Leonardo, artist-cercetător şi om al cunoaşterii universale

500 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci

În urmă cu 500 de ani, la castelul din Clos Lucé, Franţa, se stingea din viaţă artistul şi omul de ştiinţă Leonardo da Vinci. A trăit 67 de ani, dar a lăsat în urmă atâta cunoaştere, încât e greu de imaginat că un om poate într-adevăr să muncească, să descopere lucruri neştiute şi să acopere domenii atât de diverse într-o singură viaţă. Leonardo este fără îndoială o personalitate aparte, desprinsă parcă din altă lume. Majoritatea artiştilor sau intelectualilor sunt cunoscuţi pentru ceva anume, pentru o realizare aparte. În general asociem un nume cu o mare descoperire, cu o operă, dar când vorbim de Leonardo nu ştim exact unde să-l încadrăm. Chiar în ceea ce priveşte arta, el nu a fost ca alţii - un pictor sau un sculptor, el a fost pictor, sculptor, architect, poet, musician, filozof, dar şi inginer, matematician, astronom, inventator şi nu numai. A fost un artist universal, dar şi un om de ştiinţă universal.

În vasta problematică a artei contemporane vorbim despre arta ca cercetare, despre cercetarea artistică, cercetare în artă sau cercetare prin artă şi despre artistul-cercetător care face artă în mod interdisciplinar. Artistul zilelor noastre nu mai este un om care desenează, pictează ori sculptează “frumos”, ci un om intelectual, preocupat de problematici sociale şi politice, un om ce caută să pătrundă în domenii de cunoaştere diverse, pe care să le anexeze artei. Acesta e artistul care va scrie istoria artei de mâine. Dar iată că Leonardo făcea acelaşi lucru în urmă cu mai bine de 500 de ani, el fiind primul artist-cercertător, iar prin asta este un artist cât se poate de actual, deşi vorbim de un interval de câteva secole. În aceeaşi categorie mai putea intra doar rivalul său, Michelangelo. 

Artistul contemporan bine ancorat în realitatea zilelor noastre, a înţeles că teoria şi tehnica artistică nu sunt limitele în care se încadrează munca sa, că pentru a face artă nouă şi relevantă, el trebuie să treacă mult peste aceste graniţe. Nu putem spune dacă la fel gândea şi Leonardo atunci, dar un lucru e sigur: facea ceea ce încearcă mulţi artişti azi, iar curiozitatea şi setea lui de cunoaştere au fost nemărginite, altfel îmbogăţind ca nimeni altul cultura universală.

Cu toate că intrarea artistului în zona cercetării s-a produs relativ recent, gândindu-mă la Leonardo, nu pot să nu fac asocieri între artistul-cercetător contemporan şi artistul-cercetător din Renaştere, să văd atâtea puncte comune, precum şi faptul că ambii contribuie semnificativ la cunoaşterea în sens larg.

Câteva note despre începuturile lui Leonardo

Cu toate că e bine cunoscut pentru spiritul său universalist, Leonardo a fost şi va fi mereu întâi de toate pictor şi principala figură a perioadei de apogeu a Renaşterii italiene. Leonardo di ser Piero da Vinci s-a născut în 1452, între Florenţa şi Pisa, la Vinci. Se ştiu puţine despre studiile sale. Se pare că a intrat în atelierul lui Verrocchio prin 1470. Începând din 1472, numele său figurează în registrul pictorilor, ca membru important. Se spune că a atras privirile tuturor, atenţia rivalilor şi chiar invidia maestrului său încă de la prima operă. Încă din prima perioadă a vieţii, Leonardo e nu numai pictor, ci şi sculptor, architect şi savant. Pe la vârsta de 30 de ani era stăpân pe talentul său. Din perioada de la Milano, marea sa operă e “cina cea de taină”, la care a lucrat mulţi ani la Mănăstirea Santa Maria delle Grazie. Primele sale opere s-au pierdut aproape toate şi se cunosc mai mult din descrierile lui Vasari. Dar aceste descrieri dovedesc faptul că, încă de timpuriu, în artist îşi făcea apariţia savantul. Tot Vasari povestea în scrierile sale că Verrocchio a hotătât la un moment dat să nu se mai atingă de penson “de ciudă ca un copil (Leonardo) îl întrece”.

Leonardo schimbă sensul şi semnificaţia picturii ce-l precedase. Imaginea nu mai e o problemă de circumscriere, compoziţie şi de distribuire a luminilor, ca la Alberti. Pictura, credea Leonardo, e o filosofie. În interiorul său primul instinct e al artistului ce caută sinteza frumuseţii, iar al doilea e al savantului, care urmăreşte adevărul în analiza formelor. El lucrează deopotrivă cu intuiţia şi imaginaţia, observaţia şi logica. El opune perspectiva naturală celei artificiale, opera sa fiind aproape în întregime rodul experienţei realului. Întreaga sa existenţă a pendulat între artă şi ştiinţă. Despre Leonardo s-a mai spus că marea sa obsesie a fost studiul zborului, registru în care a realizat numeroase desene tehnice pentru viitoare aparate de zbor. 

Spuneam că Leonardo e înainte de toate un pictor de geniu, fiind cunoscut peste tot în lume pentru celebrul portret al Mona Lisei, dar nu doar pentru acesta. În ciuda faptului că opera sa numără puţine tablouri pictate, fiecare dintre acestea este o capodoperă. În istoria artei, Leonardo a lăsat o operă cu greutate.

Cosmina Marcela OLTEAN

Activităţi de cercetare a istoriei artei şi Conferinţa Naţională de Istoria Artei

“Maraton” de istoria artei la Bucureşti (16-19 aprilie)

A treia săptămână din luna aprilie a fost una plină de activităţi pentru studenţii din centrele artistice universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, selectaţi să participe la Workshop-ul de Teorii şi Metode în Cercetarea Istoriei Artei în intervalul 16-18 aprilie. Workshop-ul intensiv cu o durată de trei zile are loc pe rând în fiecare dintre centrele universitare amintite. Inițiat în 2018, workshop-ul se adresează studenților din departamentele de Istoria și Teoria Artei din Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Artă și Design din Cluj și Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Acesta constă în trei module a câte trei zile, la care participă cincisprezece studenți, câte cinci din fiecare Universitate. Modulul organizat de Facultatea de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității Naționale de Arte din București a avut loc în perioada 16-18 aprilie 2019, urmând cel de la Cluj în intervalul 16-18 mai şi cel de la Iaşi între 30 mai şi 1 iunie. 

Toată ziua de 19 aprilie a fost rezervată Conferinţei Naţionale de Istoria Artei “ITAmix 7”, organizată de Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi Centrul de Studii Vizuale. Conferinţa, ajunsă la ediţia cu numărul 7, are loc în fiecare primăvară la UNArte şi se adresează studenţilor şi masteranzilor de la departamentele de Istoria artei şi celor din domenii conexe, iar anul acesta s-au înscris cu prezentări 18 studenţi şi masteranzi, cu teme diverse care acoperă problematici de istoria artei începând din perioada medievală până în cea contemporană. Printre temele  grupate în 4 secţiuni s-a numărat “Pallady, desenatorul” a Iuliei Vucmanovici de la UNArte Bucureşti, “Note despre maniera şi prestezza lui Tintoretto”, prezentată de Oana Stan (UNArte Bucureşti), “Criza identitară şi creativitatea lui Vincent van Gogh” de Nicolae Miriuţă (UNArte Bucureşti), “Moartea şi preocuparea pentru viaţa de dincolo la sfârşitul Evului Mediu” de Sofia Matache (UNArte Bucureşti), iar lista poate continua. 

Lucrarea mea din cadrul conferinţei, “De la obiect la mediu artistic: motivul oglinzii în istoria artei”, s-a concentrat în jurul motivului oglinzii în artă, urmărind trecerea şi evoluţia de la oglinda ca obiect la oglinda ca mediu artistic, de la tabloul cu oglindă la tabloul ca oglindă, precum şi utilizarea oglinzii în arta zilelor noastre. Totodată mi s-a oferit ocazia de a modera ultima secţiune a conferinţei. Lucrările prezentate au iscat numeroase dezbateri.

Noul sezon expoziţional de la MNAC

Această săptămână, ca un maraton de istoria artei, în care s-au purtat discuţii pe teme diverse, au avut loc vizite în diferite galerii şi spaţii de artă contemporană, iar în pauze, pe cont propriu, am vizitat muzee şi clădiri istorice, s-a încheiat cu o vizită la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) din Palatul Parlamentului, unde vineri seara, pe 19 aprilie, a fost deschisă publicului o amplă expoziţie sau mai bine spus o serie de 5 expoziţii, în cadrul sezonului expoziţional de primăvară, ce reunesc artişti din diferite generaţii, nume mari precum Ion Grigorescu, Paul Neagu sau Matei Bejenaru şi lucrări realizate în toate mediile artistice, tradiţionale şi noi: pictură, sculptură, instalaţie, video, fotografie, colaj ş.a.. Dintre aceste expoziţii, voi vorbi pe scurt despre două.

Expoziția „Renault și arta. O istorie vie, 1967-2019”, de la parterul muzeului, curatoriată de istoricul Ann Hindry, pune în valoare colecţia Renault a MNAC-ului, o colecţie cu un profil original ce reuneşte 18 artiști din mai multe generații, din diferite țări, cu practici foarte diverse, emblematici pentru această istorie originală. Expoziția organizată în cadrul Sezonului România-Franța 2019, aduce laolaltă nume mari din istoria artei, precum Arman, Jean Dubuffet, Henri Michaux, Juan Mirò, Jean Tinguely, Victor Vasarely şi nu numai, iar participanţii au astfel ocazia să intre în contact cu opera acestor artişti ce s-au impus în istoria artei universale. Expoziţia se poate vizita până în 20 iulie.

Artişti harghiteni în expoziţia „Văzând istoria (1947-2007)”

Etajul 1 al muzeului e ocupat de ampla expoziţie cu titlul „Văzând istoria (1947-2007)”, care aduce în faţă artişti din intervalul amintit în titlu, artişti printre care am remarcat şi 3 harghiteni. În expoziţie se găseşte litografia „Bărci pescăreşti” de Drócsay Imre din Miercurea Ciuc, tapiseria „Viaţa” de Berta Benkö Mrazek din Tânoviţa şi un print digital de Bartha Jòzsef din Odorheiu Secuiesc. Pentru prima dată în cei 18 ani de existență, MNAC dedică colecției sale cel mai generos spațiu al muzeului, într-un program pe termen lung, cu o miză înnoitoare: istoria artei contemporane din România (1947-2007), revizitată într-un discurs expozițional care pune pe același plan dimensiunea documentară și cea artistică, producția de obiect cultural și contextul în care aceasta a avut loc. Astfel, istoria recentă a României intră în dialog cu istoria artei prin intermediul uneia dintre cele mai eclectice colecții muzeale de la noi. 

Moștenită în mare proporție pe cale instituțională și reflectând, până în anii '90, mecanismele de achiziții ale vechilor structuri comuniste de propagandă culturală, colecția MNAC este în măsură să ofere o privire nuanțată asupra vieții artistice din România, nu doar după criterii de valoare, ci și din perspectiva complexă a contextului social, economic și al directivelor politice care au influențat-o. „Văzând istoria (1947-2007)” este gândită ca o platformă deschisă de prezentare, analiză și dezbatere, realizată pe principiile curatoriatului colectiv și destinată unei continue transformări prin acumularea de cunoaștere. 

Marile vernisaje de primăvară și de toamnă, organizate de MNAC pe toate nivelurile sediului din Palatul Parlamentului, au devenit evenimente de referință în viața culturală bucureșteană și națională. Expozițiile prezintă lucrări diverse, de la noi media până la cele tradiționale, de la artă conceptuală până la bandă desenată, sau arhitectură, design și planificare urbană, atât în contexte tematice, cât și monografice.

Text şi foto: Cosmina Marcela OLTEAN

Festivalul-Concurs de Teatru Școlar, Toplița - Ediția 2019

În intervalul 15-18 aprilie, Casa de Cultură și Primăria  Municipiului Toplița, în parteneriat cu ADI Călimani-Giurgeu, Teatrul „Ludicus” și Centrul de Informare Turistică Toplița, organizează FESTIVALUL-CONCURS DE TEATRU ȘCOLAR, Ediția 2019, care se va desfăşura în sala de spectacole a Casei de Cultură. Acţiunea îşi propune să esenţializeze şi să deschidă perspective de cunoaştere în domeniul operei dramatice şi a valorilor acestei arte.

Festivalul este adresat unităților de învățământ din zona de nord a județului Harghita,
iar scopul acestuia este stimularea creativităţii, a dezinvolturii în exprimare, a inovaţiei şi a imaginaţiei elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal, prin participarea acestora, în număr cât mai mare, la activităţi extraşcolare şi extracurriculare inițiate de instituțiile de învățământ.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, în zilele de concurs, cu excepţia Galei de premiere, care va avea loc joi, 18 aprilie, începând cu ora 18:00. Copiii pot intra doar însoţiţi de către un adult.

Cosmina M. Oltean

„Dineu cu proști” – o lecţie despre greşeala de a judeca după aparenţe

      Despre premiera piesei şi diferite evenimente teatrale viitoare

Seara de 3 aprilie a fost o seară dedicată teatrului, artei actorului şi publicului, a fost seara premierei piesei „Dineu cu proști”, prezentată în varianta propusă de Teatrul „Ludicus” Topliţa, cu o regie şi o scenografie originale. După 6 luni de muncă şi pregătiri, tinerii actori s-au prezentat impecabil şi de data aceasta, cea mai bună dovadă a acestui fapt fiind reacţia publicului, care a fost absorbit de lumea personajelor lui Veber, lume în care s-a simţit foarte bine. Evenimentul teatral marca „Ludicus” a creat o atmosferă caldă, pozitivă, a adus zâmbete pe chipuri şi a atras mii de aplauze. Cu această premieră, „Ludicus” ne-a reamintit că suntem norocoşi să avem o trupă de teatru care produce evenimente teatrale de înaltă calitate. Să nu uităm că data de 27 martie a fost Ziua Mondială a Teatrului, zi pe care Teatrul „Ludicus” a ales să o sărbătorească alături de public prin această premieră.

Veber şi „dineul”

Francis Veber (n. 28 iulie 1937), dramaturg, regizor și producător francez, este cunoscut pentru comediile de succes pe care le-a scris, precum Capra, Dineu cu proști, Jucăria sau Buddy Buddy. Majoritatea scenariilor sale au fost destinate adaptării lor ca producții teatrale, cum e cazul piesei „Dineu cu proști”. Această experiență și-a pus amprenta asupra carierei cinematografice a dramaturgului, procesul de creare a filmelor lui fiind foarte asemănător cu procesul de montare a unei opere teatrale. Talentul de scriitor vine din familie, tatăl lui fiind jurnalist, iar mama romancieră.

„Dineu cu proști” („Le dîner de cons”) este o comedie cultă, cu note de umor, dramă şi consistența psihologică, scrisă în anul 1993, ulterior adaptată pentru cinema în 1998. Pierre Brochant, editor parisian, se pregătea să plece la săptămânalul Dineu cu proști, unde toți oamenii de afaceri importanți din capitala Franței veneau însoțiți de câte un prost pe care îl luau în derâdere. Editorul pregătise un prost campion mondial, dar planurile îi sunt date peste cap de o criză de sciatică. Când crede că nimic mai rău nu se poate întâmpla, soția sa, Christine, îl părăsește, făcându-i loc asociatei domnului Brochant, Marlène Sasseur. De aici pornesc toate încurcăturile şi situaţiile comice. Sigur că are situaţia sub control, editorului Brochant nu i-ar trece prin cap că urmează să primească o lecţie tormai de la cel pe care-l considera inferior.

Premiera lucrării ca piesă de teatru a avut loc în data de 18 Septembrie 1993, la Teatrul de Varietăți din Paris, sub direcțiunea artistică a regizorului Pierre Mondy, fiind jucată de aceeași distribuție până în 1996. Piesa a fost jucată la nivel internațional de peste 10.000 de ori.

Teatrul „Ludicus” despre piesă şi personaje

Cel mai important lucru pe care l-am învățat din această piesă e că în orice persoană există puțină prostie, cu toate că nu toți „proștii” își dau seama de lucrul acesta. (Matei Straia/François Pignon)

Cred că rolul lui Pierre este unul dintre cele mai grele roluri pe care am avut ocazia să le interpretez, deoarece abordează o paletă largă de trăiri și are un comportament impulsiv... „Dineu cu proști” este cu adevărat o comedie de excepție, în care umorul se împletește cu tema psihologică a piesei. Subiectele abordate de către Francis Veber sunt cât se poate de actuale, subiectul principal fiind „judecarea unei cărți după copertă”.

Consider că, alături de colegii din echipa de producție și din distribuție, am reușit să rezonăm cu piesa și cu personajele, venind în fața dumneavoastră pentru a încerca să vă desprindem puţin de cotidian. (David Bordea/Pierre Brochant)

Christine este doamna care deține totul pentru a impresiona, dar decide să nu o facă. Aceasta este femeia ambiguă care știe să profite de avantajele căsătoriei cu editorul infidel... (Andrea Patka/Christine Brochant)

Marlène este o fire spirituală cu un temperament coleric. Ea cade în plasa exagerării comicului deoarece ochii ei s-au gândit să se odihnească tocmai pe priveliștea oferită de bărbatul unei alte femei.(Lorena Cotfas/Marlène Sasseur)

 „Dineu cu proști” - o piesă despre oameni, făcută cu oameni, care are ca temă „prostia”. Comedie lui Veber e una bine construită, alertă, vie şi comică. Consistența psihologică a piesei face ca spectacolul să fie pe gustul tuturor. (Daniela Buzilă, regizor artistic)

Activităţi teatrale viitoare pe scena Casei de Cultură Topliţa

Lunile aprilie şi mai se anunţă bogate în activităţi teatrale, întrucât Casa de Cultură Topliţa va găzdui în perioada următoare mai multe reprezentaţii teatrale, precum şi anualul Festival de Teatru Şcolar. După această premieră despre care am vorbit pe larg, publicul iubitor de teatru din Topliţa şi împrejurimi va putea lua parte la reprezentaţia „Noaptea ursului” de Ignacio del Moral, în regia lui Nicolae Cristache. Spectacolul este susţinut de studenţi în anul III la Artele spectacolului - Licenţă ai Universităţii de Arte Teatrale din Târgu-Mureş, care în perioada 1-8 aprilie desfăşoară un turneu naţional ce cuprinde oraşele Alba Iulia, Braşov, Sfântu Gheorghe, Bacău şi Topliţa. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar după reprezentaţie, tinerii actori şi profesorii invită publicul la o sesiune de discuţii.

Următorul eveniment este o nouă ediţie a Festivalului-Concurs de Teatru Şcolar, organizat la Casa de Cultură în perioada 15-18 aprilie. Festivalul se adresează tuturor elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal din zona de nord a judeţului Harghita şi încurajează stimularea creativităţii, a imaginaţiei şi dezinvoltura în exprimare.

În 16 mai, Teatrul T.a.C.T. Sighişoara ajunge la Topliţa cu două piese. „Corbul şi vulpea”, spectacol pentru copii adaptat de Eugen Pădureanu după Jean de la Fontaine, începe la ora 11.00 la Casa de Cultură, iar biletul în valoare de 7lei se poate achiziţiona de la Centrul de Informare Turistică Topliţa. Apoi seara, de la ora 19.00, Teatrul T.a.C.T. Sighişoara prezintă piesa „Prah”, după Gyorgy Spiro, în regia lui Cristian Ioan. Piesa vorbeşte despre „sărăcia cronică” a unor oameni care nu-şi pot depăşi condiţia, oricât ar încerca. La această piesă, valoarea biletului e de 25lei. Mai multe detalii despre toate evenimentele teatrale viitorare se găsesc online pe pagina „Casa de Cultură Topliţa”.

Text şi foto: Cosmina Marcela OLTEAN