Teatrul Ludicus - singura companie teatrală românească de amatori din județul Harghita (II) - Interviu cu Daniela Buzilă

 Teatrul este oglinda lumii

Continuăm incursiunea în culisele Teatrului Ludicus alături de Daniela Buzilă, profesoară de geografie la Liceul Miron Cristea din Subcetate, coordinator artistic al Teatrului Ludicus şi membru al Corului Arhanghelii din Topliţa. Doamna profesoară Daniela Buzilă este o persoană deosebită, care ne oferă sprijin necondiționat, afirma David Bordea.

Cum aţi descoperit pasiunea pentru teatru? Ce înseamnă pentru dvs.?

Daniela Buzilă: Pasiunea mea pentru teatru a luat naştere simplu, pe neaşteptate, începând cu paşi mărunţi încă de pe vremea studenţiei când am avut posibilitatea de a merge efectiv la teatru într-o sală adevărată şi nu doar vizionând spectacole la televizor.

Spectacolele vizionate atunci au avut un caracter puternic, însemnând îndeajuns de mult încat să mă ambitioneze să ajung şi eu un om de-al teatrului, dacă pot spune aşa, prin spectacolele pregatite cu elevii pentru diverse ocazii. Încet am învăţat multe lucruri alături de elevii mei, devenind din ce în ce mai interesată de lumea teatrului. 

Cum aţi defini acestă artă în câteva cuvinte?

Teatrul este oglinda lumii. Teatrul înseamnă pentru mine poveste, surpriză, este oglinda în care ne regăsim de multe ori. Teatrul îţi dă posibilitatea de a trăi, prin intermediul personajelor, poveşti de viaţă minunate.

În cadrul trupei de teatru sunteţi responsabilă de regia artistică şi de scenografie. Cum vi se pare acestă muncă?

Sunt îndrumător, fără calităţi ori pregatirea necesară unui regizor, dar cred că sunt asemeni povestitorului care folosind propriile mijloce, le redă celorlalţi povestea sa prin crearea de situaţii interpretate de micii actori, prin utilizarea spaţiului scenic, prin muzică, lumini şi prin toate elementele pe care le are la îndemână.

Există un regizor sau scenograf care vă inspiră în munca dvs.?

Nu. Fac aşa cum simt şi întotdeauna mă sfătuiesc cu elevii mei. Suntem o echipă în tot. Părerea lor este foarte importantă.

Ce vă doriţi pentru viitorul trupei?

Spectacole din ce în ce mai complexe, părticipări la festivaluri de teatru pentru liceeni, spectacole jucate pe cât mai multe scene.

Cum este atmosfera în cadrul grupului?

Atmosfera este relaxantă, râdem, glumim, dansăm, cântăm, lecturăm, ne jucăm şi interpretăm roluri şi prin toate astea încercăm să ne transpunem personajului, să ne descătuşăm şi să ne cunoaştem pe noi înşine. Pasiunea pentru teatru dictează un alt mod de viaţă.

O amintire plăcută alături de trupa de teatru:

Aprecierile din partea unor oameni avizaţi,  emoţiile de dinaintea fiecărei piese, un ultim retuş făcut din mers în timpul spectacolului, un obiect de recuzită uitat sau plasat în alt loc decât cel stabilit, o replică spusă altfel sau de altcineva, dar în context …toate sunt amintiri..

Dvs. activaţi şi pe latura muzicală, alături de Corul Arhanghelii.Vorbiţi-mi puţin despre asta.

Este un cor alcătuit din oameni minunaţi, care au diferite profesii, fără studii muzicale, însă toţi avem în comun un singur lucru: dragostea pentru muzică.

Cosmina M. OLTEAN

Teatrul Ludicus - singura companie teatrală românească de amatori din județul Harghita (I) - Interviu cu David Bordea

Îmi doresc ca toate proiectele și planurile noastre să devină realitate…

Teatrul este una dintre artele care creează o oglindă a lumii, un mimesis, un catharsis, o reflectare care reproduce sau caricaturizează cumva societatea contemporană, care atrage atenţia asupra unor imperfecţiuni. În continuare vă propun să păşim în lumea teatrului şi să o observăm din interior, din culise, alături de David Bordea, elev în clasa a XI-a C la Liceul Teoretic O.C. Tăslăuanu din Toplița. David este actor, coordonator şi scenograf al trupei de teatru Ludicus. Am datoria de a veghea asupra bunei desfășurări a activităților noastre. Bineînțeles, sunt asistat de o echipă de oameni devotați, alături de care iau toate deciziile. Mă mai ocup de elementele tehnice ale spectacolelor, cum ar fi decorul, coloana sonoră, dar și programele de repetiții, spunea el. Prin interviul pe care îl redau în continuare, am vrut să aflu cât mai multe despre trupa de teatru pe care a înfiinţat-o alături de colegi şi de profesoara Daniela Buzilă şi care îşi desfăşoară activitatea din 2015, înregistrând deja multe rezultate frumoase. 

Cum a luat fiinţă trupa de teatru, de unde a pornit? De cât timp există?

David Bordea: În anul 2015, în urma obținerii unor premii frumoase la Festivalul de Teatru „Confesiuni despre viață și artă” de la Subcetate, alături de colegele mele Andrea și Lorena, am hotărât să înființăm trupa de teatru a Liceului „Miron Cristea” Subcetate. Iar cum toate trupele de teatru au nevoie de un regizor, am început colaborarea cu doamna profesor Daniela Buzilă, o persoană deosebită, care ne oferă sprijin necondiționat.

În anul 2016, după ce am câștigat Premiul I (secțiunea liceu) la Festivalul-Concurs de Teatru Școlar de la Toplița, cu piesa „Cafeneaua”, am realizat că peste câteva luni drumul meu se va separa de cel al colegilor mei, datorită faptului că urma să îmi continui studiile la un alt liceu, în Toplița. Atunci mi-a venit strălucita idee de a ridica trupa la un alt nivel și am contactat imediat conducerea Casei de Cultură a Municipiului Toplița, reprezentată prin domnul Alin Gh. Negrea, căruia îi mulțumesc pe această cale pentru sprijinul acordat.

Așadar, din vara anului 2016, trupa de teatru „Ludicus” funcționează sub forma unui teatru de repertoriu la nivel municipal, în subordinea Casei de Cultură Toplița, fiind singura companie teatrală românească de amatori din județ.

Cine v-a sprijinit în demersul vostru artistic?

Așa cum am menționat mai sus, de-a lungul celor două stagiuni în care am funcționat sub tutela Casei de Cultură Toplița, am primit sprijin necondiționat din partea conducerii acestei instituții.

Totodată, personalul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Toplița, condus de Gabriela Hosszu, ne-a întins o mână de ajutor de fiecare dată când am avut nevoie. Doresc să amintesc și sprijinul unor binefăcători care au contribuit la dezvoltarea bazei materiale de decoruri a trupei noastre. Alături de Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Toplița (CNIPT), teatrul Ludicus s-a implicat în realizarea unor proiecte precum Tabăra culturală COOLtura, de vara trecută. Totodată, colaborăm și cu unitățile de învățământ din zonă, în special cu Liceul Teoretic O.C. Tăslăuanu, organizând în fiecare an, alături de echipa de proiect GROW din liceu, concursul Talent Show Toplița. De asemenea, în fiecare an suntem parteneri în organizarea Festivalului-Concurs de Teatru Școlar, alături de Primăria și Consiliul Local Toplița, Casa de Cultură Toplița, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Călimani-Giurgeu (ADI Călimani-Giurgeu) și CNIPT Toplița.

           

Care sunt obiectivele pe care vi le-aţi propus?

Obiectivul nostru principal este dezvoltarea orizontului cultural al populației din nordul județului și insuflarea gustului pentru teatru, în special în rândul tinerilor. De asemenea, dorim să descoperim noi talente și să ridicăm gradul de implicare a populației în activități culturale.

Câte piese aţi prezentat publicului până acum? Cum şi de ce le-aţi ales? Ce doriţi să prezentaţi în viitor?

Până în prezent, ne-am bucurat de un succes fructuos, reușind să prezentăm un repertoriu vast ce cuprinde în general piese de teatru clasic, dar și sketch-uri umoristice pe care le-am prezentat în cadrul diferitelor evenimente, cum ar fi: baluri, prezentări de carte ș.a., organizate la Toplița și în împrejurimi.

De obicei, alegem piese ce conțin o poveste frumoasă, spumoasă și presărată cu cascade de râs, piese cu caracter ludic – de unde și numele nostru, Ludicus.

Pentru stagiunea următoare 2018-2019, pregătim niște spectacole și proiecte foarte frumoase, ce vor surprinde publicul, unele evenimente fiind realizate în premieră în zona noastră. Totodată, începând cu stagiunea viitoare vom aborda și niște piese adecvate pentru spectatorii noștri mai mici.

În câte locuri aţi reuşt să ajungeţi? Unde vă doriţi să mai jucaţi?

Până acum un an, raza noastră de activitate nu era foarte întinsă, evoluând cel mai des la Toplița. Dar, din fericire, am reușit să ajungem mai des la Subcetate, Sărmaș, Voșlăbeni. Pentru viitor ne dorim să ne extindem granițele culturale, având deja multe invitații pe tot întinsul județului nostru, cât și în afara lui.

Planuri de viitor? Ce-ţi doreşti pentru viitorul trupei?

În viitorul apropiat, îmi doresc ca toate proiectele și planurile noastre să devină realitate, iar pe termen lung, îmi doresc ca obiectivele noastre să fie atinse la cel mai înalt nivel și totodată sper ca familia „Ludicus” să își continue drumul mult timp de acum încolo.

Care sunt atribuţiile tale în cadrul trupei?

În prezent, ocup „postul” de coordonator. Din această postură am obligația de a veghea asupra bunei desfășurări a activităților noastre. Bineînțeles, sunt asistat de o echipă de oameni devotați, alături de care iau toate deciziile.

Totodată, am și calitatea de regizor tehnic, ocupându-mă de elementele tehnice ale spectacolelor, cum ar fi decorul, coloana sonoră, dar și programele de repetiții.

Cosmina M. OLTEAN

Din tainele artei actorului. Interviu cu actriţa Camelia Paraschiv Katai

Am căutat în mine mereu acele note muzicale în care să-mi cânt propriul refren…

Mă întreb deseori cum este văzută arta de diferiţii reprezentanţi ai diverselor domenii de activitate din sfera artelor. Cu siguranţă există o gamă variată de moduri în care arta este percepută şi reprezentată de un pictor, respectiv de un actor, un muzician ori un poet. Fiecare dintre aceştia reuşeşte să surprindă alte laturi ale acestui concept deschis, într-atât încât acestea ajung să se întrepătrundă şi să găsească rezonanţe unele în altele. În calitate de spectator pasionat de film şi teatru, azi mi-am dorit să aflu de la Camelia Paraschiv Katai, actriţă la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu-Gheorghe, cum se vede arta prin ochi de actor, cum împleteşte ea, actriţa, poezia cu arta dramatică, dar şi cât mai multe despre tainele din spatele artei actorului, despre ceea ce înseamnă să fii actor, în fapt. Mi-am dorit să aflu ce gândeşte şi ce trăieşte acesta, mai ales pe scenă. Vă invit aşadar să păşiţi alături de noi în culisele vieţii de actor, cu speranţa că veţi găsi plăcută mica noastră călătorie.

Aşadar, vă rog să ne împărtăşiţi pentru început câteva lucruri despre dvs.: despre copilărie, studii, persoane importante din viaţa dvs..

Camelia Paraschiv Katai:  Cosmina dragă, mă inviţi într-o călătorie delicată, paşii mei de adult  încearcă să încapă în conturul plin de vise al copilariei. Cum pot decide care amintire mi-e mai dragă, mai importantă, care întâmplare m-a ajutat într-adevăr să cresc, ce vorbă m-a apropiat mai mult de mine, care lacrimă m-a ajutat să fiu mai puternică?!

M-am născut într-o zonă ca un colţ de rai, localitatea Borca, judeţul Neamţ, iar la şcoală am avut profesori minunaţi. Învăţătoarea mea, Emilia Floroiu, mi-a dat încredere în mine, mi-a explorat pasiunea pentru lectură, dar bulgărele meu de aur din această şcoală a fost profesoara de română, Lucia Cosula. Dumneaei a descoperit pasiunea mea pentru poezie, m-a învăţat cum să-mi vorbească sufletul prin poezie, nu să recit, m-a învăţat că poezia e revărsare de emoţie, de lacrimă, de zâmbet. A cultivat toate acestea în numeroase cercuri de literatură, cu invitaţi de seamă, mari oameni de cultură. Directoarea bibliotecii din Borca, Iolanda Lupescu, m-a încurajat mult, îmi împrumuta cărţi, organiza întâlniri la bibliotecă, unde se recita, se discuta despre cărţile citite. Iolanda m-a ajutat să-l cunosc pe directorul Teatrului din Piatra Neamţ şi pe actorul cu care m-am pregătit pentru admitere, Constantin Ghenescu, prin amabilitatea poetului Adrian Alui Gheorghe. Am lucrat un an la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, iar anul următor am intrat la Academia de Arte Teatrale din Târgu Mureş. În primul an de studenţie mi s-a propus să fiu prezentatoare la televiziunea locală, ofertă pe care am onorat-o pe tot parcursul facultăţii. Am colaborat şi cu Radio Târgu-Mureş, iar aceste colaborări timpurii m-au învăţat ce înseamnă munca în echipă. Din 1997, sunt actriţă la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu-Gheorghe. Aici am găsit o trupă tânără, deschisă experimentelor teatrale, am participat la Festivaluri de Teatru în ţară şi străinătate: Ungaria, Turcia, Finlanda, Italia, Germania. 

De unde provine pasiunea pentru arta teatrală? De la cine moşteniţi această înclinaţie?

Nu ştiu dacă pasiunea pentru artă are de-a face cu o moştenire genetică neaparat. Am văzut copii simpli de-o expresivitate nepământeană, în privire, în voce, în penel… Un frate de-al mamei era sculptor, îmi plăcea să-l admir în procesul creaţiei, parcă era într-o cupolă de mărturisiri, doar el şi piatra sau lemnul. Se spunea că obiectele sale par însufleţite. Mai târziu, în profesia mea, am învăţat că trebuie să ne împrietenim cu obiectele folosite pe scenă, să fim una cu ele, să devină o  prelungire a fiinţei noastre, iar eu aveam un exemplu în unchiul meu.

Cum aţi ales actoria ca viitoare profesie?

Visul de a deveni actriţă a prins contur de la o promisiune facută poetului Aurel Dumitrascu. Eram în clasa a cincea sau a şasea când m-a rugat să-i promit că voi deveni actriţă şi…i-am promis. Pe-atunci recitam din poemele lui emoţionante! Din păcate s-a dus în stele mult prea tânăr, n-a apucat să mă vadă pe scenă, dar mi-l imaginez în sală uneori.

În afara scenei sunt o persoană timidă.  Pe scenă  mi se deznoadă toate aripile, respir până-n rărunchi, atunci când simt că toate măştile îmi cad la picioarele spectatorilor, mai ales măştile sufletului. Iar o adevărată revelaţie este când simţi acelaşi lucru din partea spectatorilor, când reuşeşti să-i ajuţi să coboare în ei. În viaţa de zi cu zi, e o aglomeraţie de măşti pe stradă…

În continuare, deşi ştiu bine că pentru un actor e greu să aleagă, vă rog să ne enumeraţi, cele mai importante piese şi implicit cele mai de seamă roluri.

Iarăşi e dificil. Încerc să iubesc fiecare personaj pe care-l creionez. Piesa mea de suflet este Cu uşile închise de J.P. Sartre. Am avut şansa să o joc pe Estelle în anul II de facultate şi tot Estelle mi-a colorat părul blond, pentru că aşa cerea personajul. Alte roluri dragi sunt Mireasa din piesa Lazaret, în regia lui Gelu Badea, spectacol nominalizat la premiile UNITER, Magdalena din piesa Alge, în regia lui Radu Afrim, deasemenea spectacol nominalizat la premiile UNITER, Wanda din piesa Gaiţele, în regia lui Horaţiu Apan şi Nina din Pescăruşul în regia lui Ion Manzatu. Am iubit spectacolul de teatru-dans Acea zi de vineri, august 1982 în regia lui Andras Lorant. Mi-a fost drag rolul din Devoratoarea de litere în regia lui Horaţiu Mihaiu. Lili, e  un personaj complex, din Natură moartă cu nepot obez, de Ion Sapdaru, în regia lui Ştefan Iordanescu. Tare drag mi-a fost sa lucrez cu Ştefan, m-a ajutat să-mi descopăr sertăraşe nebănuite în construirea rolului. Acestea sunt personajele care mi-au trecut în acest moment prin minte, nu înseamnă că pe celelalte le iubesc mai puţin!

Care este rolul care consideraţi că spune cele mai multe despre dvs.?

Fiecare personaj împrumută vibraţii din ceea ce suntem noi, actorii, dar ne şi îmbogăţeşte cu noi trăiri, tot ale noastre pe undeva, dar de care nu suntem totdeauna conştienţi.

Cu ce rol aţi debutat şi la ce vârstă?

Am debutat la 19 ani, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Eram Miranda, din Furtuna de Shakespeare. Spectacolul se numea Cartea lui Prospero în regia lui Sergiu  Anghel.

Care erau actorii dvs. preferaţi când eraţi copil? Dar în prezent?

O să-ţi pară straniu, dar am fost la un spectacol de teatru abia în clasa a noua, fiind admisă la Liceul Calistrat Hogaş din Piatra Neamţ. A fost una dintre cele mai frumoase seri din viaţa mea, simt şi astăzi mirosul scândurei, senzaţia aceea că deranjez cu bătăile inimii, aşa eram de fericită. În copilărie ascultam Teatru Radiofonic destul de mult, îmi plăcea Ştefan Iordache, Lucia Mureşan, Olga Tudorache, Maria Ploaie. Deşi există nostalgia vechilor actori, prezentul e generos, ne oferă foarte mulţi actori talentaţi, din păcate nu toţi sunt puşi în valoare. Colegii mei de la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu-Gheorghe se numără printre preferaţii mei. O ador pe Oana Pellea şi pe Coca Bloos, îmi place Marius Manole şi mulţi alţi tineri actori. Dintre actorii de film o ador pe Meryl Streep şi aş putea urmări ore în şir filme cu Anthony Hopkins.

Care este visul unui tânăr actor, atunci când se află la începutul acestui frumos drum?

Să joace, cât mai mult, cât mai divers, să-şi contureze prin fiecare rol personalitatea artistică, să i se întâmple lucruri, să vadă cât mai bine în jur şi-n sufletul lui, să poată deveni oglinda întoarsă!

Cum aţi încuraja tinerii artişti?

Să se lase în pace să fie ei, să aibă curajul să fie autentici, să slujească datele cu care sunt înzestraţi, pentru că în timp o să-i răsplătească înzecit.

Cum este viaţa în lumea artei?

Capricioasă, ca un copil, dar slavă Domnului nu-i lipseşte joaca, fără de care copilul din noi şi-ar pierde candoarea, uimirea…

V-aţi fi dorit vreodată o altă profesie?

Nu mi-am tradat nicio secundă visul de a deveni actriţă…

Vorbiţi-ne şi despre cealaltă pasiune a dvs.: literatura, şi în special poezia.

Iubesc poezia, sau poezia mă iubeşte pe mine, mi-a răsărit în cale doar oameni minunaţi! În 1998 am obţinut premiu pentru interpretare la Festivalul Internaţional de Poezie Lucian Blaga din Sebeş, Alba Iulia, iar în anul 2006 am luat premiul I la Festivalul de Poezie şi Romanţe, din Câmpulung Muşcel. În colaborare cu Muzeul Literaturii din Bucureşti, am jucat în trei spectacole de poezie. Am avut turnee în Budapesta, Roma, Veneţia. Am colaborat cu TVR Cultural pentru emisiunea Clipa de poezie, am fost invitată să particip la multe ediţii ale acestei emisiuni. Am căutat în mine mereu acele note muzicale în care să-mi cânt propriul refren, iar aripile să nu-mi mai fie înghesuite. Acordurile minunate, le regăsesc în oamenii care ştiu să privească în ochi, în aplauzele spectatorilor şi mai ales în poezie. Am avut onoarea să fiu invitată la zeci de lansări de carte şi să recit din poemele atâtor poeţi minunaţi.

La finalul unui recital de poezie, mă simt sleită, dar într-un mod teribil de frumos, e ca o purificare, o speranţă că dacă poetul a dorit să mângâie şi prin mine, eu am fost cerc, n-am lăsat urmă de colţişor de suflet nefolosit întru mesaj. În ultimii ani am avut onoarea să creionez cinci recitaluri de poezie, din volumele a patru poeţi dragi sufletului meu: Cântare şi tăcere şi Caligrafia iubirii din volumele poetului Ionel Simota, Caut ochii ploii, din volumele poetei Georgeta Mănilă, Exerciţiu de tril, din volumele poetei Mihaela Aionesei, Manechinul din Mina de gânduri a lui Paul Arva. Vinovat de aceste frumoase întâlniri este preşedintele Cenaclului Literar Buna Vestire din Miercurea Ciuc, poetul Ionel Simota, căruia-i mulţumesc pentru praful de îngeri presărat pe aripile oamenilor în care crede. În dansul nostru cu poezia s-a alăturat şi directoarea Mesagerului de Covasna, Maria Graur, care promovează şi susţine cu mare drag aceste evenimente. Caligrafia iubirii este primul dintre recitalurile prezentate la Miercurea Ciuc. Volumul Caligrafia iubirii e ca o radiografie a sentimentelor, o bijuterie sculptată în emoţiile noastre. În aceste recitaluri am colaborat cu minunata Andreea Suciu şi vocea ei de înger, ea mi-a fost suflet muzical în Cântare şi tăcere şi în Caut ochii ploii.  Alin Costache, absolvent al Facultăţii de Muzică din Braşov, mi-a fost suflet muzical pentru Exerciţiu de tril. Apoi s-a născut a doua variantă Exerciţiu de tril, una mai complexă, alături de violonista plină de har Hoos Hanna, cu care am colaborat şi-n primăvara aceasta la recitalul Simfonia plecărilor din poemele lui Radu Teculescu. Pe scenă sufletele noastre respiră aceeaşi partitură. Cu Andrei Bauer am colaborat pentru Caligrafia iubirii.  Andrei a şi compus aproape toate piesele muzicale din recital, de o sensibilitate covârşitoare, răsplătite cu numeroase aplauze. În Manechinul mi-a fost suflet muzical chiar autorul poemelor, Paul Arva. Paul a compus melodiile din recital. Glasul lui te duce parcă în altă dimensiune. Doamne, cât de bogată pot fi cu aceşti oameni frumoşi, plini de har!

Şi dacă am îndreptat discuţa noastră pe drumul poeziei, permiteţi-mi să vă întreb despre colaborarea cu Cenaclul Buna Vestire din Miercurea Ciuc. Cum vedeţi şi cum simţiţi această colaborare?

Cosmina, iată că se împlinesc 4 ani de când Cenaclul Buna Vestire din Miercurea Ciuc mi-a devenit într-un fel acasă, pentru că aşa mă simt în mijlocul acestor oameni minunaţi şi a publicului din Miercurea Ciuc. În 2014, preşedintele cenaclului, poetul Ionel Simota, m-a invitat să prezint un recital din volumul său Cântare şi tăcere. A fost o mare bucurie, pentru că poemele lui erau pentru mine un soi de biblie emoţională, cum deseori am afirmat. Uneori am senzaţia că scrie cu peniţa înmuiată în sângele meu sau al cititorilor, aşa de mult mă emoţionează. Ionel Simota, această personalitate vulcanică, dar cu o sensibilitate cum rar am întâlnit, mi-a spus atunci că vom construi împreună lucruri frumoase şi…am construit! Următorul recital a fost Caut ochii ploii, al poetei Georgeta Mănilă, din Miercurea Ciuc. Nicicând n-am iubit mai mult ploaia. De mână cu poemele superbe ale Georgetei, în timpul recitalului, ploaia a început să bată pe tot acoperişul, ca-n poemele ei. Exerciţiu de tril, din volumele poetei Mihaela Aionesei, a fost prezentat în toamna anului 2015 la Miercurea Ciuc. Mihaela ştie să umple multe străzi neasfaltate din sufletul meu, ştie ea să-mi adune mănunchi emoţiile din toate cotloanele, să le pot dărui spectatorilor ca pe nişte spovedanii. Apoi a urmat recitalul Manechinul din Mina de Gânduri a lui Paul Arva, în dialog cu muzica acestuia. Colaborarea cu Paul este o binecuvântare, avem o chimie specială pe scenă, ne simţim dincolo de privire.

Poemele acestor autori, adună cuvinte răvăşite în mine, emoţii, zâmbete, lacrimi ascunse, le pune cap la cap şi-mi dau acel oftat până-n rărunchi, ce mă face să merg mai departe. Am mai descoperit în cenaclu un om minunat, talentat, un suflet mare: pe Gigi Filip, care însufleţeşte toate evenimentele culturale. Fiecare colaborare a fost o mare bucurie. Va mulţumesc, oameni minunaţi, pentru că mi-aţi făcut loc în sufletele voastre, mulţumesc POEZIE, pentru că i-ai adus în inima mea!

Să încheiem dialogul nostru cu un gând pentru cititori. Ce aţi dori să le transmiteţi?

Vă invit la teatru oameni dragi, să ne cunoaşteţi mai bine, să descoperiţi în dumneavoastră emoţii neîncepute, să plecaţi din sală cu mai multe răspunsuri, sau de ce nu, cu întrebări, dar cu siguranţă mai senini. Sufletele au nevoie să se mai odihnească în braţele emoţiei, să-şi asume fericirile şi neputinţele, să se privească în oglinda din privirile actorilor, chiar dacă nu întotdeauna le place ceea ce văd…

Cosmina M. OLTEAN

N.B. Interviul anterior este o varianta revizuita a celui publicat in 2015.

20 de ani de la prima ediţie: Universitatea de Vară Izvoru Mureşului, ediţia a XVI-a – Întâlnirea anuală a românilor de pretutindeni

Pe 1 iulie, drumurile a zeci de români s-au întâlnit la Izvoru Mureşului, Harghita, cu ocazia celei de-a XVI-a ediţii a Universităţii de Vară, desfăşurată în intervalul 2-7 iulie la Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului. Ca în fiecare an şi la ediţia care tocmai s-a încheiat au fost ridicate şi dezbătute pe larg probleme vechi şi noi, au fost criticate legi care defavorizează români de pretudindeni, dar totodată au fost căutate şi propuse soluţii menite să ajungă în atenţia Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului și Guvernului României. Am participat alături de zeci de reprezentanţi ai comunităţilor istorice din ţară, din Balcani, din diaspora, Harghita şi Covasna, tineri din Republica Moldova şi din ţară, conferenţiari din principalele centre universitare ale ţării şi din străinătate, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mass-media, la deschiderea din data de 2 iulie a ediţiei care a avut ca temă România şi românii de pretutindeni în anul Centenarului Marii Uniri.

După intonarea imnului naţional, participanţii au primit cuvântul de bun venit al directorului Centrului Cultural Topliţa, prof.dr. Costel Cristian Lazăr, apoi cuvântul de binecuvântare al Preasfinţitului Părinte Andrei, episcopul Covasnei şi Harghitei, care a vorbit despre ceea ce a ajuns să simbolizeze această Universitate de Vară. Nădăjduim ca acestă Universitate de Vară a românilor de pretutindeni să fie o filă în istoria neamului românesc. Azi, români de pretutindeni s-au strâns în acest leagăn al spiritualităţii româneşti pentru a împărtăşii bucuria Centenarului Marii Uniri, spunea P.S. Părinte Andrei.

Dr. Ioan Lăcătuşu, directorul Centrului European de Studii Covasna-Harghita, a prezentat pe scurt istoricul Universităţii. Practic, anul acesta se împlinesc 20 de ani de la prima ediţie a Universităţii de vară, care a avut loc la Făgeţel, iar din 1999, la Izvorul Mureşului. Aşa cum am precizat, această universitate de vară are un loc specific în cadrul proiectelor asemănătoare, pe lângă problemele care sunt ridicate de reprezentanţii comunităţilor româneşti din comunităţile istorice din diaspora, de fiecare dată aici, la Izvorul Mureşului, se spun lucrurilor pe nume, se fac generalizări ale exemplelor de bună practică, dar, în acelaşi timp, se fac şi referiri critice la multele şi gravele probleme care îşi aşteaptă rezolvarea atât pentru românii din comunităţile istorice, cât şi pentru cei din comunităţile multietnice şi pluriconfesionale unde sunt numeric minoritari. Aşteptăm şi în acest an cu încredere o recoltă bogată de propuneri, de sugestii care vor fi centralizate în rezoluţia pe care o vom da în final. (…) Sperăm ca ediţia din acest an să constituie o cărămidă la ceea ce au însemnat ediţiile din ultimele două decenii privind românitatea, solidaritatea şi apartenenţa noastră la ceea ce este istorie, cultură, suflet şi credinţă românească, afirma dr. Ioan Lăcătuşu. 

Preşedintele Asociaţiei Răsăritul românesc din Republica Moldova, Vlad Cubreacov, a vorbit despre situaţia comunităţilor româneşti din jurul hotarelor ţării, despre posibilităţile acestora de a-şi păstra şi afirma identitatea naţională şi despre drepturile minorităţilor. Aurica Bojescu, secretar al Uniunii Interregionale Comunitatea Românească din Ucraina, a vorbit pe larg despre problemele din învăţământ, criticând limitarea drepturilor românilor din Ucraina la învăţământ în limba română. Articolul 7 al noii legi ucrainiene a Educaţiei elimină învăţământul gimnazial, liceal şi universitar în limba română. Şi Anatol Popescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale Culturale Basarabia a românilor din regiunea Odessa, a atras atenţia asupra pericolului ucrainizării, din moment ce anual dispare câte o şcoală românescă, înfiinţindu-se noi clase cu predare în limbile rusă şi ucraineană. Şi încă multe probleme s-au discutat în prezenţa secretarului de stat în Ministerul pentru Români de Pretutindeni, Veaceslav Şaramet.

Subiectul dezbătut în cea de-a doua zi a Universităţii de Vară a fost Drepturile românilor din comunităţile istorice din jurul frontierelor şi Balcani, urmat de conferinţa Biserica Ortodoxă Română şi românii de peste hotare, în Anul Centenarului, care a avut loc la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Izvoru Mureşului. Sesiunea din a treia zi a fost dedicată temei  Reunirii Basarabiei cu România - obiectiv strategic naţional al românilor, discutându-se pe larg posibilitatea şi necesitatea unei reuniri. Preşedintele Blocului Unităţii Naţionale din Basarabia, Ion Leaşcenco afirma că nu doar Basarabia are nevoie de unire, ci şi România. Am păstrat întotdeauna gândul că Unirea pierdută va putea fi recâştigată, a adăugat Vlad Cubreacov. În cea de-a patra zi s-au discutat probleme precum Provocări privind păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale a românilor din judeţele Covasna şi Harghita, Aspecte ale afirmării identităţii româneşti a romano-catolicilor din Moldova, aspecte legate de Problematica proprietăţii în România, retrocedările ilegale de proprietăţi în Transilvania, o problemă de securitate naţională, înstrăinările de pământ şi protecţia fondului forestier.  La final, în ultima zi de dezbateri, a fost discutată problema Educaţiei în limba maternă, o prioritate a românilor de pretutindeni, precum şi tema Mass-media şi românii de pretutindeni. În cadrul acestei dezbateri s-a pus accent pe lipsa unui spaţiu informaţional comun şi s-a discutat despre problema discrepanţelor şi a barierelor informaţionale care există între cele două maluri ale Prutului.

În cadrul întânirii de vineri au fost prezentate publicului şi o serie de noi apariţii editoriale cum ar fi Acta Carpatica, nr.4/2018, anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei, editat de Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Centrul Ecleziastic de Documentare Mitropolit Nicolae Colan din Sf. Gheorghe şi Asociaţia Ştefadina din Bucureşti, Sangidava, nr.6 (XII), 2018, anuar editat de Centrul Cultural Topliţa şi Fundaţia Culturală Miron Cristea Topliţa, Grai Românesc, nr.1-2/2018, periodic de spiritualitate ortodoxă al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, Mărturii fotografice: oameni şi locuri din judeţul Covasna, Editura Eurocarpatica, Sf.Gheorghe, 2017, de Florentina Teacă, Viaţa publică din Sfântu Gheorghe – Covasna (1919-1989), Editura Eurocarpatica, 2017, semnat de dr. Ioan Lăcătuşu şi volumul Romano-catolicii din Moldova în mass-media maghiară, Editura Eurocarpatica, 2018, a aceluiaşi autor. Au mai fost prezentate Revista Toplitera, a Bibliotecii Municipale din Topliţa, condusă de Viorica Lazăr, Revista 100, cărţile lui Ioan Tămaş Delavâlcele: Jertfă de seară şi De meditat împreună, apărute tot la Eurocarpatica, Mică enciclopedie de etnografie şi folclor. Ţara Moţilor, România, ediţia V, 2018, apărută sub egida ASTRA Alba Iulia, volumul colectiv ASTRA şi România tuturor românilor, Editura Unirea, 2017, Alba Iulia şi cartea Izvoru Mureşului, satul de la izvoarele legendei, Editura Vatra Veche, Târgu-Mureş, semnată de Aurel Raţiu şi Gavril Chindea.

Joi seara la Universitatea de Vară a ajuns un grup format din aproximativ 50 de tineri, plecaţi de la Chişinău într-un Marş al Unirii. Aceştia şi-au propus să mărşăluiască prin ţară şi să răspândescă dorinţa de reunire. Pe 1 iulie au fost prezenţi la Alba Iulia, unde au mers să ia flacăra unirii, s-o ducă prin ţară şi în final la Chişinău. Marşul lor are 11 etape, desfăşurându-se în perioada 1 iulie-1 septembrie. Ei vor trece prin 300 de localităţi, vor parcurge zilnic 30 km pe jos, iar la final vor înregistra 1.300 km. Ultimul lor traseu va fi Iaşi-Chişinău, iar pe 1 septembrie vor ajunge din nou acasă. Joi seara, tinerii au făcut un popas la Universitate, iar sâmbătă dimineaţa au plecat iar la drum, spre Reghin. Vineri seara, după o săptămână plină de sesiuni şi dezbateri, participanţii s-au strâns cu bucurie în jurul focului de tabără. 

Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului este cunoscută ca un proiect cultural de importanţă naţională prin temele abordate şi conferenţiarii care fac parte din elita universitară şi culturală românescă. Ediţia a XVI-a a Universităţii a fost organizată de Centrul Cultural Topliţa în parteneriat cu Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Asociaţia Răsăritul Românesc din Chişinău, Alianţa pentru Centenar, Federaţia Organizaţiilor Româneşti din Centrul şi Sud-Estul Europei, cu sprijinul financiar al Ministerului pentru Români de Pretutindeni, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni, Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.

Foto şi text: Cosmina M. OLTEAN

Atelier de pictură pe sticlă la Biblioteca Municipală din Topliţa

 În decembrie 2017 scriam despre atelierul de măşti populare, urmat de o expoziţie colectivă a elevilor

participanţi, organizată la bibliotecă. În ultimele săptămâni, la Biblioteca Municipală din Topliţa, s-a desfăşurat un nou atelier de creaţie condus de designerul Maria Mirabela Joandrea, de această dată unul de pictură pe sticlă. Atelierul s-a deschis la începutul lunii iunie, având loc în fiecare zi de miercuri, iar organizatorii şi-au dorit ca acesta să fie ca un cadou de sfârşit de an şcolar pentru copiii care vor să se iniţieze în tehnica picturii pe sticlă. Atelierul a fost ideea Mariei Mirabela Joandrea, absolventă a secţiei de design vestimentar a Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, iar această idee a fost susţinută, încă o dată, de Biblioteca Municipală din Topliţa, care a găzduit cursurile de pictură şi care a asigurat materialele necesare pentru copiii înscrişi.

Viorica Lazăr, directorul bibliotecii, spunea că ştiind câţva copii cărora le place să se exprime prin artă, atelierul de icoane la care a dorit Mirabela să se angajeze i s-a părut o idee foarte bună, fiind o activitate care are darul de a alimenta dragostea copiilor pentru artă. Îi mulţumesc Mirabelei pe această cale pentru asertivitate şi sunt sigură că şi cursanţii noştri sunt bucuroşi că cineva îi îndrumă cu atâta drag, spunea Viorica Lazăr.

Biblioteca a susţinut ideea şi a sprijinit cu materiale iniţiativa mea de a organiza un atelier de pictură pe sticlă pentru copiii din Topliţa, mărturisea Maria Mirabela Joandrea. Au participat la cursuri în jur de 20 de copii. Scopul a fost acela de a le oferi posibilitatea de a încerca această tehnică artistică. Nu ştiam ce se va întâmpla în urma anunţului, nu ştiam dacă aveau să se înscrie mulţi copii, dar surpriza a fost imensă când am intrat la prima oră şi am văzut atâtea feţişoare dornice să afle ce vom face în continuare. A fost emoţionant şi le sunt recunoscătoare pentru aceste momente valoroase. Este o muncă voluntară, atât din partea mea, cât şi din partea d-nei Viorica Lazăr, dar făcând asta cu drag, se nasc lucruri bune. Satisfacţia cea mai mare este să văd că acei copii revin la fiecare curs şi că stau chiar peste orele pe care pot să le ofer din timpul meu liber, semn că se conturează o pasiune frumoasă în jurul acestei arte. Pe viitor voi propune şi alte ateliere la care sper să fie la fel de mulţi sau chiar mai mulţi doritori. Dacă vor fi copii care vor să continue, îi voi ajuta în continuare. E minunat să lucrez cu ei şi să-i văd că se implică, a mai adăugat designerul. 

Lucrările realizate în cadrul atelierului vor fi prezentate, într-o expoziţie cu vânzare la Festivalul ILVAFest de la Lunca Bradului, în perioada 19-21 iulie. La festival vor fi expuse şi măştile populare rezultate în urma atelierului din decembrie 2017. Se pare că activitatea din cadrul atelierului de pictură pe sticlă va continua după întoarcerea de la festival, iar în viitor se va organiza o expoziţie cu lucrările copiilor şi în cadrul bibliotecii.

Cosmina M. OLTEAN

Workshop de "Teorii şi metode în cercetarea istoriei artei"

Amplul program de "Teorii şi metode în cercetarea istoriei artei" s-a desfăşurat pe rand la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti (UNArte), Universitatea Naţională de Arte George Enescu, Iaşi (UNAGE) şi Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca (UAD). La program au participat câte 5 studenţi din fiecare centru artistic universitar.

IA ca simbol în artă şi cultură

Cosmina M. OLTEAN

De câţiva ani, din iniţiativa comunităţii virtuale numite La Blouse Roumaine, pe 24 iunie se sărbătorește Ziua Iei Românești. La noi aceasta nu este o sărbătoare națională oficială, dar în Republica Moldova, de pildă, a fost notificată oficial de Ministerul Culturii. Deși este promovată şi la nivel internaţional, ia este un brand de țară neoficial. Aceasta nu a fost încă inclusă în patrimoniul UNESCO. Institutul de Etnografie și Folclor a adunat într-un album, cu ajutorul unor specialiști, mii de cămăși populare din peste 800 de sate. Acest album face parte dintr-un demers mai amplu, pe care autoritățile îl pregătesc pentru UNESCO, în speranța că ia va fi inclusă în curând în patrimoniul mondial. După Marea Unire din 1918, ia a fost promovată ca un simbol de unitate al românilor.

Ia, cămaşa populară românescă ce-şi are originea în portul tracilor, geților și al dacilor, este celebrată anual pe 6 continente și în peste 50 de ţări. Unii istorici au motive să creadă că ia a fost purtată pentru prima dată în perioada culturii Cucuteni (aprox. 5500 î.e.n.- 2750 î.e.n.), una dintre cele mai vechi civilizații din Europa, răspândită pe teritoriul de astăzi al Moldovei, nord-estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și Basarabia. Ia apare reprezentată pe Columna lui Traian și pe monumentul de la Adamclisi, iar cea mai veche și mai autentică reprezentare a costumului popular se poate vedea în Cronica pictată de la Viena, din 1330, cele 147 de ilustrații ale documentului fiind o sursă pentru istoria culturală din secolul al XIV-lea.

Ia în arta românescă

Ia a fost redată sub diferite forme pe pânzele mai multor pictori români. Registrul rural și tema iei românești sunt prezente în lucrările pictorilor români din a doua jumătate a secolului XIX și până la sfârșitul perioadei interbelice. Nicolae Grigorescu, pictorul a cărui artă s-a construit în jurul oamenilor simpli şi a vieţii de la sat, a acordat un loc privilegiat iei în pânzele sale. Frumoasele fete şi femei reprezentate cu măiestrie de pictor, poartă cu mândrie cămaşa populară românescă în pânze care emană privitorului frumuseţe, viaţă şi naturaleţe. Un astfel de tablou semnat de Grigorescu este Țăranca din Muscel. Grigorescu este pictorul vieţii satului, cel care caută, găseşte şi imortalizează doar ceea ce contează cu adevărat: omul în simplitatea lui, viaţa aşa cum e ea şi frumuseţea în stare pură. Dar mulţi alţi pictori au pus ia în centrul unor compoziţii picturale cu subiect istoric sau rural. Constantin Daniel Rosenthal şi Theodor Aman au făcut din ia românească simbolul României revoluţionare de la 1848, resprectiv a Unirii principatelor din 1859.

Pentru portretul alegoric România revoluţionară, realizat la Paris în 1850, Rosenthal a avut-o ca model pe Maria Rosetti, englezoaica ajunsă prima ziaristă din România, soţie a lui C.A. Rosetti. Bluza românească apare şi în reprezentarea alegorică a identităţii naţionale imaginate de Gheorghe Tattarescu. Tematica rurală evidenţiază reprezentarea iei și în operele lui Nicolae Vermont, Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu, Camil Ressu, Francisc Şirato, Dumitru Ghiață sau Ion Theodorescu-Sion.

Ia în cultura universală

Aşa cum bine ştim, cel care a facut ia cunoscută în toată lumea prin opera sa este Henri Matisse. În aprilie 1940, cel mai important colorist al secolului al XX-lea, precursor al mişcării foviste, finaliza tabloul La Blouse Roumaine, care avea să devină simbolul unei mişcări artistice universale. Pictorul a început lucrarea la Paris şi avea să o termine la Nisa, 6 luni mai tâziu. Evoluţia lucrării în acest interval a fost surprinsă de către pictor prin 11 fotografii-document, expuse împreună cu lucrarea originală în cadrul vernisajului de la Paris. Se pare că Matisse avea o intreagă colecţie de bluze tradiţionale pe care le primise cadou de la pictorul ieşean Theodor Pallady, cu care a fost bun prieten. Dar faimosul tablou i-a fost inspirat lui Matisse şi de prietenele sale românce aflate atunci la Paris, este vorba despre Elvira Popescu, Elena Văcărescu, Anna de Noailles şi Martha Bibescu. În arta universală există însă şi lucrări mai puţn cunoscute, în care apare ia. Să nu uităm lucrarea lui Auguste Renoir, La jeune femme roumaine, pictată în 1914, sau de lucrările unor pictori precum americanul Frederick Arthur Bridgman sau polonezul Franciszek Teodor Ejsmond.

În ultimii ani, ia a fost o sursă de inspiraţie pentru mai mulţi creatori de modă care au vrut să o readucă în actualitate ori să o reinventeze. Inspirat de tablourile lui Matisse,  a urcat pe podium ia în colecţia din 1981. Creaţia a făcut înconjurul lumii şi a rămas o piesa iconică a mărcii Yves Saint Laurent. Oscar dela Renta a introsus-o şi el în colecţia haute-couture din 2000. Jean Paul Gaultier a adus un omagiu bluzei tradiţionale româneşti în prezentările lui de modă din 2006. Carolina Herrera şi Isabel Marant au reinterpretat şi ele piesele straiul popular din ţara noastră în colecţia din 2013. Iar acestea sunt doar câteva nume. De asemenea, se pare ca ia este foarte apreciată de multe actriţe şi cântăreţe din SUA sau Marea Britanie, precum Emma Stone, Jennifer Garner, Kate Moss, Halle Berry, Katie Holmes, Anne Hathaway, Rita Wilson sau Adele. În trecut şi în prezent, în pictură, cinematografie sau modă, ia a fost şi este actuală, câştigând un statut de simbol cultural universal.