„The Poetics of the Unperfect”: Despre vulnerabilitate, proces și frumusețea imperfecțiunii

Expoziția online „The Poetics of the Unperfect”, curatoriată de Cosmina Marcela Oltean și găzduită de People & Paintings Gallery, reunește 21 de lucrări semnate de artiști din mai multe țări, propunând o reflecție sensibilă asupra imperfecțiunii ca dimensiune poetică a existenței și a practicii artistice. Proiectul aduce împreună practici vizuale diferite, într-un dialog care explorează nu defectul sau abaterea de la normă, ci potențialul expresiv al fragilității, al gestului liber și al procesului încă deschis.

Conceptul expoziției pornește de la ideea că frumusețea nu se află neapărat în formele perfecte, în armonia ideală sau în finalitatea absolută a unei imagini, ci tocmai în acele momente în care forma pare să rămână deschisă, poate neterminată. Statement-ul expoziției descrie această perspectivă:

„Există un tip de frumusețe care scapă tuturor canoanelor — o frumusețe care trăiește în linia tremurată, în gestul ezitant, în urmele vizibile ale căutării.”

Această formulare deplasează accentul de la rezultatul final către procesul artistic însuși. Imperfecțiunea devine astfel o marcă a prezenței umane, un indiciu al sensibilității artistului și al modului în care fiecare privire reconfigurează realitatea. După cum sugerează textul expoziției, ea este „o semnătură — o mărturie a prezenței umane, a privirii subiective care remodelează lumea prin propria sensibilitate”.

Un element conceptual esențial al proiectului îl constituie însă chiar termenul „unperfect”, ales deliberat în locul celui de „imperfect”. Curatoarea explică această nuanță semantică în notele sale:

„Utilizarea termenului ‘unperfect’, în loc de ‘imperfect’, este intenționată. În timp ce imperfect sugerează o abatere de la un standard ideal, unperfect propune o condiție mai deschisă — ceva neterminat, în evoluție și eliberat de presiunea perfecțiunii.”

Această diferență aparent subtilă schimbă radical perspectiva asupra lucrărilor expuse. „Unperfect” nu este o deficiență sau o greșeală, ci o stare de devenire. Termenul vorbește despre vulnerabilitate, despre fragilitatea procesului artistic și despre libertatea de a rămâne incomplet.

Cele 21 de lucrări selectate reflectă această deschidere conceptuală printr-o varietate de abordări vizuale și tematice. De la compoziții figurative și naturi statice reinterpretate, până la imagini simbolice sau introspective, fiecare artist propune propria lectură a imperfecțiunii. Unele lucrări explorează tensiuni formale subtile, altele pun accentul pe stări emoționale precum introspecția, incertitudinea sau tandrețea.

În notele curatoriale se subliniază faptul că multe dintre aceste abordări se manifestă prin gesturi discrete:

„Multe dintre lucrările din expoziție abordează imperfecțiunea prin gesturi subtile — texturi neterminate, forme fragile, narațiuni fragmentate sau materiale neașteptate.”

Această varietate sugerează că imperfecțiunea nu este doar o caracteristică formală, ci și o stare afectivă. Ea permite coexistența ambiguității, memoriei și contradicției — elemente esențiale atât în artă, cât și în experiența umană.

În acest sens, expoziția propune și o reflecție mai amplă asupra vieții cotidiene. Imperfecțiunea devine o metaforă pentru felul în care trăim, pentru acele ezitări care dau profunzime experiențelor noastre. După cum observă curatoarea:

„Imperfecțiunea este ceea ce introduce nuanță în experiențele noastre, ceea ce permite emoțiilor, amintirilor și contradicțiilor să coexiste.”

Privită astfel, expoziția devine mai mult decât o simplă selecție de lucrări. Ea funcționează ca un spațiu de reflecție asupra vulnerabilității și autenticității, invitând privitorul să accepte incompletul ca parte integrantă a sensului.

În același timp, proiectul subliniază și dimensiunea comunitară a practicii artistice. Deși lucrările provin din contexte culturale diferite, ele coexistă într-un cadru conceptual comun, generând o formă temporară de comunitate artistică.

Într-un context cultural dominat de ritmuri accelerate și de presiunea finalității, „The Poetics of the Unperfect” propune o altă temporalitate. Aceasta invită privitorul să încetinească și să observe acele detalii fine care scapă adesea privirii.

În final, expoziția sugerează că valoarea artei nu rezidă în perfecțiunea formală, ci în capacitatea ei de a crea spații de reflecție. Așa cum afirmă textul curatorial, proiectul devine o reamintire că arta poate suspenda pentru un moment ritmul cotidian:

„The Poetics of the Unperfect nu este doar o expoziție de lucrări, ci și o reamintire a faptului că arta poate încetini timpul… oferind un spațiu în care putem redescoperi dimensiunea poetică a momentelor imperfecte care ne definesc viața.”

Prin această perspectivă, imperfecțiunea nu mai apare ca o lipsă, ci ca o posibilitate — o deschidere către autenticitate, transformare și dialog.

Vă invităm să descoperiți lucrările selectate. Cele marcate distinct, au fost premiate: [https://peopleandpaintings.com/exhibitions/the_poetics_of_the_unperfect]

Ilustrație – Cosmina M. Oltean

EN / The Poetics of the Unperfect: On vulnerability, process, and the beauty of the unfinished

The online exhibition “The Poetics of the Unperfect,” curated by Cosmina Marcela Oltean and hosted by People & Paintings Gallery, brings together a selection of twenty-one artworks by artists from different countries, forming a constellation of perspectives around a concept that is both aesthetic and existential: imperfection as a poetic condition of being. The exhibition was presented online between February 23 and March 6, 2026, as part of the gallery’s juried exhibition program.

Rather than treating imperfection as a flaw or a deviation from an ideal form, the exhibition reframes it as a generative space — a terrain of vulnerability, experimentation, and authenticity. The curatorial premise proposes a shift from the rigid expectations of perfection toward a more fluid understanding of artistic creation, where process, hesitation, and incompleteness become meaningful visual and conceptual elements.

The exhibition statement introduces this perspective with a reflection on the nature of beauty itself:

“There is a kind of beauty that escapes all canons — a beauty that lives in the trembling line, in the hesitant gesture, in the visible traces of searching.”

This poetic formulation positions imperfection not as absence but as presence: the presence of the artist’s hand, the trace of thinking through form, the visible residue of exploration. In this context, artistic gestures that might traditionally be considered unresolved or fragile become signs of authenticity. Imperfection is therefore reinterpreted as a form of testimony — “a signature… of human presence, of the subjective gaze that reshapes the world through its own sensibility.”

A key conceptual nuance of the exhibition lies in the deliberate use of the word “unperfect.” As curator Cosmina M. Oltean explains in her notes:

“I would like to mention that the use of the term ‘unperfect’, rather than ‘imperfect’, in the title is intentional. While imperfect suggests a deviation from an ideal standard, unperfect proposes a more open condition — something unfinished, evolving, and free from the pressure of perfection.”

This linguistic shift reframes the exhibition’s philosophical horizon. “Unperfect” becomes not merely a descriptive term but a conceptual tool that emphasizes process over completion and transformation over fixed outcomes. Within this framework, the artwork is understood as something alive — in constant negotiation with time, experience, and perception.

The diversity of the selected works reflects this openness. The exhibition includes paintings, figurative compositions, expressive still lifes, symbolic imagery, and more introspective visual narratives. Pieces such as Sea: A palm’s view, Unwritten still life, The Observer, Inner Fire, or Spilled Coffee reveal different approaches to the theme: some explore subtle distortions of form, others embrace emotional states such as contemplation, uncertainty, or quiet introspection.

The curator notes that many artists approached the theme through understated gestures:

“Many of the works in the exhibition approach imperfection through subtle gestures — unfinished textures, fragile forms, fragmented narratives, or unexpected materials.”

What emerges from this multiplicity is not a unified aesthetic but rather a dialogue between sensibilities. Some works convey a lyrical fragility, others an expressive tension, while still others evoke everyday moments transformed through painterly intuition. Together they suggest that imperfection is not merely a technical attribute but an emotional register — a way of allowing ambiguity, memory, and contradiction to coexist.

This perspective resonates with a broader understanding of artistic practice as a space of freedom. As the exhibition statement suggests:

“Artistic practice thus becomes a space of freedom, where theory dissolves into gesture, and concept merges with emotion.”

Within this framework, the artwork becomes a site of encounter between creator and viewer. Beauty is no longer a universal or external standard but a relational experience, emerging through perception and interpretation. The statement emphasizes this intimate dynamic:

“Beauty… is no longer an external ideal but an inner experience — the result of an intimate relation between the artwork and the one who beholds it.”

In this sense, the exhibition’s conceptual focus extends beyond aesthetics toward a reflection on everyday life. Imperfection is presented as an intrinsic part of human existence — the small asymmetries, doubts, and unfinished moments that shape personal narratives. As Oltean observes:

“Imperfection is what introduces nuance into our experiences, what allows emotions, memories, and contradictions to coexist.”

Seen through this lens, the exhibition becomes not only a collection of artworks but also a meditation on vulnerability. The fragile gesture, the unfinished surface, or the ambiguous image becomes a metaphor for human experience itself.

Another significant aspect of the exhibition is the sense of community it generates among artists and viewers. Despite its online format, the project creates a temporary shared space where artistic voices intersect. The curator reflects on this collective dimension:

“What feels most meaningful about this exhibition is the sense of temporary community it created… The exhibition became a moment of attentiveness, where the imperfect, the fragile, and the unfinished could be contemplated with patience.”

In a cultural environment often driven by speed, visibility, and polished finality, “The Poetics of the Unperfect” proposes a different rhythm. It invites viewers to slow down and observe the delicate tension between completion and becoming, between certainty and searching.

Ultimately, the exhibition suggests that imperfection is not something to overcome but something to inhabit. Through fragile textures, introspective imagery, and diverse artistic languages, the selected works reveal the poetic potential of what remains unresolved.

As the curatorial text concludes, the exhibition reminds us that art can still create spaces for reflection within the noise of contemporary life — spaces where time pauses and where the unfinished becomes meaningful:

“The Poetics of the Unperfect is not only an exhibition of artworks but also a reminder that art can slow down time… offering a space where we can rediscover the poetic dimension of the imperfect moments that shape our lives.”

We invite you to discover the selected artworks. Those marked distinctly received awards.

[https://peopleandpaintings.com/exhibitions/the_poetics_of_the_unperfect]

Simțul de observație ca atribut esențial al artistului

De-a lungul timpului, s-a pus adesea accent pe diferențele care separă artiștii: nivelul de pregătire și educație artistică, contextul socio-cultural în care s-au format, gradul de rafinare tehnică sau complexitatea conceptuală a practicii lor. Aceste diferențe sunt reale și vizibile în modul în care fiecare artist își construiește limbajul estetic, temele de interes sau relația cu publicul. Cu toate acestea, dincolo de aceste variabile, există o trăsătură fundamentală care pare să îi unească: un simț de observație acut, o capacitate de percepție care depășește analiza superficială a realității imediate.

Acest tip de observație nu se reduce la o simplă atenție la detaliu, ci implică o formă complexă de receptivitate psihologică și socială, un mod de a „citi” comportamente, situații sau medii printr-o combinație subtilă între intuiție și analiză. Mulți artiști manifestă o capacitate de a sesiza nu doar aspectele evidente ale unei situații, ci și tensiuni latente, contradicții ascunse sau emoții și gânduri nerostite care traversează spațiile sociale. În acest sens, rolul artistului se apropie uneori de cel al psihologului sau al detectivului: nu pentru a judeca, ci pentru a înțelege și a dezvălui mecanismele invizibile care structurează realitatea.

Această capacitate de observație se reflectă direct în practicile artistice. Fie că este vorba despre reprezentare figurativă, instalație conceptuală, performance sau demersuri documentare, numeroși artiști își construiesc lucrările pornind de la observații subtile asupra lumii înconjurătoare. Ei nu se mulțumesc cu aparențele, ci caută sensuri profunde, straturi ascunse de semnificație, aspecte pe care privitorul obișnuit le trece cu vederea. În acest fel, arta devine un instrument de revelare a adevărului — uneori inconfortabil, alteori poetic.

Această hiperluciditate poate explica, într-o anumită măsură, de ce mulți artiști aleg sau ajung să aibă cercuri relaționale restrânse. O sensibilitate accentuată față de comportamentele umane și față de autenticitate face dificilă acceptarea convențiilor sociale artificiale și adesea forțate. Nu este vorba despre misantropie, ci despre o formă de intoleranță față de disonanța dintre aparență și esență. În preajma falsității, artistul resimte o tensiune care nu poate fi ignorată, iar distanțarea devine, de multe ori, o formă de protecție și de fidelitate față de adevărul interior.

În contrast cu această capacitate subtilă de percepție, societatea a întreținut frecvent o imagine stereotipă a artistului ca ființă „cu capul în nori”, detașată de realitate, absorbită exclusiv în propria lume interioară și incapabilă să vadă dincolo de granițele acesteia. Această judecată superficială ignoră însă nucleul sensibilității artistice: abilitatea de a observa și analiza în profunzime mediul înconjurător. Lumea interioară a artistului nu este o formă de izolare, ci un spațiu de procesare intensă a realității. Aceasta funcționează ca un laborator în care impresiile, observațiile și tensiunile sociale sunt filtrate, reinterpretate și transformate în reprezentări vizuale. Departe de a fi absenți, artiștii sunt, în multe cazuri, printre cei mai atenți martori ai realității — doar că modul lor de a înregistra și exprima această realitate nu urmează tiparele convenționale ale discursului cotidian.

Așadar, indiferent de diferențele de parcurs, stil sau formare, artiștii împărtășesc o capacitate rară de observație și interpretare a realității. Aceasta nu este doar un instrument profesional, ci o condiție existențială care le modelează atât practica artistică, cât și modul în care se raportează la lume.

Text și desene, Cosmina Marcela OLTEAN

1 – „In between”, ilustrație

2 – „Gaze”, desen editat digital

Desenul ca act de prezență și meditație

Mereu am avut o preferință pentru linia cu caracter organic și ritmic, pentru linii fine, radiale, care se ramifică fluid, aproape ca în structurile vii. Aceste reprezentări pot fi interpretate ca reprezentări simbolice ale energiei, expansiunii sau echilibrului.

Liniile trasate manual, cu imperfecțiuni și variații, e un fapt ce poate fi văzut ca un gest meditativ, repetitiv sau ca un proces care urmărește nu un rezultat final „perfect”, ci care pune accent pe trăirea din timpul desenului și pe efectul terapeutic al unei descărcări de energie.

Acest tip de desen nu își propune să reprezinte forme recognoscibile, ci să surprindă un proces — o curgere a liniei care se dezvoltă gradual și intuitiv. Astfel, liniile se adună în structuri radiale, deopotrivă controlate și imprevizibile.

Prin repetiție și variație subtilă, desenul devine o formă de meditație activă: fiecare gest este atent și nu rigid; fiecare linie își găsește locul în ansamblu fără a fi planificată în totalitate. Imperfecțiunile — densități diferite ori suprapuneri — nu sunt corectate, ci integrate, devenind parte a expresiei și accentuând caracterul procesual și organic al lucrărilor.

Această practică pune accentul pe timpul petrecut în actul desenului și pe prezența mentală a autorului, nu pe atingerea unei imagini ideale. Rezultatul final capătă astfel o calitate organică, asemănătoare formelor naturale sau proceselor de creștere din natură, dar fără a fi o reprezentare directă a acestora.

Aici, desenul funcționează ca o urmă a unei stări, ca o hartă a unui moment meditativ, în care controlul și hazardul coabitează.

Practica artistică prezentă explorează desenul ca proces meditativ și gestual, mai degrabă decât ca mijloc de reprezentare mimetică. Fiecare desen este rezultatul unui parcurs temporal atent, în care desenatorul se angajează într-un act concentrat.

Prin această metodă, desenul nu funcționează ca ilustrare a unei idei prestabilite, ci ca urmă a unei stări și a unei dinamici gestuale. Abordarea se înscrie într-o tradiție contemporană care valorizează procesul artistic ca formă de cunoaștere / autocunoaștere și pune în discuție raportul dintre control și indeterminare, dintre intenție și emergență.

 
Astfel, lucrările propun o experiență contemplativă atât pentru artist, cât și pentru privitor, invitând la o lectură a desenului ca spațiu de întâlnire între gest, timp și formă. Totodată acesta e un îndemn la ancorare în “acum”.

Text și desene,

Cosmina Marcela OLTEAN

Memoria lemnului pictat și vigoarea pastelului – Note din atelierul artistului harghitean Csomortáni Gál László

Cei care îl cunosc pe artistul Csomortáni Gál László îl admiră mai ales pentru picturile sale pe lemn vechi, provenit din mobilier sau obiecte tradiționale uitate în gospodării, pe care le readuce la viață și le conferă statut de operă de artă. Pe aceste suprafețe de lemn se împletesc simboluri populare, elemente din natură, încărcate de semnificație, preluate cu reverență și transformate artistic. El consideră că lemnul posedă povești inerente ce ar trebui ascultate.

Vede arta ca pe o extensie a existenței, iar în ceea ce privește pictura pe lemn, o combină cu respectul pentru material, pentru culorile calde și arhetipuri. Despre tenta întunecată a lemnului și cum o obține, spune: „Ard lemnul, apoi îl șlefuiesc și folosesc vopsea aurie pentru a-i reda strălucirea interioară.”

Marine în pastel

Astăzi însă vă propun să cunoaștem o altă dimensiune a măiestriei și valorii sale artistice: cea reflectată în marinele realizate în tehnica pastelului. Regăsim aici un alt subiect și o altă cromatică decât în pictura pe lemn, dar același stil propriu, distinctiv. În cazul multor artiști, pastelul se dovedește o tehnică ce le pune în valoare talentul și creativitatea. În noua serie de pasteluri, deosebit de expresive și puternice vizual, Csomortáni Gál László folosește pigmenți intens colorați, care creează contraste puternice și o textură bogată, catifelată.

Tema este recurentă: valul alb, spumos și turbulent, redat cu tușe energice, scurte, stratificate, transmite senzația de mișcare și forță; cerul și apa, cu zone estompate și treceri line între portocaliul cald al apusului și albastrul marin, aduc profunzime și dramatism; mișcarea specifică peisajului marin și reflexiile apei, redate subtil, dar atent, sunt evidențiate de vibrația luminii solare.

Pastelurile sale transmit o tensiune între calm și forță: cerul cald, liniștit, se opune valurilor impetuoase. Valul poate fi interpretat ca un simbol al energiei vitale, al emoțiilor sau chiar al unei lupte interioare. Contrastul dintre imensitatea naturii și fragilitatea clipei trimite la ideea de efemeritate și, totodată, de putere.

Cromatica poartă o încărcătură emoțională: portocaliul și violetul amurgului dau dramatism, iar albul strălucitor al valului devine punctul focal, ca o explozie de lumină și energie. În ansamblu, pastelul pendulează între redarea impresiei de moment și exprimarea puternică a emoției personale.

„Pastelul este cea mai bună tehnică pentru a surprinde impresii rapide. Suprafața hârtiei este potrivită pentru gesturi aplicate cu mișcări ample. Schimbările rapide ale mării, alternanțele luminii dintre apă și cer evocă o adevărată luptă, dar și o interacțiune. Lucrările mele pe lemn necesită o mare disciplină și o profundă ancorare; suprafața este inerent picturală. Hârtia este mai neutră și poate rezista. Efectul condițiilor de lumină poate fi surprins în câteva minute... Dar este potrivită și pentru accentuarea detaliilor. Marea majoritate a lucrărilor mele sunt realizate pe lemn. Hârtia și pastelul sunt <<tovarăși de călătorie>>” – subliniază artistul.

„Cât despre subiect, marea este ca o Mamă Natură... plutind în ea, ne răsare în minte amintirea pântecului, dar ne face să simțim și existența minusculă și fragilă a omului...”

Origini și formare

Născut în 1978, în satul Șoimeni (Csíkcsomortán), la poalele muntelui Ciomortan, în apropiere de Miercurea Ciuc, județul Harghita, artistul și-a urmat vocația la Liceul de Artă din Miercurea Ciuc, la secția pictură, absolvind apoi și secția de sculptură a Institutului de Artă din Oradea (2003). Ulterior, a primit o bursă de creație de la Academia de Arte Maghiare.

Legătura cu natura și tradiția

Spune că a crescut în natură, învățând să respecte ritmul pădurii. Împreună cu familia, trăiește într-o casă tradițională restaurată, fără electricitate, în armonie cu natura – o alegere de viață ce îi influențează profund arta. Găsește o legătură foarte strânsă între viață și artă: într-o lume a excesului și consumerismului, optează pentru simplitate, autenticitate și reconectare cu esența.

Recunoaștere și expoziții

Arta i-a fost prezentată de-a lungul timpului în peste 50 de expoziții personale, atât în țară – la Cluj-Napoca, Odorheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc – cât și în străinătate.

„Lucrările mele se găsesc în colecții private de pe fiecare continent al lumii. Am avut expoziții personale în New York, Los Angeles, Toronto, Stockholm, Copenhaga, Oslo, Franța (orașul Fécamp), Budapesta, Cluj-Napoca, Bratislava și multe alte orașe mari. În prezent, mă pregătesc pentru expozițiile mele personale de toamnă din New York, Cleveland și Budapesta.”

Cu sprijinul antreprenorului Vilmos Kassay, artistul are două expoziții permanente în Miercurea Ciuc, iar lucrările sale pot fi văzute în două galerii. Galeria Csomortáni s-a deschis acum un an, iar în prezent găzduiește o expoziție comună cu soția sa, Judit Csomortáni Gál.

Cosmina Marcela OLTEAN

Fotografii, arhiva artistului

Interviews for People & Paintings Gallery (V) / Meet the Artist: Inside the Creative World of Russian Artist Elena Chulkova (Monacuba)

Elena was born in Moscow into a family of well-known journalists who regularly attended exhibitions and vernissages together with their circle of friends—artists and art historians. From a very young age, she was immersed in this cultural environment, an experience that undoubtedly influenced her future career choice, even if she did not pursue it immediately.

After finishing school, she enrolled at the Moscow Technical University. Later, encouraged by advice from artist friends—believing she had already developed a unique style that should not be altered—she decided to continue at the Faculty of Art and Graphics of the Moscow Pedagogical Institute. Back then, it was the only institution in the city offering higher education in drawing and fine arts.

In her third year, Elena became a member of the UNESCO City Graphics Committee and began participating in exhibitions in Moscow and Siberia. Around the same period, private galleries and exhibition spaces started to open, offering opportunities not only to display but also to sell artworks. Her pieces were soon presented in numerous galleries and auction houses in Moscow and entered private collections in the United States, Kazakhstan, and Norway.

Today, Elena – also known as Monacuba - is a member of the Professional Union of Artists. She has established herself as a professional artist with a distinctive style and an independent perspective on both art and the wider world.

We tried to find out a little more about her journey in the art field in an interview that we reproduce below.

Cosmina / PPG: Let’s begin with a short introduction. Could you tell us a bit about yourself and how your artistic journey started?
Elena: I am an artist from Moscow. My career as an artist began in childhood, when my parents, who often visited the Tretyakov Gallery and loved art very much, gave me a canvas and oil paints—without realizing that a thinner was also needed. Still, I painted butterflies and animals without any diluent. I was 8 years old.

Cosmina: How do you personally define art?
Elena: I think art is self-expression, communication, and love for people and for the world.

Cosmina: How would you characterize your art and the subjects you are most drawn to?
Elena: For a contemporary artist it is difficult to define a single style, but I enjoy mixing realistic images with abstraction, which allows me to stay open to the viewer and convey emotions. In Russian Gallery magazine, art critics described my work through the principles of “emergence.”

Cosmina: What are your main sources of inspiration? Are there artists from history you feel connected to?
Elena: I find inspiration in nature, in people, in great books, and of course in the masters of the past, who shaped my vision of art and of the world. The most important artists for me are Botticelli, El Greco, and Joan Miró, but I love all great art!

Cosmina: What would you say were the turning points in your artistic career?
Elena: Probably in 2022, when my country attacked Ukraine, my aesthetic and humanistic foundations—core to my art—were shaken. Another key moment was my collaboration with People & Paintings Gallery, which gave me the opportunity to feel recognized as an artist.

Cosmina: Looking ahead, what are your current goals or dreams for your artistic practice?
Elena: I am an established artist with my own original style, but contemporary art is complex and I will not rest on my laurels. By nature, I always strive for perfection. And of course, I will continue working with P&P Gallery, which gives me so much support.

Cosmina: Thank you very much! Elena proposes complex compositions, most of them combining the abstract with realistic elements, in vibrant colors or neutral backgrounds that highlight colorful accents. We invite you to explore her art by accessing her profile on the gallery's website – [https://peopleandpaintings.com/monacuba]

An interview by Cosmina-Marcela Oltean,

PPG media moderator & art writer

Un gând - un desen: Metafora copacului

Lucrând la desen, se contura gândul: <<Trunchiul e baza, pe când ramurile sunt ceea ce ar putea fi. Suntem un cumul de riscuri asumate, de ocazii ratate și de scenarii posibile. Trunchiul e limitarea și locul acumulărilor. Ramurile sunt direcții, posibilități, potențial. Dar posibilitățile nu sunt infinite... căci răspunsul nostru în fața lor sunt întotdeauna dictate de trunchi.>>

Multe dintre gândurile mele au luat, în timp, în desen, forma copacului. Poate pentru că un copac pare mereu în echilibru între ce e și ce ar putea deveni. Rădăcinile-i sunt invizibile, dar esențiale. Trunchiul poartă urmele trecerii, ale transformărilor, anotimpurilor și rănilor care nu mai sângerează. Ramurile, în schimb, îndrăznesc. Se întind, caută să se extindă, să ajungă puțin câte puțin mai departe. Poate de aceea, când gândesc vizual, cumva mă întorc mereu aici – la copacul-metaforă. Se întâmplă din totdeauna.

Trunchiul e baza, ramurile sunt ceea ce ar putea fi.

Trunchiul – lumea noastră interioară e făcută din tot ce am trăit și din tot ce n-am avut curajul să trăim. El nu e doar o coloană de sprijin, ci și o barieră tăcută. De aici pornesc ramurile – deciziile, dorințele, planurile – dar niciuna nu poate ignora ce a fost deja înscris acolo, în interior.

Trunchiul e limitarea și locul acumulărilor.

E solid, dar nu întotdeauna flexibil. Poate duce mult, dar nu știi pentru cât timp. Uneori, e nevoie să ne recunoaștem trunchiul, să-i cunoaștem textura, nodurile, fisurile, pentru a înțelege de ce anumite ramuri cresc și altele se frâng înainte să se dezvolte. Trunchiul e locul acumulărilor, al întâmplărilor trecute, al alegerilor conștiente, dar și al celor dictate de împrejurări. E limita noastră și, totodată, structura de rezistență. În el se adună fricile, credințele, rănile și momentele de curaj care ne-au format. Toate prin câte am trecut, toate au lăsat o urmă acolo. El ne ține în picioare, dar tot el decide – uneori în tăcere – ce căi vom mai apuca.

Ramurile sunt direcții, posibilități, potențial.

Fiecare alegere este o ramificație. Puține devin ramuri mari, cu stabilitate și cu puterea de o proiecta o umbră. Posibilitățile nu sunt infinite, nu pentru că lumea nu ni le-ar oferi sau pentru că nu ne-am strădui să le construim, ci pentru că răspunsurile noastre în fața lor sunt mereu dictate de ceea ce suntem – de acel trunchi cu formă unică și cu un trecut nuanțat.

Ramurile sunt toate scenariile posibile: gânduri, intenții, încercări și mai ales aspirații. Sunt spațiul în care ne întindem spre viitor, fiecare ramură fiind o ipoteză. Dar ar părea că niciuna nu pornește la întâmplare.

Poate că înțelepciunea stă în tensiunea dintre trunchi și ramuri. Între ce ne susține și ce ne atrage. Între stabilitate și vis. Între ceea ce este și ceea ce ar putea fi. Prin această imagine, vorbesc despre relația fragilă dintre potențial și limitare, dintre vis și construcție interioară. Ilustrația nu e o simplă reprezentare, ci un portret în cod vizual al felului în care simt, gândesc și caut să cresc.

Copacul e gând, emoție și autoportret. Nu e static, nici în echilibru deplin, dar e ușor fluid.

(3 August 2025)

În aprilie la PPG: Expoziția “Nuanțe ale efemerității”

În perioada 7-18 aprilie 2025 la People & Paintings Gallery (PPG) s-a desfășurat expoziția “Shades of Ephemerality” (“Nuanțe ale efemerității”), curator Cosmina Marcela Oltean. Au aplicat artiști din 12 țări, cu peste 40 de lucrări.

Au fost selectate 22, dintre care cinci au fost premiate. Se pot vedea toate aici, unde se mai găsesc prezentarea video și catalogul expoziției. Lucrările premiate sunt evidențiate printr-un marcaj distinctiv. 

Argument curatorial

<<Când ne referim la efemer intrăm într-un vast câmp al existenței, pentru că tot ceea ce este viu e în cele din urmă consumat. Astfel efemerul cuprinde frânturi de povești, flash-uri, momente alese.

Efemerul selectează și subliniază esențialul.

Prin efemer înțelegem tot ce este trecător, temporar sau fugar: un răsărit, culorile unui apus care se schimbă complet când te uiți din nou, o frunză în cădere, călătoria unui fulg de zăpadă, un moment de bucurie pură, un zâmbet, un moment alături de cei dragi, un chip transformat în timp, o reîntâlnire, orice amintire fericită, o amintire tristă, aproape orice, pentru că totul trece, se schimbă și este consumat de timp – tot ceea ce suntem și tot ceea ce trăim este efemer.

Momentele ne trec printre degete cu fiecare secundă...

Efemerul devine tragicul existenței noastre, dar este și ceea ce ne face să trăim din plin, să nu pierdem timpul, să adăugăm viață și valoare zilelor și anilor noștri. Este un concept atât de complex, cu atât de multe nuanțe, și de aceea cred că este o temă artistică esențială. La ce te gândești prima dată când auzi termenul „efemer”? - a fost întrebarea pe care am adresat-o ca o invitație de participare în expoziție.>>

Note la finalul expoziției

<<Am avut bucuria de a curatoria un proiect care, prin contribuția valoroasă a fiecărui artist, s-a dovedit un succes. Cred că împreună - galeria, artiștii și cu mine - am creat ceva frumos: o poveste a noastră despre efemer. Ne-am concretizat viziunea asupra acestui concept și cred că a ieșit ceva minunat.

Acesta este al doilea proiect expozițional la care am lucrat cu People & Paintings Gallery (după “Branches and Roots: Tree studies”, 2024*) și sunt fericită și foarte recunoscătoare pentru această oportunitate minunată și pentru toate oportunitățile pe care mi le-a oferit galeria până acum, în mai mult de doi ani de când colaborăm.

Când văd artiști care răspund atât de frumos unei propuneri artistice, unei provocări, participând cu lucrări prin care își dovedesc măiestria, creativitatea și inteligența, trăiesc un sentiment incredibil și incomparabil. Mulțumesc și felicitări tuturor!

Procesul de selecție nu a fost ușor pentru că a trebuit să aleg între lucrări foarte bune și am putut selecta doar jumătate. Însă fiecare lucrare înscrisă a fost analizată cu atenție și apreciată. Dintre cele care nu au fost incluse aici, unele vor apărea în expozițiile de sfârșit de an ale galeriei.>> (Cosmina M Oltean)


Au fost oferite următoarele premii:

Premiul curatorului: „Memories of my Childhood”- Chelsie

“Am știut de la început că acest premiu va merge la Chelsie, pentru că lucrarea ei este profundă, rezonează cu fiecare dintre noi și este foarte bine compusă tehnic și cromatic. Este ca o poezie vizuală! Felicitări Chelsie!”

Premiul Galeriei: "Black Gondolas" - Péter Szilágyi

Premiul de popularitate (votul publicului): "Fire" - Lesya Shulga

Mențiuni de onoare:

"Land of Memory" - Joseph Laffan

"Seventh Day" - Ramsko

"Interval" - Douglas Allcock

Toți artiștii participanți - Elena Zapassky, Nina Litvin (Israel), Joseph Laffan (UK), Leonid Slutsker, Hazl, Tessie Jayme, Kimberly-Ann, Douglas Allcock, Judith Skillman, Miss Margaret (SUA), Lesya Shulga (Ucraina), Lidia Fraquelli (Argentina), Chelsie (Mexic), Ramsko (Polonia), Alla Kosteleckaya (Belarus), Bogdan Urzică, Geanina Zaharia (România), Péter Szilágyi (Ungaria), Monacuba (Rusia), Azariah (Africa de Sud).

- - -

EN:

Curatorial statement

<<When we say ephemerality we enter a vast field of existence, because everything that lives it is ultimately consumed. Thus the ephemeral includes pieces of stories, flashes, selected moments, chosen moments.

The ephemeral selects and emphasizes the essential.

By ephemeral we mean everything transitory, temporary, passing or fugitive: a sunrise, the fascinating colors of a special sunset which is completely changed when you look again, a falling leaf, the journey of a snowflake, a moment of pure joy, a smile, a moment with our loved ones, everyone's face transformed over time, a reunion, a separation, every happy or sad moment, all the memories, almost anything you can think of because everything passes, changes and is consumed by time - everything that we are and everything we live is ephemeral.

Moments slip through our fingers second by second...

The ephemeral becomes the tragic of our existence, but it is also what makes us live to the fullest, not to waste time, to add life and value to our days and years. It's such a complex concept, with so many shades, and that's why I think it's such a good artistic theme. What do you first think of when you hear the term „ephemera”? - that was the question I asked as an invitation to join the exhibition.>>

The curator's notes on „Shades of Ephemerality”

„I had the joy of curating a project that, through the valuable contribution of each artist, proved to be a success. I think that together - the gallery, the artists and myself - we created something beautiful here: a story of our own about the ephemeral, we materialized our vision of this concept and I think it turned out just wonderful.

This is the second exhibition project I have worked on with People & Paintings Gallery (after ‘Branches and Roots: Tree studies’ in 2024) and I am very happy and grateful for this wonderful opportunity and for all the beautiful opportunities the gallery has given me so far, in more than two years since we have been collaborating. When I see artists respond so beautifully to an artistic proposal, to a challenge, submitting artworks through which they prove their mastery, creativity and intelligence, that is a incredible and incomparable feeling. Thank you very much to everyone and congratulations to each one of you!

The selection process was not easy because I had to choose out of very good artworks and I could only choose half of them. But I assure all the artists who sent a work for this exhibition that it was seen and appreciated. Of those that were not included here, some will appear in the end-of-year exhibitions of the gallery.” - Cosmina Marcela Oltean

- - -

Foto, afiș PPG și ilustrație de Cosmina M Oltean

Creații ale artistului Hans Hermann, digitizate și puse în valoare într-o nouă expoziție la Muzeul de Artă Brașov

La Muzeul de Artă Brașov s-a deschis expoziția „Hans Hermann. Gravură și animație”, care se poate vizita până pe 29 septembrie.

Hans Hermann (1885 – 1980) este unul dintre cei mai importanți artiști transilvăneni din secolul al XX-lea. Repertoriul său tematic este dominat de lucrări care descriu un spațiu tradițional: monumente reprezentative şi colţuri anonime din burgurile transilvănene, cetăți țărănești și biserici fortificate, peisaje şi scene rurale, personaje în costume populare, dar şi peisaje montane. Imaginea gravată rămâne întotdeauna fidelă reprezentării obiective, indicând „un spirit metodic punând multă grijă în redarea fidelă a adevărului plastic al lucrurilor, insistând asupra detaliilor cu acea atenţie specifică gravorului”, dar reuşind „să dea unitate amănuntului făcându-l expresiv” (Julius Bielz).

“Gravurile sale servesc ca documente istorice valoroase. Ele oferă informații cu privire la aspectele arhitecturale, culturale și sociale ale regiunii, fiind mărturii vizuale ale unui trecut îndelungat și bogat, ce oferă o perspectivă unică asupra vieții, peisajelor și evenimentelor din aceea perioadă istorică. Prin interpretarea sa artistică, Hermann a înfățișat obiceiuri locale, tradiții și viața de zi cu zi, contribuind astfel la conservarea și promovarea patrimoniului cultural al regiunii. Dincolo de semnificația lor istorică și culturală, gravurile lui Hermann sunt apreciate pentru valoarea lor artistică. Folosirea pricepută a liniilor, formelor și compoziției demonstrează măiestria sa în tehnica gravurii.

Prin utilizarea tehnologiei digitale pentru animarea a 7 gravuri ale lui Hans Hermann, proiectul expozițional aduce o perspectivă inovatoare și captivantă asupra lucrărilor artistului. Astfel, se îmbogățește experiența vizuală a vizitatorilor, pe care îi încurajează să exploreze și să interacționeze cu operele de artă într-un mod inedit, contribuind la diversificarea și democratizarea accesului la artă”, transmite Alexandra Ilnițchi-Ardelean (Comunicare și Relații Publice MAB).

Muzeul de Artă Brașov deține în patrimoniu peste 240 de lucrări de gravură realizate de Hans Hermann, iar acest proiect de digitizare a operei marelui artist răspunde nevoii de valorificare a unei părți importante din patrimoniul muzeului și de asigurare a accesului publicului la lucrările de gravură aflate în prezent în depozitele instituției.

Expoziția face parte din proiectul „Explorând gravurile lui Hans Hermann. De la arta tradițională la cea digitală”, realizat de Muzeul de Artă Brașov și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

O pictură se va restaura sub privirile vizitatorilor, la Muzeul de Artă Brașov

Muzeul de Artă Brașov oferă publicului ocazia de a urmări desfășurarea unor etape din procesul de restaurare a unei opere de artă, în perioada 31 iulie – 14 august 2024, de miercuri până vineri, între orele 11-15. Dacă sunteți curioși Radu Tătaru va demonstra înlăturarea depunerilor care împiedică vizibilitatea optimă a lucrării, la sediul muzeului din Bulevardul Eroilor nr. 21, în Sala unu. Procesul va continua în laboratorul Muzeului de Artă Brașov până la finalizarea, respectiv expunerea lucrării în Galeria de Artă Românească.

Odată cu trecerea timpului, vernisurile utilizate de pictori în vederea protejării suprafețelor pictate în ulei, se pot deteriora. Adesea, acestea pot dezvolta cracluri, se pot albi ori îngălbeni. În acest ultim caz, decolorarea opacizează detaliile originale ale picturii afectându-i întreaga tonalitate cromatică. Tonurile de alb și crem devin gălbui, în timp ce albastrurile virează în verde. Curățarea vernisului îngălbenit este un proces delicat, dar poate schimba în mod dramatic aspectul general al picturii. 

Opera de artă selectată a fost realizată de artistul brașovean Friedrich Miess, „în întâmpinarea anului jubiliar al lui Honterus 1898”, conform unei inscripții aflate pe spatele lucrării. Intitulată „Portret de femeie în port săsesc (Portretul Friedei Teutsch)”, Cu prilejul dezvelirii statuii lui Johannes Honterus pe 21 august 1898, Miess a realizat portretul mătușii sale, Frieda Teutsch, după o fotografie de Carl Muschalek, cumnatul ei. În cadrul festivităților de inaugurare a monumentului, membrele Uniunii libere a femeilor săsești au fost îmbrăcate în bogate costume naționale săsești. Lucrarea a fost realizată în ulei pe pânză și are dimensiunile de 198 x 115 cm – transmite Alexandra Ilnițchi-Ardelean, referent de specialitate Comunicare și PR.

Radu Tătaru este restaurator la Muzeul de Artă Brașov din anul 2007, specializat pe conservare curativă şi restaurare pictură ulei, iar din anul 2019 îndeplinește și funcția de Șef serviciu – Secția artă. A publicat articole de specialitate cu privire la noi tehnici și metodologii de restaurare a picturilor, iar o parte din operele de artă pe care le-a restaurat sunt prezentate în expoziția de bază a Muzeului de Artă Brașov. În 2022 a publicat catalogul „Muzeul de Artă Braşov. Patrimoniu salvat”, care cuprinde o selecție de 16 picturi restaurate în laboratorul Muzeului de Artă Brașov de către specialistul Radu Tătaru. Prin munca sa de cercetare, contribuie în mod semnificativ la valorificarea și popularizarea patrimoniului Muzeului de Artă Brașov în rândul specialiștilor și cercetătorilor.

Una dintre funcțiile esențiale ale muzeului este conservarea patrimoniului, ceea ce înseamnă atât păstrarea în stare bună a materialității operelor de artă, cât și a aspectului estetic. Înainte ca lucrările de artă să ajungă în muzee pentru a fi conservate, există posibilitatea ca ele să fi suferit modificări estetice sau chiar pierderi de materie față de starea lor inițială, fie datorită vechimii lor, fie traumelor care le-a afectat integritatea.

Misiunea restauratorului este, în primul rând, să asigure integritatea lucrării, înlăturând toate problemele care pot duce la pierderea din materialele componente (desprinderi ale peliculei de culoare, rupturi ale pânzei sau lemnului suport). O a doua componentă în procesul de restaurare este prezentarea estetică. Dacă o lucrare este acoperită de depuneri de murdărie sau lacul protector este închis la culoare, mesajul artistic este greu de descifrat, iar restauratorul trebuie să le înlăture. Astfel, privitorul va avea acces la întreaga imagine, nemărginit, fie pentru a o admira, în calitate de vizitator al unui muzeu, fie pentru a o studia, în calitatea de cercetător sau istoric de artă.

Veți avea ocazia de a interacționa cu specialistul restaurator pentru a afla secretele profesiei sale. Accesul publicului se face în baza biletului de vizitare a muzeului.

Foto, MAB

“Primăverile” marilor artiști (II)

La marii artiști ai artei europene găsim lucrări reprezentative și pe tema reînnoirii naturii, adesea asociată și cu reînnoirea spiritului uman. Primăvara, trecută prin filtrul creativității lor, a luat numeroase forme, culori și se arată în maniere specifice fiecărui autor.

Sandro Botticelli - “Primavera”, detaliu Flora

Nu știu dacă este cineva care să nu fi văzut până acum opera alegorică Primavera a lui Sandro Botticelli, o tempera pe lemn, aflată în Florența, la Uffizi. În centru o vedem pe Venus, înconjurată de Cupidon, Cele Trei Grații, Mercur, Zefir, Nimfa Clori și Flora. Cea din urmă e și cea care ne interesează pentru că e personificarea primăverii în viziunea marelui Botticelli. O redă ca pe o tânără însărcinată, îmbrăcată în flori, pe care le răspândește în lume.

Renoir, „Primăvara” din seria Patru anotimpuri

Această alegorie de Pierre-August Renoir se caracterizează prin gingășie și prospețime. Poate este despre sfiala cu care vine primăvara, în pas ușor și grațios. Tânăra aproape se dizolvă în fundal. Artistul face și un joc de culori calde și reci, predominând cele reci.

„Primăvara” lui Monet

Claude Monet este cunoscut pentru operele dedicate măreției naturii. Și-a petrecut mulți ani în mijlocul ei, observând-o și redând clipe. Îi plăcea să picteze „en plein air” pentru a se bucura de lumină și de culorile crude ale primăverii. Monet se muta la Argenteuil, o suburbie apropiată de malul Senei, în 1871, tocmai pentru a putea trăi în ritmul naturii. Aici pictorul a fost preocupat de modul în care amestecul de culori poate reda efectul strălucirii razelor soarelui, filtrate printre crengi. Cele două femei așezate în livadă, se contopesc cu cadrul natural. E mai importantă natura decât omul.

Alfred Sisley, “Pe lângă păduri primăvara”

Alfred Sisley s-a născut la Paris din părinți britanici și a trăit mai ales în Franța, exersând în atelierul lui Marc Gleyre din Paris și devenind membru al grupului impresionist. Sisley a pictat în principal peisaje. Aici avem un frumos cadru de primăvară, cules de pe ulița unui sat de la marginea pădurii, al cărui subiect principal sunt copacii înfloriți.

Vincent van Gogh, „Părul înflorit”

Când Vincent van Gogh ajungea în Arles, în 1888, peisajul nu era spectaculos, dar în scurt timp toți pomii îmbrăcau haina primăverii, spre încântarea artistului. Inspirat, a început să lucreze la o serie de tablouri în care să surprindă acest miracol al naturii. Se spune că Van Gogh a lucrat această pânză într-o singură zi, despre care îi scria fratelui: „Am lucrat la această pânză sub cerul deschis, perii înfloriți sub cerul albastru. Probabil cel mai bun peisaj pe care l-am realizat vreodată”. Artistul ne încântă cu o pânză în culori calde, optimiste, prin care a dorit să reflecte sublimul efemerității.

Franz von Stuck, „Sunetele primăverii”

Bucuria primăverii transpare din acest tablou plin de dinamism și bucurie, al artistului Franz von Stuck, pictor, sculptor, gravor și arhitect german. A numit-o „Sunetele primăverii” și, observând-o, aproape că le putem auzi pe cele trei tinere vesele, râzând, dansând și cântând.

„Primăvara” lui Waterhouse

Englezul John William Waterhouse a fost supranumit „prerafaelitul modern” datorită stilului cu care s-a făcut cunoscut și pe care îl putem observa și în acest tablou dedicat primăverii. Lucrările sale par basme pictate și tind doar spre frumos și sublim. Din primăvara lui Waterhouse transpare tinerețea, frumusețea și prospețimea. Cadrul desprins din viața liniștită a unui sătuc englezesc, redă o tânără frumoasă, într-o atitudine contemplativă, culegând flori într-un coș.

“Primăvara” lui Klimt

Această Primăvară a lui Gustav Klimt se găsește în stânga lojei regale din Sala de teatru a castelului Peleş. Marele artist își imaginează primăvara ca pe o fetiță ce ţine în mână o cunună de lauri. Este trasat cadrul, ca o ramă, dar fetița iese din acesta, personajul fiind un element de volum, ce se apropie de privitor. Din fundalul vegetal nu lipsesc florile primăverii. Privirea noastră e atrasă de motivul decorativ de influenţă orientală de pe drapajul cu care e îmbrăcată fetița.

„Primăvara” lui Magritte

Artistul suprarealist Rene Magritte a devenit celebru pentru opere în care percepția realității urmează alte reguli. Deseori a pictat obiecte banale în contexte bizare. Pentru asta a rămas în istoria artei. Imaginarul său a influențat Minimalismul și Pop Art-ul. Pasărea aflată în zbor este o imagine care apare deseori în operele pictorului belgian. Despre această operă, criticul de artă Jacques Meuris spunea că pasărea „din frunze și ramuri de copaci pare o delicată tapiserie. Este surprinsă planând peste o pădure alcătuită din același tip de copaci din care este alcătuit corpul ei și plutește peste un cuib aflat pe un perete din piatră”. Rezultă o imagine ce trimite la cadrul de film.

Klee, „Tufișuri primăvara”

Lucrarea care la prima vedere nu trimite neapărat cu gândul la primăvară, din cauza culorilor puternice și a vegetației redate într-un mod mai neobișnuit, este totuși un elogiu adus primăverii și aparține avangardistului Paul Klee, nu doar artist, ci și teoretician al artei.

Influențat de teoriile lui Goethe, Runge, Delacroix și Kandinsky, Klee și-a dezvoltat propria teorie a culorii, lucru ce-l putem observa și în această operă, realizată din grupaje de linii dinamice și puncte, toate în culori puternice.

Surse foto – WikiArt.org, MutualArt.com, universal-prints.de, 

pixels.com, arhive.com, 1st-art-gallery.com

Matei Bejenaru: “diapozitiv_02” – Studii asupra materialității imaginii fotografice

Unul dintre cei mai proeminenți reprezentanţi ai artei contemporane din România, Matei Bejenaru prezintă un nou proiect expozițional, bazat pe o amplă cercetare începută în 2019, care se concretiza în 2020 într-un produs cultural la SwitchLab București: expoziția “DIAPOZITIV”. Proiectul a fost prezentat în ianuarie 2023 și în spațiul Galeriei Aparte a UNAGE.

Profesor de fotografie și artă video la Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte “George Enescu” din Iași, Matei Bejenaru investighează aspecte legate de materialitatea mediului fotografic.

În noiembrie 2023, artistul aduce publicului noi rezultate din cadrul acestei cercetări în expoziția “diapozitiv_02”, curatoriată și în 2020 și acum de Conf. Univ. Dr. Cristian Nae, teoretician și critic de artă. Proiectul e deschis vizitării până pe 14 ianuarie 2024 la Borderline Art Space, Iași.

Proiectul este o analiză asupra materialității mediului fotografic, folosind în acest scop dispozitivele de proiecție și proiectoare carusel de diapozitive, ca elemente ce dau o dimensiune sculpturală fotografiei. Ecranele de mari dimensiuni, proiectoarele și publicul crează împreună o situație vizuală imersivă ce presupune un exercițiu de reflecție asupra limitelor unui mediu.

“Cea mai recentă iterație a proiectului diapozitiv, inițiat de Matei Bejenaru în perioada 2019-2020, readuce în discuție relația dintre privirea fotografică și privirea umană sub forma unei meditații asupra condiției imaginii fotografice produse analogic într-o societate inundată de supraabundența imaginilor digitale. El continuă astfel un proiect mai amplu de cercetare a specificității mediului fotografic prin intermediul unei arheologii materiale a dispozitivelor tehnologice, precum și a limbajului și modurilor de a percepe asociate acestor aparate. (…)

Secvențialitatea și fragmentarea percepției, generate de succesiunea cadrelor asemeni unui montaj cinematic, impune juxapuneri ale planurilor, comparații și translații ale formei și culorii, care sfârșesc în a prezenta realitatea drept o compoziție abstractă. Redusă la elementele de comunicare vizuală primare, realitatea nu pare a mai condiționa privirea, ci a fi generată de aceasta. Dispozitivul fotografic co-determină astfel construcția spectatorului în procesul de subiectivizare specific experienței estetice și construcția realității prin intermediul imaginii.

Regularitatea metronomică specifică proiectorului de diapozitive este la rândul său augmentată sonor, transformând aparatul de proiecție într-un element sculptural, demers care însoțește și potențează conceptualizarea diapozitivului însuși ca imagine materială, deopotrivă translucentă atunci când este proiectată și opacă atunci când se află arhivată. Astfel, diapozitiv_02 devine o instalație artistică imersivă, care asumă nu doar rolul didactic explicit, specific analizei conceptuale, ci și pe cel acordat dispozitivelor de Giorgio Agamben: orice asamblaj care are capacitatea de a capta, orienta, determina, intercepta, modela, controla gesturile, comportamentele, opiniile și discursurile ființelor vii. În acest sens, el este deopotrivă poetic – prin nostalgia pe care o proiectează – și politic, prin implicațiile sale asupra modului în care tehnologia captează, canalizează și limitează subiectivitatea privitorului.

Risc să afirm că, proiectând un timp anacronic în condiția digitală a temporalității noastre prezente, mereu sincronizate, proiectele fotografice ale lui Matei Bejenaru nu generează doar o experiență estetică, ci și o experiență a libertății”– Cristian Nae, fragmente din argumentul curatorial.

Cum spuneam anterior, proiectul Diapozitiv era prezentat în spațiul SwitchLab din București, în octombrie 2020.

Curatorul Cristian Nae nota atunci că “proiectul DIAPOZITIV (parte a unei viitoare serii fotografice mai ample) analizează limitările și virtuțile unei tehnologii de reproducere a imaginii fotografice deja vetuste – proiecțiautilizând un carusel de diapozitive. Prin acest nou proiect, Matei Bejenaru abordează fotografia ca obiect sculptural: sunetul caruselului, prezența sa spațială, dimensiunea monumentală aimaginilor se conjugă oferind spectatorului experiența senzorială a unei priviri haptice. (…) Cu minuțiozitate și rigoare, Matei Bejenaru articulează aici un laboratorde analiză al fotografiei înțeleasă atât ca obiect fenomenologic cât și ca <obiect teoretic>, descris de autori precum Mieke Bal sau Rosalind Krauss ca o formă discursivă situată încâmpul culturii vizuale contemporane alături de alte medii și genuri artistice cu care aceastacomunică și se intersectează. Evocând vocabularul retro-avangardei, Proiectul DIAPOZITIV disecă cu rigoarea specifică limbajului artei conceptuale elementele care compun aparatul fotografic, inventariază genuri fotografice, tehnici de încadrare și focalizare, spectrul cromatic,montajul și abstracția geometrică, ce se succed într-o falsă istorie comprimată a fotografiei analogice. Spectatorul este astfel angrenat într-un eveniment deopotrivă didactic, poetic și performativ, în care artistul gestionează aparatele de proiecție și controlează timpul necesarprivirii pentru a se familiariza cu propria sa condiție fotografică. Dincolo de dimensiunea saculturală, pentru Matei Bejenaru imaginea fotografică este însă și mister: în unele cadre, elemente suprarealiste precum cortina neagră descoperită în mijlocul pădurii sugerează faptul că explorarea privirii reprezintă, pentru artist, și un exercițiu de subiectivizare”.

Biografie și parcurs artistic

Matei Bejenaru, originar din Suceava, activează în Iaşi ca artist vizual și cadru didactic. Este absolvent al Institutului Politehnic din Iaşi (promoția 1988) şi al Universităţii de Arte “George Enescu” Iaşi, secţia Pictură (1996). Din 1999 predă fotografie şi artă video la Universitatea de Arte “George Enescu” Iaşi. Este fondator şi director artistic al Bienalei de Artă Contemporană Periferic din Iaşi (între 1997 şi 2008). Este membru fondator al Asociaţiei Vector din Iaşi, fiind şi preşedintele instituţiei în perioada 2001-2011).

Între 2003 şi 2007 a fost directorul artistic al Galeriei Vector din Iaşi. În aceeaşi perioadă iniţia şi manageria proiectul de cultură socială cARTier, realizat împreună cu colegi din Asociaţia Vector. În anul universitar 2011-2012 a fost profesor invitat la Université du Québec à Montréal (Canada). În proiectele artistice din ultimii ani, prin fotografie și filme video, investighează materialitatea mediului fotografic și politicile de reprezentare în formatul documentar. Folosind platforma tehnologică specifică imaginilor analogice, statice sau dinamice, artistul aduce în prim plan procesul fotografic ca martor al crizei singularității și al angajamentului artistic. Colaborează cu Galeria Anca Poterasu (București).

Lista expozițiilor personale este lungă, iar cea a expozițiilor de grup și mai lungă. Aici este o selecție a expozițiilor personale, exceptând proiectele menționate mai sus:

2021 – Print, Galeria ARTEP Iași, curator: Cristian Nae

2020 – Diapozitiv, Galeria SwitchLab București, curator: Cristian Nae

2019 – Same Histories, Spinnerei Galerie Leipzig (Germania), curator: Cristina Stoenescu

2018 – Prut, Galeria Arts et essay, Rennes (Franța), curator: Bruno Elisabeth

2018 – Prut, imagine și teritoriu, Galeria Victoria Iași, Muzeul Țăranului Român București, curator: Cristina Stoenescu

2018 – Reflector, Galeria apARTe Iași, curator: Anca Mihuleț

2016 – Pasii, cuvintele și obișnuitul, Galeria Anca Poterasu, Bucuresti, curatoare: Anca Mihulet

2014 – Songs for a better future, Laaktheater Haga (NL), curator: Reka Deuten Makkai

2013 – Proiecte, Muzeul Judetean Bacău (RO), curator: Carmen Istrate

2013 – “Proiecte 1993-2000”, Tranzit Iaşi, curator: Livia Pancu

2013 – “De la artele plastice la artele vizuale” (împreună cu Dumitru Oboroc), Salonul de proiecte Bucureşti, curatoare: Magda Radu & Alexandra Croitoru

2013 – “De la A la B”, Galeria Cupola Iaşi

2012 – „Life into Art / Art into Life”, The Artery Gallery, North Adams (Massachussets, SUA), curator: Izabel Galliera

2011 – “Lupta cu inerţia”, Galeria Andreiana Mihail, Bucureşti

2011 – “Projecte 2008-2010”, Galeria de Arta Contemporană a Muzeului Brukenthal Sibiu, curatori: Liviana Dan şi Anca Mihuleţ

2009 – “M3 – Muncă, Memorie, Mişcare”, Galeria Cupola Iaşi

2009 – “Double Stéreo”, Galeria ERSEP Tourcoing (F) (împreună cu Yves Robuschi), curatori: Ivan Polliart & Christelle Manfredi

2007 – „Ghid de călătorie”, Galeria Posibilă, Bucureşti

2005 – „Ghid de călătorie”, Insert de artist în revista IDEA, Cluj

2005 – „Strawberry Fields Forever”, Galeria Nouă, Bucureşti, curator: Aurora Dediu

2002 – “Salut / Ave Bachtalo”, Galeria Offspace Viena (A)

2002 – “Mehr Chancen Fur Unsere Jugend”, Kulturkontakt Gastatelier, Viena (A).

Vă invităm să descoperiți mai multe despre artist vizitând:

https://www.mateibejenaru.net/diapozitiv_ro.html

și https://www.photographyinflux.ro/diapozitiv-matei-bejenaru/ 

Foto, Borderline Art Space