După
o perioadă săracă în activități și evenimente cultural-artistice live, perioadă
în care am avut parte doar de evenimente prezentate în mediul online, multe
instituții de cultură caută să-și readucă activitatea cât mai aproape de normal
și să restabilească legătura cu publicul, respectând totodată normele de
igienă, prevenție a bolii și distanțare socială. Pe toată durata verii,
artiștii Operei Naționale Române Iași evoluează într-o serie de spectacole
inedite în aer liber, puse în scenă în locații inedite cu decor natural, cum
este spațiul din fața Teatrului Național Iași sau Grădina Botanică Anastasie Fătu, Iași.
“Deschidem împreună stagiunea de vară a Operei Naționale Române din Iași, cu
spectacole în aer liber, în cele mai frumoase locații din Iași, respectând
toate normele impuse în această perioadă. Bucuria revederii live a artiștilor
Operei Naționale Române din Iași cu publicul va fi una deosebită, după o distanțare
ce ne-a ținut departe de scena clasică, o perioadă îndelungată. Fascinația și
bucuria spectacolelor live este incomparabilă și avem ocazia să o simțim din
plin pe parcursul întregii veri, în cadrul sezonului estival susținut de
artiștii ieșeni”, anunța
conducerea Operei în comunicatul publicat pe site-ul instituției.
Gala de Operă și Balet de duminică, 26 iulie |
Deschiderea stagiunii estivale a avut loc vineri, 17 iulie, în curtea Teatrului Național Vasile Alecsandri Iași, cu o Gală de Operă și Balet, spectacol cu muzică, dans și lumini, cu momente atent pregătite de soliștii și balerinii Operei. Sâmbătă și duminică (18, 19 iulie) au avut loc alte două spectacole inedite, ambele în decorul natural de vis din Grădina Botanică Anastasie Fătu. Sâmbătă, artiștii au pregătit o Seară italiană. Recital de operă, iar duminică o nouă Gală de Operă și Balet. Vineri, 24 iulie, a avut loc în grădina botanică un Recital special – Seară franceză, iar duminică, 26 iulie, o nouă Gală de Operă și Balet. Farmecul muzicii și al dansului, talentul și grația artiștilor a fost completată de un decor pe măsură – peisajul natural din grădina botanică. Toate elementele s-au îmbinat astfel încât publicul să trăiască o experiență artistică și estetică de neuitat.
Seria spectacolelor continuă în fiecare
weekend în locațiile amintite, cu recitaluri, seri tematice (seară italiană,
seară spaniolă, seară franceză) și gale (operă și balet), până în septembrie.
Pentru mai multe informații referitor la programul fiecărei săptămâni și
achiziționarea biletelor, urmăriți site-ul Operei Naționale Române Iași.
Text
și foto:
Cosmina Marcela OLTEAN