sâmbătă, 26 august 2023

S-a deschis Museum of Immersive New Art (MINA), primul spațiu pentru artă imersivă din România


“MINA este un proiect ambițios, unic în sud-estul Europei…”

Conceput de One Night Gallery și Le Petit, MINA e un proiect ce combină arta și tehnologia într-un spațiu senzorial, având ca scop principal creșterea consumului cultural. Prin acest spațiu multifuncțional, dotat cu tehnologie de ultimă generație, se extind granițele colaborărilor multidisciplinare și internaționale care sprijină inovația și digitalizarea.


Museum of Immersive New Art a fost inaugurat pe 25 august în București, în clădirea industrială de pe strada George Constantinescu 2-4, care a funcționat ca prima fabrică de calculatoare românești ICE Felix. Primul spațiu destinat artei imersive din țara noastră e și cel mai mare centru de new media art din Europa de Sud-Est. MINA este un demers inovator și este suma intersecțiilor dintre artă, tehnologii emergente ca mediu de creație, experiențe interactive, educație și dezvoltare de noi competențe digitale.

Spațiul noului muzeu e de 2.500 de metri pătrați, fiind compartimentat în mai multe zone dedicate publicului, care vor fi primiți de un ghid virtual, un avatar care folosește inteligența artificială. Secțiunile principale sunt spațiul imersiv cu proiecții 360, MINA Kids, un spațiu dedicat instalațiilor educative și interactive pentru copii, o zonă dedicată expozițiilor temporare sau evenimentelor și o zonă de lounge și cafeneaua MINA Cafe.

„MINA va fi locul în care fiecare vizitator este protagonist, iar totul se întâmplă într-o clădire cu o istorie pe măsură, fosta hală de producție de calculatoare ICE Felix, pe care ne-am propus să o readucem la viață împreună cu partenerii noștri” - transmite One Night Gallery 

Primele proiecții

La momentul inaugurării, MINA a lansat și primele două proiecții imersive: “Gustav Klimt. The Immersive Show” și “Lumea Subacvatică. O călătorie imersivă a apei”.

Primul este o producție multimedia ce cuprinde 60 dintre lucrările pictorului simbolist, ce ilustrează epoca sa de aur, inspirată de stilul Art Nouveau și simbolurile bizantine. Regăsim în cadrul acestei proiecții mari opere expuse în muzee din toată lumea, precum „Doamna cu evantai”, „Sărutul” și „Doamna în Aur”, fiecare fiind meticulos pusă în scenă la 360 de grade, într-un spațiu de 7 metri înălțime. Spectacolul audio-vizual este realizat de studioul Aural Eye și producătorul muzical, Alexei Țurcan.

Cel de-al doilea spectacol imersiv, “Lumea Subacvatică”, este o incursiune în biodiversitatea apei, marcată de conștientizarea modului în care putem contribui la o lume mai curată și la protejarea speciilor. Proiectul este realizat de studioul Collider Visuals & Pixels Reality și producătorul muzical Costav Ivanov.

Curând se va lansa și “Laboratorul de Inovație”, locul în care comunitatea de artiști și dezvoltatori va avea acces la ultimele tehnologii și unde vor fi găzduite rezidențe de creație și noi proiecte, precum și spațiul expozițional de New Media Art.

Datorită designul-ului și infrastructurii unice a echipamentelor tehnice, MINA este un spațiu multifuncțional, care va putea prezenta atât expoziții de artă captivante, cât și conținut educațional pentru școli, piese de teatru, spectacole de dans, proiecții de film, cursuri de yoga imersivă, evenimente corporative sau petreceri.


“MINA este un proiect ambițios, unic în sud-estul Europei și reprezintă încununarea efortului susținut de One Night Gallery. Așteptăm cu entuziasm reacția publicului la acest nou centru de inovație și sperăm să se bucure în număr cât mai mare de toate experiențele imersive pregătite pentru ei. Bineînteles, ca de obicei, există beneficii pentru utilizatorii cardurilor George: reduceri de până la 20% atât la bilete, cât și în cafeneaua MINA Cafe by George”, spune Adrian Săveanu, Senior Brand Manager George.

Ghidul virtual

„Eu sunt MINA, ghidul tău personal în cel mai mare centru de artă new media din sud-estul Europei” – așa începe experiența fiecare vizitator. MINA este un avatar cu inteligență artificială special pregătit pentru a oferi toate informațiile necesare celor interesați. În timp ce își îndeplinește atribuțiile de ghid clasic, MINA are un caracter special prin faptul că poate să interacționeze și în funcție de interesele fiecărui vizitator în parte, personalizându-i experiența.

Avatarul este un ghid dezvoltat pe baza celor mai eficiente și mai noi modele de rețele neurale. Pe lângă ChatGPT, au fost integrați mai mulți algoritmi de inteligență artificială pentru fiecare componentă din pipeline-ul său, cum este și Audio2Face de la NVIDIA Studio, prin care chipul avatarului 3D se animă în timp real. Mișcarea pleoapelor, a buzelor, mimica îi permit să interacționeze cu publicul cât mai natural, prin faptul că este capabilă să audă întrebările, gândește răspunsurile și apoi le comunică. Experiența se desfășoară în timp real, iar utilizatorii pot purta o conversație cu un avatar umanoid futurist. MINA este realizată de Mihai Cojocaru și rec.on.

„Întregul conținut este dezvoltat pe computerele certificate GeForce RTX Studio echipate cu GPU-uri GeForce RTX 4090 și dezvoltate de către producătorul local, ITDirect. Acestea fac parte din platforma NVIDIA Studio, destinată artiștilor, designerilor, inginerilor și altor profesioniști care au nevoie de instrumente puternice pentru a lucra cu grafică, video sau realitate virtuală. Platforma include plăci grafice de înaltă performanță, software specializat oferit gratuit și drivere Studio dedicate care oferă performanță și stabilitate optime cu cele mai populare software de grafică 3D, video și animație. Sistemul a fost creat special pentru aplicații grafice profesionale, în special pentru randare ray traced în timp real sau suport pentru tehnologiile AI”, spune Jan Adryanski, Community PR Manager Central Eastern Europe, NVIDIA.

Spațiul MINA Kids se deschide pe 1 septembrie. Muzeul poate fi vizitat de miercuri până duminică, între orele 12:00 și 23:00. Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul oficial minamuseum.com sau direct din muzeu.

Cosmina Marcela OLTEAN

Surse: minamuseum.com;

radioromaniacultural.ro

Andr0meda: Structuri și instalații artistice inspirate din natură

Andr0meda este pseudonimul cu care Andra Bularca semnează instalațiile artistice amplasate în spațiul public, bijuteriile și diferitele obiecte artistice la care lucrează. Este absolventă a Liceului Vocațional de Arte Plastice "Hans Mattis-Teutsch" Brașov și a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. De profesie este tehnician dentar, însă a renunțat la ideea de a practica și s-a întors la artă. 

În liceu am început cu pictura murală, apoi ușor am trecut la confecționarea de bijuterii, tatuaje cu henna, string art, ceramică, am cochetat puțin și cu croitoria, iar din 2018 am început sa îmi dezvolt pasiunea pentru volume, așa că am pornit cu instalații create din elemente naturale, cu ajutorul cărora m-am gândit că pot reaminti oamenilor cât de important este să ne putem elibera de tensiunile dobândite între betoane și să ne reconectăm cu adevărată noastră natură.

După terminarea studiilor am avut mai multe încercări de integrare în această societate liniară, însă spiritul meu artistic nu dorea să rămână în umbră, așa că am decis să mă declar artist și să fac tot posibilul să trăiesc din asta. Așadar sunt artist vizual și îmi place să lucrez și să învăț tehnici de exprimare cât mai diverse, deși de când eram mică simt o inclinație mai puternică spre volume și instalații”, spune artista.

E vorba de o formă de instalație artistică din care rezultă oameni din nuiele, crengi sau rădăcini, construiți în mărime naturală, sau diverse alte structuri. Un proiect recent redă o structură ADN, pentru care a folosit diverse materiale (crengi, sfoară...) și lumini pentru a-i accentua dinamicitatea. De fapt lumini adaugă tuturor instalațiilor, astfel că percepția asupra structurii se schimbă în funcție de momentul în care e văzută - zi sau noapte.

O altă instalație a ei se găsește în centrul Brașovului, se numește „Mother nature” și e o figură feminină împletită din nuiele, amplasată lângă un copac, peste drum de Consiliul Județean, la trecerea către centrul vechi. Proiectul face parte din Street Delivery Brașov. 

Conceptul ține reciclarea elementelor din natură, dându-le o notă artistică. Am vrut să evidențiez ideea de punte dintre om și natură și faptul că fără ea noi nu am putea supraviețui. Reprezintă ritmul acela ciclic în care noi ne facem una cu pământul și devenind hrană pentru natură, ea la rândul ei susține viața.

Structura ADN a fost concepută în cadrul Festivalului Waha, după ce a fost aleasă tematica "roots". Pe lângă faptul că am folosit crengi și rădăcini pentru a concepe instalația, am îndrăznit să merg puțin mai departe, să ajung la rădăcina vieții din întreaga galaxie, la baza existenței noastre și anume la acea mică, dar cu siguranță cea mai de preț structură din nucleul fiecărei celule, ADN-ul cel plin de informație”, explică Andra.

Mai spune că deși nu are încă un parcurs expozițional foarte amplu, a reușit până acum să expună la două ediții ale Festivalului Waha, în cadrul evenimentului Street Delivery Brașov și urmează să participe în septembrie la Street Delivery București.

Pe Andra o putem găsi pe Facebook ca Andr0meda și pe Instagram – pagina Andr.0.meda, unde putem vedea ce mai creează. Găsiți acolo instalațiile ei și creații originale de bijuterii, rezultate din alăturarea mai multor tipuri de materiale, în special combinații de textile cu pietre colorate sau mărgele. Acolo mai găsim și alte tipuri de obiecte artistice create de Andra.

Cosmina Marcela OLTEAN

Foto, Andr0meda

EN

Andr0meda is the pseudonym that Andra Bularca uses to sign the artistic installations placed in public spaces, the jewelry and the various artistic objects she works on. She is a graduate of "Hans Mattis-Teutsch" Fine Arts Vocational High School in Brașov (RO) and "Iuliu Hațieganu" University of Medicine and Pharmacy in Cluj-Napoca (RO). She is in fact a dental technician, but already gave up the idea of practicing and returned to art.

"In high school I started with mural painting, then I moved on to making jewelry, henna tattoos, string art, ceramics, some tailoring, and from 2018 I started to develop my passion for volumes, so I begun to work on installations made of natural elements, with the help of which I thought I could remind people how important it is to be able to free ourselves from the tensions acquired between the concretes of the cities and reconnect with our true nature.

After finishing my studies I had several attempts to integrate into this linear society, but my artistic spirit did not want to remain in the shadow, so I decided to declare myself an artist and do my best to make a living from it. Therefore, I am a visual artist and I like to work and learn the most diverse expression techniques, although since I was little I feel a stronger call towards volumes and installations", says the artist.



It is a form of art installation, which results in human shape, made of sticks, branches or roots, built in natural size, or various other structures. A recent project renders a DNA structure, for which she used wire, sticks and lights to accentuate its dynamism. In fact, lights are added to all installations, so the perception of the structure changes depending on when it is seen - day or night. Another of her installation is found in the center of Brașov, it is called "Mother nature" and it is a female figure, placed next to a tree. The project is part of Street Delivery Brașov.

"It is about recycling elements from nature, giving them an artistic touch. I wanted to highlight the idea of a bridge between humans and nature and the fact that without it we could not survive. It represents that cyclical rhythm in which we become one with the earth, becoming nourishment for nature, and it supports life.

The DNA structure was conceived within the Waha Festival, after the "roots" theme was nominated. In addition to using twigs and roots to design the installation, I dared to go a little further, to reach the root of life in the entire galaxy, the basis of our existence, namely that small, but surely the most precious structure in the nucleus of each cell, the DNA full of information", Andra explains.

She says that although she does not yet have a very extensive exhibition history, she has already managed to exhibit at two editions of the Waha Festival, then at Street Delivery Brașov, and will participate at Street Delivery Bucharest in September.

Andra can be seen on Facebook as Andr0meda and on Instagram – the page Andr.0.meda, where you can follow what she is creating. You will find her installations and original jewelry creations there, resulting from the juxtaposition of several types of materials, especially combinations of textiles with colored stones or beads. There you can find many other types of artistic objects created by Andra.


vineri, 18 august 2023

Ivan Klymenko / Expoziția „My World”

People & Paintings Gallery prezintă, în perioada 21 august - 1 septembrie, expoziția „My World”, o colecție de lucrări recente semnate de artistul vizual Ivan Klymenko, originar din capitala Republicii Cehe. Lucrările sunt realizate într-o manieră proprie și sunt o reflectare subiectivă a fiecărui subiect perceput. Proiectul este curatoriat de Cosmina Marcela Oltean, redactor și consultant artistic la People & Paintings Gallery, New York.


Expoziția propune o viziune subiectivă asupra lumii. Este o lume reinterpretată vizual prin experiența artistului și prezentă diferite vederi din Praga, Amsterdam și Italia, reprezentări urbane, peisaje naturale, naturi statice, dar și vederi în care arhitectura pragheză este subiectul principal.

În lucrările prezente în expoziție putem descoperi culori luminoase sau tente mai întunecoase, până la absența culorii, întrucât sunt incluse și câteva schițe în creion.

Tema lumii este reflectată în lucrări precum „My visions”, „Bright colors” sau „Prague through my eyes”. Artistul surprinde momentul asemeni unui trecător sau a unui turist care face o fotografie.


Ivan Klymenko se bazează pe lecții desprinse din curente artistice precum realismul, impresionismul, expresionismul, abstracționismul sau arta figurativă și experimenteză în diferite medii, precum pictura, grafica și colajul, apelând adesea la creion, cărbune, pastel, cerneală, acuarelă, guașă, tempera, deși în ultimul timp preferă tot mai mult uleiul pe pânză. Ivan participă activ la expoziții de grup, organizează expoziții personale și își expune lucrările nu numai în Cehia și Europa, ci și în alte țări.
Lucrarea reprezentativă aleasă de artist pentru acest proiect este “Narodni trida, Prague” (foto afiș), pentru care avem următoarea interpretare:

O vedere urbană a centrului istoric din Praga e ceea ce artistul propune ca subiect al acestui tablou. Clădiri istorice colorate, una lângă alta, creează fundalul pe care cele două tramvaie, mergând în direcții opuse, sunt proiectate în compoziție.

Tramvaiele se întâlnesc și chiar mai mult, se sincronizează într-o curbă. Un tramvai pleacă, altul vine, subliniind parcă trecutul și viitorul, dar și mișcarea continuă (a lucrurilor, a vieții). Venim, plecăm, repetăm asta zilnic și astfel trec zile, luni și ani. Clădirile istorice par să sublinieze componenta istorică a scenei și legătura cu trecutul.

În prim plan vedem și o trecere pietonală, amplasată în fața tramvaielor ce merg în sensuri opusei. Ca privitori, acest lucru aproape că ne pune în fața unei alegeri – „vrei să stai sau să pleci?”

Și apoi curba, virajul, este prin definiție ceva nesigur, o posibilă sau sigură schimbare de situație. Nu știi niciodată ce se află în față.

Într-adevăr, lucrării i se pot da multiple interpretări, mai ales din perspectivă metaforică. Dar poate că artistul a intenționat să arate doar un moment dintr-o zi obișnuită în centrul istoric. Cu toate acestea, nu ne putem limita la ceea ce vedem pur și simplu. O operă de artă este, aproape întotdeauna, mai mult decât pare la prima vedere și de aceea aceasta poate părea și o poveste despre așteptare, despre mișcare sau alegere.

Operele de artă ascund adesea indicii care, odată găsite și înțelese, oferă o cu totul altă interpretare a ceea ce vedem. Dacă vrem să aprofundăm analiza, putem căuta ceva în simbolismul cifrei 22, care se găsește pe tramvaiul din dreapta. Ce înseamnă? Poate tramvaiul 22 înseamnă ceva anume pentru artist. Poate că acesta îl duce de obicei acasă sau înseamnă altceva pentru el... Tot un tramvai 22 apare și în lucrarea <<Rainy evening. The Lesser Town Square. Prague (foto)>>” - Cosmina M. Oltean


Vă invităm să descoperiți lucrările lui Ivan Klymenko, adunate în acest proiect, pe website-ul People & Paintings Gallery, începând cu data de 21 august, https://peopleandpaintings.com/exhibitions/my_world



Programul “ARTĂ PE HARTĂ” - Apel de proiecte

“Căutăm proiecte originale și atent gândite”

MUZE, Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans, a inițiat și lansează proiectul “ARTĂ PE HARTĂ”, cu scopul de a da voce artiștilor care au idei de proiecte inedite, dar pe care nu știu încă în ce fel să le materializeze sau pur și simplu nu au toate resursele necesare.
“Poate că ai deja ideea unei producții sau a unui eveniment, dar ai nevoie de ajutor pentru a o pune în practică. E (relativ) simplu. Începe cu proiectul, oferă-ne toate detaliile. Care este subiectul? Unde ai vrea sa aibă loc? La ce număr de participanți te aștepți? Care este scopul proiectului? Notează tot, tot și trimite-ne. Căutăm proiecte originale și atent gândite. Dacă există o singură regulă pe care am pune-o celor care participă la concursul ARTĂ PE HARTĂ, aceea ar fi să gândească proiectul cât mai profund și clar.

Ai scris un scenariu sau o piesă de teatru? Abia așteptăm să citim. Trimite-ne un sinopsis de o pagină, un logline, piesa de teatru sau scenariul.
Dacă ești pictor, desenator, fotograf, artist vizual, trimite-ne câteva dintre creațiile tale pe care ai vrea să le pui într-o expoziție. Dacă ai vrea să organizezi un concert pentru tine sau pentru altcineva, spune-ne cum îți imaginezi concertul, locația, numărul de bilete vândute pe care ți-l propui.

MUZE este asociația destinată artiștilor, mereu deschisă către noi colaborări și dornică să cunoască și să ajute artiștii, indiferent de experiența lor”, transmit organizatorii.

Înscrie un proiect
Pentru înscriere trebuie să completezi formularul din link-ul de mai jos, până la 22 septembrie 2023,

https://asociatiamuze.ro/arta-pe-harta-call-de-proiecte/?fbclid=IwAR21M29znoe4IcViEiNTNpP8kDr-nbaf_W8wM2Ryvk8qTYhPtPec78XqevQ 


Despre organizator

MUZE este Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans, care luptă pentru protejarea drepturilor și intereselor celor de activează în domeniul artistic și creativ, specific fiecărei zone artistice, prin participarea activă la negocieri și consultări cu instituțiile abilitate, în vederea creării unui cadru legislativ adecvat și favorabil industriei artistice și creative din România.

„Șezând la masă cu Brâncuși” – sesiune de povestiri cu prof. Laura West

Fundația Triade a organizat un eveniment prin care participanții au putut revizita universul captivant al lui Constantin Brâncuși, alături de bursiera Fulbright la Universitatea de Vest din Timișoara, prof. Laura West, gazda unui eveniment unic în cadrul proiectului “după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după”.


Intitulată „Șezând la masă cu Brâncuși” – o sesiune de povestiri cu Laura West”, întâlnirea a fost concepută ca un moment al scenariului de pregătire a publicului pentru opera lui Brâncuși, iar Cazarma, ce și-a construit întregul concept în jurul ideii de sculptură și a felului în care ea a crescut din filonul moștenit, este locul ce-și asumă acest rol pregătitor.

Laura West a împărtășit povești captivante despre călătoria profundă a lui Brâncuși prin viață și cum creațiile sale, înrădăcinate în România sa natală, au devenit bannere ale artei postmoderne. Au fost explorate poveștile pline de mister și pasiunea lui Brâncuși pentru formă, care a influențat cercetarea și creațiile sculpturale ale Laurei West.

Creațiile artistice ale lui Constantin Brâncuși au revoluționat profund modul în care artiștii folosesc obiectele pentru a transmite nu doar frumusețea, ci și esența formei.

West a arătat cum pasiunea lui Brâncuși pentru formă a influențat propriile opere, dar și cercetarea ei. De asemenea, a fost vorba despre cum aceasta a călătorit la casa marelui artist și a trăit în România, adăugând o dimensiune nouă asupra capodoperelor lui Brâncuși și inspirându-și propriile explorări artistice pentru a captura sufletul obiectelor pe care le creează.

Opera marelui artist a schimbat definitiv modul în care privim azi obiectele și felul cum acestea pot transmite frumusețea și mai ales esența formei.

miercuri, 16 august 2023

Oana Maria Nae, “POVESTEA CARE AR FI PUTUT FI”

Galeria Aparte (UNAGE Iași) a prezentat proiectul expozițional “Povestea care ar fi putut fi” (10-16 august 2023), ce a cuprins lucrări semnate de lect. univ. dr. Oana Maria Nae și de invitații săi, Ioana Păvăleanu (medic) și Horia Ioachim Nae. În proiectul de față, Oana Maria Nae este artist-curator, responsabil atât de conceptul expozițional, cât și de conținutul și procesul artistic. Expoziția este povestea unui parcurs personal, din care artistul-curator a desprins și apoi a îmbinat aspectele practice și cele teoretice din propria poveste și interacțiune cu arta de-a lungul anilor.


Începută ca un demers intimist, prilej de rememorare și reactivare a unui proces creativ personal, expoziția de față devine un suport al ideii de potențialitate a unei cariere artistice care nu s-a întâmplat”, aflăm de la curator. Oana Maria Nae este în prezent istoric de artă și se concentrează pe zona teoriei artei moderne și designului modern. Cu toate acestea, cu mai mulți ani în urmă, ea a avut parte de o formare în câmpul artelor vizuale, experimentând lucrul cu diverse concepte și tehnici artistice. Expoziția constă într-un colaj fragmentar realizat din schițe, texte, lucrări cu diverse teme pe care Oana Maria Nae le-a realizat din școala primară până in perioada studiilor masterale (aprox. 1990-2008). “Acestora se adaugă un proces activ și actual de auto-analiză care are la bază distanțarea temporală față de acea perioadă. Intervalul dintre posibilul început al unei cariere artistice și prezentul dominat de alte preocupări, profesionale sau domestice, devine un timp in care capacitatea și libertatea de a alege, supunerea față de alegeri și acceptarea lor, se transformă subtil într-un mecanism de reglare și înțelegere a echilibrului între realitate și potențialitate”, mai transmite Oana Maria Nae.

O vădită notă feministă de lectură a acestui act artistic este adusă de rolurile pe care Oana Maria Nae și le asumă și expune pe tot acest fond. Ca un ecou real acestor idei sunt aduse în expoziție câteva lucrări realizate de Ioana Păvăleanu, medic, și Horia Ioachim Nae, lucrări care conturează alte potențialități creative, una de amator, iar alta de copil în formare, care se pot stinge sau, dimpotrivă, pot crește sau exista în continuare.


<<Povestea care ar fi putut fi>> este o expoziție-autoanaliză a procesului creativ în evoluția sa temporală, semnată de Oana Maria Nae, istoric de artă, cu un incontestabil talent, potențat de ani de educație academică de profil. Ar fi putut fi artist plastic - talentul cultivat o recomandă din plin, dar spiritul analitic și vocația pedagogică i-au deschis alte porți și nu a fost sa fie. Parabola alegerilor pe care le facem și care ne trasează sau cel puțin ne influențează destinul profesional este evidentă. Dar remarcabile sunt și umorul, autoironia, apetența pentru mixed-media și mesajul colaborativ text-imagine. Am apreciat și un simpatic clin d'oeil făcut trecerii anilor, cu doi artiști invitați - o colaborare transgeneratională cu Horia Ioachim Nae (în formare) și o reverență unei prietene întru artă, Ioana Păvăleanu, care a ales în cele din urmă medicina ca profesie.” - Cristina Simion, galerist și curator la Tiny Griffon Gallery Nürnberg.


Oana Maria Nicuță Nae, istoric de artă, predă cursuri de artă modernă și contemporană în cadrul Universității Naționale de Artă George Enescu din Iași. Este interesată de modul de reprezentare a femeii în pictura românească modernă dar și de relația între orientalism și occidentalism în arta modernă. A experimentat câțiva ani procesul de creație artistică, în special tehnicile artei decorative, fiind absolventă si a specializării Artă Murală (2006) și participând la diverse expoziții și proiecte artistice colective (2002-2008). A realizat și două proiecte de artă murală în Iași (2002, 2006) și a ilustrat grafic cartea “O super, mega, extra călătorie în lumea somnului” (ed. Sedcom Libris, 2022).

Foto, Galeria Aparte, Iași




- - -

“THE STORY THAT COULD HAVE BEEN”

Galeria Aparte (UNAGE Iași, Romania) presented the project "The story that could have been" (August 10-16, 2023), which included works signed by Oana Maria Nae, Ioana Păvăleanu (doctor) and Horia Ioachim Nae. In the current project, Oana Maria Nae is an artist-curator, responsible for both the exhibition concept and the artistic content and process. The exhibition is the story of a personal journey, from which the artist-curator extracted and then combined the practical and theoretical aspects of her own story and interaction with art over the years.

"Started as an intimate approach, an opportunity to reminisce and reactivate a personal creative process, the present exhibition becomes a support for the idea of the potentiality of an artistic career that did not happen", we learn from the curator. Oana Maria Nae is currently an art historian focusing on the area of modern art theory and modern design. However, several years ago she had a training in the field of visual arts, working with various artistic concepts and techniques. The exhibition consists of a fragmentary collage made of sketches, texts, works with various themes that Oana Maria Nae made from primary school to the period of her MA studies (approx. between 1990-2008). "Added to these are active and current process of self-analysis based on the temporal distance from that period. The period between the possible beginning of an artistic career and the present dominated by other concerns, professional or domestic, becomes a time in which the ability and freedom to choose, submission to choices and their acceptance, subtly transforms into a mechanism of regulation and understanding of the balance between reality and potentiality", Oana Maria Nae also conveys.

An obvious feminist reading of this artistic act is brought by the roles that Oana Maria Nae assumes and exhibits on this background. As a real echo of these ideas, several artworks made by Ioana Păvăleanu, a doctor, and Horia Ioachim Nae are brought to the exhibition, works that outline other creative potentialities, one of an amateur and the other of a child in training, which can be extinguished or, on the contrary, may increase or continue to exist.

"<<The story that could have been>> is an self-analysis exhibition of the creative process in its temporal evolution, signed by Oana Maria Nae, art historian, with an undeniable talent, enhanced by years of professional academic education. She could have been a visual artist - her cultivated talent fully recommends her, but her analytical spirit and pedagogic vocation opened other doors for her and it was not to be. The parable of the choices we make that shape or at least influence our professional destiny is obvious. But the humor, the self-irony, the appetite for mixed media and the collaborative text-image message are also remarkable. I also appreciated a nice nod to the passing of the years, with two guest artists - a transgenerational collaboration with Horia Ioachim Nae (in training) and a tribute to a friend in art, Ioana Păvăleanu, who finally chose medicine as a profession” - Cristina Simion, gallerist and curator at Tiny Griffon Gallery Nürnberg.

Oana Maria Nicuță Nae teaches modern and contemporary art courses at “George Enescu” National University of Art in Iasi. She is interested in the representation of women in modern Romanian painting, but also in the relationship between Orientalism and Westernism in modern art. She experienced the process of artistic creation for several years, especially the techniques of decorative art, being a graduate of the Mural Art specialization (2006) and participating in various exhibitions and collective artistic projects (2002-2008). She also created two mural art projects in Iasi (2002, 2006) and graphically illustrated the book "A super, mega, extra journey in the world of sleep" (ed. Sedcom Libris, 2022).