Ne place să credem că vedem și înțelegem lumea așa cum este. Dar, de fapt, o vedem întotdeauna doar din locul în care stăm fiecare.
Ne putem
considera reflexivi și deschiși la minte. Putem învăța să ascultăm, să
înțelegem, să acceptăm diferențele. Putem petrece ani încercând să devenim mai
raționali, mai toleranți, mai conștienți de complexitatea celorlalți.
Și totuși,
undeva în interiorul nostru, există o încăpere închisă. O lume privată din care
privim spre ceea ce se află afară. De acolo totul se vede și se simte altfel. Interpretăm
oamenii prin propriile experiențe. Le judecăm alegerile prin valorile noastre.
Recunoaștem bunătatea în funcție de ceea ce înseamnă bunătatea pentru noi și
condamnăm greșeala după limitele pe care noi înșine le-am trasat între bine și
rău.
Chiar și
atunci când încercăm să înțelegem un alt om, o facem prin raportare la sine, adică
tot prin propriile limite. Poate că fiecare om este, într-un fel, o insulă. Sau
o cutie închisă, în care există un întreg univers alcătuit din amintiri, frici,
dorințe, convingeri, contradicții și lucruri care nu au fost niciodată rostite.
În
interiorul acestei lumi, fiecare lucru are un sens. Același gest poate fi
generos pentru cineva și intruziv pentru altcineva. Tăcerea poate însemna
liniște, indiferență, teamă sau durere. Ceea ce pentru un om înseamnă
libertate, pentru altul poate părea egoism. Ceea ce din exterior pare irațional
poate avea o logică perfectă în lumea interioară a celuilalt.
Și astfel umblăm
unii printre ceilalți, convinși că ne înțelegem. Dar niciodată nu avem imaginea
întreagă. Și poate uneori râdem, ironizăm sau disprețuim când nu e cazul.
Putem
deschide ușile lumilor noastre interioare. Putem asculta, întreba, învăța și
încerca să privim dincolo de propriile filtre. Și totuși, o anumită distanță va
exista mereu între o minte și alta. Poate că aceasta nu este o nereușită a
înțelegerii, ci una dintre condițiile existenței și limitelor umane.
Fiecare
dintre noi poartă în sine o lume în care nimeni altcineva nu poate pătrunde.
Arătăm în genral doar ce vrem, ce ne favorizează. Iar “Inner World” a lui
Vitaliy Gonikman poate fi o
amintire discretă a acestei arhitecturi invizibile și extrem de complexe - a
zidurilor care ne protejează, a zidurilor care ne limitează și a universului
straniu care există în spatele lor.
Profilul
artistului: [https://peopleandpaintings.com/vitaliy_gonikman]
Cosmina Marcela OLTEAN

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu