Expozitie de grafica la Baile Tusnad

In perioada iulie 2017 - iulie 2018, am prezentat la Hotel Tusnad expozitia de grafica inspirata de lirica lui Eminescu, Blaga si Goga... Expozitia mai poate fi vizitata pana pe 15 iulie a.c.. Acesta expozitie va fi urmata de o alta, tot aici, de aceasta data una de pictura.

Expozitie de grafica "Ipostaze lirice" - Cosmina M. Oltean

In urma cu 5 ani, in 2013, la Biblioteca Centrala Universitara "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca, am organizat cu spijinul Casei de Cultura, a Consiliului Local si al Primariei Municipiului Cluj-Napoca, expozitia personala de grafica "Ipostaze lirice"... o activitate frumoasa si importanta pentru mine, de care imi amintesc cu drag. A urmat apoi o alta expozitie de grafica, prezentata la Cluj-Napoca si Ciucea, inspirata de creatia lirica a poetului Octavian Goga in cadrul Simpozionului "O.Goga - 75 de ani de la moarte". Multumesc d-lui director Dan Brudascu si celor care mi-au fost alaturi!

Johann Wolfgang Göethe: Gânduri despre artă şi viaţă

Johann Wolfgang Göethe (28 august 1749 – 22 martie 1832) este azi considerat cea mai mare personalitate a literaturii moderne germane. Personalitate complexă, Göethe a studiat şi s-a impus în diferite arii culturale precum poezia, ştiinţa, critica, filosofia şi arta. Era cunoscut în epocă, aşa cum îl ştim şi noi azi, drept om de litere, om de ştiinţă, critic, guvernant, director de teatru şi artist amator. Diferitele domenii în care a activat l-au ajutat să se dezvolte multilateral şi să deţină o cultură generală vastă. Astfel, din diferitele scrieri ale sale se desprind zeci de citate folosite drept referinţă de mulţi intelectuali din generaţiile care i-au urmat şi mulţi autori contemporani nouă. Am selectat câteva citate pe care le redau în următoarele râduri. Multe învăţături se pot desprinde din vorbele autorului german.

Asociind-o cu arta, despre fericire şi împlinire personală, Göethe spunea aşa: fiecare are în mâinile sale propria fericire, precum artistul are materia brută, căreia vrea să îi dea o formă. Dar cu această artă se întâmplă ceea ce se întâmplă cu toate: nu ne-a fost dată decât aptitudinea pentru ea; ne rămâne să învățăm meșteșugul și să-l exercităm cu grijă. /
Să nu te compromiți, să nu faci pentru alții nici prea mult, nici prea puțin, să nu pari mișcat de nimic, să nu te emoționezi de nimic, să nu te grăbești niciodată, să știi să te stăpânești în orice clipă și astfel să menții un echilibru exterior, oricâtă furtună ar fi în sufletul tău. Omul nobil poate în unele momente să nu se supravegheze; cel distins niciodată. / Omul distins, cu toată izolarea sa, trebuie să pară mereu legat de ceilalți, în nicio împrejurare să nu fie țeapăn, ci pretutindeni în largul său; totdeauna să apară în frunte, dar niciodată să nu se impună el ca atare, mai spunea el.

Göethe şi artele

A avut parte de o educaţe aleasă: lecţii de desen, muzică (pian şi violoncel), scrimă, literatură germană şi universală, limbi străine vechi şi moderne precum greaca veche, latina, ebraica, italiana, franceza, engleza şi o educaţe religioasă luterană, dar atitudinea faţă de dogma creştină a fost mult timp una destul de ostilă. De mic a început Göethe să iubească literatura, la care avea acces prin vasta bibliotecă de circa 2000 de volume a tatălui său. Despre libertate şi puterea de alegere a fiecăruia spunea că neprețuita fericire a libertății nu constă în a face tot ce dorești și tot ce-ți oferă împrejurările, ci în putința de face, pe drumul cel drept, fără piedici și opreliști, ceea ce socoți că e drept și că se cuvine. 

Göethe este des citat nu doar în domeniul filosofiei, ci şi al artei. Într-o altă reflecţie asupra artei şi a judecăţii artistice afirma: oamenii cred că organele cu care gustăm arta se formează de la sine ca limba și palatul gurii, că opera de artă poate fi judecată cum judeci mâncarea. Ei nu înțeleg că e nevoie de o cultură cu totul deosebită pentru a te ridica la adevărata desfătare artistică. De mic era fascinat şi de teatru. A avut norocul de a face parte dintr-o familie de nobili. În casa părinţilor se prezenta anual un spectacol de teatru de păpuşi. Apoi, în vreme ce Frankfurtul era ocupat de trupele franceze, între 1759 şi 1761, în casa părintească era găzduit un ofițer francez. Datorită lui şi actorilor care-l însoţeau, Göethe a avut primul contact cu teatrul franțusesc. Referitor la teatru spunea că omul de rând e mulțumit dacă vede că se petrece ceva pe scenă, omul cultivat vrea să fie emoționat, iar cel cu adevărat instruit e satisfăcut numai dacă are la ce reflecta.

Demn de menţionat e şi faptul că în anul 1763 a asistat la un concert al tânărului Mozart, care atunci avea șapte ani. Îndemnat de tată şi doar din acest motiv, în 1765 începe să studieze Dreptul la Universitatea din Leipzig. Aici singura plăcere era participarea la cursurile lui Christian Gellert, poet şi filosof iluminist şi participarea la cursurile de desen ale artistului Adam Oeser, directorul Universităţii din Leipzig. În acest timp scrie primele poezii și o comedie. Se bucura de libertate, aflându-se departe de casa părintească, şi vizita des teatrul, asistând la spectacole.  La Universitatea din Strasbourg, unde se transferă din 1770, îl întâlnește pe filozoful Herder, care va avea un rol hotărâtor în dezvoltarea sa intelectuală ulterioară. De la acesta va învǎța să vadă lumea ca pe o imensă totalitate în care fizicul și spiritualitatea sunt indivizibile. Herder a fost cel care i-a atras atenția asupra puterii de expresie a unor autori ca Homer, Ossian și Shakespeare, dar și a poeziei populare, dându-i astfel un impuls important în dezvoltarea sa ca poet.

 Se pare că Göethe era şi un om destul de dificil. Relaţia sa cu familia n-a fost nici de departe una foarte bună, iar unii colegi de la Universitate şi alţii care au luat contact cu el îl caracterizau drept un tânăr arogant, care credea că le ştie pe toate şi care nu accepta să i se spună cum să facă anumite lucruri, însuşiri date şi de faptul că venea dintr-o familie bogată. Licenţiat în Drept, a profesat ca avocat doar câteva luni, pierzându-şi interesul încă de la primul proces. A renunţat şi s-a concentrat apoi pe literatură. Situaţia materială îi permitea aproape orice. Educaţia aleasă şi dorinţa de a face ceva propriu l-au ajutat să ajungă unde şi-a propus. 

Biroul lui Göethe la Frankfurd

Azi ne referim la Göethe ca la un ilustru gânditor şi o personalitate de seamă a culturii universale. Cele prezentate aici sunt doar câteva idei şi câteva date biografice care să susţină citatele şi o mai bună punere în context. Am omis multe în mod voit şi am rămas doar la câteva idei care reflectau ceea mă interesa: gândurile lui Göethe despre artă şi viaţă.

Cosmina Marcela OLTEAN

 

Arta lui Gustav Klimt – o contemplaţie subiectivă

Klimt şi mişcarea expresionistă

Expresionismul provine din cele trei mişcări de Secesiune, ca reacţie împotriva academismului, naturalismului şi naţionalismului dominant în epocă. Prima Secesiune, din 1892 de la München, milita împotriva Impresionismului, a doua se manifesta la Viena, în 1897, sub autoritatea lui Gustav Klimt, iar a treia, cea mai importantă, la Berlin în 1899, va face cunoscută opera nabiştilor, foviştilor, opera lui Kandinsky şi mai ales cea a lui Munch. Prin exaltarea sentimentelor şi meditaţia tragică, expresionismul îşi trage rădăcinile din romantism şi simbolism.[1]

Spre deosebire de fovism, expresionismul a impregant mai multe stiluri, trecute sau comtemporane, printre care operele foviste ale lui Matisse, van Dongen, Rouault şi pe cele din perioada albastră ale lui Picasso. Expresionismul dorea, ca şi contemporanul fovism, eliminarea perspectivei şi construirea tabloului pornind de la o gamă de culori pure, puse în contraste violente. Totuşi diferă radical de fovism prin încărcătura psihologică pesimistă şi caracterul vizionar asupra istoriei.[2] Abordând problematica internă a fiinţei umane, expresionismul are ca fundament subiectivismul artistului, care îşi dezvăluie propria existenţă pentru a face cunoaşterea sinelui să progreseze şi pentru a plasa arta în realitatea socială.

Klimt, liderul modernismului vienez

Gustav Klimt, important exponent al schimbărilor artistice din Viena de la sfârşitul secolului XIX, liderul modernismului vienez, excelent pictor şi decorator, era un om solitar cu o personalitate complexă, iar arta lui a contribuit la izbucnirea uneia dintre cele mai mari revoluţii artistice. Provenind dintr-o familie modestă cu mulţi fraţi, Klimt reuşeşte totuşi la admiterea de la Şcoala de Arte Aplicate din Viena. Ulterior i se alătură şi fratele său Ernst. Refuzând canoanele şi compromisurile, Klimt fondează în 1817 Secesiunea şi devine liderul avangardei vieneze. Arta lui nu se împacă cu regulile din arta secolului XIX, bazată pe respectarea tradiţiei. Klimt voia să creeze ceva inedit, pe măsura secolului XX.

În 1882 începe lucrul cu doi arhitecţi specializaţi în proiectarea de teatre, Felner şi Helmer. În următorul an, fraţii Klimt împreună cu colegul Franz Matsch îşi fondează propria şcoală de artă decorativă şi primesc comenzi din mai multe părţi ale Europei.

Călătorii în România

Curând, cei trei pleacă în România unde execută lucrări pentru decorarea Palatului Regal de la Peleş, iar drumul lor prin Transilvania continuă. Gustav îşi cumpără chiar şi o casă în ţara noastră şi mai revine de câteva ori. Totodată, nu este încântat de călătoriile dese, care îi provoacă dezechilibre interioare, dar e conştient şi de faptul că acestea sunt un prilej de a se îmbogăţii pe planul impresiilor artistice.  Retras fiind, nu se cunosc prea multe date din biografia sa, dar chiar el spunea odată: dacă cineva vrea să afle ceva despre mine ca artist, sa-mi privească atent tablourile şi să caute în ele răspunsurile. Luptându-se adesea cu depresii îşi găseşte echilibrul  doar în creaţie. În ciuda originilor modeste se identifică repede cu intelectualitatea vieneză, dar rămâne la fel de retras şi tăcut, cu fire greoaie. Acestea dispar însă în preajma prietenilor, unde este mereu vesel şi bine dispus. Îşi impune tabieturi stricte şi astfel părăseşte atelierul în fiecare seara la aceeaşi oră. Se culca devreme şi considera odihna foarte importantă. Evita graba în lucru şi corecta mereu chiar şi tablouri terminate demult. Picta în medie doar 4-6 tablouri pe an.[3]

Sursele de inspiraţie le găsea în epocă, în comedia umană de afară. Arta sa este oglindirea unor conflicte lăuntrice.[4] Este interesant faptul că nu a fost niciodată interesat de tema autoportretului, fiind mereu atras de chipurile altora, mai ales al femeilor pe care le-a redat într-un mod atât de propriu. A executat portrete de doamne din lumea intelectuală vieneză, combinând tendinţe din arta japoneză cu cele din arta medievală şi bizantină, vizibile mai ales în decoruri. Planurile se confruntă, formele sunt dematerializate prin repetarea motivelor şi suprafaţa bidimensională.  Hieratismul figurii umane, deşi văzută într-o mare izolare, conferă portretelor o anume seninătate.

Ca şi în cazul portretelor, peisajul la Klimt e filtrat prin sensibilitatea artistului. Prin peisaj îşi exprimă nevoia solitudinii. Modul în care el vede natura este o contemplaţie subiectivă. La Klimt, peisajele înseamnă o fugă spre intimitate. Din natură redă copaci, flori, fructe, case pe maluri de ape, dar niciodată nu include în ea omul.[5] Tablourilor sale le e caracteristică întreaga paletă a culorilor deschise şi pure. Renunţă complet la perspectivă şi aşează adesea formele decorative din fundal în acelaşi plan cu portretul. Din perioada de aur datează lucrări ca Sărutul şi Împlinire (din friza palatului Stocklet).

Klimt e deopotrivă un pictor vizionar şi un filosof modern, precum şi un excelent poet, spunea Peter Altenberg. În pofida caracterului solitar, Klimt stabilea legături cu numeroase grupuri artistice, iar operele sale aveau să impresioneze artişti din diverse domenii ale artelor. De pildă, Constantin Brâncuşi se inspira, în lucrarea Sărutul, din creaţiile lui Klimt. La fel face şi Picasso, iar Warhol, ca şi Klimt, răstoarnă categoriile convenţionale ale artei. La începutul lunii februarie, pe data de 6, s-au împlinit 100 dea ani de la moartea lui Klimt.

Cosmina Marcela OLTEAN

---

[1] Edina Bernard, Arta modernă (1905-1945), Meridiane 2000, pag.19

[2] Ibidem, pag.22

[3] Revista Mari Pictori – viaţa, sursele de inspiraţie şi opera: Gustav Klimt, nr.29, pag.22

[4] Ibidem, pag.4

[5] Ibidem, pag.7 

“CAMERA PLUS. Bienală de fotografie contemporană şi imagine dinamică” - Atelier critic

Atelier critic: INSTRUMENTĂRI ALE TEORIEI CRITICE ÎN ANALIZA FOTOGRAFIEI ȘI IMAGINII DINAMICE

Proiect desfășurat la Iași, în cadrul primei ediții a “CAMERA PLUS. Bienală de fotografie contemporană şi imagine dinamică” organizată de Centrul de Fotografie Contemporană, în mai, 2016.

Atelierul oferă o incursiune critică asupra conceptelor cu care operează anumite teorii, încadrate în spectrul extins al teoriei critice, investigând posibilităţile de interpretare a unor lucrări de artă ce abordează fotografia şi imaginea dinamică.

Metodologie: Prezentarea temei și a metodei de lucru (30 min.), lucrul individual pe tema dată prin aplicarea metodei (30 min.), discuții despre rezolvarea temei (30 min.).

Serile Filmului Românesc – un punct de referinţă pentru activitatea cinematografică din ţara noastră

Filmul românesc şi-a câştigat în ultimii 9 ani un loc al lui prin Serile Filmului Românesc, eveniment organizat anual la Iaşi, dar care nu se adresează doar unui public local, ci are o importanţă naţională. Apetenţa românilor pentru producţiile cinematografice internaţionale este evidentă şi justificată, iar filmul românesc trece de multe ori pe plan secund, mai ales în rândurile tinerilor. Festivalul Serile Filmului Românesc îşi propune să promoveze filmul românesc şi să amintească românilor că avem şi în ţara noastră filme şi actori mari. Început ca o manifestare a studenţilor ieşeni care îndrăgesc filmul românesc, Festivalul Serile Filmului Românesc, unicul de acest profil din ţară, a reuşit în timp să transforme capitala Moldovei într-un punct de referinţă al cinematografiei româneşti.

Întâlnire cu Ilie Moromete

În perioada 6-10 iunie s-a desfăşurat cea de-a 9-a ediţie a Festivalul Serile Filmului Românesc, manifestare inclusă în amplul program al Festivalului Internaţional al Educaţiei. Ediţia din acest an a fost dedicată marelui actor Victor Rebengiuc, care şi-a construit o carieră de excepţie atât în film, cât şi în teatru. La 85 de ani de viaţă şi în 62 de ani de scenă, Victor Rebengiuc este unul dintre marii actori care trăiesc prin artă, prin actorie. Putem vedea în Victor Rebengiuc o mare încărcătură etică. Vocea lui, încărcată deopotrivă de blândeţe şi tărie, spune adevărul prin film şi teatru. În omul şi actorul Victor Rebengiuc putem cu uşurinţă întrezări frumuseţea artei. 

 Pe 6 iunie, în Piaţa Unirii, a avut loc Gala de deschidere a festivalului cu o proiecţie specială a filmului Moromeţii în prezenţa actorului Victor Rebengiuc şi a regizorului Stere Gulea, care au adresat şi câteva cuvinte numeroasei audienţe. Prima secţiune a festivalului a fost dedicată invitatului special, fiind intitulată Retrospectiva Victor Rebengiuc, în care au fost prezentate cinci filme: Moromeţii (1987), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Medalia de onoare (2009), Faleze de nisip (1983) şi Pădurea Spânzuraţilor (1964). Printre invitaţii speciali ai ediţiilor trecute se numără Sergiu Nicolaescu (2012), Irina Margareta Nistor (2013), Mircea Diaconu (2016) sau Cristian Mungiu (2017). La ediţia a 9-a a festivalului, publicul a avut ocazia de a-l întâlni şi pe filosoful Mihai Şora.

SFR, singurul festival dedicat în întregime filmului românesc

Serile Filmului Românesc înseamnă evoluţie, performanţă, drag de cineaşti, dialog şi echipă. Tot ceea ce facem este pentru publicul spectator şi este modul nostrum de a aduce o reverenţă tuturor celor care, generaţii la rând, au avut grijă de sufletul nostru prin tot ceea ce au realizat în cinematografia românească, afirma Andrei Giurgia, directorul SFR. Nouă ni se pare onorant că mari actori şi regizori de toate generaţiile vin să-şi prezinte peliculele şi să dialigheze cu publicul şi ni se pare că în iunie Cannes-ul se mută la Ateneul din Iaşi. Nouă ne plac întâlnirile cu cei pe care îi admirăm pe ecran, mărturisea Irina Margareta Nistor (CINE-Ambasador). Festivalul SFR, promotor al valorilor cinematografice certificate de public şi critică, îşi consolidează prestigiul printr-o nouă ediţie organizată de o echipă entuziastă care crede în puterea celei de-a şaptea arte de a crea puternice emoţii estetice într-o lume a rutinei. Să ne bucurăm de film, de frumuseţea unică a acestei arte, îndemna Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.

La SFR 2018, în cele cinci zile de festival, au fost prezentate peste 30 de producţii cinematografice, iar publicul a avut ocazia de a participa la 10 evenimente speciale şi de a se întâlni cu peste 40 de personalităţi din domeniul cinematografiei şi nu numai. SFR, singurul festival dedicat în întregime filmului românesc, este un motiv de bucurie pentru toţi cei care îndrăgesc filmele româneşti şi apreciază actorii români.

Foto şi text: Cosmina M. OLTEAN 

Expoziţia Ştefan Luchian, maestrul artei grafice româneşti, la MNaR

După expoziţia-medalion Florile lui Luchian, dedicată împlinirii a 100 de ani de la moartea pictorului, MNaR prezintă o nouă expoziţie Luchian axată exlusiv pe grafica acestuia, dedicată împlinirii a 150 de ani de la naşterea artistului. În expoziţia care s-a deschis chiar în Noaptea Muzeelor, denumită Ştefan Luchian, maestrul artei grafice româneşti,  sunt expuse peste 90 de lucrări de grafică, din care 14 au fost împrumutate de la Muzeul Colecţiilor de Artă, iar restul sunt din patrimonial Muzeului Naţional de Artă al României. Curator al acestei expoziţii este Elena Olariu. Lucrarile în cărbune pe hârtie, acuarelele pe pânză sau hârtie, pastelurile care l-au consacrat ori grafica în creion de plumb pe hartie Gillot, toate acestea sunt tehnici grafice experimentate de Ştefan Luchian pe parcursul scurtei sale existenţe, iar lucrările selectate ni-l prezintă pe acesta ca pe un artist modern, conectat la lumea europeană a vremii sale. 

Expoziţia reconstituie cronologic contribuţia lui Luchian la dezvoltarea graficii autohtone într-o perioadă de descoperire şi definire a modernităţii româneşti. Unele lucrări expuse acum sunt rar scoase din depozit din motive de siguranţă pentru că unele, precum pastelurile, sunt foarte fragile. Pentru public, această expoziţie este aşadar o ocazie rară de a intra în contact cu unele dintre operele marelui artist, este ca o vizită în atelierul lui Luchian, după cum declara curatorul. În expoziţie apare şi celebra copertă a primului număr al revistei societăţii Ileana (pe care Luchian a fondat-o), realizată sub influenţa Jugendstil-ului, precum şi o serie de pasteluri şi acuarele care pregătesc unele dintre cele mai populare lucrări ale artistului. Un loc aparte în cadrul expoziţiei îl ocupă pastelurile sale pline de vigoare cromatică şi spontaneitate şi autoportretele, atât de expresive.

Expoziţia poate fi vizitată până în luna septembrie, iar în viitorul apropiat se va publica şi prezenta public un album cu operele expuse, după cum anunţau organizatorii.

Cosmina M. OLTEAN

Foto: MNaR

Surse: www.mnar.arts.ro; https://www.agerpres.ro,