miercuri, 27 decembrie 2023

26 decembrie 2023: Curcubeu lunar în a doua seară de Crăciun


Două fenomene astronomice în aceeași seară: “Luna rece” și curcubeu lunar

Încheiem anul cu două fenomene astronomice spectaculoase, amblele întâlnite în aceeași seară de 26 decembrie, când luna plină, în condiții specifice, a produs un curcubeu lunar spectaculos. Despre ultima lună plină a anului știam că se va numi “luna rece” și că va coincide cu perioada Crăciunului.


A doua seară de Crăciun a fost însă nu numai una luminoasă, ci și colorată de un curcubeu lunar superb, vizibil mai ales între orele 18-19, timp în care curcubeul a dispărut și reapărut de câteva ori, în funcție de mișcarea masei norilor. Fenomenul apare atunci când lumina trece prin cristalele de gheață din norii de la mare altitudine. Curcubeele lunare se formează prin refracția luminii lunii și pot fi văzute pe partea opusă a luminii lunii.

Se formează în nopțile cu lună plină, când luna strălucește cel mai tare și depinde de o serie de factori. Curcubeele lunare se formează relativ mai des decât le putem noi observa, pentru că de cele mai multe ori acestea sunt insesizabile ochiului. Însă curcubeul lunar din data de 26 decembrie a fost unul în care identificai cu ușurință toate nuanțele spectrului. Culorile au fost foarte accentuate. Faptul că a fost captat cu ușurință chiar și pe aparate foto neperformante dovedește claritatea și intensitatea fenomenului.


Care sunt condițiile optime apariției unui curcubeu lunar?

Conform meteorologiaenred.com, cei trei factori sunt umiditatea ridicată, lumina puternică a lunii și unghiul.

Umiditatea ambientală ridicată. În general, primăvara și toamna, ploile sunt rare, iar presiunea ridicată a aerului ajută la crearea băncilor de ceață densă și persistentă. La contactul cu aceste mici picături suspendate, lumina lunii se refractă și se sparge în diferite culori de-a lungul spectrului vizibil. Acest efect se numește refracție.

Lumina lunii, suficient de puternică. Pentru ca un curcubeu să se formeze și să fie surprins de ochiul uman sau de cameră, acesta trebuie să fie în faza de lună plină, când emite cea mai mare cantitate de lumină. De asemenea, cerul trebuie să fie senin.

Unghiul de lumină adecvat. Luna trebuie să fie foarte joasă, astfel încât lumina ei să lovească ceața într-un unghi mai direct. Acest lucru se întâmplă de obicei la amurg, intervalul de timp înainte de răsărit și după apus.


Foto - Cosmina M. Oltean, Bogdan Urzică

joi, 21 decembrie 2023

Upwork Uplook: Retrospectiva 2023


Număr +4 ani de activitate ca freelancer în cadrul comunității internaționale Upwork. 4 ani în care am avut ocazia să lucrez cu oameni deosebiți în mai multe super-proiecte!

Upwork îmi prezintă retrospectiva anului 2023, cu mesajul "We want you to feel overjoyed and chipper and relish in being part of our amazing Upwork community."  ... I really am! 

Pe scurt, 2023 arată așa:


Working on Upwork since 2019 and feeling great about it !!!

Colaborări de lungă durată am avut cu platforma internațională de artă MutualArt, cea mai vastă și actuală bază de date cu informații din lumea artei (expoziții, artiști, licitații). Aici am avut activități de data entry, verificare și colectare de rezultate ale licitaților de artă din întreaga lume.

Câteva luni am colaborat și cu Virtual Art Academy US, pentru care am scris mai multe articole tip lecții de artă.

De aproape 4 ani lucrez cu publicația de artă contemporană New Genres (USA), ca art writer și social media moderator.

Iar din aprilie 2023 lucrez cu People & Paintings Gallery NY pe post de art writer și social media moderator. Scriu materialele de conținut pentru website (secțiunile News & Blog), scriu poveștile de prezentare ale lucrărilor de artă, transformate ulterior în fișiere audio pentru proiectul de Audio guide, și de asemenea conținutul postărilor zilnice. Galeria mi-a dat posibilitatea de a mă înscrie în expoziții cu lucrări personale, dar și ocazia de a curatoria expoziții din programul galeriei. Este o colaborare foartă frumoasă și importantă pentru mine, din care mă aleg cu multe bucurii și cu apreciere pentru ceea ce pot oferi.

Așadar, 2023 mi-a adus această colaborare importantă - cu People & Paintings Gallery New York și sentimentul că ceea ce fac, fac foarte bine!


Primul brad de Crăciun și primele baluri de Anul Nou din România


Tradiția bradului de Crăciun, veche de vreo 500 de ani în Europa, a fost adusă în România de către Regele Carol I, în urmă cu mai bine de 150 de ani. Mulți nobili au preluat apoi obiceiul. La fel ca toți cei care aveau privilegiul de a călători în alte țări, unde au putut să observe acest obicei. Astfel, bradul de Crăciun a devenit o tradiție întâi printre familiile bogate. Cu timpul, a fost preluat de toate clasele sociale și a fost adus și în spațiul public. 

Dar cât de departe în timp putem plasa începutul tradiției împodobirii bradului? Știm că prima atestare documentară a unui brad de Crăciun apare în orașele Tallinn din Estonia (în 1441) și Riga din Letonia (în 1510). Ulterior, tradiția a intrat și în cultura altor popoare. În piața din Riga există o plăcuță gravată cu nota “Primul brad de Anul Nou în Riga în 1510”.

În 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-un spațiu public: piaţa din Strasbourg, fiind împodobit cu mere roşii. Demult, exista și obiceiul bradului atârnat de tavan, cu vârful în jos, asemeni unui candelabru.

În anul 1866, în Palatul Regal de pe Calea Victoriei din București se împodobea primul brad de Crăciun din România. Obiceiul împodobirii bradului era așadar un obicei al nobilimii. Bradul se decora cu fructe, dulciuri, ormanente din hârtie și eventual beteală din argint, de creație germană. De altfel, la mijlocul secolului al XVI-lea, apar în Germania primele târguri specializate în vânzarea de cadouri și ormanente pentru bradul de Crăciun.

Ca alternativă la lumânările folosite până atunci pentru iluminare, Edward Johnson, asociatul lui Thomas Edison, inventează în 1882 prima instalație cu beculețe colorate, cu care își decorează bradul, atrăgând atenția comunității din New York.

Primul brad cu instalație electrică - 1882, New York

Balul de Anul nou

Tot sub domnia regelui Carol, primul bal al anului începe să se dea în noaptea de Anul Nou. Și nu era un bal select, pentru că regele îi invita mereu și pe slujitorii și furnizorii Curţii.

Însă la balul de 1 ianuarie participau doar membrii guvernului, reprezentanţi ai statelor străine și ofiţeri ai garnizoanei, protocolul fiind asemeni celui de la palatul din Berlin. Activitățile principale erau dansul şi jocul de cărţi. Regele se întreţinea invitaţii de seamă, iar regina cu soțiile și fiicele lor.


Câteva curiozități asociate Crăciunului

Se pare că prima felicitare de Crăciun din lume a fost tipărită în 1843, la Londra, iar celebrul costum roșu al lui Moș Crăciun a fost creat de caricaturistul Thomas Nast, în 1860.

În Canada există o adresă oficială a lui Moș Crăciun, unde copiii trimit scrisorile. Adresa apărea oficial în 1983, după ce ani la rând poșta locală a primit mii de scrisori adresate Moșului, iar angajații oficiului au deprins obiceiul de a răspunde în numele Moșului, spre bucuria celor mici.

Acadelele în formă de baston, cu alb și roșu, au apărut în secolul XIX, ideea aparținând unui cofetar din statul Indiana (SUA).

Din anul 1930 se răspândește obiceiul brazilor de mari dimensiuni, împodobiți și amplasați în locuri publice.

Bradul din Rockefeller Center New York a fost împodobit prima dată în 1931 și are în general aproximativ 30 m înălţime. În zilele noastre, bradul din centrul New York-ului este decorat cu peste 30.000 de beculeţe şi o stea Swarowski.

În Finlanda şi Suedia, cele 12 zile dinaintea Crăciunului sunt zilele păcii şi ale dreptăţii. Din acest motiv, infracțiunile săvârșite în această perioadă se pedepsesc mai aspru decât în restul anului.

(surse - radioromaniacultural.ro, timpul.md)

Carol I și familia regală în fața bradului de Crăciun de la palat


Bradul și sărbătoarea Crăciunului în spațiul rural

“Crăciun”, zeul solar de origine indo-europeană, era specific teritoriilor locuite de geto-daci, strămoșii autohtoni ai românilor. Peste sărbătoarea dedicată zeului, creștinismul a suprapus ulterior Nașterea Domnului. 
Sărbătoarea Crăciunului a fost adoptată și integrată în comportamentul social (în case și în spațiul public) în moduri și momente diferite din istorie, în funcție de țară și regiuni. Crăciunul sau Nașterea Domnului, așa cum toți știm, este sărbătoarea creștină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an, făcând parte din cele 12 sărbători domnești (praznice împărătești) ale Bisericilor bizantine.

Data oficială a Crăciunului a fost stabilită prima oară pe 25 decembrie în anul 336, la Roma, de către episcopul Papa Iuliu I. Conform tradiției, împodobirea pomului de Crăciun trebuie să aibă loc în noaptea 24 spre 25 decembrie. Bradul împodobit trebuie păstrat până la Sfântul Ion, pe 7 ianuarie, pentru prosperitate.

Împodobitul bradului face parte din tradiţiile sărbătorilor de iarnă încă de dinainte de Hristos. Sărbătoarea se numea Saturnalia, fiind marcată de romani la solstițiul de iarnă, în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii.

Bradul este văzut ca un arbore sfânt pentru că vârful său se îndreaptă către cer, iar ramurile îi rămân permanent verzi, făcând trimitere la viaţa veşnică.

Bradul, dar și obiceiul cadourilor, au apărut în spațiul românesc abia în urmă cu 157 de ani, datorită regelui Carol I. Consemnări de-a lungul timpului arată că, mai ales la sat, oamenii aveau alte obiceiuri și preocupări, legate în sprimul rând de aspectele religioase ale vieții, în preajma sărbătoririi Crăciunului.

Familie din comuna Subcetate, 
jud. Harghita, fotografie datată
“A doua zi de Crăciun, 1964”
Săptămâna de dinaintea Crăciunului era marcată de o muncă susținută pentru a pregăti gospodăria de sărbătoare. Cealaltă preopcuparea era legată de curățenia spirituală a fiecăruia.

“Sărbătoarea încărcată de tradiţii şi simboluri este însoţită de mireasma proaspătă a cetinei de conifere, bradul devenind cel mai important pom în ritualul de Crăciun. Legenda spune că, odinioară, toţi copacii îşi păstrau frunzele la venirea iernii. Dintre aceştia, numai bradul a rămas, până în prezent, verde la venirea anotimpului rece.” - prof.univ. Constantin Milică (Universitatea de Ştiințe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), Iași) - ziarulmetropolis.ro

Cândva, în unele sate exista “obiceiul butucului de Crăciun, azi dispărut, dar atestat încă de la romani, care presupunea că un trunchi de brad tăiat (jertfit) era ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie, pentru a simboliza moartea şi renaşterea divinităţii. Un alt obicei moştenit de pe vremea dacilor era cultul pentru brad, pe care îl mai găsim şi astăzi în unele zone ale ţării. Bradul era tăiat la nuntă sau la înmormântare. Ritualurile legate de serbările Crăciunului diferă, de la o zonă la alta, în funcţie de tradiţiile moştenite din generaţie în generaţie”, mai nota prof.univ. Constantin Milică (ziarulmetropolis.ro).

Bradul se încărca cu mere, nuci, dulciuri, apoi și cu figurine, jucării, conuri aurite, globuri din sticlă, beteală, panglici colorate și ghirlande.

Prezent în toate momentele vieţii

Bradul era inclus în toate evenimentele importante ale vieţii, de la naştere până la moarte.

“Într-un obicei tradiţional, copilul primea, la naştere, un brad adus din pădure, care se sădea în grădină. Din acel moment, bradul devenea protector al micuţului şi îl apăra de rele în cursul vieţii. La nuntă exista obiceiul decorării unui brad cu fructe şi hârtii colorate.

La moartea unui tânăr necăsătorit se mai păstrează şi astăzi ritualul împodobirii unui brad, care se pune pe mormânt, pentru a trece împreună în lumea de apoi.

Un alt obicei, des întâlnit, consta în punerea unor ramuri de brad la coama casei în construcţie sau la hamurile cailor şi la căruţele care transportau lemnul” - Constantin Milică (ziarulmetropolis.ro). Chiar şi sădit într-o livadă, avea rol de a asigura roade bogate la final de an.

De asemenea, în arta decorativă populară, motivul bradului este printre cele mai întâlnite, unul dintre simbolurile favorite. În țesături, cusături, broderii, în pictura vaselor ceramice și în sculptura diferitelor tipuri de obiecte.

Cosmina Marcela OLTEAN

(surse: Ioan Godea - Dicționar etnologic român;

radioromaniacultural.ro, timpul.md,

ziarullumina.ro, ziarulmetropolis.ro) 

Prima scanare 3D a unei peșteri din România, folosind tehnologia LiDAR


Un proiect inovator realizat de Asociația Speologică “Exploratorii” din Reșița, Caraș-Severin, “Peștera Virtuală” este, după cum relatează echipa, “o premieră națională, cu două componente tehnice distincte – scanarea 3D și turul virtual 3D”. Este vorba despre o aplicație rezultată în urma implementării proiectului Rural Karst. Astfel a rezultat un software educațional, cu explicații despre formarea peșterilor, viața în peșteri și protejarea acestora, creat cu scopul de a oferi o resursă educațională gratuită, de cea mai bună calitate, publicului larg, dar care se adresează în special elevilor.


“În fiecare an, Asociația Speologică Exploratorii lansează un produs original, inovator și care este o provocare pentru noi ca echipă.
Vă invităm să vedeți un software de cea mai bună calitate, din domeniile STEAM (Science Technology Engineering Arts Mathematics). Noi credem că în prezent nu se mai găsește o altă aplicație asemănătoare, nu doar în România, ci nicăieri în lume.

Este vorba despre o peșteră care poate fi explorată pe telefon sau pe calculator, cu explicații educative la fiecare pas. A fost gândită să fie atractivă pentru un public tânăr, pentru viitoarea generație de exploratori”, transmite Sofia Gâlceavă, responsabil Comunicare și PR, membră a asociației și participantă activă în cadrul proiectului.
“Noi ajutăm profesorii să îi ajute la rândul lor pe elevi să învețe despre geografie și biologie, construind o bază științifică solidă.

Scopul principal în realizarea acestui produs vizual interactiv a fost acela de a crește gradul de conștientizare în rândul tinerilor din zonele rurale, defavorizate, pentru acțiuni viitoare de conservare a structurilor carstice, prin organizarea de prezentări educative virtuale și interactive”.
Peștera aleasă a fost Ponor Uscata, aflată în Banat, în județul Caraș-Severin, în apropierea șoselei care unește orașele Anina și Oravița.

„Cu săli și galerii mari, echipa tehnică a avut loc să monteze echipamentul. Prima sală a peșterii este luminată printr-o fereastră naturală care îi conferă o atmosferă demnă de romanele lui Jules Vernes. Dacă continuăm pe sub fereastra naturală, ajungem într-o galerie fosilă care a fost odată frumos concreționată, dar din cauza lucrărilor la drum și a vizitatorilor care nu au știut cum să o protejeze, aspectul acesteia a fost afectat. Aceasta e o discuție care poate fi elaborată mai pe larg, separat, atunci când vine vremea să vorbim despre fragilitatea mediului carstic. Dar astăzi am dorit să împărțim cu voi câteva idei despre ce înseamnă tehnologia LiDAR, cea care stă la baza acțiunii noastre”, povestește Sofia.
Turul virtual al peșterii a fost gândit astfel încât publicul larg să afle ce este o peșteră, ce este mediul carstic, care sunt procesele de formare în mediul carstic și ce echipamente și tehnologii folosește speologul. Echipa recomandă accesarea conținutului folosind navigatorul web Chrome.

Echipamentul
Echipa dezvăluie amănunte despre tehnologia folosită pentru acest proiect. “Camera Matterport Pro 2 are capacitatea de a realiza două procese în același timp – scanarea 3D prin cele 3 raze cu infraroșu cu o precizie de 99% și fotografierea 360 prin 9 obiective HDR cu o rezoluție totală de peste 134 megapixeli”.

Ce este LiDAR?
Tehnologia LiDAR (acronim de la Light Detection and Ranging) există încă din anii 1960, când aparate de scanare cu laser se montau prima dată pe avioane. <<Această tehnologie aeronautică emitea unde de lumină către suprafața terestră pentru a indica aparatului de zbor distanța până la sol. Senzorii LiDAR ai aparatului de scanare sunt o componentă esențială în scanările 3D la scară largă, producând un fel de ”nor” făcut din puncte, care este mai apoi procesat, transformat pe calculator in poligoane 3D, care la rezoluție mare ne oferă o reprezentare detaliată a unui spațiu real în lumea virtuală.
LiDAR detectează obiecte aflate la distanță, folosind un puls laser pentru a colecta măsurători. Aceste măsurători sunt folosite pentru a produce reprezentări 3D ale unor obiecte sau hărți 3D ale unor suprafețe de teren. Folosește lumina pentru a măsura distanța. Este similară cu radarul și cu sonarul, dar folosind lumina, în timp ce radarul emite unde radio, iar sonarul unde de sunet. Se aseamănă și cu senzorul de detectare a feței pe care îl avem în tablete, cu diferența că acesta din urmă funcționează pe distanță mică.

LiDAR este folosit în agricultură pentru a determina ratele de recoltă, a monitoriza insectele, a măsura creșterea frunzelor și a nevoii de întreținere a livezilor și viilor. El detectează variabilitatea producției de fructe, numără plantele și recunoaște buruienile. Este util în situațiile în care semnalul GNSS este limitat. În arheologie, LiDAR detectează aspecte ale terenului și ale clădirilor care sunt ascunse sub vegetație.
În industria automobilelor, LiDAR este folosit în cazul mașinilor care merg fără șofer, dar și în tehnologia adaptive cruise control, care menține automat distanța constantă între două vehicule aflate în mișcare.
În geologie, în combinație cu GNSS, este folosit pentru a detecta falii. Poate cea mai faimoasă descoperire făcută cu scanare laser este găsirea locației faliei Seattle în Washington, SUA. Mai este folosit în industria militară, prognoza meteo, robotică, explorare spațială, minerit, criminalistică și în multe alte domenii.


Scanarea 3D a unei peșteri din România este o activitate unică și inovativă care a început în timpul pandemiei, când timpul petrecut în casă ne-a făcut să ne gândim cum putem să explorăm mai multe posibilități ale spațiului virtual. Acest lucru poate fi o introducere în speologie pentru o persoană foarte tânără, care nu a mai văzut o peșteră, sau poate fi educativ pentru o persoană cu mobilitate redusă. El lărgește orizonturile de cunoaștere atunci când suntem acasă și stăm pe telefon, tabletă sau pe calculator>>. (exploratorii.org)
Proiectul Rural Karst a fost implementat prin programul Active Citizens Fund – Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Explorați platforma https://www.exploratorii.org/ și faceți turul vitual al peșterii!

Asociația Speologică “Exploratorii” din Reșița prindea contur în 1955, din pasiunea unor adolescenți fascinați de munte și peșteri. În timp, grupul a trecut prin multe momente de transformare, devenind în final o organizație din care acum fac parte exploratori profesioniști și cercetători. Asociația devine, printre altele, membră a Coaliției Natura 2000 și a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, cu statut de organizație națională, iar în 2015 fonda European Green Belt Association e.V., alături de 23 de organizații din 14 țări europene.

Foto, Sofia Gâlceavă

Matei Bejenaru: “diapozitiv_02” – Studii asupra materialității imaginii fotografice


Unul dintre cei mai proeminenți reprezentanţi ai artei contemporane din România, Matei Bejenaru prezintă un nou proiect expozițional, bazat pe o amplă cercetare începută în 2019, care se concretiza în 2020 într-un produs cultural la SwitchLab București: expoziția “DIAPOZITIV”. Proiectul a fost prezentat în ianuarie 2023 și în spațiul Galeriei Aparte a UNAGE.

Profesor de fotografie și artă video la Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte “George Enescu” din Iași, Matei Bejenaru investighează aspecte legate de materialitatea mediului fotografic.



În noiembrie 2023, artistul aduce publicului noi rezultate din cadrul acestei cercetări în expoziția “diapozitiv_02”, curatoriată și în 2020 și acum de Conf. Univ. Dr. Cristian Nae, teoretician și critic de artă. Proiectul e deschis vizitării până pe 14 ianuarie 2024 la Borderline Art Space, Iași.

Proiectul este o analiză asupra materialității mediului fotografic, folosind în acest scop dispozitivele de proiecție și proiectoare carusel de diapozitive, ca elemente ce dau o dimensiune sculpturală fotografiei. Ecranele de mari dimensiuni, proiectoarele și publicul crează împreună o situație vizuală imersivă ce presupune un exercițiu de reflecție asupra limitelor unui mediu.

“Cea mai recentă iterație a proiectului diapozitiv, inițiat de Matei Bejenaru în perioada 2019-2020, readuce în discuție relația dintre privirea fotografică și privirea umană sub forma unei meditații asupra condiției imaginii fotografice produse analogic într-o societate inundată de supraabundența imaginilor digitale. El continuă astfel un proiect mai amplu de cercetare a specificității mediului fotografic prin intermediul unei arheologii materiale a dispozitivelor tehnologice, precum și a limbajului și modurilor de a percepe asociate acestor aparate. (…)


Secvențialitatea și fragmentarea percepției, generate de succesiunea cadrelor asemeni unui montaj cinematic, impune juxapuneri ale planurilor, comparații și translații ale formei și culorii, care sfârșesc în a prezenta realitatea drept o compoziție abstractă. Redusă la elementele de comunicare vizuală primare, realitatea nu pare a mai condiționa privirea, ci a fi generată de aceasta. Dispozitivul fotografic co-determină astfel construcția spectatorului în procesul de subiectivizare specific experienței estetice și construcția realității prin intermediul imaginii.

Regularitatea metronomică specifică proiectorului de diapozitive este la rândul său augmentată sonor, transformând aparatul de proiecție într-un element sculptural, demers care însoțește și potențează conceptualizarea diapozitivului însuși ca imagine materială, deopotrivă translucentă atunci când este proiectată și opacă atunci când se află arhivată. Astfel, diapozitiv_02 devine o instalație artistică imersivă, care asumă nu doar rolul didactic explicit, specific analizei conceptuale, ci și pe cel acordat dispozitivelor de Giorgio Agamben: orice asamblaj care are capacitatea de a capta, orienta, determina, intercepta, modela, controla gesturile, comportamentele, opiniile și discursurile ființelor vii. În acest sens, el este deopotrivă poetic – prin nostalgia pe care o proiectează – și politic, prin implicațiile sale asupra modului în care tehnologia captează, canalizează și limitează subiectivitatea privitorului.


Risc să afirm că, proiectând un timp anacronic în condiția digitală a temporalității noastre prezente, mereu sincronizate, proiectele fotografice ale lui Matei Bejenaru nu generează doar o experiență estetică, ci și o experiență a libertății”– Cristian Nae, fragmente din argumentul curatorial.

Cum spuneam anterior, proiectul Diapozitiv era prezentat în spațiul SwitchLab din București, în octombrie 2020.

Curatorul Cristian Nae nota atunci că “proiectul DIAPOZITIV (parte a unei viitoare serii fotografice mai ample) analizează limitările și virtuțile unei tehnologii de reproducere a imaginii fotografice deja vetuste – proiecțiautilizând un carusel de diapozitive. Prin acest nou proiect, Matei Bejenaru abordează fotografia ca obiect sculptural: sunetul caruselului, prezența sa spațială, dimensiunea monumentală aimaginilor se conjugă oferind spectatorului experiența senzorială a unei priviri haptice. (…) Cu minuțiozitate și rigoare, Matei Bejenaru articulează aici un laboratorde analiză al fotografiei înțeleasă atât ca obiect fenomenologic cât și ca <obiect teoretic>, descris de autori precum Mieke Bal sau Rosalind Krauss ca o formă discursivă situată încâmpul culturii vizuale contemporane alături de alte medii și genuri artistice cu care aceastacomunică și se intersectează. Evocând vocabularul retro-avangardei, Proiectul DIAPOZITIV disecă cu rigoarea specifică limbajului artei conceptuale elementele care compun aparatul fotografic, inventariază genuri fotografice, tehnici de încadrare și focalizare, spectrul cromatic,montajul și abstracția geometrică, ce se succed într-o falsă istorie comprimată a fotografiei analogice. Spectatorul este astfel angrenat într-un eveniment deopotrivă didactic, poetic și performativ, în care artistul gestionează aparatele de proiecție și controlează timpul necesarprivirii pentru a se familiariza cu propria sa condiție fotografică. Dincolo de dimensiunea saculturală, pentru Matei Bejenaru imaginea fotografică este însă și mister: în unele cadre, elemente suprarealiste precum cortina neagră descoperită în mijlocul pădurii sugerează faptul că explorarea privirii reprezintă, pentru artist, și un exercițiu de subiectivizare”.


Biografie și parcurs artistic

Matei Bejenaru, originar din Suceava, activează în Iaşi ca artist vizual și cadru didactic. Este absolvent al Institutului Politehnic din Iaşi (promoția 1988) şi al Universităţii de Arte “George Enescu” Iaşi, secţia Pictură (1996). Din 1999 predă fotografie şi artă video la Universitatea de Arte “George Enescu” Iaşi. Este fondator şi director artistic al Bienalei de Artă Contemporană Periferic din Iaşi (între 1997 şi 2008). Este membru fondator al Asociaţiei Vector din Iaşi, fiind şi preşedintele instituţiei în perioada 2001-2011).

Între 2003 şi 2007 a fost directorul artistic al Galeriei Vector din Iaşi. În aceeaşi perioadă iniţia şi manageria proiectul de cultură socială cARTier, realizat împreună cu colegi din Asociaţia Vector. În anul universitar 2011-2012 a fost profesor invitat la Université du Québec à Montréal (Canada). În proiectele artistice din ultimii ani, prin fotografie și filme video, investighează materialitatea mediului fotografic și politicile de reprezentare în formatul documentar. Folosind platforma tehnologică specifică imaginilor analogice, statice sau dinamice, artistul aduce în prim plan procesul fotografic ca martor al crizei singularității și al angajamentului artistic. Colaborează cu Galeria Anca Poterasu (București).

Lista expozițiilor personale este lungă, iar cea a expozițiilor de grup și mai lungă. Aici este o selecție a expozițiilor personale, exceptând proiectele menționate mai sus:

2021 – Print, Galeria ARTEP Iași, curator: Cristian Nae
2020 – Diapozitiv, Galeria SwitchLab București, curator: Cristian Nae
2019 – Same Histories, Spinnerei Galerie Leipzig (Germania), curator: Cristina Stoenescu
2018 – Prut, Galeria Arts et essay, Rennes (Franța), curator: Bruno Elisabeth
2018 – Prut, imagine și teritoriu, Galeria Victoria Iași, Muzeul Țăranului Român București, curator: Cristina Stoenescu
2018 – Reflector, Galeria apARTe Iași, curator: Anca Mihuleț
2016 – Pasii, cuvintele și obișnuitul, Galeria Anca Poterasu, Bucuresti, curatoare: Anca Mihulet
2014 – Songs for a better future, Laaktheater Haga (NL), curator: Reka Deuten Makkai
2013 – Proiecte, Muzeul Judetean Bacău (RO), curator: Carmen Istrate
2013 – “Proiecte 1993-2000”, Tranzit Iaşi, curator: Livia Pancu
2013 – “De la artele plastice la artele vizuale” (împreună cu Dumitru Oboroc), Salonul de proiecte Bucureşti, curatoare: Magda Radu & Alexandra Croitoru
2013 – “De la A la B”, Galeria Cupola Iaşi
2012 – „Life into Art / Art into Life”, The Artery Gallery, North Adams (Massachussets, SUA), curator: Izabel Galliera
2011 – “Lupta cu inerţia”, Galeria Andreiana Mihail, Bucureşti
2011 – “Projecte 2008-2010”, Galeria de Arta Contemporană a Muzeului Brukenthal Sibiu, curatori: Liviana Dan şi Anca Mihuleţ
2009 – “M3 – Muncă, Memorie, Mişcare”, Galeria Cupola Iaşi
2009 – “Double Stéreo”, Galeria ERSEP Tourcoing (F) (împreună cu Yves Robuschi), curatori: Ivan Polliart & Christelle Manfredi
2007 – „Ghid de călătorie”, Galeria Posibilă, Bucureşti
2005 – „Ghid de călătorie”, Insert de artist în revista IDEA, Cluj
2005 – „Strawberry Fields Forever”, Galeria Nouă, Bucureşti, curator: Aurora Dediu
2002 – “Salut / Ave Bachtalo”, Galeria Offspace Viena (A)
2002 – “Mehr Chancen Fur Unsere Jugend”, Kulturkontakt Gastatelier, Viena (A).

Vă invităm să descoperiți mai multe despre artist vizitând:

https://www.mateibejenaru.net/diapozitiv_ro.html
și https://www.photographyinflux.ro/diapozitiv-matei-bejenaru/ 

Foto, Borderline Art Space

Mihai Ungureanu, o pictură despre suveranitatea naturii și frumusețea autentică din satul tradițional

©Cosmina Marcela Oltean ©Mihai Ungureanu

Mihai Ungureanu, care și-a făcut cunoscută arta semnând cu pseudonimul MihU., este un artist originar din Chișinău, ce a studiat artele și în Italia, la Veneția, pentru a-și lărgi orizontul de cunoaștere în domeniul vizual, practic și teoretic, și pentru a trece peste limitele și barierele pe care le impune lumea artei din România tinerilor artiști aspiranți. Mihai Ungureanu a urmat studiile Liceului Academic de Arte Plastice "Igor Vieru" Chișinău, apoi ale Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, ajungând apoi la Accademia di Belle Arti di Venezia.

Deși e un tânăr de la oraș, artistul are o mare pasiune pentru lumea satului, pentru folclor și tradiții. Pasiunea aceasta s-a concretizat, prin studiu, într-o serie inedită de picturi ce redau tinere fete îmbrăcate în ii “cusute din pete de culoare”, pe care le găsim învăluite în raze de soare, flori de mac și spice de grâu. Pentru a înțelege mai bine contextul, putem căuta în simbolistica elementelor la care recurge des în picturi, dar și în simbolistica culorilor. În multe compoziții regăsim pădurea și dealurile. Cele din urmă, mai ales pe timp de toamnă, apar ca o pătură din petice colorate, cusute laolaltă.


Grâul, simbol al vieții, renașterii și belșugului, este un element sacru cultura satului. Din punct de vedere religios, grâul este simbolul vieții care biruiește moartea. Macul roșu e un simbol al memoriei, somnului și morții. A devenit simbol al Primului Război Mondial, pentru comemorarea tuturor victimelor militare și civile implicate în conflicte armate.
Artistul spune că pasiunea pentru viața satului și traiul tradițional vine din dorința de a afla mai multe despre sat, gând prezent în subconștient dintotdeauna. “Cred că necesitatea interioară de mai multă natură mă tot împingea cu gândul acolo unde natura e suverană: la sat”, spune artistul. Prima sa expoziție personală avea loc în aprilie 2015, la salonul MOLDECO din Chișinău, fiind intitulată “Mandră, maci și spicu’ de grâu”.

Imaginarul artistului conturează o lume idealizată a satului, cu tentă de basm, din care e accentuată frumusețea autentică a tinerelor fete, pe care le numește “mândre”, și mai ales a cămășilor tradiționale, pe care le studiază cu dedicarea unui etnolog.
„Îmi place foarte mult folclorul. Îmi place foarte mult autenticul. Dar și mai mult îmi place folclorul autentic adus și trăit în contemporan. Am copilărit la bloc, în Chișinău, dar am avut mereu dorul de sat, natură, pădure, portiță, râu…. Despre toate astea povestește o IE. În mintea mea IA este o cărțulie despre tot ce înseamnă dorul nostru de sat. Trăirile autentice sunt pictate pe o IE. Când pictez e ca și cum aș alege această pânză de in pe care voi broda o IE reală”. (1)

Fetele treceau la început pe plan secund, fiind doar o bază pe care erau etalate cămășile, lucrate cu migală de pictor, asemeni mâinilor care le țeseau și le brodau.
„Personajele care au rolul de a prezenta frumos IA pe care o creez pe pânză sunt în mare parte rodul imaginației mele. La începuturi au fost niște Mândre mai tăcute și sfioase. Acum au devenit și ele personaje principale alături de IE.”
„Îmi place foarte mult descifrarea Iei. Încă mai învăț simbolurile brodate pe IE. Iar pe lângă roata morii, steaua, rombul sau ochiul, mai apar și simboluri MihU. pe care le creez având ca reper toată natura care mă înconjoară. Una dintre colecții tinde să povestească doar despre ornamente”. (2)


Artistul folosește adesea în compoziții triada cromatică albastru-galben/auriu-roșu, care întărește caracterul românesc al lucrărilor sale, iar motivele des întâlnite sunt spicul de grâu și floarea de mac, alături de soare și dealuri colorate. Folosește des și foița de aur, împrumutată din icoanele bizantine, pentru a sublinia ideea de sacru și legătura omului satului cu religia.
Artistul spune că folosind culorile albastru-galben/auriu-roșu ajungi la o combinaţie extraordinară. Pentru a ne convinge că e așa, e de ajuns să-i privim lucrările. Să pătrundem în lumea pictată a lui MihU., pentru a descoperi un sat viu, cu oameni frumoși.

(1), (2) – Citate preluate, cu acordul artistului, din interviul:

Cosmina Marcela OLTEAN
Foto – arhiva artistului