismul metodologic: studiile culturale preiau şi adaptează diverse concepte şi, totodată, îşi asumă şi utilizează metode şi metodologii din lingvistică, teoria literaturii, psihologie, sociologie, antropologie, semiotică, naratologie, şi altele.

În plan teoretic, studiile culturale se revendică, în primul rând, din problematica şi gândirea marxistă, dar fără a fi un curent marxist propriu-zis.

Cheia în studiile culturale este conceptul de cultură. Spre deosebire de alte abordări ale culturii, perspectiva propusă de studiile culturale accentuează dimensuinile politice ale culturii, legătura dintre cultură şi putere[11].  

La graniţa dintre studiile vizuale şi studiile culturale

Marquard Smith ridica problema dacă studiile vizuale reprezintă cu adevărat o disciplină, la fel ca filosofia sau istoria. În încercarea de a delimita în timp debutul acestui domeniu de studiu, Smith îşi propunea să identifice prima persoană care a folosit termenul de ,,studii vizuale’’. Astfel, ,,descoperirea’’ le este atribuită lui Michael Baxandall, pentru lucrarea ,,Painting and Experience in Fifteenth-Century Italy’’ şi Svetlanei Alpers, pentru ,, The Art of Describing: Dutch Art in the Sventeenth Century’’[12].

Adesea apare o confuzie între studiile vizuale şi studiile culturale, dar aşa cum atrăgea atenţia W.J.T. Mitchell, o astfel de problemă trebuie lămurită, în vederea înlăturării semnificaţiei termenilor. Nu înseamnă acelaşi lucru.

Mitchell aduce o clarificare când face distincţia între cele două: studiile vizuale sunt un domeniu de studiu care cercetează studiile culturale.

Nu există o definiţie care să facă distincţia mai clar şi care să ilustreze mai bine graniţa dintre cele două, precum cea alui Mitchell, susţinea M.Smith. Mai recent, în 2002, Hal Foster, redactor la ,,October’’, în cartea ,,Design and Crime’’ sugerează că studiile vizuale sunt sau par a fi ,,aripa vizuală’’ a studiilor culturale[13]. 

Studiile culturale străbat peisajul academic şi intelectual, de la disciplinele deja acreditate, la noile mişcări politice, practice intelectuale şi tipuri de investigare, precum marxismul, postcolonialismul, feminismul şi poststructuralismul.

Se deplasează de la o disciplină la alta, de la o metodologie la alta, în funcţie de propriile preocupări şi motivaţii.

 Tocmai de aceea, studiile culturale nu sunt o disciplină în sine, ci un termen colectiv pentru diverse căutări intelectuale, adesea contradictorii, care adresează întrebări şi care constau din mai multe poziţii politice şi teoretice diferite.

 Acesta este motivul pentru care studiile cultural sunt adesea descrise ca o ,,anti-disciplină’’ – un procedeu de investigare care un se încadrează în şablonul disciplinelor instituţionalizate[14]. Însă doar pentru că studiile culturale sunt practice imposibil de definit, nu înseamnă că orice poate face obiectul lor. Istoria studiilor culturale furnizează câteva caracteristici distinctive ale acestora.

Caracteristici ale studiilor culturale

În primul rând, studiile culturale îşi propun să examineze obiectul de studiu în termeni de practici culturale şi de relaţie a lor cu puterea. Obiectivul lor constant este de a expune relaţiile de putere şi de a cerceta modalităţile în care aceste relaţii influenţează şi modelează practicile culturale.

 În al doilea rând, studiilor culturale nu sunt doar un studiu al culturii, considerată ca fiind o entitate abstractă, separată de contextul politic sa social.

Obiectivul lor este acela de a înţelege cultura în toate formele sale complexe şi de a analiza contextul social şi politic în care se manifestă.

În al treilea rând, studiilor culturale încearcă să expună şi să reconcilieze diviziunea cunoaşterii, să depăşească rapasti dintre cunoaşterea tacită şi cunoaşterea obiectivă.

Iar în cele din urmă, studiile culturale sunt angajate într-o evaluare morală a societăţii moderne.[15]

Un concept major al studiilor culturale este semnul, iar forma fizică a semnului este cunoscută drept semnificant. Această teorie lingvistică, cu impact major în anii ‘50-’60, este azi cunoscută  drept structuralism[16]. Semnele sunt adesea organizate ca nişte coduri guvernate de reguli implicite sau explicite. Deci, un sistem de semne poate vehicula mesaje şi înţelesuri codificate, ce pot fi descifrate de cei care înţeleg codul[17]. 

Noţiunile care articulează constructele teoretice din studiile culturale sunt: ordine socială, putere, exploatare, clase, ideologie şi naturalizare. În fapt, în descendenţa lui Marx, adepţii studiilor culturale consideră că fenomenale culturale nu pot fi judecate numai ca o expresie a capacităţilor creatoare ale spiritului uman, ci ele trebuie văzute în contextul tuturor determinărilor care contribuie la realizarea bunurilor culturale.

Drept urmare, cultura este rezultatul interdependenţelor dintre manifestările economice, sociale, politice, istorice, lingvistice, psihologice; iar acest principiu implică, în plan metodologic, interdisciplinaritatea – care conduce inevitabil, la eclectism.

Fără să facă din ,,lupta de clasă’’ un obiectiv explicit al cercetării şi acţiunii lor, reprezentanţii studiilor culturale pun dimensiunea critică şi contestatoare la baza activităţii lor: ,, studiile culturale nutresc aspiraţia de a crea legături cu mişcările politice din afara spaţiului academic. De aceea, studiile culturale sunt un corp teoretic şi o sumă de declaraţii politice care considera producţia teoretică ca o practică politică.’’ (C.Barker) [18]

Studiile culturale ne apar ca un câmp marcat de multiple paradoxuri: având ca referinţă o temă unitară, ele au deschis nenumărate fronturi de cercetare, care, cel mai adesea, nu mai au nici o legătură cu premisele iniţiale.

Pornind de la formele de impunere a modelelor culturale unitare şi dominante, ele au ajuns să studieze diferenţele şi identităţile parcelare. Inspirându-se din gândirea marxistă, ele au generat o pletoră de abordări, poziţii şi forme de mondenitate ştiinţifică fără nici o legătură cu teoriile marxiste.

Demarate ca o încercare de depăşire a închistării academice şi a elitismului cultural, au ajuns să creeze şi să justifice, noi forme de elitism şi suficienţă academică. Încercând să creeze o disciplină autonomă, ele au sfârşit prin a pune sub semnul întrebării graniţele şi specificitatea tuturor disciplinelor din sfera ştiinţelor omului.[19]

În studiile culturale şi ale comunicării este la fel de important să fim deschişi în faţa înţelesurilor posibile, pe cât este să căutăm informaţii exacte.

Şi asta pentru că obiectul de studiu este lumea socială. Fiind un domeniu relativ nou, studiile culturale au fost caracterizate printr-o muncă de cercetare rapidă şi inovativă, prin încercări de a spune lucruri noi în modalităţi noi.[20]

    

---

[1] Ziauddin Sardar, Borin Van Loonate - Cate ceva despre Studii culturale (Introducing Cultural Studies), pag.6

[2] D.N.Zaharia, Istoria Artei Antice si Medievale, Ed. Artes, Iasi, 2007, pag.7

[3] Catalin Gheorghe, Condiția critică. Studiile vizuale în critica culturală, critica de artă și arta critică, pag.10-11

[4] Chris Jencks, Visual Culture, pag.1

[5] Ziauddin Sardar, Borin Van Loonate - Cate ceva despre Studii culturale (Introducing Cultural Studies), pag.8

[6] Tim O'Sullivan, John Hartley, Danny Saunders, Martin Montgomery, John Fiske, Concepte fundamentale din stiintele comunicarii si studiile culturale, pag.7

[7] Ibidem, pag.9

[8] Tim O'Sullivan, John Hartley, Danny Saunders, Martin Montgomery, John Fiske, Concepte fundamentale din stiintele comunicarii si studiile culturale, pag.5-9

[9] Ziauddin Sardar, Borin Van Loonate - Cate ceva despre Studii culturale (Introducing Cultural Studies), pag.5

[10] Tim O'Sullivan, John Hartley, Danny Saunders, Martin Montgomery, John Fiske, Concepte fundamentale din stiintele comunicarii si studiile culturale, pag.7

[11]Ibidem, pag.8

[12] Marquard Smith, Visual Culture Studies, SAGE Publications, 2008, p.4

[13] Ibidem, p.8-9

[14] Ziauddin Sardar, Borin Van Loonate - Cate ceva despre Studii culturale (Introducing Cultural Studies), pag.10

[15] Ibidem, pag.11

[16] Ibidem, pag.12

[17] Ibidem, pag.13

[18] Tim O'Sullivan, John Hartley, Danny Saunders, Martin Montgomery, John Fiske, Concepte fundamentale din stiintele comunicarii si studiile culturale, pag.9

[19] Ibidem, pag.16

[20] Ibidem, pag.24