Cine nu a auzit astăzi măcar una dintre ipotezele, miturile
ori misterele ce planează asupra acestui remarcabil monument preistoric, datat
din neolitic ? Cine nu a auzit măcar o dată de celebrul complex Stonehenge și
totodată, câți nu au fost de-a dreptul vrăjiți de monumentalitatea și de imensa
putere de fascinație pe care acesta o posedă ? Într-adevăr, de-a lungul
veacurilor, monumentul a câștigat mulți admiratori și nenumărați cercetători
s-au aplecat asupra lui cu iluzia și speranța de a mai descoperi ceva inedit.
Încărcat
de mister, magie şi sacralitate, ansamblul de la Stonehenge, unic în lume din
punct de vedere arhitectonic, este unul dintre cele mai faimoase monumente preistorice
din lume. Nu se cunoaşte exact când a fost construit şi de către cine, iar
rolul ansamblului rămâne, şi el, încă necunoscut.
O incursiune în trecut
Monumentul
megalitic de la Stonehenge, în Anglia, la câțiva kilometrii de
Londra, în comitatul Wiltshire, ridicat în urmă cu aproximativ 5.000 de ani pe câmpia
Salisbury, era centrul unui complex de monumente megalitice cu funcție
cel mai probabil rituală, conform unor cercetători care au descoperit urmele
altor 17 astfel de monumente în aceeași zonă, informează Live Science.
Ansamblul este format din patru cercuri
concentrice construite din pietre. Cercul exterior (cercul Sarsen), de 33 m în
diametru, este construit din 30 de blocuri imense de piatra (megaliți -menhire), așezate vertical; astăzi doar 17
dintre aceste blocuri mai sunt în picioare. Desupra acestor blocuri de piatră
au fost așezate ca niște praguri (buiandrugi) alte
blocuri curbate (în formă de arc de cerc). În interiorul acestui lanț exterior
se află un alt cerc de blocuri mai mic din piatră vânătă. Acestea împrejmuiesc
un aranjament în formă de potcoavă, construit tot din
piatră vânătă, în interiorul căreia se află o placă din gresie mecacee,
denumită Piatra de Altar. Toată construcția
este înconjurată de un lanț circular care măsoară 104 m în diametru. În
interior, se ridică un banc de nisip care cuprinde 56 de morminte cunoscute sub
numele de ,,găurile lui Aubrey’’ (după numele celui care le-a descoperit John Aubrey).Terasamentul și lanțul sunt intersectate de un Bulevard, o cale
procesională lată de 23 m și lungă de aproape 3 km. Aproape de intrare în
Bulevard se află Piatra Sacrificiului. Pe partea opusă se află Piatra Călcâi.
Ansamblul
de pietre uriaşe care se înalţă în sudul Marii Britanii, la Stonehenge,
marchează apogeul civilizaţiei megaliţilor, care se propagă de-a lungul
ţărmurilor Europei Occidentale în mileniul al lll-lea şi dispare fără urmă, în
jurul anului 1 500 î.Hr. Data înălţării acestei construcţii nu se cunoaşte şi
nici autorul sau autorii înălţării ei. Se
considera insa ca cel mai probabil constructia a fost inceputa in Neoliticul
Mijlociu si continuata de populatia din Epoca Bronzului. În jurul monumentului planează foarte multe întrebări al
căror răspuns nu s-a aflat nici până în ziua de azi[1].
Planul actual al ansamblului
Construcția ansamblului
Stonhenge a început în anul 3.000 î.C. Este construit din pietre cu înalțime de
6 metri și greutate de până la 500 kg, aduse aici probabil de la o
distanță de 322 km din Câmpia Salisbury din
sudul Angliei. Deși nu se știe exact rolul ansamblului, se crede că cei care au
construit-o aveau cunoștințe în astronomie, și că ziua de 21
iunie - Solstițiul de vară - avea o semnificație deosebită, probabil religioasă.
Stonehenge era un monument
dedicat zeilor. La o distanță mai mare de 5 km era unul făcut din lemn.
Teoria oamenilor de atunci era că zeul este nemuritor, la fel ca piatra și
oamenii sunt muritori ca lemnul. Înainte de răsărit ei se duceau la monumentul
de piatra și așteptau prima ivire a soarelui. Dintr-o anumita poziție soarele
lumina foarte frumos, oamenii crezând că este fapta unui zeu. Călătoreau pe
lângă un râu aflat în apropierea Stonhenge-ului de lemn unde la asfințit se
rugau din nou la zeul lor.
Construcția
Stonehenge este, probabil, cel mai important
monument preistoric din Anglia. Nu se cunoaște exact când a
fost construit sau de către cine. O teorie destul de cunoscuta a avansat
ipoteza că ar fi construit de druizi, o populație existentă în Anglia înainte de cucerirea romană. Tehnicile
arheologice moderne au demonstrat însă că Stonehenge a fost construit cu cel
puțin 1000 de ani înaintea druizilor, în anul 2950 î.Hr, ajungând la forma pe
care o cunoaștem azi în anul 1600 î.Hr.Cercetările din 2008 indică perioada
construcției ca fiind 2400-2200 î.e.n. La 18 decembrie 2011, geologi de la
Universitatea din Leicester și Muzeul Național din Țara Galilor au anunțat
descoperirea sursei exacte a rocii folosite pentru constructia complexului.
Cercetatorii au identificat sursa situata la 70 de metri, in Craig-y-Rhos Felin
lângă Pont Saeson în nordul Pembrokeshire (situat la 220 km de
Stonehenge).
În 1655, arhitectul John Webb, scriind în numele fostului său superior, Inigo Jones, a susținut că
Stonehenge a fost un templu roman, dedicat lui Caelus, (nume latin dat zeului grec al cerurilor, Uranus), construit folosind ordinul toscan. Comentatori ulteriori au susținut că danezii au
fost aceia care l-au ridicat. Într-adevăr, până la sfarsitul secolului al
XIX-lea, așezarea a fost atribuită saxonilor sau altor societăți relativ
recente.
Primul efort academic de cercetare și de întelegere
a monumentului a fost facut în jurul anului 1640 de catre John Aubrey. El a declarat Stonehenge-ul ca munca a
druizilor. Acest punct de vedere a fost foarte popularizat de William Stukeley. Aubrey, a contribuit
si cu primele desene cu masuratori ale asezarii, care au permis o analiza mai
ampla a formei si a semnificatiei. Pornind de la acest lucru, el a putut sa
demonstreze rolul astronomic sau calendaristic pe care l-ar fi putut avea
asezarea pietrelor. Arhitectul John Wood a fost insa primul care
a efectuat o ancheta cu adevarat exacta a Stonehenge-ului in 1740. Cu toate acestea, interpretarea monumentului
ca fiind un loc al ritualurilor pagane a fost vehement atacat de Stukeley care
nu i-a vazut pe druizii ca paganii, ci ca patriarhi biblici.
Pana la inceputul secolului al XIX-lea, John Lubbock, a atribuit monumentul epocii bronzului,
datorita obiectelor de bronz gasite in movilele din apropiere.
De-a lungul secolului XX, Stonehenge a început
să fie utilizat ca un loc de semnificație religioasă, de această dată de către
adepții New Age și ai cultelor neopăgâne[2].
Etapele de construcție
Stonehenge nu este o simplă
construcție, ci a fost facută în mai multe etape. Este o structură din pământ,
lemn și pietre care a fost revizuită și remodelată pe parcursul unei perioade a
1400 de ani. Rapoartele arheologice au stabilit trei faze principale de
construcție, I, II si III și alte șase faze intermediare pentru faza III. În
centrul ansamblului s-a construit din blocuri de gresie 2 noi aranjamente: unul
în formă de cerc, numit "Cercul Sarsen" și un altul în formă de
potcoavă format din 5 trilitioni (ansamblu alcătuit din două blocuri de piatră
verticale și unul transversal). Cercul Sarsen are un diametru de 33 metri și
este format din 30 de blocuri imense de gresie așezate vertical - numai 17 mai
sunt azi în picioare. Pietrele sunt dispuse
aproximativ la o distanță de 1 -1.5 metri unul de altul, au o înălțime de 4 m,
lățime și de 1-2 m grosime.
Complexul
de la Stonehenge poate fi pus în relaţie cu cel de la Carnac (Franţa), iar acesta din urmă îşi dispută întâietatea, ca
valoare. Complexul de la Carnac este format din circa 3000 de menhiri dispuşi
în trei grupuri, compuse fiecare din din 13 şiruri de menhiri, lungi de 3km,
şiruri care sfârşesc în câte un semicerc de menhiri[3]. Priveliştea pare din altă lume: pietre uriaşe, de diferite mărimi, pe un
fundal de păduri şi câmpuri… Deşi mult mai complex decât Stonehenge, Carnac a
rămas totuşi un loc mai ascuns, mai liniştit, dar în nici un caz mai puţin
reprezentativ pentru această perioadă istorică. La fel ca în cazul Stonehenge,
un se ştie încă nimic cu exactitate despre cei ce au construit complexul: cine
au fost şi care au fost motivele lor. Astfel de complexe arhitecturale ne fac
să realizăm că lumea preistorică a fost în mod clar mult mai complexă decât am
fi tentaţi să credem. Se speculează doar şi se încearcă diferite explicaţii şi
ipoteze. Cine ştie dacă misterele celor două monumente colosale preistorice vor
fi vreodată pe deplin înţelese şi explicate …
Legende
Misterul cromlehului de la Stonehenge a dat naştere la numeroase legende fără de care povestea sa ar fi poate incompletă. Acestea urmăresc să descopere înţelesurile şi rosturile neştiute ascunse în acest loc. Legenda spune că Stonehenge, ca şi alte locuri asemănătoare, este o poartă către o lume din care venim, de fapt. Se mai spune că la fiecare 5000 de ani aceste porţi pot fi deschise, moment care poate fi folosit în mod benefic, dar în acelaşi timp poate prilejui catastrofe imense.
Stonehenge a fost subiectul multor teorii cu
privire la originea sa, variind de la arheologie la explicații mitologice sau
paranormale. Multi istorici au fost influențați în explicațiile lor de
poveștile populare supranaturale. Unele legende susțin că Merlin a pus un uriaș să construiască structura
de piatra pentru el sau că le-a transportat printr-o magie de la Muntele
Killaraus în Irlanda, in timp ce altii
considera ca responsabil este Diavolul. Henry de Huntingdon a fost primul care a
scris despre Stonehenge in jurul anului 1130, si mai apoi, Geoffrey de Monmouth a fost primul care a
facut asocieri fanteziste cu Merlin. Potrivit cartii lui Geoffrey, Historia
Regum Britanniae, Merlin, folosindu-se de magie a luat cercul de la locul sau
original din Irlanda, din porunca lui Aurelius Ambrosius, pentru a servi ca loc
de inmormantare pentru printii Marii Britanii.
Forţele oculte magice au fost de asemenea asociate cu Stonehenge. Unul dintre aceste mituri se referă la povestea unui gigant care a cumpărat pietre uriaşe magice de la o vrăjitoare. Apoi le-a transportat prin aer până în Câmpia Salisbury, unde a provocat locuitorii satului să numere pietrele într-un fel de ghicitoare. Călugărul satului a spus că pietrele sunt prea multe ca să poată fi numărate (acesta este un alt mit, care spune că este imposibil să numeri toate pietrele din care este alcătuit Stonehenge). Atunci uriaşul s-a supărat şi a aruncat cu una dintre aceste pietre după călugăr lovindu-l într-un călcâi. Călugărul n-a fost rănit, însă piatra respectivă a rămas de atunci ciobită şi este cunoscută sub numele de Piatra Călcâi.
Cel mai popular dintre miturile legate de Stonehenge este din categoria celor care încearcă să explice modul în care pietrele uriaşe au fost transportate. Povestea a fost scrisă în secolul al XII-lea de către Geoffrey of Monmouth. El spune că pietrele de la Stonehenge sunt de fapt pietre vindecătoare, aduse din Africa în Irlanda de giganţi tocmai pentru aceste calităţi vindecătoare ale lor. De aceea ele au fost numite „Dansul Uriaşilor”. Regele Aurelius Ambrosias (secolul al V-lea) voia să construiască un monument în cinstea celor 3000 de nobili care au murit în lupta cu saxonii şi au fost înmormântaţi la Salisbury.
La sfatul magicianului Merlin, a ales Stonhenge ca monument funerar. Merlin şi Uther Pendragon (tatăl regelui Arthur), au fost trimişi să aducă pietrele din Irlanda, împreună cu 15.000 de cavaleri. Aceştia au eşuat în încercarea de a urni pietrele ajutându-se de frânghii şi bazându-se doar pe forţa braţelor lor. Atunci Merlin, folosindu-şi capacităţile magice a dislocat cu uşurinţă pietrele şi le-a dus la locul dedicat lor la Salisbury. Aurelius a murit la scurt timp şi a fost îngropat şi el în interiorul monumentului, în „Inelul Giganţilor de la Stonehenge”[4].
Teoria vortexului energetic
Forţele oculte magice au fost de asemenea asociate cu Stonehenge. Unul dintre aceste mituri se referă la povestea unui gigant care a cumpărat pietre uriaşe magice de la o vrăjitoare. Apoi le-a transportat prin aer până în Câmpia Salisbury, unde a provocat locuitorii satului să numere pietrele într-un fel de ghicitoare. Călugărul satului a spus că pietrele sunt prea multe ca să poată fi numărate (acesta este un alt mit, care spune că este imposibil să numeri toate pietrele din care este alcătuit Stonehenge). Atunci uriaşul s-a supărat şi a aruncat cu una dintre aceste pietre după călugăr lovindu-l într-un călcâi. Călugărul n-a fost rănit, însă piatra respectivă a rămas de atunci ciobită şi este cunoscută sub numele de Piatra Călcâi.
Cel mai popular dintre miturile legate de Stonehenge este din categoria celor care încearcă să explice modul în care pietrele uriaşe au fost transportate. Povestea a fost scrisă în secolul al XII-lea de către Geoffrey of Monmouth. El spune că pietrele de la Stonehenge sunt de fapt pietre vindecătoare, aduse din Africa în Irlanda de giganţi tocmai pentru aceste calităţi vindecătoare ale lor. De aceea ele au fost numite „Dansul Uriaşilor”. Regele Aurelius Ambrosias (secolul al V-lea) voia să construiască un monument în cinstea celor 3000 de nobili care au murit în lupta cu saxonii şi au fost înmormântaţi la Salisbury.
La sfatul magicianului Merlin, a ales Stonhenge ca monument funerar. Merlin şi Uther Pendragon (tatăl regelui Arthur), au fost trimişi să aducă pietrele din Irlanda, împreună cu 15.000 de cavaleri. Aceştia au eşuat în încercarea de a urni pietrele ajutându-se de frânghii şi bazându-se doar pe forţa braţelor lor. Atunci Merlin, folosindu-şi capacităţile magice a dislocat cu uşurinţă pietrele şi le-a dus la locul dedicat lor la Salisbury. Aurelius a murit la scurt timp şi a fost îngropat şi el în interiorul monumentului, în „Inelul Giganţilor de la Stonehenge”[4].
Teoria vortexului energetic
Conform
acestei teorii, locul pe care este amplasat complexul megalitic de la
Stonehenge este considerat a fi un vortex energetic, un focar energetic din
cele mai importante din reţeaua energetică a Pământului. Se mai presupune că
acest focar şi cel care se află pe locul Marii Piramide din Egipt acţionează în
consonanţă în scopul contracarării efectelor negative care apar în structura
energetică a Pământului. Toate acţiunile, gândurile şi emoţiile locuitorilor
Terrei afectează acestă structură.
Astfel, Complexul de la Stonehenge, ar fi un „panou de control” pentru Marea Piramidă, alcătuind împreună un fel de sistem-antenă. Acesta a ajutat la stabilizarea orbitei Pământului după scufundarea Atlantidei şi la restabilirea polarităţii energetice pe planetă.
„Un vortex este o masă de energie care se mişcă în spirală, creând astfel un vacuum în centru... Aceste focare de putere ale Pământului se manifestă ca nişte coagulări energetice sub formă de spirală, ele reprezentând calităţile electrice, magnetice ori electromagnetice ale energiei vieţii.” Astfel defineşte vortexul Page Bryant în lucrarea sa Terravision: A Traveler's Guide to the Living Planet Earth. Un vortex este o zonă de intensă concentrare de energie. Aceste zone sunt considerate ca fiind porţi către alte planuri. În mod obişnuit, în locurile în care există vortexuri, apar anomalii gravitaţionale. Cele mai cunoscute astfel de zone sunt Marea Piramidă din Egipt şi Complexul Megalitic Stonehenge[5].
Astfel, Complexul de la Stonehenge, ar fi un „panou de control” pentru Marea Piramidă, alcătuind împreună un fel de sistem-antenă. Acesta a ajutat la stabilizarea orbitei Pământului după scufundarea Atlantidei şi la restabilirea polarităţii energetice pe planetă.
„Un vortex este o masă de energie care se mişcă în spirală, creând astfel un vacuum în centru... Aceste focare de putere ale Pământului se manifestă ca nişte coagulări energetice sub formă de spirală, ele reprezentând calităţile electrice, magnetice ori electromagnetice ale energiei vieţii.” Astfel defineşte vortexul Page Bryant în lucrarea sa Terravision: A Traveler's Guide to the Living Planet Earth. Un vortex este o zonă de intensă concentrare de energie. Aceste zone sunt considerate ca fiind porţi către alte planuri. În mod obişnuit, în locurile în care există vortexuri, apar anomalii gravitaţionale. Cele mai cunoscute astfel de zone sunt Marea Piramidă din Egipt şi Complexul Megalitic Stonehenge[5].
Ipoteze privind rolul complexului megalitic de la Stonehenge
În decursul istoriei au fost vehiculate diverse teorii, unele mai surprinzătoare decât altele, care caută să dezlege misterul acestui fascinant cromleh.
Arheologii englezi îi atribuie o funcţie de observator astronomic. El ar fi fost destinat determinării unor importante cicluri astronomice, precum şi prevederii eclipselor.
Astfel,
astronomul Gerald Hawkins a avansat, în anii ’60, o ipoteză conform căreia
seria de gropi de la Stonehenge era destinată prezicerii eclipselor de Lună. E
a constat că datele eclipselor de Lună pot fi prezise dacă şase dintre pietre
sunt aşezate peste şase dintre aceste 56 de gropi şi apoi mişcate în jurul
cercului în câte o groapă pe an. Sistemul nu este valabil pentru un alt număr
de gropi şi mai mult, niciun alt monument neolitic nu prezintă un inel de 56 de
pietre sau gropi.
O altă teorie afirmă că Stonehenge ar fi fost un locaş de cult consacrat Soarelui. Alinierea monoliţilor de piatră este astfel gândită încât marchează răsăritul şi apusul soarelui chiar la data solstiţiului de vară şi de iarnă.
S-a păstrat până în zilele noastre o sărbătoare populară tradiţională, cu ocazia solstiţiului de vară, în cursul căreia populaţia din Salisbury şi localităţile învecinate se adună la Stonehenge pentru a asista la răsăritul Soarelui.
Un alt rol al complexului megalitic de la Stonehenge este cel de loc funerar şi de oficiere a ritualurilor legate de cultul morţilor.
Dar toate aceste teorii sunt deocamdată doar ipoteze, grandiosul sanctuar de la Stonehenge rămânând în continuare învăluit în mister. Stonehenge este probabil cel mai important monument preistoric din Anglia.
O altă teorie afirmă că Stonehenge ar fi fost un locaş de cult consacrat Soarelui. Alinierea monoliţilor de piatră este astfel gândită încât marchează răsăritul şi apusul soarelui chiar la data solstiţiului de vară şi de iarnă.
S-a păstrat până în zilele noastre o sărbătoare populară tradiţională, cu ocazia solstiţiului de vară, în cursul căreia populaţia din Salisbury şi localităţile învecinate se adună la Stonehenge pentru a asista la răsăritul Soarelui.
Un alt rol al complexului megalitic de la Stonehenge este cel de loc funerar şi de oficiere a ritualurilor legate de cultul morţilor.
Dar toate aceste teorii sunt deocamdată doar ipoteze, grandiosul sanctuar de la Stonehenge rămânând în continuare învăluit în mister. Stonehenge este probabil cel mai important monument preistoric din Anglia.
Stonehenge - misterul pietrelor megalitice
Tehnicile arheologice moderne au demonstrat însă că Stonehenge a fost
construit cu cel putin 1.000 de ani inainte de druizi, in 2.950 i.Hr., ajungand
la forma pe care o cunoastem azi in anul 1.600 i.Hr. Nimeni nu stie exact cum
au ajuns pietrele acolo si nici la ce au folosit. Stonehenge devine si mai
misterios daca bine-cunoscutului cerc de pietre mari, verticale, li se adauga
descoperirile mai recente - o fortificatie circulara si un inel ciudat de gropi
umpute.
La fel de misterios este si
modul in care a fost construit Stonehenge. Pietrele verticale si cele
orizontale, prin care sunt unite, arata ca si cum ar fi facute din lemn de
catre un templar. In mod cert, pentru oamenii din neolitic, care traiau in
Campia Salisbury, ar fi fost mai normal sa foloseasca la constructie lemnul,
care se gasea din abundenta, decat piatra, un material rar pe plan local. Si
apoi, care este semnificatia tuturor aliniamentelor astronomice descoperite la
Stonehenge? A fost momumentul, dupa cum au spus unii cercetatori, chiar un
"computer" sofisticat al epocii pietrei cu care se preziceau datele
eclipselor? Sau astronomia lui Stonehenge are un sens mai pământean?
Ceea ce este ciudat despre
Stonehenge, este faptul ca este departe de a fi unic in Anglia, dar este cel
mai bine pastrat şi elaborat astfel de monument.
Pietrele pe care noi le vedem astăzi reprezintă
,,ruinele Stonehenge’’. Multe dintre pietrele originale au căzut sau au fost
folosite de oameni la diverse construcții și reparații. ,,Stonehenge este fără
nicio îndoială un monument cu o funcție rituală majoră, iar oamenii din acele timpuri călătoreau probabil
distanțe foarte mari
pentru a ajunge acolo, însă acest monument nu era singur’’, explică
coordonatorul unui proiect de cercetare, Vincent Gaffney, arheolog la Universitatea din Birmingham. ,,El făcea
parte dintr-un
peisaj mult mai complex, în care aveau loc procesiuni și activități rituale. Această concluzie schimbă modul în care trebuie privit
acest monument’’.
Istoricii
încă nu sunt siguri care a fost scopul construcției megalitice de la Stonehenge, pentru că artizanii acestui loc nu
cunoșteau scrierea sau
pur și simplu nu au fost
găsite izvoare istorice din acea perioadă.
Cu
toate acestea, monoliții, care se
aliniază cu Soarele în timpul solstițiilor, reprezintă o impresionantă demonstrație de inginerie preistorică. Cei mai mari
monoliți din cadrul
complexului au până la 9 metri înălțime și cântăresc aproape
23 de tone, fiind, conform teoriilor, transportate de la cariera din
Marlborough Downs, locație aflată la 32 de
kilometri mai la nord.
Echipa
coordonată de Vincent Gaffney a descoperit urmele subterane lăsate de aceste
monumente satelit din jurul lui Stonehenge — urme lăsate probabil de stâlpi de
lemn, monoliți și șanțuri.
Reconstituirile generate cu ajutorul instrumentelor moderne de analiză
demonstrează că o
parte din aceste monumente mai mici erau formate din elemente dispuse în
cercuri concentrice, la fel ca și monumentul principal, de la Stonehenge.
Vincent
Gaffney a precizat că va avea nevoie de un an pentru a putea analiza toate
datele adunate în cei 4 ani de studiu, etapă după care vor începe săpături
pentru a aduce la lumină și celelalte
monumente din jurul lui Stonehenge.
Dar
când multe aspecte legate de Stonehenge rămân relative, cu
acea notă proprie de ambiguitate, un lucru e sigur: va continua să uimească și
să cucerească, și să fie centrul unor noi ipoteze, mituri și controverse.
Cosmina Marcela OLTEAN
Cosmina Marcela OLTEAN
[1] Colecţia Adevărul
- Civilizaţii
antice, pag 21
[2] National Geographic Magazine – articol: ,,Stonehenge: If
the Stones Could Speak. Searching for the Meaning of Stonehenge’’
[3] Zaharia, D.N. – Istoria Artei Antice şi Medievale,
pag 40
[4] Reader’s Digest – Lumi
fascinante, locuri uimitoare
[5] National Geographic Magazine
– articol: ,,Stonehenge: If the Stones Could Speak.
Searching for the Meaning of Stonehenge’’, publicat în Iunie 2008, de Caroline Alexander
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu