Despre fotografie şi nu numai… Interviu cu Bogdan Urzică: "Ceea ce oferă valoare unei fotografii e ideea din spatele acesteia, sentimentul și mesajul pe care-l transmite…"

Vorbim din nou despre pasiuni şi lucruri care ne ajută să trăim mai frumos. Vă propun de acestă dată un material în care Bogdan Urzică ne povesteşte despre pasiunile şi realizările sale, despre felul în care îmbină geografia cu fotografia şi scrisul. A reuşit să valorifice fiecare pasiune a sa, ba chiar să adune în timp rezultate frumoase, demne de a fi consemnate într-un interviu. Şi pentru că a răspuns atât de frumos şi complet la întrebările mele, nu mai adaug altceva şi îl las pe el să povestească.

B.U.: Aș dori să încep prin a-ți mulțumi pentru oportunitatea pe care mi-ai oferit-o cu acest interviu. Nivelul liceal l-am urmat în cadrul Grupului Școlar „Miron Cristea”, din localitatea în care locuiesc, Subcetate, Harghita. Am absolvit profilul Matematică-Informatică în anul 2012. În toamna aceluiași an, profitând de oportunitatea pe care mi-a oferit-o Universitatea „Babeș-Bolyai”, prin extensiile sale locale, am început cursurile Facultății de Geografie, mai exact ale Extensiei Universitare din orașul meu natal, Gheorgheni. Specializarea aleasă a fost Geografia Turismului. Alegerea a fost în deplină concordanță cu una din cele mai mari pasiuni ale mele, manifestată încă din anii copilăriei, și anume cea pentru geografie, pentru mediul înconjurător şi natură. Dorința de a pătrunde adânc în tainele acestui domeniu s-a manifestat și în timpul ciclului gimnazial, respectiv liceal, perioadă în care am participat și la Olimpiada Județeană de Geografie, obținând locul II. Cei trei ani de facultate, care s-au încheiat în 2015, au fost urmați de alți doi la nivel de masterat în Ecoturism și dezvoltare durabilă. Mi-am dorit să învăț cât mai multe despre fragilitatea mediului ce ne înconjoară și în ce mod putem să îl protejăm mai bine fiecare dintre noi.

Din pasiunea pentru geografie a izvorât o altă pasiune, cea pentru fotografie. Pe lângă toate acestea, aș mai putea adăuga pasiunea pentru călătorii, pentru muzica bună, indiferent de gen, și faptul că sunt un cinefil, în adevăratul sens al cuvântului.

Ştiu că ai colaborat la câteva dintre volumele colective ale cenaclului la distanţă condus de Ion N. Oprea, dar şi la revista Toplitera din Topliţa. Cum a fost colaborarea? Pe ce subiecte ai scris?

Mereu am avut o înclinație și pentru scris, spre partea literară. Încurajat de doamna profesoară Doina Dobreanu, în timpul anilor de studiu de la Subcetate am scris câteva scurte fragmente pentru LYCEUM, revista şcolară.

Recent am avut ocazia de a colabora la volumele colective ale cenaclului la distanță condus de distinsul domn Ion N. Oprea. Pe această cale doresc să îi mulțumesc pentru oportunitatea de a mă regăsi printre paginile acestor volume. Am scris pe subiecte precum familia, viitorul și despre dragostea ce ar trebui să o avem fiecare pentru pâmăntul natal, pentru originile și rădăcinile noastre, într-un eseu intitulat „Pământul – un colț de suflet”. 

În revista Toplitera ai apărut şi cu fotografie. Ba mai mult, una dintre fotografiile tale a ajuns pe coperta acestei publicaţii fără să te aştepţi. Cum a fost când ţi-ai văzut fotografia pe coperta revistei? Am fost plăcut surprins să văd că munca și viziunea mea au fost apreciate. Iar surprinderea e cu atât mai mare când recunoaşterea vine într-un moment neașteptat.

Revista Toplitera şi Biblioteca Municipală din Topliţa au organizat un concurs de fotografie care s-a desfăşurat pe durata unui an întreg, timp în care s-au înscris în concurs multe fotografii. La final s-au selectat câteva care au fost răsplătite cu câte un premiu special. Fotografia ta cu cascada din Toplița a fost prima dintre cele 6 premiate. Cum a fost când ai primit premiul?

Când îți urmezi pasiunea și faci ceea ce îți place, satisfacția personală e cea care primează. M-am bucurat să văd că acea firimitură de clipă surprinsă de mine în acea fotografie a fost apreciată. Meritele unei fotografii bune, aș zice eu, nu revin în totalitate fotografului, ci și subiectului sau cadrului suprins de acesta. Avem o cascadă frumoasă aici în Toplița, nu? Fotografia nu a făcut decât să redea realitatea până la urmă.

Dar să ne întoarcem puţin în timp. Vorbeşte-ne despre cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru fotografie şi ce înseamnă acestă artă pentru tine.

Înainte de a avea propriul meu aparat de fotografiat sau de a ști ceva despre tainele fotografiei, ma întrebam adesea: „Ce minunat ar fi să imortalizez acest moment deosebit pentru totdeauna! Să îngheț acea clipă într-un cadru și să o păstrez într-un album.” Atunci când aproape la fiecare pas vezi un cadru deosebit ce l-ai imortaliza, știi fără doar și poate că fotografia a devenit o pasiune pentru tine, un mod de viață.

Cum ai defini tu arta fotografică?

„Fotografia nu e ca pictura; există o fracțiune de secundă de creativitate. Ochiul tău trebuie să vadă compoziția ca o expresie a ceea ce îți oferă viaţa și tu trebuie să intuiești când să declanșezi aparatul. Acesta este momentul de creativitate al fotografului... Dacă l-ai ratat, e pierdut pe vecie!”. Acestea sunt cuvintele marelui fotograf Henri Cartier-Bresson și cred că descriu cel mai bine ceea ce cred eu despre fotografie ca artă. Fotografia valoroasă și gândită  e rezultatul unor factori pe care îi calculezi înainte: lumină, unghi, distanță, moment, subiect. Fotografia poate fi o artă, însă nu orice fotografie poate fi considerată artistică. Ceea ce oferă valoare unei fotografii e ideea din spatele acesteia, sentimentul și mesajul pe care reușește să ți-l transmită fotograful printr-un cadru.

Cum îţi cultivi pasiunea?

Din păcate, până în prezent nu am avut posibilitatea sau ocazia de a urma cursuri serioase de fotografie profesională. Absolut tot ce am învățat a fost în mod autodidact, din cursuri online, mai ales partea tehnică sau editarea ulterioară. În privința fotografierii propriu-zise, îmi place să cred că cel mai mult de învățat ai experimentând permanent. Astfel, orice pasionat de fotografie ar trebui să aibă permanent un aparat foto la îndemână, pentru că la fiecare pas poate apărea oportunitatea de a realiza o fotografie nemaipomenită sau cu un mesaj puternic. Cu puțină creativitate, devii un fotograf mai bun cu fiecare fotografie realizată.

Sunt fotografi pe care îi urmăreşti şi cu care rezonezi? Cine sunt ei şi ce poţi spune că ai învăţat de la ei?

Da, dar nu aș putea enumera acum niște nume propriu-zis. Admir toți fotografii creativi care pun multă pasiune în ceea ce fac. Ceea ce am învățat, totuși, este că indiferent de resursele de care dispui, sau împrejurări, nu trebuie să renunți în a-ți urma visul. De-a lungul timpului artiștii au fost influențați unii de ceilalți sub diverse forme, deci…bineînțeles că tehnica și ideile unor fotografi mi-au sporit imaginația și mi-au îmbunătațit și mie tehnica.

În mediul online există diferite grupuri de fotografie din care fac parte mii de fotografi amatori şi profesionişti, care pe această cale doresc să înveţe şi să împărtăşească lucruri despre arta fotografică. Tu faci parte din câteva grupuri de fotografie. Ajută, e constructiv?

Întotdeauna vom avea de învățat de la cei din jurul nostru, fie că e vorba de experiențe pozitive sau mai puțin pozitive. Dacă ești deschis spre învățare, poți învăța multe analizând poze realizate de fotografi profesioniști sau chiar amatori. Nu există două persoane perfect identice, nici ca aspect fizic și nici din punct de vedere al ideilor și gândirii. Astfel poți râmăne surprins de cadre frumoase capturate de oameni de pretutindeni, poți învăța din tehnicile folosite de ei și poți rămâne uneori impresionat de imaginația unora. Desigur, atunci când dorești să participi activ în aceste grupuri, trebuie să fii conștient că te vei supune și criticilor mai mult sau mai puțin constructive. Din toate avem de învățat ceva.

Pe lângă toate acestea ştiu că ai o mare pasiune şi pentru film. Spune câteva cuvinte şi despre această pasiune. Ce filme şi actori îţi plac?

Menționam mai devreme că sunt un cinefil pasionat. Odată cu maturizarea, gusturile mele privind latura cinematografică s-au diversificat semnificativ, însă pot spune că pasiunea pentru filme o am de când mă știu. Am fost întrebat adesea „Ce gen de filme îți plac?”. Mereu am răspuns „Filmele bune. Pe care nu le uiți la 5 minute după ce s-au terminat.” Dar ce înseamnă un film bun pentru mine…ei bine, cred că sunt multe aspecte care influențează calitatea unui film. Cel mai mult contează povestea și impactul emoțional pe care ți-l oferă în timpul vizionării și ceea ce îți lasă în minte și în suflet după încheierea acestuia. Desigur, povestea trebuie să aibă ca suport un scenariu inteligent, de calitate. Dar, pe lângă cele enumerate, și o coloană sonoră inspirată, contează enorm talentul actorilor, prestația acestora, naturalețea.

Filmele mele preferate sunt cele profunde, realiste, în care ne regăsim mulți dintre noi la un moment dat sau cele în care nimic nu e ceea pare, iar ideea o prinzi doar în ultimele minute ale peliculei. Îmi este destul de greu să aleg doar câteva filme sau doar câțiva actori care să îmi placă în mod deosebit, dar am să încerc totuși. Un impact deosebit asupra mea l-au avut filme precum: Mr. Nobody, Shutter Island, Count of Monte Cristo, The Man from Earth; dar lista ar putea continua cu multe alte filme care m-au impresionat. Printre actorii pe care îi admir se numără Jim Caviezel, Johnny Depp, Jared Leto, Ryan Gosling, Ryan Reynolds, Kate Winslet și Nicole Kidman. Dar și aici, cei enumerați sunt doar o mică parte, cei care mi-au venit în minte în acest moment.

Totuşi, dintre toate pasiunile enumerate, cea mai mare rămâne cea pentru geografie. Ce latură îţi place cel mai mult?

Într-adevăr, cea mai mare pasiune este și va rămâne geografia. Nu pot alege o latură anume a ei, aș putea zice că îmi place și mă interesează tot ceea ce cuprinde acest domeniu.

Cum au fost cei 5 ani de studii în domeniu?

Cei 5 ani de studiu mi-au alimentat și mai mult pasiunea. Am descoperit lucruri fascinante și mi-am completat cunoștințele despre toate ramurile acestui domeniu. Când urmezi cursurile unei specializări de care ai fost mereu atras, anii de studiu nu sunt altceva decât o plăcere continuă de descoperire și acumulare, alimentată de curiozitate și pasiune.

În încheiere spune-ne despre planurile tale de viitor. Presupun că acestea includ geografia şi fotografia, poate şi scrisul.

Viața este un proces permanent de învățare. Nu trebuie să ne oprim nicio clipă din învățat! Îmi doresc ca viitorul să îmi ofere cât mai mult timp pentru a îmi urma pasiunile, cât mai multe oportunități. Am să-mi transform timpul liber în timp pentru pasiunile mele. Plănuiesc să călătoresc cu aparatul de fotografiat drept cel mai bun prieten și să continui să imortalizez cadre. Printre toate acestea, uneori voi așterne și idei pe hârtie, impresii sau păreri sub forma eseului.

Cosmina Marcela Oltean

Stilul – instrument al expresivităţii

În înţelegerea artei se vehiculează patru teme ce ghidează percepţia: subiectul, expresia, tehnica/forma/stilul şi judecata de valoare, impactul imaginii. Arta este mereu văzută în context, ceea ce include compoziţia fizică a câmpului vizual şi istoria subiectivă a privitorului. Percepţia vizuală elementară este fixată prin structure fiziologice asemănătoare la toţi membrii specie. Dar legile fizice şi fiziologice nu sunt însă cele ce determină lectura finală a imaginii, mai degrabă impresiile noastre subiective se proiectează prin aceste legi şi influenţează modul în care percepem imaginea. Un aspect important este şi relaţia dintre operă şi spiritul timpului.[1]

---

Conceptul de stil. Relevanţa stilului în artă

Un element important al expresivităţii este stilul. Opţiunea pentru un anumit stil are motivaţii psihologice şi nu se forţează către ceva impropriu. O concepţie privind raportul dintre artă şi circumstanţele personale ale artistului presupune că această unitate se exhibă vizual prin stil, prin care un artist devine recognoscibil. Deşi intenţiile artistice pot diferi de la o operă la alta, stilul rămâne constant întrucât este vorba despre aceeaşi personalitate artistică. Ca resultant al unui demers cognitiv şi experimental, stilul e o realizare căreia i se conferă obiectivitate şi devine transmisibil şi asimilabil, chiar dacă meritul e doar al inventatorului.[2]

O accepţie a stilului ca izvorând din subiectivitate sau ca fiind marcat de aceasta a fost în mare măsură atenuată de teoria retorică până în pragul romantismului. În acest cadru, subiectivitatea e văzută mai degrabă ca o condiţie prealabilă a stilului decât ca o componentă al acestuia. Expresie a sinelui, o rezultantă involuntară, stilul va dobândi diverse formulări. A accede la un stil înseamnă a accede la un mod de manifestare a singularităţii artistice. Stilul este un mijloc, nu rezultanta ultimă. Este un instrument al expresiei, valabil în funcţie de necesitatea subiectului.[3] Coprezenţa în aceeaşi operă a mai multor soluţii stilistice a destabilizat criteriile în baza cărora opera poate fi considerată finită. Incoerenţa stilistică în interiorul unei opere e aproape inacceptabilă. Lui Picasso i se acceptă mutaţiile stilistice de la o perioadă la alta, dar rupturile interne continuă să fie derutante. Tipul de investigaţii cu care polemizează Rosalind Krauss este simptomatic pentru aceste neacomodări.[4] Arthur Danto susţinea că stilul este ceva inconştient, îşi asumă caracteristicile unei epoci şi e personal. Aspectele colective ale stilului, care sunt învăţate sau asumate conştient, sunt caracterizate drept maniere de reprezentare.

Concepţia psihologică referitoare la stil avea un corolar în treptata eliminare a aspectelor gata făcute ale expresiei artistice. Acestui impuls îi corespunde analiza procedeelor elementare la Kandinsky şi Klee şi voinţa de a picta ca nimeni până atunci. Este vorba de a crede că stilul îşi are originea în creator. Dialogând cu sine şi cu istoria sa, arta contemporană reorganizează ierarhia internă a mesajului, pentru a utilize stilul ca mijloc şi nu ca scop.[5]

Receptând şi influenţe ale psihologiei intropatiei a lui Th. Lipps, H. Wölfflin întememiază interpretarea psihologică a mutaţiei stilurilor. Acesta considera o sarcină importantă a istoriei artei desluşirea şi interpretarea mutaţiei stilurilor. Am văzut întotdeauna în analiza formei prima sarcină a istoricului de artă, spunea acesta.[6] Problemei formale i s-a dedicat şi Roger Fry, a cărui idee central era aceea că în artă numai forma e determinantă. Am considerat forma operei drept principala sa calitate, aceasta fiind expresia nemijlocită a unei trăiri reale, susţinea el. Tradiţia sa a fost continuată de Clive Bell, pe care l-a interesat specificul artistic, nu istoria evoluţiei artistice şi s-a concentrat asupra datului formal al operei individuale. Astfel, Bell a elaborate o concepţie despre artă centrată pe ideea calităţii. Ce însuşire le e comună tutror lucrurilor ce acţionează asupra simţului nostrum estetic? ne întreabă Bell, … forma semnificantă.

                                                                                           W. Kandinsky, Compoziţia VI

Henri Focillon a aşezat şi el în central atenţiei sale latura formală, crezând cu tărie că opera de artă nu există decât ca formă. El a studiat formele, relaţiile lor cu mesajul şi cu materialul. Asemeni lui Wölfflin, pornea de la gândirea artistului, de la procesul creaţiei. Considera că arta nu poate fi explicată prin referiri la istorie, ea nefiind nici oglinda istoriei, nici o emanaţie a acesteia. În Elogiul mâinii afirma: gândirea formează mâna, iar mâna la rândul ei formează gândirea. Th. Hetzer continuă şi el tradiţia inaugurată de Fiedler, însă acordă o mare însemnătate culorii. A descrie culorile e dificil, spunea el, aproape o absurditate. Culoarea poate fi tot atât de puţin descrisă ca sunetele muzicii. Vocabularul e absolut insuficient în acest scop … Orice operă importantă are o ordonare proprie, potrivit căreia părţile formează întregul. Această ordonare se bazează pe talentul formativ al artistului şi e de fapt artisticul propriu-zis. Se realizează într-un material (cuvânt, sunet, culoare, linie …) şi se respectă natura şi cerinţele acestuia[7], mai afirma autorul. Aşadar, stilul este o manifestare subiectivă proprie fiecărui artist. Este acel element care diferenţiază un artist de ceilalţi şi îl face original. Consider ca problema stilului artistic va fi mereu relevantă, indiferent la ce perioadă sau formă de artă ne referim.  

Maurice de Vlaminck, Oraşul de pe malul lacului

Cosmina Marcela Oltean

---

[1], Evoluţia şi receptarea artistic din perspective psihologiei cognitive, lect. univ. drd. Dana Fabini, Catedra de Arte textile şi ceramic, UAD Cluj, pag.257, 261

[2]Ibidem, pp.189-191

[3] Ibidem, pag.197

[4] Ibidem, pp.201-202

[5] Ibidem, pp.205,207

[6] Udo Kultermann, Istoria istoriei artei, Meridiane, Bucureşti, 1977, pp.147,150

[7]Ibidem, pp.153-158

Teatrul Ludicus - “Obiectivul nostru principal este dezvoltarea orizontului cultural al populației din nordul județului și insuflarea gustului pentru teatru…”

 În anumite situaţii ne-am putea întreba de ce avem nevoie de teatru. Ei bine, este cât se poate de bine ştiut faptul că una dintre principalele caracteristici ale artelor vizuale este aceea de a reflecta realitatea sub diferite forme ori, prin actul artistic, de a atrage atenţia asupra unor probleme sociale. Teatrul este una dintre artele care fac cel mai bine acest lucru: creează o oglindă a lumii, un mimesis, un catharsis, o reflectare care reproduce sau caricaturizează cumva societatea contemporană, care atrage atenţia asupra unor imperfecţiuni. În continuare vă propun să păşim în lumea teatrului şi să o observăm din interior, din culise, alături de tinerii talentaţi şi pasionaţi din trupa de teatru Ludicus. Am vrut să aflu cât mai multe despre ei, despre începuturile lor, despre obiective şi aspiraţii.

În anul 2015, după ce au obținut premii la Festivalul de Teatru Şcolar “Confesiuni despre viață și artă”, organizat de liceul din Subcetate, David Bordea, alături de colegele Andrea Patka și Lorena Cotfas, au luat hotărârea înființării unei trupe de teatru a Liceului Miron Cristea din Subcetate. Iar cum toate trupele de teatru au nevoie de un coordonator artistic, tinerii au început colaborarea cu doamna profesoară Daniela Buzilă, o persoană deosebită, care le-a oferit şi le oferă sprijin necondiționat. În anul 2016, tânăra trupă de teatru a obținut Premiul I (secțiunea liceu) la Festivalul-Concurs de Teatru Școlar de la Toplița, cu piesa “Cafeneaua”. “Apoi am realizat că peste câteva luni drumul meu se va separa de cel al colegilor mei întrucât am ales să îmi continui studiile la Liceul Teoretic O.C. Tăslăuanu din Toplița. Atunci mi-a venit strălucita idee de a ridica trupa la un alt nivel și am contactat imediat conducerea Casei de Cultură a Municipiului Toplița, reprezentată prin domnul Alin Gh. Negrea, căruia îi mulțumesc pe această cale pentru sprijinul acordat. Așadar, din vara anului 2016, trupa de teatru Ludicus funcționează sub forma unui teatru de repertoriu la nivel municipal, în subordinea Casei de Cultură Toplița, fiind singura companie teatrală românească de amatori din județ”, mărturisea David Bordea, în cadrul interviului nostru.

David Bordea, elev în clasa a XI-a C la Liceul Teoretic O.C. Tăslăuanu din Toplița, este actor, coordonator şi scenograf în cadrul trupei. “Am datoria de a veghea asupra bunei desfășurări a activităților noastre. Bineînțeles, sunt asistat de o echipă de oameni devotați, alături de care iau toate deciziile. Mă mai ocup de elementele tehnice ale spectacolelor, cum ar fi decorul, coloana sonoră, dar și programele de repetiții”, spunea el.

De-a lungul celor două stagiuni în care a funcționat sub tutela Casei de Cultură Toplița, Teatrul Ludicus a primit sprijin necondiționat din partea conducerii acestei instituții, fiind susţinut şi de Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Toplița, condus de Gabriela Hosszu. “Totodată, doresc să amintesc și sprijinul unor binefăcători care au contribuit la dezvoltarea bazei materiale de decoruri a trupei noastre”, a completat David Bordea. Alături de Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Toplița (CNIPT), teatrul Ludicus s-a implicat în realizarea unor proiecte precum Tabăra culturală “COOLtura”, de vara trecută. “Totodată, colaborăm și cu unitățile de învățământ din zonă, în special cu Liceul Teoretic O.C. Tăslăuanu, organizând în fiecare an, alături de echipa de proiect GROW din liceu, concursul Talent Show Toplița. De asemenea, în fiecare an suntem parteneri în organizarea Festivalului-Concurs de Teatru Școlar, alături de Primăria și Consiliul Local Toplița, Casa de Cultură Toplița, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Călimani-Giurgeu (ADI Călimani-Giurgeu) și CNIPT Toplița”.

Referitor la obiectivele trupei de teatru, David a adăugat că principalul lor obiectiv este “dezvoltarea orizontului cultural al populației din nordul județului și insuflarea gustului pentru teatru, în special în rândul tinerilor. De asemenea, dorim să descoperim noi talente și să ridicăm gradul de implicare a populației în activități cultural”. Am vrut să aflu câte piese au prezentat publicului până acum, cum le-au selectat, ce ar dori să prezinte în viitor şi despre planurile de viitor ale trupei de teatru. “Până în momentul de faţă, ne-am bucurat de un succes fructuos, reușind să prezentăm un repertoriu vast ce cuprinde în general piese de teatru clasic, dar și sketch-uri umoristice pe care le-am prezentat în cadrul diferitelor evenimente, cum ar fi: baluri, prezentări de carte ș.a., organizate la Toplița și în împrejurimi. De obicei, alegem piese ce conțin o poveste frumoasă, spumoasă și presărată cu cascade de râs, piese cu caracter ludic – de unde și numele nostru, Ludicus. Pentru stagiunea următoare, 2018-2019, pregătim niște spectacole și proiecte foarte frumoase, ce vor surprinde publicul, unele evenimente fiind realizate în premieră în zona noastră. Totodată, începând cu stagiunea viitoare vom aborda și niște piese adecvate pentru spectatorii noștri mai mici. Până acum un an, raza noastră de activitate nu era foarte întinsă, evoluând cel mai des la Toplița. Dar, din fericire, am reușit să ajungem mai des la Subcetate, Sărmaș, Voșlăbeni. Pentru viitor ne dorim să ne extindem granițele culturale, având deja multe invitații pe tot întinsul județului nostru, cât și în afara lui. În viitorul apropiat, îmi doresc ca toate proiectele și planurile noastre să devină realitate, iar pe termen lung, îmi doresc ca obiectivele noastre să fie atinse la cel mai înalt nivel și totodată sper ca familia Ludicus să își continue drumul mult timp de acum încolo”, a răspuns David.

Continuăm incursiunea în culisele Teatrului Ludicus alături de Daniela Buzilă, profesoară de geografie la Liceul Miron Cristea din Subcetate, coordinator artistic al Teatrului Ludicus şi membru al Corului Arhanghelii din Topliţa. “Teatrul este oglinda lumii. Teatrul înseamnă pentru mine poveste, surpriză, este oglinda în care ne regăsim de multe ori. Teatrul îţi dă posibilitatea de a trăi, prin intermediul personajelor, poveşti de viaţă minunate. Pasiunea mea pentru teatru a luat naştere simplu, pe neaşteptate, începând cu paşi mărunţi încă de pe vremea studenţiei. Spectacolele vizionate atunci au avut un caracter puternic, însemnând îndeajuns de mult încat să mă ambitioneze să ajung şi eu un om de-al teatrului, dacă pot spune aşa, prin spectacolele pregatite cu elevii pentru diverse ocazii. Încet am învăţat multe lucruri alături de elevii mei, devenind din ce în ce mai interesată de lumea teatrului. Sunt îndrumător, fără calităţi ori pregatirea necesară unui regizor, dar cred că sunt asemeni povestitorului care folosind propriile mijloce, le redă celorlalţi povestea sa prin crearea de situaţii interpretate de micii actori, prin utilizarea spaţiului scenic, prin muzică, lumini şi prin toate elementele pe care le are la îndemână”, spunea Daniela Buzilă. Pentru viitorul trupei de teatru, Daniela Buzilă mărturisea că-şi doreşte “spectacole din ce în ce mai complexe, părticipări la festivaluri de teatru pentru liceeni, spectacole jucate pe cât mai multe scene”.

Personalul artistic şi tehnic al teatrului Ludicus numără 20 de persoane. Am mai stat de vorbă şi cu câţiva dintre tinerii actori care activează în cadrul trupei de teatru. Am vrut să aflu cum au ajuns în Ludicus, ce înseamnă teatrul pentru ei şi ce planuri au. Au răspuns iniţiativei mele de a realiza un interviu Andrea Patka (clasa a XII-a), Lorena Cotfas (clasa a XII-a), Viorel Cătălin Moldovan (clasa a XII-a), George Balog (clasa a X-a), elevi la Liceul Miron Cristea, Subcetate, Matei Straia (clasa a XII-a) şi Teodora Antal (clasa a XI-a), elevi la Liceul Teoretic O.C. Tăslăuanu, Topliţa. Redau în linii mari interviul nostru.

De ce teatru? Ce înseamnă pentru tine?

Andrea: Pur și simplu…o intalnire din care nu m-am putut desprinde.

Lorena: Teatrul înseamnă viață. Jucând teatru, dai viață unor personaje. Îmi place ideea că pot fi cine vreau, când vreau și totuși, să fiu eu. Îmi place dinamicitatea. Azi pot juca rolul unei doamne, mâine pot juca rolul unui vagabond. Cu ajutorul teatrului pot jongla cu diferite sentimente, personalități, caractere și comportamente. Oscilez între tipare și îmi pun amprenta pe personaje. Teatrul înseamnă mult pentru mine, ba chiar îl folosesc în mod terapeutic.

Viorel: Teatrul face parte din viaţa mea. Pentru mine înseamnă a împărţi sentimente şi trăiri cu publicul.

George: Prin teatru mă simt liber. Teatrul înseamnă pentru mine o pasiune în care investesc timp, răbdare și îmi dau silința de a deveni un actor din ce în ce mai bun.

Matei: Făcând teatru mă simt în largul meu. Iubesc să mă pun în pielea mai multor personaje. Dacă reuşeşti să transmiţi emoţii publicului, acesta te poate face să te simţi extraordinar.

Cum ai defini teatrul?

Andrea: Este un fel de a fi cu ceilalți, de a transmite emoție, de a intra într-o altă lume.

Lorena: Teatrul este un tablou viu expus ochilor lumii.

Viorel: Teatrul înseamnă spectacol, într-un timp şi spaţiu limitat.

George: Teatrul este arta de a zâmbi sau a plânge în exterior și de a fii indiferent în interior.

Matei: Teatrul e cea mai frumoasă latură a artei contemporane.

Teodora: Pentru mine teatrul reprezintă posibilitatea de a te exprima diferit. Tot ce acumulează actorul în timp, toate personajele interpretate, îl fac să devină versatil.

Cum ai ajuns să faci parte din Ludicus?

Andrea: Participasem deja la câteva festivaluri de teatru,  îndumată de doamna profesoară Daniela Buzilă. Aveam rezultate frumoase, iar Ludicus a reprezentat o etapă superioară în evoluția mea artistică.

Lorena: Făceam parte din trupa iniţială înfiinţată în 2015 la Subcetate. După ce Ludicus a intrat în subordinea Casei de Cultură Toplița, am participat la casting pentru a reintra în noua trupă.

Viorel, George, Matei, Teodora: În urma casting-ului din 2016.

Ce-ţi doreşti pentru viitorul trupei de teatru?

Andrea: Vreau ca trupa să meargă mai departe, să aibă succes și să se bucure de faimă.

Lorena: Îmi doresc să facem mai multe spectacole, mai multe piese de teatru și mai multe proiecte frumoase.

George: Proiecte cât mai mari, piese cât mai reușite și mai originale.

Matei: Cât mai multe spectacole şi cât mai mulţi spectatori la fiecare spectacol, deoarece publicul e cel care ne ajută să devenim din ce în ce mai buni şi să evoluăm frumos.

Cosmina M. OLTEAN

Emisiunea "Pe meleaguri natale" din 24 iulie 2018 - "Peisaj harghitean in 25 de cadre"

Pe 17 iulie a.c., inaintea deschiderii expozitiei "Peisaj harghitean in 25 de cadre" (Casa de Cultura, Toplita), am primit invitatia de a aparea in emisiunea "Pe meleaguri natale", a postului ArdealTV. Intai cu ezitare, apoi cu mari emotii, am acceptat invitatia echipei si am realizat interviul. Malina Cioloca, moderatoarea emisiunii, mi-a propus sa vorbim despre inceputuri, despre numeroasele activitati artistice si culturale la care am luat parte in ultimii ani si bineinteles despre expozitia foto care a determinat-o sa-mi faca invitatia de a aparea in emisiune.
Am vorbit in linii mari si cu mari emotii despre toate acestea. Au ramas multe lucruri nespuse, dar faptul ca acest interviu s-a realizat a fost inca o reusita pentru mine.
Echipei emisiunii ii multumesc pentru invitatie si pentru atentia acordata activitatii mele culturale. Emisiunea a fost difuzata pe 24 si 25 iulie la ArdealTV, iar acum se gaseste si online.

Violenţa în artă

Azi, la fel ca în toate perioadele din istorie, omenirea s-a confruntat cu diferite forme de violenţă: de la violenţa fizică la cea psihologică. În artă, pentru că totul ia forma reprezentării bidimensionale sau tridimensionale, putem vorbi despre o violenţă vizuală şi implicit psihologică. Suntem bombardaţi zilnic cu imagini de cele mai multe ori cu impact negativ, pe care de multe ori le receptăm şi fără voia nostră pentru că ne sunt frunizate constant. Putem considera violentă orice tip de lucrare care propune un răspuns mai puţin diplomat cu privire la o situaţie din societate. De asemenea, violenţa poate însemna şi promovarea unor sentimente negative sau insigarea la fapte care afectează integritatea fizică sau morală a individului.

În cazul artelor vizuale, violenţa se manifestă prin imagini care pot afecta vizual publicul prin scene violente sau prin mesaje cu impact emoţional puternic. Să nu uităm că printre primele reprezentări de acest gen se numără scena Judecăţii de Apoi din arta bizantină care prin imaginea înspăimântătoare a iadului şi a pedepsei, prezentă în toate bisericile ortodoxe, încearcă să educe creştinii să nu se abată de la calea dreaptă.

Mulţi artişti din istoria artei au încercat să atragă atenţia asupra unui subiect sau aspect social ori moral recurgând la imagini cu impact negativ. Pictorul şi gravor spaniol,  la un secol după Velázquez și cu un secol înainte de Picasso, Francisco Goya este punctul de referință pentru două veacuri de pictură spaniolă. Ani de-a rândul a fost artistul curții regale şi ar fi rămas probabil adept al unei picturi liniștite, echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit. Dar surzenia îl izolează de lume și îl determină să se elibereaze de convenția picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya pornește într-o incursiune în străfundurile misterioase și zbuciumate ale sufletului omenesc. Ochiul lui sarcastic şi  demascator nu iartă pe nimeni. Un exemplu de operă violenţă şi cu puternic impact asupra privitorului este Saturn devorându-şi fiul (1821-1823). Artistul trăiește izolat de lume, stilul său devine tot mai grav, satira din tabloul Bătrânele (sau Hasta la Muerte, 1808-1810) capătă trăsături macabre într-un ciclu de paisprezece scene înfiorătoare: Doi bătrâni mâncând supă, Saturn devorându-și copiii şi altele, care produc o impresie extrem de deprimantă, adeseori de-a dreptul insuportabilă. În creația lui, drumurile artei și ale frumuseții s-au separat, temele pictate necesitau alte categorii estetice, incluzând și urâtul.

Privirea artistului transformă oroarea realității în opere pline de dramatism și cruzime. În Los Caprichos (Capriciile, 1797-1799), într-un număr de optzeci de gravuri, artistul prezintă fantasme care prind viață atunci când rațiunea adoarme și voința omului este guvernată de prostie, mârșăvie, durere sau dorințe neînfrânate. În anii 1810-1815 urmează un al doilea ciclu, Los desastres de la guerra (Ororile războiului), în perioada războiului cu Franța napoleoniană și a înăbușirii sângeroase a revoltei populației din Madrid. Represiunea răsculaților va face obiectul a două tablouri celebre: 2 mai 1808 - Masacrul de la Madrid, (1814) și 3 mai 1808 - Împușcarea revoltaților madrileni, (1814). De la el ne-a rămas și cunoscuta frază Somnul rațiunii naște monștri.

Un alt exemplu îl regăsim în alegoria Grădina Plăcerilor Pământești a lui  Hieronymus Bosch, datată între 1490 – 1510, în care compoziţa este dominată de creaturi din infern. Bosch este ca un predicator al moralităţii în unele dintre compoziţiile sale. El redă păcate ale omenirii, atrăgând atenţia asupra consecinţelor. Observator ironic al naturii umane, James Ensor vrea să scoată în evidenţă prin arta sa snobismul, ridicolul, absurdul din comportamentul uman, pictând cu predilecţie măşti şi schelete trimiţând la falsitate, urâţenie şi sumbru. Prin climatul său moral, Ensor se apropie de abordarea lui Bosch şi Bruegel. Edvard Munch, a cărui cromatică este mai puţin bogată şi mai puţin densă, aduce o atmosferă diferită, mai grea, mai încărcată.

Pe parcursul întregii creaţii, Edvard Munch va aborda tema destinului uman. Cu Strigătul intră în lumea fricii şi a singurătăţii, iar culorile folosite simbolizează starea psihică. Prin arta mea intenţionez să mă înţeleg pe mine însumi, să-mi explic viaţa şi sensul ei, afirma artistul. Mereu neliniştit, morbid şi anxios trăieşte singurătatea atât în mijlocul mulţimilor din marile oraşe, dar şi în faţa imensităţii naturii. Amărăciunea, regretul, conflictul şi toate sentimentele apăsătoare redate le comunică prin linii alungite şi încovoiate melancolic, folosindu-se de culori nostalgice. 

În arta contemporană, violenţa vizuală şi psihologică este însă dusă mult mai departe, chiar prea departe în unele cazuri. Asta te face să te gândeşti pentru ce exista arta în trecut şi în ce punct ajunge azi prin unele manifestări. Cine ar vrea să intre într-o galerie pentru a pleca acasă încărcat de emoţii negative? Violenţa este exploatată în arta contemporană de artişti precum Hermann Nitsch, artist austriac care lucrează experimental și multimedia, unul dintre membrii curentului artistic de avangardă numit Acționism vienez. Acesta este cunoscut pentru performance-urile macabre în care sacrifică animale şi umple încăperea de sânge. Atmosfera pe care o creează este receptată, pe bună dreptate, drept blasfemică, șocantă, dar acţiunile propuse de acesta sunt considerate de critici ca fiind ritualistice și existențialiste. Arta sa e o critică a fixării culturii noastre pe violență, ce poate fi văzută în filme, la televizor și jocuri video. 

Joseph Beuys este alt artist ale cărui performance-uri sunt controversate, folosind materialele de origine animală: grăsime, lână, piele, sânge ori animale moarte. Beuys, unul dintre cei mai importanţi artişti germani ai secolului XX, a desenat, a pictat, a realizat instalaţii,  performance-uri, experimentând mai multe forme de exprimare. O perioadă a fost asociat şi cu mişcarea Fluxus, alături de Nam June Paik, dar s-a dezis de apropierea acesteia de filosofia dadaistă. Beuys credea într-o artă extinsă, în implicarea socială şi politică a artistului care ia atitudine faţă de problemele lumii contemporane. De asemenea, el credea în libertatea artei şi în conexiunile sale cu alte domenii. 

Cele enumerate sunt doar câteva exemple, dar cred că ilustrează esenţa problemei. Este adevărat că ceea ce fac adesea artştii sunt proteste la diferite întâmplări din societate, dar dacă oricum le întâlnim atât de des în viaţa cotidiană şi adesea ne copleşesc, mai trebuie să ni le arate şi arta? Tocmai pentru că suntem înconjuraţi de violenţă în toate formele sale şi de diferite conflicte sociale şi politice, poate că în artă ar trebui uneori să găsim un refugiu, nu haosul din lume. În final, acesta e scopul ei. Prin artă ar trebui să ne mai şi destindem, să ne bucurăm de frumos, nu neapărat să aprofundăm problemele lumii şi să ne încărcăm şi mai mult cu emoţii negative. 

Cosmina Marcela Oltean