Arta după 1960. Bazele
conceptualismului
Începând cu anii 1960 arta trece printr-o nouă
schimbare majoră. În această perioadă se pun bazele artei conceptuale, care va
primi acest nume pe la mijlocul anilor ’60 ai secolului XX. Reacţie împotriva
formalismului, ceea ce avea să se numească artă conceptuală avea să situeze în
prim plan ideea, conceptul din spatele operei de artă. Unul dintre cei mai
importanţi avangardişti, Marcel Duchamp
a început să pună la îndoială înţelesul a ceea ce lumea obişnuia să numească
până la el operă de artă. Provocările lansate de el începând cu 1912 au ecou
chiar şi în arta zilelor noastre. Plecând de la arta futuristă, ajunge treptat
la o abstracţie completă, de la artă
ajunge la non-artă. Duchamp a
pregătit calea conceptualiştilor cu unele dintre lucările sale: Fântâna, Roata de bicicletă sau Uscătorul de sticle, care nu răspundeau
proprietăţilor vizuale atribuite de obicei unei opere de artă. Duchamp a
introdus în istoria artei termenul de ready-made,
iar operele enumerate anterior ilustrează acest concept al său.
Dincolo de sculptural - instalaţia
artistică
Readymade-ul lui Duchamp a încurajat ulterior apariţia unei noi
forme de artă: instalaţia artistică, o formă de reprezentare aflată la graniţa
dintre conceptual şi sculptural, dar care trece dincolo de înţelesul comun al
sculpturalului. În cazul instalaţiilor se realizează un
raport între tehnologie şi arta contemporană, miza fiind crearea unui efect
asupra percepţiei privitorului, care de fapt nu priveşte doar, ci participă
activ.
Instalaţiile artistice sunt create pentru a fi
vizualizate de jur-împrejur sau atunci când ocupă întreaga încăpere, de a
permite privitorului să intre şi să ia contact cu ansamblul propus de artist.
Această formă de reprezentare artistică s-a impus pe piaţa de artă odată cu
anii 1960. Ceea ce face ca instalaţiile artistice să fie total diferite de
sculptură şi celalalte forme de artă este experienţa pe care o oferă celor care
intră în contact cu ele.[1]
În cazul instalaţiilor, accentul cade pe modul în care privitorul intră în
contact cu lucrarea şi pe experienţa perceptivă a acestuia. Aşa cum afirma Ilya
Kabakov, privitorul devine actorul principal, centrul instalaţiei, cel care o
“activează”.
Conceptualismul
lui Ilya Kabakov
Conceptualist de origine ucrainiană, Ilya Kabakov a
devenit cunoscut datorită unor lucrări artistice şi teoretice în cadrul cărora
evaluează şi critică diferenţele şi similarităţile dintre cultura sovietică şi
capitalism. Artistul născut în 1933 în Dnipropetrovsk într-o familie de evrei. În timpul celui
de-al Doilea Război Mondial, a fost deportat în Samarkand împreună cu mama lui,
contabila Bertha Judelevna Solodukhina. Aici a început să urmeze cursuri de artă la
Leningrad Academy of Art. Printre colegii lui se număra şi pictoul Mikhail
Turovsky. Kabakov a studiat design grafic şi ilustraţie de carte
la Moscow Art School şi la V.I. Surikov
State Art Institute din Moscova. Ulterior a devenit membru al Uniunii
artiştilor sovietici, în 1962, fapt care i-a garantat primirea unui atelier,
comenzi şi un venit generos.[2] Kabakov mărturisea că pe durata studiilor precum şi în
primii ani de carieră artistică a făcut mereu ce i se cerea şi că aparent
accepta dogma sovietică. De la artiştii oficiali se aşteptau opere care să
corespundă stilului realismului socialist.
Kabakov a ales o viaţă artistică
dublă: timp de 3-6 luni pe an ilusta cărţi
pentru copii, iar în rest se dedica proiectelor personale, neoficiale, critice
la adresa societăţii. Timp de 30 de ani, între 1950-1980, şi-a desfăşurat activitatea
la Moscova, apoi din 1987, Kabakov
a început să călătorească în străinătate, stabilindu-se în cele din urmă în Long
Island, New York, unde locuieşte şi azi. În 2004 a avut o expoziţie la Muzeul
Hermitage, prima dedicată unui artist rus în viaţă, fapt care a dovedit că este
unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX. În prezent, lucrări
semnate Kabakov se găsesc printre altele în colecţiile unor muzee precum Centre
Pompidou din Beaubourg, MoMA din New York, Norway Museum of Contemporary Art
din Oslo, Zimmerli Art Museum, Guggenheim, Hermitage,
Tretjakov Gallery (Moscova), precum şi-n muzee din Ohio, Frankfurt, Köln şi nu
numai.[3]
Pe parcursul carierei, Kabakov a produs un mare număr
de picturi, desene, instalaţii şi texte teoretice. Artist oficial, Kabakov a
început să realizeze primele sale lucrări neoficiale între 1953-1955, pe care
le-a numit “desene pentru mine” (“drawings for myslf”). Niciunul dintre proiectele
timpurii nu au trecut de stadiul de schiţă pe hârtie, nu primeau titluri, iar
stilistic se apropiau de ilustraţia de carte. Tensiunea dintre munca oficială
şi arta neoficială l-a urmărit mereu pe Kabakov. În 1956, Kabakov producea
seria “absurd drawings”, care în 1969 erau publicate în “Prague magazine”. În
1965 realiza seria “Shower”, în care e reprezentat un bărbat la duş, dar apa
lipsea. Interpretarea dată de Kabakov este metafora individului care continuă
să aştepte ceva, dar nu primeşte niciodată nimic. În schimb, criticii au privit
lucrarea ca pe o critică la adresa culturii sovietice. În urma acestei
interpretări, artistul nu a mai primit comenzi în ceea ce priveşte ilustraţia
de carte timp de 4 ani, ceea ce l-a determinat să-şi ia un pseudonim.
Utilizarea unui alter ego se reflectă apoi şi în arta sa neoficială.
Sretensky Boulevard Group
Pe la sfârşitul anilor 1960 lua fiinţă şi “Sretensky
Boulevard Group”, din care făceau parte Kabakov, Eduard Steinberg, Erik Bulatov, Viktor
Pivovarov, Vladimir Yankilevsky, Oleg Vassiliev, Ülo Sooster şi
alţii cu idei şi preocupări asemănătoare. Majoritatea artiştilor din acest grup
lucrau oficial ca ilustratori de carte sau designeri grafici. Ei rivalizau cu
„Lianozovo Group”, un grup de abstracţionişti format în jurul lui Oscar Rabin.
Atelierul de pe Sretensky Boulevard a fost locul unde arta neoficială a lui
Kabakov a luat o nouă turnură. Anterior, munca sa consta în lucrări de mărime
medie. Aici începe să contureze lucrări de dimensiuni mari. „Russian
Series”(1969) constă în 3 picturi de dimensiuni mari pe care se găsesc inserate
obiecte localizate mai mult în colţuri, departe de centru, ce alternează cu
fundalul de culoarea nisipului. Centrul lucrărilor e dominant şi dirijează
ochiul privitorului spre margini şi înapoi în centru. „Russian Series” este un
prototip al lucrărilor sale ulterioare. Strategia aplicată în această serie o
va repeta apoi şi în „Three Green
Paintings”, dar în acest caz nu mai include obiecte, ci text, pe care îl
distribuie în colţurile de sus ale tablourilor care în rest nu sunt altceva
decât suprafeţe de vopsea verde. În seriile menţionate anterior, culorile
dominante sunt de fapt subiectul principal al acestor lucrări, a căror
simbolistică vine evident din cultura vizuală sovietică.
Grupul Conceptualiştilor din Moscova
În anii ’70 încep să se pună bazele Conceptualismului
rusesc. Aceşti ani aduc o schimbare şi pentru Kabakov, iar diferiţi factori îl
determină să se apropie mai mult de conceptualism. Teoria structuralistă
adoptată din Franţa a reprezentat unul dintre aceşti factori. În această
perioadă, mulţi artişti au decis să nu adopte nici poziţia anti-sovietică, nici
pe cea pro-vestică, alegând o poziţie neutră, care de altfel avea să le permită
o analiză justă a celor două ideologii. În acest cadru, “Sretensky
Boulevard Group” s-a transformat în Grupul Conceptualiştilor din Moscova
(Moscow Conceptualists).
Ilya
şi Emilia Kabakov, un duo artistic de succes
Spre deosebire de artiştii care au emigrat în
Vest între anii ’70-’80, Kabakov
a rămas în Rusia până în 1987 şi comparativ cu majoritatea acestor artişti, el
a s-a putut bucura de un succes aproape imediat de care se bucură şi azi. Prima
sa călătorie în afara Rusiei a fost în Austria. Între 1988-’89, a expus la
Paris, Berna, Veneţia şi New York. În intervalul 1983-2000, Kabakov a realizat
un număr de 155 de instalaţii. Din 1988, Ilya lucrează alături de soţia sa, iar
proiectele comune sunt semnate “Ilya şi Emilia Kabakov”. Cei doi artişti sunt
bine cunoscuţi pentru instalaţiile de mari dimensiuni care includ personaje
fictive.
Instalaţii realizate recent fac referire la cultura
vizuală a Uniunii Sovietice. Recurgând la biografii fictive, unele inspirate de
experienţe proprii, Kabakov a încercat să explice apariţia şi dispariţia
Uniunii Sovietice, despre care afirma că este prima societate modernă. În
cadrul Uniunii Sovietice, artistul identifică elemente commune cu alte
societăţi moderne şi astfel explorează
ruptura dintre comunism şi capitalism. În loc să redea Uniunea Sovietică drept
un proiect social ratat şi răpus de sistemele economice din Vest, Kabakov o
descrie ca pe proiect utopic printre atâtea altele. Mesajul lui Kabakov e acela
că proiect, privat sau public, important ori trivial, este predispus la eşec.
Ilya şi Emilia
Kabakov au propus un nou tip de instalaţie artistică: ‘total’ installations[4]. Acest tip de instalaţie îşi propune să absoarbă privitorul în
cadrul dramatic pregătit de artişti. Ei transformă spaţiul galeriei pentru a
creea o altă realitate pentru privitor. Instalaţiile lor creează o punte de
legătură între realitate şi ficţiune. Trei dintre cele mai importante proiecte
instalative semnate de Ilya şi Emilia Kabakov sunt The Man Who Flew into Space from His Apartment - 1985, Labyrinth (My Mother’s Album) - 1990 şi Not
Everyone Will Be Taken Into the Future - 2001. Ultima dintre acestea
coincide cu celebrarea centenarului Revoluţiei ruseşti (1917) şi vorbeşte
despre rolul artistului în societate, în vremuri nesigure. Not Everyone Will
Be Taken Into the Future şi
Red Star Over Russia prezintă elementele unice din cultura vizuală conturată în acel moment
istoric, precum şi răspunsul prin artă al generaţiei ce a urmat.[5]
Ilya şi Emilia Kabakov explorează în cadrul acestor
instalaţii teme cu un mare impact psihologic precum puterea, controlul,
opresiunea sau distrugerea. Pe parcursul carierei lor, Ilya şi Emilia Kabakov
au creat aproape 200 de astfel de instalaţii, dar şi un număr mare de picturi
şi sculpturi ce au la bază cultura vizuală şi simbolismul din fosta Uniune
Sovietică.[6]
Arta lor reflectă idei generale bazate pe utopie, fantezie, frică şi speranţă.
“Lumea şi munca lui Ilya sunt construite pe fantezie şi pe istoria artei. Eu,
pe de altă parte, am învăţat devreme să combin realitatea cu fantezia şi să
trăiesc în ambele. Lumea mea fantastică coexistă cu realitatea. (…)”[7],
afirma printre altele Emilia Kabakov.
În 2017, Tate
Modern din Londra a organizat expoziţia Ilya and Emilia Kabakov: Not
Everyone Will Be Taken Into the Future ,
iar Hirshhorn Museum din Washington a pregătit publicului expoziţia Ilya
and Emilia Kabakov: The Utopian Projects.
În 2018, la mai mult de 30 de ani de când au părăsit
Rusia, Ilya şi Emilia Kabakov s-au întors cu o retrospectivă la Tretjakov
Gallery din Moscova.[8]
Erau conştienţi că ruşii sub 30 de ani nu cunosc prea bine cadrul istoric,
astfel încât să le înţeleagă arta, dar cu toate acestea ceea ce ar putea
înţelege chiar şi tinerii e că arta lor “este universală, e despre suferinţă,
frică şi tragedia umană”[9],
după cum spunea Emilia Kabakov.
Cosmina Marcela OLTEAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu