Vorbim din nou despre pasiuni şi lucruri care ne ajută
să trăim mai frumos. Vă propun de acestă dată un material în care Bogdan Urzică
ne povesteşte despre pasiunile şi realizările sale, despre felul în care îmbină
geografia cu fotografia şi scrisul. A reuşit să valorifice fiecare pasiune a
sa, ba chiar să adune în timp rezultate frumoase, demne de a fi consemnate
într-un interviu. Şi pentru că a răspuns atât de frumos şi complet la întrebările
mele, nu mai adaug altceva şi îl las pe el să povestească.
Din
pasiunea pentru geografie a izvorât o altă pasiune, cea pentru fotografie. Pe
lângă toate acestea, aș mai putea adăuga pasiunea pentru călătorii, pentru
muzica bună, indiferent de gen, și faptul că sunt un cinefil, în adevăratul
sens al cuvântului.
Ştiu
că ai colaborat la câteva dintre volumele colective ale cenaclului la distanţă
condus de Ion N. Oprea, dar şi la revista Toplitera din Topliţa. Cum a fost
colaborarea? Pe ce subiecte ai scris?
Mereu am
avut o înclinație și pentru scris, spre partea literară. Încurajat de doamna
profesoară Doina Dobreanu, în timpul anilor de studiu de la Subcetate am scris
câteva scurte fragmente pentru LYCEUM, revista şcolară.
Recent am avut ocazia de a colabora la volumele
colective ale cenaclului la distanță condus de distinsul domn Ion N. Oprea. Pe
această cale doresc să îi mulțumesc pentru oportunitatea de a mă regăsi printre
paginile acestor volume. Am scris pe subiecte precum familia, viitorul și
despre dragostea ce ar trebui să o avem fiecare pentru pâmăntul natal, pentru
originile și rădăcinile noastre, într-un eseu intitulat „Pământul – un colț de
suflet”.
În
revista Toplitera ai apărut şi cu fotografie. Ba mai mult, una dintre
fotografiile tale a ajuns pe coperta acestei publicaţii fără să te aştepţi. Cum
a fost când ţi-ai văzut fotografia pe coperta revistei? Am fost plăcut surprins să văd că munca și viziunea
mea au fost apreciate. Iar surprinderea e cu atât mai mare când recunoaşterea
vine într-un moment neașteptat.
Revista Toplitera şi Biblioteca Municipală din Topliţa
au organizat un concurs de fotografie care s-a desfăşurat pe durata unui an
întreg, timp în care s-au înscris în concurs multe fotografii. La final s-au
selectat câteva care au fost răsplătite cu câte un premiu special. Fotografia
ta cu cascada din Toplița a fost prima dintre cele 6 premiate. Cum a fost când
ai primit premiul?
Când îți
urmezi pasiunea și faci ceea ce îți place, satisfacția personală e cea care
primează. M-am bucurat să văd că acea firimitură de clipă surprinsă de mine în
acea fotografie a fost apreciată. Meritele unei fotografii bune, aș zice eu, nu
revin în totalitate fotografului, ci și subiectului sau cadrului suprins de
acesta. Avem o cascadă frumoasă aici în Toplița, nu? Fotografia nu a făcut
decât să redea realitatea până la urmă.
Dar
să ne întoarcem puţin în timp. Vorbeşte-ne despre cum ţi-ai descoperit pasiunea
pentru fotografie şi ce înseamnă acestă artă pentru tine.
Înainte de
a avea propriul meu aparat de fotografiat sau de a ști ceva despre tainele
fotografiei, ma întrebam adesea: „Ce minunat ar fi să imortalizez acest moment
deosebit pentru totdeauna! Să îngheț acea clipă într-un cadru și să o păstrez
într-un album.” Atunci când aproape la fiecare pas vezi un cadru deosebit ce
l-ai imortaliza, știi fără doar și poate că fotografia a devenit o pasiune
pentru tine, un mod de viață.
Cum
ai defini tu arta fotografică?
„Fotografia nu e ca pictura; există o fracțiune de
secundă de creativitate. Ochiul tău trebuie să vadă compoziția ca o expresie a
ceea ce îți oferă viaţa și tu trebuie să intuiești când să declanșezi aparatul.
Acesta este momentul de creativitate al fotografului... Dacă l-ai ratat, e
pierdut pe vecie!”. Acestea sunt cuvintele marelui fotograf Henri
Cartier-Bresson și cred că descriu cel mai bine ceea ce cred eu despre
fotografie ca artă. Fotografia valoroasă și gândită e rezultatul unor factori pe care îi calculezi
înainte: lumină, unghi, distanță, moment, subiect. Fotografia poate fi o artă,
însă nu orice fotografie poate fi considerată artistică. Ceea ce oferă valoare
unei fotografii e ideea din spatele acesteia, sentimentul și mesajul pe care
reușește să ți-l transmită fotograful printr-un cadru.
Cum îţi cultivi pasiunea?
Din păcate,
până în prezent nu am avut posibilitatea sau ocazia de a urma cursuri serioase
de fotografie profesională. Absolut tot ce am învățat a fost în mod autodidact,
din cursuri online, mai ales partea tehnică sau editarea ulterioară. În
privința fotografierii propriu-zise, îmi place să cred că cel mai mult de
învățat ai experimentând permanent. Astfel, orice pasionat de fotografie ar
trebui să aibă permanent un aparat foto la îndemână, pentru că la fiecare pas
poate apărea oportunitatea de a realiza o fotografie nemaipomenită sau cu un
mesaj puternic. Cu puțină creativitate, devii un fotograf mai bun cu fiecare
fotografie realizată.
Sunt
fotografi pe care îi urmăreşti şi cu care rezonezi? Cine sunt ei şi ce poţi
spune că ai învăţat de la ei?
Da, dar nu aș putea enumera acum niște nume
propriu-zis. Admir toți fotografii creativi care pun multă pasiune în ceea ce
fac. Ceea ce am învățat, totuși, este că indiferent de resursele de care dispui,
sau împrejurări, nu trebuie să renunți în a-ți urma visul. De-a lungul timpului
artiștii au fost influențați unii de ceilalți sub diverse forme,
deci…bineînțeles că tehnica și ideile unor fotografi mi-au sporit imaginația și
mi-au îmbunătațit și mie tehnica.
În
mediul online există diferite grupuri de fotografie din care fac parte mii de
fotografi amatori şi profesionişti, care pe această cale doresc să înveţe şi să
împărtăşească lucruri despre arta fotografică. Tu faci parte din câteva grupuri
de fotografie. Ajută, e constructiv?
Întotdeauna vom avea de învățat de la cei din jurul
nostru, fie că e vorba de experiențe pozitive sau mai puțin pozitive. Dacă ești
deschis spre învățare, poți învăța multe analizând poze realizate de fotografi
profesioniști sau chiar amatori. Nu există două persoane perfect identice, nici
ca aspect fizic și nici din punct de vedere al ideilor și gândirii. Astfel poți
râmăne surprins de cadre frumoase capturate de oameni de pretutindeni, poți
învăța din tehnicile folosite de ei și poți rămâne uneori impresionat de
imaginația unora. Desigur, atunci când dorești să participi activ în aceste
grupuri, trebuie să fii conștient că te vei supune și criticilor mai mult sau
mai puțin constructive. Din toate avem de învățat ceva.
Pe
lângă toate acestea ştiu că ai o mare pasiune şi pentru film. Spune câteva
cuvinte şi despre această pasiune. Ce filme şi actori îţi plac?
Menționam
mai devreme că sunt un cinefil pasionat. Odată cu maturizarea, gusturile mele
privind latura cinematografică s-au diversificat semnificativ, însă pot spune
că pasiunea pentru filme o am de când mă știu. Am fost întrebat adesea „Ce gen
de filme îți plac?”. Mereu am răspuns „Filmele bune. Pe care nu le uiți la 5
minute după ce s-au terminat.” Dar ce înseamnă un film bun pentru mine…ei bine,
cred că sunt multe aspecte care influențează calitatea unui film. Cel mai mult
contează povestea și impactul emoțional pe care ți-l oferă în timpul vizionării
și ceea ce îți lasă în minte și în suflet după încheierea acestuia. Desigur,
povestea trebuie să aibă ca suport un scenariu inteligent, de calitate. Dar, pe
lângă cele enumerate, și o coloană sonoră inspirată, contează enorm talentul
actorilor, prestația acestora, naturalețea.
Filmele
mele preferate sunt cele profunde, realiste, în care ne regăsim mulți dintre
noi la un moment dat sau cele în care nimic nu e ceea pare, iar ideea o prinzi
doar în ultimele minute ale peliculei. Îmi este destul de greu să aleg doar
câteva filme sau doar câțiva actori care să îmi placă în mod deosebit, dar am
să încerc totuși. Un impact deosebit asupra mea l-au avut filme precum: Mr.
Nobody, Shutter Island, Count of Monte Cristo, The Man from Earth; dar lista ar
putea continua cu multe alte filme care m-au impresionat. Printre actorii pe
care îi admir se numără Jim Caviezel, Johnny Depp, Jared Leto, Ryan Gosling, Ryan
Reynolds, Kate Winslet și Nicole Kidman. Dar și aici, cei enumerați sunt doar o
mică parte, cei care mi-au venit în minte în acest moment.
Totuşi,
dintre toate pasiunile enumerate, cea mai mare rămâne cea pentru geografie. Ce
latură îţi place cel mai mult?
Într-adevăr, cea mai mare pasiune este și va rămâne
geografia. Nu pot alege o latură anume a ei, aș putea zice că îmi place și mă
interesează tot ceea ce cuprinde acest domeniu.
Cum
au fost cei 5 ani de studii în domeniu?
Cei 5 ani de studiu mi-au alimentat și mai mult
pasiunea. Am descoperit lucruri fascinante și mi-am completat cunoștințele
despre toate ramurile acestui domeniu. Când urmezi cursurile unei specializări
de care ai fost mereu atras, anii de studiu nu sunt altceva decât o plăcere
continuă de descoperire și acumulare, alimentată de curiozitate și pasiune.
În
încheiere spune-ne despre planurile tale de viitor. Presupun că acestea includ
geografia şi fotografia, poate şi scrisul.
Viața este un proces permanent de învățare. Nu trebuie
să ne oprim nicio clipă din învățat! Îmi doresc ca viitorul să îmi ofere cât
mai mult timp pentru a îmi urma pasiunile, cât mai multe oportunități. Am să-mi
transform timpul liber în timp pentru pasiunile mele. Plănuiesc să călătoresc
cu aparatul de fotografiat drept cel mai bun prieten și să continui să imortalizez
cadre. Printre toate acestea, uneori voi așterne și idei pe hârtie, impresii sau
păreri sub forma eseului.
Cosmina
Marcela Oltean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu