Desenul ca act de prezență și meditație

Mereu am avut o preferință pentru linia cu caracter organic și ritmic, pentru linii fine, radiale, care se ramifică fluid, aproape ca în structurile vii. Aceste reprezentări pot fi interpretate ca reprezentări simbolice ale energiei, expansiunii sau echilibrului.

Liniile trasate manual, cu imperfecțiuni și variații, e un fapt ce poate fi văzut ca un gest meditativ, repetitiv sau ca un proces care urmărește nu un rezultat final „perfect”, ci care pune accent pe trăirea din timpul desenului și pe efectul terapeutic al unei descărcări de energie.

Acest tip de desen nu își propune să reprezinte forme recognoscibile, ci să surprindă un proces — o curgere a liniei care se dezvoltă gradual și intuitiv. Astfel, liniile se adună în structuri radiale, deopotrivă controlate și imprevizibile.

Prin repetiție și variație subtilă, desenul devine o formă de meditație activă: fiecare gest este atent și nu rigid; fiecare linie își găsește locul în ansamblu fără a fi planificată în totalitate. Imperfecțiunile — densități diferite ori suprapuneri — nu sunt corectate, ci integrate, devenind parte a expresiei și accentuând caracterul procesual și organic al lucrărilor.

Această practică pune accentul pe timpul petrecut în actul desenului și pe prezența mentală a autorului, nu pe atingerea unei imagini ideale. Rezultatul final capătă astfel o calitate organică, asemănătoare formelor naturale sau proceselor de creștere din natură, dar fără a fi o reprezentare directă a acestora.

Aici, desenul funcționează ca o urmă a unei stări, ca o hartă a unui moment meditativ, în care controlul și hazardul coabitează.

Practica artistică prezentă explorează desenul ca proces meditativ și gestual, mai degrabă decât ca mijloc de reprezentare mimetică. Fiecare desen este rezultatul unui parcurs temporal atent, în care desenatorul se angajează într-un act concentrat.

Prin această metodă, desenul nu funcționează ca ilustrare a unei idei prestabilite, ci ca urmă a unei stări și a unei dinamici gestuale. Abordarea se înscrie într-o tradiție contemporană care valorizează procesul artistic ca formă de cunoaștere / autocunoaștere și pune în discuție raportul dintre control și indeterminare, dintre intenție și emergență.

 
Astfel, lucrările propun o experiență contemplativă atât pentru artist, cât și pentru privitor, invitând la o lectură a desenului ca spațiu de întâlnire între gest, timp și formă. Totodată acesta e un îndemn la ancorare în “acum”.

Text și desene,

Cosmina Marcela OLTEAN