Programul intensiv de mediere culturală “Lumi ale artei” (Iași, 6-12 septembrie)

În prima parte a lunii septembrie s-a desfășurat un curs intensiv de mediere culturală adresat tinerilor care activează în instituții culturale, organizat de Asociația Culturală AltIași și găzduit de Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Artă George Enescu din Iași.

Cursul a fost însoțit de ateliere de formare în mediere artistică și patrimoniu și de conferințe susținute de profesioniști din țară și străinătate, care au punctat aspecte importante, teoretice și practice, din activitatea lor de-a lungul timpului.

Astfel, am avut ocazia să-i audiem și să învățăm de la Erwin Kessler (București), Cristian Nae (UNAGE, Iași), Alice de Dinechin (Franța), Alexia Manzano (GE/ARG), Mihaela Tilincă și Dana Sarmeș (Timișoara), iar ulterior să participăm la atelierele susținute de ei, în urma conferințelor.

Printre subiectele abordate de specialiștii invitați s-au numărat adaptarea medierii pentru diverse publicuri; cum construiești un program de mediere în cadrul unui eveniment destinat spațiului public; strategii interactive de lucru cu copiii; cum prezentăm și înțelegem arta în context muzeal; cum scriem despre arta contemporană și nu numai. S-au discutat pe larg idei în ce privește strategia de mediere, dar și idei puse deja în practică, care funcționează ca repere de bune practici.

“Medierea, pe scurt, înseamnă cum faci ca un număr cât mai mare de categorii de public, de oameni din comunitate cu interese diverse, să fie vizați, chiar implicați, să accepte / tolereze / creeze noi înțelesuri și, de ce nu, să-și deschidă mințile vizavi de lucrări de artă din spațiul public / galerii / muzee / alte instituții de cultură.

Conferințele au avut rolul de a ghida modul în care este expusă, percepută și semnificată arta contemporană atât în cadre specializate (muzee, galerii, diverse instituții culturale), cât și în spațiul public” - George Pleșu, organizator, președinte al Asociației AltIași.

Conferințele din cadrul proiectului „Lumi ale artei. Program de mediere culturală”

„Cum e cu putință ceva recent în artă”

Erwin Kessler a susținut pentru noi prelegerea cu tema „Cum e cu putință ceva recent în artă”, în Aula Magna a Universității „Al. I. Cuza”.

La întrebarea „Cum e cu putință ceva recent în artă” răspunsul pare să fie de la sine înțeles: în arta de acum nu este cu putință decât ceva recent. Fără noutate, fără ceva de ultimă oră, arta de acum riscă să nu fie a timpului nostru, a vremurilor în care atracția stă în inovație și noutate. Și totuși, cei interesați de conferința „Cum e cu putință ceva recent în artă” vin pentru că au dubii: oare să fie cu putință ceva cu adevărat nou în arta de acum? Versiunea scurtă a răspunsului este nu, nu este cu putință.

Erwin Kessler (1967) este istoric de artă, curator și filosof român, cercetător știintific la Institutul de Filosofie al Academiei Române, critic de artă la Revista 22 și director-fondator al MARe/ Muzeul de Artă Recentă, București. A făcut studii de filosofie și de istoria artei la București, Praga, Paris și Maastricht și a obținut D.E.A. la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris. Este specializat în artă modernă și contemporană și în istoria și estetica artei moderne universale. A conferențiat, printre altele, la Universitățile Berkeley și Stanford, Kunstakademie Düsseldorf, Stockholm, Helsinki, Louvain, Rennes, Varșovia, Poznan, Cracovia, Praga, Budapesta, Zagreb. A publicat mai multe volume de istoria și teoria artei în țară și în străinătate. Cele mai recente apariții: „Efectul Picasso” (2023) și „Cei noi” (2024).

„Current challenges in cultural mediation in French museums”

Alice de Dinechin ne-a vorbit despre „Current challenges in cultural mediation in French museums”, la Institutul Francez din Iași. Cum arată medierea culturală în zilele noastre? Care sunt scopurile echipei departamentului educațional într-un muzeu francez? Care sunt tendințele actuale în domeniul medierii în muzeele franceze? Această conferință a oferit răspunsuri concrete la toate aceste întrebări, bazate pe exemple concrete și pe experiența profesională a invitatei.

După absolvirea Ecole du Louvre, Alice de Dinechin a lucrat aproape 15 ani în domeniul medierii culturale în muzeele franceze. A ocupat mai întâi un post de mediator cultural la Muzeul de Arte Frumoase din Lyon, a fost angajată ca șef adjunct al departamentului Educație al Muzeului de Arte din Nantes, înainte de a deveni șefă a acestui departament. În prezent, lucrează ca cercetător științific la Muzeul de Istorie din Nantes, dar luarea în considerare a diversității publicurilor rămâne în centrul preocupărilor sale.

“Reimagining Art Spaces: not only for experts, but for the people”

Alexia Manzano a explorat peisajul cultural dinamic al Berlinului, cu accent pe Institutul KW pentru Artă Contemporană. Ea a discutat despre angajamentul KW de a face arta mai accesibilă și incluzivă, străduindu-se să ajungă la un public mai larg cu expoziții care abordează probleme sociale presante. În plus, Alexia Manzano a punctat rolul finanțării publice în susținerea acestor inițiative și responsabilitatea care decurge din aceasta.

Alexia Manzano (Argentina/Germania) este șef al departamentului de educație și informare la KW Institute for Contemporary Art din Berlin, poziție pe care o deține din 2022. Cu un background eclectic în artă și implicare socială, Alexia este, de asemenea, un membru cheie al „Accessibility and Inclusion Focus Group” la KW, reflectând dedicarea ei pentru a face arta contemporană mai accesibilă pentru audiențe diverse. Înainte de rolul său la KW, Alexia Manzano a co-fondat și a condus „The Hub e.V.”, o asociație dedicată medierii artei și cercetării artistice din 2018. 

Călătoria ei în medierea artei a început în 2016 ca freelancer, unde a lucrat în muzeele din Berlin, galerii, școli, cluburi de tineret și chiar asociații pentru tinerii fără adăpost, aducând aducând arta contemporană mai aproape de cei care altfel nu s-ar fi implicat în ea. În 2021, și-a extins expertiza în calitate de stagiar științific la Muzeele de Stat din Berlin (Staatliche Museen zu Berlin), consolidându-și și mai mult cunoștințele pentru a lucra la instituții culturale.

Cristian Nae, critic și teoretician de artă, conf. univ. dr. în cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Artă George Enescu din Iași, ne-a prezentat aspecte importante legate de instrumentele medierii textuale, sub toate formele în care acestea se găsesc într-o expoziție, în cadrul unei galerii ori a unui muzeu. Iar în cadrul atelierului, alături de George Pleșu, am vizitat Muzeul de Artă din cadrul Palatului Culturii din Iași, unde a fost prezentat proiectul de mediere SIMAP, care împlinește 10 ani de la implementare.

„Medierea culturală cu / pentru / despre fiecare”

Ne-am întâlnit apoi cu Mihaela Tilincă, în Sala Studio J a Muzeului Vasile Pogor, pentru a audia prelegerea cu titlul „Medierea culturală cu / pentru / despre fiecare”. În această conferință, Mihaela Tilincă a explicat ce înseamnă un program de mediere cu un design pedagogic modern, în cadrul căruia se face atât educație prin cultură, cât și educație pentru cultură.

Mihaela Tilincă este universitar (prof. dr.) și mediator cultural. Începând cu anii 2000 dezvoltă, monitorizează și implementează proiecte în educație, dezvoltare profesională și incluziune. Are un doctorat în Alfabetism și Lingvistică de la Universitatea din Lancaster/UK. Între anii 2000 și 2006 a fost directorul Centrului British Council la Timișoara. A predat începând cu anii 2008 Managementul Proiectului la programe de M.A. la Universitatea de Vest din Timișoara. Are experiență în formare, mentorat, cercetare în educație.

Dr. Dana Sarmeș (Timișoara) ne-a ghidat pașii, mai ales în a doua parte a cursului intensiv, prin procesul de realizare al unui program/plan de mediere, cu grijă la detalii și la tot ceea ce face să funcționeze sau nu planul nostru de mediere.

Toți cei care am avut oportunitatea de a lua parte la activitățile din cadrul acestui program amplu și necesar, am fost de acord că am ieșit din el cu multe gânduri și idei noi, desprinse atât din experiențele împărtășite de specialiștii alături de care ne-am format, cât și din interacțiunea cu alți colegi din țară, care activează în diferite instituții de cultură, publice sau private. Pe scurt, o experiență bogată și concentrată, care printre altele te fac să-ți dai seama ce ai și ce-ți lipsește.

Contextul care a dus la concretizarea acestui program de mediere:

“În ultimii ani, în România și la Iași arta în spațiul public a fost motiv de revoltă a comunității și scandaluri care au căpătat amploare națională: amplasarea instalaţiei lui Clemens Behr în faţa Bisericii Trei Ierarhi (2018); degradarea şi intervenţiile asupra soclului şi ariei de protecţie a Monumentului Independenţei, unde travertinul a fost înlocuit cu ciment vopsit (2019); bustul lui Goga a fost amplasat fără aprobarea Comisiei Monumentelor de For Public și a provocat proteste puternice din partea istoricilor și comunității evreiești (după 3 ani e tot acolo, chiar dacă eticheta explicativă cu privire la trecutul legionar a dispărut la scurt timp după ce a fost adăugată) (2021); sculpturile de la ediţia de anul trecut a Lunii Sculptorilor Români nu aveau numele autorului şi al lucrării, unele mai conceptuale fiind confundate cu elemente de mobilier urban (2023); instalația Labirintul lui Cristian Rusu a generat indignare publică, apărând chiar și o petiție pentru îndepărtarea ei (2023); în februarie 2024 sculptura Hidra a lui Cristian Ioniță a fost vandalizată, fiind necesară instalarea unui gard metalic pentru protecția ei.

Ce au în comun toate aceste cazuri este lipsa oricărei medieri a lucrărilor de artă, cauzată de lipsa de viziune a administrației locale și instituțiilor responsabile de amplasarea lor, cât și de lipsa unor specialiști care să inițieze și să pună în aplicare programe și acțiuni de mediere culturală. În absența unor texte curatoriale prezente în spațiul expozițional sau a unor etichete explicative, recurența unor teme și motive iconografice, precum și logica montajului cinematografic sunt singurele tehnici interpretative care funcționează pentru a oferi un context și un mod de lectură operelor artistice prezentate la Iași.” (George Pleșu, Asociația AltIași)

- - -

Activitățile organizate de Asociația AltIași, fac parte din proiectul „Lumi ale artei. Program de mediere culturală”, co-finanțat de AFCN și Primăria Municipiului Iași. Parteneri: Centrul Cultural German din Iași, Institutul Francez din Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași.

Cosmina Marcela OLTEAN

Foto, Asociația AltIași

Toamna în pastelurile Irinei Iosip

„Tehnica implică o anume spontaneitate în timpul lucrului, putând fi combinate linii, puncte, pete, intensități ale tușei și culori diferite...”

Probabil că pastelul este cea mai potrivită tehnică prin care un artist poate exprima un gând sau un sentiment legat de anotimpul atât de bogat în culori și nuanțe, dar care generează și stări contradictorii. Ce poate face toamna cu psihicul și imaginarul unui artist? Mixajul cromatic din paleta toamnei se traduce într-un răspuns psihologic și afectiv.

Pentru un peisagist, toamna este artă în sine, prin tot ceea ce relevă. Peisajul natural de toamnă se schimbă zilnic, mai ales sub raport cromatic, fiind mereu altul în funcție de momentul zilei.

Irina Iosip, artist vizual cu studii universitare urmate la București și Iași, alege adesea să se exprime prin tehnica fină și plină de prospețime a pastelului, o tehnică artistică a cărei vechime se leagă de primele reprezentări vizuale din istoria artei: picturile rupestre. În trecut, referindu-mă acum la arta modernă, pastelul era folosit de portretiști și peisagiști pentru a realiza schițele pregătitoare ale unor picturi. În istoria artei românești, Ștefan Luchian a rămas cunoscut ca cel mai iscusit pastelist. Pastelurile sale, de o mare măiestrie și sensibilitate, se găsesc azi pe simezele tuturor muzeelor de artă din țara noastră. „Peisajele sale pastorale amintesc de căldura molcomă omului de la sat (așa cum a fost el cândva), de apropierea acestuia de natură...”, spune Irina Iosip.

Azi am aflat mai multe despre această tehnică și despre valențele ei artistice de la un practician, care va exprima și câteva gânduri personale.

Irina Iosip: “În interiorul actului artistic mă atrage în mod special expresivitatea culorii. Lucrul cu pastelul uscat este una dintre tehnicile preferate, care este însă deosebit de delicată, deoarece nu permite ștergeri sau suprapuneri de straturi fără diminuarea calității esențiale a acestui material, aceea de a-și schimba nuanța în funcție de natura luminii (naturală sau artificială), de unghiul de reflexie și intensitatea acesteia (anotimp, oră din zi). Asta datorită particularității cristalelor de pastel care, pure sau în amestec, reflectă lumina în mod diferit în condiții diferite. Materialul și structura suportului (suprafața, gradul de absorbție a pastelului, culoarea și aciditatea hârtiei) au și ele mare importanță în punerea în valoare a calităților acestui material și în stabilitatea calității și a expresivității lucrării.

Dacă am părăsit uleiul, cu ceva timp în urmă, în favoarea pastelului și a tehnicilor mixte, probabil, atunci când natura nu-mi va mai permite să discern cele mai fine variații de culoare ale cristalului pastelului, voi reveni definitiv la ulei, culori de apă, acrilice sau chiar cărbune și tuș. Deocamdată tehnicile mixte, ce includ diferite materiale, inclusiv culori de apă și foița de aur, le integrez în structura multora dintre lucrările bidimensionale sau tridimensionale”[1].

Plecând de la observațiile artistei, se pot desprinde câteva idei principale despre ceea ce înseamnă această tehnică pentru un practician. „Pastelul înseamnă suprapunere și amestec, prin diverse metode, a două sau mai multe culori. Pe de altă parte, modul de aplicare al culorilor (direcția, lungimea și lățimea liniei sau petei, intensitatea aplicării pe suport cu batonul de pastel uscat, desimea acestora etc., sunt asemănătoare hașurilor cu grafitul), alăturarea sau suprapunerea ușoară a culorilor sau intercalarea culorilor pot da o structură și consistență asemănătoare țesăturilor”, spune artista.

E pictură sau mai degrabă grafică?

„Tehnica pastelului (sec sau uleios) este revendicată dar și respinsă, în același timp, și de pictură și de grafică. Este o tehnică de graniță, contestată ca partenență. Ea poate fi și linie colorată și pată colorată delimitată în cadrul compoziției și poate genera o structură compactă asemănător tehnicii uleiului. Mai ales pastelul sec poate fi ușor manipulat pentru crearea unei lucrări de tip grafică sau pictură. Culorile cerate și uleioase sunt mai restrictive. Pastelul sec poate fi amestecat cu uleiurile specifice picturii și generează pictură, sau, unele, în amestec cu apa, generează acuarelă, acest lucru pentru că este chiar materialul de bază din care se fac culorile de ulei sau apă. În cazul unor amestecuri complexe de culoare și acoperirea suportului cu pete de culoare și mai puțin cu „hașuri”, pastelul poate fi denumit cu lejeritate ca fiind o tehnică picturală.

Se consideră o tehnică rapidă, adică facilă, deoarece, pentru pregătirea unei picturi, pe vremuri, se executau mai întâi schițe ale compozițiilor în pastel sau acuarelă. Erau lucrări pregătitoare, de studiu al formei, culorii și compoziției. Dar o lucrare definitivă în pastel are cu totul altă valoare și alt aspect decât o schiță. Tehnica implică, într-adevăr, o anume spontaneitate în timpul lucrului, putând fi combinate linii, puncte, pete, intensități ale tușei și culori diferite, conform gândului și sentimentului care ghidează mâna”.

Așa cum spune, artista a vrut și a reușit să reflecte prin aceste pasteluri lumina colorată a toamnei de afară, care ne inspiră și ne îndeamnă la visare.

Cosmina Marcela Oltean

Fotografii, pasteluri de Irina Iosip, arhiva personală

- - -

[1] Cosmina M Oltean, Irina Iosip, Interviu în Revista Luceafărul, din 9 iulie 2021, https://luceafarul.net/irina-iosip-intotdeauna-mi-a-placut-sa-experimentez-domenii-noi-sa-produc-lucruri-cu-semnificatie-sa-las-urme-palpabile

Creații ale artistului Hans Hermann, digitizate și puse în valoare într-o nouă expoziție la Muzeul de Artă Brașov

La Muzeul de Artă Brașov s-a deschis expoziția „Hans Hermann. Gravură și animație”, care se poate vizita până pe 29 septembrie.

Hans Hermann (1885 – 1980) este unul dintre cei mai importanți artiști transilvăneni din secolul al XX-lea. Repertoriul său tematic este dominat de lucrări care descriu un spațiu tradițional: monumente reprezentative şi colţuri anonime din burgurile transilvănene, cetăți țărănești și biserici fortificate, peisaje şi scene rurale, personaje în costume populare, dar şi peisaje montane. Imaginea gravată rămâne întotdeauna fidelă reprezentării obiective, indicând „un spirit metodic punând multă grijă în redarea fidelă a adevărului plastic al lucrurilor, insistând asupra detaliilor cu acea atenţie specifică gravorului”, dar reuşind „să dea unitate amănuntului făcându-l expresiv” (Julius Bielz).

“Gravurile sale servesc ca documente istorice valoroase. Ele oferă informații cu privire la aspectele arhitecturale, culturale și sociale ale regiunii, fiind mărturii vizuale ale unui trecut îndelungat și bogat, ce oferă o perspectivă unică asupra vieții, peisajelor și evenimentelor din aceea perioadă istorică. Prin interpretarea sa artistică, Hermann a înfățișat obiceiuri locale, tradiții și viața de zi cu zi, contribuind astfel la conservarea și promovarea patrimoniului cultural al regiunii. Dincolo de semnificația lor istorică și culturală, gravurile lui Hermann sunt apreciate pentru valoarea lor artistică. Folosirea pricepută a liniilor, formelor și compoziției demonstrează măiestria sa în tehnica gravurii.

Prin utilizarea tehnologiei digitale pentru animarea a 7 gravuri ale lui Hans Hermann, proiectul expozițional aduce o perspectivă inovatoare și captivantă asupra lucrărilor artistului. Astfel, se îmbogățește experiența vizuală a vizitatorilor, pe care îi încurajează să exploreze și să interacționeze cu operele de artă într-un mod inedit, contribuind la diversificarea și democratizarea accesului la artă”, transmite Alexandra Ilnițchi-Ardelean (Comunicare și Relații Publice MAB).

Muzeul de Artă Brașov deține în patrimoniu peste 240 de lucrări de gravură realizate de Hans Hermann, iar acest proiect de digitizare a operei marelui artist răspunde nevoii de valorificare a unei părți importante din patrimoniul muzeului și de asigurare a accesului publicului la lucrările de gravură aflate în prezent în depozitele instituției.

Expoziția face parte din proiectul „Explorând gravurile lui Hans Hermann. De la arta tradițională la cea digitală”, realizat de Muzeul de Artă Brașov și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

O pictură se va restaura sub privirile vizitatorilor, la Muzeul de Artă Brașov

Muzeul de Artă Brașov oferă publicului ocazia de a urmări desfășurarea unor etape din procesul de restaurare a unei opere de artă, în perioada 31 iulie – 14 august 2024, de miercuri până vineri, între orele 11-15. Dacă sunteți curioși Radu Tătaru va demonstra înlăturarea depunerilor care împiedică vizibilitatea optimă a lucrării, la sediul muzeului din Bulevardul Eroilor nr. 21, în Sala unu. Procesul va continua în laboratorul Muzeului de Artă Brașov până la finalizarea, respectiv expunerea lucrării în Galeria de Artă Românească.

Odată cu trecerea timpului, vernisurile utilizate de pictori în vederea protejării suprafețelor pictate în ulei, se pot deteriora. Adesea, acestea pot dezvolta cracluri, se pot albi ori îngălbeni. În acest ultim caz, decolorarea opacizează detaliile originale ale picturii afectându-i întreaga tonalitate cromatică. Tonurile de alb și crem devin gălbui, în timp ce albastrurile virează în verde. Curățarea vernisului îngălbenit este un proces delicat, dar poate schimba în mod dramatic aspectul general al picturii. 

Opera de artă selectată a fost realizată de artistul brașovean Friedrich Miess, „în întâmpinarea anului jubiliar al lui Honterus 1898”, conform unei inscripții aflate pe spatele lucrării. Intitulată „Portret de femeie în port săsesc (Portretul Friedei Teutsch)”, Cu prilejul dezvelirii statuii lui Johannes Honterus pe 21 august 1898, Miess a realizat portretul mătușii sale, Frieda Teutsch, după o fotografie de Carl Muschalek, cumnatul ei. În cadrul festivităților de inaugurare a monumentului, membrele Uniunii libere a femeilor săsești au fost îmbrăcate în bogate costume naționale săsești. Lucrarea a fost realizată în ulei pe pânză și are dimensiunile de 198 x 115 cm – transmite Alexandra Ilnițchi-Ardelean, referent de specialitate Comunicare și PR.

Radu Tătaru este restaurator la Muzeul de Artă Brașov din anul 2007, specializat pe conservare curativă şi restaurare pictură ulei, iar din anul 2019 îndeplinește și funcția de Șef serviciu – Secția artă. A publicat articole de specialitate cu privire la noi tehnici și metodologii de restaurare a picturilor, iar o parte din operele de artă pe care le-a restaurat sunt prezentate în expoziția de bază a Muzeului de Artă Brașov. În 2022 a publicat catalogul „Muzeul de Artă Braşov. Patrimoniu salvat”, care cuprinde o selecție de 16 picturi restaurate în laboratorul Muzeului de Artă Brașov de către specialistul Radu Tătaru. Prin munca sa de cercetare, contribuie în mod semnificativ la valorificarea și popularizarea patrimoniului Muzeului de Artă Brașov în rândul specialiștilor și cercetătorilor.

Una dintre funcțiile esențiale ale muzeului este conservarea patrimoniului, ceea ce înseamnă atât păstrarea în stare bună a materialității operelor de artă, cât și a aspectului estetic. Înainte ca lucrările de artă să ajungă în muzee pentru a fi conservate, există posibilitatea ca ele să fi suferit modificări estetice sau chiar pierderi de materie față de starea lor inițială, fie datorită vechimii lor, fie traumelor care le-a afectat integritatea.

Misiunea restauratorului este, în primul rând, să asigure integritatea lucrării, înlăturând toate problemele care pot duce la pierderea din materialele componente (desprinderi ale peliculei de culoare, rupturi ale pânzei sau lemnului suport). O a doua componentă în procesul de restaurare este prezentarea estetică. Dacă o lucrare este acoperită de depuneri de murdărie sau lacul protector este închis la culoare, mesajul artistic este greu de descifrat, iar restauratorul trebuie să le înlăture. Astfel, privitorul va avea acces la întreaga imagine, nemărginit, fie pentru a o admira, în calitate de vizitator al unui muzeu, fie pentru a o studia, în calitatea de cercetător sau istoric de artă.

Veți avea ocazia de a interacționa cu specialistul restaurator pentru a afla secretele profesiei sale. Accesul publicului se face în baza biletului de vizitare a muzeului.

Foto, MAB

Mari artiști contemporani, pe simezele Galeriei de Artă a Consiliului Județean Harghita: acad. Mircia Dumitrescu și dr. Florina Breazu

Zilele trecute s-a deschis expoziția FREE Camp, rezultat al Atelierului Internațional de Arte Vizuale cu același nume, ajuns la ediția XX. O ediție aniversară despre care artistul și curatorul Botár László spunea că poate fi privită “ca o încununare” a activității de două decenii, în care au avut loc atâtea întâlniri artistice - între generații, naționalități, stiluri și tehnici artistice, schimburi de idei și experiențe, menite să vorbească despre libertatea creației, despre formă, lipsa formei, culoare sau nonculoare.

Participanții la FREE Camp 2024. Artiști și critici.

În timp, taberele FREE Camp au reunit peste 100 de artiști vizuali din 16 țări. În ediția curentă întâlnim 10 artiști din 5 țări, fiecare cu viziunea și universul său. Ca și în cazul edițiilor trecute, spațiul expozițional e dominat de culoarea vibrantă, care devine o expresie a vitalității și libertății. Mă voi opri la două cazuri artistice aparte, descoperite aici: Mircia Dumitrescu și Florina Breazu.

Mircia Dumitrescu, între arte vizuale și literatură

M.D. în atelier. Foto, Radio România Cultural

Mircia Dumitrescu (n. 1941, Căscioarele, Călărași), unul dintre cei mai importanți artiști contemporani din România, este grafician, gravor-ilustrator, pictor şi sculptor, doctor în Arte vizuale, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius“ din Constanța și Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iaşi.

În 2007 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria „Literatură“, iar în 2002 primise acceaşi distincţie la categoria „Arte plastice“. În aprilie 2013 era ales membru corespondent al Academiei Române, în cadrul secţiei de Arte, arhitectură şi audiovizual.

Artistul a manifestat întotdeauna o afinitate specială cu literatura. Cunoscut ca prieten apropiat al poetului Nichita Stănescu, pe care îl citează cu fiecare ocazie și care i-a dedicat un decalog, Mircia Dumitrescu s-a apropiat foarte mult, spiritual și ideatic, și de universul eminescian, mai ales în urma implicării în amplul proiect de digitizare a operei marelui poet.

Eugenia Vodă remarca: “Dumneavoastră sunteți omul care a stat cel mai mult în compania scrisului eminescian, la propriu... Dumneavoastră vi se datorează o operă formidabilă…”. (Profesioniștii, ianuarie 2021)

“Ediţia facsimilată a Manuscriselor lui Eminescu în 38 de volume, realizată sub egida Academiei Române şi îngrijită de academicianul Eugen Simion şi Mircia Dumitrescu, rămâne a fi unul dintre cele mai importante evenimente ale culturii române postdecembriste. Din cele 45 de caiete dăruite de Titu Maiorescu, în data de 25 ianuarie 1902, Academiei Române – „pentru a servi celor ce se vor ocupa în viitor” – Mircia Dumitrescu a facsimilat în total 38 de volume, care au 16.000 de pagini”. (Academia Română citată în Revista Contemporanul, 1 februarie 2022)

“Pentru mine cititul, apropierea de cultură a fost o construcție. De altfel, artistul ce trebuie să facă? Meditează asupra existenței. Cred că orice om face același lucru. Iar la un artist e problema lumbajului și a formei asupra limbajului. Deci aceste lucruri trebuie să se lege. (...)”, sublinia artistul într-un interviu pentru Radio România Cultural (Ascultă vocile de azi, 21 decembrie 2023).

Această legătură specială cu literatura face ca astăzi atelierul artistului să se găsească în clădirea Muzeului Național al Literaturii Române, acolo unde merge și lucrează cu mult drag, înconjurat de prieteni, după cum mărturisește.

Din parcursul artistic

Prima expoziție personală o prezenta în 1973, după care a urmat o pauză de 35 de ani, spre uimirea multora. A mai expus în 2008, 2012, 2017, iar “în 2021 m-am încăpățânat și am trântit patru expoziții simultan”, glumea artistul. Despre această prezență redusă în spațiul public afirma că i se pare absolut firească, deoarece artistul nu trebuie să se grăbească să-și arate creația, iar dacă o arată rar, asta nu înseamnă că nu lucrează. “Pentru mine o expoziție e o construcție precisă, care încheie un demers”.

Lucrări de M. Dumitrescu din expoziția FREE Camp

Despre ilustrațiile sale cu caracter grotesc spunea: “Nu-mi plac lucrările de atârnat pe pereți. Îmi place ca o lucrare să transmită ceva și să fie asemeni unui roman sau unei poezii” - în dialog cu Eugenia Vodă (Profesioniștii, ianuarie 2021).

“N-am vrut să intru într-o rutină, să intru într-o manieră. Mă consider un grafician. Țin foarte mult la desen. Desenul e alfabetul oricărui artist, după mine, pentru că el îți face ochiul și în același timp trebuie să ai mâna foarte bună.” (Ascultă vocile de azi, Radio România Cultural, 21 decembrie 2023).

Referitor la cotă spune că nu știe care îi corespunde. “Cred că arta nu e de vânzare. (…) Am dăruit multe lucrări, dar aș fi vrut să fie păstrate. Dacă tu vinzi pe gustul celui care vrea să cumpere, în momentul ăla te-ai pierdut. Trebuie să încerci să fi tu, în toate condițiile, și să nu vrei să faci gustul celuilalt... Să nu faci pentru altcineva.” (idem) 

Legat de evoluția artei românești recente afirma că “(...) datorită cenzurii intelectuale, am fost atât de dornici să ne sincronizăm cu arta occidentală, încât am început să ne pierdem pilonul nostru național. De multe ori dorința de a fi sincron, să fim egali, ne-a dus într-un vârtej.” (idem)

“Lăzarea”, colorate și aerograf pe hârtie, realizată în 1980

Unul dintre frumoasele semne ale trecerii maestrului prin Harghita este o lucrare grafică ce ilustrează un bastion al castelului Lazar. Lucrarea “Lăzarea”, în creioane colorate și aerograf pe hârtie, e realizată în 1980, în cadrul taberei de arte plastice de la castelul Lazar, tabără care a luat ulterior forma atelierului FREE Camp de la Miercurea Ciuc (n.r. această lucrare nu se regăsește în expoziția curentă).

Florina Breazu – culoare, armonie, antimaterie

Florina Breazu (n.1973) a urmat primele studii la Chișinău, inclusiv pe cele liceale, iar pentru formarea academică a ales România, „pentru a învăța altceva” – spunea artista. Așa că a plecat la Cluj, unde a studiat arte textile, apoi la Iași, pe urmă la București, la școala doctorală. „Colaborările, comunicările cu artiștii și profesorii români m-au inspirat foarte mult (...)”, sublinia Florina Breazu într-un interviu pentru Teleradio Moldova.

După revenirea la Chișinău, în paralel cu practica artistică, a predat istoria artei, iar acest rol pedagogic și l-a asumat timp de peste 20 de ani. Pandemia dar și un nou rol, cel de președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din Chișinău, au determinat-o să renunțe în cele din urmă la predat. Este, de asemenea, critic de artă.

„Fiecare artist e un univers. (…) O expoziție e un examen pentru un artist. Este atunci când etalezi cercetările tale estetice, vizuale, pe care le-ai elaborat în ultimii ani.”

Arta Florinei Breazu se concretizează într-o pictură abstractă, o „antimaterie ce vine să dizolve forma, să dizolve consistența cromatică”, după cum o prezintă artista. În spațiul galeriei din Miercurea Ciuc putem regăsi lucrări din seriile “Antimaterie” și “Pioni”. Arta ei se caracterizează prin armonie, finețe și căldură, exprimate prin culoarea și materia care trimit la imaterial.

Lucrări de Florina Breazu din expoziția FREE Camp

În cadrul expoziției veți regăsi și lucrări ale artistei Inga Edu (Chișinău), o operă din care transpare mereu bucuria și energiile pozitive. “Niciodată nu pictez când mă simt rău. Pictez numai când mă simt bine”, spunea artista, pentru a exprima astfel doar sentimente și emoții pozitive către public.

Lucrări de Inga Edu din expoziția FREE Camp

Expoziția se poate vizita până pe 21 august, după care va fi itinerată la Galeria Artoteca, din cadrul Bibliotecii Municipale București.

Cei 10 artiști expozanți sunt: Florina BREAZU (MD), BUDAHÁZI Tibor (HU), Mircia DUMITRESCU (RO), Inga EDU (MD), FAZAKAS Csaba (AT), KENTELKI Gábor (RO), KÁNTOR József (HU), ChaRyong KO (KR), ORBÁN Anna-Mária(RO), BOTÁR László (RO).

- - -

Cosmina Marcela OLTEAN

Foto, arhive personale și Centrul Cultural Județean Harghita

Întâlnire cu Mircea Cărtărescu la Miercurea Ciuc

“înainte scriam cu ochii arzând

acum scriu cu genele ude

totul se vede altfel acum

de la celălalt capăt al vieții (...)”

- din poemul “înainte scriam cu ochii arzând”

La finalul săptămânii trecute am avut bucuria să-l întâlnesc pe omul și autorul Mircea Cărtărescu, în cadrul lansării celui mai nou volum de versuri intitulat “Nu striga niciodată ajutor”, acum tradus și în limba maghiară de către poetul și dramaturgul Visky Andras, publicat de Editura BOOKART, traducere care pe autor îl bucură și îl onorează, după cum mărturisea. A fost o întâlnire om la om și suflet la suflet, în care unii dintre noi ne-am conectat sincer cu autorul, în lumea ideilor, unde te mai ghida numai vocea sa caldă și sinceră.

Volumul scris integral cu litere mici, dar în cuvinte pe cât de simple și firești, pe atât de grele, este un volum minimalist în care găsim foarte puține semne de punctuație. În multe dintre poeme nu găsim deloc nici virgulă, nici punct. Poate pentru că atunci când ești trist, deprimat, disperat, nu mai are sens nici punctuația, nici moderația sau pauzele, nici prea multe cuvinte. Vrei să dai totul afară dintr-o suflare și să te eliberezi de greutate. Deși volumul își are rădăcinile în perioada pandemică, sensul și semnificația disperării se răsfrânge și se ramifică în contexte mult mai largi, până la descrierea unei condiții generale a omului.

“Nu striga niciodată ajutor” este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cărtărescu, iar autorul mărturisește că e diferit de toată poezia lui precedentă. De altfel, acest volum apare la treizeci de ani după cel pe care la acel moment îl considera ultimul, timp în care autorul n-a mai vrut și n-a mai simțit a scrie poezie. Acest volum “reprezintă o întoarcere la simplitatea și generalitatea poeziei genuine, imediate și emoționale, dezbrăcate de sofisticarea intelectuală și culturală din vechea sa poezie”.

Volumul, despre care autorul spune că este unul întunecat, lipsit de orice speranță, cuprinde o sută de poeme scurte, unele de doar câteva rânduri, care îl fac pe cititor să se regăsească, să-și găsească acolo oglindite propriile trăiri, cu răul și durerea, depresia, melancolia și amărăciunea condiției umane, trăiri care nu se sunt străine niciunuia, chiar dacă unii simt așa mai rar, alții mai des, dar nu ne lipsesc, indiferent cât de fericiți sau triști suntem. Tema centrală a cărții este așadar singurătatea esențială a oamenilor, oricât de mult îi despart distanțele temporale, spațiale sau culturale. Astfel, Nu striga niciodată ajutor e una dintre rarele cărți care se poate adresa oricui.

În cadrul lansării de la Miercurea Ciuc, în dialogul purtat cu Visky Andras, s-au făcut trimiteri la teme din literatura universală, ce se regăsesc și în volum, și la gânditori precum Kant, Kafka și Bacovia, ultimii doi fiind autori care au redat literar numeroase fațete ale nefericirii și disperării.

Redau doar câteva versuri din acest volum recent, din care se pot desprinde ușor cele expuse anterior.

“nu striga niciodată ajutor

n-o să te audă nimeni

pentru că nu există nimeni

în jurul tău (...)”

- din poemul “nu striga niciodată ajutor”

“(...) câte gânduri și imagini

strângi într-o viață?

destule ca să plângi

în viețile viitoare (...)

- din poemul “câte boabe de apă”.

Note despre autor

MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980.
Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.

Cărţile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România. Romanul Nostalgia a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. De asemenea, autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017), Premio Formentor de las Letras (2018), Prix Transfuge, Paris, 2019, Prix Millepages, Vincennes, 2019, Premiul FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, Guadalajara, 2022, Los Angeles Times Book Prize for Fiction, 2023, The International Dublin Literary Award, 2024. (humanitas.ro)

Foto, Humanitas și C.M. Oltean.

"Branches & Roots: Tree Studies" - rezultatele și catalogul expoziției

"Branches & Roots: Tree Studies" s-a desfășurat în luna Mai la People & Paintings Gallery, pe tema propusă de mine. Ideea proiectului pleacă de la o ilustrație proprie, ce se regăsește pe coperta catalogului.

 
Expoziția prezentă selecția de lucrări ale artiștilor care s-au înscris în expoziția "Branches and Roots: Tree Studies". Ni s-au alăturat 25 de artiști din 8 țări, care au înscris peste 50 de lucrări, din care am putut selecta puțin peste 20. 

Merită văzute!

https://peopleandpaintings.com/exhibitions/branches_and_roots_tree_studies 

Avem și 4 români acolo. Mă bucur mult pentru fiecare lucrare înscrisă și mulțumesc fiecărui artist care a răspuns apelului meu.
Lucrările selectate se văd în link și o puteți vota pe cea care vă place mai mult.

 
M-am bucurat să revăd expoziția și sub forma acestui frumos catalog, editat de managerul galeriei, dl. Dmitry Iofe. S-a dovedit un proiect tare frumos datorită fiecărei lucrări înscrise! Din nou, mulțumiri tuturor!

"Branches and Roots: Tree Studies", versiunea audio-video a expoziției!

https://www.youtube.com/watch?v=UxfTJJQfZ6U

Lucrările marcate pe diagonală cu pete de culoare au fost premiate!

- - -

Exhibition Statement

The tree is a symbol often used in art, literature and religion, to illustrate the concept of interconnectivity between the sky and earth. An important element from nature, very often found in the art of all times, present in landscapes or studied in individual artworks, the tree is at some point the choice of every artist. With leaves, full of life, or empty, dry, the trees are represented in different settings depending on the season, in a realistic style or in interpretations with metaphorical references.

The symmetrical tree is a perfect construction, a perfect symbol of this endlessly repeating mathematical equation. Just like the human character, always ready to grow, the tree takes root and rises at the same time, finding in each curve of its branch the perfect image of the whole.

The roots and branches of the tree resemble the ramifications of lightning. Even the neurons of the human brain show branches very similar to the tree.

Maybe these lines already inspire you. Whether you want to paint landscapes with trees, or you want to do graphic studies, whether you will render something realistic or with philosophical references, show us what this theme makes you think about.

Cosmina M. Oltean, exhibition curator for PPG

The curator’s note:

The exhibition turned out excellent and this is thanks to each of you! I am very happy for all the great artworks submitted in such a large number and of such high artistic quality. Each contribution was valuable. Congratulations to all!

I analyzed all artworks and it was difficult to choose only 20. In the end there was 23 artworks selected. It is equally difficult to determine the prize because there are many good artworks that deserve it. I feel it as a great responsibility.

It has to be only one, so I choose to give the prize this time to Kathy Rivera for ’Barren’, for the wonderful way in which it meets the requirements of the theme. Congratulations!

I invite you all to remain close to the gallery and to sign up for future exhibitions as well, because beyond any award, these are wonderful opportunities to join and meet international artists, learn from them, show your art to the world and celebrate art.

Catalogul, în versiune PDF - https://peopleandpaintings.com/uploads/exhibitions/file_6rZGMY6yOCfJgjUdaHExXQLPt.pdf?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAAR2nEf57v38IBa82CU1xED4X_3BStgibNTrR7zp2ebsISdn6NOjji9qplZw_aem_oRjhddd8pX3e3FOg0o3s7A 

Câteva pagini din catalog...

World Press Photo – Poveștile vizuale ale ediției 2024

World Press Photo documentează istoria recentă și oferă în fiecare an imaginea de ansamblu asupra realității globale, țintind de fiecare dată în punctele cele mai nevralgice. Prin intermediul unor fotografii-document cu valențe artistice, ne sunt prezentate scene de mare impact vizual și emoțional, care ilustrează obiectiv tragismul, disperarea, pierderea, durerea, dar și perseverența și curajul. La cea mai recentă ediție a competiției s-au înscris peste 3.800 de fotografi din 130 de țări, cu mai mult de 61.000 de cadre.

A 67-a ediție a expoziției internaționale anuale World Press Photo este în desfășurare la Amsterdam, dar și în alte capitale, în cadrul turneului mondial. Se poate vedea și la noi în perioada 18 mai - 7 iunie, în Piața Universității din București.

18 mai a fost data la care se anunțau câștigătorii globali ai celei mai prestigioase competiții de fotojurnalism, cea care ne îndreaptă de fiecare dată atenția către poveștile momentului, cele care contează acum. O imagine nu minte, astfel aceste fotografii invită privitorul să descopere latura reală a problemelor actuale, latură care de multe ori e distorsionată sau neglijată de canalele media în cadrul știrilor de zi cu zi.

Cele 146 de fotografii selectate pentru expoziția World Press Photo 2024 au ca teme centrale războiul din Gaza și Ucraina, migrația, familia și sănătatea mintală, schimbările climatice, demonstrând importanța fotografiei jurnalistice ca unealtă a informării, conștientizării și ancorării în ceea ce se întâmplă în lume. Conceptul de realitate variază în forme și semnificații, căci realitatea momentului e alta pentru fiecare regiune de pe glob. Auzim povești din realități multiple ce se desfășoară simultan, față de care ne putem poziționa doar ca observatori de la distanță, motiv pentru care de cele mai multe ori nu le înțelegem în profunzime. Fotojurnalismul aduce claritate prin impact și emoție.

Istoria World Press Photo se scrie din 1955 încoace, oferindu-ne acces la cele mai importante momente din istoria recentă prin intermediul imaginii. Arhiva tuturor fotografiilor selectate de la început până în prezent se poate consulta aici, https://www.worldpressphoto.org/collection/photo-contest

Pentru fiecare ediție se tipărește și un catalog disponibil în engleză, olandeză, franceză, germană, italiană și spaniolă.

4 dintre cele mai bune fotografii din 2024

Fotografia Anului „A Palestinian Woman Embraces the Body of Her Niece” îi aparține lui Mohammed Salem, colaborator al Agenției de presă Reuters. Fotograful își descrie imaginea ca un „moment puternic și trist care rezumă sensul mai larg al ceea ce se întâmpla în Fâșia Gaza”. A surprins-o pe Inas ghemuită, îmbrățișându-și nepoata moartă, în vârstă de doar 5 ani, la morga Spitalului Nasser, unde locuitorii își căutau rudele dispărute.

Comentariul juriului:

„Juriul a fost profund mișcat de modul în care această imagine evocă o reflecție emoțională în fiecare privitor. Compus cu grijă și respect, oferă în același timp o privire metaforică și literală a pierderii de neimaginat. Amplasat într-un cadru medical îndepărtat geografic, rezonează la nivel global, îndemnându-ne să ne confruntăm cu desensibilizarea consecințelor conflictului uman. Imaginea are mai multe straturi, reprezentând pierderea unui copil, lupta poporului palestinian și cele 31.000 de morți în Palestina. Simbol al impactului conflictului, imaginea face o declarație despre inutilitatea tuturor războaielor.”

Juriul a recunoscut că acest fotograf a fost premiat pentru același subiect în urmă cu aproape un deceniu, subliniind lupta continuă pentru recunoașterea unei probleme atât de presante. Conflictul are deja o istorie de 75 de ani.

Premiul pentru Povestea anului a fost câștigat de Lee-Ann Olwage pentru „Valim-Babena” care spune povestea unui bunic suferind de demență, care se pregătește să meargă la biserică împreună cu nepoțica. Fotografia atrage atenția asupra răspândirii acestei boli la nivel global. Povestea ilustrează principiul malgaș al valim-babena, adică datoria copiilor de a-și ajuta părinții.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 55 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de demență, mai mult de 60% dintre cei care trăiesc în țări cu venituri mici și medii. În Madagascar, OMS estimează că aproximativ 40.000 de oameni trăiesc cu Alzheimer. Lipsa de conștientizare a publicului în legătură cu demența înseamnă că persoanele care prezintă simptome de pierdere a memoriei sunt adesea stigmatizate. Mulți consideră că simptomele sunt semne de vrăjitorie, posesie demonică sau „nebunie”.

O altă fotografie premiată este “The Two Walls”, a lui Alejandro Cegarra, care surprinde un emigrant care merge deasupra unui tren de marfă cunoscut ca „Fiara” în Piedras Negras, Mexic. Emigranții recurg adesea la trenuri de marfă pentru a ajunge la frontiera Statelor Unite. Astfel mii de mexicani au murit sau au rămas mutilați, căzând pe calea ferată. Acesta însă nu e sigurul pericol la care ei se expun.

“War Is Personal”, de Julia Kochetova, atrage atenția asupra situației din Ucraina și ne invită să ne imaginăm ce se simte atunci când războiul devine realitatea ta zilnică.

Toate fotografiile câștigătoare și poveștile lor se pot vedea aici - https://www.worldpressphoto.org/collection/photocontest/2024/winners

Expoziția World Press Photo ajunge în România al 13-lea an consecutiv prin implicarea Fundației Eidos, cu sprijinnul Ministerului Culturii și organizată în cadrul programului „Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană". Vizitatorii beneficiază și de un audio-tur gratuit, realizat în parteneriat cu aplicația Smartify, prin care vizitatorii pot asculta povestea fiecărei fotografii câștigătoare.

Cosmina Marcela OLTEAN

Informații și fotografii - worldpressphoto.org ; eidosfoundation.org

“Raluca de la Hodaia”. Omul și brandul

Raluca Olaru este restaurator specializat pe bunuri de patrimoniu din lemn și arhitectura tradițională, practică această profesie din 2009, însă din 2019 s-a îndreptat către antreprenoriat pentru a da contur unui vis din copilărie: o afacere, deja de succes, clădită în jurul pasiunii pentru plante și proprietățile lor tămăduitoare. Visul ei se numește Hodaia. Cu toate acestea, oferă în continuare consultanță de specialitate și pe partea de conservare și restaurare, în special persoanelor care cumpără terenuri cu case și anexe vechi, de factură tradițională.

Raluca a urmat studii de medicină tradițională și fitofarmacie în România și Germania, iar anul trecut a obținut o bursă de atreprenoriat în Spania. Nu a rămas doar la studii despre plante și remedii, ci a urmat și cursuri în cadrul facultății de medicină, deși nu este medic. Asta se întâmpla în Germania, și a fost o activitate susținută, pe durata a 6 ani, dusă în paralel cu activitatea de restaurator. Astfel ne putem da seama că Raluca are o viziune complexă și a căutat mereu să ajungă la o imagine cât mai completă despre fiziologia omului. Ea se bucură de un interes tot mai crescut pentru ceea ce face și ceea ce oferă.

Impactul nu se măsoară nicidecum doar la nivel local, ci național și internațional. Mă grăbesc să notez faptul că inițiativa Ralucăi e foarte apreciată și se bucură de susținerea Regelui Charles, care din 2020 folosește cu încredere produse marca Hodaia. Am pus în titlu formula “Raluca de la Hodaia”, pentru că așa se prezintă și astfel semnează textele adresate publicului.

Familia sa a fost și este, de patru generații încoace, preocupată de studiul plantelor și a diverselor proprietăți terapeutice și curante ale acestora. Raluca spune că fetele din familia sa au crescut alături de bunici, de la care au asimilat cunoștințe de medicină populară. Ea a fost crescută de bunica și astfel a avut mereu contact cu natura, cu plantele și secretele lor, având acces și la cunoștințele bunicii. Aceste cunoștințe s-au transmis prin viu grai și învățătură practică și nu au fost puse, de pildă, în paginile unor jurnale.

“În spatele Hodaia nu se află un singur om și, totuși, rețetarele și poțiunile își au rădăcinile înfipte adânc în istoria familiei mele. Rețetele străvechi mi-au fost transmise din generație în generație încă de pe vremea când vracii erau singurii practicanți ai artei vindecării. Astăzi, combinate cu cercetarea științifică, aceste rețetare prind o viață nouă. Sarcina mea e să iau ce-i mai bun din experiența neprețuită a vindecării și îngrijirii naturale, acumulată din moși-strămoși, și s-o adaptez stilului de viață contemporan. Curiozitatea mea de neoprit m-a purtat în ultimii zece ani prin multe locuri în România și Germania, studiind folclorul medical și fitofarmacia. Hodaia s-a născut tocmai din combinația cunoștințelor mele în medicina tradițională, moștenite în familie, și a practicilor medicinei moderne, pe care le-am descoperit în ultimii ani”, spune ea.

Pe lângă cunoștințele și rețetele moștenite, Raluca a conceput și alte formule noi. Totuși, în ultimul timp fondatoarea conceptului Hodaia a început să și scrie o parte din ceea ce a acumulat, însă într-un limbaj ce se adresează unui public larg, pentru că, așa cum spune, pentru ea e important să împărtășească cu ceilalți cunoștințe pe care ei le pot pune imediat în practică în beneficiul stării lor de bine și a celor apropiați lor, nu să lase studii științifice scrise, pe care să le citească din timp în timp alți cercetători. A publicat „Băutura Vraciului”, un ghid cu rețete alese din amestecuri de plante, urmând să apară curând volumul II.

“Natura ne-a înzestrat cu suficiente resurse valoroase și în România. Și dacă avem acces la ingrediente de calitate la o aruncătură de băț, de ce-am călători în jurul lumii pentru a le obține? Poțiunile Hodaia sunt realizate din specii de plante medicinale, cultivate ecologic și prelucrate în mod sustenabil în atelierul nostru. Plantele medicinale pe care le folosim sunt culese în zone unde ele se găsesc din abundență, departe de așezări umane sau drumuri. O altă parte din plante sunt cultivate în grădina noastră, unde se regăsesc în prezent peste 40 de specii. Acestea sunt, de multe ori, plante pe cale de dispariție, pe care noi le plantăm, multiplicăm și replantăm în jurul satului, de unde acestea au dispărut demult. Uleiurile presate la rece sunt asigurate de mici producători locali din Harghita, Mureș și Cluj; iar uleiurile esențiale sunt și ele distilate de noi sau achiziționate din România, având o calitate net superioară uleiurilor din import, despre originea cărora nu știm absolut nimic.”

Din discuțiile cu Raluca am înțeles că medicina tradițională conține mai multe elemente decât medicina naturopată, cea din urmă folosindu-se doar de plante medicinale. În medicina tradițională mai intră și diferite ritualuri sau practici, precum cel de “pus oase la loc”, descântece, desfaceri… Medicina naturopată se focusează pe plante medicinale și alte elemente din natură, aceasta regăsindu-se atât în medicina tradițională, cât și în medicina alopată modernă.

Cum a apărut Hodaia...

Originară din Toplița, Raluca începea povestea Hodaia acasă și o dezvolta apoi în județul Mureș. Acolo a creat ceea ce a primit numele de “Hodaia Nimei”, o gradină de plante medicinale și un spațiu pentru organizarea de cursuri și ateliere pe teme de ecologie și medicină tradițională. Iar numele dat acestui frumos proiect are o poveste ce trebuie amintită.

“Povestea numelui e simbolică și începe în 2016, când eram în căutarea unui cuib pentru a putea da naștere acestui proiect. Așa am ajuns în Hodaia, un sat în prag de dispariție în județul Mureș (comuna Fărăgău), în care mai locuia un singur domn, foarte bătrân. În anul următor, Hodaia a rămas fără ultimul locuitor, iar casa lui a fost dărâmată și transformată în teren agricol. Hodaia, satul dispărut de pe hartă, a mai rămas acum viu doar în sufletele noastre. N-am reușit să salvăm cătunul de care am prins drag, însă numele lui ne-a inspirat în mod neașteptat. Ne-a dus cu gândul la hodaie, un cuvânt care, în zona Transilvaniei, înseamnă odaie, dar și gospodărie, stână, vatră a satului. Deși nu are o origine clară, acest cuvânt simbolizează rădăcinile noastre, sursa bucuriei și liniștii sufletești. Așa se face că am botezat acest proiect Hodaia, iar gospodăria noastră - Hodaia Nimei, aducând un tribut satului ardelenesc, cu tradiții seculare, și naturii care ne poartă de grijă necontenit.”

Una dintre misiunile asumate de Hodaia este de a apropia oamenii de cât mai multe plante medicinale autohtone. “În acest scop, am creat Atelierul herbalistului sau spițeria naturii – locul în care se regăsesc toate ingredientele alese cu mare grijă de noi și combinate armonios pentru a rezulta în elixire și poțiuni magice, 100% naturale, marca Hodaia. La cererea unora dintre clienții noștri, am început să îi și primim la gospodăria Hodaia pentru a le arăta pe viu plantele, a-i învăța cum să le culeagă și cum să le folosească în mod corect. Ne vin studenți și din străinătate, cu care organizăm excursii și cărora le ținem cursuri pe teme de botanică, plante medicinale și ecologie. Pe lângă toate acestea, Hodaia organizează sau acceptă invitații de a participa și la ateliere de cosmetică, unde participanții sunt învățați să-și facă singuri produsele de îngrijire corporală.”

Întâlnirea cu Regele

Pentru povestea Hodaia a manifestat interes însuși Regele Marii Britanii, care a vizitat noua locație din Valea Zălanului din Covasna, în vara lui 2022. “Alteța sa Regală, Charles al III-lea ne-a făcut onoarea să-l avem ca oaspete la gospodăria noastră din Valea Zălanului iar pe durata scurtei sale vizite i-am arătat împrejurimile, am discutat despre plante și i-am prezentat planurile Hodaia pentru viitor. Am primit aprecieri și sfaturi, pentru care îi suntem recunoscători și îi mulțumim Regelui; cel ce ține, de fiecare dată, să sublinieze că România este ultimul colț al Europei unde se poate observa o sustenabilitate reală, o reziliență completă și menținerea unui întreg ecosistem”.

Apel către public

Din dragul de a împărtăși din cunoștințele acumulate în ani de studiu, unul dintre proiectele Hodaia este crearea unei grădini botanice cu plante medicinale care se găsesc în România, la care se lucrează din vara anului 2022. Un al doilea proiect non-profit este cel al înființării unui Muzeu de Farmacie și Medicină Tradițională, un muzeu „viu”, adică un spațiu de învățare, în care vizitatorii învață să pregătească diferite produse din plante.

Mica echipă Hodaia lansează și un apel către cei care rezonează cu povestea și ar dori să se implice. Poți contribui ca voluntar. “Avem nevoie de mâini harnice, care să ajute la grădină, în câte un weekend petrecut la țară”.

Poți dona pentru dezvoltarea muzeului. “Cine are obiecte vechi de medicină sau farmacie și dorește să le vadă pulsând din nou de viață în cadrul muzeului viu, primim cu bucurie donațiile voastre”.

Cumpărături din prăvălia Hodaia. “Cu fiecare produs achiziționat ajutați la lucrările de restaurare a șurii unde va fi muzeul. Cei care se vor implica vor fi răsplătiți cu ceaiuri și alte bunătăți cadou, de savurat alături de cei dragi. Mai multe despre Hodaia, aici https://hodaia.ro/ro/ .

Cosmina Marcela OLTEAN

Fotografii - Hodaia