COSMINA MARCELA OLTEAN – ION N.
OPREA
Mă numesc Cosmina
Marcela Oltean, m-am născut în municipiul Toplița, la 24 octombrie 1992, apoi,
de la vârsta de 3 ani, m-am mutat împreună cu părinții în localitatea Gălăuțaș,
unde am urmat între 1999-2007 studiile primare la Școala Generală ,,Dumitru
Gafton’’. Între 2007-2011 am studiat la Liceul ,,Miron Cristea’’ din Subcetate
și, în paralel, am urmat Școala Populară de Arte din Toplița.
Când și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru artă?
Mi se adresează
des această întrebare și mereu răspunsul meu este același: este greu de spus cu
exactitate, cred că a fost în momentul în care am pus prima dată mâna pe un
creion. Dar un lucru știu
sigur: am început să desenez dinainte de a învăța să scriu.
Cum ai încercat să-ți dezvolți în timp talentul?
Personal,
niciodată nu am considerat că aș poseda un talent nemaipomenit și nici acum un
cred asta. Mult timp am negat că îmi face plăcere să fac artă, căci eu
niciodată nu am desenat sau pictat privind actul ca o modalitate de relaxare,
cum am auzit că afirmă unii. Era o activitate care mă consuma întrucât repetam
la nesfârșit marea greșeală a începătorului: aceea de a încerca să copiez cât
mai fidel realitatea, obiectiv care era greu de atins pentru nivelul meu de
atunci. Mă supăram și renunțam, apoi o luam de la capăt. Când am realizat
singură că pentru a evolua e nevoie de mult exercițiu, m-am mai liniștit, am
început să fiu mai îngăduitoare cu mine însămi și am observat că, în timp, am
trecut de la un nivel spre următorul.
Cum a fost experiența de licean?
După gimnaziu, am
dat admitere la Liceul de Artă din Târgu-Mureș, unde am intrat cu medie bună,
însă experiența a fost scurtă, căci nu am făcut față dezrădăcinarii timpurii,
iar dorul de casă a învins. Am plecat fără să privesc în urmă, îndreptându-mă
spre Liceul din Subcetate (specialitatea Matematică-Informatică), decizie pe
care nu o regret pentru că azi cred că acolo era locul meu. Deși mi-am găsit greu locul și acolo, tot
arta m-a salvat. M-am înscris la Școala de Arte, am început să particip la
numeroase concursuri școlare, județene și naționale, la îndrumarea d-nei profesoare
Doina Dobreanu, concursuri la care rezultatele au început să fie din ce în ce
mai bune, iar în timp lista de premii a devenit tot mai lungă. Am organizat expoziții
la liceu și în curând toți mă considerau drept ,,artista liceului’’. Mi-am
descoperit atunci și pasiunea pentru poezie. Așa au fost anii mei de liceu:
studiu, artă… și nu am dus dorul altor modalități de distracție asemeni
colegilor, cărora le era greu să înțeleagă asta.
Ce a urmat?
Multă agitație,
căci urma Bacalaureatul. Apoi am depus dosar la Școala Postliceală Sanitară din
Toplița și am plecat la Cluj-Napoca, să susțin examenul de admitere la
Universitatea de Artă și Design. Am trecut cu bine examenele, dar faptul că nu
am câștigat un loc la buget m-a împiedicat să rămân, căci ,,arta e un lux’’ și
nu e deloc o exagerare. M-am întors la Toplița și am început cursurile Școlii
Postliceale Sanitare. La fel, nu eram convinsă la început că mi se potrivește,
dar timpul m-a contrazis. Am terminat primul an având cea mai mare medie din
clasă și am descoperit că mă descurc cu partea de medicină ce-i revine unui
asistent, ba mai mult, că am aptitudinile necesare unui bun asistent medical.
Dar chiar și-așa simțeam că-mi lipsește ceva esențial pentru a găsi liniște
sufletească și împlinire. În căutarea artei, m-am înscris la un curs de Design
Interior, desfășurat de către Institutul EUROCOR din București, curs pe care l-am
urmat cu drag și în urma căruia am câștigat un certificat oficial de decorator
de interioare. La Casa de Cultură a municipiului Toplița m-am oferit voluntară,
în ideea de a fi cât mai aproape de tot ceea ce înseamnă cultură. Acolo am
predat copiilor pentru scurt timp Design vestimentar. Am început să împletesc
școala cu activități culturale: lansări de carte, vizionări de spectacole de
teatru… Dar cel mai mult îmi doream o expoziție la Casa de Cultură. Nu credeam că
dorința se va împlini înzecit.
Cum s-a întâmplat asta?
Într-un mod
neașteptat. De fapt, de aici
începe tot ce contează cu adevărat pentru mine: ascensiunea în activitatea mea
artistică. Ideea e că mereu
am făcut artă indiferent de situație și de alegerile mele, niciodată un am
renunțat. Viața mereu m-a făcut să mă întorc pe drumul artei, pentru că o
căutam în toate lucrurile. Am avut mult timp greșita concepție că un om care nu
și-a dedicat tot timpul posibil studiind numai artă, dar face artă în felul
lui, nu merită să se numească artist. Mă regăseam în această categorie, dar am
auzit și multe povești de viață a unor artiști adevărați, cu un talent pur, dar
necizelat de vreo școală în domeniu, care susțineau că arta i-a scos din impas
în perioade mai grele ale vieții. Așa am înțeles puterea miraculoasă a artei.
Povestea mea începe astfel: o prietenă, membră în Asociația Literară ,,Buna
Vestire’’, din Miercurea-Ciuc, m-a invitat la o lansare de carte la Toplița a
poetului Ionel Simota, președintele
asociației. Îi trimisesem anterior câteva poezii poetului Ionel Simota,după ce
în liceu participasem la primul meu concurs de poezie și la care am obținut
premiul I. Domnia sa a considerat „bune” poeziile mele și m-a încurajat
săcontinui. Lansarea a fost momentul în care am avut bucuria de a face
cunoștință cu poetul Ionel Simota, cu scriitorul și jurnalistul Ștefan Danciu
și cu epigramistul Gheorghe Filip. Dl. Simota m-a invitat să iau parte la
ședințele de cenaclu, la Miercurea-Ciuc, ceea ce am și făcut.
Și în ce mod a influențat activitatea din cadrul
cenaclului ascensiunea ta artistică?
Când i-am mărturisit domnului Ionel Simota că ,,sunt
mai bună la desen decât la poezie’’, mi-a cerut mapa cu lucrări. Văzându-le, domnul Danciu a spus ,,ar
trebui să organizăm o expoziție’’. Au fost cu toții de acord. Eu m-am pus
serios pe lucru și pe 4 decembrie 2012 am avut prima expoziție, la Cercul
Militar din Miercurea-Ciuc, după care au urmat altele, în aceeași locație, dar
și la Subcetate, Toplița, Cluj-Napoca și Ciucea, locuri unde, spre surprinderea
mea, au fost foarte apreciate. Între timp am devenit membră a cenaclului, iar
luna aceasta îmlinesc deja 1 an de la înscriere. Am început colaborări cu
reviste precum ,,Cetatea
Culturală”- Cluj, ,,Gând Românesc”-
Alba Iulia, ,,Vatra Veche”-
Tg.Mureș, reviste care mi-au publicat ilustrațiile, iar desenele mele au apărut
și în cărți precum ,,Lumina
din fereastra școlii” a d-nei profesoare Doina Dobreanu (2013) și ,,Fiicele
bătrânului an”(2013)- carte de colorat pentru copii cu poezii de Viorica
Urzică, ilustrată integral cu desenele mele. Totodată am mai primit și alte
oferte, de pildă aceea de a scoate, în viitor, un album cu ilustrațiile mele.
Cum a fost primită arta ta de public
și ce critici ai primit?
A
fost primită foarte bine. Într-o expoziție de la Biblioteca Centrală Universitară
din Cluj, un domn a rămas uimit când m-a văzut, pentru că îmi văzuse lucrările
înainte și mi-a spus că se aștepta ca autoarea lor să fie o doamnă de cel puțin
40 de ani, cu experiență de viață, căci în ele se găsește ,,multă filozofie și
materializarea unor gânduri profunde’’. Am fost plăcut surprinsă să aud asta.
Ce alte ocupații mai ai?
Ei
bine, un lucru știu sigur acum: am îndeletniciri dintre cele mai diverse,
astfel încât nu mai am timp liber aproape deloc. Mă mir când aud tinerii care
spun că se plictisesc. Pe lângă partea artistică, ce include poezia, desenul și
designul interior, mă ocup, firește, de ceea ce presupune școala de asistenți
medicali, iar de curând am început și un curs de prim ajutor, la care particip
cu drag și în urma căruia voi avea mai multe beneficii, printre care
posibilitatea de a practica în cadrul serviciului de ambulanță cu tot ce
presupune acest lucru. Dar printre ocupațiile mele se numără, nu în ultimul
rând, jurnalismul. Scriu articole de presă pentru cotidianul nostru
,,Informația Harghitei’’, datorită încurajărilor d-lui Danciu și buna voinței a d-lui redactor-șef Mihail Groza, cărora doresc să le mulțumesc pe această cale. Îmi
place să caut subiecte și povești demne de a deveni subiectul unui nou articol.
Am deja 1 an de când mi-au publicat primul articol și simt cum crește pasiunea
mea pentru jurnalism.
Ce îți mai dorești?
Ca
orice tânăr, noi oportunități de a realiza lucruri frumoase, doar că eu îmi
doresc asta mai mult ca oricine. Vreau să duc tot ceea ce am început cât mai
departe, vreau să pot face cât mai multe în artă și jurnalism. Îmi doresc să
fac lucruri remarcabile prin care să înving timpul și prin care să trăiesc
veșnic- asta e marea mea problemă și pentru asta lupt zilnic, e gândul cu care
mă trezesc și cu care adorm. Este normal să fie așa, cred eu, căci în minte îmi
răsună mereu o afirmație înțeleaptă: ,,nu
visa lucruri mărunte pentru că ele nu au puterea să miște inimile oamenilor.’’ (Goethe)
Ar
mai fi multe de spus în jurul fiecărui subiect în parte... Vă mulțumesc foarte
mult pentru această ocazie unică. Pentru mine înseamnă mult!
Ion N. OPREA
:D
RăspundețiȘtergereBravo, Cosmina! Ai reusit! Felicitări!
RăspundețiȘtergereFelicitari Cosmina!Cand voi face o expozitie de pictura si lansare de carte...de poezii vei fi invitata mea de onoare!
RăspundețiȘtergereCotfas Doina