marți, 12 decembrie 2017

În aşteptarea sărbătorilor. Decoraţiuni, cadouri şi concerte de Crăciun


Text şi foto: Cosmina Marcela Oltean

Bucurie, entuziasm, nerăbdare…
 Ne aflăm în acea perioadă din an când totul arată a sărbătoare. Peste tot întâlnim globuleţe, luminiţe colorate, răsună colinde, iar oraşele au intrat în competiţie pentru cele mai frumoase decoraţiuni şi în cursa târgurilor de Crăciun. La fel e-n fiecare an: mult entuziasm, bucurie şi nerăbdare pe chipurile oamenilor, mai ales ale copiilor, dar şi a părinţilor, care în această perioadă îşi amintesc şi retrăiesc alături de ei bucuria săbătorilor din copilărie. Multă lume pe străzi, multă lume în magazine, multă lume în căutarea cadourilor pentru cei dragi… Pe lângă toate acestea, este şi timpul concertelor de Crăciun. Nenumărate evenimente culturale de acest fel au loc peste tot în ţară. Artişti de filarmonică sau colindători, cu toţii încearcă să aducă şi mai multă bucurie în sufletele oamenilor, să vestească apropierea sărbătorilor, să aprindă în inimi lumina şi spiritul Crăciunului pentru că artiştii sărbătoresc cel mai bine prin artă, iar arta este cel mai frumos şi adevărat mod de a răspândi bucurie. 

Pe lângă faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul este şi marea sărbătoare a familiei, a bucuriei, a iubirii şi speranţei. E un prilej de meditaţie asupra lucrurilor care contează cel mai mult, un prilej de întoarcere către ceea ce se află în noi, este ocazia de a ne aminti şi preţui ceea ce avem, de a fi recunoscători şi de a face bucurii altora.  Crăciunul e momentul când lumea e învăluită de bine şi frumos, e momentul care îţi reaminteşte ce sentimente unice se află în gestul de a dărui, de a fi bun, de a face bine…

Concerte în spiritul sărbătorilor de iarnă

Multe concerte şi recitaluri de colinde din diferite părţi ale ţării au avut deja loc, iar altele se vor desfăşura în perioada următoare. Voi aminti întâi concertul extraordinar susţinut pe 3 decembrie de Filarmonica de Stat Moldova Iaşi, un concert cu tradiţie, susţinut anual şi care dă startul sărbătorilor în Iaşi. Artiştii filarmonicii, cu dăruirea şi măiestria lor, poartă mereu publicul pe cele mai frumoase tărâmuri muzicale. Concertele Filarmonicii Moldova Iaşi sunt mereu inedite, pătrunzătoare şi definesc cel mai bine ceea ce înseamnă spiritul Crăciunului.
Concert la muzeu
Pe 9 decembrie am participat la o Seară culturală poloneză, un concert de colinde tradiţionale poloneze şi româneşti, susţinut la Muzeul Unirii din Iaşi, în sala Dublei Alegeri. Moderatori au fost lect. univ. Dariusz Kasprzyk şi prof. Carmen Zaharia-Danicov. Trei grupuri vocale alcătuite din tineri talentaţi au încântat publicul cu colinde. Primul a fost Grupul vocal al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, îndrumat de lect. univ. Dariusz Kasprzyk, care a dăruit publicului 6 colinde poloneze. Al doilea a fost Grupul vocal Ihos al Colegiului Naţional de Artă Octav Băncilă, Iaşi, dirijat de prof. Petronela Dârţu. Aceştia s-au remarcat interpretând un număr de 13 colinde româneşti. Iar cel de-al treilea grup a fost Grupul vocal Solonczanka al Uniunii Polonezilor din România, coordonat de prof. Ana Zielonka. Acest grup nu a încântat publicul numai prin intermediul colindelor, ci şi vizual pentru că ei au venit îmbrăcaţi în costume de nobili polonezi, după cum puteţi vedea în imagine. Proiectul a fost găzduit de Muzeul Unirii, coordonat de muzeograf dr. Brînduşa Munteanu, iar parteneri au fost Institutul Polonez, Uniunea Polonezilor din România, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Colegiul Naţional de Artă Octav Băncilă şi Fundaţia Crescendo, Iaşi.


Grupul vocal al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi


Grupul vocal Ihos al Colegiului Naţional de Artă Octav Băncilă, Iaşi


Grupul vocal Solonczanka al Uniunii Polonezilor din România

Concert la catedrală
Seara de 10 decembrie a fost una cu adevărat minunată pentru cei care au participat la Concertul de colinde al corului de tineri Juvenes Ecclesiae de la Catedrala Romano-Catolică Sfânta Fecioară Maria Regină, Iași, devenit şi acesta un eveniment cu tradiţie, un adevărat manifest al muzicii și o sărbatoare a harului divin, după cum era descris evenimentul. Corul a fost acompaniat de Orchestra Tineri interpreţi ieşeni, soliștii au fost Ecaterina Blaj, Sabina Gurgu, Veronica Mihoc, Andreea Miler, Maria Miler, Ana Maria Lazăr, Roberta Lungu, iar invitatul serii, tenorul Liviu Muntean. Corul a fost dirijat de Maximilian Husaru, iar moderatoare a fost Luiza Torboli. Aceşti tineri minunaţi au dăruit cu căldură publicului foarte numeros o experienţă unică de înălţare spirituală şi i-au dus şi mai aproape de spiritul Crăciunului, de sărbătoarea care apropie cerul de pământ şi omul de Dumnezeu. În catedrală au răsunat colinde româneşti dar şi din repertoriul altor ţării, colinde cunoscute şi iubite care ne induc mereu starea de sărbătoare şi bucuria. A fost o seară frumoasă, încarcată de emoţii în care am primit şi am dăruit, ei ne-au dăruit colinde, iar noi lor mii de aplauze. Iată ce lucruri frumoase se întâmplă, iar cele enumerate sunt doar câteva exemple. Evenimente frumoase şi lucruri bune se vor mai întâmpla şi-n zilele viitoare pentru că acum, mai mult decât de obicei, e vremea lor. În loc de alte cuvinte, las fotografiile să mă completeze. Sărbători frumoase şi-n linişte tuturor !















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu