“Fata cu cercel de perlă” – o prezenţă enigmatică, pătrunzătoare şi totodată subtilă

Johannes Vermeer, maestrul uitat şi redescoperit

Lucrările de specialitate nu oferă multe date despre viaţa marelui pictor olandez Johannes Vermeer van Delft, asta ştim bine deja pentru că este menţionat în fiecare carte sau articol ce are ca subiect viaţa şi opera acestui pictor, iar numărul redus al pânzelor (aproximativ 40), depăşeşte cantitativ informaţiile biografice. Când vorbim despre Vermeer, vorbim despre acea tipologie de artist pe care poţi ajunge să-l cunoşti doar prin intermediul operei. Însă mulţi artişti şi scriitori ar vrea să fie cunoscuţi şi judecaţi doar prin prisma a ceea ce au realizat. În unele cazuri, ca şi în cazul de faţă, nu există altă cale. 

Povestea lui Vermeer este una poate chiar mai enigmatică decât a altora. Abilul mânuitor de clar-obscur-uri savante şi de trompe l’oeil-uri derutante, a fost în timp încărcat cu atâta mitologie critică încât riscă să rămână pentru totdeauna o tulburătoare enigmă[1], dar cu toate acestea Vermeer rezumă Olanda, după cum spunea Elie Faure. Théophile Thoré-Bürger afirma că arta secolului XII se maifestă în două direcţii potrivnice: emotivitatea lui Rembrandt şi Rubens, pe de o parte, iar pe cealaltă luciditatea rece a lui Velázquez şi Vermeer. Ca şi Rembrandt, Vermeer s-a aflat înaintea epocii sale, a fost puţin cunoscut în timpul vieţii şi repede uitat după moarte. La rândul său, Vitale Bloch[2] spunea despre arta lui Vermeer că este o împlinire şi o sinteză a stilului de viaţă olandez.

Primul tablou al lui Vermeer datează din 1656. Nu se ştie cu cine a studiat şi unde a mai călătorit. Probabil a fost elev al lui Carel Fabritius, la rândul său discipol al lui Rembrandt.[3] O analiză a pânzelor sale demonstrează că multe îl leagă de Carel. Viaţa sa personală este învăluită în tăcere, iar arhivele nu ne ajută sub acest aspect. Împovărat de griji familiale, tată a 11 copii, cade adesea pradă problemelor financiare, însă chiar şi aceste menţiuni sunt laconice. Pe la 1660, creaţia lui Vermeer pare să-şi atingă culmea. Ca şi în trecut, figura femeii tinere se menţine în centrul atenţiei sale. Nici unul dintre pictorii olandezi, de dinainte sau de după el, nu i-a adus asemenea elogii.

“Fata cu cercel de perlă”, un tablou-simbol al artei olandeze

Secolul XVII, Delft, Epoca de Aur Olandeză, cca 1665 – iată cadrul în care se producea faimosul tablou “Fata cu turban” sau “Fata cu cercel de perlă” (44,5X39cm) aflat în momentul de faţă în Muzeul Mauritshius din Haga. Tabloul ne prezintă o tânără cu ochii miraţi şi gura întredeschisă, ce se desprinde dintr-un fundal întunecat. Galbenului-verzui al rochiei îi corespunde culoarea turbanului: galben pal şi albastru-azuriu. Lumina îi dă reflexii schimbătoare privirii, buzelor şi perlei din cercel, pe care parcă o aprinde. Daudet a asemuit efectul emoţional al acestei opere cu cel al Mona Lisei lui Leonardo[4] şi aşa cum aceasta din urmă este o mare capodoperă şi un  simbol al artei italiene, “Fata cu cercel de perlă” este un tablou-simbol al artei olandeze. O problematică plastică foarte asemănătoare este reluată de Vermeer în “Studiu de fată” şi în “Fată râzând”, în care subiectele sunt redate în aceeaşi postură. Ultima are în comun cu faimoasa “Fată cu cercel de perlă” atât postura cât şi cercelul cu perlă.

Suprema măiestrie a artei vermeeriene ţine de poetica luminii, mijloc prin care pictorul va uimi întotdeauna. Lumina lui Vermeer e una paradoxală: învăluitoare sau rece, tandră, cristalină sau impersonală, matrice a unei călduri umane greu de definit.[5] Arta lui Vermeer este o artă superioară, spunea R. Genaille. El îşi concepe compoziţiile în funcţie de lumină, proiectând-o atent asupra părţilor esenţiale, pentru a obţine modeleul şi expresia urmărite. Totul e construit geometric la Vermeer, după rapoarte precis calculate. Departe de a reduce această geometrie la o rigoare abstractă, Vermeer îi alătură bogăţia tonurilor şi emoţia. Acordul lor perfect creează frumuseţea unor lucrări precum “Fata cu turban”[6], mai spunea acesta. Arta lui Vermeer este o reverie închisă în forme perfecte şi totuşi familiare, ce a plasticizat viaţa lucrurilor mărunte. Vermeer a reuşit să înalţe în planul expresiei limbajul expresiv al lucrurilor mute. Ceea ce tulbură în arta sa este tocmai puritatea şi armonia lăuntrică. Universul plastic a lui Vermeer este construit în jurul omului. Deşi pictează subiecte realiste, chipurile şi scenele pictate de Vermeer capătă un deosebit accent de umanitate şi rămân simple. Marea taină a picturii sale stă în tehnica luminii şi în puterea de înnobilare a figurii umane.[7]

În arta lui Vermeer au predominat astfel de reprezentări ale unor tinere în situaţii narative. În “Fata cu cercel de perlă”, fundalul aproape negru, neutru, creează un efect puternic tridimensional personajului.[8] Acesta era un proces introdus şi recomandat de Leonardo da Vinci, care nota că un fundal închis la culoare scoate personajul în evidenţă şi-l face să pară mai luminos.[9] Văzută din semi-profil, fata este surprinsă în momentul când se întoarce spre privitor, iar buzele întredeschise parcă ar vrea să ne vorbească. Pentru acest tablou, pictorul a folosit culori pure şi a ales să reducă paleta la câteva tonuri. Vermeer creează forme folosind lumina şi nu linia.[10] Se ştie că turbanele erau accesorii la modă în Europa secolului XV. Elementul de bază al tabloului este reprezentat de perla din urechea fetei. Specialiştii sunt de părere că Vermeer nu a deţinut o perlă adevărată de dimensiunea celei redate în tablou şi că de fapt cercelul era probabil din metal ori sticlă. Felul în care fata priveşte peste umăr reproduce stilul portretului introdus de Tizian în “Ariosto”.

“Fata cu cercel de perlă” este modelul misterios al maestrului olandez Jan Vermeer. Te face să te întrebi dacă se întoarce spre tine în momentul când te priveşte sau se pregăteşte să se întoarcă cu spatele, de ce are acea expresie, ce o preocupă, la ce se gândeşte, iar lista de întrebări poate continua. “Mona Lisa Nordului” aparţine unui stil olandez de pictură idealizată şi unui stil de portretistică de o mare expresivitate. Modelul nu pozează, după cum se obişnuia în portrete, ci este surprins astfel în momentul când se întoarce, ceea ce poate ar explica expresia de mirare a fetei. În loc să fie un element dintr-o scenă de teatru, aşa cum obişnuieşte Vermeer să creeze în scenele sale de interior, ea devine un subiect explorat psihologic. Turbanul subliniază caracterul lumesc al clasei negustorilor ce comandau astfel de tablouri, iar perla – simbol al bogăţiei, apare ca o exagerare, ca un miraj al bogăţiei. Imaginea tinerei stârneşte multe controverse şi contradicţii. Prezenţa ei este pătrunzătoare şi totodată subtilă, exprimă o oarecare îngrijoare, dar şi mult calm. Acest tablou reprezintă începutul unei perspective moderne, atât în ceea ce priveşte pictura olandeză, cât şi noii factori economici şi politici ai vremii.[11]

În timpul vieţii Vermeer nu a reuşit să câştige o faimă internaţională, iar după moarte a fost complet uitat. Conform criticilor, arta sa a fost redescoperită şi analizată de criticul francez Théophile Thoré.

“Fata cu cercel de perlă” a devenit o un tablou iconic pentru arta lui Vermeer abia pe la sfârşitul secolului XX, odată cu expoziţia “Johannes Vermeer” de la National Gallery of Art din Washington, D.C. (1995) şi cu apariţia romanului istoric “Fata cu cercel de perlă”, un best-seller semnat de Tracy Chevalier în 1999. Dacă tabloul a inspirat un roman, acesta din urmă a inspirat un film: “Girl with a Pearl Earing”, apărut în 2003, care se poate lăuda cu o nominalizare la premiile Oscar[12], în care cunoscutul actor Colin Firth îi dădea viaţă maestrului Vermeer. Un mare actor readuce la viaţă un mare pictor. “Fata cu cercel de perlă” ne priveşte şi azi de dincolo de timp ca şi cum nu ar aparţine unui anumit loc.[13] Adevărat, întrucât a devenit iconică şi universală.

Scriitoarea Tracy Chevalier despre “Fata cu cercel de perlă”

Tracy Chevalier, autoarea romanului istoric “Fata cu cercel de perlă”, dezvăluia în 2012, în cadrul conferinţelor TED, povestea din spatele cărţii ce a avut în centru capodopera lui Vermeer. Scriitoarea povestea că atunci când intră într-un muzeu trece repede cu privirea peste toate tablourile expuse şi se opreşte doar în faţa acelora care dintr-un motiv sau altul o intrigă, o fac să-şi pună întrbări şi care îi fac imaginaţia să creeze poveşti interesante în jurul lor.[14] Printre tablourile care au avut acest efect asupra imaginaţiei sale se numără “Fata cu cercel de perlă” a lui Vermeer. Avea 19 ani când a văzut-o prima dată, a intrigat-o, i-a aprins imaginaţia, aşa că a început să se documenteze cu privire la viaţa şi opera lui Vermeer, istoria vremii şi a petrecut câteva zile în Delft. Citind şi-a dat seama că se ştiu puţine lucruri concrete despre pictor, iar acest lucru i-a convenit şi a bucurat-o pentru că astfel avea o mare libertate în a-şi contura povestea şi propria ipoteză cu privire la contextul apariţiei tabloului. Şi-a cumpărat un poster ce reproducea opera, pe care îl are şi azi acasă, pentru a putea privi tabloul în timp ce scria povestea. 

Ea mărturisea că ceea ce i-a atras atenţia au fost minunatele culori, felul cum îi cade lumina pe faţă şi privirea ei, o sumă de contradicţii. Spunea că a privit-o îndelung şi că niciodată nu s-a putut decide asupra a ceea ce exprimă de fapt privirea ei: bucurie sau tristeţe.[15] În povestea lui Chevalier, privirea fetei ar reflecta sentimentele ei pentru pictor. Povestea lui Chevalier este povestea din spatele privirii fetei. Deşi se bazează şi pe datele biografice cunoscute, povestea lui Tracy Chevalier este în mare parte fictivă, însă atât cartea cât şi filmul reuşesc să ne trimită înapoi în timp, în Olanda secolului XVII, pentru a lua parte la evoluţia şi apariţia unei capodopere. Cartea lui Chevalier, devenită repede best-seller şi filmul nominalizat la Oscar, au contribuit semnificativ la promovarea artei lui Vermeer. Datorită lor, un public mult mai numeros a aflat despre arta lui Vermeer, iar faima “Fetei cu cercel de perlă” a crescut şi s-a răspândit. În 2012, capodopera lui Vermeer a călătorit şi a fost expusă în muzee din Japonia, Italia şi SUA, pentru ca în 2014 să revină în Olanda, de unde nu va mai pleca, după cum anunţa la acel moment conducerea muzeului din Haga.

Cosmina Marcela OLTEAN

---

[1] Vasile Nicolescu, Vermeer van Delft, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1975, p.5

[2] Idem

[3] Michal Walieki, Vermeer, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1972, p.11

[4] Ibidem, pp.34,35

[5] Vasile Nicolescu, op.cit., p.12

[6] Michal Walieki, op.cit.

[7] Nicolae Argintescu-Amza, Vermeer, un mare poet al realismului olandez, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1967, pp.15-19

[8]https://www.mauritshuis.nl/en/discover/mauritshuis/masterpieces-from-the-mauritshuis/girl-with-a-pearl-earring-670/

[9] Norbert Schneider, Vermeer. The complete paintings, Taschen

[10] https://mymodernmet.com/vermeer-the-girl-with-the-pearl-earring/

[11] https://www.ted.com

[12] https://www.britannica.com/topic/Girl-with-a-Pearl-Earring-by-Vermeer

[13]  https://mymodernmet.com/vermeer-the-girl-with-the-pearl-earring/

[14] https://www.ted.com

[15] Idem

Corala “Cantores Amicitiae” a Consevatorului ieşean - o poveste despre succes

Concertul de colinde al Coralei “Cantores Amicitiae” de la Ateneu

Corala “Cantores Amicitiae” a Consevatorului ieşean a oferit publicului un concert de excepţie duminică, 16 decembrie, în Sala Mare de Spectacole “Radu Beligan” a Ateneului din Iaşi. Alături de Cantores, publicul a călătorit în toată lumea prin intermediul repertoriului vast care a cuprins o serie de colinde româneşti, apoi câteva colinde representative din Spania, Italia, Franţa, Austria, SUA şi nu numai. Cantores Amicitiae, cântăreţii prieteniei, au impresionat şi de această dată prin talent, energie şi o bună dispoziţie molipsitoare, iar reacţia din partea publicului, care a făcut neîncăpătoarea sala mare de spectacole de la Ateneul din Tătăraşi, a fost firească: mii de zâmbete, aplauze şi entuziasm. Vocile angelice, pline de căldură, ne-au transmis pe de o parte bucuria muzicii pure, iar pe de alta, ne-a introdus în spiritul sărbătorilor de iarnă: ne-au îndemnat să ne deschidem inimile, să fim buni, să ne bucurăm şi să dăruim.

Parcursul muzical al Coralei “Cantores Amicitiae”

Format în 1976, când a debutat pe scena Teatrului “Mihai Eminescu” din Botoşani, apoi pe scena Filarmonicii “Moldova”, Iaşi, Corul de cameră “Cantores Amicitiae” s-a impus pe scena muzicală românescă, dobândind un loc propriu. Populariatea corului s-a extins cu rapiditate. Când Cantores a ajuns prima dată în Austria, în 1978, presa austriacă scria că românii au adus “sonorităţi cu totul diferite, impresionante sonorităţi pierdute, dar şi veselia cântecelor populare”. Membrii Cantores au fost şi sunt majoritatea studenţi ai Universităţii Naţionale de Arte “George Enescu” din Iaşi, dar printre ei se găsesc şi studenţi de la Teologie, Politehnică, Medicină sau Arte Vizuale, tineri cu calităţi vocale deosebite. În cei peste 40 de ani de existenţă, în cor au cântat şi s-au format peste 400 de studenţi, iar unii dintre ei sunt în prezent muzicieni sau muzicologi.

Merită menţionat un aspect, care poate e şi de la sine înţeles având în vedere că vorbim despre un cor studenţesc şi anume că la fiecare 4 ani componenţa grupului se schimbă, corul se înnoieşte şi de fiecare dată prof.univ.dr. Nicolae Gîscă, cel care a fondat, a dirijat şi s-a îngrijit în permanenţă de acest cor, o ia de la capăt şi formează neobosit generaţie după generaţie. Doctor în muzică al Universităţii de Muzică, Bucureşti, profesor eminent al catedrei de dirijat coral al Conservatorului ieşean şi dirijor în peste 1000 de concerte simfonice, camerale şi corale, Nicolae Gîscă este mentorul unui număr impresionant de corişti şi dirijori de cor.

Prin precizie şi fineţea interpretării, Cantores este laureat a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale de prestigiu, desfăşurate la Viena, Linz, Varna, Montreux, Elsenfeld, Tampere şi nu numai, a realizat o serie de turnee de succes în Austria, Belgia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Mexic, Spania şi SUA şi a realizat numeroase înregistrări pentru radio, televiziune şi case de discuri din ţară şi din afară.

După cum se poate observa, “Cantores Amicitiae” înregistrează o vastă activitate muzicală ce s-a sedimentat de-a lungul celor 42 de ani de existenţă, devenind una dintre cele mai apreciate corale studenţeşti. La împlinirea a 40 de ani de activitate, în 2016, Corul de cameră “Cantores Amicitiae” a susţinut un concert aniversar extraordinar în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu” din Iaşi, concert intitulat sugestiv “40 de ani de călătorii muzicale pe meridianele globului”. Aşa cum afirma şi prof.dr. Nicolae Gîscă în cadrul concertului de duminică, corul Cantores călătoreşte anual prin lume, iar când îşi termină turul european, revine acasă, la Iaşi, pentru concertul de colinde ce a devenit tradiţie în cele 4 decenii.

Text şi foto: Cosmina Marcela OLTEAN

Cinematograful "Călimani" Topliţa s-a redeschis şi aşteaptă public cinefil cât mai numeros

Cinematograful Călimani din Topliţa s-a redeschis după mulţi ani, iar cinefilii sunt aşteptaţi să vizioneze în 2D sau 3D unele dintre cele mai noi filme care rulează în momentul de faţă în cinematografele din ţară. Primăria Municipală, Consiliul Local Topliţa şi SC Cine&Film Concept SRL au făcut posibil acest lucru. Redeschiderea cinematografului din Topliţa este un eveniment important pentru cinefilii din această zonă, cu atât mai mult cu cât au trecut ani buni de când au putut viziona un film în oraşul lor. Dovadă că publicul din Topliţa şi localităţile învecinate s-a bucurat de această veste este faptul că miercuri, 5 decembrie, sala a fost plină la toate proiecţiile. Cinefilii au făcut cunoştinţă cu sala de cinema modernizată în totalitate, care acum beneficiază de confort şi tehnologie performantă 3D, proiector Barco 2K, un sistem audio de ultimă generaţie şi ecran Silver Screen.

Redeschiderea cinematografului Călimani a fost marcată prin proiecţia de gală a comediei româneşti Pup-o, mă! începând cu ora 15, în prezenţa unor actori din distribuţie şi a unor membri din echipa de producţie, care s-au arătat dornici de interacţiune. Miercuri şi joi au avut loc 4 proiecţii ale comediei, despre care se spune că este cea mai tare comedie a anului, la care publicul a avut ocazia să se uite împreună cu protagoniştii şi producătorii Alin Panc, Alexandru Pop (Văru Săndel), scenaristul Salex Iatma şi regizoarea Camelia Popa. Înainte de proiecţia de gală, actorii şi primarul Stelu Platon au rostit câteva cuvinte publicului, precum şi îndemnul de a veni cât mai des la film. Despre Pup-o, mă!, actorii spuneau că este o comedie ardelenească ce caută să arate viaţa la ţară din această zonă, aşa cum e ea şi că au încercat un nou tip de film. Comedia împleteşte situaţiile comice cu nenumăratele încurcături în care se amestecă personajele. Din distribuţie mai fac parte Cosmin Seleşi, Constantin Cotimanis, Cătălina Grama şi Alexa Tofan.

În intervalul 5-11 decembrie, publicul poate viziona, printre altele, 3 filme în premieră: Grinch (3D dublat în română), Mortal Engines (3D subtitrat) şi Robin Hood (2D subtitrat). Sunt planificate 4 proiecţii pe zi, iar în weekend 6. Cinema 3D Călimani vă aşteaptă la film!

Text si foto: Cosmina Marcela OLTEAN

Concert extraordinar de Centenar: "România Intemporel"

În ajun de 1 Decembrie, românii din Topliţa şi împrejurimi au asistat la un concert extraordinar la Casa de Cultură Topliţa: “România Intemporel”, intitulat astfel de Grupul “Traffic Strings”, concert care a propus publicului un mod de a sărbătorii Centenarul şi Ziua Naţională prin muzică. Spectacolul a reunit muzicieni de talie naţională şi internaţională, într-o seară dedicată exclusiv muzicii folclorice, corale şi clasice româneşti. 

Seara a început cu un cuvânt din partea prof. Cristian Lazăr şi a primarului Stelu Platon. În prima parte a concertului, publicul a audiat piese din repertoriul Ansamblului profesionist Rapsodia Călimanilor al Centrului Cultural Topliţa. Orchestra condusă de Bodor Loránd a acompaniat pe rând soliştii din ansamblu: Ciprian Ilie, Dragomir Raita, Carmen Cujbă-Antal, Alexandru Olteanu şi Livia Harpa. Concertul a continuat cu evoluţia Corului “Arhanghelii” al Casei de Cultură Topliţa, condus şi dirijat de Alin Negrea. Corul a împlinit anul acesta 10 ani de activitate, timp în care a adunat numeroase participări la festivaluri şi la diferite activităţi culturale, precum şi multe premii naţionale. “Acest cor este o mândrie a oraşul nostru”, spunea prof. Lazăr.

Traffic Strings – concert cameral România Intemporel, dedicat Centenarului

A doua parte a concertului a fost rezervată invitaţilor speciali: instrumentiştii din Grupul “Traffic Strings” din Bucureşti, care au concertat pentru a doua oară pe scena Casei de Cultură din Topliţa. Programul propus de “Traffic Strings” în recitalul cameral intitulat “România Intemporel”, a început cu Enescu şi s-a terminat cu Porumbescu, iar prin asta cred că se înţelege totul, având în vedere că vorbim despre doi dintre titanii muzicii clasice româneşti. “Traffic Strings” a stilizat şi adaptat stilului propriu compoziţii precum “Rapsodia Română” op.11, nr.1 şi nr.2 de George Enescu, “Suita balcanică medievală” a lui Dimitrie Cantemir, “Gnossienne” de Erik Satie, “Balada” lui Ciprian Porumbescu, “Dansuri româneşti” de Bela Bartok şi “Concert pentru orchestră de coarde”, partea a treia – “Rondo” a lui Paul Constantinescu.

Prin acest recital, instrumentiştii au căutat să propună o sinteză de piese româneşti semnificative pentru îmbinarea tradiţiei muzicale populare cu muzica cultă, într-un limbaj muzical propriu, autentic şi actual. În fapt, asta caracterizează muzica Grupului “Traffic Strings”. În cadrul concertului “România Intemporel”, instrumentelor de coarde li s-a alăturat naiul şi fluierul. 

“În varianta Traffic Strings, folclorul românesc își păstrează conotațiile semantice care ne confirmă celor mai mulți dintre noi apartenența la spațiul mioritic dar, în același timp, vom încorpora virtuozitatea și abilităţile dobândite asupra instrumentelor, ca muzicieni de muzică clasică, în vâltoarea dinamică și captivantă caracteristică interpretării folclorului nostru. (…) Suntem muzicieni de formaţie clasică, însă ne face mare plăcere să câtnăm şi folclor pentru că ăştia suntem noi, românii, şi asta ne caracterizează”, afirma Lucian Moraru, fondatorul grupului, care la fiecare concert este şi moderator şi împarte cu generozitate publicului date din istoria muzicii şi informaţii despre lucarea şi compozitorul ce urmează a fi audiat. Alături de “Traffic Strings” publicul nu asista doar la un recital, ci la o lecţie completă de muzică. Dintr-o întâlnire cu “Traffic Strings” ai mereu ceva de învăţat.

Grupul “Traffic Strings” are în componenţă câţiva dintre cei mai valoroşi instrumentişti din România în momentul de faţă şi a câştigat o reputaţie internaţională prin susţinerea unor turnee în Europa şi America de Nord. Concertele lor se caracterizează prin intensitate, virtuozitate instrumentală şi creativitate. Programul concertului “România Intemporel” a mai fost prezentat în luna iunie a.c. în Parcul Colţea din Bucureşti şi recent în Aula Magna a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Text si foto (1,2): Cosmina Marcela OLTEAN

Eveniment editorial deosebit – Lansarea volumului “Eroica îndârjire” a scriitorului topliţean Ilie Şandru

Profesorul şi scriitorul Ilie Şandru, “o voce puternică a unei conştiinţe lucide care scrutează adâncurile istoriei”, după cum afirma Nastasia Sârbu, a lansat o nouă carte, ca un dar de Centenar pentru cititorii pasionaţi de istorie şi literatură. Volumul “Eroica îndârjire. Evocare romanţată a eroismului românesc, la Centenarul Marii Uniri: 1918-2018”, recent ieşit de sub tiparul Editurii “Vatra Veche” din Târgu-Mureş, a fost lansat vineri, 28 noiembrie, în sala de consiliu a Primăriei municipale Topliţa. Aceasta este a 23-a carte ce poartă distinsa semnătură a profesorului Ilie Şandru. 

Cuvântul de deschidere şi o amplă expunere despre contextul istoric asupra căruia se concentrează autorul în noua sa carte, au venit din partea prof. Cristian Lazăr. “Era firesc ca în acest an jubiliar, dl. profesor să ne pună în faţă o nouă carte cu subiect istoric. Scriitorul Ilie Şandru, care dispune de un talent literar propriu şi de bogate cunoştinţe în domeniul istoriei,  se apleacă ori de câte ori are ocazia asupra acestui subiect: istoria naţională. Dar nu cred că putem pe deplin înţelege ce ne propune autorul dacă nu înţelegem contextul istoric”, spunea printre altele prof. Cristian Lazăr. Pentru a contura acest cadru istoric pentru audienţă, prof. Lazăr a vorbit despre România şi Primul Război Mondial, despre pregătirea Unirii şi mai ales despre elitele care au facut-o posibilă: elita militară, elita ecleziastică şi intelectualii vremii. Prof. Lazăr spunea că Unirea a fost posibilă prin marea mişcare a maseleor, însă ceea ce a pus masele în mişcare au fost elitele.

Viorica Lazăr a susţinut o prezentare despre omul, profesorul şi scriitorul Ilie Şandru şi despre noua apariţie editorială. “Ilie Şandru vine către noi cu toate instrumentele ce ţin de studiu: judecată, imaginaţie şi talent. În noua sa carte, scriitorul prezintă o istorie romanţată a întâmplărilor de acum un secol. Pe parcursul istorisirii, autorul prezintă simţămintele oamenilor de atunci, aflăm despre gândurile şi frământările lor. Ilie Şandru prezintă nu numai etapele ce au culminat cu realizarea Unirii, ci şi fenomenul. Cartea ce ne-o propune este una uşor de lecturat, descriptivă şi revelatoare. Bun cunoscător al istoriei naţionale, autorul ne aduce o carte pe de o parte bogată în informaţii, iar pe de alta autentică. Autenticitatea e dovedită de dialoguri şi de construcţia unor scene ce reconstituie momentele istorice. Sub pana prozatorului Ilie Şandru, eroii români se transformă în personaje însufleţite, care cred şi se tem. Prin intermediul creaţiei sale, Ilie Şandru ne apare ca un recuperator al istoriei. Mesajul său către contemporani nu este acela de a găsi un refugiu în istorie şi de a respinge prezentul, ci de a înţelege însemnătatea faptului istoric”, spunea directoarea Bibliotecii municipale George Sbârcea. La final, Viorica Lazăr i-a înmânat scriitorului Ilie Şandru o diplomă de onoare din partea bibliotecii.

A urmat cuvântul din partea scriitorului. “Trăim un mare eveniment de a cărui importanţă istorică poate nu ne dăm încă seama. Din păcate îl trăim dezbinaţi din punct de vedere social şi politic. În ceea ce mă priveşte, am încercat să dau tot ce am putut şi cum am putut mai bine prin aceste cărţi. Pentru noi, acest eveniment istoric, este cu atât mai important cu cât nu vom mai prinde un al doilea Centenar. (…) În primăvară lansam cartea Basarabia iarăşi şi iarăşi. Eroica îndârjire, o istorie romanţată cu dialoguri, este o continuare a acesteia. Am fost întrebat zilele trecute ce semnifică titlul pe care l-am ales. Am răspuns simplu: fără eroica îndârjire este greu de crezut că azi ar mai fi existat România. Puţine popoare din Europa au renăscut din propria cenuşă, iar unul dintre aceste popoare este poporul roman”, afirma prof. Ilie Şandru.

Scriitorul Ilie Şandru recurge la talentul său literar pe care îl îmbină cu bogatele cunoştinţe din domeniul istoriei, iar rezultatul este o naraţiune ce prinde viaţă pe parcursul lecturii. Acest aspect îi caracterizează opera. Din public au venit cuvinte şi gânduri de apreciere şi recunoştinţă pentru profesorul şi scriitorul Ilie Şandru, pentru opera domniei sale şi pentru tot ceea ce oferă prin intermediul acesteia contemporanilor şi urmaşilor. Viorica Macarie spunea: “Ilie Şandru – învăţător, apoi profesor, ziarist şi scriitor este un om de cultură, un om între oameni şi un exemplu în comunitate”. Prof. Victoriţa Croitor i-a adresat cuvinte de mulţumire. “Dacă e ceva pentru care trebuie să vă mulţumesc este pentru faptul că de fiecare dată când mă invitaţi la o lansare, mă opriţi din vâltoarea lucrurilor zilnice pentru a lua parte la lecţii şi pagini de istorie. Iar asta este minunat şi vă mulţumesc”, spunea prof. Croitor. În final, a luat cuvântul şi preotul Alexandru Filip, de la parohia ortodoxă “Sf.Nicolae”, Topliţa, fost elev al profesorului Şandru, pentru a-şi exprima admiraţia şi bucuria de a-i fi contemporan.

Foto si text: Cosmina Marcela OLTEAN