Când își
construiesc lucrările, artiști pornesc de la un sentiment, o stare, o amintire
sau de la un crâmpei de vis. Pentru Geanina M. Zaharia, arta a fost
dintotdeauna strâns legată de întregul ei univers interior - un spațiu în care
imaginația, emoția și observația se întâlnesc și prind treptat contur pe
hârtie.
Parcursul său artistic a început înainte de studiile
universitare. De mică a participat la concursuri de artă locale și naționale, obținând
premii. Mai târziu, a urmat specializarea Grafică a Facultății de Arte Vizuale
și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași,
continuând apoi cu un masterat în Grafică și Animație 3D.
Însă studiile nu au însemnat doar acumularea unor
tehnici și deprinderi artistice. Au ajutat-o să înțeleagă cât de important este
pentru un artist să-și găsească propria voce. „Cred că arta înseamnă
reinterpretare, modificare, transformare și, dacă ai noroc, inovație”, îmi spunea
Geanina, cu ceva timp în urmă, într-un interviu. „Nu are rost să imiți fidel
creația altor artiști. Trebuie să-ți creezi propria artă.” Această idee pare să
fi rămas până astăzi în centrul practicii sale.
O lume construită încet, detaliu cu
detaliu
Compozițiile ei au fost lucrate întotdeauna cu multă răbdare.
Putea petrece ore întregi desenând, revenind asupra detaliilor, adăugând,
corectând și reconsiderând, lăsând imaginea să se construiască treptat, fără să
o forțeze să existe înainte de vreme.
Am avut ocazia să-i urmăresc îndeaproape procesul,
fiind colege de facultate, dar și de cameră în anii studenției și, de multe
ori, am văzut cum lucra zile la rând. Un desen prindea încet contur, în etape,
uneori rămânea o vreme neterminat, pentru ca ea să revină asupra lui mai
târziu. Ceea ce, la început, părea doar o succesiune de linii și detalii se
transforma, în cele din urmă, într-o lume întreagă.
Aceeași răbdare poate fi regăsită și astăzi în
lucrările sale. În creațiile mai timpurii, Geanina a explorat creionul, tușul
și acuarela, combinând adesea compoziții minuțioase cu o imaginație bogată.
Imaginile sale păreau să existe undeva între observație și fantezie, între
realitate și lumea imaginară. Mai târziu, studiile de animație 3D au deschis o
nouă dimensiune lumii ei artistice. În timpul masteratului, a realizat, atât
conceptual, cât și practic, o secvență animată inspirată dintr-o poveste.
Trecerea de la grafica tradițională la creația
digitală a venit, astfel, natural. S-a schimbat instrumentul, dar elementul
esențial a rămas același: imaginația.
De la desenul tradițional la arta
digitală și, din nou, la chipul uman
De-a lungul anilor, Geanina a experimentat ilustrația,
animația, portretul, compoziția artistică, designul de logo-uri și proiectele
vizuale personalizate. În prezent, însă, un gen ocupă un loc aparte în practica
sa: portretul realist în grafit.
Pe profilul ei de pe site-ul People & Paintings
Gallery, artista vorbește despre inspirația pe care o găsește în „frumusețe și
detalii naturale” și despre fascinația pentru chipul uman, pentru umbrele,
diferitele nuanțe de gri și expresiile care îl transformă.
Există o anumită contradicție în alegerea grafitului,
unul dintre cele mai sobre și restrictive medii artistice, după ce a explorat
lumi pline de culoare și imaginație. Creionul îi oferă însă ceva esențial:
subtilitate.
Un chip se poate schimba printr-o modificare aproape
imperceptibilă a privirii, prin direcția unei umbre sau prin felul în care este
redată textura părului. În portretele Geaninei, aceste detalii devin limbajul
prin care personalitatea începe să se contureze. „Îmi place armonia dintre
creion și hârtie și toate texturile și formele care se creează astfel”,
mărturisește artista.
Printre lucrările ei recente regăsim portrete ale unor
actori, personalități istorice, dar și ale unor oameni simpli, care i-au
comandat portrete. Indiferent de subiect, atenția rămâne concentrată asupra
expresiei, asupra acelui moment în care un desen corect din punct de vedere
tehnic începe să transmită mai mult decât asemănarea fizică și să capete din prezența
unui om real.
Pentru Geanina, arta nu a fost niciodată doar o ocupație
sau un hobby. A fost mereu modul ei de a privi și de a înțelege lumea. Artista
a descris arta drept „o alegere, un stil de viață” și, mai profund, drept o
necesitate - un mod prin care poate trece atât prin momentele frumoase, cât și
prin cele dificile.
Această convingere explică, poate, caracterul atât de
personal al lucrărilor ei. Chiar și atunci când desenează chipul altcuiva, ceva
din ea însăși se așterne în lucrare, prin răbdare, sensibilitate, fascinația
pentru detaliu și atracția pentru frumos.
Poate tocmai de aceea parcursul ei artistic nu s-a
limitat niciodată la un singur mediu sau la o singură direcție. Creionul și
tableta grafică sunt instrumente diferite; animația, ilustrația și portretul se
lucrează fiecare în tehnici specifice, dar toate servesc, în fond, aceluiași
scop: acela de a da formă unui lucru care există mai întâi în imaginație.
Artistul-curator
Mai există o dimensiune a identității creative a
Geaninei: aceea de curator. Interesul ei pentru artă nu se oprește la propria
creație, fiind la fel de preocupată să descopere alți artiști, să le descopere lumile
vizuale și să creeze contexte în care diferite voci artistice se pot întâlni.
Așa cum spune chiar ea, își dorește să „promoveze artiști
talentați, de toate vârstele și stilurile, pentru a răspândi frumusețe”. Această
dublă ipostază - de artist și curator - îi oferă o perspectivă aparte. Știe ce
înseamnă să stai în spatele unei lucrări și să dezvălui prin ea ceva personal,
dar știe și ce înseamnă să privești numeroase lucrări, căutând legături,
contraste și sensuri între ele.
În ultimii ani, a curatoriat câteva expoziții la
People & Paintings Gallery, devenind parte din programul galeriei. În
această săptămână, galeria îi prezintă lucrările, oferind publicului ocazia de
a descoperi o parte din universul ei artistic - în special portretele în grafit
și atenția minuțioasă acordată chipului uman.
Începând de luni, 7 septembrie, Geanina revine în
spațiul galeriei într-o altă ipostază: cea de curator al expoziției „Landscape
Through My Eyes”, a 43-a expoziție de artă jurizată la People &
Paintings Gallery, care se va desfășura până pe 18 septembrie 2026.
Așadar, întâi ne invită în propria lume, apoi creează
un spațiu în care alți artiști ne pot arăta felul în care văd ei lumea prin
peisaj. Fie că ține în mână un creion, construiește digital o lume imaginară, studiază
un chip sau selectează lucrări pentru o expoziție, ea face, în esență, același
lucru: privește cu atenție, imaginează și transformă ceea ce vede într-un lucru
care poate fi împărțit, dăruit.
Iar undeva între prima linie și imaginea finală, lumea
aceea care a existat mai întâi doar în imaginație, devine artă.
Cosmina Marcela OLTEAN
Foto: Colaj cu lucrări ale Geaninei – „The Wizard” / „Digital Self
Portrait” / „Autumn”; desen în creion după peisaj de Vincent van Gogh; portret „Anne with an E”.
Profilul
artistei: Geanina M. Zaharia
[https://peopleandpaintings.com/geanina_m_zaharia]
Din 7
septembrie, selecția expoziției se vede aici:
Landscape Through My Eyes [https://peopleandpaintings.com/exhibitions/landscape_through_my_eyes]


