World Press Photo – Poveștile vizuale ale ediției 2024

World Press Photo documentează istoria recentă și oferă în fiecare an imaginea de ansamblu asupra realității globale, țintind de fiecare dată în punctele cele mai nevralgice. Prin intermediul unor fotografii-document cu valențe artistice, ne sunt prezentate scene de mare impact vizual și emoțional, care ilustrează obiectiv tragismul, disperarea, pierderea, durerea, dar și perseverența și curajul. La cea mai recentă ediție a competiției s-au înscris peste 3.800 de fotografi din 130 de țări, cu mai mult de 61.000 de cadre.

A 67-a ediție a expoziției internaționale anuale World Press Photo este în desfășurare la Amsterdam, dar și în alte capitale, în cadrul turneului mondial. Se poate vedea și la noi în perioada 18 mai - 7 iunie, în Piața Universității din București.

18 mai a fost data la care se anunțau câștigătorii globali ai celei mai prestigioase competiții de fotojurnalism, cea care ne îndreaptă de fiecare dată atenția către poveștile momentului, cele care contează acum. O imagine nu minte, astfel aceste fotografii invită privitorul să descopere latura reală a problemelor actuale, latură care de multe ori e distorsionată sau neglijată de canalele media în cadrul știrilor de zi cu zi.

Cele 146 de fotografii selectate pentru expoziția World Press Photo 2024 au ca teme centrale războiul din Gaza și Ucraina, migrația, familia și sănătatea mintală, schimbările climatice, demonstrând importanța fotografiei jurnalistice ca unealtă a informării, conștientizării și ancorării în ceea ce se întâmplă în lume. Conceptul de realitate variază în forme și semnificații, căci realitatea momentului e alta pentru fiecare regiune de pe glob. Auzim povești din realități multiple ce se desfășoară simultan, față de care ne putem poziționa doar ca observatori de la distanță, motiv pentru care de cele mai multe ori nu le înțelegem în profunzime. Fotojurnalismul aduce claritate prin impact și emoție.

Istoria World Press Photo se scrie din 1955 încoace, oferindu-ne acces la cele mai importante momente din istoria recentă prin intermediul imaginii. Arhiva tuturor fotografiilor selectate de la început până în prezent se poate consulta aici, https://www.worldpressphoto.org/collection/photo-contest

Pentru fiecare ediție se tipărește și un catalog disponibil în engleză, olandeză, franceză, germană, italiană și spaniolă.

4 dintre cele mai bune fotografii din 2024

Fotografia Anului „A Palestinian Woman Embraces the Body of Her Niece” îi aparține lui Mohammed Salem, colaborator al Agenției de presă Reuters. Fotograful își descrie imaginea ca un „moment puternic și trist care rezumă sensul mai larg al ceea ce se întâmpla în Fâșia Gaza”. A surprins-o pe Inas ghemuită, îmbrățișându-și nepoata moartă, în vârstă de doar 5 ani, la morga Spitalului Nasser, unde locuitorii își căutau rudele dispărute.

Comentariul juriului:

„Juriul a fost profund mișcat de modul în care această imagine evocă o reflecție emoțională în fiecare privitor. Compus cu grijă și respect, oferă în același timp o privire metaforică și literală a pierderii de neimaginat. Amplasat într-un cadru medical îndepărtat geografic, rezonează la nivel global, îndemnându-ne să ne confruntăm cu desensibilizarea consecințelor conflictului uman. Imaginea are mai multe straturi, reprezentând pierderea unui copil, lupta poporului palestinian și cele 31.000 de morți în Palestina. Simbol al impactului conflictului, imaginea face o declarație despre inutilitatea tuturor războaielor.”

Juriul a recunoscut că acest fotograf a fost premiat pentru același subiect în urmă cu aproape un deceniu, subliniind lupta continuă pentru recunoașterea unei probleme atât de presante. Conflictul are deja o istorie de 75 de ani.

Premiul pentru Povestea anului a fost câștigat de Lee-Ann Olwage pentru „Valim-Babena” care spune povestea unui bunic suferind de demență, care se pregătește să meargă la biserică împreună cu nepoțica. Fotografia atrage atenția asupra răspândirii acestei boli la nivel global. Povestea ilustrează principiul malgaș al valim-babena, adică datoria copiilor de a-și ajuta părinții.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 55 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de demență, mai mult de 60% dintre cei care trăiesc în țări cu venituri mici și medii. În Madagascar, OMS estimează că aproximativ 40.000 de oameni trăiesc cu Alzheimer. Lipsa de conștientizare a publicului în legătură cu demența înseamnă că persoanele care prezintă simptome de pierdere a memoriei sunt adesea stigmatizate. Mulți consideră că simptomele sunt semne de vrăjitorie, posesie demonică sau „nebunie”.

O altă fotografie premiată este “The Two Walls”, a lui Alejandro Cegarra, care surprinde un emigrant care merge deasupra unui tren de marfă cunoscut ca „Fiara” în Piedras Negras, Mexic. Emigranții recurg adesea la trenuri de marfă pentru a ajunge la frontiera Statelor Unite. Astfel mii de mexicani au murit sau au rămas mutilați, căzând pe calea ferată. Acesta însă nu e sigurul pericol la care ei se expun.

“War Is Personal”, de Julia Kochetova, atrage atenția asupra situației din Ucraina și ne invită să ne imaginăm ce se simte atunci când războiul devine realitatea ta zilnică.

Toate fotografiile câștigătoare și poveștile lor se pot vedea aici - https://www.worldpressphoto.org/collection/photocontest/2024/winners

Expoziția World Press Photo ajunge în România al 13-lea an consecutiv prin implicarea Fundației Eidos, cu sprijinnul Ministerului Culturii și organizată în cadrul programului „Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană". Vizitatorii beneficiază și de un audio-tur gratuit, realizat în parteneriat cu aplicația Smartify, prin care vizitatorii pot asculta povestea fiecărei fotografii câștigătoare.

Cosmina Marcela OLTEAN

Informații și fotografii - worldpressphoto.org ; eidosfoundation.org

“Raluca de la Hodaia”. Omul și brandul

Raluca Olaru este restaurator specializat pe bunuri de patrimoniu din lemn și arhitectura tradițională, practică această profesie din 2009, însă din 2019 s-a îndreptat către antreprenoriat pentru a da contur unui vis din copilărie: o afacere, deja de succes, clădită în jurul pasiunii pentru plante și proprietățile lor tămăduitoare. Visul ei se numește Hodaia. Cu toate acestea, oferă în continuare consultanță de specialitate și pe partea de conservare și restaurare, în special persoanelor care cumpără terenuri cu case și anexe vechi, de factură tradițională.

Raluca a urmat studii de medicină tradițională și fitofarmacie în România și Germania, iar anul trecut a obținut o bursă de atreprenoriat în Spania. Nu a rămas doar la studii despre plante și remedii, ci a urmat și cursuri în cadrul facultății de medicină, deși nu este medic. Asta se întâmpla în Germania, și a fost o activitate susținută, pe durata a 6 ani, dusă în paralel cu activitatea de restaurator. Astfel ne putem da seama că Raluca are o viziune complexă și a căutat mereu să ajungă la o imagine cât mai completă despre fiziologia omului. Ea se bucură de un interes tot mai crescut pentru ceea ce face și ceea ce oferă.

Impactul nu se măsoară nicidecum doar la nivel local, ci național și internațional. Mă grăbesc să notez faptul că inițiativa Ralucăi e foarte apreciată și se bucură de susținerea Regelui Charles, care din 2020 folosește cu încredere produse marca Hodaia. Am pus în titlu formula “Raluca de la Hodaia”, pentru că așa se prezintă și astfel semnează textele adresate publicului.

Familia sa a fost și este, de patru generații încoace, preocupată de studiul plantelor și a diverselor proprietăți terapeutice și curante ale acestora. Raluca spune că fetele din familia sa au crescut alături de bunici, de la care au asimilat cunoștințe de medicină populară. Ea a fost crescută de bunica și astfel a avut mereu contact cu natura, cu plantele și secretele lor, având acces și la cunoștințele bunicii. Aceste cunoștințe s-au transmis prin viu grai și învățătură practică și nu au fost puse, de pildă, în paginile unor jurnale.

“În spatele Hodaia nu se află un singur om și, totuși, rețetarele și poțiunile își au rădăcinile înfipte adânc în istoria familiei mele. Rețetele străvechi mi-au fost transmise din generație în generație încă de pe vremea când vracii erau singurii practicanți ai artei vindecării. Astăzi, combinate cu cercetarea științifică, aceste rețetare prind o viață nouă. Sarcina mea e să iau ce-i mai bun din experiența neprețuită a vindecării și îngrijirii naturale, acumulată din moși-strămoși, și s-o adaptez stilului de viață contemporan. Curiozitatea mea de neoprit m-a purtat în ultimii zece ani prin multe locuri în România și Germania, studiind folclorul medical și fitofarmacia. Hodaia s-a născut tocmai din combinația cunoștințelor mele în medicina tradițională, moștenite în familie, și a practicilor medicinei moderne, pe care le-am descoperit în ultimii ani”, spune ea.

Pe lângă cunoștințele și rețetele moștenite, Raluca a conceput și alte formule noi. Totuși, în ultimul timp fondatoarea conceptului Hodaia a început să și scrie o parte din ceea ce a acumulat, însă într-un limbaj ce se adresează unui public larg, pentru că, așa cum spune, pentru ea e important să împărtășească cu ceilalți cunoștințe pe care ei le pot pune imediat în practică în beneficiul stării lor de bine și a celor apropiați lor, nu să lase studii științifice scrise, pe care să le citească din timp în timp alți cercetători. A publicat „Băutura Vraciului”, un ghid cu rețete alese din amestecuri de plante, urmând să apară curând volumul II.

“Natura ne-a înzestrat cu suficiente resurse valoroase și în România. Și dacă avem acces la ingrediente de calitate la o aruncătură de băț, de ce-am călători în jurul lumii pentru a le obține? Poțiunile Hodaia sunt realizate din specii de plante medicinale, cultivate ecologic și prelucrate în mod sustenabil în atelierul nostru. Plantele medicinale pe care le folosim sunt culese în zone unde ele se găsesc din abundență, departe de așezări umane sau drumuri. O altă parte din plante sunt cultivate în grădina noastră, unde se regăsesc în prezent peste 40 de specii. Acestea sunt, de multe ori, plante pe cale de dispariție, pe care noi le plantăm, multiplicăm și replantăm în jurul satului, de unde acestea au dispărut demult. Uleiurile presate la rece sunt asigurate de mici producători locali din Harghita, Mureș și Cluj; iar uleiurile esențiale sunt și ele distilate de noi sau achiziționate din România, având o calitate net superioară uleiurilor din import, despre originea cărora nu știm absolut nimic.”

Din discuțiile cu Raluca am înțeles că medicina tradițională conține mai multe elemente decât medicina naturopată, cea din urmă folosindu-se doar de plante medicinale. În medicina tradițională mai intră și diferite ritualuri sau practici, precum cel de “pus oase la loc”, descântece, desfaceri… Medicina naturopată se focusează pe plante medicinale și alte elemente din natură, aceasta regăsindu-se atât în medicina tradițională, cât și în medicina alopată modernă.

Cum a apărut Hodaia...

Originară din Toplița, Raluca începea povestea Hodaia acasă și o dezvolta apoi în județul Mureș. Acolo a creat ceea ce a primit numele de “Hodaia Nimei”, o gradină de plante medicinale și un spațiu pentru organizarea de cursuri și ateliere pe teme de ecologie și medicină tradițională. Iar numele dat acestui frumos proiect are o poveste ce trebuie amintită.

“Povestea numelui e simbolică și începe în 2016, când eram în căutarea unui cuib pentru a putea da naștere acestui proiect. Așa am ajuns în Hodaia, un sat în prag de dispariție în județul Mureș (comuna Fărăgău), în care mai locuia un singur domn, foarte bătrân. În anul următor, Hodaia a rămas fără ultimul locuitor, iar casa lui a fost dărâmată și transformată în teren agricol. Hodaia, satul dispărut de pe hartă, a mai rămas acum viu doar în sufletele noastre. N-am reușit să salvăm cătunul de care am prins drag, însă numele lui ne-a inspirat în mod neașteptat. Ne-a dus cu gândul la hodaie, un cuvânt care, în zona Transilvaniei, înseamnă odaie, dar și gospodărie, stână, vatră a satului. Deși nu are o origine clară, acest cuvânt simbolizează rădăcinile noastre, sursa bucuriei și liniștii sufletești. Așa se face că am botezat acest proiect Hodaia, iar gospodăria noastră - Hodaia Nimei, aducând un tribut satului ardelenesc, cu tradiții seculare, și naturii care ne poartă de grijă necontenit.”

Una dintre misiunile asumate de Hodaia este de a apropia oamenii de cât mai multe plante medicinale autohtone. “În acest scop, am creat Atelierul herbalistului sau spițeria naturii – locul în care se regăsesc toate ingredientele alese cu mare grijă de noi și combinate armonios pentru a rezulta în elixire și poțiuni magice, 100% naturale, marca Hodaia. La cererea unora dintre clienții noștri, am început să îi și primim la gospodăria Hodaia pentru a le arăta pe viu plantele, a-i învăța cum să le culeagă și cum să le folosească în mod corect. Ne vin studenți și din străinătate, cu care organizăm excursii și cărora le ținem cursuri pe teme de botanică, plante medicinale și ecologie. Pe lângă toate acestea, Hodaia organizează sau acceptă invitații de a participa și la ateliere de cosmetică, unde participanții sunt învățați să-și facă singuri produsele de îngrijire corporală.”

Întâlnirea cu Regele

Pentru povestea Hodaia a manifestat interes însuși Regele Marii Britanii, care a vizitat noua locație din Valea Zălanului din Covasna, în vara lui 2022. “Alteța sa Regală, Charles al III-lea ne-a făcut onoarea să-l avem ca oaspete la gospodăria noastră din Valea Zălanului iar pe durata scurtei sale vizite i-am arătat împrejurimile, am discutat despre plante și i-am prezentat planurile Hodaia pentru viitor. Am primit aprecieri și sfaturi, pentru care îi suntem recunoscători și îi mulțumim Regelui; cel ce ține, de fiecare dată, să sublinieze că România este ultimul colț al Europei unde se poate observa o sustenabilitate reală, o reziliență completă și menținerea unui întreg ecosistem”.

Apel către public

Din dragul de a împărtăși din cunoștințele acumulate în ani de studiu, unul dintre proiectele Hodaia este crearea unei grădini botanice cu plante medicinale care se găsesc în România, la care se lucrează din vara anului 2022. Un al doilea proiect non-profit este cel al înființării unui Muzeu de Farmacie și Medicină Tradițională, un muzeu „viu”, adică un spațiu de învățare, în care vizitatorii învață să pregătească diferite produse din plante.

Mica echipă Hodaia lansează și un apel către cei care rezonează cu povestea și ar dori să se implice. Poți contribui ca voluntar. “Avem nevoie de mâini harnice, care să ajute la grădină, în câte un weekend petrecut la țară”.

Poți dona pentru dezvoltarea muzeului. “Cine are obiecte vechi de medicină sau farmacie și dorește să le vadă pulsând din nou de viață în cadrul muzeului viu, primim cu bucurie donațiile voastre”.

Cumpărături din prăvălia Hodaia. “Cu fiecare produs achiziționat ajutați la lucrările de restaurare a șurii unde va fi muzeul. Cei care se vor implica vor fi răsplătiți cu ceaiuri și alte bunătăți cadou, de savurat alături de cei dragi. Mai multe despre Hodaia, aici https://hodaia.ro/ro/ .

Cosmina Marcela OLTEAN

Fotografii - Hodaia

Mihai Ungureanu, o pictură despre suveranitatea naturii și frumusețea autentică din satul tradițional

©Cosmina Marcela Oltean ©Mihai Ungureanu

Mihai Ungureanu, care și-a făcut cunoscută arta semnând cu pseudonimul MihU., este un artist originar din Chișinău, ce a studiat artele și în Italia, la Veneția, pentru a-și lărgi orizontul de cunoaștere în domeniul vizual, practic și teoretic, și pentru a trece peste limitele și barierele pe care le impune lumea artei din România tinerilor artiști aspiranți. Mihai Ungureanu a urmat studiile Liceului Academic de Arte Plastice "Igor Vieru" Chișinău, apoi ale Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, ajungând apoi la Accademia di Belle Arti di Venezia.

Deși e un tânăr de la oraș, artistul are o mare pasiune pentru lumea satului, pentru folclor și tradiții. Pasiunea aceasta s-a concretizat, prin studiu, într-o serie inedită de picturi ce redau tinere fete îmbrăcate în ii “cusute din pete de culoare”, pe care le găsim învăluite în raze de soare, flori de mac și spice de grâu. Pentru a înțelege mai bine contextul, putem căuta în simbolistica elementelor la care recurge des în picturi, dar și în simbolistica culorilor. În multe compoziții regăsim pădurea și dealurile. Cele din urmă, mai ales pe timp de toamnă, apar ca o pătură din petice colorate, cusute laolaltă.

Grâul, simbol al vieții, renașterii și belșugului, este un element sacru cultura satului. Din punct de vedere religios, grâul este simbolul vieții care biruiește moartea. Macul roșu e un simbol al memoriei, somnului și morții. A devenit simbol al Primului Război Mondial, pentru comemorarea tuturor victimelor militare și civile implicate în conflicte armate.

Artistul spune că pasiunea pentru viața satului și traiul tradițional vine din dorința de a afla mai multe despre sat, gând prezent în subconștient dintotdeauna. “Cred că necesitatea interioară de mai multă natură mă tot împingea cu gândul acolo unde natura e suverană: la sat”, spune artistul. Prima sa expoziție personală avea loc în aprilie 2015, la salonul MOLDECO din Chișinău, fiind intitulată “Mandră, maci și spicu’ de grâu”.

Imaginarul artistului conturează o lume idealizată a satului, cu tentă de basm, din care e accentuată frumusețea autentică a tinerelor fete, pe care le numește “mândre”, și mai ales a cămășilor tradiționale, pe care le studiază cu dedicarea unui etnolog.

„Îmi place foarte mult folclorul. Îmi place foarte mult autenticul. Dar și mai mult îmi place folclorul autentic adus și trăit în contemporan. Am copilărit la bloc, în Chișinău, dar am avut mereu dorul de sat, natură, pădure, portiță, râu…. Despre toate astea povestește o IE. În mintea mea IA este o cărțulie despre tot ce înseamnă dorul nostru de sat. Trăirile autentice sunt pictate pe o IE. Când pictez e ca și cum aș alege această pânză de in pe care voi broda o IE reală”. (1)

Fetele treceau la început pe plan secund, fiind doar o bază pe care erau etalate cămășile, lucrate cu migală de pictor, asemeni mâinilor care le țeseau și le brodau.

„Personajele care au rolul de a prezenta frumos IA pe care o creez pe pânză sunt în mare parte rodul imaginației mele. La începuturi au fost niște Mândre mai tăcute și sfioase. Acum au devenit și ele personaje principale alături de IE.”

„Îmi place foarte mult descifrarea Iei. Încă mai învăț simbolurile brodate pe IE. Iar pe lângă roata morii, steaua, rombul sau ochiul, mai apar și simboluri MihU. pe care le creez având ca reper toată natura care mă înconjoară. Una dintre colecții tinde să povestească doar despre ornamente”. (2)

Artistul folosește adesea în compoziții triada cromatică albastru-galben/auriu-roșu, care întărește caracterul românesc al lucrărilor sale, iar motivele des întâlnite sunt spicul de grâu și floarea de mac, alături de soare și dealuri colorate. Folosește des și foița de aur, împrumutată din icoanele bizantine, pentru a sublinia ideea de sacru și legătura omului satului cu religia.

Artistul spune că folosind culorile albastru-galben/auriu-roșu ajungi la o combinaţie extraordinară. Pentru a ne convinge că e așa, e de ajuns să-i privim lucrările. Să pătrundem în lumea pictată a lui MihU., pentru a descoperi un sat viu, cu oameni frumoși.

(1), (2) – Citate preluate, cu acordul artistului, din interviul:

https://ea.md/ia-este-principala-lui-sursa-de-inspiratie-pictorul-mihai-ungureanu-ne-povesteste-de-pasiune-sa-pentru-folclor-si-ornamihu-interviu/

Cosmina Marcela OLTEAN

Foto – arhiva artistului

Regizorul Mihai Mihăescu: Gânduri și amintiri de la primul la cel mai recent film

   

    Cum lansarea celei mai noi producții a domniei sale se aproprie, gândurile regizorului și producătorului de film Mihai Mihăescu se îndreaptă și către proiectele de început.

(10 aprilie 2023) 

“Când ajung în orașele și satele în care am avut filmări, sunt atras de acele locuri în care m-am aflat și în care, împreună cu colaboratorii mei, am dat viață unor povești. Pașii mă duc pe urmele acelea, să revăd casele, peisajele..., deși unele sunt de nerecunoscut. Mă cufund în amintiri, revăd fețele dragi ale celor care au dat viață personajelor. Dar iată că nu sunt doar eu romanticul acela nostalgic, incurabilul romantic... Observ că sunt destule persoane care au emoții puternice la vederea imaginilor copilăriei, adolecenței, tinereții lor, <<teleportându-se>> prin intermediul filmului în acel univers dispărut în realitate, dar prezent în toate formele lui de atunci, în povestea cinematografică.

<<Adio, viață de holtei>> (1989), filmul meu de debut, e singurul realizat integral la Chișinău. Celelalte au fost produse în dreapta Prutului, deși două dintre ele, și anume lungmetrajele, <<Păcatul>> (1992) și <<Amintește-ți>> (2023), aflat în perioada de montaj, sunt coproducții București-Chișinău.

Scurtmetrajul <<Adio, viață de holtei>> este o poveste de dragoste rustică, bazată pe tradiții morale de etică specifice acestui univers. În film, una dintre domnișoarele care a coborât în curte să se arate flăcăului de la poartă, întrebată de sora mai mare, de ce-a ieșit?, aceasta răspunde: <<de-atâta!>>. Am observat că expresia este frecvent folosită de politicienii de la Chișinău, când vor să sublinieze într-o manieră ușor ironică, dezacordul față de oponent. Îmi dădeam seama că a fost preluată din filmul meu, dar iată că și spectatorii au surprins acest detaliu și îl confirmă. Într-adevăr au fost colegi, atunci când filmam secvența, care m-au sfătuit să folosesc expresia <<de aceea>>, în loc <<de-atâta>>, însă eu am insistat pe varianta a doua, vrând să subliniez inclusiv la nivel de limbaj, cu acest regionalism, atmosfera rustică în care se derulează povestea”.

Filmul, realizat sub conducerea artistică a lui Emil Loteanu, se poate vizualiza aici, https://www.youtube.com/watch?v=FN80bOJ14us

    Dacă facem o incursiune în filmografia regizorului, aflăm că următorul film după „Adio, viață de holtei” a fost lungmetrajul „Păcatul”, care ne spune povestea de dragoste a doi tineri, ancorată într-un peisaj mirific, ce face trimitere la Grădina Edenului. Raportul dintre Ispită și Păcat este văzut prin prizma preceptelor biblice, iar încălcarea acestora duce la deconstrucția echilibrului interior, generând ură, furie și acțiuni agresive.

Filmul este disponibil pentru vizionare aici: https://www.youtube.com/watch?v=LLoam2mZ4eU

    Apoi, la câțiva ani după lansarea filmului, „Tu, cea mai sfântă dintre toate”, un documentar de mediu metraj, care ne readuce în atenție, din perspectivă istorică, dar și actuală, problematica Basarabiei, regizorul Mihai Mihăescu este invitat de către cunoscutul actor Emil Coșeru, să țină cursuri de Arta Actorului de Film la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, unde a mai predat Istoria Artei Cinematografice și Estetica Filmului.

Astfel, începând cu anul 2006, desfășoară o amplă activitate ca profesor de film la Iași, realizând împreună cu studenții săi mai multe scurtmetraje, care au participat la Festivaluri Internaționale și la diverse acțiuni culturale, difuzate și la posturi de televiziune. Acest parcurs profesional foarte util a dus ulterior la realizarea lungmetrajului, „Fata cu ochii verzi”, o adaptare după romanul „Gaudeamus”, de Mircea Eliade, în care evoluează studenții secției de Actorie ai Universității de Arte. 

Filmul a fost difuzat în 2015 în cinematografele din România și a făcut parte din lista producțiilor românești, care au contat pentru propunerea României la premiile Oscar. De asemenea filmul a participat la Festivalul Internațional „PROPATRIA”, care s-a desfășurat în septembrie 2016, în capitala Italiei. Varianta subtitrată în limba franceză a filmul a ajuns la impresionantul număr de aproape 600.000 de vizualizări pe Youtube. Filmul se menține în circuit, fiind difuzat la posturi de televiziune.

Îl puteți urmări și voi aici: https://www.youtube.com/watch?v=KyfqZteexYw&t=2741s

În așteptarea unor finanțări pentru un nou film de lungmetraj, regizorul realiza între 2020 - 2021, scurtmetrajul „Mama ta nu trebuie să știe asta”, care a avut un parcurs festivalier foarte bun, obținând șase premii internaționale, majoritatea în Europa Occidentală.

Activitatea curentă

    Revenind în prezent, regizorul ne transmite câteva gânduri și despre noul film de lungmetraj, aflat încă în montaj, a cărui lansare se aproprie cu repeziciune, după o lungă perioadă de muncă intensă.

(31 martie 2023) 

“Montajul filmului <<SOUVIENS-TOI/AMINTEȘTE-ȚI>> e o muncă migăloasă, care presupune recurgerea la tot felul de manevre, ca să asigur o însăilare ritmată de cadre, în sensul cerut de poveste, de spiritul acesteia, însă urmăresc totodatăsă, ca imaginile în mișcare să nu plictisească, astfel ca receptorul, atenția acestuia, să fie concentrată la ceea ce îmi doresc eu să transmit. (...) Suntem de ceva vreme în postproducție (…)” - Mihai Mihăescu.

Până vom avea ocazia de a-l viziona, synopsis-ul filmului, prin cuvintele regizorului, ne arată că Octavian Anghel, student la Universitatea București, se înscrie într-o formație de dans, nutrind un gând ascuns de a emigra în Occident în ideea de a scăpa de hărțuielile la care este supus de către autoritățile comuniste, din cauza militantismului fratelui său, care împreună cu o colegă, împrăștie noaptea prin oraș manifeste împotriva dictaturii. Însă atunci când se ia decizia ca ansamblul de dans să plece într-un turneu în Statele Unite ale Americii, Octavian Anghel nu primește viza, astfel fiindu-i blocată plecarea în lumea liberă. Coregrafa îi spune, că dosarul său a fost oprit de către autorități.

O studentă din Franța, Michelle Nezhinska, aflând de problemele colegului său, îi caută compania pentru a-l consola. Între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste, iar la finalizarea studiilor, ei se căsătoresc, însă lui Octavian Anghel îi este interzisă din nou plecarea în Occident. Tânăra soție părăsește de una singură Bucureștiul decolând cu un avion spre capitala Franței. După Revoluția din decembrie 1989, cei doi își vor reuni destinele la Paris.

După estimările regizorului, lansarea filmului va avea loc în luna octombrie a acestui an.

Reamintesc în linii mari câteva date despre domnia sa. Originar din Republica Moldova, Mihai Mihăescu și-a desfășurat activitatea întâi ca prezentator la Radiodifuziunea de Stat a Republicii Moldova și în paralel ca actor în diverse producții radiofonice și televizate, apoi din 1979, după ce își susține licența ca regizor de teatru, lucrează o perioadă ca asistent de regie la Studioul „Moldovafilm”. Activează apoi la Teatrul Muzical Dramatic „A.S. Pușkin” din Chișinău, unde timp de câțiva ani este asistent de regie. Din 1987 se reorientează spre cinematografie și devine director al Departamentului Tineret la Uniunea Cineaștilor din Republica Moldova, la invitația cunoscutului actor și regizor Emil Loteanu. În 1990, pleacă la București pentru a efectua un stagiu de regie la studioul de filme artistice de acolo, la invitația Uniunii Cineaștilor din România.

Cosmina Marcela OLTEAN

Foto, M. Mihăescu, cadre din filmele “Adio, viață de holtei”, 

„Păcatul” și “Amintește-ți”