Retrăim acum o perioadă minunată. Ne
aflăm în faţa primului mare eveniment cultural din noul an, cu întindere pe tot
teritoriul ţării noastre: Ziua Culturii
Naţionale, ziua marelui poet Mihai Eminescu – comemorarea a 165 de ani de
la naşterea poetului.
,,Din valurile vremii’’
De mulţi ani încoace, perioada
decembrie – început de ianuarie are o anume însemnătate pentru mine: pregătire
temeinică pentru Ziua Culturii Naţionale, asigurarea unui nou ,,tiraj’’ de
ilustraţii pentru expoziţiile din această perioadă. Ziua lui Eminescu e o
sărbătoare la care am participat mereu. Din şcoala generală îmi amintesc anul
când am realizat portretul poetului, cu oarecare stângăcie, apoi în cei patru
ani de liceu, fiecare început de an, fiecare revenire din vacanţă (în care
studiam texte ce urmau ilustrate) însemna pregătire pentru această zi specială.
La Liceul din Subcetate, Catedra de
Limba Română, condusă de dl. Ioan
Cutlac, d-na Crina Gabor şi d-na Doina
Dobrean, organiza mereu sărbători frumoase, la care elevii participau cu
drag şi multă implicare. Implicare pe care domnii profesori aveau grijă să o
răsplătească cu diplome şi cărţi. Acest lucru nu s-a schimbat ! Anii trecuţi am ţinut această sărbătoare
cu Cenaclul ,,Buna Vestire’’ la Miercurea Ciuc şi Topliţa. Iar anul trecut am avut onoarea de a petrece această
frumoasă zi la Sfântu-Gheorghe, cu oameni de cultură minunaţi
precum dl. Ştefan Danciu,
Adrian Lesenciuc, Ionel Simota, Luminiţa Cornea, Camelia Paraschiv Katai şi mulţi alţii.
,,Vreme trece, vreme vine’’
În acest an, ca să continui tradiţia, îmi
doresc să scriu câteva rânduri din suflet, rânduri pe care nimeni nu poate ştii
cu câtă admiraţie şi entuziasm le scriu, în semn de mic omagiu pentru poetul
preferat, pentru poetul în a cărui versuri am găsit izvor de inspiraţie pentru
aproape toate ilustraţiile de carte. Spun aproape toate pentru că şi atunci
când am ilustrat Blaga sau Goga, tot imagini artistice
asemănătoare celor plăsmuite de Eminescu prin cuvânt am reuşit să
redau. Am observat că şi la alţi poeţi tot motivele şi temele eminesciene le
căutam. Am ajuns să cred că e vorba despre o asemănare spirituală şi de viziune
artistică. De-a lungul timpului acest poet a inspirat mulţi intelectuali şi artişti.
Îmi vine iar în minte exemplul lui Ştefan
Luchian, pe care l-am discutat individual într-un alt articol. Ce alt
exemplu mai frumos? Pe Eminescu e inevitabil să nu îl legi de alte nume cu
rezonanţă, după cum se observă. Am auzit spunându-se că într-o oarecare măsură cu
toţii ne regăsim în poezia sa. Are el această unică şi remarcabilă abilitate.
Susţin această opinie, cu menţiunea că, cel puţin în cazul meu, impactul
poemelor sale asupra creaţiei artistice a lăsat urme vizibile: peste 100 de ilustraţii. Acest fapt e
explicabil şi din prisma unei discipline ce are la bază studiul
frumosului şi al artei: ESTETICA.
Aprofundarea acestei discipline aduce o mai bună înţelegere a fenomenului
artistic, a artelor frumoase şi a poeziei – care îşi au rădăcinile în
antichitate. Dar mai aduce clarităţi şi în ceea ce priveşte legătura dintre artele vizuale şi poezie, şi
referitor la modul în care ele conlucrează şi se pot completa. Iată cum: pe
când artele vizuale apelează direct la simţuri, poezia se bazează pe semne lingvistice;
unele pun în evidenţă imagini sensibile, altele simboluri intelectuale, după
cum explica gânditorul marxist de o autentică valoare intelectuală, Wladyslaw
Tatarkiewicz în Istoria esteticii.
Vorbim despre frumosul sensibil şi cel intelectual, despre arta directă şi cea
simbolică. Subiectul e unul extrem
de interesant şi de amplu, dar se transformă într-o altă temă de discuţie, ce
se cere tratată separat.
Timpul
La Teiul lui
Eminescu
La
Iaşi, am păşit de multe ori în Parcul Copou, care adăposteşte celebrul Tei al lui Eminescu. Unul dintre cei mai bătrâni arbori din judeţ, pe locul 7
în top, teiul datează din vremea lui Alexandru Lăpuşneanu, fiind plantat în
anul 1556. Considerat un miracol al supravieţuirii, acesta are 459 de ani !
De aici am luat drept suvenir două frunze care acum stau presate între paginile unui volum de poezii. Bătrânul tei, falnic, adăposteşte la rându-i, sub coroanele sale, bustul lui Eminescu, în faţa căruia se întinde, o scurtă alee din mozaic în care stau scrise versuri din poemul ,,Dorinţă’’, cu artistica semnătură a autorului, la final. Acest loc, parcă din altă lume, în care domneşte o linişte apăsătoare şi care îndeamnă la meditaţie, este, neîndoielnic, Inima Parcului Copou. Ce loc mai bun de a-l căuta pe Eminescu?
De aici am luat drept suvenir două frunze care acum stau presate între paginile unui volum de poezii. Bătrânul tei, falnic, adăposteşte la rându-i, sub coroanele sale, bustul lui Eminescu, în faţa căruia se întinde, o scurtă alee din mozaic în care stau scrise versuri din poemul ,,Dorinţă’’, cu artistica semnătură a autorului, la final. Acest loc, parcă din altă lume, în care domneşte o linişte apăsătoare şi care îndeamnă la meditaţie, este, neîndoielnic, Inima Parcului Copou. Ce loc mai bun de a-l căuta pe Eminescu?
Şi
stând acolo, sub tei, în linişte, mă întrebam: Doamne, ce trebuie să facă un simplu om să ajungă din ce în ce mai
iubit cu trecerea anilor? Care în loc să moară, e tot mai viu, câştigând prin
cultură nemurirea? Cum apare pe lume un nume pe care nici măcar temutul Timp
nu-l poate pune în penumbră vreodată? Oare el ştia că va fi aşa…? E uluitor
! Iar răspunsul, deşi ar părea teribil de complex, e la fel de simplu pe cât
i-a fost Poetului să compună versuri ce concurează cu perfecţiunea: vorbim, pur
şi simplu, de o altă nuanţă a genialităţii !
Cosmina Marcela
OLTEAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu