PICTURA MURALĂ BISERICEASCĂ ÎN VREMEA LUI ŞTEFAN CEL MARE

I.             Din vremea lui Ștefan cel Mare – Preliminarii istorice

Ca o rezumare la esenţial, se poate spune că perioada de glorie a picturii murale din Moldova medievală, aşa cum e cunoscută prin intermediul monumentelor păstrate, cuprinde mijlocul secolului XV şi începutul secolului XVII. În acest interval de un veac şi jumătate se disting patru perioade de importanţă majoră:

-          Prima revine domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504)

-          A doua aparţine domniei lui Petru Rareş (1527- 1538; 1541-1546)

-          A treia e marcată de personalitatea lui Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561; 1563-1568)

-          A patra e legată de domniile celor din familia Movilă

La o analiză mai atentă, trebuie recunoscut faptul că înflorirea artistică a epocii lui Ștefan cel Mare, înflorire de care a beneficiat şi pictura murală, nu poate fi înţeleasă în complexitatea ei fără o incursiune în ceea ce a însemnat deceniile anteriore. Se poate spune că începuturile artei medievale din Moldova, ca fenomen reprezentativ al vieţii autohtone, coincid cu formarea şi constituirea statului. Folosirea lemnului ca material de construcţie este principala cauză pentru care monumantele de arhitectură din perioada de început un s-au păstrat, ceea ce împreună cu  dispariţia documentelor scrise, ridică grele obstacole în încercarea de reconstruire istorică.

Domniei lungi şi liniştite a lui Alexandru cel Bun i-a urmat o perioadă tulbure, ţara fiind sfâşiată de luptele pentru succesiunea la tron. După un sfert de veac de instabilitate internă, în aprilie 1457, Moldova vedea urcându-se în scaunul domnesc pe cel care, vreme de aproape cinci decenii, avea să-i fie conducător şi apărător. Ștefan cel Mare, a cărui destoinicie militară avea să fie curând cunoscută în toată Europa, a fost preocupat de refacerea stabilităţii interne şi de întărirea sistemului defensiv menit să apere ţara de grava ameninţare otomană.

II.           Glorioasa epocă a lui Ștefan cel Mare

În încercarea de a periodiza fenomenul artistic din vremea lui Ștefan cel Mare, se observă că în primii 30 de ani de domnie caracteristică a fost preocuparea pentru construirea de cetăţi şi fortificaţii, pentru reamenajarea şi întărirea curţilor de reşedinţă. La edificiile moldoveneşti, pentru început la cetăţi şi reşedinţe domneşti, au fost asimilate atât soluţii constructive specifice arhitecturii gotice (folosirea contra forturilor, a boltirilor cu nervuri), cât şi soluţii decorative (profile, ancadramente de uşi, ferestre)[1].

În cele ce urmează voi prezenta câteva biserici din vremea lui Ștefan cel Mare, cu accent pe pictura murală, în încercarea de a le ilustra în câteva cuvinte frumuseţea şi strălucirea culorilor, încărcate parcă de şi mai multă spiritualitate, pe lângă aceea deja existentă în aceste lăcaşe de cult.

o   Biserica de lemn şi mănăstirea de la Putna (jud. Suceava)

Într-o cronică a vremii se spune că Ștefan cel Mare a desfăcut biserica de la Volovăţ şi ,,au mutat lemnul la Putna, de au făcut biserica cu acela lemnu’’[2]. Potrivit unei tradiţii locale, această biserică construită din lemn de stejar, cam în jurul anului 1346, a fost transportată în anul 1468, într-o noapte, de oastea lui Ștefan cel Mare la Putna şi refăcută imediat. Biserica fără turlă, are încăperile obişnuite lăcaşurilor ortodoxe: pronaos, naos şi altar; se află azi la cca. 500 m S-E de mănăstirea Putna. Pridvorul a fost adăugat în 1778, când a fost modificat şi naosul, adăugându-se cele două abside[3].  

Mănăstirea Putna, cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului’’, supranumită ,,Ierusalimul neamului nostru’’ de către Mihai Eminescu, este prima ctitorie a binecredinciosului Ștefan cel Mare şi Sfânt. La sfinţire a participat Domnul cu familia sa , boierii din divan şi mulţi credincioşi.

Construcţia este în formă trilobată, cu ziduri groase din bolovani de piatră şi cărămidă, pe fundaţie din bolovani de piatră; are 37m lungime, 11m lăţime şi 33m înălţimea la turlă. Spaţiul e repartizat în altar, naos, gropniţă, pronaos şi pridvor închis. Altarul e luminat de 3 ferestre şi e separat de naos printr-un iconostas din lemn, cu o ornamentaţie sculpturală foarte frumoasă. În camera mormintelor se află mormântul lui Ștefan cel Mare, acoperit cu un baldachin din marmură albă, cu o inscripţie ce ne spune că viteazul domnitor e ctitorul şi ziditorul sfântului locaş. Pe mormânt se află o urnă de argint. Paraclisul Sfinţii Petru şi Pavel a fost construit la început din lemn între 1758-1759, apoi a fost clădit din piatră între 1854-1856. Iconostasul e nou, sculptat în lemn de stejar, cu motive decorative fitomorfe şi zoomorfe.

Pictura paraclisului e modernă, de inspiraţie bizantină, cu numeroase elemente localizatoare, executată cu talent de fraţii Mihai şi Gavriil Moroşan între 1979-1983. Muzeul este poate cel mai bogat şi valoros din ţară, păstrând multe obiecte de la Ștefan cel Mare. Mănăstirea este renumită prin tezaurul de broderii, ţesături, manuscrise, argintărie, obiecte de cult. Printre piesele de mare prestigiu se află ,,Evangheliarul de la Humor’’ (1487), Clopotul ,,Blagoveştenie’’ (dăruit de însuşi Ştefan în 1490), broderii ca ,,aerul’’ din 1481, patrafirul din 1504 și altele. Dintre icoane trebuie amintită, pentru popularitatea ei, ,,Icoana Maicii Domnului cu Pruncul’’ făcătoare de minuni, din secolul XV. Dintre manuscrisele cele mai valoroase aflate la Putna, se află ,,Psaltichia’’ alcătuită din două părţi distincte, legate la un loc. Foarte valoroasă este și colecţia de cruci sculptate[4].

În legătură cu calitatea artistică a dipărutelor picturi de la Putna se cer menzionate frumoasele picturi ale bisericii din Lujeni. Realizate cu puţin timp înaintea zidirii Putnei, aceste picturi lasă să se întrevadă resursele şi exigenţele artistice din primele decenii ale domniei lui Ştefan cel Mare. Desenul de o nobilă eleganţă, coloritul tandru şi mai ales tipologia de o remar cabila frumuseţe fac posibilă invocarea tradiţiei din perspectiva lui Gavriil Uric, pe acel sens de umanism care va deveni caracteristic întregii picturi moldoveneşti din deceniile ce vor urma[5].

o   Mănăstirea Humor

Mănăstirea îşi are începutul în vremea lui Alexandru cel Bun. Ştefan cel Mare a înzestrat biserica cu obiecte preţioase şi manuscrise, dintre care se mai păstrează numai Tetravanghelul (1473). Este o construcţie din piatră în plan triconic, cu ziduri groase de peste un metru. Spaţiul este compartimentat în altar, naos, gropniţă şi pronaos. Altarul este luminat de o fereastră mare la est şi încă două ferestruici. Catapeteasma este din lemn, cu o ornamentaţie sculpturală foarte fină. Se remarcă lipsa turlei.Pardoseala este din lespezi de piatră, iar acoperişul din şindrilă. Elementele de factură gotică sunt vizibile la ancadramentele ferestrelor, la portalul de la intrare şi la firidele care decorează cele trei abside.

Evangheliarul de la Humor

Pictura în tehnica frescă, realizată de zugravul Toma de la Suceava. Pictura interioară continuă tradiţia iconografică a picturii murale din vremea lui Ștefan cel Mare, punându-se mai mult accent pe caracterul narativ al reprezentării, fapt ce a dus la înmulţirea scenelor şi registrelor: ,,Săptămâna Patimilor’’. La intrarea în biserică, pe peretele vestic ne întâmpină ,,Judecata de Apoi’’unde apar multe elemente populare specifice locului, precum buciumul, cobza, ştergarul. În dreapta intrării în naos se află tabloul votiv al lui Petru Rareş şi al ctitorilor.În interior, peretele nordic a fost expus intemperiilor, dar cel sudic, absidele laterale şi peretele vestic oferă ochiului o sublimă orchestraţie de culori. Heruvimi, serafimi, profeţi, apostoli, ierarhi sau călugări alcătuiesc tema cinului monahal. Imnul Acatist al Bunei Vestiri, cuprinzând 24 de scene, e zugrăvit pe peretele sudic alături de ,,Asediul Constantinopolului’’, ,,Parabola Fiului Risipitor’’ şi scene din viaţa Sf.Ierarh Nicolae. Specifice în culoarea bisericii sunt diferitele nuanţe de roşu. Dintre obiectele cu care a fost înzestrată mânăstirea se mai păstrează iconostasul, excepţională operă sculpturală din secolul XVI, patru icoane vechi din sec. XVI, a căror pictură este de un mare rafinament, un jilţ și strane. Mănăstirea are un atelier de pictură pe sticlă. Biserica, monument istoric, este și monument UNESCO[6].

Tetraevanghelul (1473) – comandat de voievod, împodobit cu miniaturi de ieromonarhul Nicodim. Imaginea votivă din manuscris îl înfăţişează pe voievod îngenunghiat în faţa tronului Maicii Domnului. Limbajul artistic, de elevată eleganţă, pune în valoare nu numai imaginea sacră, credincioasă canoanelor iconografice bizantine, ci şi figura donatorului, înfăţişat într-un tipic costum de epocă, realismul interpretării făcând evidente ecouri ale artei de ambianţă renascentistă[7].

o   Mănăstirea Neamţ

Cea dintâi biserică a fost înălţată de domnitorul Petru Mușat (1375-1391) pe locul unui vechi schit, din lemn. Este cea mai veche și însemnată așezare monahală din Moldova. Actuala biserică, cu hramul ,,Înălţarea Domnului’’, a fost zidită de Ştefan cel Mare și Sfânt în 1495-1497, fiind cea mai mare și mai expresivă dintre ctitoriile sale. Pe la 1550 s-a adăugat pe latura de sud a absidei altarului clisarniţa. Cu timpul s-au construit în incintă două paraclise. În decursul vremii au fost făcute mai multe restaurări și reparaţii ce au adus modificări arhitecturale bisericii și clădirilor cetăţii, dar apoi au fost readuse la forma iniţială cu prilejul lucrărilor de renovare din perioada 1954-1961. Biserica din piatră este cel mai reprezentativ monument al arhitecturii moldovenești din secolul XV, atât ca plan de structură interiora, cât și ca mod de decorare a faţadelor. Meșterul care a zidit-o a combinat în mod unitar elementele valoroase ale realizărilor anterioare, alăturând naosului treflat pronaosul cu două cupole. Sistemul de boltire al bisericii este caracterisitic arhitecturii moldovenești din timpul lui Ştefan cel Mare, repetându-se la cele cinci bolţi același sistem de arce piezișe. Aceasta favorizează în cazul naosului micșorarea circumferinţei turlei. Catapeteasma din lemn este împodobită cu multă sculptură aplicată.

Decoraţia exterioară a bisericii consacră stilul moldovenesc, rezultat din îmbinarea elementelor bizantine (ceramica smălţuită) și gotice (ancadramentele ușilor și ferestrelor). Faţadele sunt bogat ornamentate, cu două rânduri de ocniţe sub cornișe și firide în dreptul absidelor. Şirurile de cărămidă smălţuită dispuse vertical și discurile ceramice smălţuite, combinate cu romburi şi triunghiuri diferit colorate, dau o realizare de mare valoare artistică.

Pictura interioară a bisericii, din altar, naos şi camera mormintelor aparţine epocii lui Ştefan cel Mare şi se caracterizează prin dimensionarea mai amplă a panourilor în care sunt incluse scenele, prin echilibrul clar al compoziţiilor, ceea ce face ca pictura să adapteze armonios la proporţiile arhitecturii. Sunt reprezentate scene biblice din viaţa Mântuitorului, a Maicii Domnului şi figuri de sfinţi. Frescele din pronaos şi pridvor dovedesc o altă concepţie în dispunerea şi dimensionarea panourilor, diferite ca mărime. Stilul devine narativ, pierzându-şi în mare parte funcţia decorativă, trăsături ce caracterizează pictura murală a secolului XVI. Întreg ansamblul pictural a fost însă repictat, culoare peste culoare, în 1850.

Mănăstirea Neamţ a fost un important centru cultural şi artistic. Încă de la începutul existenţei acestui aşezământ, s-a înfiinţat o şcoală de caligrafi şi miniaturişti de către monarhul Gavriil Uric, care a scris pe pergament, cu remarcabile miniaturi, Tetraevanghelul de la 1429, originalul aflându-se acum la Biblioteca Bodléienne din Oxford. Din această mănăstire s-au ridicat mulţi cărturari promotori ai culturii naţionale şi tot aici au funcţionat întotdeauna şcoli organizate, în prezent Seminarul Teologic al Arhiepiscopiei Iaşilor. La începutul secolului XIX, Mitropolitul Veniamin Costache a înfiinţat o tipografie (modernizată azi) ce a editat multe cărţi preţioase ca Evanghelia de la 1821 – o frumoasă operă de artă. Mănăstirea are o colecţie de artă bisericească, ce cuprinde obiecte de cult şi icoane, aşezate în cele cinci săli ale muzeului. Se distinge catapeteasma cu sculptură şi pictură, datând din secolul XVII. În biserica mare se află Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului (sec.XV), ferecată în aur și argint și împodobită cu pietre preţioase[8].   

o   Mănăstirea Voroneţ

Construită între 26 mai-14 septembrie 1488 de Ştefan cel Mare, i s-a adăugat în 1547 pridvorul, pictat în exterior. În 1785, după anexarea Bucovinei de către Imperiul habsburgic, când mănăstirea a fost desfiinţată, iar chiliile distruse, fiind apoi reînfiinţată în 1991. Este o construcţie din zid de piatră, în formă de cruce, cu interiorul împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Catapeteasma e din lemn de tisă aurit, uşile împărăteşti fiind o adevărată capodoperă de sculptură. Naosul e delimitat de pronaos, deasupra e o turlă mare, circulară, luminată de patru ferestre.

Pictura

Pronaosul a fost pictat în 1550, prin grija Mitropolitului Teofan. Mănăstirea Voroneţ este numită Capela Sixtină a Orientului pentru marea frescă de pe faţada vestică numită ,,Judecata de Apoi’’.

Albastrul de Voroneţ este considerat de specialişti ca unic în lume şi cunoscut precum roşul lui Rubens sau verdele lui Veronese.

Pe fondul albastru este reprezentat ,,Arborele lui Iesei’’ sau ,,Genealogia Mântuitorului nostru Isus Hristos’’, iar pe coloane sunt pictaţi filosofii greco-latini, ca Aristotel şi Platon, iar pe absida laterală reţine atenţia figura ascetică a Sfântului Onufrie. Mântuitorului nostru Isus Hristos, Judecătorul Atotdrept, priveşte cercetător pec ei ce trec pragul bisericii. În dreapta şi stânga Sa, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul mijlocesc milostivirea pentru oameni. Pe contrafort e pictat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – patronul mănăstirii, iar pe primele rânduri ale acestui ansamblu de pictură putem vedea Acatistul Sfântului Nicolae, iar mai jos, al Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Pictura exterioară a fost executată de meşterul Marcu. În privdor pictura prezintă sinaxarul (calendarul) creştin-ortodox, iar pe multe icoane se văd semne şi zgârieturi, consecinţa a peste 200 de ani de pustiire. Deasupra uşii de la intrarea în pronaos se află icoana ,,Dulcea Îmbrăţişare’’ şi mai sus inscripţia în piatră (pisania) care precizează numele ctitorului şi timpul înălţării mănăstirii.

Tabloul votiv al întemeietorului se află în naos înfăţişând pe Măria Sa, Ştefan cel Mare şi Sfânt, pictat în 1496, împreună cu Doamna Maria Vochiţa şi Bogdan moştenitorul, închinând mănăstirea Mântuitorului Isus Hristos, prin mijlocirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pentru a-i mulţumi că l-a ajutat în lupta împotriva turcilor. Tabloul votiv şi clopotele dăruite de voievod mănăstirii încă de la întemeiere, cheamă parcă de peste veacuri numele ctitorului… Ştefan Vodă, ca într-o veşnică pomenire.   

Pictura din naos şi din Sfântul Altar, înnegrită sute de ani de fumul lumânărilor, aşteaptă să fie restaurată. După primele probe de curăţare, lucrare pretenţioasă şi costisitoare, se zăresc culorile originale bine conservate. Monument UNESCO, expresie artistică a credinţei noastre, a rafinamentului şi gustului pentru frumos, sfânta mănăstire Voroneţ îndeamnă la reculegere. Ea este deasemenea cunoscută în cultura poporului şi prin Codicele şi Psaltirea de la Voroneţ, texte copiate în secolul XVI[9].

Concluzii

Cultura, în timpul lui Ştefan cel Mare, se prezenta mai ales sub forma culturii religiose a literaturii istorice şi a ştiinţei de carte. De-a lungul domniei sale, Ştefan cel Mare a zidit peste 30 de biserici şi mănăstiri. La acestea s-au adăugat şi ctitoriile boiereşti. Scopul acestor zidiri este multiplu. Domnitorul voia să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru ajutorul dat în bătălii. Respectând canoanele picturii bizantine, meşterii zugravi din Moldova au dat dovadă de creativitate, adăugând teme noi inspirate din imnuri, poezii, literatură istorică. Pictura exterioară a bisericilor din Moldova a apărut mai târziu. În timpul lui Ştefan cel Mare, faţadele erau decorate cu discuri din ceramică smălţuită. Nu numai pictura s-a remarcat în această perioadă. Broderia, prelucrarea metalelor preţioase pentru obţinerea obiectelor de cult şi a podoabelor, sculptura în lemn sau în piatră au dat adevărate opere de artă[10]. Construirea şi fortificarea cetăţilor, edificarea curţilor domneşti, ridicarea bisericilor şi mănăstirilor au contribuit la apariţia unui stil moldovenesc în arhitectura medievală. Mănăstirile şi bisericile difuzau cultura şi ştiinţa de carte.

Cosmina M. OLTEAN

---

[1] V.Drăguţ, Pictura murală din Moldova, Editua Meridiane, Bucureşti, 1982, p.5-7,10

[2] N.Costin, Letopiseţul ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601, editie îngrijită de I.Șt.Petre, p.175-176

[3] N.Grigoraş, I.Caproşu, Biserici si mănăstiri vechi din Moldova, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1971, p.7

[4] Vasile Dumitrache, Mânăstirile și schiturile României- pas cu pas  – vol.2, Ed. Nemira, 2002, p.374-381

[5] V.Drăguţ, Pictura murală din Moldova, Editua Meridiane, Bucureşti, 1982, p.10-11

[6] Vasile Dumitrache, Mânăstirile și schiturile României- pas cu pas  – vol.2, Ed. Nemira, 2002, p.328-331

[7] V.Drăguţ, Pictura murală din Moldova, Editua Meridiane, Bucureşti, 1982, p.11

[8]Vasile Dumitrache, Mânăstirile și schiturile României- pas cu pas  – vol.2, Ed. Nemira, 2002, p.174-179

[9] Ibidem, p.419-422

[10] Economia - 1/2004: articol de Prof. univ. dr. Raisa RADU

Enigmaticul complex de la Stonehenge

Cine nu a auzit astăzi măcar una dintre ipotezele, miturile ori misterele ce planează asupra acestui remarcabil monument preistoric, datat din neolitic ? Cine nu a auzit măcar o dată de celebrul complex Stonehenge și totodată, câți nu au fost de-a dreptul vrăjiți de monumentalitatea și de imensa putere de fascinație pe care acesta o posedă ? Într-adevăr, de-a lungul veacurilor, monumentul a câștigat mulți admiratori și nenumărați cercetători s-au aplecat asupra lui cu iluzia și speranța de a mai descoperi ceva inedit.

Încărcat de mister, magie şi sacralitate, ansamblul de la Stonehenge, unic în lume din punct de vedere arhitectonic, este unul dintre cele mai faimoase monumente preistorice din lume. Nu se cunoaşte exact când a fost construit şi de către cine, iar rolul ansamblului rămâne, şi el, încă necunoscut.

O incursiune în trecut

Monumentul megalitic de la Stonehenge, în Anglia, la câțiva kilometrii de Londra, în comitatul Wiltshire, ridicat în urmă cu aproximativ 5.000 de ani pe câmpia Salisbury, era centrul unui complex de monumente megalitice cu funcție cel mai probabil rituală, conform unor cercetători care au descoperit urmele altor 17 astfel de monumente în aceeași zonă, informează Live Science.

Ansamblul este format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Cercul exterior (cercul Sarsen), de 33 m în diametru, este construit din 30 de blocuri imense de piatra (megaliți -menhire), așezate vertical; astăzi doar 17 dintre aceste blocuri mai sunt în picioare. Desupra acestor blocuri de piatră au fost așezate ca niște praguri (buiandrugi) alte blocuri curbate (în formă de arc de cerc). În interiorul acestui lanț exterior se află un alt cerc de blocuri mai mic din piatră vânătă. Acestea împrejmuiesc un aranjament în formă de potcoavă, construit tot din piatră vânătă, în interiorul căreia se află o placă din gresie mecacee, denumită Piatra de Altar. Toată construcția este înconjurată de un lanț circular care măsoară 104 m în diametru. În interior, se ridică un banc de nisip care cuprinde 56 de morminte cunoscute sub numele de ,,găurile lui Aubrey’’ (după numele celui care le-a descoperit John Aubrey).Terasamentul și lanțul sunt intersectate de un Bulevard, o cale procesională lată de 23 m și lungă de aproape 3 km. Aproape de intrare în Bulevard se află Piatra Sacrificiului. Pe partea opusă se află Piatra Călcâi.

Ansamblul de pietre uriaşe care se înalţă în sudul Marii Britanii, la Stonehenge, marchează apogeul civilizaţiei megaliţilor, care se propagă de-a lungul ţărmurilor Europei Occidentale în mileniul al lll-lea şi dispare fără urmă, în jurul anului 1 500 î.Hr. Data înălţării acestei construcţii nu se cunoaşte şi nici autorul sau autorii înălţării ei. Se considera insa ca cel mai probabil constructia a fost inceputa in Neoliticul Mijlociu si continuata de populatia din Epoca Bronzului. În jurul monumentului planează foarte multe întrebări al căror răspuns nu s-a aflat nici până în ziua de azi[1].

Planul actual al ansamblului

Construcția ansamblului Stonhenge a început în anul 3.000 î.C. Este construit din pietre cu înalțime de 6 metri și greutate de până la 500 kg, aduse aici probabil de la o distanță de 322 km din Câmpia Salisbury din sudul Angliei. Deși nu se știe exact rolul ansamblului, se crede că cei care au construit-o aveau cunoștințe în astronomie, și că ziua de 21 iunie - Solstițiul de vară - avea o semnificație deosebită, probabil religioasă.

Stonehenge era un monument dedicat zeilor. La o distanță mai mare de 5 km era unul făcut din lemn. Teoria oamenilor de atunci era că zeul este nemuritor, la fel ca piatra și oamenii sunt muritori ca lemnul. Înainte de răsărit ei se duceau la monumentul de piatra și așteptau prima ivire a soarelui. Dintr-o anumita poziție soarele lumina foarte frumos, oamenii crezând că este fapta unui zeu. Călătoreau pe lângă un râu aflat în apropierea Stonhenge-ului de lemn unde la asfințit se rugau din nou la zeul lor.

Construcția

Stonehenge este, probabil, cel mai important monument preistoric din Anglia. Nu se cunoaște exact când a fost construit sau de către cine. O teorie destul de cunoscuta a avansat ipoteza că ar fi construit de druizi, o populație existentă în Anglia înainte de cucerirea romană. Tehnicile arheologice moderne au demonstrat însă că Stonehenge a fost construit cu cel puțin 1000 de ani înaintea druizilor, în anul 2950 î.Hr, ajungând la forma pe care o cunoaștem azi în anul 1600 î.Hr.Cercetările din 2008 indică perioada construcției ca fiind 2400-2200 î.e.n. La 18 decembrie 2011, geologi de la Universitatea din Leicester și Muzeul Național din Țara Galilor au anunțat descoperirea sursei exacte a rocii folosite pentru constructia complexului. Cercetatorii au identificat sursa situata la 70 de metri, in Craig-y-Rhos Felin lângă Pont Saeson în nordul Pembrokeshire (situat la 220 km de Stonehenge).

În 1655, arhitectul John Webb, scriind în numele fostului său superior, Inigo Jones, a susținut că Stonehenge a fost un templu roman, dedicat lui Caelus, (nume latin dat zeului grec al cerurilor, Uranus), construit folosind ordinul toscan. Comentatori ulteriori au susținut că danezii au fost aceia care l-au ridicat. Într-adevăr, până la sfarsitul secolului al XIX-lea, așezarea a fost atribuită saxonilor sau altor societăți relativ recente.

Primul efort academic de cercetare și de întelegere a monumentului a fost facut în jurul anului 1640 de catre John Aubrey. El a declarat Stonehenge-ul ca munca a druizilor. Acest punct de vedere a fost foarte popularizat de William Stukeley. Aubrey, a contribuit si cu primele desene cu masuratori ale asezarii, care au permis o analiza mai ampla a formei si a semnificatiei. Pornind de la acest lucru, el a putut sa demonstreze rolul astronomic sau calendaristic pe care l-ar fi putut avea asezarea pietrelor. Arhitectul John Wood a fost insa primul care a efectuat o ancheta cu adevarat exacta a Stonehenge-ului in 1740. Cu toate acestea, interpretarea monumentului ca fiind un loc al ritualurilor pagane a fost vehement atacat de Stukeley care nu i-a vazut pe druizii ca paganii, ci ca patriarhi biblici.

Pana la inceputul secolului al XIX-lea, John Lubbock, a atribuit monumentul epocii bronzului, datorita obiectelor de bronz gasite in movilele din apropiere.

De-a lungul secolului XX, Stonehenge a început să fie utilizat ca un loc de semnificație religioasă, de această dată de către adepții New Age și ai cultelor neopăgâne[2].

Etapele de construcție

Stonehenge nu este o simplă construcție, ci a fost facută în mai multe etape. Este o structură din pământ, lemn și pietre care a fost revizuită și remodelată pe parcursul unei perioade a 1400 de ani. Rapoartele arheologice au stabilit trei faze principale de construcție, I, II si III și alte șase faze intermediare pentru faza III. În centrul ansamblului s-a construit din blocuri de gresie 2 noi aranjamente: unul în formă de cerc, numit "Cercul Sarsen" și un altul în formă de potcoavă format din 5 trilitioni (ansamblu alcătuit din două blocuri de piatră verticale și unul transversal). Cercul Sarsen are un diametru de 33 metri și este format din 30 de blocuri imense de gresie așezate vertical - numai 17 mai sunt azi în picioare. Pietrele sunt dispuse aproximativ la o distanță de 1 -1.5 metri unul de altul, au o înălțime de 4 m, lățime și de 1-2 m grosime.

Complexul de la Stonehenge poate fi pus în relaţie cu cel de la Carnac (Franţa), iar acesta din urmă îşi dispută întâietatea, ca valoare. Complexul de la Carnac este format din circa 3000 de menhiri dispuşi în trei grupuri, compuse fiecare din din 13 şiruri de menhiri, lungi de 3km, şiruri care sfârşesc în câte un semicerc de menhiri[3]. Priveliştea pare din altă lume: pietre uriaşe, de diferite mărimi, pe un fundal de păduri şi câmpuri… Deşi mult mai complex decât Stonehenge, Carnac a rămas totuşi un loc mai ascuns, mai liniştit, dar în nici un caz mai puţin reprezentativ pentru această perioadă istorică. La fel ca în cazul Stonehenge, un se ştie încă nimic cu exactitate despre cei ce au construit complexul: cine au fost şi care au fost motivele lor. Astfel de complexe arhitecturale ne fac să realizăm că lumea preistorică a fost în mod clar mult mai complexă decât am fi tentaţi să credem. Se speculează doar şi se încearcă diferite explicaţii şi ipoteze. Cine ştie dacă misterele celor două monumente colosale preistorice vor fi vreodată pe deplin înţelese şi explicate …   

Legende

Misterul cromlehului de la Stonehenge a dat naştere la numeroase legende fără de care povestea sa ar fi poate incompletă. Acestea urmăresc să descopere înţelesurile şi rosturile neştiute ascunse în acest loc. Legenda spune că Stonehenge, ca şi alte locuri asemănătoare, este o poartă către o lume din care venim, de fapt. Se mai spune că la fiecare 5000 de ani aceste porţi pot fi deschise, moment care poate fi folosit în mod benefic, dar în acelaşi timp poate prilejui catastrofe imense. 

Stonehenge a fost subiectul multor teorii cu privire la originea sa, variind de la arheologie la explicații mitologice sau paranormale. Multi istorici au fost influențați în explicațiile lor de poveștile populare supranaturale. Unele legende susțin că Merlin a pus un uriaș să construiască structura de piatra pentru el sau că le-a transportat printr-o magie de la Muntele Killaraus în Irlanda, in timp ce altii considera ca responsabil este Diavolul. Henry de Huntingdon a fost primul care a scris despre Stonehenge in jurul anului 1130, si mai apoi, Geoffrey de Monmouth a fost primul care a facut asocieri fanteziste cu Merlin. Potrivit cartii lui Geoffrey, Historia Regum Britanniae, Merlin, folosindu-se de magie a luat cercul de la locul sau original din Irlanda, din porunca lui Aurelius Ambrosius, pentru a servi ca loc de inmormantare pentru printii Marii Britanii.
Forţele oculte magice au fost de asemenea asociate cu Stonehenge. Unul dintre aceste mituri se referă la povestea unui gigant care a cumpărat pietre uriaşe magice de la o vrăjitoare. Apoi le-a transportat prin aer până în Câmpia Salisbury, unde a provocat locuitorii satului să numere pietrele într-un fel de ghicitoare. Călugărul satului a spus că pietrele sunt prea multe ca să poată fi numărate (acesta este un alt mit, care spune că este imposibil să numeri toate pietrele din care este alcătuit Stonehenge). Atunci uriaşul s-a supărat şi a aruncat cu una dintre aceste pietre după călugăr lovindu-l într-un călcâi. Călugărul n-a fost rănit, însă piatra respectivă a rămas de atunci ciobită şi este cunoscută sub numele de Piatra Călcâi. 

Cel mai popular dintre miturile legate de Stonehenge este din categoria celor care încearcă să explice modul în care pietrele uriaşe au fost transportate. Povestea a fost scrisă în secolul al XII-lea de către Geoffrey of Monmouth. El spune că pietrele de la Stonehenge sunt de fapt pietre vindecătoare, aduse din Africa în Irlanda de giganţi tocmai pentru aceste calităţi vindecătoare ale lor. De aceea ele au fost numite „Dansul Uriaşilor”. Regele Aurelius Ambrosias (secolul al V-lea) voia să construiască un monument în cinstea celor 3000 de nobili care au murit în lupta cu saxonii şi au fost înmormântaţi la Salisbury.

La sfatul magicianului Merlin, a ales Stonhenge ca monument funerar. Merlin şi Uther Pendragon (tatăl regelui Arthur), au fost trimişi să aducă pietrele din Irlanda, împreună cu 15.000 de cavaleri. Aceştia au eşuat în încercarea de a urni pietrele ajutându-se de frânghii şi bazându-se doar pe forţa braţelor lor. Atunci Merlin, folosindu-şi capacităţile magice a dislocat cu uşurinţă pietrele şi le-a dus la locul dedicat lor la Salisbury. Aurelius a murit la scurt timp şi a fost îngropat şi el în interiorul monumentului, în „Inelul Giganţilor de la Stonehenge”[4].

Teoria vortexului energetic

Conform acestei teorii, locul pe care este amplasat complexul megalitic de la Stonehenge este considerat a fi un vortex energetic, un focar energetic din cele mai importante din reţeaua energetică a Pământului. Se mai presupune că acest focar şi cel care se află pe locul Marii Piramide din Egipt acţionează în consonanţă în scopul contracarării efectelor negative care apar în structura energetică a Pământului. Toate acţiunile, gândurile şi emoţiile locuitorilor Terrei afectează acestă structură.
Astfel, Complexul de la Stonehenge, ar fi un „panou de control” pentru Marea Piramidă, alcătuind împreună un fel de sistem-antenă. Acesta a ajutat la stabilizarea orbitei Pământului după scufundarea Atlantidei şi la restabilirea polarităţii energetice pe planetă. 
„Un vortex este o masă de energie care se mişcă în spirală, creând astfel un vacuum în centru... Aceste focare de putere ale Pământului se manifestă ca nişte coagulări energetice sub formă de spirală, ele reprezentând calităţile electrice, magnetice ori electromagnetice ale energiei vieţii.” Astfel defineşte vortexul Page Bryant în lucrarea sa Terravision: A Traveler's Guide to the Living Planet Earth. Un vortex este o zonă de intensă concentrare de energie. Aceste zone sunt considerate ca fiind porţi către alte planuri. În mod obişnuit, în locurile în care există vortexuri, apar anomalii gravitaţionale. Cele mai cunoscute astfel de zone sunt Marea Piramidă din Egipt şi Complexul Megalitic Stonehenge[5]. 

Ipoteze privind rolul complexului megalitic de la Stonehenge

În decursul istoriei au fost vehiculate diverse teorii, unele mai surprinzătoare decât altele, care caută să dezlege misterul acestui fascinant cromleh.
Arheologii englezi îi atribuie o funcţie de  observator astronomic. El ar fi fost destinat determinării unor importante cicluri astronomice, precum şi prevederii eclipselor.

Astfel, astronomul Gerald Hawkins a avansat, în anii ’60, o ipoteză conform căreia seria de gropi de la Stonehenge era destinată prezicerii eclipselor de Lună. E a constat că datele eclipselor de Lună pot fi prezise dacă şase dintre pietre sunt aşezate peste şase dintre aceste 56 de gropi şi apoi mişcate în jurul cercului în câte o groapă pe an. Sistemul nu este valabil pentru un alt număr de gropi şi mai mult, niciun alt monument neolitic nu prezintă un inel de 56 de pietre sau gropi.
O altă teorie afirmă că Stonehenge ar fi fost un locaş de cult consacrat Soarelui. Alinierea monoliţilor de piatră este astfel gândită încât marchează răsăritul şi apusul soarelui chiar la data solstiţiului de vară şi de iarnă.
S-a păstrat până în zilele noastre o sărbătoare populară tradiţională, cu ocazia solstiţiului de vară, în cursul căreia populaţia din Salisbury şi localităţile învecinate se adună la Stonehenge pentru a asista la răsăritul Soarelui.

Un alt rol al complexului megalitic de la Stonehenge este cel de loc funerar şi de oficiere a ritualurilor legate de cultul morţilor.
Dar toate aceste teorii sunt deocamdată doar ipoteze, grandiosul sanctuar de la Stonehenge rămânând în continuare învăluit în mister. Stonehenge este probabil cel mai important monument preistoric din Anglia.

Stonehenge - misterul pietrelor megalitice

Tehnicile arheologice moderne au demonstrat însă că Stonehenge a fost construit cu cel putin 1.000 de ani inainte de druizi, in 2.950 i.Hr., ajungand la forma pe care o cunoastem azi in anul 1.600 i.Hr. Nimeni nu stie exact cum au ajuns pietrele acolo si nici la ce au folosit. Stonehenge devine si mai misterios daca bine-cunoscutului cerc de pietre mari, verticale, li se adauga descoperirile mai recente - o fortificatie circulara si un inel ciudat de gropi umpute.

La fel de misterios este si modul in care a fost construit Stonehenge. Pietrele verticale si cele orizontale, prin care sunt unite, arata ca si cum ar fi facute din lemn de catre un templar. In mod cert, pentru oamenii din neolitic, care traiau in Campia Salisbury, ar fi fost mai normal sa foloseasca la constructie lemnul, care se gasea din abundenta, decat piatra, un material rar pe plan local. Si apoi, care este semnificatia tuturor aliniamentelor astronomice descoperite la Stonehenge? A fost momumentul, dupa cum au spus unii cercetatori, chiar un "computer" sofisticat al epocii pietrei cu care se preziceau datele eclipselor? Sau astronomia lui Stonehenge are un sens mai pământean?

Ceea ce este ciudat despre Stonehenge, este faptul ca este departe de a fi unic in Anglia, dar este cel mai bine pastrat şi elaborat astfel de monument.

Pietrele pe care noi le vedem astăzi reprezintă ,,ruinele Stonehenge’’. Multe dintre pietrele originale au căzut sau au fost folosite de oameni la diverse construcții și reparații. ,,Stonehenge este fără nicio îndoială un monument cu o funcție rituală majoră, iar oamenii din acele timpuri călătoreau probabil distanțe foarte mari pentru a ajunge acolo, însă acest monument nu era singur’’, explică coordonatorul unui proiect de cercetare, Vincent Gaffney, arheolog la Universitatea din Birmingham. ,,El făcea parte dintr-un peisaj mult mai complex, în care aveau loc procesiuni și activități rituale. Această concluzie schimbă modul în care trebuie privit acest monument’’.

Istoricii încă nu sunt siguri care a fost scopul construcției megalitice de la Stonehenge, pentru că artizanii acestui loc nu cunoșteau scrierea sau pur și simplu nu au fost găsite izvoare istorice din acea perioadă.

Cu toate acestea, monoliții, care se aliniază cu Soarele în timpul solstițiilor, reprezintă o impresionantă demonstrație de inginerie preistorică. Cei mai mari monoliți din cadrul complexului au până la 9 metri înălțime și cântăresc aproape 23 de tone, fiind, conform teoriilor, transportate de la cariera din Marlborough Downs, locație aflată la 32 de kilometri mai la nord.

Echipa coordonată de Vincent Gaffney a descoperit urmele subterane lăsate de aceste monumente satelit din jurul lui Stonehenge — urme lăsate probabil de stâlpi de lemn, monoliți și șanțuri. Reconstituirile generate cu ajutorul instrumentelor moderne de analiză demonstrează că o parte din aceste monumente mai mici erau formate din elemente dispuse în cercuri concentrice, la fel ca și monumentul principal, de la Stonehenge.

Vincent Gaffney a precizat că va avea nevoie de un an pentru a putea analiza toate datele adunate în cei 4 ani de studiu, etapă după care vor începe săpături pentru a aduce la lumină și celelalte monumente din jurul lui Stonehenge.

Dar când multe aspecte legate de Stonehenge rămân relative, cu acea notă proprie de ambiguitate, un lucru e sigur: va continua să uimească și să cucerească, și să fie centrul unor noi ipoteze, mituri și controverse.

Cosmina Marcela OLTEAN

---

[1] Colecţia Adevărul - Civilizaţii antice, pag 21

[2] National Geographic Magazine – articol: ,,Stonehenge: If the Stones Could Speak. Searching for the Meaning of Stonehenge’’

[3] Zaharia, D.N. – Istoria Artei Antice şi Medievale, pag 40

[4] Reader’s Digest – Lumi fascinante, locuri uimitoare

[5] National Geographic Magazine – articol: ,,Stonehenge: If the Stones Could Speak. Searching for the Meaning of Stonehenge’’, publicat în Iunie 2008, de Caroline Alexander