Toamna în pastelurile Irinei Iosip

„Tehnica implică o anume spontaneitate în timpul lucrului, putând fi combinate linii, puncte, pete, intensități ale tușei și culori diferite...”

Probabil că pastelul este cea mai potrivită tehnică prin care un artist poate exprima un gând sau un sentiment legat de anotimpul atât de bogat în culori și nuanțe, dar care generează și stări contradictorii. Ce poate face toamna cu psihicul și imaginarul unui artist? Mixajul cromatic din paleta toamnei se traduce într-un răspuns psihologic și afectiv.

Pentru un peisagist, toamna este artă în sine, prin tot ceea ce relevă. Peisajul natural de toamnă se schimbă zilnic, mai ales sub raport cromatic, fiind mereu altul în funcție de momentul zilei.

Irina Iosip, artist vizual cu studii universitare urmate la București și Iași, alege adesea să se exprime prin tehnica fină și plină de prospețime a pastelului, o tehnică artistică a cărei vechime se leagă de primele reprezentări vizuale din istoria artei: picturile rupestre. În trecut, referindu-mă acum la arta modernă, pastelul era folosit de portretiști și peisagiști pentru a realiza schițele pregătitoare ale unor picturi. În istoria artei românești, Ștefan Luchian a rămas cunoscut ca cel mai iscusit pastelist. Pastelurile sale, de o mare măiestrie și sensibilitate, se găsesc azi pe simezele tuturor muzeelor de artă din țara noastră. „Peisajele sale pastorale amintesc de căldura molcomă omului de la sat (așa cum a fost el cândva), de apropierea acestuia de natură...”, spune Irina Iosip.

Azi am aflat mai multe despre această tehnică și despre valențele ei artistice de la un practician, care va exprima și câteva gânduri personale.

Irina Iosip: “În interiorul actului artistic mă atrage în mod special expresivitatea culorii. Lucrul cu pastelul uscat este una dintre tehnicile preferate, care este însă deosebit de delicată, deoarece nu permite ștergeri sau suprapuneri de straturi fără diminuarea calității esențiale a acestui material, aceea de a-și schimba nuanța în funcție de natura luminii (naturală sau artificială), de unghiul de reflexie și intensitatea acesteia (anotimp, oră din zi). Asta datorită particularității cristalelor de pastel care, pure sau în amestec, reflectă lumina în mod diferit în condiții diferite. Materialul și structura suportului (suprafața, gradul de absorbție a pastelului, culoarea și aciditatea hârtiei) au și ele mare importanță în punerea în valoare a calităților acestui material și în stabilitatea calității și a expresivității lucrării.

Dacă am părăsit uleiul, cu ceva timp în urmă, în favoarea pastelului și a tehnicilor mixte, probabil, atunci când natura nu-mi va mai permite să discern cele mai fine variații de culoare ale cristalului pastelului, voi reveni definitiv la ulei, culori de apă, acrilice sau chiar cărbune și tuș. Deocamdată tehnicile mixte, ce includ diferite materiale, inclusiv culori de apă și foița de aur, le integrez în structura multora dintre lucrările bidimensionale sau tridimensionale”[1].

Plecând de la observațiile artistei, se pot desprinde câteva idei principale despre ceea ce înseamnă această tehnică pentru un practician. „Pastelul înseamnă suprapunere și amestec, prin diverse metode, a două sau mai multe culori. Pe de altă parte, modul de aplicare al culorilor (direcția, lungimea și lățimea liniei sau petei, intensitatea aplicării pe suport cu batonul de pastel uscat, desimea acestora etc., sunt asemănătoare hașurilor cu grafitul), alăturarea sau suprapunerea ușoară a culorilor sau intercalarea culorilor pot da o structură și consistență asemănătoare țesăturilor”, spune artista.

E pictură sau mai degrabă grafică?

„Tehnica pastelului (sec sau uleios) este revendicată dar și respinsă, în același timp, și de pictură și de grafică. Este o tehnică de graniță, contestată ca partenență. Ea poate fi și linie colorată și pată colorată delimitată în cadrul compoziției și poate genera o structură compactă asemănător tehnicii uleiului. Mai ales pastelul sec poate fi ușor manipulat pentru crearea unei lucrări de tip grafică sau pictură. Culorile cerate și uleioase sunt mai restrictive. Pastelul sec poate fi amestecat cu uleiurile specifice picturii și generează pictură, sau, unele, în amestec cu apa, generează acuarelă, acest lucru pentru că este chiar materialul de bază din care se fac culorile de ulei sau apă. În cazul unor amestecuri complexe de culoare și acoperirea suportului cu pete de culoare și mai puțin cu „hașuri”, pastelul poate fi denumit cu lejeritate ca fiind o tehnică picturală.

Se consideră o tehnică rapidă, adică facilă, deoarece, pentru pregătirea unei picturi, pe vremuri, se executau mai întâi schițe ale compozițiilor în pastel sau acuarelă. Erau lucrări pregătitoare, de studiu al formei, culorii și compoziției. Dar o lucrare definitivă în pastel are cu totul altă valoare și alt aspect decât o schiță. Tehnica implică, într-adevăr, o anume spontaneitate în timpul lucrului, putând fi combinate linii, puncte, pete, intensități ale tușei și culori diferite, conform gândului și sentimentului care ghidează mâna”.

Așa cum spune, artista a vrut și a reușit să reflecte prin aceste pasteluri lumina colorată a toamnei de afară, care ne inspiră și ne îndeamnă la visare.

Cosmina Marcela Oltean

Fotografii, pasteluri de Irina Iosip, arhiva personală

- - -

[1] Cosmina M Oltean, Irina Iosip, Interviu în Revista Luceafărul, din 9 iulie 2021, https://luceafarul.net/irina-iosip-intotdeauna-mi-a-placut-sa-experimentez-domenii-noi-sa-produc-lucruri-cu-semnificatie-sa-las-urme-palpabile