Cosmina Marcela OLTEAN ArtPage: “Fata cu cercel de perlă” – o prezenţă enigmatică, pătrunzătoare şi totodată subtilă

Johannes Vermeer, maestrul uitat şi redescoperit

Lucrările de specialitate nu oferă multe date despre viaţa marelui pictor olandez Johannes Vermeer van Delft, asta ştim bine deja pentru că este menţionat în fiecare carte sau articol ce are ca subiect viaţa şi opera acestui pictor, iar numărul redus al pânzelor (aproximativ 40), depăşeşte cantitativ informaţiile biografice. Când vorbim despre Vermeer, vorbim despre acea tipologie de artist pe care poţi ajunge să-l cunoşti doar prin intermediul operei. Însă mulţi artişti şi scriitori ar vrea să fie cunoscuţi şi judecaţi doar prin prisma a ceea ce au realizat. În unele cazuri, ca şi în cazul de faţă, nu există altă cale.

Povestea lui Vermeer este una poate chiar mai enigmatică decât a altora. Abilul mânuitor de clar-obscur-uri savante şi de trompe l’oeil-uri derutante, a fost în timp încărcat cu atâta mitologie critică încât riscă să rămână pentru totdeauna o tulburătoare enigmă[1], dar cu toate acestea Vermeer rezumă Olanda, după cum spunea Elie Faure. Théophile Thoré-Bürger afirma că arta secolului XII se maifestă în două direcţii potrivnice: emotivitatea lui Rembrandt şi Rubens, pe de o parte, iar pe cealaltă luciditatea rece a lui Velázquez şi Vermeer. Ca şi Rembrandt, Vermeer s-a aflat înaintea epocii sale, a fost puţin cunoscut în timpul vieţii şi repede uitat după moarte. La rândul său, Vitale Bloch[2] spunea despre arta lui Vermeer că este o împlinire şi o sinteză a stilului de viaţă olandez.

Primul tablou al lui Vermeer datează din 1656. Nu se ştie cu cine a studiat şi unde a mai călătorit. Probabil a fost elev al lui Carel Fabritius, la rândul său discipol al lui Rembrandt.[3] O analiză a pânzelor sale demonstrează că multe îl leagă de Carel. Viaţa sa personală este învăluită în tăcere, iar arhivele nu ne ajută sub acest aspect. Împovărat de griji familiale, tată a 11 copii, cade adesea pradă problemelor financiare, însă chiar şi aceste menţiuni sunt laconice. Pe la 1660, creaţia lui Vermeer pare să-şi atingă culmea. Ca şi în trecut, figura femeii tinere se menţine în centrul atenţiei sale. Nici unul dintre pictorii olandezi, de dinainte sau de după el, nu i-a adus asemenea elogii.

“Fata cu cercel de perlă”, un tablou-simbol al artei olandeze

Secolul XVII, Delft, Epoca de Aur Olandeză, cca 1665 – iată cadrul în care se producea faimosul tablou “Fata cu turban” sau “Fata cu cercel de perlă” (44,5X39cm) aflat în momentul de faţă în Muzeul Mauritshius din Haga. Tabloul ne prezintă o tânără cu ochii miraţi şi gura întredeschisă, ce se desprinde dintr-un fundal întunecat. Galbenului-verzui al rochiei îi corespunde culoarea turbanului: galben pal şi albastru-azuriu. Lumina îi dă reflexii schimbătoare privirii, buzelor şi perlei din cercel, pe care parcă o aprinde. Daudet a asemuit efectul emoţional al acestei opere cu cel al Mona Lisei lui Leonardo[4] şi aşa cum aceasta din urmă este o mare capodoperă şi un simbol al artei italiene, “Fata cu cercel de perlă” este un tablou-simbol al artei olandeze. O problematică plastică foarte asemănătoare este reluată de Vermeer în “Studiu de fată” şi în “Fată râzând”, în care subiectele sunt redate în aceeaşi postură. Ultima are în comun cu faimoasa “Fată cu cercel de perlă” atât postura cât şi cercelul cu perlă.

Suprema măiestrie a artei vermeeriene ţine de poetica luminii, mijloc prin care pictorul va uimi întotdeauna. Lumina lui Vermeer e una paradoxală: învăluitoare sau rece, tandră, cristalină sau impersonală, matrice a unei călduri umane greu de definit.[5] Arta lui Vermeer este o artă superioară, spunea R. Genaille. El îşi concepe compoziţiile în funcţie de lumină, proiectând-o atent asupra părţilor esenţiale, pentru a obţine modeleul şi expresia urmărite. Totul e construit geometric la Vermeer, după rapoarte precis calculate. Departe de a reduce această geometrie la o rigoare abstractă, Vermeer îi alătură bogăţia tonurilor şi emoţia. Acordul lor perfect creează frumuseţea unor lucrări precum “Fata cu turban”[6], mai spunea acesta. Arta lui Vermeer este o reverie închisă în forme perfecte şi totuşi familiare, ce a plasticizat viaţa lucrurilor mărunte. Vermeer a reuşit să înalţe în planul expresiei limbajul expresiv al lucrurilor mute. Ceea ce tulbură în arta sa este tocmai puritatea şi armonia lăuntrică. Universul plastic a lui Vermeer este construit în jurul omului. Deşi pictează subiecte realiste, chipurile şi scenele pictate de Vermeer capătă un deosebit accent de umanitate şi rămân simple. Marea taină a picturii sale stă în tehnica luminii şi în puterea de înnobilare a figurii umane.[7]

În arta lui Vermeer au predominat astfel de reprezentări ale unor tinere în situaţii narative. În “Fata cu cercel de perlă”, fundalul aproape negru, neutru, creează un efect puternic tridimensional personajului.[8] Acesta era un proces introdus şi recomandat de Leonardo da Vinci, care nota că un fundal închis la culoare scoate personajul în evidenţă şi-l face să pară mai luminos.[9] Văzută din semi-profil, fata este surprinsă în momentul când se întoarce spre privitor, iar buzele întredeschise parcă ar vrea să ne vorbească. Pentru acest tablou, pictorul a folosit culori pure şi a ales să reducă paleta la câteva tonuri. Vermeer creează forme folosind lumina şi nu linia.[10] Se ştie că turbanele erau accesorii la modă în Europa secolului XV. Elementul de bază al tabloului este reprezentat de perla din urechea fetei. Specialiştii sunt de părere că Vermeer nu a deţinut o perlă adevărată de dimensiunea celei redate în tablou şi că de fapt cercelul era probabil din metal ori sticlă. Felul în care fata priveşte peste umăr reproduce stilul portretului introdus de Tizian în “Ariosto”.

“Fata cu cercel de perlă” este modelul misterios al maestrului olandez Jan Vermeer. Te face să te întrebi dacă se întoarce spre tine în momentul când te priveşte sau se pregăteşte să se întoarcă cu spatele, de ce are acea expresie, ce o preocupă, la ce se gândeşte, iar lista de întrebări poate continua. “Mona Lisa Nordului” aparţine unui stil olandez de pictură idealizată şi unui stil de portretistică de o mare expresivitate. Modelul nu pozează, după cum se obişnuia în portrete, ci este surprins astfel în momentul când se întoarce, ceea ce poate ar explica expresia de mirare a fetei. În loc să fie un element dintr-o scenă de teatru, aşa cum obişnuieşte Vermeer să creeze în scenele sale de interior, ea devine un subiect explorat psihologic. Turbanul subliniază caracterul lumesc al clasei negustorilor ce comandau astfel de tablouri, iar perla – simbol al bogăţiei, apare ca o exagerare, ca un miraj al bogăţiei. Imaginea tinerei stârneşte multe controverse şi contradicţii. Prezenţa ei este pătrunzătoare şi totodată subtilă, exprimă o oarecare îngrijoare, dar şi mult calm. Acest tablou reprezintă începutul unei perspective moderne, atât în ceea ce priveşte pictura olandeză, cât şi noii factori economici şi politici ai vremii.[11]

În timpul vieţii Vermeer nu a reuşit să câştige o faimă internaţională, iar după moarte a fost complet uitat. Conform criticilor, arta sa a fost redescoperită şi analizată de criticul francez Théophile Thoré.

“Fata cu cercel de perlă” a devenit o un tablou iconic pentru arta lui Vermeer abia pe la sfârşitul secolului XX, odată cu expoziţia “Johannes Vermeer” de la National Gallery of Art din Washington, D.C. (1995) şi cu apariţia romanului istoric “Fata cu cercel de perlă”, un best-seller semnat de Tracy Chevalier în 1999. Dacă tabloul a inspirat un roman, acesta din urmă a inspirat un film: “Girl with a Pearl Earing”, apărut în 2003, care se poate lăuda cu o nominalizare la premiile Oscar[12], în care cunoscutul actor Colin Firth îi dădea viaţă maestrului Vermeer. Un mare actor readuce la viaţă un mare pictor. “Fata cu cercel de perlă” ne priveşte şi azi de dincolo de timp ca şi cum nu ar aparţine unui anumit loc.[13] Adevărat, întrucât a devenit iconică şi universală.

Scriitoarea Tracy Chevalier despre “Fata cu cercel de perlă”

Tracy Chevalier, autoarea romanului istoric “Fata cu cercel de perlă”, dezvăluia în 2012, în cadrul conferinţelor TED, povestea din spatele cărţii ce a avut în centru capodopera lui Vermeer. Scriitoarea povestea că atunci când intră într-un muzeu trece repede cu privirea peste toate tablourile expuse şi se opreşte doar în faţa acelora care dintr-un motiv sau altul o intrigă, o fac să-şi pună întrbări şi care îi fac imaginaţia să creeze poveşti interesante în jurul lor.[14] Printre tablourile care au avut acest efect asupra imaginaţiei sale se numără “Fata cu cercel de perlă” a lui Vermeer. Avea 19 ani când a văzut-o prima dată, a intrigat-o, i-a aprins imaginaţia, aşa că a început să se documenteze cu privire la viaţa şi opera lui Vermeer, istoria vremii şi a petrecut câteva zile în Delft. Citind şi-a dat seama că se ştiu puţine lucruri concrete despre pictor, iar acest lucru i-a convenit şi a bucurat-o pentru că astfel avea o mare libertate în a-şi contura povestea şi propria ipoteză cu privire la contextul apariţiei tabloului. Şi-a cumpărat un poster ce reproducea opera, pe care îl are şi azi acasă, pentru a putea privi tabloul în timp ce scria povestea.

Ea mărturisea că ceea ce i-a atras atenţia au fost minunatele culori, felul cum îi cade lumina pe faţă şi privirea ei, o sumă de contradicţii. Spunea că a privit-o îndelung şi că niciodată nu s-a putut decide asupra a ceea ce exprimă de fapt privirea ei: bucurie sau tristeţe.[15] În povestea lui Chevalier, privirea fetei ar reflecta sentimentele ei pentru pictor. Povestea lui Chevalier este povestea din spatele privirii fetei. Deşi se bazează şi pe datele biografice cunoscute, povestea lui Tracy Chevalier este în mare parte fictivă, însă atât cartea cât şi filmul reuşesc să ne trimită înapoi în timp, în Olanda secolului XVII, pentru a lua parte la evoluţia şi apariţia unei capodopere. Cartea lui Chevalier, devenită repede best-seller şi filmul nominalizat la Oscar, au contribuit semnificativ la promovarea artei lui Vermeer. Datorită lor, un public mult mai numeros a aflat despre arta lui Vermeer, iar faima “Fetei cu cercel de perlă” a crescut şi s-a răspândit. În 2012, capodopera lui Vermeer a călătorit şi a fost expusă în muzee din Japonia, Italia şi SUA, pentru ca în 2014 să revină în Olanda, de unde nu va mai pleca, după cum anunţa la acel moment conducerea muzeului din Haga.

Cosmina Marcela OLTEAN