Cosmina Marcela OLTEAN
Neîndoielnic, o gândire orientată spre abstract, cu scopul de a creea ceva
nou, se educă. Aceasta se formează în timp, bazându-se pe mult studiu şi
exerciţiu. Mulţi artişti de-a lungul istoriei au mărturisit că au învăţat întâi
să deseneze imitând cât mai fidel natura ori obiectul reprezentat şi că doar o
astfel de performanţă poate educa o gândire care să surprindă esenţialul, creând
un produs abstract. Cu precădere în rândul artiştilor, o gândire educată să
surprindă esenţa lucrurilor, este indispensabilă mai ales în arta zilelor
noastre, când abstractizarea este căutată. De la complex la tot mai simplu,
pare a fi deviza. Pus în raport cu concretul, care corespunde modurilor
realităţii, abstractul aparţine spaţiului conceptual şi transformă concretul.
Teritoriul concretului este mai vast decât al abstractului, mai simplu şi mai
uşor explicabil. Din înţelegerea sensului concretului putem extrage
semnificaţia abstractului.
Dar, punctând pe latura psihologică, ce înseamnă acest proces al
abstractizării? Cum se formează, în timp, gândirea abstractă şi cum poate
ajunge la apogeul de a creea mereu ceva nou?
Pasarea Maiastra - C.Brancusi
Victoriţa
Croitor: Cel mai complex stadiu în dezvoltarea cognitivă descrisă de Jean Piaget
ce este caracterizat de adaptare, flexibilitate și utilizarea conceptelor și
generalizării. Prin exercițiu, stimulare
a creativității și evident lectură.
Bazele gândirii abstracte sunt reprezentate de gândirea critică. Creația liberă, prin unicitatea dată de
autorul ei, formează premisele unei dezvoltări durabile a, filozofic vorbind,
trezirii conștiinței de sine.
O reducere la esenţial, la ceea ce contează cu adevărat pentru fiecare
individ, o stabilire a priorităţilor, este o nevoie a fiinţei umane, aplicabilă
pe toate laturile vieţii. La fel este şi în artă. Ajungi la concluzia că esenţa
e totul şi că lucrurile simple sunt de fapt cele mai complexe. Este, poate, un
mod de a pune ordine în lucruri. Acesta să fie motivul pentru care tindem spre
abstract?
Pornesc de la afirmațiile
lui Heidegger ”Opera de artă deschide într-un fel specific ființa ființării.
Pentru că de fapt în operă survine această decshidere, adică ieșirea din
ascundere, adică adevărul ființării. Arta este punerea-de-sine-în-operă a
adevărului.”
Pe
de altă parte Stephen Hawking crede că ”dacă nu vom avansa în profunzime, vom
avansa în complexitate și ne vom afla mereu în centrul unui orizont al
posibilităților care se lărgește.”
Disciplina
interioară e o nevoie dezvoltată la nivel superior de cei care transformă
creativitatea în artă, prin procesul abstractizării.
Lucrările abstracte pot spune foarte multe lucruri despre autorul lor. Pot
fii ele văzute ca pe nişte veritabile teste psihologice? Cu siguranţă că o
încercare de interpretare a lor poate conduce la o serie de posibile
interpretări în misiunea de a desluşi intenţia, implicit mesajul artistului.
Iar interpretarea nu se întâlneşte prea des cu intenţia acestuia, însă în cazul
artei abstracte tind să cred că intenţia artistului este tocmai aceea de a
oferi cât mai multe interpretări posibile. Aşa să fie?
Domnisoara Pogany II - Brancusi
Da, operele de artă pot fi considerate tehnici proiective
de autocunoaștere
a trăirilor afective cele mai complexe. Dar să nu uităm că la bază acestea
prezintă de cele mai multe ori un sens enigmatic. Ioan Slavici spunea ”Ceea ce
îi dă operei de artă viață este efectul ei.”
Cum spuneați și
dumneavostră, intenția artistului este aceea de a da ocazia consumatoruluii de
artă să ofere propria lui interpretare. Lucrările de artă, tematică sau
abstractă, diversifică accesul la nivelurile psihice cele mai profunde, spre
exemplu inconștientul.
Lumea
”digitalizată” de astăzi reduce
accesul la gândirea reflexivă, însă arta abstractă o favorizează și dezvoltă
durabil. În orice instituție care oferă educație ar trebui să existe programe
și activități de dezvoltare a creativității.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu