“Cu poezia am o
conexiune spirituală profundă”
Izabela Ciobanu, născută în localitatea
Săbăoani, judeţul Neamţ,
este o tânără care şi-a
făcut din scris un refugiu, o lume proprie. În septembrie începe clasa a XII la
Liceul Teoretic “Vasile Alecsandri” din Săbăoani, judeţul
Neamţ, la profilul umanist,
specializarea Limba română-Limbi străine şi
se află în acea perioadă din viaţă
când se fac multe planuri, când multe decizii trebuie luate, dar activitatea şi
rezultatele ei de până acum reflectă nu doar talentul şi
ambiţia unei tinere fete, ci
totodată speranţă
pentru viitor. În cadrul inteviului de mai jos mi-a vorbit cu căldură şi
pasiune despre scriitorii preferaţi
şi cărţile
care i-au marcat viaţa
şi formarea de până acum,
despre dragostea şi
nevoia de poezie, dar şi
despre ceea ce a reuşit
deja să realizeze în vastul domeniu al artei cuvântului. Ea scrie din plăcere
pură şi
din nevoie de descărcare
a sufletului, nu cu gândul de a mulţumi
cititori sau de a primi recunoaştere.
Însă, lecturând câteva dintre versurile sale, mi s-a părut că acestea merită
raspândite şi totodată am simţit
că pot avea un dialog frumos şi
profund cu autoarea lor. Mai multe veţi
afla chiar de la ea.
Să
începem prin a te cunoaşte mai bine. Spune-ne despre tine, despre pasiunile şi preocupările tale…
În primul rând, țin să mulțumesc pentru
prilejul de a deveni subiectul unuia dintre interviurile revistei de prestigiu
"Luceafărul".
Locuiesc şi în prezent acolo unde consideră
Blaga că s-a născut veşnicia, la sat. Aici au început să înflorească cele
mai nevinovate plăceri ale mele, printre care țin să amintesc, în mod deosebit,
de poezie, scris şi lecturat. De altfel, am o pasiune pentru filme şi orice fel
de muzică veche, de la jazz, blues, până la muzică clasică simfonică, operă,
dar şi rock clasic.
De mic copil, îmi aduc aminte, aveam o
satisfacție în a face cuvintele să rimeze. Jucam "De-a v-ați
ascunselea" pe uliță şi, atunci când îmi venea rândul la numărătoare, născoceam
un vers care să rimeze cu fiecare număr în parte. Acum, când îmi apar ca
reminiscențe atâtea amintiri hilare din trecut, îmi vine să mă amuz pe seama
copilului de altădată.
Această pasiune a prins un contur
proeminent mai târziu, grație tatălui meu care, în tinerețile sale, a parcurs
aceeaşi filieră umanistă la nivelul liceal. Mereu mi-am spus: dacă acolo de
unde o mamă loveşte, cresc flori, de unde mă dojeneşte el se naşte poezie pură.
Iar aici, în inima satului Săbăoani, cu poezia am o conexiune spirituală
profundă. Cel mai amar regret al
meu este, însă, că nu am citit până acum atât de mult pe cât mi-aş fi dorit.
Pasiunile
tale sunt literatura şi filosofia. Cum le-ai descoperit şi cum le valorifici?
Am descoperit literatura la îndrumările
stăruitoare ale părinților mei. Au avut dorința de a-mi deschide orizonturi
largi ale imaginației şi, în pofida împotrivirii mele copilăreşti, am început
să răsfoiesc prima carte, să buchisesc primele litere pentru ca, în timp, să
scriu şi eu.
La început, în clasele gimnaziale, m-am
axat inutil de mult, cred eu, pe genul ştiințifico-fantastic. Abia pe la
sfârșitul clasei a VIII-a mi-am revenit din prețioasa mea reverie. Prima carte
care m-a marcat într-un mod serios a fost "Planeta celor doi sori" a lui
Horia Aramă, urmată de "Romanul adolescentului miop" a lui Mircea
Eliade.
Deşi se consideră mai mult un act
psihologic decât filosofic, am avut de-a face prima dată cu filosofia poate că
tot în sânul copilăriei, când eram victima propriilor coşmaruri şi a ajuns să-mi
fie groază de întuneric. Mi-am implantat în minte tot felul de consolări,
printre care cea mai marcantă s-a dovedit a fi "Întunericul nu
există". Cu timpul, aceste convingeri s-au metamorfozat în alte zeci de
întrebări. Frica de întunericul ca realitate şi opus al luminii a ajuns o frică
de întunericul morții. De aici, multe alte întrebări ca "Nu o fi viața un
întuneric şi moartea, de fapt, o lumină perfidă?".
Am aprofundat filosofia odată cu trecerea
timpului şi, trebuie să recunosc, nu citesc multă filosofie. Apelez la ea în
special când simt că mă pierd pe mine în întrebări.
Referitor la valorificarea acestor
pasiuni, pot spune că nu le subliniez într-un anume fel. Îmi încerc adesea
norocul la diverse concursuri.
Ai
darul de a te exprima frumos şi liber în scris. Ce înseamnă pentru tine a scrie şi cum defineşti acest act?
ÎÎți mulțumesc!i Aş
putea vorbi ore întregi despre cât de mult înseamnă scrisul pentru mine.
"Eu scriu ca să uit, dar şi ca să nu uit." spunea odată un domn.
Scriu atunci când nu am linişte, dar şi
atunci când sunt liniştită, scriu atunci când plâng şi simt că îmi pierd
cumpătul, însă şi în momentele fericite. Dar, drept să-ți spun, mai uşor îmi
alunecă stiloul pe coala albă de hârtie, când suferința mea capătă o formă
lancitantă.
Până acum nu mi-am pus problema să scriu o
carte, pentru că scopul meu nu este să mă citească alții, ci să mă citesc tot
eu. Scriu pentru că, dincolo de această descărcare a sufletului, intenționez să
citesc peste ani buni ce făceam eu odată şi cum mă simțeam în dezolarea mea.
"Ar trebui să-mi citească alții dezolările?", mă întreb de multe ori.
Eu scriu pentru că prin scris îmi creez o
portiță spre trecut. Cred că atunci când scrii, pentru tine o faci. Nu te
gândești să îți îndulceşti trecutul sau viitorul doar ca să îi placi
cititorului. Dacă cineva te citeşte şi te apreciază, lasă-te apreciat. Dacă
cineva te citeşte şi te critică, lasă-te criticat.
Atunci când scriu, rațiunea şi simțirea se
îmbină, nu mai sunt atât de separate. Când scriu, devin pictor şi ştiu că sunt
iubită de cei care îmi înțeleg strania artă sufletească. Când scriu,
devin muzician şi ştiu că a cânta la condei este lucrul la care mă pricep cel
mai bine. Muzica mea sunt cuvintele mele. Atunci când scriu, eu sunt propriul
meu Chopin.
Care
sunt genurile şi speciile literare pe care le preferi şi în care îţi exersezi
condeiul? Simţi că te exprimi mai bine în versuri ori în proză?
Îndrăgesc
mult cele două extreme: epicul şi liricul, dar nu am lehamite nici față de
dramatic. Justificarea mea este că primele două îmi sunt mai familiare. Dacă ar
fi să aleg un anume gen, aş alege liricul pentru că îmi plac provocările, iar
rima evit întotdeauna să fie albă.
De asemenea, îmi place să le îmbin pe cele
două: proza şi poezia. Simt că mă exprim bine în ambele, şi în proză şi în
poezie, în egală măsură, căci fiecare îmi alimentează şi îmi temperează
aceleaşi stări şi trăiri. Diferă doar clipa în care scriu.
Poezia, versurile reprezintă veriga mea
slabă, partea mea sensibilă. Ea poate fi caracterizată ca parte sufletească a
ființei mele. În schimb, proza reprezintă jumătatea mea rațională. În poezie
îmi transpun fiecare trăire, pe când în proză acționez mai mult analitic şi
meditativ.
Încercările de a face filosofie în versuri
sunt zadarnice, nu se compară cu proza. Un vers bun ținteşte mai bine în inima
unui om, comparativ cu un eseu argumentativ.
Care
sunt scriitorii şi filosofii pe care îi preferi şi cu care rezonezi?
Am o admiraţie
aparte pentru opera lui Rebreanu, fiind unicul scriitor al literaturii române
ale cărui romane le consider fără cusur. Toate îmi plac şi în toate mă
regăsesc. Mulțumită lui, am luat parte la războaie şi perioade critice
-plângând la căpătâiul celor ucişi de vremurile năpaste- regăsite în romane ca
"Pădurea spânzuraților". Lupta lăuntrică a lui Apostol şi descrierea
amănunțită a sentimentelor lor de pe front mă fascinează.
Dincolo de el, am dezvoltat, de-al lungul
timpului, o pasiune şi pentru Camil Petrescu, Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu
şi George Călinescu. Din literatura străină, prefer scriitori ruşi ca Tolstoi,
Dostoievski şi Gogol. Însă îmi plac şi stilurile lui Orwell, Papini, Alexandre
Dumas şi al lui Gabriel-Garcia Marquez. Dintre poeți i-aş citi în permanență pe
Păunescu, Bacovia, Macedonski, Arghezi, Ion Minulescu şi Eminescu, iar aici
aleg să rămân la literatura română. Desigur, am parcurs şi versuri scrise
de Lermontov, Puşkin, Baudelaire, Keats, Schiller şi Homer. Ca filosofi, am
fost captivată de Cioran, Blaga, Nietzsche, Descartes, David Hume, Sartre şi
Aristotel. Însă aceştia sunt printre puținii oameni din a căror romane m-am
delectat cu drag.
Ne
poţi reproduce un citat preferat care te-a marcat în vreun fel?
Nu
cred că am doar unul. Fiecare citat care este pe placul meu mă marchează cumva.
Are Giovanni Papini, la un moment dat, în romanul său, "Un om
sfârșit", un incipit de capitol care vine în felul următor: „(Iată
cuvântul nenorocirii mele: totul!) Încă de pe-atunci am fost unul dintre aceia
pentru care puțin sau jumătate nu contează: ori totul, ori nimic! Iar eu am
vrut întotdeauna totul- nimic să nu scape sau să rămână pe dinafară!
Deplinătate şi totalitate...”.
Tot în acelaşi roman autobiografic scrie:
"Sunt un Robinson fără insulă". De asemenea, "Când tânjeşti, nu
te poți exprima decât în poezie.", aşternea pe hârtie Maitreyi Devi în
"Dragostea nu moare". Marin Preda în primul volum
"Moromeții" scrie: "Şi dacă o să fie rău, ce? Nu te-ai învățat
încă cu acest gând?". Acestea ar fi 4 dintre citatele care mi-au venit în
minte pe moment, ele sunt nenumărate şi la fel de frumoase.
Dintre
cărţile citite, care sunt preferatele tale?
După cum spuneam, am avut un timp o
obsesie pentru “Pădurea spânzuraților” a lui Rebreanu. Pe lângă acest roman, aş
reciti oricând “Fiul risipitor” de Radu Tudoran, “O mie nouă sute optzeci şi
patru” al lui George Orwell, “Anna Karenina” a lui Tolstoi, “Invitația la vals”
de Mihail Drumeş, “Moromeții” al lui Marin Preda şi “Nopți la Serampore”,
nuvelă de Eliade. Precizez că o carte îmi devine preferată în funcție de
momentul vieții în care eu o citesc, deoarece în momentele de slăbiciune ea are
un impact mult mai puternic asupra mea.
Ştiu
că ai participat la mai multe concursuri. Spune-ne câte ceva despre fiecare,
despre experienţe şi despre premiile obţinute.
Concursurile
variază de la cele înființate pe plan local, până la cele desfășurate la nivel
internațional. Mă voi axa pe cele mai importante.
Am început să particip la concursuri de
creație literară prin clasa a VIII-a, iar prima participare a fost la secțiunea
de poezie. Concursul purta numele de "Mărgăritărele", în cadrul
căruia am luat primul meu loc I. Era un concurs ce avea loc la nivelul
instituției de învățământ.
Pasiunea şi interesul meu pentru
literatură au fost sesizate de către doamna profesoară de limbă română, Mihaela
Porcariu, în primul an de liceu, care mi-a oferit toată încrederea în mine, ce
mi-a lipsit până atunci, pentru a continua. Ei îi datorez toată încrederea şi
curajul pe care le am şi în prezent. În următorul an de liceu, am stagnat
parțial, progresele fiind infime.
Clasa a XI-a a fost punctul culminant al
evoluției mele. În iarnă, am obținut locul III la Concursul Internațional
"Tradiții şi obiceiuri de iarnă pe ulița mea", organizat de de
Asociația Cultural-Ştiințifică "Pleiadis" din Iaşi. Concursul a fost
urmat de Simpozionul Local Neamț Interdisciplinar "Pro Liber" unde am
obținut locul II, dar şi de alte numeroase concursuri, precum Concursul
Regional de Creație Lirică "Dor de poezie", unde am obținut
premiul special.
Mi-am dezvoltat capacitățile oratorice la
Olimpiada de Dezbateri, unde am fost luată sub aripa protectoare a doamnei
profesoare Adriana Robu. Țin să mărturisesc că va rămâne o experiență de
neuitat. Sub îndrumarea doamnei profesoare de limbă română, Ana-Cătălina Gavrilă,
printre cele mai mari realizări ale anului, se numără Concursul Regional
"Luceafărul", ediția a V-a, în cadrul căruia am obținut al doilea loc
pentru secțiunea poezie şi primul loc pentru secțiunea de proză, însoțit de
diploma de excelență şi trofeu.
De altfel, susținută de domnul profesor
Marius Constantin, am reuşit să iau premiul I la Concursul de Eseuri
"Europa prin ochii mei", ediția a VI-a (2018), organizat de
Facultatea de Ştiințe politice, Filosofie şi Ştiințe ale Comunicării, din
cadrul Universității de Vest, Timișoara. Pe această cale, doresc să le
mulțumesc tuturor pentru că au reprezentat trepte de aur în drumul meu spre
împlinire. Datorită lor, am învățat că, atunci când ai un vis şi vrei ca acesta
să se îndeplinească, trebuie doar să scrii despre el, pentru că scrisul face
minuni.
Care
crezi că este cea mai importantă realizare a ta de până acum şi ce aşteptări ai
de la viitor?
În afară de premiile obținute şi experiențele
culese în urma participării la aceste concursuri, dezvoltarea mea ca om este
cea mai mare realizare de până acum. Mă aştept de la viitorul, atât apropiat,
cât şi îndepărtat, să perseverez la fel de mult ca până acum. Mi-e teamă de
stagnare şi de o posibilă moarte a intelectului, deci voi face tot posibilul să
mă înalț în permanență.
Mai
ai şi alte pasiuni sau preocupări?
Sigur. Spre exemplu, îmi place să
călătoresc, să cunosc cât mai mulți oameni, să descopăr culturi şi tradiții
noi. În timpul liber practic diferite sporturi, ca cele de rezistență, gimnastica
şi tenisul. Îmi plac escapadele în natură şi sfârșesc, în urma înfăptuirii
acestora, prin a imortaliza peisaje în desene.
Azi,
reţelele sociale prind şi reţin tot mai mult atenţia şi timpul liber al
tinerilor şi nu numai. Puţini se desprind şi mai au voiţa de a petrece timp în
linişte, cu o carte în mână. Literatura română şi universală este atât de
bogată, atâtea nume şi titluri care cuprind atâtea lecţii valoroase. Multă lume
nu mai pune preţ pe artă şi adevărata cultură. Întreb un tânăr pentru care toate
cele amintite anterior contează: cum ţi se pare prezentul din acest punct de
vedere şi oare încotro ne îndreptăm astfel?
Într-o societate depravată cultural, la
fel de "fără prințipuri" ca pe vremea lui Caragiale, un tânăr nu
observă evoluția ca proces, decât în materie de tehnologie. Pot arunca uşor
afirmația că ne îndreptăm către pierzanie, însă o sticluță de optimism mai
sălăşluieşte, încă, în cămara inimii mele. Glasurile celor ce nu citesc sunt
mici şi răguşite, abia se aud, însă ale noastre sunt mai puternice ca oricând.
Lumea nu este prăpăd în totalitate, tind să cred că întotdeauna mai este o
salvare.
Sesizez cum tehnologia absoarbe creierul
fiecărui copil, în primul rând. Am un frate în vârstă de 12 ani, care nu
rezistă prea mult timp fără calculator. O ruptură bruscă de tehnologie, cred că
i-ar dăuna în mare măsură, de aceea aplic strategia de a-l lăsa la calculator
doar atâta timp cât citeşte 50 de pagini pe zi dintr-o carte. Uneori depăşeşte
numărul de pagini impus, ceea ce mă face să cred că nu sunt o influență chiar
atât de proastă pentru viitorul lui. Eu cred că nu ne îndreptăm
neapărat undeva, ci pur şi simplu stăm pe loc.
Ce
planuri ai odată cu absolvirea liceului? Care este drumul pe care vrei să-l
urmezi? Vei încerca să valorifici în continuare toate pasiunile tale, să le
îmbini cumva sau vei alege una din ele?
Vreau să urmez o facultate şi, în privința
asta, sunt de părere că acest ultim an de liceu va fi decisiv. Mi-am făcut
foarte multe idei în minte, la care am renunțat şi am tot revenit, ca mai apoi
să renunț din nou. Predomină destul de mult indecizia, pentru că îmi place să
fac multe lucruri. În orice caz, intenționez să călătoresc mult şi să mă bucur
de toate lucrurile pe care le am, înainte de a le pierde.
Da, în mod cert voi continua cu această
pasiune de a scrie, indiferent de viitorul care îmi este rezervat, şi voi
încerca să îmi fructific evoluțiile treptat. Îmbinarea pasiunilor cu ceea ce
voi avea să fac pe viitor, mă va ajuta de fiecare dată să revin în
punctul inițial, trecut. Doar scriind cred că nu voi uita niciodată cine am
fost şi de unde am pornit.
Cosmina
Marcela OLTEAN
