Tattarescu – drama lăuntrică a unui pictor

La rândul său pilon al Școlii de pictură, George Tattarescu, reprezentant al academismului, ce oglindea toate după vechile modele și în spiritul lor, a condus ani de-a rândul școala, alături de Aman, deținând pe rând directoratul. Cei doi aveau privilegii ce le erau refuzate altor pictori tocmai din pricina faptului că erau conducătorii școlii. Astfel primeau puținele comenzi oficiale și în consecință se bucurau de un trai bun. Dar nu totul este ceea ce pare, iar în cazul unui artist, care încearcă din răsputeri să-și afle propria cale de exprimare spre a se impune în fața semenilor și a nemilosului timp, cu atât mai puțin.

Dramatismul din spatele artei

Ca mulți alții, pictorul Tattarescu simțea cum trecerea timpului contribuia iremediabil la acutizarea dramei sinelui. E drama multor artiști ce se văd depășiți de vreme și de ridicarea noilor generații. Spre vârsta de 70 de ani, Tattarescu continua să picteze biserici, dar expoziții personale nu mai făcuse din 1881. Pregătirea și experiența de viață și de artă îl determinau, probabil, să se considere un mare maestru, a cărui artă va înfrunta veacurile și își va câștiga prețuirea cuvenită abia mai târziu. Serioasele studii din tinerețe în Italia, unde copiase lucrări celebre semnate de Rafael și Correggio, dar mai ales de academicii Guido Reni, Carlo Dolci și Luca Giordano – ei înșiși epigoni ai titanilor Renașterii - îi dăduseră mari speranțe pentru viitor. Se contrazice însă în timp și rămâne fidel vechilor viziuni și procedee ale academismului italian. În atelierul de pe strada Belvedere, pictorul păstra și la maturitate copiile după maeștrii italieni. Nu voia să se despartă de ele și tot cu ele s-a prezentat, pe lângă alte lucrări originale, la marea expoziție a Amicilor Artelor Frumoase, unde Grigorescu a apărut cu lucrări uimitor de noi, desprinse din cea mai vie realitate. Executarea unei copii după maeștri însemna pe atunci un act de cultură, iar în materie de a copia și imita, Tattarescu, cu firea lui școlărească, devotată, era într-adevăr priceput.

Arta imitației 

Pe atunci o copie era uneori mai apreciată decât o încercare originală, iar prestigiul marilor maeștri era atât de puternic, încât se credea că noile generații nu mai au ce spune în artă. Aceasta era mentalitatea sfârșitului de secol XIX. Deținători ai unei atitudini naive, unii oameni ai vremii vedeau lumea sfârșindu-se odată cu ei, neînțelegând puterea înnoitoare a vieții. E normal ca orice artist să se folosească de moștenirea artistică a trecutului, dar nu în alt scop decât acela de a reda ceea ce vede și simte el. Mulți artiști copiază în anii studiilor capodopera din muzee, dar nu pentru a le imita, ci pentru a desco perii tainele creatoare ale maeștrilor și a le folosi în noi forme, potrivite propriilor aspirații. Tattarescu, însă, rămâne la viziunea altora, întruchipând mentalitatea academică. În multe dintre lucrările sale se simte absența trăirii personale. Portretele sale rar ating și niciodată nu depășesc pe acelea ale pictorilor revoluționari de la 1848. Rareori personajele sale au adâncime sufletească, dând indicii asupra lumii căreia-i aparțin și rămân la atitudini vagi, generale, luate mai ales din viziunea lui Reni. După apariția lui Grigorescu cine mai putea crede că țărăncile lui Tattarescu erau autentice ? Studiase ani în șir în Italia, Ţările de Jos și Rusia, dar fără avânt lăuntric și avântul marilor creatori, învățătura se transformase prea puțin în creație pentru Tattarescu. Ca pictor bisericesc, introdusese procedee noi, răspândise stilul italienizant, dar fără a-și dobândi un stil al său, care să-l deosebească de ceilalți reprezentanți ai academismului. Compozițiile ,,Deșteptarea României’’ și ,,Ţăranul de la Dunăre’’ dovedesc patriotismul său, însă personajele nu aveau nimic din tipologia oamenilor de la noi. În 1868, pictorul e distins cu Medalie Clasa II. Tattarescu se socotea nedreptățit, simțea că respectul de care se bucura nu era însoțit de admirație. Suferea cu demnitate, închis, ursuz, supărat pe viață. Când el apunea, răsăreau talente noi, viguroase.

Schimbarea lui Tattarescu 

Cu toate acestea, Tattarescu voia, primul, să deschidă porțile școlii și femeilor. De aceea, unora le-a părut mai deschis decât Aman, care refuza. În consecință, după moartea lui Aman, când Tattarescu i-a luat locul la conducerea școlii în anul 1891, fetele au fost admise ca studente. Un alt pas către modernitate. Așadar, indiferent cum ne amintin de pictorul Tattarescu, indiferent de criticile ce i s-au adus de-a lungul vremii și indiferent de ce a realizat pentru pictura noastră sau pentru școala de pictură, el a rămas oricum în istoria artei ca un reprezentant de seamă al academismului și ca cel care nu a mai vrut să refuze studentelor statutul de artiste. Fiecare artist joacă un oarecare rol în dezvoltarea artei ținutului din care se trage. Pentru a încerca măcar să înțelegem un artist trebuie să căutăm să-l cunoaștem. Se cuvine să facem asta în numele a ceea ce a vrut să fie, în numele ostenitoarelor strădanii. Căci în dramatismul vieții de artist stă o lume fascinantă …

Cosmina Marcela OLTEAN                   

APA - prețiosul elixir ai vieții

Simbol al vieții, al continuității prin curgerea sa neîntreruptă, dar mai ales emblemă a regenerării, apa a guvernat lumea noastră chiar de la început, constituind, alături de aerul curat, încărcat cu oxigen, principala condiție pentru ca viața să se poată desfășura în parametrii optimi. Pentru a ne însuși cunoștințele de bază despre apa, școala ne învață că aceasta e singura substanță din natură prezentă în toate cele trei stări de agregare: lichidă, solidă și gazoasă, că ea se întinde pe toată suprafața Pământului, dar și în atmosferă, într-o proporție impresionantă și nu în ultimul rând că trebuie să-i purtăm un respect și o grijă cu nimic mai prejos grijii și respectului pentru noi înșine și pentru cei pe care îi iubim. Referitor la acest subiect am ascultat, cu luare-aminte, resprect și o nemărginită recunoștință, punctul de vedere al doamnei profesoare Lidia Grațiela Moisoiu, biolog de la Târgu-Mureș, pe care am avut imensa bucurie de a o cunoaște și de la care am putut învăța o mulțime de lucruri folositoare vieții prin intermediul Școlii Sanitare de la Toplița, unde a predat cu o neîntrecută pricepere cursuri de Nutriție, Dietetică, Boli metabolice și Embriologie.

Vorbind despre apă, vorbim despre noi…

Unele lucruri par foarte simple și ajung să fie considerate banale de către noi, dar să nu uităm că simplitatea e un lucru extrem de sofisticat, ce ne urmărește pe parcursul întregii noastre existențe. Așa e și cu apa. Unora poate nu li s-ar părea interesant să vorbească despre ea, dar privind-o în profunzime ea ascunde cu adevărat secretul vieții. Vorbind despre apă, vorbim despre noi și despre tot ce ne înconjoară. Cea mai cunoscută, mai răspândită și totodată cea mai enigmatică substanță existentă pe Pământ: apa - deține mari secrete, căci în ea stă secretul menținerii tinereții, frumuseții și sănătății noastre. Tocmai de aceea se cuvine să o respectăm păstrând-o curată și alături de noi. Ar fi bine să avem mereu un pahar de apă lângă noi, poate astfel ne-am aminti că trebuie să ne completăm necesarul zilnic de 2-3l. Din altă perspectivă, apa e în tot și-n toate: în atmosferă, în iarbă, flori, fructe, legume, dar mai ales, … în noi. Adevărul e că ne simțim bine în preajma ei, ne relaxează, ne înviorează și dormim chiar mai bine atunci când o auzim curgând: dacă ne aflăm în apropierea unui râu sau atunci când plouă. Tocmai de aceea suntem așa de legați de ea, și mereu vom fii, căci viața depinde în totalitate de apă.

Apa din noi

În natură se întâlnesc mai multe tipuri de apă. Iar dacă planeta noastră e aproximativ 72% apă, impresionant e că organismul nostru conține apă cam în acceași proporție. Creierul uman conține și mai multă apă: 80%. Apa e prezentă în interiorul celulelor, la suprafața lor și în afara lor. Uimitor e că structura chimică a acestei ape e diferită: una e cea din celulă și alta e cea din afara ei, care e numită apă constituțională. Chiar și această apă de la suprafața celulei diferă foarte mult de la un om la altul și se ,,uzează’’ odată cu vârsta. Poate nu ați mai auzit asta înainte și poate vi se va părea straniu, la fel mi s-a întâmplat și mie, dar apa are memorie. Nu în sensul că reține detalii, ca în cazul minții umane, dar pe parcursul vieții apa își modifică atât de mult structura, compoziția izotopică și entropia, încât capătă proprietăți mult diferite de ceea ce a fost inițial, poartă un fel de amprentă. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă explozia de la Cernobâl, din 26 aprilie 1986. Atunci apa a fost grav contaminată radioactiv. Cercetări recente au demonstrat că după toți acești ani apa mai păstrează urme ale radioactivității, deține informații. O apă fără informații, pură, cu conținut sărac în deuteriu, e apa de ghețar, numită și apă ușoară cu deosebite proprietăți terapeutice. Această apă rezultă din înlocuirea unui atom de H din formula H₂O cu unul de deuteriu – izotop stabil al hidrogenului. Din înlocuirea celor doi atomi de H cu doi atomi de deuteriu rezultă apa grea, utilizată în tehnologiile nucleare.   

Un experiment inedit

Cercetătorul japonez Masaru Emoto a vrut să demonstreze științific faptul că apa deține o memorie proprie prin intermediul unui experiment prin care a arătat ,,atitudinile’’ apei în raport cu gândul uman. Una dintre lucrările cercetătorului se numește ,,Mesajele ascunse în apă’’. El a supus apa cuvintelor, gândurilor, imaginilor, muzicii, apoi a fost înghețată și fotografiat rezultatul. Eprubetelor cu apă li s-au arătat cuvinte scrise precum iubire sau recunoștință, după înghețare apa a luat forma stelară, frumoasă a fulgului de nea. Aceeași apă, dezghețată și așezată lângă un televizor, un telefon mobil, un cuptor cu microunde sau supusă unor cuvinte urâte, la a doua înghețare a luat o formă stranie, ca și cum i-ar fi făcut rău. Toate acestea pot fi văzute în filmul documentar ,,Miracolul Apei’’, care arată întregul proces dar și imagini elocvente. Interesant de precizat e și faptul că sistemul bioelectric al corpului uman are un ritm de pulsație natural, la fel ca cel al Pământului, un câmp electromagnetic de 7,8Hz. Astfel sistemul electric ce împânzește casa: liniile de înaltă tensiune, televizorul, calculatorul, frigiderul, telefoanele, și toate celelalte tipuri de aparatură, însumate, produc un câmp electromagnetic de peste 50Hz. Având în vedere că majoritatea funcțiilor organismului sunt regularizate de câmpul electromagnetic, dezechilibrul dintre frecvența normală și cea mediului e evidentă. Așadar acest câmp electromagnetic ridicat nu se ,,înțelege’’ cu apa din noi, iar de aici pot pleca o serie întreagă de afecțiuni. În cuptorul cu microunde alimentele sunt ținta unui flux de electroni cu o frecvență foarte înaltă. Alimentele se încălzesc dar farfuria rămâne rece, și asta pentru că microundele acționează doar asupra moleculelor de apă. Dar vestea cea mai proastă e că se transformă totodată și structura moleculară a proteinelor, vitaminelor și a tuturor substanțelor nutritive din hrană, așadar alimentul devine alterat în structura sa energetică.

Digestia și consumul de apă

Pentru început sunt inseparabile. Digestia presupune un mare consum de apă și energie. Sucurile proaspăt obținute din fructe sunt sursă de apă vie. Când corpul e deshidratat, creierul poate da sfaturi eronate. E probabil să se creeze senzația de foame, când corpul cere de fapt apă, iar prin supraalimentare nevoia de apă crește. Dar apa nu poate fi înlocuită de nici un alt fluid, căci apa e de neînlocuit !!! Când ni se faca sete, corpul suferă deja o formă ușoară de deshidratare. Pe termen mai lung asta poate duce la îmbolnăvire, la dezvoltarea țesutului adipos, toxinele nu se elimină și se formează un mediu propice dezvoltării cancerelor.

Deshidratarea îmbolnăvește !

Apa e sursa numărul 1 de energie din corp, iar lipsa ei duce la încetinirea activității enzimelor, de unde rezultă starea de oboseală. Deshidratarea crește producția de histamină și prin urmare crește riscul de producere a astmului și a alergiilor. Crește și nivelul colesterolului, astfel se menține apa în celule și se produce îmbătrânirea prematură a organelor. Pierdem în medie zece pahare de apă pe zi, pe care nu trebuie să uităm să le înlocuim. Rinichii și vezica sunt predispose la infecții din cauza toxinelor acumulate. Și pielea are de suferit: eliminarea toxinelor fiind stopată în deshidratare, se pot produce dermatite, riduri sau psoriazis. Prea puțină apă, calciu și magneziu pot duce la ulcer, gastrite și reflux acid. Colonul, unul dintre primele locuri din care organismul face rost de apă pentru a funcționa corespunzător, e și el afectat. Acestă afectare se traduce prin constipație – încă un punct de plecare pentru o nouă serie de probleme. Și articulațiile slăbesc ca semn al deshidratării și apare ca simptom artralgia. Iar lista ar putea continua … Oricum ideea de bază stă în consumul corespunzător de apă. Căci apa înseamnă viață. Prețuiți-o ! Aveți mare grijă ce fel de apă beți și câtă. Sănătatea dumneavoastră depende de asta ! Deasemenea, nu uitați să o sărbătoriți pe 22 martie – Ziua Mondială a Apei, dar mai bine, sărbătoriți-o în fiecare zi…

Cosmina Marcela OLTEAN și Prof. Lidia Grațiela MOISOIU